Drept procesual penal – partea specială. Excluderea din materialul probator a proceselor-verbale în care organul de urmărire penală a consemnat declaraţiile făptuitorilor; Camera preliminară

Hotărâre 0 din 22.12.2015


Potrivit prevederilor art. 198 din Codul de procedură penală, procesul-verbal constituie mijloc de probă numai cu privire la constatările personale ale organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată, referitoare la fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului. Atunci când în procesul-verbal nu sunt consemnate constatări personale ale organului judiciar, ci declaraţii ale unor persoane care au cunoştinţă despre o faptă prevăzută de legea penală, aceste declaraţii pot constitui mijloace de probă numai dacă provin de la persoanele prevăzute de art. 97 alin. 2 lit. a) – c) din Codul de procedură penală (respectiv de la suspect, inculpat, persoană vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente sau martor) şi dacă au fost obţinute cu respectarea dispoziţiilor legale privind audierea acestora.

În cauza de faţă, organele de urmărire penală au procedat la audierea persoanelor cu privire la care exista bănuiala că au săvârşit  fapte prevăzute de legea penală, mai înainte de a dispune continuarea faţă de acestea a urmăririi penale, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 305 alin. 3 din Codul de procedură penală, mai înainte de a li se aduce la cunoştinţă persoanelor în cauză că au dobândit calitatea de suspect, de a le  informa cu privire la faptele pentru care sunt cercetate, încadrarea juridică a acestora, precum şi cu privire la drepturile prevăzute de art. 83 din Codul de procedură penală

Prin urmare, reţinând că au fost nesocotite dispoziţiile legale menite să asigure respectarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil, în mod corect prima instanţă a constatat că este incident cazul de nulitate relativă, prevăzută  de art. 282 al.1 C.pr.pen., ceea ce atrage excluderea din materialul probator a proceselor-verbale, deoarece vătămarea adusă inculpaţilor nu poate fi înlăturată altfel.

  Încheiere din 22 Decembrie 2015 a Curţii de Apel Galaţi

Prin încheierea din 24.09.2015, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul  Vrancea, în baza art. 345 al.2 Cod procedură penală, cu referire la art. 282 Cod procedură penală şi art. 346 al.4 Cod procedură penală, a desfiinţat procesele-verbale de consemnare a susţinerilor orale din data de 03.08.2015, privind pe inculpaţii: M.S., D.E.P, B.M.C., I.L., Ţ.D.A, C.-N. A.-G. şi S.C.P.

A exclus probele mai sus menţionate.

A constatat necertificate procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate şi a dispus remedierea deficienţelor constatate.

 A respins ca neîntemeiate celelalte excepţii invocate de inculpatul I. L.

A respins ca neîntemeiată excepţia invocată de inculpatul D.E.P.

A dispus începerea judecăţii.

Pentru a pronunţa această încheiere judecătorul de cameră preliminară a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 51/D/P/2015, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vrancea  au fost trimişi în judecată inculpaţii: M.S., D.E.P, B.M.C., I.L., Ţ.D.A, C.-N. A.-G. şi S.C.P. şi I.L., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată, deţinere şi cumpărare de droguri de risc în formă continuată pentru consum propriu, ambele în concurs real prev. de art. 2 al.1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 35 al.1 C.pen. şi art. 4 al.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 al.1 C.pen., ambele cu aplicarea art. 38 al.1 C.pen.; inculpaţii D.E.P., B.M.C. şi I.L. au fost trimişi în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzute de art. 367 al.1 C.pen.

În procedura Camerei Preliminare,  conform art.345 C.pr.pen., inculpaţii I.L. şi D.E.P.  au formulat excepţii privind rechizitoriul şi actele de urmărire penală, după cum urmează :

 1. Inculpatul D.E.P. a solicitat restituirea cauzei procurorului în vederea remedierii neregularităţii sesizate în rechizitoriu, în sensul reţinerii aplicabilităţii art. 15 din Legea nr. 143/2000 conform căruia  persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-9 şi în timpul urmăririi penale a denunţat şi a facilitate identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

În susţinerea excepţiei, inculpatul a arătat că pe parcursul urmăririi penale a făcut un denunţ valorificat de organele de urmărire penală în condiţiile art. 15 din Legea 143/2000.

Verificând excepţia invocată de inculpaţi, Tribunalul a constatat că aceasta nu atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii, aşa cum cer dispoziţiile art. 346 al.3 lit. a C.pr.pen.

În acest sens, s-a reţinut că aplicarea art. 15 din Legea nr. 143/2000 este o chestiune ce ţine de stabilirea limitelor legale ale pedepsei şi individualizarea ei în caz de condamnare şi nu de calificarea în drept a faptelor reţinute în rechizitoriu.

Prin urmare, s-a arătat că nu poate fi reţinută ca o neregularitate a actului de sesizare a instanţei în sensul prevăzut de legiuitor în normele ce reglementează procedura de cameră preliminară.

2. Inculpatul I.L. a solicitat restituirea dosarului la procuror în vederea înlăturării neregularităţii actului de sesizare a instanţei şi excluderea unor probe obţinute în mod nelegal.

Referitor la neregularitatea actului de sesizare, inculpatul a arătat că acesta nu conţine descrierea faptelor asociate acuzaţiei aduse, activităţile de oferire spre vânzare, vânzare, transport, procurare, cumpărare şi deţinere a vreunei cantităţi de cannabis.

De asemenea, în rechizitoriu nu se regăseşte activitatea de oferire spre vânzare şi transport de droguri de risc.

În lipsa elementelor menţionate, în opinia inculpatului nu se pot alege din partea descriptivă actele materiale care s-ar potrivi acuzaţiilor aduse.

În ce priveşte probele obţinute nelegal, inculpatul a invocat nulitatea proceselor-verbale de consemnare a susţinerilor orale ale inculpaţilor şi ale martorilor întrucât eludează dreptul la apărare al inculpatului. Astfel, audierea amănunţită asupra faptelor s-a făcut fără să li se aducă inculpaţilor la cunoştinţă în prealabil, drepturile, inclusiv dreptul la apărare.

S-a mai arătat că fotografiile digitale extrase din spaţiul de stocare al telefonului mobil marca … ridicat de la inculpatul I.L. sunt de asemenea, obţinute nelegal în opinia inculpatului, întrucât autorizarea judecătorului dată în temeiul art. 138 al.1, lit.d C.pr.pen, prin încheierea nr.40/20.08.2015, îndreptăţea organele de urmărire penală doar la accesul în sistemul informatic, nu şi la percheziţia  informatică în scopul obţinerii de probe.

Procesul-verbal de prindere în flagrant nu este datat şi nu se poate stabili dacă a fost încheiat după începerea urmăririi penale, pentru a fi considerat probă în procesul penal.

Declaraţia de inculpat din data de 03.08.2015, dată de inculpat are conţinutul alterat, întrucât cuprinde menţiunea „recunosc şi regret fapta,, deşi a uzat de dreptul de a nu da declaraţie.

Procesele-verbale de transcriere a convorbirilor interceptate nu sunt certificate de procuror pentru autenticitate aşa cum cer dispoziţiile art. 143 al.4 C.pr.pen, fapt ce trebuie sancţionat cu excluderea ca probă.

Prin urmare, inculpatul a solicitat în temeiul art. 102 al.4 C.pr.pen excluderea tuturor probelor derivate din cele constatate nelegale.

Deliberând asupra excepţiilor formulate de inculpatul I.L., judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vrancea a constatat că acestea  sunt întemeiate în parte.

Astfel, a reţinut că actul de sesizare a instanţei conţine datele prevăzute de art. 286 C.pr.pen la care face trimitere art. 328 C.pr.pen.,  astfel încât se poate stabili obiectul şi limitele judecăţii, elemente în raport de care art. 346 al.3 lit.a C.pr.pen. prevede posibilitatea restituirii cauzei la parchet în procedura de Cameră Preliminară.

Prin urmare, nu survine sancţiunea cerută de restituire a rechizitoriului la procuror, inculpatului respectându-i-se dreptul de a cunoaşte faptele pentru care a fost trimis în judecată şi încadrarea juridică a acestora.

Dintre celelalte excepţii invocate, prima instanţă a reţinut că este întemeiată cea privind procesele-verbale de consemnare orală a susţinerilor inculpaţilor.

Cu  privire la acest aspect, Tribunalul a observat că procesele-verbale menţionate cuprind o descriere amănunţită a faptelor fiecărui inculpat, ceea ce constituie o veritabilă declaraţie de inculpare luată înainte de începerea urmăririi penale,  adică înainte ca persoana audiată să aibă  vreo calitate în procesul penal (art. 305 al.3 C.pr.pen).

Consecinţa este încălcarea dreptului la apărare (art. 89C.pr.pen.) prin neaducerea la cunoştinţă a drepturilor procesuale şi a calităţii în care a fost audiat fiecare inculpat.

Totodată, prima instanţă a avut în vedere că persoana vizată nu poate fi audiată asupra faptelor constatate decât în calitate de suspect sau inculpat, declaraţii ce sunt recunoscute ca mijloc de probă conform art. 97 C.pr.pen.

Aşa fiind, consemnarea susţinerilor orale ale inculpaţilor înainte de începerea urmăririi penale  in personam reprezintă o audiere anticipată permisă doar în cazul martorilor, conform art. 308 C.pr.pen.

Încălcându-se dispoziţiile legale referitoare la audiere, declaraţii, probe şi dreptul la apărare nu în sensul disp. art. 280 al.2 C.pr.pen. întrucât apărarea nu era obligatorie la acel moment, prima instanţă a constatat că este incident cazul de nulitate relativă, prevăzută  de art. 282 al.1 C.pr.pen., ceea ce atrage desfiinţarea proceselor-verbale, întrucât vătămarea adusă nu poate fi înlăturată altfel.

Prima instanţă a mai reţinut că fotografiile digitale extrase din spaţiul de stocare al telefonului mobil marca … aparţinând inculpatului I.L. nu sunt probe obţinute nelegal, pentru a fi excluse conform art. 102 Cod pr.penală. Sub acest aspect, a reţinut că art. 101 C. pr. pen. stabileşte situaţiile în care probele se consideră a fi administrate neloial, iar art. 102 al.4 stabileşte condiţiile pe care probele derivate se exclud, şi anume dacă au fost obţinute în mod direct din probe obţinute în mod nelegal şi nu puteau fi obţinute altfel.

În concret, s-a reţinut că fotografiile digitale au fost obţinute urmare a unei acţiuni legale şi anume a autorizării de către judecătorul de drepturi şi libertăţi a accesului la sistemul informatic  (telefonul mobil) ce a fost ridicat de la inculpatul I.L. cu ocazia percheziţiei domiciliare  (încheierea nr. 40/20.08.2015 a Tribunalului Vrancea.

S-a mai reţinut că inculpatul I.L. nu a arătat care este vătămarea adusă prin capturarea imaginilor foto întrucât nu a fost alterată proba şi nici nu a fost împiedicat să ceară administrarea probelor pe care le considera necesare în condiţiile prevăzute de art. 99 şi 100 Cod pr.penală.

Împotriva încheierii mai sus arătate au formulat contestații Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vrancea şi inculpatul I.L., criticând-o ca nelegală, pentru motivele expuse pe larg în partea introductivă a prezentei încheieri.

 În esenţă, motivele contestaţiei formulate de Parchet  au vizat nelegalitatea dispoziţiei din încheierea contestată, privind excluderea din materialul probator a proceselor-verbale în care organul de urmărire penală a consemnat declaraţiile orale ale inculpaţilor, mai înainte de începerea faţă de aceştia a urmăririi penale.

Inculpatul I.L., prin apărătorul ales, a reiterat în motivarea contestaţiei aspectele invocate în faţa judecătorului de cameră preliminară de la prima instanţă, solicitând, prin apărătorul ales, să se constate neregularitatea actului de sesizare şi să se dispună excluderea din materialul probator a fotografiilor digitale extrase din spaţiul de stocare al telefonului mobil ridicat de la inculpat, deoarece percheziţia informatică a fost efectuată nelegal, nefiind autorizată de judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Contestaţiile sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:

Examinând mai întâi cauza în raport cu critica formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vrancea, Judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Galaţi apreciază, în acord cu prima instanţă, că  procesele-verbale  în care au fost consemnate declaraţiile făptuitorilor, faţă de care nu era începută urmărirea penală, trebuie excluse din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art.305 alin.1 din Codul de procedură penală, organul de urmărire penală legal sesizat dispune mai întâi urmărirea penală cu privire la faptă (in rem), iar  dacă din datele şi probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune, potrivit alineatului 3 al aceluiaşi articol,  ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta (in personam).

În momentul începerii faţă de ea a urmăririi penale, persoana cu privire la care există bănuiala legitimă că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală dobândeşte calitatea de suspect – subiect procesual principal, care, potrivit prevederilor art. 78  din Codul de procedură penală are drepturile prevăzute de lege pentru inculpat, dacă legea nu prevede altfel.

 Drepturile procesuale ale inculpatului, de care trebuie să beneficieze şi suspectul, dacă legea nu prevede altfel, sunt cele prevăzute de art.83 din Codul de procedură penală, respectiv:

- dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenţia că dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da declaraţii acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa;

- dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia;

- dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii;

- dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu îşi desemnează unul, în cazurile de asistenţă obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;

- dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii;

- dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei;

- dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înţelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română;

- dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;

- dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale;

- alte drepturi prevăzute de lege.

Potrivit  prevederilor art. 307 din Codul de procedură penală, persoanei care a dobândit calitatea de suspect i se aduce la cunoştinţă, înainte de prima sa audiere, această calitate, fapta pentru care este suspectată, încadrarea juridică a acesteia, drepturile prevăzute de art. 83, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.

Dispoziţiile Noului Cod de procedură penală nu mai conţin instituţia „actelor premergătoare”, prevăzută de vechiul cod de procedură penală, şi nu conferă calitatea de mijloc de probă declaraţiei făptuitorului, această calitate având-o, potrivit prevederilor art.97alin.2 lit. a din Codul de procedură penală, numai  declaraţiile suspectului sau ale inculpatului.

În cauza de faţă, se observă că organele de urmărire penală au procedat la audierea persoanelor cu privire la care exista bănuiala că au săvârşit  fapte prevăzute de legea penală, mai înainte de a dispune continuarea faţă de acestea a urmăririi penale, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 305 alin. 3 din Codul de procedură penală, mai înainte de a li se aduce la cunoştinţă persoanelor în cauză că au dobândit calitatea de suspect, de a le informa cu privire la faptele pentru care sunt cercetate, încadrarea juridică a acestora, precum şi cu privire la drepturile prevăzute de art. 83 din Codul de procedură penală.

Împrejurarea că relatările celor în cauză cu privire la propriile fapte prevăzute de legea penală nu au fost consemnate pe formulare de declaraţii pentru suspect (calitate procesuală pe care încă nu o dobândiseră), ci în procese-verbale întocmite de organele de urmărire penală, nu este de natură să confere acestor înscrisuri vreo forţă probantă cu privire la cele declarate de făptuitori, pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 198 din Codul de procedură penală, procesul-verbal constituie mijloc de probă numai cu privire la constatările personale ale organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată, referitoare la fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului. Atunci când în procesul-verbal nu sunt consemnate constatări personale ale organului judiciar, ci declaraţii ale unor persoane care au cunoştinţă despre o faptă prevăzută de legea penală, aceste declaraţii pot constitui mijloace de probă numai dacă au fost obţinute în cadrul procesului penal, provin de la persoanele prevăzute de art. 97 alin. 2 lit. a) – c) din Codul de procedură penală (respectiv de la suspect, inculpat, persoană vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente sau martor) şi dacă au fost obţinute cu respectarea dispoziţiilor legale privind audierea acestora.

 Cu alte cuvinte, în cauza de faţă,  procesele-verbele întocmite de organele de urmărire penală, în care au fost consemnate declaraţiile făptuitorilor, puteau constitui mijloace legale de probă numai dacă, înainte de a fi audiaţi, li se aducea la cunoştinţă celor în cauză că au calitatea de suspecţi, erau informaţi cu privire la faptele pentru care sunt suspectaţi, încadrarea juridică a acestora şi drepturile prevăzute de art. 83 C. pr. pen.

Dacă s-ar interpreta altfel, ar însemna să se accepte că este posibil ca, prin consemnarea declaraţiei într-un proces-verbal, organul judiciar să obţină un mijloc de probă cu  eludarea dispoziţiilor legale imperative care reglementează audierea suspectului sau a inculpatului, şi care garantează dreptul acestora la apărare şi la un proces echitabil, ceea ce nu putea fi în intenţia legiuitorului.

Prin urmare, reţinând că, în cauza de faţă, organele de urmărire penală au nesocotit  dispoziţiile legale menite să asigure respectarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil, în mod corect prima instanţă a constatat că este incident cazul de nulitate relativă, prevăzută de art. 282 al.1 C.pr.pen., ceea ce atrage desfiinţarea proceselor-verbale, deoarece vătămarea adusă inculpaţilor  nu poate fi înlăturată altfel.

În ceea ce priveşte excepţia neregularităţii actului de inculpare, invocată de inculpatul I.L., Curtea reţine, în acord cu prima instanţă,  că rechizitoriul nr.51/D/P/2015 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vrancea întruneşte cerinţele de conţinut şi de formă  prevăzute de art. art. 328 C.pr.pen.

Contrar celor susţinute în motivarea contestaţiei, Curtea constă că actul de inculpare cuprinde elementele esenţiale prevăzute de lege privind faptele reţinute în sarcina  inculpatului (data săvârşirii, descrierea faptelor, modalitatea de comitere a infracţiunii), astfel că în mod corect a considerat prima instanţă că excepţia privind neregularitatea actului de sesizare este nefondată şi a respins-o ca atare.

Nici solicitarea inculpatului I.L., privind excluderea din materialul probator a  fotografiilor digitale extrase din spaţiul de stocare al telefonului mobil marca … ridicat de la acesta, nu poate fi primită, pentru următoarele considerente:

Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, fotografiile digitale au fost obţinute urmare autorizării de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vrancea  a accesului la sistemul informatic (telefonul mobil) ce a fost ridicat de la inculpatul I.L. cu ocazia percheziţiei domiciliare (încheierea nr. 40/20.08.2015 a Tribunalului Vrancea).

Înţelesul termenului acces într-un sistem informatic este lămurit prin prevederile art. 138 al.3 C. pr. pen., conform cărora prin această sintagmă se înţelege activitatea de pătrundere într-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice (…) în scopul de a identifica probe. Or, în cauza de faţă, pătrunderea în sistemul telefonului mobil aparţinând inculpatului I.L. s-a făcut legal, în baza autorizaţiei emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi,  iar identificarea şi captarea  imaginilor sunt rezultatul unei acţiuni legale şi nu a unei intervenţii neautorizate. 

Faptul că în dispozitivul încheierii sunt indicate ca temei al autorizării prevederile  art. 138 lit. d) C. pr.pen., care se referă localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice, şi nu cele ale art. 138 lit.b), privind accesul într-un sistem informatic, nu atrage nelegalitatea probelor astfel obţinute, atâta vreme cât expozitivul încheierii lămureşte înţelesul dispozitivului,  în sensul că judecătorul de drepturi şi libertăţi a admis cererea organului de urmărire penală astfel cum a fost formulată şi a autorizat accesul în sistemul telefonului mobil aparţinând inculpatului I.L., în vederea  obţinerii de probe.

Faţă de cele mai sus arătate, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Galaţi constată că motivele contestaţiilor  formulate atât de  Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vrancea, cât şi de inculpatul I.L., astfel că, în baza art. 425 ind.1 alin.7 pct. 1 lit. b C. pr. pen., va respinge, ca nefondate, ambele contestaţii.