Drepturi salariale. Sporuri. Discriminare. Condiţii

O.G. nr. 137/2000;

Decizia ÎCCJ nr. 2/2015;

Legea nr. 330/2009.

Curtea a constatat că nu există la dosarul cauzei nicio dovadă din care să rezulte că alţi angajaţi din instituţii de cultură din ţară (dintre cei la care s-au raportat reclamanţii) ar beneficia de includerea celor două sporuri în salariul de bază în temeiul unor hotărâri judecătoreşti, motiv pentru care instanţa nu se poate raporta la Decizia nr. 2/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceasta nefiind incidentă în această cauză.

Curtea a constatat că nu sunt incidente în cauză nici deciziile Curţii Constituţionale nr. 818/3 iulie 2008, nr. 819/3 iulie 2008, nr. 820/3 iulie 2008, nr. 821/3 iulie 2008 şi nr. 1.325 din 4 decembrie 2008,  întrucât cazul de discriminare invocat de reclamanţi se bazează pe modalitatea în care angajatorul a înţeles să facă aplicarea unei legi, aceştia nesolicitând instanţei să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Membrii de sindicat, pentru care s-a promovat acţiunea în prezenta cauză, nu se află într-o situaţie comparabilă cu angajaţii altor instituţii de cultură la care s-au raportat, întrucât, pentru aceştia din urmă, includerea sumelor reprezentând cele două sporuri avute în luna decembrie 2009 s-a făcut cu ocazia reîncadrării în baza Legii nr. 330/2009, pe când în situaţia reclamanţilor, cu ocazia aceleiaşi reîncadrări, angajatorul nu a procedat la includerea acestor sporuri în salariul de bază ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu, iar aceştia nu au contestat deciziile de reîncadrare, acestea producându-şi efectele juridice, inclusiv sub aspectul drepturilor salariale, împrejurare ce a fost stabilită, de altfel, în mod irevocabil, prin decizia curţii de apel.

Prin urmare, membrii de sindicat se află într-o situaţie diferită de ceilalţi angajaţi la care s-au raportat, fiindu-le imputabilă necontestarea deciziilor de reîncadrare emise de angajator în baza Legii nr. 330/2010, existând, aşadar, o justificare obiectivă pentru diferenţa de tratament constatată.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 226 din 03.03.2015 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. xxx, s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de către pârâtul Consiliul Judeţean Mureş şi a autorităţii de lucru judecat şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber Fil Vox din Filarmonica de Stat Tg. Mureș, în numele și pe seama membrilor de sindicat A.E., ş.a., în contradictoriu cu pârâții Filarmonica de Stat Tg. Mureș şi Consiliul Județean Mureș, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că pârâtul Consiliul Judeţean Mureş are calitate procesuală pasivă în cauză, în raport de prevederile art. 20 şi art. 21 alin. 1 lit. c din OUG nr. 21/2007.

Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa a reţinut că, deşi pretenţiile din prezentul dosar vizează şi perioada ulterioară datei de 15.10.2011, acestea au ca temei, dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, iar nu dispoziţiile Legii nr. 330/2009, Legii nr. 284/2010 sau Legii nr. 285/2010, nefiind îndeplinită condiţia triplei identităţi, cauza celor două litigii fiind diferită.

Pe fond, Tribunalul a constatat că prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 818/3 iulie 2008, nr. 819/3 iulie 2008, nr. 820/3 iulie 2008, nr. 821/3 iulie 2008, toate publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008 şi nr. 1.325 din 4 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23 decembrie 2008, s-a stabilit că prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, motivul fiind că un asemenea înţeles încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

De asemenea, prima instanţă a reţinut că, în sistemul de drept românesc, jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, instanţele judecătoreşti nefiind ţinute de soluţiile pronunţate anterior de alte instanţe, chiar şi în cauze similare, efectele hotărârilor judecătoreşti  neputând fi extinse la cauze similare cu care instanţele au fost învestite.

Făcând trimitere la Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Tribunalul  a reţinut că membrii de sindicat au beneficiat de proceduri în contradictoriu, în cadrul cărora au avut posibilitatea de a prezenta probe şi de a-şi formula apărarea în deplină libertate, argumentele lor fiind examinate corespunzător de instanţe.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul Sindicatul Liber Fil Vox din Filarmonica de Stat Tg. Mureș, solicitând schimbarea sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea apelului, s-a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că angajaţii instituţiilor faţă de care membrii de sindicat se consideră discriminaţi au incluse în salarii sumele compensatorii  aferente sporurilor de fidelitate şi suprasolicitare neuropsihică începând cu 01.01.2010 ca urmare a punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti, sporurile în discuţie fiind acordate acestora din anul 2008 în baza Contractului colectiv de muncă la nivel de instituţie sau la nivel de ramură cultură, iar începând  cu 01.01.2010 fiind acordate ca sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu.

Apelantul a mai arătat că este eronată raportarea la Decizia nr. 2/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât aceasta produce efecte numai din 26 martie 2015, hotărârea primei instanţe fiind pronunţată la data de 03 martie 2015.

S-a mai arătat că în luna decembrie 2009 era în vigoare Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură cultură, care prevedea cele două sporuri, astfel că la 01.01.2010, suma aferentă acestora trebuia inclusă ca sumă compensatorie în salariile membrilor de sindicat, această obligaţie fiind menţinută şi pentru anii 2011 -2014. Cu toate acestea, aceste prevederi legale au fost respectate numai de către unele instituţii de cultură, pentru membrii de sindicat în numele cărora s-a promovat prezenta acţiune nefiind aplicate, în mod discriminatoriu.

Astfel, s-a arătat că diferenţa de tratament între angajaţii instituţiilor culturale nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, rezultând o inegalitate vădită între drepturile salariale ale acestora, ce se impune a fi corectată. În acest sens, s-a invocat şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv cauzele Beian c. României, şi Driha c. României.

În drept, apelantul reclamant a invocat dispoziţiile art. 471 şi urm. din C. pr. civ..

Intimaţii Consiliul Judeţean Mureş şi Filarmonica de Stat Tg.-Mureş au declarat apel incident, prin care au solicitat, în principal respingerea acţiunii ca fiind îndreptată împotriva unei entităţi fără calitate procesuală pasivă, respectiv ca parţial inadmisibilă, iar, în subsidiar, respingerea apelului declarat de reclamant, ca nefondat.

Apelantul Consiliul Judeţean Mureş  a criticat hotărârea pronunţată de Tribunal din perspectiva respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că între acesta şi membrii de sindicat nu există nici un raport juridic.

În acest sens, s-a arătat că Filarmonica de Stat, deşi funcţionează în subordinea autorităţii publice judeţene, are personalitate juridică, identificându-se cu titularul obligaţiei corespunzătoare dreptului de creanţă afirmat de reclamant.

Apelantul a mai criticat hotărârea şi pentru respingerea excepţiei lipsei autorităţii lucrului judecat, arătând că obiectul şi scopul demersului judiciar în dosarul nr. xxx a fost acelaşi, respectiv includerea în salariul de bază al angajaţilor Filarmonicii de Stat Tg.-Mureş a celor două sporuri.

Apelanta Filarmonica de Stat Tg.-Mureş a criticat hotărârea atacată sub aspectul modului de soluţionare a excepţiei autorităţii lucrului judecat, arătând că în acţiunea pendinte se urmăreşte obţinerea aceloraşi drepturi salariale aferente parţial perioadei ce a format obiect al judecăţii în dosarul nr. xxx al Tribunalului Mureş, existând tripla identitate de părţi , obiect şi cauză în ceea ce priveşte petitele 2-4 ale acţiunii introductive.

În drept, apelanţii au invocat prevederile art. 431 şi urm. din C. pr. civ..

Cu privire la apelul reclamantului, intimaţii au solicitat respingerea acestuia ca nefondat, arătând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, neîncălcând principiul neretroactivităţii legii civile.

Reclamantul a formulat întâmpinare la apelurile incidente şi răspuns la întâmpinări, prin care a solicitat respingerea celor două apeluri, arătând că cele două excepţii au fost corect soluţionate de prima instanţă.

Astfel, s-a arătat că în ceea ce priveşte drepturile băneşti cuvenite membrilor de sindicat, Consiliul Judeţean Mureş este ordonator secundar de credite, iar autoritate de lucru judecat nu există, întrucât diferă cauza celor două acţiuni.

Examinând sentinţa atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare judecată, reclamantul a solicitat constatarea şi înlăturarea stării de discriminare în privinţa membrilor de sindicat, care nu beneficiază de sumele compensatorii ce reprezintă contravaloarea sporului de fidelitate şi sporului de suprasolicitare neuropsihică, spre deosebire de angajaţii altor instituţii de cultură din ţară.

Curtea a constatat că, din perspectiva obiectului cererii de chemare în judecată, în mod legal prima instanţă a constatat că pârâtul Consiliul Judeţean Mureş are legitimare procesuală pasivă în cauză, întrucât are calitatea de ordonator secundar de credite în ceea ce priveşte plata drepturilor salariale ale membrilor de sindicat, aceştia fiind angajaţi ai unei instituţii aflate în subordinea autorităţii publice judeţene.

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii lucrului judecat, constatările primei instanţe sunt corecte, în sensul că, între cele două litigii, ce s-au purtat între părţi, nu există identitate de cauză, discriminarea fiind pentru prima dată invocată prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, aceasta nefiind invocată şi analizată în litigiul anterior. Din această perspectivă, nu prezintă relevanţă împrejurarea că există o suprapunere parţială a perioadei pentru care s-au formulat pretenţiile, întrucât cauza cererilor este diferită, nefiind îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.

Faţă de cele reţinute anterior, constatând că prima instanţă a soluţionat corect excepţiile invocate de pârâţi, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din C. pr. civ., Curtea urmează a respinge ca nefondate apelurile incidente declarate în cauză.

În ceea ce priveşte apelul reclamantului, Curtea a constatat că, astfel cum reiese din actele dosarului, angajaţii Filarmonicii „Moldova” din Iaşi şi ai Filarmonicii „Banatul” din Timişoara,  au incluse în salarii sumele compensatorii aferente sporurilor de fidelitate şi suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 01.01.2010, ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu, spre deosebire de membrii de sindicat pentru care s-a promovat acţiunea în prezenta cauză, cărora, cu ocazia reîncadrării făcute de angajator în baza Legii nr. 330/2009, nu li s-au inclus în salarii aceste sume.

Cu toate acestea, membrii de sindicat nu au contestat deciziile de reîncadrare, în conformitate cu procedura prevăzută de actul normativ menţionat anterior, împrejurare constatată şi prin Sentinţa civilă nr. 2568 din 07.09.2012 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. xxx, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 31/R din 22.01.2013 a Curţii de Apel Tg.-Mureş.

Analizând argumentele reclamantului cu privire la existenţa unei stări de discriminare între membrii de sindicat reprezentaţi şi angajaţii altor instituţii de cultură din ţară, Curtea a constatat că sunt nefondate, nefiind în prezenţa unei stări de discriminare, însă pentru alte considerente decât cele reţinute de prima instanţă.

În acest context, Curtea a reţinut că sunt întemeiate criticile apelantului referitoare la împrejurarea că prima instanţă a reţinut în mod eronat faptul că, pentru angajaţii la care s-au raportat reclamanţii în invocarea stării de discriminare, s-ar fi dispus includerea celor două sporuri în salariu începând cu 01.01.2010,  în baza unor hotărâri judecătoreşti. Astfel, într-adevăr prin adresa nr. 1993 din 03.10.2014 (filele 40-41 în dosarul de fond) la pct. 1,  Filarmonica „Moldova” Iaşi a arătat că până la data de 31.12.2009 personalul contractual al acestei instituţii a beneficiat de sporurile de fidelitate şi de suprasolicitare neuropsihică, potrivit dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 353/2007 şi ale art. 45 din CCM la nivel de ramură cultură şi în baza Sentinţei civile nr. 196 din 05.02.2009, irevocabilă prin Decizia nr. 688 din 11.06.2009 a Curţii de Apel Iaşi, însă la pct. 2 se arată că începând cu 01.01.2010 sporurile au fost incluse în salariul de bază ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 pct. 1-3 din OUG nr. 1/2010. Prin urmare, este evident că hotărârile judecătoreşti menţionate în adresă nu se puteau referi la acordarea celor două sporuri începând cu 01.01.2010, de vreme ce acestea au fost pronunţate în februarie şi iunie 2009.

Totodată, Curtea a constatat că nu există la dosarul cauzei nicio dovadă din care să rezulte că alţi angajaţi din instituţii de cultură din ţară (dintre cei la care s-au raportat reclamanţii) ar beneficia de includerea celor două sporuri în salariul de bază în temeiul unor hotărâri judecătoreşti, motiv pentru care instanţa nu se poate raporta la Decizia nr. 2/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceasta nefiind incidentă în această cauză.

De asemenea, Curtea a constatat că nu sunt incidente în cauză nici deciziile Curţii Constituţionale nr. 818/3 iulie 2008, nr. 819/3 iulie 2008, nr. 820/3 iulie 2008, nr. 821/3 iulie 2008 şi nr. 1.325 din 4 decembrie 2008,  întrucât cazul de discriminare invocat de reclamanţi se bazează pe modalitatea în care angajatorul a înţeles să facă aplicarea unei legi, aceştia nesolicitând instanţei să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Analizând, prin urmare, cazul de discriminare invocat de reclamant, din perspectiva argumentelor invocate, Curtea a reamintit că diferenţa de tratament devine discriminare, atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.

Pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situaţii analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-şi găseşte nicio justificare obiectivă sau rezonabilă.

Prin urmare, pentru a fi în prezenţa unei fapte de discriminare, trebuie să existe două situaţii comparabile, la care tratamentul aplicat să fi fost diferit. Subsecvent, tratamentul diferenţiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Faţă de cele reţinute anterior, Curtea a constatat că membrii de sindicat, pentru care s-a promovat acţiunea în prezenta cauză, nu se află într-o situaţie comparabilă cu angajaţii altor instituţii de cultură la care s-au raportat, întrucât, pentru aceştia din urmă, includerea sumelor reprezentând cele două sporuri avute în luna decembrie 2009 s-a făcut cu ocazia reîncadrării în baza Legii nr. 330/2009, pe când în situaţia reclamanţilor, cu ocazia aceleiaşi reîncadrări, angajatorul nu procedat la includerea acestor sporuri în salariul de bază ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu, iar aceştia nu au contestat deciziile de reîncadrare, acestea producându-şi efectele juridice, inclusiv sub aspectul drepturilor salariale, împrejurare ce a fost stabilită, de altfel, în mod irevocabil, prin Decizia civilă nr. 31/R din 22.01.2013 a Curţii de Apel Tg.-Mureş.

Principiul egalităţii nu se opune aplicării unor reguli diferite în raport cu persoane care se află în situaţii diferite. Principiul egalităţii în faţa legii nu înseamnă uniformitate, ci presupune instituirea unui tratament egal în situaţii care nu sunt diferite. Instituirea unor reglementări juridice diferenţiate în privinţa drepturilor şi obligaţiilor unor categorii de cetăţeni, care se află în situaţii diferite, nu este contrară principiului egalităţii.

Din această perspectivă, Curtea a constatat că membrii de sindicat se află într-o situaţie diferită de ceilalţi angajaţi la care s-au raportat, fiindu-le imputabilă necontestarea deciziilor de reîncadrare emise de angajator în baza Legii nr. 330/2010, existând, prin urmare, o justificare obiectivă pentru diferenţa de tratament constatată.

Faţă de considerentele expuse, Curtea, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 1 din C. pr. civ., va respinge ca nefondat şi apelul declarat de reclamant în cauză.

Domenii speta

Spete similare