Contestatie la executare

Dosar nr. 2002/189/2014

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 515/A

22Şedinţa publică de la 22 Aprilie 2015

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE

Judecător

Grefier

Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanta SC M SRL PERIENI în contradictoriu cu intimata SC C B SA prin administrator judiciar  , împotriva sentinţei civile nr. 2678 pronunţată la data de 05.11.2014 de Judecătoria Bârlad, în cauza având ca obiect contestaţie la executare.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 2678 pronunţată la data de 09.11.2014 de Judecătoria Bârlad, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2678 din 09.11.2014 Judecătoria Bârlad a admis contestaţia la executare  formulată de contestatoarea S.C. C B S.A. în contradictoriu cu intimata S.C. M  SRL Perieni, jud. Vaslui, privind executarea din dosarul de executare 215/2014 întocmit de BEJ.

A anulat încheierea de încuviinţare a executării din 23 aprilie 2014,pronunţată de Judecătoria Bârlad, somaţia din 5 mai 2014, întreaga executare din dosarul de executare 215/2014.

A constatat prescripţia dreptului de a obţine executarea silită.

A respins cererea de întoarcere a executării.

A obligat intimata să plătească contestatoarei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele;

Din cuprinsul dosarului de executare rezultă că intimata S.C. M SRL s-a adresat BEJ rius cu o cerere pentru executarea silită a titlului executor Decizia civilă nr.66 din 23 iunie 2006, pronunţată de Curtea de apel Iaşi cu privire la următoarele sume: suma de 33 917,77 lei daune; suma de 4 268,31 lei cheltuieli de judecată şi suma de 4 300 lei cheltuieli de executare, să se conformeze dispozitivului deciziei nr.66 din 23 iunie 2006, pronunţată de Curtea de apel Iaşi în dosarul nr. 3199/2004 cu privire la obligaţia de a face sub sancţiunea de daune cominatorii de 500 lei/zi întârziere începând cu a 31 a zi din data pronunţării hotărârii până la zi ca urmare a încuviinţării executării silite dată prin încheierea din data de 23.04.2014 a Judecătoriei Bârlad.

Cererea s-a înregistrat la executor la data de 14.04.2014.

Faţă de data înregistrării cererii sunt aplicabile dispoziţiile codului de procedură civilă privind executare,nemodificat, intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.

Actele de executare contestate au fost comunicate de BEJ contestatoarei la data de 6 mai 2014,contestaţia s-a depus la data de 15 mai 2014, cu respectarea termenului legal de 15 zile prevăzut de art.714 din codul de procedură civilă.

Cu privire la posibilitatea contestării încheierii de încuviinţare a executării pronunţate de judecătoria Bârlad instanţa apreciază că acest aspect este posibil având în vedere dispoziţiile art. 711  pct.3 din codul de procedură civilă. Potrivit acestui text, Obiectul contestaţiei:

“ (1) Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii.

(2) Dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 433 se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.

(3) De asemenea, după începerea executării silite, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condiţiilor legale.”

Prin urmare susţinerea intimatei în sensul că acest aspect nu este posibil s-a înlăturat ca neîntemeiată.

Cu privire la prescripţia dreptului de a cere executarea silită trebuie de reţinut că titlul de executat este Decizia civilă nr.66 din 23 iunie 2006, pronunţată de Curtea de apel Iaşi, definitivă şi irevocabilă.

Potrivit art. 705 din codul de procedură civilă, Termenul de prescripţie :

“(1) Dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripţie este de 10 ani.

 (2) Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită. În cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.”

Reglementarea juridică exista şi în codul de procedură anterior în art.405 alin. 1 şi 2.

În ceea ce priveşte obligaţia din titlu aceasta se referă la drepturi de creanţă nu la  executarea unor titluri emise în materia drepturilor reale, cum eronat a susţinut intimata.

Debitoarea S.C. C B S.A. a fost obligată să se prezinte la notar în vederea perfectării contractelor de vânzare cumpărare pentru bunuri imobile cumpărate, în termen de 30 zile sub sancţiunea unor daune cominatorii. Prin urmare, termenul de prescripţie este de 3 ani nu 10 ani cum s-a invocat. În ceea ce priveşte momentul calculării acestui termen dreptul de a cerere executarea silită s-a născut la data rămânerii definitive şi irevocabile a deciziei civile, respectiv anul 2006.

Intimata a susţinut că a fost în imposibilitate să pună în executare decizia civilă ca urmare a unor cercetări penale cu privire la reprezentantul societăţii intimate. Aspectul nu este de natură să  întrerupă cursul prescripţiei, reprezentantul societăţii fiind cercetat cu privire la neglijenţă în serviciu, înşelăciune cu ocazia unor licitaţii. Decizia civilă a fost pronunţată anterior declanşării cercetărilor.

A mai susţinut intimata că în cauză se aplică dispoziţiile art. 2506 din codul civil şi că debitoarea a renunţat la prescripţie prin faptul că la solicitarea intimatei a cerut să se fixeze un termen pentru a se prezenta la notar să execute obligaţiile din titlu. Faptul că debitoarea a solicitat să se stabilească un termen pentru a se lămuri aspecte referitoare la certificatele de urmărire fiscală aşa cum rezultă din adresa  depusă la dosar de intimată, fila 38 dosar, neînregistrată, nu dovedeşte începerea executării benevole a obligaţiilor din titlu, de executat respectiv Decizia civilă nr.66 din 23 iunie 2006, pronunţată de Curtea de apel Iaşi cum a susţinut intimata. Textul indicat nu este aplicabil în cauză având în vedere aplicarea legii civile în timp şi faptul că obligaţiile se supun legii civile sub imperiul căreia s-au născut. Debitoarea nu a început executarea din titlu cu atât mai mult că nici nu s-a prezentat la notar pentru a lămuri unele aspecte, aspecte care nu rezultă că ar fi rezultat din titlul de executat.

S-a apreciat în consecinţă că dreptul de a obţine executarea silită a titlului de executat Decizia civilă nr.66 din 23 iunie 2006, pronunţată de Curtea de apel Iaşi, depăşind cu mult termenul legal de 3 ani. Urmează să se constate acest aspect.

Potrivit art.706 din codul de procedură civil corespondent cu art. 405 alin. 3 din vechiul cod de procedură:

”(1) Prescripţia nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate.

(2) Prescripţia stinge dreptul de a obţine executarea silită şi orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie. În cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, dacă dreptul de a obţine obligarea pârâtului este imprescriptibil sau, după caz, nu s-a prescris, creditorul poate obţine un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fără a i se putea opune excepţia autorităţii de lucru judecat.”

Ca efect al prescripţiei titlul de executat ”Decizia civilă nr.66 din 23 iunie 2006, pronunţată de Curtea de apel Iaşi” şi-a pierdut puterea executorie motiv pentru care s-a admis contestaţia la executare, s-a dispus anularea încheierii de încuviinţare a executării constatându-se un impediment la executare şi să se anuleze întreaga executare care face obiectul dosarului de executare nr. 215/2014 întocmit de BEJ.

În ceea ce priveşte întoarcerea executării instanţa a respins-o motivat de faptul că nu s-a dovedit aspectul executării titlului.

În temeiul art.453 din codul de procedură civilă intimata a fost obligată să plătească contestatoarei cheltuielile de judecată ocazionate de proces respectiv taxa de timbru.

Împotriva acestei soluţii, a formulat apel SC MSRL Perieni, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

…………………………………………………………………………………………….

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Tribunalul reţine următoarele:

În fapt, prin Decizia nr.66/23 iunie 2006 a Curţii de Apel Iaşi s-a admis apelul declarat de SC M SRL împotriva Sentinţei civile nr.293/05 martie 2004 pronunţată de Tribunalul Iaşi şi s-a admis acţiunea formulată de aceasta în contradictoriu cu SC C-BN SA IAŞI, obligând-o pe aceasta din urmă să se prezinte, în termen de 30 zile de la data pronunţării deciziei, la notariat în vederea perfectării contractelor de vânzare-cumpărare pentru bunurile imobile cumpărate de reclamantă conform proceselor-verbale de licitaţie nr. şi /22.12.1999 şi a antecontractelor de vânzare-cumpărare nr. şi  din 30.12.1999, sub sancţiunea plăţii daunelor cominatorii; să plătească reclamantei suma de 339.177.718 lei ROL cu titlu de daune, reprezentând lipsa de folosinţă a bunurilor dobândite în urma licitaţiei organizate de pârâtă la data de 22 decembrie 1999; să plătească reclamantei suma de 42.683.107 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond şi în apel. Decizia nr.66/23.06.2006 a fost declarată definitivă, cu drept de recurs.

S-a reţinut în considerentele deciziei că obiectul cauzei constă în obligaţie de a face întrucât SC C-B SA a fost şi a rămas proprietarul bunurilor imobile identificate la art.1 din contractele 3157 şi 3158 din 30.12.1999, fiind obligat să finalizeze procedura legală de transmitere a dreptului de proprietate, prin autentificarea celor două convenţii încheiate în condiţiile şi cu respectarea cerinţelor art.948 Cod civil (1864).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, SC C-BN SA, dosarul fiind înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr.13109/1/2006.

La data de 02.10.2006, părţile s-au prezentat la BNP S F din Iaşi pentru punerea în executare a dispozitivului deciziei civile anterior menţionate, demers nefinalizat din cauza neprezentării actelor necesare perfectării contractelor de vânzare-cumpărare în formă autentică, sens în care BNP a emis Încheierea nr.5531/02.10.2006 de respingere a cererii de autentificare.

În cadrul soluţionării recursului de ÎCCJ, prin Încheierea de şedinţă din data de 19.04.2007, instanţa supremă a respins cererea SC C-B SA de suspendare a executării Deciziei civile nr.66/23.06.2006.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 17.01.2008, ÎCCJ a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul art.244 alin.(1) Cod procedură civilă din 1865, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunţate în dosarul nr-9730/99/2008*, având ca obiect săvârşirea infracţiunii prev.de art.249 Vechiul Cod penal, de către I A cu privire la organizarea licitaţiei în urma căreia au fost vândute imobilele care fac obiectul proceselor-verbale de licitaţie nr.3101 şi 3102/22.12.1999 şi a antecontractelor de vânzare-cumpărare nr.3157 şi 3158 din 30.12.1999.

La data de 18.07.2010, părţile s-au prezentat la BNP, în vederea perfectării vânzării imobilelor, demers de asemenea nefinalizat din cauza lipsei documentaţiei necesare, sens în care BNP a emis Încheierea nr.86/18.07.2007 de respingere a cererii de autentificare.

Ulterior, la data de 12 iulie 2013, ÎCCJ a repus pe rol soluţionarea recursului, pronunţând Decizia civilă nr.3673/31.10.2013, prin care a respins calea de atac formulată împotriva Deciziei nr.66/23.06.2006 a Curţii de Apel Iaşi, această decizie devenind aşadar irevocabilă.

De menţionat este şi faptul că, în dosarul nr.891/99/2007 al Tribunalului Iaşi s-a solicitat de către SC C-B SA constatarea nulităţii absolute  a contractelor de vânzare-cumpărare nr.3157 şi 3158/30.12.1999, acţiune respinsă prin Sentinţa civilă nr.52/18.02.2014, ca neîntemeiată. Reţine prezenta instanţă că, în considerentele acestei hotărâri se face menţiune despre declaraţia SC M SRL cu privire la faptul că nu a intrat nici până în prezent în posesia bunurilor licitate.

La data de 02.04.2014, SC M SRL a înaintat adresa nr.1060 către SC C-B SA, prin care i-a solicitat să se prezinte la notariat, la data de 28.04.2014, în vederea perfectării contractelor de vânzare-cumpărare.

La data de 14.04.2014, SC M SRL s-a adresat Biroului Executorului Judecătoresc cu cerere de executare silită a Deciziei nr.66/23.06.2006, împotriva SC C-B SA.

Prin adresa de răspuns, din data de 15.04.2014, SC C-B SA a solicitat apelantei SC M SRL să avanseze data prezentării la notar, motivat de expirarea certificatelor fiscale necesare perfectării actelor.

Prin Încheierea pronunţată la data de 23.04.2014, Judecătoria Bârlad a încuviinţat executarea silită la cererea BEJ, situaţie în care a fost emisă Somaţia nr.215/05.05.2014 de punere în executare a dispozitivului Deciziei civile nr.66/2006 şi s-a înfiinţat poprirea asupra conturilor SC C-B SA, deschise la Trezoreria jud.Iaşi, pentru sumele de bani menţionate în decizia amintită.

Prin contestaţia la executare formulată, SC C-B SA a invocat prescrierea dreptului de a cere executarea silită, SC M SRL opunând acestei apărări faptul că termenul de prescripţiei aplicabil obligaţiei civile în discuţie este de 10 ani (fiind vorba de imobile) iar nu de 3 ani şi că a comportat întreruperi prin recunoaşterile făcute de contestatoare. În apel a invocat faptul că termenul de prescripţie a început să curgă de la data rămânerii irevocabile a Deciziei nr.66/23.06.2006, respectiv de la data de 31.10.2013 când s-a pronunţat ÎCCJ asupra recursului formulat împotriva acesteia, decizie depusă în apel. Aşadar, prima instanţă a opinat că executarea silită este prescrisă, raportându-se exclusiv la data pronunţării Deciziei nr.66 de către Curtea de Apel Iaşi. 

Apelul este nefondat, pentru considerentele ce succed: obligaţiile civile dispuse prin Decizia civilă nr.66/2006 sunt: una de a face (obligaţia de a se prezenta la notar în vederea perfectării antecontractelor de vânzare-cumpărare) şi una de a da (pentru sumele de bani constând în daune şi cheltuieli de judecată).

Astfel, în ceea ce priveşte perfectarea contractelor de vânzare-cumpărare, considerentele Curţii de Apel Iaşi din Decizia nr.66/23.06.2006 au avut în vedere că prin contractele neîncheiate în formă autentică nu s-a putut transfera în mod valabil dreptul de proprietate asupra imobilelor licitate.

Or, în lipsa formei autentice, conform Legii nr.54/1998 (aplicabilă la acea dată regimului juridic al imobilelor), nu se poate vorbi de un contract valabil de vânzare-cumpărare a unui imobil, însă înţelegerea părţilor valorează antecontract, obligaţiile părţilor fiind de a face, iar nu de a preda un bun imobil. Obligaţia de a face constituie pentru promitentul-cumpărător un drept de creanţă, situaţie în care, potrivit normelor în vigoare la data încheierii antecontractelor (art.3 Decretul nr.167/1958, respectiv art.405 alin.(1) Cod procedură civilă din 1865), termenul de prescripţie atât pentru dreptul la acţiune, cât şi pentru dreptul de a cere executarea silită, este de 3 ani. În speţă nu este vorba despre o acţiune reală imobiliară pentru a fi aplicabil termenul de prescripţie de 10 ani.

Acţiunea care a făcut obiectul (parţial) dosarului în care s-a pronunţat Decizia nr.66/2006, de obligare a SC C-B SA la încheierea contractelor în formă autentică este similară, ca natură juridică, acţiunii prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic. Cu privire la caracterul acestei ultime acţiuni, ÎCCJ, prin Decizia RIL nr.8/2010 a statuat că aceasta este o acţiune personală imobiliară, în considerarea dreptului de creanţă care formează conţinutul raportului juridic civil, menţiunea de imobiliară vizând doar obiectul material, iar nu juridic, al acestuia.

În ceea ce priveşte obligaţia SC C-B SA de a plăti anumite sume de bani către SC M SRL, aceasta este, fără îndoială, corelativă unui drept de creanţă, a cărui executare silită comportă un termen de prescripţie de 3 ani.

Astfel fiind, termenul de prescripţie pentru executarea silită a ambelor obligaţii este de 3 ani.

Cu privire la momentul de la care curge termenul de prescripţie, Tribunalul notează mai întâi de toate că obligaţiile s-au născut în urma pronunţării Deciziei civile nr.66/2006 (decizie pronunţată în apel, prin care s-a modificat integral soluţia primei instanţe).

Raportat la data pronunţării acestei decizii, aplicabile în cauză erau prevederile Codului de procedură civilă din 1865, potrivit cărora hotărârile definitive sunt executorii.  Această concluzie rezultă din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art.300 CPC 1865, potrivit cărora recursul nu este suspensiv de executare, decât în anumite situaţii, expres prevăzute de lege, sau la cerere, coroborat cu prevederile art.376 CPC 1865 potrivit cărora, pentru a putea fi învestită cu formulă executorie, o hotărâre trebuie să fie cel puţin definitivă (iar nu şi irevocabilă). Or, potrivit art.337 alin.(1) pct.3 CPC, hotărârile instanţei de apel sunt definitive.

Aceeaşi reglementare este cuprinsă şi în Noul Cod de procedură civilă, în art.484, art.632 (hotărârea definitivă constituie titlu executoriu) şi art.633 (sunt hotărâri executorii hotărârile date în apel, dacă prin lege nu se prevede altfel).

În consecinţă, Decizia civilă nr.66/23.06.2006 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă de la data pronunţării ei, constituia titlu executoriu şi putea fi pusă în executare de la data pronunţării ei. Cu alte cuvinte, termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă de la data de 23.06.2006, indiferent de împrejurarea că în cauză se declarase recurs sau că acesta s-a soluţionat abia la data de 31.10.2013. Aşa cum s-a arătat, în ambele reglementări, hotărârile pronunţate de instanţa de apel erau şi sunt executorii, constituind titluri executorii.

Evident, un astfel de termen de prescripţie este susceptibil de întreruperi sau suspendări, ceea ce va fi analizat în continuare.

Se remarcă mai întâi de toate că, potrivit celor reţinute de Tribunalul Iaşi în Sentinţa civilă nr.52/18.02.2014, SC M SRL nu a intrat niciodată în posesia imobilelor. Exercitarea posesiei asupra imobilelor care formează obiectul unui antecontract are caracter întreruptiv de prescripţie, semnificând o recunoaştere constantă a debitorului cu privire la dreptul creditorului de a cere perfectarea actelor. Cu toate acestea, SC M SRL nu a invocat şi nici dovedit contrariul în prezenta cauză, respectiv că a posedat imobilele în tot acest timp.

Prin respingerea de către ÎCCJ a cererii de suspendare a executării Deciziei nr.66/2006, formulată în recurs de către SC C-B SA, termenul de prescripţie a dreptului de cere executarea silită nu a fost suspendat, curgând în continuare.

Pe de altă parte, cele două prezentări la birourile notariale, la datele de 02.10.2006, respectiv 18.07.2007, au constitui recunoaşteri exprese ale dreptului apelantei de a cere executarea silită,  şi, în consecinţă, au întrerupt, consecutiv, termenul de prescripţie. Raportat la ultima întrerupere, din 18.07.2007, termenul de prescripţie de 3 ani s-a împlinit la data de 18.07.2010.

În intervalul 18.07.2007-18.07.2010 nu a mai intervenit nicio altă cauză de întrerupere, astfel încât dreptul de a cere executarea silită s-a prescris definitiv la 18.07.2010.

Corespondenţa părţilor din luna aprilie 2014, chiar dacă atestă o atitudine convergentă a intimatei de a perfecta contractele respective, nu poate fi reţinută ca o cauză întreruptivă a termenului de prescripţie, nemaiexistând un curs al prescripţiei extinctive care să fie întrerupt. Practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este constantă în această direcţie, necesitatea ca actul de recunoaştere expresă sau tacită să intervină în cursul prescripţiei extinctive fiind reafirmată în mai multe decizii de speţă (de ex.Decizia nr.1148/03.04.2009 a ÎCCJ – Secţia comercială: „Împrejurarea că pârâta a semnat factura în litigiu nu duce la întreruperea cursului prescripţiei întrucât problema întreruperii cursului prescripţiei se poate pune cât timp prescripţia este în curs şi nu după ce cursul prescripţiei s-a împlinit.”). 

În ceea ce priveşte renunţarea debitoarei la prescripţia împlinită, aspect invocat de apelantă în apărare, Tribunalul notează că această instituţie de drept este prevăzută de Noul Cod civil, la art.2507 Noul Cod civil, prevederi care nu sunt aplicabile în cauză, raportat la dispoziţiile art.201 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil: „prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit”. A fortiori, prescripţiile împlinite înaintea intrării în vigoare a Noului Cod civil, sunt supuse prevederilor anterioare. În cauză, prescripţia a început să curgă la data de 23.06.2006 şi s-a împlinit la 18.07.2010, Noul Cod civil intrând în vigoare la data de 01.10.2011.

Renunţarea la o prescripţie împlinită, în reglementarea anterioară, respectiv pe Codul civil din 1864, era posibilă numai ca urmare a novaţiei intervenite între părţi (art.1128 şi urm.Cod civil), respectiv, numai ca urmare a existenţei unei convenţii prin care acestea conveneau transformarea unei obligaţii imperfecte (prescrise), într-una perfectă. Or, pentru a reţine efectele novaţiei, aceasta trebuie să fie expresă, conform art.1130 Cod civil 1864 – „novaţiunea nu se prezumă. Voinţa de a o face trebuie să rezulte evident din act”. Astfel, renunţarea la prescripţia împlinită trebuie să fie expresă, respectiv să constituie obiectul unei convenţii, iar nu implicită, prezumată, dedusă dintr-o corespondenţă.

Altfel, executarea obligaţiei după împlinirea termenului de prescripţie nu poate fi decât benevolă.

În atare condiţii, dreptul apelantei de a cere executarea silită s-a prescris, prescripţia extinctivă operând ca o sancţiune împotriva creditorului neglijent care a lăsat să treacă un timp îndelungat de la obţinerea titlului executoriu, fără a întreprinde nici un demers în vedere obţinerii executării lui. Împrejurarea că Decizia nr.66/2006 nu era irevocabilă (dar era definitivă) şi că soluţionarea recursului a durat până în 2013, nu poate fi reţinută în favoarea creditorului. Potrivit principiului nemo censetur ignorare legem (nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii), apelanta-creditoare trebuia şi putea să ştie că se află în posesia unui titlu executoriu încă de la 23.06.2006, fără a aştepta până în luna aprilie 2014 pentru a demara executarea silită.

Drept urmare, apelul va fi respins, cu păstrarea soluţiei primei instanţe ca legale şi temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul formulat de SC M SRL PERIENI împotriva Sentinţei civile nr.2678/09.11.2014 a Judecătoriei Bârlad, pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 aprilie 2015.

Domenii speta

Spete similare