Delapidare

Sentinţă penală 1193 din 13.05.2015


Cod operator 2444

ART.244 CP

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

SECŢIA PENALĂ

SENTINŢA PENALĂ  Nr. 1193/2015

Şedinţa publică de la 13 Mai 2015

Completul compus din:

PREŞEDINTE CM

GREFIER AŞ

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror  C P,  din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu.

Pe rol fiind  pronunţarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din data de 12.05.2015 vizând  soluţionarea procesului penal  referitor la inculpatul M A, trimis  în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor  prev. şi ped. de art.244 alin. 1 şi 2 C.p., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p., ( 6 infracţiuni )  şi art. 322  C.p. (  6 infracţiuni ) cu aplicarea art. 38 alin.1 C.p. şi art. 323  C.p.  cu aplicarea art. 38 alin. 1  (2 infracţiuni), toate cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.p, prin  rechizitoriul nr.675 /P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, şi  părţile civile  SC L  SRL  Braşov,  SC R S SRL, SC N SRL Baia Mare,  SC A SRL  Oradea,  SC B SRL  Bucureşti şi  Sc R SRL Galaţi.

La apelul nominal  făcut au lipsit părţile. 

Procedura  completă, din ziua dezbaterilor.

Deliberând, instanţa pronunţă următoarea sentinţă:

JUDECATA

Prin rechizitoriul nr.675/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu  a fost trimis în judecată,  în  stare de arest la domiciliu,  inculpatul M A, pentru săvârşirea infracţiunilor  prev. şi ped. de art.244 alin. 1 şi 2 C.p., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p., ( 6 infracţiuni )  şi art. 322  C.p. (  6 infracţiuni ) cu aplicarea art. 38 alin.1 C.p. şi art. 323  C.p.  cu aplicarea art. 38 alin. 1  (2 infracţiuni), toate cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.p.

În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt că, la data de 03.02.2015, organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu despre faptul că o persoană care s-a prezentat a fi CM, reprezentant al SC C Craiova, a solicitat către SC Bucureşti, care deţine un magazin online C G în Galaţi, achiziţionarea a două laptop-uri marca Acer Aspire în valoare de 4.851,97 lei.

Livrarea a fost solicitată în mun. Tg-Jiu, str. G nr. 57, jud. Gorj, la adresa numitului C. M.

Din verificările efectuate a rezultat că în evidenţa informatizată a persoanei figurează o persoană CM însă aceasta are domiciliul în mun. Motru, pe raza mun. Tg-Jiu neexistând nicio persoană cu acest nume.

De asemenea, la adresa indicată, nu există un imobil de locuit.

Totodată, persoana în cauză a transmis, prin email, furnizorului SC R un document pentru dovada plăţii în avans a produselor comandate, care nu este real, fiind contrafăcut.

Conform comenzii înaintate către furnizor, numărul de telefon al persoanei beneficiare ce urma a ridica cele două laptop-uri este WWWW.

De precizat că inculpatul M A evita să poarte discuţii telefonice cu persoanele vătămate, motiv pentru care în emailurile trimise către acestea consemna faptul că nu se află în ţară.'

Din cele mai sus arătate a rezultat deopotrivă suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, cât şi necesitatea interceptării, înregistrării şi localizării a comunicaţiilor telefonice de la şi către numărul de telefon WWWW, sens în care s-a emis ordonanţa din data de 03.02.2015, confirmată de Judecătoria Tg-Jiu.

Din analiza convorbirilor telefonice purtate de inculpatul MA  de la acest număr de telefon cu reprezentantul persoanei vătămate şi cu firma de curierat rapid, a rezultat că la data de 04.02.2015, acesta a folosit numele fals C M şi calitatea mincinoasă de reprezentant al SC C P SRL Craiova.

Martorul G I, administrator al SC C Prod SRL Craiova a declarat că societatea pe care o reprezintă nu a fost niciodată implicată în lansarea unor astfel de comenzi.

Bunurile solicitate au fost livrate prin firma de curierat N E, motiv pentru care la data de 04.02.2015, s-a organizat o acţiune de prindere în flagrant, ocazie cu care s-a constatat că persoana care a ridicat bunurile ce fac obiectul infracţiunii de înşelăciune, se numeşte M A.

Cu aceeaşi ocazie, s-a constatat că prin aceeaşi firmă de curierat, alte patru persoane vătămate, respectiv SC L SRL Braşov, SC R S STANDARD SRL Bucureşti, SC N SRL Baia Mare, SC A EXPORT SRL Oradea, SC BB  SRL Bucureşti şi SC R C SRL Galaţi, care livraseră diferite bunuri electrocasnice, fiind induse în eroare prin modalitatea arătată mai sus.

De precizat că pentru a nu atrage atenţia asupra mijlocului de transport folosit, inculpatul şi-a parcat autoturismul cu care venise în mun. Tg-Jiu pentru a ridica bunurile ce fac obiectul infracţiunilor, într-un alt loc, pe str. Victoriei, deplasarea la firma de curierat făcându-se cu ajutorul unui taxi condus de martorul P F.

Cu ocazia efectuării percheziţiei autoturismului deţinut de către MA , s-a constatat că în portbagaj mai existau şi alte bunuri livrate de către o altă persoană vătămată, prin firma de curierat Fan Curier.

Totodată, urmare a percheziţiei corporale, asupra inculpatului MA  a fost identificată o carte de identitate falsificată pe numele CM C, pe care o folosea pentru a ridica coletele.

Verificările au stabilit de asemenea că în realitate acesta nu efectua nicio plată pentru bunurile livrate.

Toate bunurile comandate şi primite prin această metodă infracţională valorează 26.047,56 lei.

Pe parcursul cercetărilor, inculpatul a recunoscut faptele comise, susţinând că în activitatea infracţională este implicată şi o altă persoană, despre care acesta a 5 spus că se numeşte B Aşi că este din Constanţa, tară însă a putea da  mai multe detalii.

Susţinerile inculpatului, conform cărora nu este în posesia numărului de telefon al persoanei menţionate şi că nu poate da detalii cu privire la aceasta, demonstrează că afirmaţiile sale nu sunt veridice.

Mai mult, pentru a verifica susţinerile inculpatului în legătură cu lansarea comenzilor către persoanele vătămate, în cauză a fost necesară încuviinţarea unei percheziţii informatice asupra laptopului A A One, de culoare neagră, identificat asupra inculpatului MA  în ziua constatării infracţiunii flagrante.

Astfel, la data de 06.03.2015, în prezenţa inculpatului şi al apărătorului ales al acestuia, specialişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate au efectuat percheziţia informatică a clonei hard diskului marca Fujitsu, capacitate 160 GB, aferent laptopului Acer Aspire One, ocazie cu care s-a stabilit că într-un număr de patru fişiere text, unul dintre acestea conţine informaţii cu privire la diferite comenzi de produse făcute online.

Spre exemplu, fişierul text „miercuri" are următorul conţinut:

„WWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWWW

De asemenea, în urma percheziţiei informatice asupra laptopului respectiv a fost identificată o urmă folosind cuvântul cheie „s.c" şi au fost' identificate 9 urme folosind expresia „c p", unele din informaţii fiind asociate cu informaţii de comenzi produse.

De precizat că [email protected] era emailul folosit pentru lansarea comenzilor şi pentru trimiterea documentelor de plată falsificate.

Aşadar, în urma percheziţiei informatice s-a stabilit că laptopul a fost folosit de inculpatul MA  pentru inducerea în eroare a persoanelor vătămate, respective pentru expedierea email-urilor ce conţineau documente false de plată.

Faţă de aceste constatări,s-a apreciat că susţinerile inculpatului, conform cărora o altă persoană făcea comenzile şi trimitea documentele falsificate, iar el doar ridica bunurile, nu sunt reale.

Conform raportului de constatare criminalistică nr. 100379/05.02.2015 întocmit de IPJ Gorj - Serviciul criminalistic, cartea de identitate cu seria RT nr. 826108 eliberată pe numele lui Coman Marius Cezar şi folosită de către inculpat pentru ridicarea bunurilor este falsă.

Starea de fapt  expusă este dovedită  cu următoarele mijloace de probă: , proces-verbal de sesizare din oficiu,  proces-verbal de prindere  flagrant şi planşă  foto,  proces-verbal de  redare rezumativă  a  convorbirilor telefonice, raport de  constatare criminalistică,  proces-verbal de  perchiziţie în sistem informatic, declaraţii martori, coroborate  cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului.

Inculpatul a fost reţinut pe o durată de 24 de ore începând cu data de 04.02.2015

Prin încheierea nr. 8/05.02.2015 a Judecătoriei Tg-Jiu s-a dispus arestarea preventivă, pe o durată de 30 de zile, a inculpatului MA .

Prin referatul din 02.03.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu s-a propus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului MA  pe o durată de 30 de zile.

Prin încheierea nr.12/05.03.2015 a Tribunalului Gorj s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura arestului la domiciliu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu la data de 18.03.2015, sub nr.3662/318/2015 în camera preliminară.

Prin încheierea nr. 21/20.03.2015, judecătorul de cameră preliminară  din cadrul Judecătoriei Tg-Jiu a înlocuit măsura arestului la  domiciliu cu privire la inculpat cu  măsura controlului judiciar.

Prin încheierea din  data de 21.04.2015,  s-a constatat  legalitatea  sesizării instanţei, cu rechizitoriul nr. 675/ P/2015 al Parchetului  de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, a administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea  judecăţii cauzei.

În şedinţa publică  din data de 12.05.2015,  inculpatul a precizat că ştie  acuzaţia ce i se aduce,  relatând că  în ziua de 03.02.2015,  prin intermediul unei reţele de socializarea a fost contactat  de numitul B ( care anterior  îi înmânase  o carte de identitate falsă, convenind să  ridice colete conţinând bunuri  pe care apoi  să le valorifice), care i-a comunicat că trebuie să  preia nişte colete  din municipiul Tg-Jiu, şi  totodată  câteva numele de telefon  aparţinând unor societăţi comerciale. A adăugat că a contactat  reprezentanţii acestora, recomandându-se ca fiind  Coman Marius,  din partea firmei  SC C P SRL CRAIOVA,  cărora le-a precizat că fusese făcută anterior comandă online, primind astfel confirmarea că în ziua următoare vor ajunge bunurile,  la firmele de curierat comunicate.

 Inculpatul  a declarat că în ziua de 04.02.20185, se deplasa pe raza municipiului Tg- Jiu, la sediul „F C”, de unde, pe  baza cărţii de identitate false, a ridicat  colete conţinând  mărfurile expediate de două societăţi comerciale, semnând  înscrisurile de ridicare cu numele fals Coman Marius. 

Ulterior, de la” N E” a  ridicat  pe  baza aceleiaşi cărţi de identitate,  colete  trimise de late societăţi comerciale, semnând  tot sub numele fals  iar ulterior a fost surprins de lucrătorii de poliţie, motiv pentru care nu a mai ajuns la cea de-a treia firmă  de curierat,  de unde trebuia să mai ridice alte colete.

Inculpatul  a recunoscut  şi regretat  sincer săvârşirea faptelor, declarând că îşi însuşeşte probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi solicită aplicarea procedurii simplificate, precizând totodată,  că este de acord  să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii,  în  ipoteza în care instanţa  va hotărî astfel.

Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanţa reţine starea de fapt expusă prin rechizitoriu şi apreciind-o, constată că faptele inculpatului MA ,  care în perioada 02.02./04.02.2015 prin folosirea de nume şi calităţi  mincinoase,  a indus  în eroare reprezentanţii părţilor  civile  SC L  SRL  Braşov,  SC R S S SRL, SC N SRL Baia Mare,  SC A  SRL  Oradea,  SC B ROM SRL  Bucureşti şi  Sc R SRL Galaţi, fiind lansate comenzi  pentru au fost  prezentate documente  de plată false  în numele SC C CRAIOVA,  transmise  în format electronic, în vederea achiziţionării de produse electronice  şi de uz casnic, iar  ulterior,  pentru a intra  în posesia bunurilor, a folosit un act de identitate fals ( carte de identitate pe numele C M  pe care a prezentat-o angajaţilor firmelor de curierat, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune,  fals şi uz de fals, în concurs real,  fapte prev. de art.244 alin. 1 şi 2 C.p.  (6  fapte ), art.322 C.p., (  6  fapte) şi art.323 C.p.,  ( două fapte), cu  aplicarea art.38 alin.1 C.p.

Starea de fapt, este  probată  cu următoarele mijloace :  proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de prindere în flagrant şi planşe foto, proces-verbal de redare  rezumativă a  convorbirilor telefonice, procese-verbale  de restituire a bunurilor, adrese prejudicii persoane vătămate, raport de constatare criminalistică, procese-verbale de  percheziţie în sistem informatic, înscrisuri, coroborate cu declaraţiile  de recunoaştere  ale autorului.

În privinţa  încadrării juridice întrucât din probatoriu  a rezultat că în urma intervenţiei lucrătorilor de poliţie, inculpatul nu a mai  ridicat  de la „ U C”  coletele expediate de la SC RS S SRL  şi SC A I  Export SRL  Oradea, astfel încât,  în privinţa acestor persoane vătămate,  se va reţine forma tentativei la  infracţiunea  de  înşelăciune.

Drept urmare, se va dispune în baza art. 386  C.p.p., schimbarea încadrării  juridice a faptelor din art.244 alin. 1 şi 2 C.p.  (6  fapte ), art.322 C.p., (  6  fapte) şi art.323 C.p.,  ( două fapte), cu  aplicarea art.38 alin.1 C.p. în art.244 alin. 1 şi 2 C.p.  (4  fapte), art. 32 rap. la art.244 alin. 1 şi 2 C.p.( două  fapte)  art.322 C.p., (  6  fapte) şi art.323 C.p.,  ( două  fapte ),  cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.

Întrucât din cuprinsul  acordurilor de mediere  depuse la dosar,  a rezultat expres că persoanele vătămate  SC L  SRL  Braşov,  SC RSo Standard SRL, SC N SRL Baia Mare,  SC A Import  Export SRL  Oradea,  SC BB ROM CSRL  Bucureşti şi  Sc SRL Galaţi, prin reprezentanţii legali, s-au împăcat  cu inculpatul  pentru infracţiunile de înşelăciune, respectiv tentativă de înşelăciune, în  temeiul  disp. art.396 alin.6 N.C.p.p. raportat la art.16 alin.1 lit.g N.C.p.p., se va dispune încetarea procesului penal, urmând  să se constate totodată integral reparate  pagubele produse prin săvârşirea infracţiunilor.

Constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă, că celelalte  fapte  deduse judecăţii există, constituie infracţiuni,  şi au fost săvârşite de inculpat, adică întrunite cerinţele art.396 alin. 2 C.pr.pen., se va  dispune condamnarea acestuia.

La individualizarea  pedepselor ce se vor stabili, instanţa va ţine seama de limitele prevăzute de lege, pericolul social concret al  fiecărei infracţiuni (apreciat prin prisma modalităţii de comitere, cuantumul  prejudiciilor produse prin intermediul infracţiunilor de fals şi uz de fals,), persoana inculpatului, care,  nu a mai fost condamnat,  are în întreţine  un minor  şi a manifestat o atitudine cooperantă pe parcursul procesului penal. 

Faţă de împrejurarea că, până la începerea cercetării judecătoreşti, autorul a recunoscut săvârşirea infracţiunilor  reţinute prin actul de sesizare şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, va fi admisă cererea sa de judecare conform art.375 C.pr.pen., cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă.

Având  în vedere criteriile expuse, se vor stabili în sarcina inculpatului pedepse orientate în cuantum minim, în baza art.38 alin.1 rap. la art. 39 alin.1  lit.b  C.p., vor fi contopite acestea în pedeapsa cea mai grea, aceea de  6 luni închisoare, la care se va adăuga sporul de 14 luni ( o treime din celelalte  pedepse stabilite),  pedeapsa finală fiind de 1 an  şi  8 luni închisoare.

 Se vor deduce din durata pedepsei  reţinerea, arestul preventiv  şi arestul la domiciliu, de la 04.02.2015 la 23.03.2015.

Având  în vedere că pedeapsa aplicată este  sub  3 ani  închisoare, inculpatul  nu a mai fost condamnat anterior, şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii,  faţă de conduita avută anterior  săvârşirii infracţiunilor, eforturile depuse  pentru  diminuarea  consecinţelor  infracţiunilor,  ţinând cont  şi de posibilităţile sale  de îndreptare, instanţa apreciază  că aplicarea pedepsei este suficientă, şi  chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu  va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară  supravegherea conduitei sale pe o perioadă determinată.

În consecinţă, în baza art.91 C.p., se va dispune suspendarea sub supraveghere a  executării pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare,  pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C.p.

 În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul  Teleorman, la datele fixate de acesta;

-să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

-să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

-să comunice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

 În baza art.93 alin. 2 C.p., va  impune condamnatului obligaţia de a frecventa  unul sau mai multe programe de reintegrare socială  derulate de  Serviciul de  Probaţiune  sau  organizate  în colaborare cu instituţii  din comunitate.

În baza art.93 alin.3 Cod penal cu referire la art. 404 alin. 2 Cod pr. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile,  ce urmează a fi individualizată în concret de către consilierul de probaţiune.

În baza art.96 Cod penal cu referire la art. 404 alin. 2 Cod pr. pen.,  se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor legale ce prevăd revocarea suspendării executării sub supraveghere.

Se va  dispune  încetarea măsurii preventive a controlului judiciar, dispusă prin încheierea nr.21/2015  pronunţată în dosarul nr. 3662/2015 a  Judecătoriei Tg-Jiu şi se  vor constata  integral reparate pagubele produse prin  săvârşirea infracţiunilor.

Totodată,  instanţa va desfiinţa  toate înscrisurile  false,  dispunând confiscarea şi distrugerea cărţii de identitate  cu seria RT.nr.826108, eliberată pe numele C M C, (  aflată la fila nr.179 d.u.p. ), utilizată de inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor,  dar  şi confiscarea de la  acesta a următoarelor bunuri ce au servit de asemenea  la comiterea  faptelor ilicite,  respectiv:  un laptop marca A A ONE, seria 9WWWWWW, ce conţine  un hard disk marca H, capacitate 160 GB, seria 5, CEN 736A şi un telefon mobil marca SAMSUNG model GT- WWWWWW seria IMEI WWWWWWWW,  ce conţine şi o cartelă SIM  VODAFONE seria WWWWWWW, bunuri aflate  la Registrul de  Corpuri Delicte al Judecătoriei Tg-Jiu.

 În temeiul disp. art. 274-275 C.pr.pen,  vor fi obligaţi  inculpatul  şi fiecare persoană  vătămată la plata cheltuielilor  judiciare  către stat.

PENTRU ACESTE  MOTIVE

 ÎN NUMELE LEGII

 HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 386  C.p.p., schimbă  încadrarea juridică  a faptelor din art.244 alin. 1 şi 2 C.p.  (6  fapte ), art.322 C.p., (  6  fapte) şi art.323 C.p.,  ( două fapte), cu  aplicarea art.38 alin.1 C.p. în art.244 alin. 1 şi 2 C.p.  (4  fapte), art. 32 rap. la art.244 alin. 1 şi 2 C.p.( două  fapte)  art.322 C.p., (  6  fapte) şi art.323 C.p.,  ( două  fapte ),  cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.

Admite cererea inculpatului MA ,  de judecare a cauzei potrivit procedurii prevăzută de art. 375 Cod pr. Pen.

În baza art.396 alin.6 N.C.p.p. raportat la art.16 alin.1 lit.g N.C.p.p., încetează procesul penal prin împăcarea inculpatului cu  persoanele  vătămate,SC L SRL  BRAŞOV, cu sediul în  SC SRL- BUCUREŞTI, SC N SRL BAIA MARE ,  SC SRL ORADEA  SC B SRL BUCUREŞTI,  SC R COMPUTER SRL GALAŢI, pentru infracţiunile prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 C.p.  (4  fapte), art. 32 rap. la art.244 alin. 1 şi 2 C.p.( două  fapte). 

În baza art. 322 C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p., condamnă inculpatul la şase pedepse de câte  6 luni închisoare. ( pentru  şase infracţiuni)

În baza art. 323 C.p., cu aplicarea art. 396 alin.10 C.p., condamnă acelaşi inculpat  la două pedepse de câte  6 luni închisoare. ( pentru două  infracţiuni)

În baza art.38 alin.1 rap. la art. 39 alin.1  lit.b  C.p., contopeşte pedepsele  stabilite pentru infracţiunile concurente, în pedeapsa cea mai grea, aceea de  6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 14 luni ( o treime din celelalte  pedepse stabilite),  pedeapsa finală fiind de 1 an  şi  8 luni închisoare.

Deduce din durata pedepsei  reţinerea, arestul preventiv  şi arestul la domiciliu, de la 04.02.2015 la 23.03.2015.

În baza art. 91 C.p., dispune suspendarea sub supraveghere a  executării pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare,  pe  un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C.p.

 În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul  Teleorman, la datele fixate de acesta;

-să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

-să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

-să comunice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

 În baza art.93 alin. 2 C.p.,  impune condamnatului obligaţia de a frecventa  unul sau mai multe programe de reintegrare socială  derulate de  Serviciul de  Probaţiune  sau  organizate  în colaborare cu instituţii  din comunitate.

În baza art.93 alin.3 Cod penal cu referire la art. 404 alin. 2 Cod pr. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile,  ce urmează a fi individualizată în concret de către consilierul de probaţiune.

În baza art.96 Cod penal cu referire la art. 404 alin. 2 Cod pr. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor legale ce prevăd revocarea suspendării executării sub supraveghere.

Încetează măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă prin încheierea nr.21/2015  pronunţată în dosarul nr. 3662/2015 a  Judecătoriei Tg-Jiu.

Constată  integral reparate pagubele produse prin  săvârşirea infracţiunilor.

Dispune desfiinţarea tuturor  înscrisurilor  false. 

Dispune confiscarea şi distrugerea cărţii de identitate  cu seria .nr.WWW, eliberată pe numele CM C, (  aflată la fila nr.179 d.u.p. ).

Dispune confiscarea de la inculpat  a următoarelor bunuri: un laptop marca ACER ASPIRE ONE,  seria WWWW, ce conţine  un hard disk marca Hitachi, capacitate 160 GB, seria 5,  CEN 736A şi un telefon mobil marca SAMSUNG model GT- E1200IGSMH seria IMEIWWWWWWWW,  ce conţine şi o cartelă SIM  VODAFONE seria WWWWWWW, bunuri aflate  la Registrul de  Corpuri Delicte al Judecătoriei Tg-Jiu.

Obligă  inculpatul la 1000  lei cheltuieli judiciare statului şi fiecare persoană  vătămată la câte 50 lei cheltuieli judiciare statului.

Cu  apel.

Pronunţată în şedinţa publică din 13.05.2015 la Judecătoria Tg-Jiu.

Preşedinte,

C E M

Grefier,

A M Ş