Revendicare. Capete alternative de cerere. Inadmisibilitatea solicitării unei despăgubiri egală cu contravaloarea terenului revendicat în lipsa unei cereri a pârâtului în acest sens. Echivalarea unei astfel de cereri cu o vânzare forţată.

Decizia civilă nr. 93/24.01.2011 pronunţată

 de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr.

3964/315/2009

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte sub nr. 3964/315 din data de 20.05.2009, reclamantul B.D. a chemat în judecată pârâtul D.I., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce  va pronunţa, să oblige pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 384 mp situată în T., sau să îi dea acestuia alt teren în schimb în echivalent pe acelaşi amplasament, ori reclamantul să fie despăgubit cu contravaloarea terenului, la valoarea de circulaţie a pieţii sau cu lipsa de folosinţă pe ultimii 3 ani.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că pârâtul se învecinează cu reclamantul, iar atunci când a construit gardul despărţitor între cele două proprietăţi precum şi casa, a încălcat hotarul şi a intrat în proprietatea reclamantului pe o lungime de 85,62 ml şi o lăţime medie de circa 4 m. A mai arătat reclamantul că a constatat acapararea de teren în momentul în care pârâtul a turnat fundaţia, că reclamantul şi-a recunoscut greşeala, l-a asigurat că îl va despăgubi dar, ulterior a refuzat stingerea litigiului pe cale amiabilă.

Pârâtul a  solicitat prin întâmpinare respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, motivând în esenţă că  a cumpărat în anul 2000 suprafaţa de 1400 mp de la T.M. în cartierul P., iar în anul 2001 a mai dobândit încă 5230 mp, suprafaţă totală ce este evidenţiată în documente cadastrale, iar gardul a fost edificat cu ştirea reclamantului prin folosirea de materiale cumpărate de la acesta.

Au fost administrate în cauză probele cu înscrisuri, interogatoriul părţilor, martori şi două expertize tehnice de specialitate.

Prin sentinţa civilă nr.3964/05.11.2010 pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul 3964/315/2009 a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B.D., a obligat pârâtul să lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 136 mp, situat în T., Cartier P., evidenţiat prin suprafaţa cu contur A-3-D în raportul de expertiză întocmit în cauză de expert E.A. şi reprezentat în planul de situaţie anexat acestuia şi a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză de reclamant, în cuantum de 300 lei.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că reclamantul B.D. a dobândit prin moştenire legală de la autoarea sa B.F. terenul în suprafaţă de 3665 mp curţi construcţii situat în T., cartier P., cu număr cadastral provizoriu 4055, învecinat pe latura vestică cu pârâtul D.I., pe o lungime de 85,32 ml , că prin contractul de schimb 1066/23.05.2007, terenul reclamantului în suprafaţă de 148 mp, înscris cu nr. cadastral provizoriu 8622 a fost înstrăinat numiţilor G.O. şi G.M. în schimbul suprafeţei de 148 mp cu nr. cadastral provizoriu 8444 şi că  pârâtul D.I. a devenit proprietar asupra terenului de 1400 mp, cu nr. cadastral provizoriu 974, prin contract de vânare cumpărare nr. 988/2000, de la T.M., şi asupra terenului de 5230 mp, cu nr. cadastral 10526, prin sentinţa civilă nr. 4334/20.11.2006, pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosar 5632/315/2006.

Instanţa de fond a apreciat de asemenea că, din probatoriul administrat, raportul întocmit de expert E.A. este preferabil, deoarece raportul de expertiză întocmit de expert B.I. evidenţiază toate suprafeţele dobândite de reclamant prin moştenirea lăsată de autoarea sa, referindu-se la totalul suprafeţelor, în vreme ce raportul de expertiză întocmit de expert E.A., deşi aminteşte aceste suprafeţe, analizează în detaliu strict suprafaţa învecinată cu pârâtul şi că , în plus, deşi reclamantul a apreciat, prin concluziile scrise depuse la dosar, că expertul E.A. „a lăsat o distanţă de 15 ml de la canal în cadrul măsurătorilor şi astfel l-a avantajat pe pârât pentru a scoate o suprafaţă mai mică, împingând măsurătorile spre terenul meu”, problema distanţei de la canal (latura vestică a proprietăţii pârâtului) a fost apreciată diferit de cei doi experţi în sensul că în vreme ce primul expert a arătat că lăţimea drumului de exploatare a canalului este de 3,83 m, care nu a fost luată în calcul la punerea în posesie a proprietarilor fără a arăta însă în ce mod a ajuns la această valoare, expertul E.A. a indicat faptul că limita proprietăţii pârâtului la vest nu este materializată pe teren, şi cu părţile prezente au aproximat limitele canalului în punctele 20 şi 21 din schiţa anexată raportului.

A mai reţinut instanţa de fond că  raportul de expertiză B.I. nu se coroborează cu celelalte probe din dosar, constatările expertului fiind contrazise de restul înscrisurilor depuse la dosar, care justifică proprietatea fiecărei părţi,  precum şi de constatările celui de-al doilea expert, care a reţinut că „terenul (reclamantului) rămas între gardul pârâtului situat între punctele A-3 şi gardul B-C are suprafaţa măsurată de 3529 mp, cu 136 mp mai puţin decât suprafaţa de 3665 mp din acte”. Ca urmare, terenul pârâtului se învecinează cu terenul reclamantului, şi nu poate fi vorba de situaţia prezentată de expert B.I., altă cauză pentru care nu se poate restitui fizic terenul este acela că, atât la Est, cât şi la Vest şi la Sud, terenurile sunt ale altor proprietari şi nu se pot alătura alte suprafeţe”).

În plus, s-a considerat că înlăturarea de la soluţionarea cauzei a raportului de expertiză întocmit de expert B.I.,  este justificată şi de coincidenţa între modul în care reclamantul a formulat petitul cererii sale de chemare în judecată - atipic pentru o acţiune în revendicare şi concluziile, pe de o parte, şi sugestiile expertului B.I. pe de altă parte, precum şi de faptul că reclamantul a propus spre audiere ca martor în favoarea susţinerilor sale pe acelaşi inginer care a fost consilier al expertului B.I.,  instanţa de fond concluzionând că lucrarea întocmită de către acest expert este afectată de subiectivism.

Împotriva sentinţei civile pronunţată la data de 05.11.2010 de către Judecătoria Târgovişte în dosarul nr. 3964/315/2009 a declarat recurs recurentul reclamant B.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând  admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare cu îndrumarea de a se efectua o cercetare locală cu participarea celor doi experţi şi luarea în considerare a planurilor cadastrale pentru terenurile deţinute conform titlurilor de proprietate, iar în subsidiar,  admiterea recursului şi modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul de a obliga pârâtul la contravaloarea terenului ocupat şi care nu poate fi restituit fizic şi la contravaloarea lipsei de folosinţă pe ultimii trei ani.

În motivarea cererii de recurs recurentul a arătat că instanţa de fond a înlăturat pentru subiectivism şi fără argumente solide raportul de expertiză B.I.,  în mod eronat, având în vedere că şi-a dovedit susţinerile prin  coroborarea probelor administrate (declaraţia martorului audiat şi raportul de expertiză înlăturat ) , că instanţa de fond nu s-a pronunţat  pe capătul de cerere privind lipsa de folosinţă pe ultimii trei ani, şi că nu i s-a încuviinţat efectuarea unei cercetări locale pentru soluţionarea obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză E.A., instanţa de fond respingând neîntemeiat cererea pe care a formulat-o în acest sens .

Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.

Prin întâmpinarea formulată la data de 14.01.2011, intimatul pârât D.I. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică , motivat de faptul că instanţa de fond pe bună dreptate a înlăturat expertiza întocmită de inginer B.I. şi depoziţia martorului audiat în favoarea reclamantului.

A mai arătat intimatul prin întâmpinare că cele constatate prin expertiza E.A. se coroborează cu înscrisurile de la dosar, că instanţa de fond nu putea să se pronunţe pe lipsa de folosinţă a terenului , având în vedere că era un petit subsidiar iar reclamantul a solicitat admiterea acţiunii, respectiv petitul principal care este revendicarea – capăt de cerere soluţionat de instanţă şi că în mod temeinic a fost respinsă proba cu cercetarea locală , care nu este utilă soluţionării cauzei  în condiţiile în care au fost efectuate două expertize  şi administrată proba cu înscrisuri .

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului că trebuia să se dispună obligarea pârâtului la plata contravalorii terenului, intimatul a arătat că aceasta nu poate fi primită deoarece reclamantul nu a solicitat nici prin cererea introductivă nici prin altă cerere ulterioară acest lucru şi nu s-au administrat probe pe acest aspect.

Analizând recursul prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la motivele de recurs formulate tribunalul reţine că prin sentinţa civilă nr. 3964/05.11.2010 pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul 3964/315/2009 a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B.D., a obligat pârâtul D.I. să lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 136 mp, situat în T., Cartier P., evidenţiat prin suprafaţa cu contur A-3-D în raportul de expertiză întocmit în cauză de expert E.A. şi reprezentat în planul de situaţie anexat acestuia şi a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză de reclamant, în cuantum de 300 lei.

Tribunalul reţine că acţiunea formulată de către reclamantul recurent conţine 4 capete de cerere cu conţinut alternativ dintre care un capăt de cerere principal reprezentat de revendicarea unei suprafeţe de 384 m.p. teren şi 3 capete de cerere subsidiare şi alternative, respectiv: primirea în schimb a unei suprafeţe de teren echivalente celei revendicate pe acelaşi amplasament, despăgubirea cu contravaloarea terenului sau lipsa de folosinţă pe ultimii 3 ani.

Din acest punct de vedere tribunalul apreciază că prin pronunţarea cu privire la revendicare instanţa de fond s-a pronunţat în mod corespunzător cu privire la cererea de chemare în judecată fiind neîntemeiat motivul de recurs ce priveşte nepronunţarea instanţei de fond cu privire la lipsa de folosinţă a terenului pe ultimii trei ani. Cum lipsa de folosinţă a fost solicitată tot alternativ, respectiv prin folosirea conjuncţiei “ori” în petitul acţiunii iar acţiunea nu a fost niciodată precizată sau completată în sensul că se solicită şi lipsa de folosinţă a terenului acaparat pe ultimii trei ani, tribunalul constată că instanţa de fond nu putea acorda mai mult decât s-a solicitat de către reclamant fiind obligată să se pronunţe doar cu privire la cererile cu care a fost învestită.

Situaţia de fapt a terenurilor, modul de dobândire a suprafeţelor şi vecinătatea acestora au fost explicate pe larg în sentinţa instanţei de fond cu referire la toate actele prin care părţile au dobândit suprafeţele de teren învecinate, motiv pentru care tribunalul nu mai reia aceste aspecte cu atât mai mult cu cât ele nu sunt contestate de către părţi.

Un al doilea motiv de recurs vizează greşita alegere a raportului de expertiză E.A. în vederea stabilirii suprafeţei de teren acaparate de către pârât. Prin expertiza B.I. se stabilise că suprafaţa de teren acaparată de pârât este de 386 m.p. în timp ce prin cea de-a doua expertiză întocmită de către expert E.A. s-a stabilit că suprafaţa acaparată este de 136 m.p.

Cu privire la acest motiv de recurs tribunalul constată că omologarea expertizei E.A. de către instanţa de fond a fost una corectă din punct de vedere juridic şi motivată corespunzător. În primul rând, fiind vorba despre o expertiză ce avea la bază măsurători cadastrale anterior efectuate cu ocazia vânzării cumpărării terenurilor, era absolut necesar ca expertiza să fie făcută cu instrumente de precizie şi nu cu ruleta, astfel cum a procedat expertul B.I. iar în al doilea rând era absolut obligatoriu ca, la efectuarea acestei expertize, să se pornească de la măsurătorile cadastrale anterioare şi de la punctele de reper fixe existente în aceste măsurători. Cu privire la critica ce vizează limita de 15 m a canalului din partea de vest, între punctele 20 şi 21,  este de observat că această limită a fost stabilită prin acordul părţilor la faza de teren, situaţie în care, critica formulată anterior apare ca fiind nefondată şi determinată doar de faptul că a rezultat că suprafaţa acaparată este mai mică decât în prima expertiză.

Din conţinutul raportului de expertiză E.A. rezultă cu claritate şi că s-a ţinut cont de urma vechiului gard existent între părţi, acapararea producându-se practic prin schimbarea poziţiei gardului din punctele F şi N, astfel cum era corect, în punctele L şi 3.

Critica din motivele de recurs ce vizează respingerea unei cercetări locale de către instanţa de fond este de asemenea neîntemeiată deoarece în astfel de cazuri, unde există măsurători cadastrale ce însoţesc actele de înstrăinare, instanţa prin propriile simţuri nu poate înlocui, suplini sau completa un raport de expertiză de specialitate, expertiza fiind o probă ştiinţifică absolut necesară în astfel de cauze. Concluziile raportului de expertiză E.A. se coroborează cu actele de proprietate, cu schiţele cadastrale şi cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, mai puţin cu declaraţia martorului M.C., martor care, astfel cum corect reţine şi instanţa de fond, a semnat alături de expert B.I., lucrarea întocmită de aceasta.

Cu privire la motivul de recurs subsidiar prin care recurentul reclamant solicită modificarea sentinţei instanţei de fond în sensul admiterii capătului de cerere subsidiar de acordare a contravalorii terenului acaparat de pârât tribunalul reţine că aceasta ar echivala cu o vânzare forţată, situaţie ce nu este permisă de legislaţia în vigoare. Doar în situaţia în care pârâtul intimat ar fi fost de acord cu acest mod de soluţionare a cauzei şi cu preţul propus de expert, trecând peste caracterul subsidiar al acestei cereri, instanţa ar fi putut lua act de o astfel de înţelegere a părţilor şi ar fi putut proceda în sensul solicitat de recurentul reclamant.

Faţă de toate aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 Cod procedură civilă, tribunalul urmează a respinge recursul şi a menţine sentinţa instanţei de fond.

Domenii speta

Spete similare