Litigiu functionari publici

Dosar nr. XXX/40/2015 Legea nr. 188/1999

R O M Â N I A

TRIBUNALUL  BOTOŞANI

SECŢIA A II-A CIVILĂ,  DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV  ŞI FISCAL

SENTINŢA NR. XXX

Şedinţa  publică din data de xx.xx.xxxx

Instanţa compusă din:

PREŞEDINTE  -

Grefier -

Pe rol judecarea acţiunii formulată de reclamantul Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală a Municipiului Botoşani, pentru membrii săi enumeraţi prin tabelul anexat, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Botoşani şi Municipiul Botoşani, având ca obiect litigiu funcţionari publici

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, se prezintă avocat G. D. pentru reclamant, lipsind reprezentanţii pârâţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de şedinţă, după care,

Se constată că la dosar a fost depusă delegaţie de reprezentare din partea pârâtului Municipiul Botoşani, privind delegarea în cauză a doamnei consilier juridic A. F. G..

Avocat G. D. depune la dosar chitanţă onorariu apărător în cuantum de 1500 lei, precum şi împuternicire scrisă din partea membrilor de sindicat, la care a ataşat tabel cu numele şi semnăturile acestora.

Văzând că nu mai sunt cereri de formulat, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 392 din Noul Cod de procedură civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei şi acordă părţilor cuvântul în acest sens.

Avocat G. D. solicită admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, arătând că cererea se întemeiază în principal pe dispoziţiile Deciziei nr.21/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe calea recursului în interesul legii.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 394 din Noul Cod de procedură civilă, închide dezbaterile asupra fondului.

T R I B U N A L U L

Asupra acţiunii, de faţă;

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de xx.xx.xxxx, reclamantul Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală a Municipiului Botoşani, pentru membrii săi enumeraţi prin tabelul anexat, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Botoşani şi Municipiul Botoşani, au solicitat obligarea pârâţilor la acordarea diferenţei de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu data de xx.xx.xxxx până la zi,  reactualizat în funcţie de indicele inflaţiei la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtei la plata daunelor moratorii şi la plata sumelor necesare acordării acestor drepturi salariale.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că:

Potrivit Deciziei nr. 21/2013 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la interpretarea de către Curtea Constituţională a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, dreptul la premiu anual a fost menţinut şi după abrogarea art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, instanţa a stipulat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/îndemnizaţia de bază, este acordată şi în continuare. Curtea Constituţională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalităţii în care subzistă dreptul de creanţă al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea nr. 330/2009. Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menţinere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forţă obligatorie de Curtea Constituţională. Ca urmare, Înalta Curte a concluzionat că dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.

În raport de această decizie, reclamantul apreciază că interpretarea textului din motivarea ICCJ este de natură a o îndreptăţi la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, instanţele au interpretat în acelaşi sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferenţe salariale profesorilor.

Mai arată reclamantul că dreptul său de a beneficia de acest premiu este câştigat, atât timp cât dispoziţiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor băneşti fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiu, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivităţii, prevăzut de art. 6 din Codul civil, coroborat cu art. 15 alin. 2 din Constituţie.

De asemenea, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 20 din Constituţie, făcând trimitere la încălcarea prevederilor internaţionale referitoare la drepturile fundamentale ale omului, pretins încălcate în speţă, prevăzute de art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora: orice persoană are dreptul la proprietate şi nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.

Arată reclamantul că lipsirea sa de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câştigat reprezintă, indiscutabil, o ingerinţă ce a avut ca efect privarea sa de acest bun, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. Astfel, introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor anterior menţionate, deoarece pentru perioada de referinţă nu s-a acordat al 13-lea salariu – premiul anual – şi nici majorarea salarială, iar prin Decizia nr. 21/2013 s-a statuat asupra acordării majorării în mod succesiv.

În motivarea acţiunii, reclamantul a invocat şi soluţia dată de Comisia Europeană în cauza C-310/10, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare în cauza aflată pe rolul Curţii de Apel Bacău, privind interpretarea art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE cu privire la punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică şi art. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE, de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă. Astfel, Comisia Europeană a statuat în sensul că articolele din directivele anterior menţionate trebuie interpretate în sensul că se opun unei decizii a Curţii Constituţionale prin care li se interzice instanţelor naţionale să înlăture aplicarea unor dispoziţii interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii.

În considerarea celor anterior menţionate, reclamantul a făcut trimitere la rolul judecătorului naţional, arătând că  instanţele sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, aşa cum a fost interpretat de Curtea de Justiţie, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea dispoziţiilor legislative naţionale sau a deciziilor Curţii Constituţionale care sunt contrare dreptului Uniunii.

Reclamantul şi-a precizat ulterior acţiunea  prin cererea depusă la filele 53, 54 dosar, menţinând toate capetele de cerere din acţiune, cu indicarea temeiului legal pentru capătul 2 de cerere, respectiv a prevederilor art. 1531 şi 1535 din Codul civil.

În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

Pârâţii au depus întâmpinare la dosar prin care au invocat excepţia prescrierii dreptului material la acţiune, prin raportare la termenul general de prescripţie de 3 ani, precum şi excepţia lipsei de competenţă materială, în ce priveşte cererea formulată de sindicat pentru personalul contractual.

Pe fond, pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii, având în vedere că – aşa cum rezultă din decizia Curţii Constituţionale, cât şi din motivarea Deciziei nr. 21/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – pentru anul 2011 şi următorii, premiul anual a fost inclus în majorările salariale acordate  prin art. 10 din Legea nr. 285/2010 şi menţinute prin dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 283/2011, O.U.G. nr. 84/2012, O.U.G. nr. 103/2013 şi O.U.G. nr. 83/2014.

Prin încheierea pronunţată la data de xx.xx.xxxx, instanţa a disjuns cererea formulată de către cei 14 reclamanţi, personal contractual, constituindu-se un nou dosar, care ulterior a fost declinat spre competentă soluţionare la Secţia I civilă, nemaiconstituind obiectul dosarului de faţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în ce priveşte acţiunea formulată de către sindicat pentru membrii săi, având calitatea de funcţionari publici, instanţa reţine următoarele:

Drepturile salariale pretinse prin cererea de chemare în judecată de către sindicat, pentru funcţionarii publici angajaţi ai Primăriei Botoşani, privesc raporturile de serviciu încheiate cu această autoritate publică locală, instanţa de contencios administrativ fiind competentă să soluţioneze acţiunea în raport de disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999.

Pe fondul cauzei, instanţa constată că reclamantul solicită obligarea pârâtei la acordarea diferenţei de salariu reprezentând premiul anual, începând cu data de xx.xx.xxxx şi până la zi, întemeindu-şi acţiunea, în principal, pe motivarea Deciziei nr. 21/2013 pronunţată de ICCJ, pe calea recursului în interesul legii, pe dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, cu referire la art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi pe soluţia dată de Comisia Europeană în cauza C-310/2010 privind aplicarea principiului egalităţii de tratament în ce priveşte încadrarea în muncă.

Instanţa constată însă că, raportul generator al conflictului supus judecăţii are natura juridică a raportului de serviciu aşa cum este definit de art. 1 alin. 1 din Legea privind Statutul funcţionarilor publici nr. 188/1999, respectiv priveşte raportul juridic dintre funcţionarul public şi autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, regimul general fiind stabilit de această lege.

Conform art. 109 din aceeaşi lege, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.

Aşa fiind, întrucât textul art. 109 din Legea nr. 188/1999 trimite generic la instanţa de contencios administrativ cu privire la competenţa de soluţionare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, trimiterea se socoteşte a fi făcută la toate dispoziţiile corespunzătoare ale Legii nr. 554/2004, cu tot ansamblul de consecinţe, inclusiv în planul procedurii de sesizare şi de judecată a unor astfel de litigii.

Astfel fiind, contenciosul funcţiei publice se diferenţiază semnificativ de contenciosul de drept comun al muncii, chiar dacă raportul juridic de serviciu este un raport juridic atipic de muncă, dat fiind regimul juridic diferit de reglementare sub aspectul dreptului material al celor două raporturi juridice cât şi sub aspect procesual.

Din această perspectivă, pentru a statua dacă instanţa de contencios administrativ a fost legal sesizată cu un conflict ce are la bază un raport juridic de serviciu, nu se urmează regulile specifice din materia de drept comun a jurisdicţiei muncii, ci regulile speciale, specifice, proprii procedurii contenciosului administrativ.

Faţă de aceste principii şi reguli, urmează ca instanţa să cerceteze dacă cererile reclamantului  prevăzute în  petitul acţiunii pot constitui obiectul unei acţiuni în contencios administrativ, reţinând următoarele:

Instanţa constată că dreptul pretins încălcat a fost prevăzut prin Legea nr. 285/2010, însă, observă că în baza acestei legi s-au emis dispoziţii de reîncadrare a funcţionarilor publici, cu stabilirea drepturilor salariale cuvenite, dispoziţii care au fost emise succesiv şi în anii următori, în baza legilor de salarizare adoptate ulterior. 

Potrivit art. 7 din Legea nr. 285/2010, legiuitorul a prevăzut că: soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază care se acordă potrivit prevederilor acestei legi este de competenţa ordonatorilor de credite, contestaţia poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoştinţă a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediului ordonatorului de credite, aceştia vor soluţiona contestaţiile în 10 zile, iar împotriva măsurilor dispuse persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la data comunicării soluţionării contestaţiei.

Aşa fiind, instanţa reţine că reclamantul era obligat conform legii, ca prealabil sesizării instanţei de contencios administrativ să parcurgă procedura prealabilă prevăzută de acest text de lege, obligatorie, sub sancţiunea inadmisibilităţii acţiunii în justiţie, conform art. 109 alin. 2 C.pr.civ.

Or, reclamantul, deşi a depus un răspuns la cererea adresată de sindicat cu nr. XX/xx.xx.xxxx (fila 110 dosar), instanţa constată că această adresă nu face dovada parcurgerii în termenul legal a procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi nici a celei prevăzute de art. 7 din Legea 285/2010, observându-se suplimentar că, de la data solicitării dreptului şi până la data introducerii acţiunii, a trecut mai bine de un an, ceea ce pune şi problema tardivităţii introducerii acţiunii în raport de dispoziţiile art. 11 alin. 2 rap. la art. 11 alin. 5 partea finală din Legea nr. 554/2004.

Astfel, potrivit acestui text de lege, în materia contenciosului administrativ termenul de prescripţie general, stabilit printr-o normă specială derogatorie de la dreptul comun în materia dreptului privat, este de 6 luni aşa cum rezultă fără echivoc din prevederile art. 11 alin. 1 parte introductivă din Legea nr. 554/2004. Ca urmare, nu este aplicabil în speţă termenul general de prescripţie, de 3 ani, aşa cum se arată prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.

În mod cu totul special şi pentru motive temeinice, termenul de 6 luni poate fi prelungit până la un an, acest din urmă termen având însă valoarea juridică a unui termen de decădere, ceea ce înseamnă că natura juridică a acestuia este de termen de drept procedural.

Dincolo însă de aceste consideraţii, instanţa mai observă că însuşi obiectul acţiunii nu se pliază pe dispoziţiile Legii nr. 285/2010 rap. la Legea nr. 554/2004, de vreme ce petitul unic al acţiunii vizează obligarea pârâtei la acordarea şi plata diferenţei de salariu reprezentând premiul anual, fără să se creară mai întâi, în mod expres, anularea actului prin care acesta nu a fost acordat şi apoi, în funcţie de această soluţie, să se solicite recunoaşterea dreptului pretins, aşa cum rezultă foarte clar din economia dispoziţiilor art. 1 alin. 1, art. 8 alin. 1 şi art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Instanţa constată, de asemenea, că reclamantul nu a invocat prin acţiunea formulată nici refuzul pârâtei de a recunoaşte dreptul pretins prin acţiune  - act care ar fi avut valoarea juridică al unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. ultim din Legea nr. 554/2004 – obiectul acţiunii neîndeplinind condiţiile speciale prevăzute de art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorităţi publice poate sesiza instanţa de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei cauzate.

Cu alte cuvinte, aşa cum rezultă din textul legal anterior menţionat, dar şi din literatura juridică în domeniu (a se vedea Legea contenciosului administrativ comentată şi adnotată, Gabriela Bogasiu), în contenciosul administrativ, cererea privind recunoaşterea unui drept sau a unui interes legitim şi repararea pagubei cauzate – inclusiv, a drepturilor salariale - este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. 1 lit. c şi art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, în caz contrar, acţiunea fiind inadmisibilă.

Astfel, instanţa observă că reclamantul nu a făcut trimitere în cuprinsul acţiunii la nici o dispoziţie de reîncadrare în funcţie, cu stabilirea drepturilor salariale, emisă în baza Legii nr. 285/2010 şi a următoarelor legi anuale adoptate privind salarizarea funcţionarului public, iar prin solicitările adresate instanţei de contencios administrativ nu a făcut referire la anularea unui astfel de act administrativ, prin care nu i-au fost acordate drepturile pretinse prin acţiune, sau la un refuz de soluţionare a unei cereri de acordarea unor astfel de drepturi de către autoritatea publică pârâtă, în sensul în care Legea contenciosului administrativ îl dă acestor concepte, iar adoptarea Deciziei 21/2013 nu înlătură obligaţia acesteia de a respecta normele legale anterior menţionate şi nici nu o repune în termenul de contestare.

Întrucât reclamantul nu s-a conformat dispoziţiilor legale anterior menţionate, instanţa urmează a se pronunţa faţă de acţiunea reclamantei, în forma prevăzută prin cererea de chemare în judecată, constatând că aceasta este inadmisibilă, pentru toate considerentele mai sus arătate.

În acest context, nu poate fi analizată interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a efectuat-o în cuprinsul Deciziei nr. 21/2013 şi nici normele internaţionale sau soluţiile pronunţate de instanţele europene, întrucât nu s-a ajuns la momentul analizării pe fond a acţiunii formulate de către reclamantă, motivat de nerespectarea dispoziţiilor procedurale reţinute în cuprinsul hotărârii – cunoscut fiind faptul că în materie procedurală statele europene se bucură de o largă marjă de apreciere.

Chiar şi în măsura în care s-ar ajunge la analizarea pe fond a cauzei, tribunalul constată că instanţele din raza Curţii de Apel Suceava s-au pronunţat în mod constant în sensul respingerii acţiunilor privind premiul anual, motivat în esenţă de faptul că: „deşi prin art. 25 din Legea 330/2009 a fost prevăzut dreptul la premiul anual, prin Legea nr. 285/2010 s-a reglementat salarizarea personalului plătit din fondurile publice pentru anul 2011, iar prin art. 8 din lege s-a prevăzut că sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizaţia de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeaşi lege.”, iar Decizia nr. 21/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu contravine acestei interpretări, stabilind că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2011 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, neputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.”.

Mai mult, o eventuală nerespectare a acestei modalităţi de interpretare efectuată prin Decizia nr. 21/2013, constituie o chestiune de judecată în fond a cauzei, însă aceasta nu poate fi invocată oricând şi oricum, ci doar prin raportare la condiţiile de exercitare a acţiunii în contencios administrativ anterior menţionate.

Pentru toate motivele anterior menţionate, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa respinge acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală a Municipiului Botoşani, pentru membrii de sindicat având calitatea de funcţionari publici, enumeraţi prin tabelul anexat la dosar, fila 148 – 152 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E :

Respinge, acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală a Municipiului Botoşani - pentru membrii de sindicat prevăzuţi prin tabelul anexat la filele 148 – 152 dosar, ce face parte integrantă din prezenta sentinţă, - cu sediul în Botoşani, str. Piaţa Revoluţiei nr. 1 şi cu sediul ales la av. G. D. din Botoşani, str. X nr. Y, sc. Z, ap. T, judeţul Botoşani, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Botoşani şi Municipiul Botoşani, ambii cu sediul în Botoşani, str. Piaţa Revoluţiei nr. 1, judeţul Botoşani.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică din xx.xx.xxxx.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare