Răspunderea civilă delictuală - admisibilitatea cumulului dobânzii legale cu rata indicelui de inflaţie

Prin sentinţa penală nr. 345 din 1 octombrie 2013 pronunţată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr. 642/227/2013, a fost condamnat inculpatul J.M., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 184 alin. 2 şi 4 C.pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

S-a aplicarea art. 71 alin. 2 C.pen. în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. „a” teza a II-a şi lit. „b” C.p.

În baza art. 81 C.p. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 C.p. (2 ani şi 6 luni) şi atrage atenţia inculpatului asupra prev. art. 83 şi următoarele C.p.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. 5 C.pen.

S-a admis în parte acţiunea civilă.

A fost obligat asigurătorul de răspundere civilă auto E.A.R.R. – Sucursala Focşani să plătească părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava suma de 1809,45 lei despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată C.C., sumă calculată corespunzător gradului de culpă de 35% reţinută pentru inculpat şi 65% reţinută pentru partea vătămată.

A fost obligat asigurătorul de răspundere civilă auto E.A.R.R. – Sucursala Focşani să plătească părţii vătămate constituită parte civilă suma de 3500 lei daune morale calculate corespunzător gradului de culpă de 35% reţinută pentru inculpat şi 65% reţinută pentru partea vătămată, precum şi 787 lei daune materiale.

Au fost respinse în rest pretenţiile părţii civile C.C..

A fost obligat asigurătorul de răspundere civilă E.A.R.R. – Sucursala Focşani să plătească statului suma de 700 lei cheltuieli judiciare, sumă calculată corespunzător gradului de culpă de 35% reţinută pentru inculpat.

Cheltuielile judiciare în cuantum de 1300 lei ce revin părţii vătămate C.C., corespunzătoare gradului de culpă de 65%, au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni nr. 784/P/2011 din 18.01.2013,  înregistrat la instanţă sub nr. 642/227 din 27.02.2013, a fost trimis în judecată inculpatul J.M., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 184 alin. 2 şi 4 C.pen., parte vătămată-civilă fiind C.C..

În fapt, s-a reţinut că în seara zilei de 28.04.2011, în jurul orelor 20,15, inculpatul conducea autoturismul marca VW Passat cu nr. de înmatriculare B-……, pe DN 5C, în direcţia de deplasare Tg.Neamţ către Fălticeni.

In acelaşi timp, din direcţia Fălticeni către Tg. Neamţ, se deplasa pe bicicletă numitul C.C., acesta fiind sub influenţa băuturilor alcoolice- 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 Ajuns la intersecţia cu DC13- Moişa, la km 61+800 m, C.C. a schimbat direcţia de deplasare fără să semnalizeze, prin virare bruscă a stânga cu intenţia de a pătrunde pe drumul comunal  spre cătunul Nemţeni, intrând în coliziune cu acesta, deşi inculpatul a încercat evitarea impactului prin frânare.

După impact, autoturismul s-a deplasat 13 m, oprindu-se, iar partea vătămată a fost proiectată pe marginea carosabilului.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a lui C.C., care a fost transport la Spitalul mun. Fălticeni pentru îngrijiri medicale, ulterior fiind transportat la Spitalul Municipal Suceava.

Sectorul de drum pe care s-a produs accidentul, este confecţionat din îmbrăcăminte asfaltică fără declivităţi, fără marcaj longitudinal, dar în aliniament, partea carosabilă fiind uscată, cer înnorat, trafic moderat, iluminat stradal funcţionabil, vizibilitate bună pe timp de noapte.

Autoturismul a fost verificat din punct de vedere tehnic şi potrivit rapoartelor de inspecţie tehnică, nu  au fost constatate defecţiuni la faza dinamică sau statică.

Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, i s-a recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind negativ.

Potrivit certificatului medico-legal 478/E/16.05.2011, partea vătămată C.C. a prezentat contuzie cerebrală, hemoragică, hematom, echimoze, excoriaţii şi  fractură scapulară, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 35-40 zile îngrijiri medicale, apreciindu-se că viaţa acestuia a fost pusă în primejdie.

Întregul material probator administrat a fost valorificat printr-o expertiză tehnică judiciară, care a concluzionat cu certitudine culpa inculpatului, precum şi a părţii vătămate C.C..

Potrivit concluziilor expertizei tehnice judiciare, la producerea accidentului a concurat culpa predominantă a părţii vătămate, aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, care a virat brusc spre stânga, fără să semnalizeze şi să se asigure corespunzător, pătrunzând astfel pe culoarul de deplasare al autoturismului, cauză determinantă, dar şi culpa inculpatului, care rula cu o viteză peste limita legală - 65 km/h, pe un sector de drum unde limita de viteză era de 50 km/h, viteză la care conducătorul auto ar fi putut evita impactul, prin efectuarea manevrei de virare spre stânga - cauză favorizantă.

Viteza autovehiculului condus de partea vătămată, a fost stabilită de expert la aproximativ 65 km/h în momentul impactului, încălcându-se prev. art. 48 alin.1, art. 49 alin. 1 din OUG 195/2002, privind viteza maxim admisă în  localităţi şi anume 50 km/h.

Partea vătămată a încălcat disp. art. 70 alin. 3 şi art. 73 din OUG 195/2002.

Inculpatul a fost audiat în etapa actelor premergătoare.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” prev. şi ped. de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod Penal  şi se probează cu: proces verbal de constatare a actelor premergătoare, proces verbal de cercetare la faţa locului şi planşă foto, schiţa locului faptei, plângerile şi declaraţiile părţii vătămate, certificat medico-legal 478/E/2011, raport de inspecţie tehnică, buletin de examinare clinică, raport de expertiză tehnică judiciară nr. 852/25.10.2012, declaraţii martori, declaraţii inculpat.

Inculpatul nu a luat la cunoştinţă de materialul de urmărire penală, întrucât deşi legal citat, acesta nu s-a prezentat, în cauză fiind emis mandat de aducere, ocazie cu care, fratele inculpatului a declarat că acesta este plecat la lucru în Germania.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 30.000 lei- daune materiale,  reprezentând c/valoarea cheltuielilor de spitalizare, tratament recuperatoriu, alimentaţia specială, deplasări către instituţiile medicale de specialitate, investigaţii medicale efectuate ulterior externării, veniturile nerealizate pe perioada imobilizării şi recuperării, având în vedere că a trebuit să evite efortul fizic, pentru o perioadă de timp îndelungat, precum şi alte cheltuieli.

De asemenea a solicitat daune morale în cuantum de 1.000.000 lei, pentru suferinţele fizice şi psihice intense, pricinuite în urma accidentului rutier în care a fost implicat, precum şi pentru prejudiciul estetic, fiind internat într-o instituţie medicală de specialitate, cu multiple leziuni, a necesitat tratament recuperatoriu.

Astfel cum reiese din înscrisurile medicale, a prezentat traumatism cranio-cerebral acut închis, hemoragie subarahnoidiană, contuzie regiunea dorsală cu hematom interscapular, iar conform certificatului medico-legal emis de SML Suceava, nr. 478/16.05.2011 a necesitat 35-40 de zile de îngrijiri medicale, viaţa părţii vătămate fiind pusă în primejdie.

S-a menţionat că limita de despăgubire, în unul şi acelaşi accident, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial, pentru anul 2011, pentru vătămări corporale şi decese, a fost stabilită la un nivel de cel puţin 3.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de BNR, conform art. 24 alin.2 lit. b din Ord. CSA nr. 5/2010.

A mai solicitat partea vătămată, actualizarea sumelor reprezentând despăgubiri materiale şi morale la dobânda BNR din momentul producerii riscului asigurat-producerii accidentului rutier, respectiv 19.04.2011 şi până în momentul plăţii efective şi integrale de către asigurătorul RCA; indexarea despăgubirilor civile la rata indicelui de inflaţie; obligarea asigurătorului la plata cheltuielilor judiciare efectuate de partea civilă în faţa instanţei de fond, conform art. 49, 50 din Legea 136/1995, raportat ladisp. art. 26 alin. 1 lit.d din Ord. CSA nr. 5/2010. 

În drept, şi-a întemeiat cererea pe disp. art. 14 şi urm. Cod proc. pen. art. 3,9,41-44,51-60, 692 din Legea 136/1995 cu modificările şi completările ulterioare, Ord. CSA 5/2010, Decizia nr. 1/2005 a ICCJ recurs în interesul legii, Decizia nr. 29/2009 a ICCJ - Secţiile Unite recurs în interesul legii, Directiva nr. 14/2005 a Parlamentului European şi C.E.

În dovedire, a solicitat încuviinţarea administrării probei cu înscrisuri, proba testimonială cu doi martori, expertiză medico-legală(f.118-119 dosar).

Spitalul de Urgenţă „Sf.Ioan cel Nou”- Suceava s-a constituit parte civilă cu suma de 5169,86 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu internarea părţii vătămate C.C., în perioada 29.04.2011-13.05.2011 (f.129 dosar).

Asigurătorul de răspundere civilă - E.A.R.R.- Sucursala Focşani, a arătat că este de acord să despăgubească pe partea vătămată, în momentul în care daunele materiale şi morale vor fi dovedite de aceasta.

Din probatoriul administrat în cauză, respectiv procesul verbal de constatare, efectuare acte premergătoare, proces verbal de sesizare din oficiu, proces verbal de cercetare la faţa locului şi planşă foto, schiţa locului faptei, plângerile şi declaraţiile părţii vătămate, certificat medico-legal 478/E/2011, raport de inspecţie tehnică, buletin de examinare clinică, raport de expertiză tehnică judiciară nr. 852/25.10.2012, declaraţii de martori, declaraţie de învinuit date în cursul urmăririi penale, instanţa a reţinut aceeaşi situaţie de fapt şi încadrare juridică a faptei, ca în actul de sesizare.

În drept, s-a reţinut că fapta săvârşită de inculpatul J.M., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” prev. şi ped. de art. 184 alin.2 şi 4 Cod Penal, text de lege în baza căruia inculpatul va fi condamnat.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, se vor avea în vedere dispoziţiile art. 72 Cod Penal, respectiv: gradul de pericol social al faptei, împrejurările comiterii ei, precum şi persoana inculpatului care nu este cunoscută cu antecedente penale, a recunoscut săvârşirea faptei în prima sa declaraţie dată în faza de urmărire penală, astfel că, reeducarea inculpatului se poate realiza prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, orientată la minimul special prevăzut de textul de lege pentru infracţiunea săvârşită.

S-a făcut aplic. art. 71 alin. 2 Cod Penal în ceea ce prevede exercitarea drepturilor  civile  prev. de art. 64 lit. a, teza a II a lit. b Cod Penal şi anume, inculpatului îi vor fi interzise dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat în acord cu Decizia CEDO din septembrie 2004.

Privitor la modalitatea de executare a pedepsei, instanţa apreciază că în cauză sunt incidente disp. prev. art. 81 Cod Penal, privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei - pedeapsa aplicata nu depăşeşte limita de 3 ani;  inculpatul nu a mai fost anterior condamnat; s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără  executarea acesteia, în regim de detenţie

Astfel, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în condiţiile art. 81 Cod Penal, cu atragerea atenţiei inculpatului asupra  prev. art. 82 Cod Penal-termen de încercare 2 ani şi 6 luni şi art. 83 Cod Penal, respectiv asupra revocării în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune .

S-a făcut totodată aplic. disp. art. 71 alin. 5 Cod Penal, potrivit cu care „pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii”.

Soluţionând latura civilă a cauzei, din probatoriul administrat în cauză, respectiv declaraţia dată de J.M. în calitate de învinuit, anterior punerii în mişcare a urmăririi penale, declaraţiile date de partea vătămată, coroborate cu declaraţiile de martorii: J.N.(f.135), O.G.(f.148), B.C.(f.149), celelalte înscrisuri- raport de inspecţie tehnică, raport de expertiză judiciară, certificat medico-legal nr. 478/E din 16.05.2011, instanţa a reţinut că la producerea accidentului a concurat culpa predominantă a părţii vătămate, apreciată de instanţă în procent de 65% - partea vătămată era sub influenţa băuturilor alcoolice, care a virat brusc spre stânga fără să se asigure corespunzător şi fără să semnalizeze, pătrunzând astfel pe culoarul de deplasare al autoturismului condus de inculpat, dar şi culpa inculpatului, care rula cu o viteză peste limita legală-65 km/h, pe un sector de drum unde limita de viteză era de 50 km/h, instanţa apreciind gradul de culpă al acestuia la 35%.

În ceea ce priveşte răspunderea civilă, potrivit deciziei în interesul legii nr. 1/28.03.2005 pronunţată de ICCJ, societatea de asigurare are în procesul penal, calitatea de asigurat, răspunderea acesteia putând fi angajată în mod direct.

S-a apreciat că răspunderea civilă a asiguratului este reglementată prin disp. speciale ale Legii civile (Legea 136/1995), iar în cazul producerii unui accident de circulaţie având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, în care a fost implicat un autoturism pentru care s-a încheiat asigurare de răspundere civilă obligatorie, coexistă răspunderea civilă delictuală a inculpatului care prin fapta sa a cauzat efecte păguboase, bazate pe disp. art. 998, 999 Cod civil incidente în cauză conf. art. 6 din Legea 287/2009-  fapta s-a produs anterior intrării în vigoare a N.Cod civil, cu răspunderea contractuală a asiguratului, reţinută în contractul de asigurare în condiţiile reglementate de Legea 136/1995.

În cazul asigurărilor de răspundere civilă, societatea de asigurare are obligaţia despăgubirii persoanelor păgubite la data accidentului, conf. art. 7 din Ordinul nr. 3108/2004 emis de Preşedintele Camerei de Supraveghere a Asigurărilor.

Conf. art. 49 din Legea 136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare, pentru prejudicii de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum şi pentru cheltuielile efectuate de asiguraţi în procesul civil.

Conf. art. 50 din Legea 136/1995 privind asigurarea şi reasigurarea în România, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratorul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuieli de judecată, persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avariere sau distrugere de bunuri.

Potrivit art. 54 din Legea 136/1995 „în cazul despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România, se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, cu citarea obligatorie”, cum este şi cazul în speţă- asigurătorul de răspundere civilă este E.A.R.R.- Sucursala Focşani.

În concluzie, s-a apreciat că, faţă de dispoziţiile exprese ale acestor texte de lege, asigurătorul este cel care urmează a fi obligat în mod exclusiv şi (în limitele obligaţiei contractuale a acestuia) la plata tuturor despăgubirilor ce urmează a fi stabilite prin hotărârea instanţei de judecată.

În aceste condiţii, în conf. cu art. 14 Cod proc. pen.  coroborat cu disp. art. 313 din Legea 95/2006, instanţa a obligat asigurătorul de răspundere civilă auto E.A.R.R.- Sucursala Focşani, să plătească părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava suma de 1809,45 lei despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată C.C., sumă calculată corespunzător gradului de culpă de 35% reţinută pentru inculpat.

În conf. cu aceleaşi dispoziţii sus enunţate - art. 14 Cod proc. pen. şi Legea 136/1995 coroborate cu disp. art. 998, 999 Cod Civil incidente în cauză, instanţa a obligat pe asigurătorul de răspundere civilă auto, să plătească părţii vătămate constituită parte civilă în cauză, suma de 3500 lei daune morale şi 787 lei daune materiale, calculate corespunzător gradului de culpă de 35% reţinută pentru inculpat .

S-a avut în vedere că daunele morale, reprezentând suferinţele fizice şi psihice încercate de partea vătămată, ca urmare a producerii evenimentului, au fost apreciate la 10.000 lei - iar corespunzător culpei reţinute de instanţă în ceea ce priveşte pe partea vătămată şi pe inculpat, părţii vătămate îi revine suma de 3500 lei.

Suma solicitată de  partea vătămată drept prejudiciu moral, a fost considerată de instanţă exagerată şi nu poate constitui o îmbogăţire fără justă cauză.

La fel şi în situaţia daunelor materiale, instanţa a avut în vedere procentul de culpă reţinut, precum şi probatoriul administrat - scrisoarea medicală (f.]162 dosar),  din care rezultă că este necesară fixarea cu placă şi şuruburi, costând cca. 500 Euro echivalent în lei, conform depoziţiei martorului O.E.(f.156 dosar).

Astfel, reţinând aceleaşi procente de culpă în sarcina părţilor, respectiv de 35% pentru inculpat şi 65% pentru partea vătămată, instanţa l-a obligat pe asigurătorul de răspundere civilă auto, să plătească părţii vătămate daune materiale în sumă de 787 lei (35% din suma de 500 Euro-respectiv 2250 lei).

Cât priveşte celelalte solicitări le părţii vătămate, instanţa a constatat că nu au fost probate, sens în care a respins în rest, cererea de constituire parte civilă.

Deosebit de aceasta, instanţa l-a obligat pe asigurătorul de răspundere civilă auto să plătească statului cheltuieli judiciare, calculate corespunzător aceluiaşi grad de culpă reţinut, pentru inculpat, respectiv  700 lei, conf. art. 191 Cod proc.pen. şi Legea 136/1995, iar potrivit art. 192 pct.3, cheltuielile judiciare în cuantum de 1300 lei ce revin părţii vătămate C.C., corespunzătoare gradului de culpă de 65%, au rămas în sarcina statului.

Împotriva sentinţei penale sus-menţionate, au formulat apel inculpatul J.M., asigurătorul SC E.A.R.R.şi partea civilă C.C..

În motivarea apelului său, inculpatul J.M. a arătat, în esenţă, că solicită achitarea lui, apreciind că este nevinovat, întrucât el consideră că nu a circulat cu viteză peste limita legală, precizând şi faptul că pedeapsa aplicată este prea aspră, iar daunele acordate părţii vătămate sunt într-un cuantum prea ridicat.

În motivarea apelului său, astfel după cum a fost precizat pentru termenul de judecată din data de 08.10.2014, asigurătorul SC E.A.R.R.a arătat, în esenţă, că înţelege să critice doar  dispoziţia de obligare a sa la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 700 lei, pe care o consideră nelegală, având în vedere dispoziţiile art. 27 pct. 6 din Normele aprobate prin Ord. CSA nr. 5/2010.

În motivarea apelului său, astfel după cum acesta a fost susţinut de apărătorul ales la termenul de judecată din data de 29.10.2014, partea civilă C.C. a solicitat, în esenţă, reaprecierea întregului probatoriu şi a expertizei efectuate în cauză în vederea stabilirii unui grad de culpă în producerea accidentului de 50% în sarcina inculpatului şi de 50 % în sarcina sa, având în vedere viteaza cu care circula inculpatul, acesta ignorând cu bună ştiinţă regulile care ar fi dus la o conduită prudentă în trafic. A precizat că despăgubirile morale şi materiale ce au fost acordate părţii vătămate sunt derizorii, întrucât instanţa de fond nu a avut în vedere limitele prevăzute de Ordinul CSA nr. 5/2010, solicitând reaprecierea acestora, chiar în condiţiile în care se va păstra gradul de culpă stabilit de prima instanţă. De asemenea, a solicitat actualizarea sumelor la dobânda legală precum şi la rata indicelui de inflaţie de la data producerii accidentului, precum şi obligarea asiguratorului la cheltuieli de judecată în temeiul art. 26 alin. 1 lit. d din Legea nr. 136/1995.

Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. 1, 2, art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată că doar cele declarate de inculpatul J.M. şi de partea civilă C.C. sunt întemeiate, în timp ce apelul declarat de asigurătorul SC E.A.R.R.este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

 Prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile la data pronunţării hotărârii apelate, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.

Inculpatul apelant J.M. a comis fapta dedusă judecăţii în împrejurările reţinute de prima instanţă şi arătate în considerentele sentinţei instanţei de fond, vinovăţia sa fiind în mod corect stabilită.

Astfel, din întregul materialul probator administrat în cauză, rezultă că în seara zilei de 28.04.2011, în jurul orelor 20,15, inculpatul J.M. conducea autoturismul marca VW Passat cu nr. de înmatriculare B-…, pe DN 5C, în direcţia de deplasare Tg.Neamţ către Fălticeni.

În acelaşi timp, din direcţia Fălticeni către Tg. Neamţ, se deplasa pe bicicletă partea vătămată C.C., care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice - 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 Ajuns la intersecţia cu DC13- Moişa, la km 61+800 m, partea vătămată C.C. a schimbat direcţia de deplasare fără să semnalizeze, prin virare bruscă stânga, intenţionând să pătrundă pe drumul comunal  spre cătunul Nemţeni, intrând în coliziune cu autoturismul condus de către inculpat, deşi acesta din urmă a încercat evitarea impactului prin frânare.

După impact, autoturismul s-a deplasat 13 m, oprindu-se, iar partea vătămată a fost proiectată pe marginea carosabilului.

În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a părţii vătămate C.C., care a fost transport la Spitalul mun. Fălticeni pentru a primi îngrijiri medicale, ulterior fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

Sectorul de drum pe care a avut loc accidentul este confecţionat din îmbrăcăminte asfaltică fără declivităţi, fără marcaj longitudinal, dar în aliniament, partea carosabilă fiind uscată, cer înnorat, trafic moderat, iluminat stradal funcţionabil, vizibilitate bună pe timp de noapte.

Autoturismul condus de către inculpat a fost verificat din punct de vedere tehnic, iar potrivit rapoartelor de inspecţie tehnică nu  au fost constatate defecţiuni la faza dinamică sau statică.

Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, i s-a recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind negativ.

Potrivit certificatului medico-legal 478/E/16.05.2011 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Suceava, partea vătămată C.C. a prezentat contuzie cerebrală, hemoragică, hematom, echimoze, excoriaţii şi  fractură scapulară, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 35-40 zile îngrijiri medicale, apreciindu-se că viaţa acestuia a fost pusă în primejdie (f 33 – dosar urmărire penală).

În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică judiciară (f 74 – 85 – dosar urmărire penală), din care rezultă că la producerea accidentului a concurat culpa predominantă a părţii vătămate, aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, care a virat brusc spre stânga, fără să semnalizeze şi să se asigure corespunzător, pătrunzând astfel pe culoarul de deplasare al autoturismului, cauză determinantă, dar şi culpa inculpatului, care rula cu o viteză peste limita legală, de 65 km/h, pe un sector de drum unde limita de viteză era de 50 km/h, viteză la care conducătorul auto ar fi putut evita impactul, prin efectuarea manevrei de virare spre stânga - cauză favorizantă.

Viteza autovehiculului condus de către inculpat a fost stabilită de expert la aproximativ 65 km/h în momentul impactului, încălcându-se prev. art. 48 alin.1, art. 49 alin. 1 din OUG 195/2002, privind viteza maxim admisă în  localităţi şi anume 50 km/h.

Prin urmare, apare ca fiind neîntemeiat motivul de apel  invocat de către inculpatul J.M., prin care a solicitat să se constate nevinovăţia sa, întrucât el consideră că nu a circulat cu viteză peste limita legală.

Partea vătămată a încălcat disp. art. 70 alin. 3 şi art. 73 din OUG 195/2002.

Această situaţie de fapt a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a actelor premergătoare, proces verbal de cercetare la faţa locului şi planşă foto, schiţa locului faptei, plângerile şi declaraţiile părţii vătămate, certificat medico-legal 478/E/2011, raport de inspecţie tehnică, buletin de examinare clinică, raport de expertiză tehnică judiciară nr. 852/25.10.2012, declaraţiile martorilor J.N., B.C.şi O.G., coroborate cu declaraţiile inculpatului.

Curtea constată că  probele legal administrate în cauză au răsturnat în mod neîndoielnic prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul, făcându-se dovada certă şi indubitabilă a săvârşirii infracţiunii pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală apelată, care întruneşte elementele constitutive atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, inculpatul acţionând cu vinovăţia cerută de lege, gradul de culpă în producerea accidentului fiind în mod corect stabilit prin sentinţa penală apelată, respectiv de 35% pentru inculpat şi de 65% pentru partea vătămată.

Prin urmare, având în vedere faptul că la momentul producerii accidentului partea vătămată se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a virat brusc spre stânga, fără să semnalizeze şi să se asigure corespunzător, pătrunzând astfel pe culoarul de deplasare al autoturismului, Curtea apreciază ca fiind determinantă culpa părţii vătămate în producerea accidentului, fiind neîntemeiată solicitarea acesteia de a se stabili un grad de culpă în producerea accidentului de câte 50% pentru fiecare dintre  părţi.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului însă, Curtea are în vedere faptul că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod penal,  care la art. 5 prevede că „În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.

La stabilirea legii mai favorabile, se impune a se avea în vedere instituţiile de drept penal substanţial privite comparativ în raport de succesiunea în timp a actelor normative, urmând ca, în mod unitar, să se aplice legea penală care, în ansamblu, este cea mai favorabilă inculpatului, nefiind, deci, admisă, crearea unei a treia legi.

În acest sens este şi decizia nr. 265/06.05.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.O. nr. 372/20.05.2014, prin care s-a admis o excepţie de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 5 din Noul Cod penal sunt constituţionale doar în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Prin urmare, în aprecierea legii penale mai favorabile, se impune aplicarea legii penale în mod global, iar nu pe instituţii autonome.

 Relaţionând la cauza dedusă judecăţii, Curtea constată că infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 2, 4 din Codul penal din 1969, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul J.M., prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani şi se regăseşte în  infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 Cod penal, care prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 2 ani alternativ cu pedeapsa amenzii, la dosarul de apel fiind depusă plângerea prealabilă formulată de partea vătămată C.C. împotriva inculpatului J.M. (f 92).

Prin urmare, având în vedere că limita maximă a pedepsei închisorii este mai redusă în actualul Cod penal, pedeapsa închisorii fiind prevăzută alternativ cu pedeapsa amenzii, Curtea constată că legea penală mai favorabilă este Noul Cod penal, astfel încât în cauză se impune, în baza art. 386 al. 1 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul J.M., din infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 2, 4 din Codul penal din 1969, în infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal, urmând să se aplice în cauză Noul Cod penal în mod global, iar nu pe instituţii autonome.

În ceea ce  priveşte sancţiunea ce urmează a-i fi aplicată inculpatului, Curtea apreciază că în cauză nu este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea, nici chiar cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, un atare tratament penal fiind vădit disproporţionat, faţă de împrejurarea că  s-a stabilit gradul de culpă în producerea accidentului de doar 35% pentru inculpat şi de 65% pentru partea vătămată.

În acest sens, Curtea are în vedere că printre motivele pentru care s-a impus adoptarea unui nou Cod penal, se regăsesc şi cele referitoare la cuantumul sancțiunilor pedepselor prevăzute de Codul penal din 1969, la individualizarea sancțiunilor și la mijloacele de reintegrare a persoanelor care au săvârşit infracţiuni.

Astfel, în Noul Cod penal a fost introdusă o nouă instituţie, prevăzută de art. 80, respectiv renunţarea la aplicarea pedepsei, care prevede că:

„(1) Instanţa poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

a) infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit;

b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

(2) Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă:

a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

b) faţă de acelaşi infractor s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat;

c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor;

d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani.

(3) În caz de concurs de infracţiuni, renunţarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacă pentru fiecare infracţiune concurentă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2).”

Este de observat că în speţă, toate condiţiile prevăzute de textul de lege sus-menţionat sunt îndeplinite, întrucât infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, faţă de împrejurarea că accidentul s-a produs din culpa predominantă a părţii vătămate, astfel după cum s-a arătat, pedeapsa prevăzută de lege pentru aceasta este închisoarea de maximum 2 ani, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, s-a stabilit gradul de culpă în producerea accidentului de doar 35% în sarcina acestuia, astfel încât Curtea apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei inculpatului.

În consecinţă, raportându-se la speţa de faţă, ţinând cont de fapta comisă de inculpatul apelant, în contextul descris şi demonstrat, de împrejurările şi  modalitatea în care aceasta a fost săvârşită, Curtea apreciază că inculpatul a conştientizat riscul pe care îl presupune aplicarea unei sancţiuni penale şi are capacitatea corespunzătoare de adaptare adecvată la standardele normative ale societăţii şi o acceptare a acestora.

Prin urmare, Curtea apreciază că în cauză se impune a se renunţa la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul J.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 5 al. 1 Cod penal, urmând ca în baza art.  81 Cod Penal, să îi aplice acestuia un avertisment şi să îi atragă atenţia asupra conduitei sale viitoare.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Curtea are în vedere că izvorul răspunderii civile îl reprezintă acele principii de echitate socială, consacrate în art. 998 din vechiul Cod civil (în vigoare la data producerii accidentului), potrivit căruia „Orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara.”

Din prevederile legale sus-menţionate, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiţii, şi anume: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a  cauzat prejudiciul constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat, precum şi existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. 

Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în persoana inculpatului J.M., întrucât ca urmare a conduitei sale culpabile, s-a produs vătămarea corporală a părţii vătămate C.C., care a încercat atât un prejudiciu material, cât şi un prejudiciu moral.

Referitor la daunele materiale, Curtea constată că în mod corect prima instanţă a admis doar în parte pretenţiile civile formulate, în funcţie de probele administrate, apreciind însă că se impune acordarea sumei de 1.000 lei cu titlu de daune materiale, având în vedere şi gradul de culpă a inculpatului de doar 35% în producerea accidentului.

La stabilirea cuantumului daunelor materiale, Curtea are în vedere, pe  lângă faptul că din scrisoarea medicală aflată la fila 162 dosar fond  rezultă că partea vătămată a necesitat fixarea cu placă şi şuruburi, care conform declaraţiei martorului O.E.a costat suma de 500 euro, şi celelalte susţineri ale aceluiaşi martor, conform cărora partea vătămată trebuie să urmeze un tratament care o costă aproximativ 100 de lei lunar (f 156 – dosar fond).

În ceea ce priveşte celelalte pretenţii civile formulate în cauză cu titlu de daune materiale, Curtea constată că acestea sunt nejustificate, întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că se impune acordarea unor daune materiale într-un cuantum mai ridicat, neexistând dovezi în acest sens.

Deşi partea vătămată, prin apărător, a apreciat că despăgubirile morale şi materiale ce au fost acordate părţii vătămate sunt într-un cuantum derizoriu, arătând că instanţa de fond nu a avut în vedere limitele prevăzute de Ordinul CSA nr. 5/2010, Curtea apreciază că această susţinere este neîntemeiată, având în vedere faptul că accidentul s-a produs din culpă comună, predominantă fiind însă culpa părţii vătămate, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a virat brusc spre stânga, fără să semnalizeze şi să se asigure corespunzător, pătrunzând astfel pe culoarul de deplasare al autoturismului.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, acesta se stabileşte în raport cu consecinţele negative  suferite de către părţile vătămate, importanţa valorilor lezate, măsura  în care le-au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării şi măsura în care le-a fost afectată situaţia personală.

În vederea acordării daunelor morale, partea vătămată nu trebuie să dovedească prejudiciul sub aspect valoric, aceasta fiind obligată doar a produce acel minim de argumente şi indicii din care să rezulte afectarea sa, de natură a duce la concluzia prejudicierii morale, exigenţă îndeplinită în speţa de faţă.

Astfel, Curtea reţine că drepturile care privesc existenţa şi integritatea fizică şi morală a persoanei sunt drepturi personale nepatrimoniale, drepturi subiective care nu au un conţinut economic. Este evident că în urma accidentului rutier produs din culpa comună a inculpatului J.M. şi a părţii vătămate C.C., aceasta din urmă a încercat un prejudiciu moral,  participarea sa la viaţa socială şi de familie fiind afectată în mod negativ comparativ cu situaţia anterioară producerii accidentului.

 În ceea ce priveşte compensaţiile băneşti care se acordă cu titlu de daune morale, este de evidenţiat că acestea sunt destinate pentru a atenua sau alina suferinţele fizice sau psihice ale victimelor, iar sumele acordate trebuie să aibă efecte strict compensatorii, fără ca acestea  să se transforme în amenzi excesive pentru autorii daunelor şi nici în venituri nejustificate pentru victimă, regulile de evaluare a prejudiciului moral impunându-se a fi unele care să asigure o satisfacţie morală pe baza unei aprecieri în echitate.

Întrucât la stabilirea daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, cuantumul acestora rămâne la latitudinea instanţei iar, în speţa de faţă, Curtea apreciază că suma solicitată cu titlu de daune morale – 1.000.000 lei - este excesivă, având în vedere faptul că răspunderea civilă delictuală este menită să acopere un prejudiciu, iar nu să asigure un câştig.

Prin urmare, despăgubirile acordate cu titlu de daune morale trebuie să prezinte  un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiţii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs părţii vătămate, astfel  încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a acesteia.

Astfel, aşa după cum a reţinut şi instanţa supremă,

„Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii morale pentru suferinţe de acelaşi ordin, iar nu a unei satisfacţii patrimoniale.

Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate şi păstrând principiul proporţionalităţii şi justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate.

Fiind vorba de prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât valorile ocrotite nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului şi caracterul patrimonial al despăgubirii.

Faptul că reparaţia trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite dar şi că ea nu se poate constitui în temei al îmbogăţirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care, aşa cum s-a menţionat, trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv şi moral.

Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanţa are posibilitatea să aprecieze intensitatea şi gravitatea lor şi să stabilească, dacă şi în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs.” (ICCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 5567 din 29 iunie 2011).

Având în vedere culpa comună în producerea accidentului, gradul de culpă reţinut în sarcina inculpatului de doar 35%, precum şi cuantumul mediu al daunelor morale acordate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele în care aceasta constată încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi întrucât jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului are o aplicare directă în dreptul intern, Curtea apreciază că acordarea sumei de 7.000 lei cu titlu de daune morale este de natură a compensa prejudiciul moral încercat de către partea vătămată, ca urmare a infracţiunii săvârşite de către inculpat.

Referitor la solicitarea de a se acorda şi dobânda legală, precum şi de a se proceda la actualizarea daunelor acordate cu rata indicelui de inflaţie, Curtea reţine că, aşa după cum a reţinut şi instanţa supremă, întrucât natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată), iar a doua reprezentând valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii (daune compensatorii), rezultă că este admisibil cumulul acestora şi, deci, nu se ajunge la o dublă reparaţie, care ar fi reprezentat o îmbogăţire fără justă cauză a părţii vătămate.

Astfel, prin acordarea dobânzii se urmăreşte sancţionarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligaţiei care îi incumbă, în timp ce prin actualizarea debitului se urmăreşte acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuaţiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenţei până la data plăţii efective a sumei datorate. Actualizarea se constituie într-o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor, în timp ce dobânda urmăreşte acoperirea beneficiului nerealizat (decizia nr. 4426/11.12.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

De asemenea, Curtea are în vedere şi faptul că în cazul răspunderii civile delictuale, daunele materiale sunt certe încă de la data cauzării prejudiciului în patrimoniul creditorului (în speţă, de la data producerii accidentului ce a condus la vătămarea corporală a părţii vătămate C.C. - 28.04.2011), împrejurare care justifică acordarea de la acel moment a dobânzii legale şi a ratei indicelui de inflaţie calculată până la data achitării integrale a debitului.

În ceea ce priveşte daunele morale însă, acestea aveau un caracter incert la data producerii accidentului, ele fiind stabilite şi cuantificate în mod definitiv abia la momentul pronunţării prezentei decizii, astfel încât actualizarea lor cu rata inflaţiei este nejustificată, iar dobânzile pentru beneficiul nerealizat nu pot fi raportate decât la perioada începând cu data pronunţării prezentei decizii, până la achitarea integrală a debitului.

În consecinţă, Curtea apreciază că se impune obligarea asigurătorului de răspundere civilă auto E.A.R.R. – Sucursala Focşani la plata către partea civilă C.C. a sumei de 7.000 lei cu titlu de daune morale, calculate corespunzător gradului de culpă de 35% reţinută pentru inculpat şi 65% reţinută pentru partea vătămată, la care se va adăuga dobânda legală, ce se va calcula de la data pronunţării prezentei decizii până la data achitării integrale debitului, precum şi a sumei de 1.000 lei cu titlu de daune materiale, la care se va adăuga dobânda legală şi rata indicelui de inflaţie, ce se vor calcula de la data de 28.04.2011 până la data achitării integrale debitului.

În ceea ce priveşte motivul de apel invocat de către asigurătorul SC E.A.R.R. SA, prin care a criticat dispoziţia de obligare a sa la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 700 lei, pe care a considerat-o ca fiind nelegală, Curtea constată că  acesta este neîntemeiat.

Astfel, în conformitate cu disp. art. 49 – 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România,

„ART. 49

Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în conformitate cu:

a) legislaţia în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul şi cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislaţia respectivă şi cel prevăzut în contractul de asigurare;

b) legislaţia românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, dacă nu există birou naţional pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul.

ART. 50

Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât şi pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepţia conducătorului vehiculului respectiv.

Se acordă despăgubiri şi în cazul în care persoanele care formulează pretenţii de despăgubiri sunt soţul (soţia) sau persoane care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului.

Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel vehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu proprietarul sau cu utilizatorul vehiculului respectiv, precum şi dacă nu aparţineau proprietarului, utilizatorului ori conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului.”

De asemenea, în conformitate cu disp. art. 54 al. 1 din aceeaşi lege, „Despăgubirea se stabileşte şi se efectuează conform art. 43 şi 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi.”

Este real că Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 5/2010 pentru punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, publicat în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 344, din 25 mai 2010, invocat de către asigurătorul de răspundere civilă E.A.R.R. – Sucursala Focşani, prevede la art. 27 pct. 7 că asiguratorul nu acordă despăgubiri pentru „cheltuielile facute in procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducatorul vehiculului asigurat, raspunzator de producerea prejudiciului, chiar daca in cadrul procesului penal s-a solutionat si latura civila”.

Însă, suma de 700 lei, la plata căreia prin sentinţa penală apelată a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă E.A.R.R. – Sucursala Focşani să o plătească statului, nu reprezintă cheltuieli făcute în procesul penal de către inculpat, în calitate de onducător al vehiculului asigurat, ci reprezintă cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Prin urmare, în conformitate cu disp. art. 50 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, asiguratorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane păgubite pentru accidente de autovehicule, despăgubirile fiind acordate pentru sumele pe care asiguratorul este obligat să le plătească cu titlu de despăgubire şi cheltuieli de judecată, persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, astfel încât în mod corect prima instanţă l-a obligat pe asigurătorul de răspundere civilă E.A.R.R. – Sucursala Focşani să plătească statului suma de 700 lei cheltuieli judiciare, sumă calculată corespunzător gradului de culpă de 35% reţinută pentru inculpat.

Cu privire la solicitarea părţii vătămate de acordare a cheltuielilor judiciare din apel, Curtea constată că în conformitate cu disp. art. 267 din actualul Cod de procedură penală - Plata cheltuielilor judiciare făcute de părţi -,

„(1) În caz de condamnare, renunţare la urmărirea penală, renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, inculpatul este obligat să plătească persoanei vătămate, precum şi părţii civile căreia i s-a admis acţiunea civilă cheltuielile judiciare făcute de acestea.

(2) Când acţiunea civilă este admisă numai în parte, instanţa îl poate obliga pe inculpat la plata totală sau parţială a cheltuielilor judiciare.

(3) În caz de renunţare la pretenţiile civile, precum şi în caz de tranzacţie, mediere ori recunoaştere a pretenţiilor civile, instanţa dispune asupra cheltuielilor conform înţelegerii părţilor.

(4) În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), când sunt mai mulţi inculpaţi ori dacă există şi parte responsabilă civilmente, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 274 alin. (2) şi (3).

(5) În caz de achitare, persoana vătămată sau partea civilă este obligată să plătească inculpatului şi, după caz, părţii responsabile civilmente cheltuielile judiciare făcute de aceştia, în măsura în care au fost provocate de persoana vătămată sau de partea civilă.

(6) În celelalte cazuri instanţa stabileşte obligaţia de restituire potrivit legii civile.”

De asemenea, potrivit disp. art. 453 Cod procedură civilă - Acordarea cheltuielilor de judecată -,

„(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.”

Având în vedere că prin prezenta decizie urmează să fie admisă doar în parte acţiunea civilă exercitată în cauză, Curtea constată că se impune obligarea asigurătorului de răspundere civilă auto E.A.R.R. – Sucursala Focşani la plata către partea civilă C.C. a sumei de 700 lei, reprezentând parte din cheltuieli judiciare din apel (din totalul acestora de  2.000 lei, conform chitanţei de la fila 89).

Pentru aceste considerente, în conformitate cu disp. art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, Curtea va admite apelurile declarate de inculpatul J.M. şi de partea civilă C.C. împotriva sentinţei penale nr. 345 din 01.10.2013, pronunţată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr. 642/227/2013, pe care o va desfiinţa în parte şi în rejudecare:

În baza art. 386 al. 1 Cod procedură penală, va schimba încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul J.M., din infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 2, 4 din Codul penal din 1969, în infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 5 al. 1 Cod penal.

În baza art. 396 al. 3 Cod procedură penală rap. la art. 80 Cod Penal, va renunţa la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul J.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 5 al. 1 Cod penal.

În baza art.  81 Cod Penal, îi va aplica inculpatului J.M. un avertisment şi îi va atrage atenţia acestuia asupra conduitei sale viitoare.

Îl va obliga pe asigurătorul de răspundere civilă auto E.A.R.R. – Sucursala Focşani să plătească părţii civile C.C. suma de 7.000 lei cu titlu de daune morale, calculate corespunzător gradului de culpă de 35% reţinută pentru inculpat şi 65% reţinută pentru partea vătămată, la care se va adăuga dobânda legală, ce se va calcula de la data pronunţării prezentei decizii până la data achitării integrale debitului, precum şi suma de 1.000 lei cu titlu de daune materiale, la care se va adăuga dobânda legală şi rata indicelui de inflaţie, ce se vor calcula de la data de 28.04.2011 până la data achitării integrale debitului.

Curtea va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

În conformitate cu disp. art. în temeiul disp. art. 421 pct. 1 lit. b Noul Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, apelul declarat de asigurătorul S.C. E.A.R.R.S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În temeiul disp. art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea îl va obliga pe asigurătorul de răspundere civilă S.C. E.A.R.R.S.A. la plata cheltuielilor judiciare către stat din apel în sumă de 200 lei.

Curtea îl va obliga pe asigurătorul de răspundere civilă auto E.A.R.R. – Sucursala Focşani să plătească părţii civile C.C. suma de 700 lei, reprezentând parte din cheltuieli judiciare din apel.

În temeiul disp. art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, celelalte cheltuieli judiciare din apel, avansate de către stat, vor rămâne în sarcina acestuia, inclusiv suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava.

Domenii speta

Spete similare