Acţiune având ca obiect anularea adresei i.p.j. prin care reclamantul a fost atenţionat să respecte îndatoririle de serviciu. Inadmisibilitate.

Decizie 2690 din 21.09.2015


Acţiune având ca obiect anularea adresei I.P.J. prin care reclamantul a fost atenţionat să respecte îndatoririle de serviciu. Inadmisibilitate.

În analiza naturii juridice a unui act administrativ esenţiale sunt efectele juridice pe care le produce şi natura măsurilor dispuse.

Art.15 din Ordinul M.A.I. nr.400/2004 care constituie temeiul de drept al măsurii luate faţă de reclamant prevede că pentru prevenirea comiterii de abateri de către poliţişti, în raport cu caracterul şi gravitatea fiecărui caz în parte, şeful este obligat să ia una dintre următoarele măsuri:

•să le atragă atenţia asupra respectării îndatoririlor profesionale şi civice care le revin, pentru evitarea săvârşirii unor noi abateri;

•să-i sancţioneze disciplinar, conform competenţei, după cercetarea prealabilă şi consultarea Consiliului de disciplină, în condiţiile legii.

În primul rând Curtea reţine că atenţionarea scrisă aplicată reclamantului nu reprezintă o sancţiune disciplinară.

Aceste sancţiuni se aplică poliţistului după efectuarea cercetării prealabile pentru abaterile disciplinare prevăzute de art.57, acestea putând fi contestate de către cel sancţionat, iniţial la şeful ierarhic, iar ulterior la instanţa de judecată.

Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 2690/21 septembrie 2015

Prin sentinţa administrativă nr. ../CAF/2014 a Tribunalului Alba – Secţia de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie invocată de către pârâtul din prezenta cauză.

A fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul M.M.I. în contradictoriu cu pârâtul I.P.J.  A.

S-a dispus suspendarea efectelor actului administrativ atacat până la pronunţarea unei hotărâri definitive în cauză.

S-a dispus  anularea  actului  administrativ  privind  măsura „Atenţionării” înregistrat sub nr… din data de 20.03.2014 la Poliţia Municipiului S. din cadrul I.P.J.  A.

A fost obligată pârâta să facă menţiune pe actul atacat şi în documentele în care acesta apare cu privire la soluţia de anulare a actului la momentul rămânerii definitive a sentinţei.

A fost respinsă cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumei de 1 leu cu titlu de despăgubiri.

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâtul I.P.J. A. solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecând, respingerea acţiunii reclamantului.

În motivarea recursului se arată că la data de 20.03.2014, reclamantul inspector principal de poliţie M.M., din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean A., Poliţia municipiului S. – B.I.C. a fost atenţionat de către conducerea subunităţii în care îşi desfăşoară activitatea profesională pentru faptul că în primele două luni ale anului 2014 a avut o activitate necorespunzătoare la nivelul biroului.

Din cuprinsul prevederilor art.15  din Ordinul M.A.I.  nr.400/2004 rezultă că este obligaţia şefilor ierarhici să „atragă atenţia” poliţiştilor din subordine asupra respectării îndatoririlor profesionale şi civice care le revin, pentru evitarea săvârşirii unor noi abateri.

Având în vedere faptul că art.15 din ordinul amintit nu prevede în mod expres modalitatea prin care şefii ierarhici atrag atenţia poliţiştilor din subordine, rezultă că atenţionarea poate îmbrăca forma scrisă sau poate fi adresată verbal. În speţă, prin adresa nr…/20.03.2014  şeful Poliţiei Municipiului S. l-a atenţionat pe reclamant pentru nerespectarea îndatoririlor profesionale şi pentru activitatea necorespunzătoare pe care a desfăşurat-o, în scopul prevenirii şi evitării săvârşirii unor noi abateri.

Măsura a fost aplicată printr-o adresă deoarece numai în cazul sancţiunilor disciplinare se emit acte administrative conform art.62, alin.1 din Ordinul M.A.I. nr.400/2004.

Apărările reclamantului şi motivarea instanţei de fond nu au susţinere şi fundament  juridic, întrucât  Ordinul M.A.I.  nr.400/2004  distinge în mod clar la art. 15 între cele două măsuri care pot fi aplicate de către şefii ierarhici poliţiştilor din subordine respectiv:atragerea atenţiei şi sancţionarea disciplinară.

Se mai arată că măsura atenţionării nu a produs şi nu produce niciun fel de efecte juridice, nu este luată în calcul la o eventuală selecţie de personal şi nu este prevăzută ca atare în niciun act normativ privind cariera poliţistului.

Faţă de aceste aspecte, având în vedere că „Atenţionarea” nu este sancţiune disciplinară şi nu este aplicată printr-un act administrativ, apreciază că acţiunea este inadmisibilă, excepţiei inadmisibilităţii fiind greşit respinsă de instanţa de fond.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a efectelor actului administrativ atacat, prin scoaterea de la dosarul personal existent la Serviciul Resurse Umane al  I.P.J.  A., până la pronunţarea unei hotărâri definitive în cauză, câtă vreme nu este vorba de un act administrativ, apreciază că nu sunt incidente prevederile art.14 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, actualizată.

În motivarea hotărârii, instanţa a făcut confuzie între „atenţionare”, care are doar scop preventiv şi „mustrare scrisă”, care este sancţiune şi produce anumite efecte în cariera poliţistului.

Se mai arată că "atenţionarea” ce se cere a fi anulată a fost emisă cu respectarea cerinţelor legale de formă şi fond, motiv pentru care apreciază că cererea reclamantului este neîntemeiată.

În drept, s-au invocat prevederile noului Cod de procedură civilă, ale Legii nr.554/2004, ale Legii nr.360/2002  privind statutul poliţistului, ale Ordinul M.A.I. nr.400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.A.I. cu modificările şi completările ulterioare.

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs reclamantul M.M.I. solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi rejudecând admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În motivarea recursului se arată că instanţa a respins în mod nejustificat cererea sa de scoatere a actului atacat de la dosarul personal aflat la Serviciul Resurse Umane din cadrul I.P.J. A. în condiţiile în care aceasta reprezintă singura modalitate de reparare a prejudiciului şi revenire la situaţia anterioară.

Se mai precizează că actul atacat este apt să producă efecte juridice deoarece orice avansare profesională are la baza studierea dosarului personal, iar în situaţia existenţei unui astfel de document şansele de promovare sunt mult diminuate.

Este greşită şi soluţionarea cererii de acordare a daunelor morale în condiţiile în care s-a dovedit că actul atacat i-a produs un prejudiciu reclamantului, imaginea acestuia în rândul colegilor fiind afectată de măsura a cărei anulare a solicitat-o.

Se critică soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte neacordarea întregii sume solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată.

În drept, se invocă prevederile art. 20 din Legea nr.554/2004, art.55 şi urm. din Legea nr.360/2002.

Atât reclamantul cât şi pârâtul au formulat întâmpinare.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând recursurile Curtea a constatat următoarele:

În prezenta cauză s-a solicitat anularea adresei nr… din data de 20.03.2013  emisă  de Şeful Poliţiei Municipiului S. prin care reclamantul a fost atenţionat, ca în viitor, să respecte îndatoririle de serviciu care îi revin în vederea evitării săvârşirii unor abateri.

Măsura a fost dispusă în temeiul art.15, lit.a din Ordinul M.A.I. nr.400/2004 întrucât în urma analizării activităţii desfăşurate de reclamant în primele luni ale anului 2014 s-a constat că activitatea profesională pe care a desfăşurat-o este necorespunzătoare.

În faţa instanţei de fond a fost invocată inadmisibilitatea acţiunii considerându-se că actul a cărei anulare se cerere nu este act administrativ, in sensul art. 2, lit. c) din Legea nr.554/2004 pentru că nu produce efecte juridice.

Instanţa de fond a considerat că actul atacat este act administrativ şi a respins excepţia inadmisibilităţii.

Excepţia inadmisibilităţii a fost greşit respinsă de Tribunal având în vedere următoarele:

Conform art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr.554/2004 actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Aşadar, în analiza naturii juridice a unui act administrativ esenţiale sunt efectele juridice pe care le produce şi natura măsurilor dispuse.

Art.15 din  Ordinul M.A.I.  nr.400/2004 care constituie temeiul de drept al măsurii luate faţă de reclamant prevede că pentru prevenirea comiterii de abateri de către poliţişti, în raport cu caracterul şi gravitatea fiecărui caz în parte, şeful este obligat să ia una dintre următoarele măsuri:

•să le atragă atenţia asupra respectării îndatoririlor profesionale şi civice care le revin, pentru evitarea săvârşirii unor noi abateri;

•să-i sancţioneze disciplinar, conform competenţei, după cercetarea prealabilă şi consultarea Consiliului de disciplină, în condiţiile legii.

În primul rând  Curtea  reţine că atenţionarea scrisă aplicată  reclamantului nu reprezintă o sancţiune disciplinară.

Astfel, art.58 din Legea nr.360/2002 (forma în vigoare la data emiterii actului atacat) stabileşte sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate poliţistului, astfel: mustrare scrisă, diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 5 - 20% pe o perioadă de 1 - 3 luni, amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare, pe o perioadă de la 1 la 3 ani, trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, destituirea din poliţie.

Aceste sancţiuni se aplică poliţistului după efectuarea cercetării prealabile pentru abaterile disciplinare prevăzute de art.57, acestea putând fi contestate de către cel sancţionat, iniţial la şeful ierarhic, iar ulterior la instanţa de judecată.

În speţă, măsura dispusă împotriva reclamantului nu se regăseşte în enumerarea cuprinsă în art.58 şi nu a fost aplicată ca urmare a cercetării prealabile. De asemenea, nu s-a reţinut că acesta ar fi săvârşit vreo abatere disciplinară.

În aceste condiţii măsura contestată nu poate fi calificată ca sancţiune disciplinară.

Curtea mai reţine că de măsura dispusă nu se ţine seama nici la stabilirea sancţiunilor disciplinare viitoare, în condiţiile în care alin.8 al art.59 din Legea nr.360/2002 prevede că expres că la stabilirea sancţiunii se ţine seama de activitatea desfăşurată anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârşită, de cauzele, gravitatea şi consecinţele acesteia, de gradul de vinovăţie a poliţistului, precum şi de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.

Aşadar, raportat la cele menţionate anterior, Curtea reţine că adresa atacată nu produce efecte juridice prin ea însăşi, adică nu reprezintă o sancţiune disciplinară, scopul acesteia fiind tocmai prevenirea săvârşirii de abateri disciplinare şi nu produce consecinţe asupra raportului de serviciu, astfel că în mod eronat a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii.

Pe aceleaşi motive se impunerea respingerea ca inadmisibilă şi a cererii de suspendare a executării acesteia.

Având în vedere că acţiunea reclamantului privind anularea adresei nr…/20.03.2013 este inadmisibilă, se impune şi respingerea capetelor de cerere privind obligarea pârâtului să facă menţiune pe actul atacat şi în documentele în care acesta apare cu privire la soluţia de anulare şi obligarea pârâtului la plata daunelor morale, acestea fiind accesorii ale capătului de cerere principal.

Faţă de considerentele expuse anterior, Curtea în temeiul art.498 alin.1 raportat la art.488, pct.8 Noul Cod de  procedură civilă  a admis recursul declarat de pârâtul I.P.J. A. împotriva sentinţei nr. ../CAF/2014, pronunţate de Tribunalul Alba – secţia de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă în dosar nr…/107/2014,  a casat în parte sentinţa atacată şi rejudecând:

A admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârât.

A respins acţiunea formulată de reclamantul M.M.I.  în contradictoriu cu pârâtul I.P.J. A., ca inadmisibilă.

A menţinut dispoziţia din sentinţa atacată referitoare la respingerea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale, iar în temeiul art. 496, alin. 1 Noul Cod  de  procedură civilă  a respins recursul declarat de reclamantul M.M.I.  împotriva aceleiaşi sentinţe,  ca nefondat.