Acţiune în constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale privind comisionul de administrare. Pretenţii.

După intrarea in vigoare a OUG nr.50/2010, comisionul de administrare este prevăzut si inclus printre comisioanele legale care se pot prevedea in contractele de credit, menţionându-se inclusiv modalitatea de calcul a acestuia, putându-se aplica si ca procent, la valoarea soldului curent al creditului, cum este cazul în speţă. De asemenea, aplicarea acestui comision este explicata în acelaşi text legal, fiind necesar pentru  monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului.

Decizia nr. 847/29.09.2015 - Secţia a II a Civilă,  de Contencios Administrativ şi Fiscal

Prin acţiunea înregistrata la Judecătoria Reşiţa sub nr. 1597/290/2014 la data de 25.03.2014 reclamantul Moican Ştefan, în contradictoriu cu pârâţii SC Bancpost SA prin Sucursala Caraş-Severin şi EFG New Europe Funding II BV, a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, să constate caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc prevăzut de art. 1 alin. 7, din Actul adiţional nr. 1/22.06.2011 la Contractul de credit nr. 110CSF2071250003 din data de 15.05.2007 ; obligarea pârâtelor să înlăture din convenţia de credit clauza ca fiind abuzivă ; obligarea pârâtei EFG New Europe Funding II BV să plătească reclamantului suma de 1390,04 CHF , încasată în baza clauzei abuzive , calculată pe trei ani anteriori înregistrării cererii de chemare în judecată şi la dobânda legală calculată de la data la care a efectuat fiecare plată lunară, fără cheltuieli de judecată .

Prin Sentinţa civilă nr. 1729/29.10.2014 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosar nr. 1597/290/2014 s-a respins excepţia prescripţiei dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate în baza clauzelor abuzive invocată de pârâta SC Bancpost SA, s-a admis cererea formulată de reclamantul Moican în contradictoriu cu pârâţii SC Bancpost SA prin Sucursala Caraş-Severin, şi EFG New Europe Funding II BV, s-a constatat caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 1 pct. 7, din Actul adiţional la Contractul de credit nr. 0110CSF2071350003 încheiat între părţi la data de 15.05.2007; s-a dispus eliminarea din Actul adiţional a clauzelor privind comisionul de risc, intitulat comision de administrare şi refacerea graficului de rambursare  a convenţiei  de credit; s-a dispus restituirea de pârâta S.C. Bancpost SA către reclamant a sumelor achitate de acesta cu titlu de comision de risc şi de administrare, începând cu data încheierii Actului adiţional în discuţie până la zi , precum şi a dobânzii legale aferentă .Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că art. 5 lit. a) din condiţiile speciale ale convenţiei stabileşte un comision de risc în cuantum de 0,15% şi respectiv  0,22 %, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadenţă, pe toată perioada de derulare a Convenţiei de credit”, iar art. 3.5 din condiţiile generale stipulează următoarele: „pentru punerea la dispoziţie a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plăteşte lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul şi scadenţa/scadenţele plăţii acestuia se stabilesc în condiţiile speciale”.

Din analiza cererii de chemare în judecată instanţa a reţinut că reclamantul a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc, inclusiv a comisionului de administrare, redenumire dată comisionului de risc după apariţia OUG nr. 50/2010 printr-un act adiţional şi obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu acest titlu.

 Faţa de aceste aspecte,  instanţa a apreciat că obiectul prezentei cauze îl reprezintă constatarea caracterului abuziv al clauzei care reglementează comisionul de risc inclusiv astfel cum a fost acesta redenumit în comision de administrare, aspect care rezultă din menţiunea expresă de la pct. 1 al cererii de chemare în judecată şi din întreaga motivare a acesteia, precum şi din concluziile pe fond, la dosarul cauzei fiind depus şi graficul actual de rambursare al creditului unde apare comision de risc/administrare credit.

Analizând clauza care reglementează comisionul de risc – art. 1 pct. 7 din Actul adiţional la convenţie, denumit ulterior  comision de administrare  instanţa a apreciat că în drept, acestora le sunt aplicabile prevederile art. 4 din alin.1 din Legea nr. 193/2000, potrivit cărora o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Instanţa a constatat că din dispoziţiile art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000 rezultă că, pentru a califica o clauză drept abuzivă, se cer a fi întrunite următoarele cerinţe: clauza contractuală să nu fi fost negociată direct cu consumatorul şi, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei - credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Al. 2 al art. 4 din acelaşi act normativ defineşte, pe de o parte, noţiunea de clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul ca fiind clauza contractuală stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, iar, pe de altă parte, instituie o prezumţie de calificare a clauzei ca nefiind negociată direct cu consumatorul, pentru ipoteza contractelor standard preformulate şi a condiţiilor generale de vânzare practicate de comerciant pe piaţa serviciului respectiv.

 Prezumţia menţionată nu este absolută, ci dimpotrivă, susceptibilă de probă contrară, sarcina probei revenind potrivit art. 2 al. 3 din Legea nr. 193/2000, comerciantului care pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul.

 Statuând asupra aplicării dispoziţiilor Legea nr. 193/2000 în cazul convenţiei de credit încheiate între părţi, instanţa constată indiscutabil că aceste acte juridice au caracterul unor contracte de adeziune, prin raportare la modalitatea de exprimare a voinţei părţilor, întrucât clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamanţii, ci au fost preformulate de către pârâtă. Instanţa nu poate considera că actul juridic încheiat între părţi reprezintă un contract negociat, din moment ce în cazul contractelor negociate părţile discută şi negociază toate clauzele, fără ca din exteriorul voinţei lor să li se impună cu caracter obligatoriu vreo dispoziţie contractuală. Aflat pe poziţie diametral opusă, contractul de adeziune este un act juridic redactat în întregime sau parţial numai de către una dintre părţile contractante, cocontractantul neavând posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract pre-redactat.

Prin urmare, instanţa a înlăturat susţinerea pârâtei vizând aspectul că actul juridic încheiat a fost cerut şi  acceptat prin semnătură de către reclamanţi, care şi - au însuşit atât condiţiile generale, cât şi cele speciale ale convenţiei de credit, din moment ce simpla cunoaştere a clauzelor contractuale, în concordanţă cu din anexa legii, fără posibilitatea modificării acestora de către reclamanţi, nu echivalează cu negocierea lor, aceştia având numai dreptul de a le accepta prin semnarea contractului.

Procedând la analizarea clauzei invocată de reclamanţi ca fiind abuzivă, instanţa constată că aceasta se înscrie în definiţia legală stabilită de art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanţa a constatat că dispoziţia de la art. 1 pct. 7 din Actul adiţional al contractului de credit încheiat de părţi este o clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul. În acest sens, instanţa consideră că nu este de natură a schimba această concluzie argumentarea pârâtei în sensul că reclamanţii au declarat expres la încheierea convenţiei că au luat cunoştinţă şi acceptă drepturile şi obligaţiile ce le revin conform clauzelor Condiţiilor speciale şi Condiţiilor generale ale contractului.

 Instanţa a apreciat că dintr-o simplă lectură a clauzei analizate rezultă că riscul în legătură cu care banca percepe un comision nu este determinat sau determinabil, cu atât mai mult cu cât contractul de credit are caracter comutativ, iar nu aleatoriu. Astfel, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către consumatori, banca are dreptul de a recurge la executarea silită a bunurilor acestora, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit si a garanţiei ipotecare.

Scopul perceperii acestui comision este neclar, terminologia folosită nefiind descrisă în cuprinsul condiţiilor generale ale contractelor încheiate de pârâtă, pentru ca împrumutaţii să fie în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc. De asemenea, instanţa retine că motivaţia perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici în cuprinsul condiţiilor speciale, nici în cel al condiţiilor generale ale contractelor analizate, or, clauza contractuală ar trebui să configureze o situaţie clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaşte, încă de la debutul perioadei contractuale, în ce condiţii datorează comisionul de risc. Totodată, condiţiile perceperii comisionului de risc trebuie să fie suficient de clar arătate şi determinate, astfel încât, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanţa să poată verifica dacă acea situaţie, care atrage perceperea comisionului de risc, s - a produs.

 Cerinţele arătate nu sunt îndeplinite în speţă, câtă vreme sintagma comision de risc nu a fost raportată la elemente precise şi individualizate. Ca atare, clauza contractuală analizată dă dreptul operatorului economic, respectiv pârâtei, să perceapă un comision de risc fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.

 Dispoziţiile legale privind limitarea riscului de credit la creditele acordate persoanelor fizice erau reglementate la data încheierii convenţiei de credit de Regulamentul nr. 3 din 2007 al B.N.R. (publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 177 din 14 martie 2007 în prezent abrogat prin Regulamentul nr. 24/2011) şi impuneau băncilor obligativitatea de a - şi stabili politicile de creditare în aşa fel încât să limiteze riscul de credit la creditele destinate persoanelor fizice.

 Dispoziţiile art. 41 din Regulamentul B.N..R nr. 3/2007 impun instituţiilor de credit, în scopul diminuării riscului să îşi organizeze activitatea de creditare astfel încât să asigure separarea clară şi efectivă a funcţiei de promovare şi vânzare a produselor de creditare de funcţia de analiză a riscului de credit şi monitorizare a expunerii.

 Aşadar, politicile pe care pârâta ar fi trebuit să le adopte în vederea limitării riscului de creditare presupun separarea funcţiei de analiză, monitorizare şi risc de credit, de activitatea efectivă de creditare, iar nu suprapunerea celor două funcţii prin impunerea unui comision de risc prin care să se realizeze funcţia de analiză a riscului de credit şi monitorizare a expunerii.

 În consecinţă, încasarea comisioanelor de risc de la reclamant, fără a acorda acestuia în schimb o contraprestaţie (cum ar fi compensarea comisioanelor încasate cu valoarea eventualelor rate restante) dovedeşte că banca, în loc să îşi îndeplinească obligaţiile impuse de reglementările în vigoare şi să îşi stabilească criterii concrete şi reale de determinate a categoriilor de clientelă pe categorii de risc, a ales să transfere întreaga responsabilitate în privinţa politicii sale de creditare în sarcina clientului său, acoperindu-şi pierderile rezultate din nerambursarea creditelor neperformante din valoarea acestui comision.

 În concluzie, instanţa a constatat caracterul abuziv al clauzei stipulate în Actul adiţional la Contractul de credit nr. 110CSF2071250003 din data de 15.05.2007, având în vedere că la încheierea contractului de credit în discuţie au fost nesocotite prevederile legale în materia protecţiei consumatorilor, norme ce protejează ordinea publică.

Instanţa a constatat că pârâta a modificat convenţia dintre părţi, începând cu data implementării O.U.G. nr. 50/2010 în sensul transformării comisionului de risc în comision de administrare.

Având în vedere că în speţă conţinutul comisionului de administrare este echivalent cu cel al comisionului de risc, instanţa, făcând trimitere la argumentele expuse anterior şi constatând că acesta nu este stabilit prin negociere şi nu are un caracter neechivoc, clar, a constatat caracterul abuziv al clauzei care reglementează comisionul de administrare, introdusă prin modificarea unilaterală a pârâtei, în convenţia părţilor.

În ceea ce priveşte petitul vizând obligarea pârâtei să restituie reclamanţilor sumele achitate de aceştia cu titlu de comision de risc şi comision de administrare, instanţa a reţinut următoarele:

Fundamentul pretenţiei îl constituie efectul nulităţii absolute, respectiv principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară (restitutio in integrum), potrivit căruia tot ce s-a executat în baza unor clauze anulate trebuie restituit astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care acele clauze nu ar fi existat. Astfel,  ca urmare a declarării nulităţii clauzelor referitoare la comisionul de risc/administrare , instanţa va dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu consecinţa  restituirii plăţii efectuate în temeiul unei obligaţii lovite de nulitate absolută de către parat.

  Din cuprinsul planului de rambursare credit, rezultă faptul că pârâta a încasat comisionul de risc/administrare şi care este cuantumul acestuia.

În consecinţă, având în vedere considerentele de fapt şi de drept  expuse, instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate în baza clauzelor abuzive  invocată de pârât şi, pe fond constatând întemeiată acţiunea reclamantului, a admis-o ca atare.

  Împotriva sentinţei civile nr. 1729/29.10.2014 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosar nr. 1597/290/2014 a formulat apel pârâtul S.C. Bancpost SA Bucureşti solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei apelate în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată. Cu cheltuieli de judecată.

Examinând sentinţa atacată, în raport de motivele invocate, tribunalul a constata că acesta este fondat.

La data de 15.05.2007 între reclamantul Moican Ştefan, în calitate de împrumutat şi pârâta S.C. Bancpost SA, în calitate de bancă (împrumutător), s-a încheiat Contractul de credit nr. 110CSF2071250003, având ca obiect un credit în valoare de 21.000 CHF, cu o perioadă de rambursare de 120 luni de la data încheierii. La data de 22.06.2011 părţile au încheiat şi semnat Actul adiţional nr. 1 la acest contract unde la art. 1 alin. 7 este prevăzut Comisionul de administrare a creditului.

În mod greşit instanţa de fond a reţinut că această dispoziţie contractuală priveşte un comision de risc, atâta vreme cât art. 1 alin. 7 din Actul adiţional nr. 1 la contract precizează expres că acesta se percepe pentru „monitorizarea/înregistrarea/ efectuarea de operaţiuni de către Bancă în scopul utilizării/rambursării creditului acordat”.

De asemenea, potrivit art. 36 alin. 1 din OUG nr.50/2010 pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: „comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor şi, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”, iar conform alin. 3: „Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.”

Prin urmare, după intrarea in vigoare a OUG nr.50/2010, comisionul de administrare este prevăzut si inclus printre comisioanele legale care se pot prevedea in contractele de credit, menţionându-se inclusiv modalitatea de calcul a acestuia, putându-se aplica si ca procent, la valoarea soldului curent al creditului, cum este cazul în speţă. De asemenea, aplicarea acestui comision este explicata în acelaşi text legal, fiind necesar pentru  monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului.

Acest comision de administrare este exprimat clar, inteligibil, fiind explicat de art. 1 alin.7 din  Actul adiţional nr. 1 din data de 22.06.2007 la contractul de credit nr. 110CSF2071250003/15.05.2007 şi însuşit de intimatul reclamant prin semnătură. În acelaşi articol este explicată inclusiv modalitatea de calcul, comisionul fiind aplicat la soldul creditului.

De altfel, din graficele depuse la dosar se poate observa ca pe măsură ce scade soldul creditului, scade si valoarea comisionului de administrare.

În consecinţă acest comision de administrare nu este echivalent unui comision de risc, fiind un comision legal, acceptat de consumator. Acesta nu întruneşte elementele unei clauze  abuzive  deoarece  clauza  inserată izvorăşte din lege, nu este în sine de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, ci a fost justificat de apelanta pârâtă şi acceptat de către intimatul  reclamant ca urmare a administrării creditului pe perioada acordării acestuia (monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către bancă în scopul utilizării/rambursării creditului acordat reclamantei, comisionul fiind calculat ca procent aplicat la soldul creditului).

Fata de cele de mai sus, tribunalul constată că în mod greşit prima instanţă a considerat că are caracter abuziv clauza privind comisionul de administrare prevăzută în art. 1 alin. 7 din Actul adiţional nr. 1 la contractul de credit nr. 110CSF2071250003/15.05.2007, motiv pentru care, în baza art.480 alin. 2 Cod procedură civilă a admis apelul.

Domenii speta

Spete similare