Contestaţie decizie de sancţionare - Descrierea abaterii disciplinare în cuprinsul deciziei de sancţionare

Contestaţie decizie de sancţionare - Descrierea abaterii disciplinare în cuprinsul deciziei de sancţionare.

Lipsa acestui element obligatoriu în baza căruia instanţa poate verifica legalitatea şi temeinicia aplicării sancţiunii, constituie motivul de nulitate prevăzut de art.252 alin.2 C.muncii.

Tribunalul Mehedinţi-sentinţa din 29.05.2015

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 13.03.2015 sub nr. 1985/101/2015, reclamantul  B. E. a chemat în judecată în calitate de pârâtă pe SC D. SRL, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se  dispună anularea Deciziei de sancţionare nr.cj. 163/11.02.2015 si a actelor subsecvente Decizie de suspendare a contractului individual de muncă, precum şi plata remuneraţiei pe perioada suspendării calculata la media salariului lunar avut anterior suspendării.

In fapt, a arătat că prin decizia nr.1801/18.12.2014 a fost înştiinţat că se suspendă contractul de muncă încheiat cu  pârâta, cu motivarea că este cercetat disciplinar alături de alţi trei colegi pentru fapte de sustragere sau de înlesnire a sustragerilor de bunuri de la locul de muncă astfel cum se menţionează şi în referatul 1757/2014.

 Ulterior emiterii deciziei de suspendare a fost audiat în calitate de învinuit în lucrarea penala aflata la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. Severin ,lucrare care are la bază plângerea pârâtei pentru fapte de delapidare .

A mai arătat că,  potrivit obligaţiilor de serviciu nici nu avea cum să sustragă sau să faciliteze furtul de bunuri din incinta magazinului, având în vedere că aceasta este supravegheată atât cu agenţi de paza cât si video ,iar la intrarea si ieşirea din tura sunt controlaţi corporal.

Totodată a precizat că cercetarea disciplinară s-a rezumat la completarea a doua seturi de întrebări referindu-se dacă ştie sau dacă a participat la sustragere ,încălcându-i dreptul la apărare şi neavând posibilitatea de a demonstra contrariul.

Prin decizia de sancţionare a fost  sancţionat cu 5% din salariu pentru nerespectarea regulamentului intern .

Astfel, consideră că  nu sunt dovedite faptele şi  nu se stabileşte un prejudiciu cert, cu atât mai mult cu cât turele de lucru se suprapuneau ,neexistând şi fiind imposibilă o predare si o evidenţiere a stocului de marfa aflată, expusa spre vânzare între ture .

Mai mult obligaţiile prevăzute în contract sunt limitative neavând dreptul decât să aranjeze marfa pe raft ,să dea relaţii clienţilor ,să ducă marfa la spaţiul stabilit verbal de şeful de magazin/raion în vederea preluării de alţi angajaţi.

Astfel, nu se poate dovedii o culpă în relaţiile de  serviciu, şi neregăsindu-se cauzele care impun suspendarea contractului individual de muncă pe durata cercetării disciplinare, respectiv: existenta unor indicii în sensul că salariatul cercetat ar putea să ascundă sau să distrugă probele care trebuie administrate în cauză sau care ar putea influenţa negativ efectuarea cercetărilor, faptele pentru care este cercetat salariatul pot constitui infracţiuni, sau pentru că prin menţinerea în activitate a salariatului pe perioada cercetării disciplinare, acesta ar putea afecta activitatea societăţii sau ar aduce prejudicii imaginii acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 252 alin. 2 din Codul muncii republicat, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind in mod obligatoriu: „ a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;

b)precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;

c)motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;

d)temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;

e)termenul în care sancţiunea poate fi contestată;

f)instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată " .

In speţă, decizia de sancţionare a reclamantului nu cuprinde elementele prevăzute de art. 252 lit. a, b si c, sub sancţiunea nulităţii, respectiv descrierea faptei care constituie abatere disciplinară , precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost încălcate de salariat şi precizarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.

Astfel, angajatorul nu a arătat în concret fapta care constituie abatere disciplinara pentru care reclamantul a fost sancţionat disciplinar, data la care a fost săvârşită aceasta faptă şi atribuţiile, responsabilităţile din fisa postului şi contractul individual de munca, ce au fost încălcate de către reclamant, elemente necesare pentru stabilirea vinovăţiei acestuia.

In decizie nu se precizează care este abaterea disciplinara reţinuta în sarcina reclamantului şi nu se menţionează în concret care sunt atribuţiile şi sarcinile stabilite prin fisa postului care îi reveneau.

 Ori, dispoziţiile legale menţionate impun precizarea tuturor acestor elemente în decizia de sancţionare, sub sancţiunea nulităţii, tocmai pentru a se preveni sancţionarea abuziva a salariaţilor de către angajator, care are o poziţie dominantă în raporturile de muncă, între acesta şi salariat existând raporturi de subordonare.

Prin urmare, decizia de sancţionare contestată a fost emisă cu nerespectarea dispoziţiilor legale imperative, fiind lovită de nulitate , conform dispoziţiilor art. art. 252 alin. 2 din Codul muncii republicat.

In situaţia în care convocarea pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile nu cuprinde obiectul cercetării disciplinare, rezumându-se a informa salariatul cu privire la data şi locul realizării cercetării disciplinare, însă ea este comunicată salariatului împreună cu referatul de sesizare a faptelor cu privire la care urmează să fie realizată cercetarea disciplinară, sunt îndeplinite cerinţele art. 251 alin. (2) din Codul muncii, într-o astfel de împrejurare, salariatul are cunoştinţă, la momentul efectuării cercetării disciplinare, de faptele cu privire la care comisia de disciplină efectuează verificări, fiind respectată finalitatea dispoziţiilor art. 251 alin. (2) din Codul muncii.

Simpla menţionare a dispoziţiilor din regulamentul de ordine interioară încălcate de către salariat nu echivalează cu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, dat fiind că precizarea acestora constituie o cerinţă distinctă, reglementată de prevederile art. 252 alin. (2) lit. b) din Codul muncii. Art. 252 alin. (2) lit. a) din Codul muncii impune angajatorului să menţioneze, în cuprinsul actului de sancţionare, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.

Descrierea faptei presupune nu doar menţionarea că angajatul a încălcat Regulamentul intern, având în vedere Referatul ,trebuie descrisă în concret şi să se arate data săvârşirii ei, întrucât art. 79 din Codul muncii prevede că, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.

Totodată, necesitatea descrierii apărărilor formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, precum şi arătarea motivelor pentru care aceste apărări au fost înlăturate, impusă prin art. 252 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, are în vedere descrierea amănunţită şi detaliată a raţiunii pentru care nu au fost luate în considerare,pentru a se aprecia în concret, circumstanţiat şi riguros asupra legalităţii măsurii de sancţionare. Pârâta, în decizia contestată, nu a indicat motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate în timpul cercetării disciplinare prealabile, limitându-se a preciza că angajatul nu a adus argumente exoneratoare de răspundere, încălcând astfel prevederile art. 252 alin. (2) lit. c) din Codul muncii.

În drept,  contestaţia a fost întemeiată pe prevederile art. 252 alin. 5 C.M.

În dovedirea celor susţinute s-au depus în copie decizia nr. cj.163/11.02.2015, decizia nr. 1801/18.12.2014, adresa nr. 1758/17.12.2014.

Intimata SC D. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

În motivare pârâta a arătat că, reclamantul B. E. a fost angajat la SC D. SRL începând cu data de 01.07.2011 aşa cum rezultă din contratul individual de muncă încheiat şi înregistrat sub nr. 7617/30.06.2011, în registrul general de evidenţă al salariaţilor.

În data de 17.12.2014 la sediul  SC D. din Bacău a fost înregistrat referatul nr. 1757 în care se menţiona faptul că în perioada septembrie –octombrie 2014 reclamantul a facilitat în mod repetat sustragerea mai multor produse (scule electrice) , iar ca urmare a acestui referat a fost convocat ( prin convocatorul nr. 1758/17.12.2014), în faţa comisiei de cercetare disciplinară constituită la nivelul punctului de lucru din Dr. Tr. Severin unde a fost încheiat procesul - verbal nr. 7411/29.12.2014.

Urmare a mai multor convocări, a fost încheiat procesul-verbal nr. 142/04.02.2015 în care comisia de disciplină a propus sancţionarea salariatului B. E., respectiv reducerea salariului de bază pe o perioadă de o lună cu 5%, iar această propunere s-a materializat în decizia cj.163/11.02.2015.

Această măsură a fost luată ţinând cont de: referatul nr. 1757/17.12.2014, notele explicative ale salariatului, imaginile surprinse de către camerele video amplasate în interiorul punctului de lucru, declaraţia şefului raion scule, art. 251 C.M., încălcarea prevederilor fişei postului şi Regulamentului intern.

În dovedirea susţinerilor a depus la dosar înscrisuri.

Reclamantul a formulat răspuns la  întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de pârâtă, întrucât sunt  nefondate şi nedovedite.

Faptul că se încercă a se dovedi cu  înregistrări video furtul de bunuri ,acele fotografii au fost depuse şi în dosarul de urmărire penala ,unde s-a constatat ca nu se poate dovedi luarea unor bunuri din magazine.

 In mod abuziv,pârâta a arătat, atât prin plângerea formulata cât si prin referatul şi decizia de suspendare că  alături de ceilalţi trei colegi s-ar fi constituit în grup infracţional pentru sustragerea de bunuri prin introducerea de scule electrice in elemente de mobilier care ulterior erau scoase din incinta magazinului.

A precizat că cercetarea disciplinara s-a rezumat la completarea a doua seturi de întrebări referindu-se daca ştie sau daca a participat la sustragere, încălcându-se dreptul la apărare şi neavând posibilitatea de a demonstra contrariul, aceasta desfăşurându-se în acelaşi timp cu cercetarea efectuata de organele de cercetare penala , motiv pentru care ulterior prin decizia de sancţionare "grupul" a fost  sancţionaţi cu 5% din salariu pentru nerespectarea regulamentului intern .

De asemenea,  consideră  că inadvertenţele dintre deciziile emise şi referat prin fapte presupuse a fi făptuite alături de ceilalţi colegi nu sunt dovedite , întrucât nu se stabileşte un prejudiciu cert, iar turele de lucru se suprapun ,neexistând şi fiind imposibilă o predare şi o evidenţiere a stocului de marfa aflata expusa spre vânzare între ture .

Astfel,  nu se poate dovedii o culpă în relaţiile de serviciu,şi neregăsindu-se cauzele care impun suspendarea contractului individual de munca pe durata cercetării disciplinare, respectiv: existenta unor indicii în sensul salariatul cercetat ar putea să ascundă sau să distrugă probele care trebuie administrate în cauză sau că ar putea influenta negativ efectuarea cercetărilor, faptele pentru care este cercetat salariatul pot constitui infracţiuni, sau pentru că prin menţinerea în activitate a salariatului pe perioada cercetării disciplinare, acesta ar putea afecta activitatea societăţii sau ar aduce prejudicii imaginii acesteia.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată şi reţine următoarele:

Prin decizia nr. cj. 163/11.02.2015, reclamantul  B. E. a fost sancţionat cu reducerea salariului de bază aferent lunii martie 2015 cu 5%.

La baza emiterii acestei decizii a stat, aşa cum rezultă din cuprinsul deciziei, referatul nr. 1757/17.12.2014, procesul verbal nr. 142/04.02.2015 al Comisiei de cercetare disciplinară prealabilă şi notele explicative ale salariatului date în cursul cercetării disciplinare prealabile, reţinându-se de către angajator că în perioada septembrie-octombrie 2014 reclamantul ,, a încălcat procedurile interne ale societăţii / punctului de lucru  privitoare la retragerea anumitor produse/ transferul către alte locaţii / retur către furnizor şi depozitarea acestora în magazia special amenajată în acest sens”.

S-a mai reţinut că prin aceste încălcări ale procedurilor interne s-au creat premisele sustragerii mai multor produse ( scule electrice) din gestiunea raionului  scule electrice, fapte ce au condus la un prejudiciu de ordin material adus companiei, încălcând astfel atât prevederile din fişa postului cât şi  pe cele ale regulamentului intern, prevederi ce au fost de altfel indicate în decizie.

Prin decizia 1801/18.12.2014, începând cu data de 22.12.2014 s-a suspendat contractul individual de muncă al salariatului pe durata desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, în baza art. 52 lit. a Codul muncii.

Potrivit art. 252 alin. 2 lit. a Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprinde, în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.

Această descriere trebuie să fie corectă, adică să indice elementele esenţiale ale faptei, care să permită salariatului să-şi formuleze apărările, iar judecătorului să identifice fapta pentru a o putea supune cenzurii judecăţii de obiectivitate.

Prin urmare, decizia de sancţionare trebuie motivată cu arătarea clară şi explicită a conduitei salariatului neconforme cu regulile privind disciplina muncii aplicabile în cadrul angajatorului, astfel încât să fie posibil controlul judecătoresc sub toate aspectele.

Ori, actul contestat al angajatorului nu îndeplineşte aceste cerinţe, descrierea faptei fiind vagă şi generală, respectiv încălcarea procedurilor interne ale societăţii privitoare la retragerea anumitor produse şi depozitarea acestora în magazia special amenajată în acest sens, nefiind indicate împrejurările concrete în care fapta sau faptele s-au produs, deci cerinţe care să permită a se stabili fără echivoc norma înfrântă de salariat şi modalitatea concretă în care a fost nesocotită prin fapta calificată de angajator ca abatere disciplinară.

Pe de altă parte, deşi se face trimitere, prin decizia de sancţionare, la alte documente ale angajatorului anterioare actului contestat, respectiv procesul verbal încheiat de Comisia de cercetare disciplinară, referatul disciplinar şi referatul de convocare cercetare disciplinară, se observă din cuprinsul acestora că şi aici descrierea faptei este una sumară şi nu permite analiza şi verificarea temeiniciei deciziei de sancţionare, fiind practic identică cu cea reţinută în decizie.

În ceea ce priveşte însă cele două susţineri ale reclamantului, respectiv că nu sunt menţionate în decizie  cerinţele obligatorii prevăzute de art. 252 alin. 2 lit. b şi c - precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat-instanţa reţine că acestea nu sunt întemeiate.

Astfel, din cuprinsul actului contestat, rezultă că au fost enumerate prevederile încălcate –art. 28, art. 29 alin. 1 lit. b, art. 71 pct. 12,39,45, art. 64-88 din Regulamentul intern, art. 11.2 din fişa postului şi de asemenea că au fost  inserate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat – pct. C din decizia de sancţionare.

Prin urmare, aceste 2 cerinţe prevăzute de lege au fost îndeplinite.

Faţă de cele reţinute mai sus, găsind însă neîndeplinită cerinţa prevăzută de art. 252 alin.(2) lit. a în ceea ce priveşte descrierea faptei, instanţa va admite excepţia nulităţii deciziei de sancţionare şi va constata nulă decizia emisă de pârâtă nr. cj. 163/11.02.2015.

Cum caracterul normei este imperativ, iar încălcarea atrage indubitabil sancţiunea nulităţii absolute,este inutilă cercetarea motivelor ce vizează fondul cauzei sub aspectul vinovăţiei reclamantului, întrucât primează verificarea condiţiilor de formă şi legalitatea deciziei de sancţionare.

În consecinţă, urmare a anulării deciziei contestate, instanţa va repune părţile în situaţia anterioară emiterii  şi va obliga pârâta să plătească reclamantului, în temeiul art. 52 alin. 2 Codul muncii, o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.

În ceea ce priveşte însă solicitările reclamantului de anulare a deciziei de suspendare, ca act subsecvent deciziei de sancţionare instanţa o găseşte neîntemeiată.

Astfel, reclamantul nu a invocat motive de nulitate sau netemeinicie a deciziei de suspendare, iar pe de altă parte, Codul muncii nu prevede ca sancţiune a anulării deciziei de sancţionare şi anularea deciziei de suspendare a contractului de muncă, ambele decizii având regim  juridic diferit, fiind tratate diferit de lege.

Văzând şi prevederile art. 453 alin. 1 cod proc civilă, va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de pârâtă, conform deciziei nr.5673/20.11.2015.

Domenii speta

Spete similare