Prin decizia nr. 178/27.12.2011, pronunţată de Curtea de Apel Suceava - Secţia Penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. 2542/285/2014, s-a admis apelul declarat de partea civilă DF împotriva sentinţei penale nr. 377/18.12.2014, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosarul nr. 2542/285/2014.
S-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare:
A fost obligat asigurătorul de răspundere civilă SC ERAR, prin subrogarea sa în obligaţiile de plată ale inculpatului asigurat, să plătească pentru inculpat, părţii civile DF, suma de 5000 lei cu titlu de daune materiale, la care se adaugă dobânda legală, ce se va calcula de la data producerii accidentului – 29.09.2012, până la data achitării integrale a debitului şi suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale, la care se adaugă dobânda legală, ce se va calcula de la data pronunţării prezentei decizii – 24.06.2015, până la data achitării integrale a debitului.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul MI împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
A fost obligat inculpatul MI la plata cheltuielilor judiciare către stat din apel în sumă de 150 lei.
Celelalte cheltuieli judiciare din apel avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 377 din data de 18.12.2014 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosarul nr. 2542/285/2014, în baza art. 5 din Noul Cod penal, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, pusă în discuţie din oficiu de către instanţă, din infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. 2 şi 3 din Noul Cod penal, în infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 şi 4 din Codul penal din 1969.
În baza art. 396 alin. (1), (4) Cod procedură penală, raportat la art. 83 Cod penal, s-a stabilit faţă de inculpatul MI, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196, alin. 2 şi 3, din Noul Cod penal, cu aplicarea art.5 din Noul Cod penal, pedeapsa de 6 luni închisoare, persoana vătămată/parte civilă DF, asigurător de răspundere civilă SC ERAR.
În baza art. 83 alin. (1), (2) (3) Cod penal, s-a amânat aplicarea pedepsei de 6 luni închisoare, pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii atacate.
În baza art. 85 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 86 alin. (1) Cod penal, s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) să se comunice Serviciului de Probaţiune Suceava.
În baza art. 19, 20, 25 şi art. 393 alin. 3 şi 397 din Noul Cod de procedură penală, rap. la art. 1357 din Codul civil, raportat la art. 49 şi următoarele din Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România şi Ordinul CSA nr. 14/2011, s-a admis în parte acţiunea civilă, formulată de persoana vătămată/parte civilă DF şi în consecinţă:
A fost obligat asigurătorul de răspundere civilă SC ERAR, prin subrogarea sa în obligaţiile de plată ale inculpatului asigurat, să plătească pentru inculpat, persoanei vătămate/ părţii civile DF, suma de 5000 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 19, 20, 25 şi art. 393 alin. 3 şi 397 din Noul Cod de procedură penală, rap. la art. 1357 din Codul civil, raportat la art. 49 şi următoarele din Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România şi Ordinul CSA nr. 14/2011, s-a admis acţiunea civilă, formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă şi în consecinţă:;
A fost obligat asigurătorul de răspundere civilă SC ERAR, prin subrogarea sa în obligaţiile de plată ale inculpatului asigurat, să plătească pentru inculpat, părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă, suma de 3736,59 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli de spitalizare a persoanei vătămate.
În temeiul art. 49 alin. 1 din Legea 136/1995, a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă SC ERAR, prin subrogarea sa în obligaţiile de plată ale inculpatului asigurat, să plătească persoanei vătămate/ părţii civile DF, suma de 1639 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în cauză, reprezentând onorariu apărător ales şi contravaloare certificate/expertiză medico-legală.
În baza art. 274 alin. 1 din Noul Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul MI, să plătească statului, suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi nr. 3900/P/2012 din 26 mai 2014 a fost trimis în judecată inculpatul MI, pentru săvârşirea infracţiunii de„vătămare corporală din culpă” prev. şi ped. de art.196 alin.2, 3, Noul Cod penal, constând în aceea că, în data de 29.09.2012, orele 07.20, în timp ce conducea autotrenul marca D.. cu nr. … şi semiremorca …. pe DN 17 A, în extravilanul mun. Rădăuţi, a efectuat un viraj stânga fără a se asigura şi a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală gravă a numiţilor AA şi DF, aflaţi în auto marca O… cu nr. ….., ambii necesitând pentru vindecare un număr de 80-90 zile îngrijiri medicale şi respectiv 110-120 zile îngrijiri medicale.
În fapt, în data de 09.11.2012, în jurul orelor 01 :20, lucrătorii Poliţiei mun. Rădăuţi, Formaţiunea Poliţiei Rutiere, au fost sesizaţi de către ofiţerul de serviciu pe subunitate despre faptul că pe DN 17 A, la ieşirea din mun. Rădăuţi, spre com. Dorneşti, în extravilanul localităţii s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea unui număr de două persoane.
În urma cercetărilor efectuate, s-au constatat următoarele:
La data de 29.09.2012, în jurul orelor 07:20, numitul MI, de 47 de ani, din mun. Suceava, jud. Suceava, conducea ansamblul de vehicule format din autotractorul marca D…, cu nr. de înmatriculare …. şi semiremorca cu numărul de înmatriculare …. din direcţia mun. Rădăuţi, spre com. Dorneşti.
Ajungând la km 75+350 m, acesta a efectuat viraj stânga fără a se asigura cu intenţia de a intra pe un teren agricol situat pe partea stângă a părţii carosabile, în timp ce în depăşirea sa se afla autoturismul marca O…, cu nr. de înmatriculare …., condus de către numitul AA, de 38 de ani, din mun. Rădăuţi, jud. Suceava, care circula în aceeaşi direcţie de mers, intrând în coliziune.
În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto AA şi a numitului DF, pasager pe locul din dreapta faţă în autoturismul O…, care au fost transportaşi cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava, unde li s-au acordat îngrijiri medicale şi au fost diagnosticaţi cu:
-DF: " policontuzionat; accident rutier; traumatism cranio-cerebral cu pierderea conştientei; contuzie toracică; observaţie fractură femur drept", leziuni pentru care a necesitat un număr de 80-90 zile îngrijiri medicale (certificat medico-legal nr…. din 16.10.2012);
- AA: " politraumatism; accident rutier; traumatism cranio-cerebral acut deschis; plagă contuză parietală dreaptă; contuzie toracică; fractură femur", leziuni pentru care a necesitat un număr de 80-90 zile îngrijiri medicale ( certificat medico-legal nr…. din 16.10.2012);
Celor doi conducători auto li s-au prelevat probe biologice de sânge, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Pe parcursul cercetărilor, in cauza a fost efectuata o expertiza tehnica auto,ce a fost achitată atât de persoanele vătămate cât şi de inculpat, in urma căreia, prin raportul de expertiza tehnica nr. … al Biroului local de expertize tehnice judiciare Suceava s-au stabilit următoarele :
În data de 29.09.2012, în jurul orei 07:20, autoturismul marca O..., cu numărul de înmatriculare …., condus de AA, se deplasa pe DN 17 A, din direcţia Rădăuţi spre localitatea Dorneşti cu o viteză de 93-95 km/h.
Când a ajuns la km 75+350 m, după ce a depăşit o coloană de autovehicule, conducătorul auto AA se angajează în depăşirea autotrenului rutier marca D… + semiremorca S…, cu nr. de înmatriculare …+…, condus de MI, ce se deplasa cu viteza de 10-15 km/h. Când autoturismul, deplasându-se pe contrasens pentru efectuarea depăşirii, a ajuns la o distanţă de aproximativ 70 metri de autotrenul rutier, acesta a început efectuarea virajului la stânga în vederea intrării pe un câmp alăturat drumului.
Surprins de manevra vehiculului depăşit, conducătorul auto AA acţionează sistemul de frânare dar cu toată această acţiune, impactul nu mai poate fi evitat, acesta având loc între partea dreapta faţă a autoturismului şi roata stânga spate a autotractorului.
După producerea impactului, autoturismul se roteşte cu aproximativ 90 grade spre stânga, autotrenul rutier rulând până la oprire aproximativ 7,5 metri pe terenul alăturat drumului.
În urma producerii accidentului rutier s-a produs vătămarea conducătorului auto AA şi a pasagerului din autoturismul condus de acesta, precum şi avarierea autovehiculelor.
Manevrele executate de cei doi conducători auto (semnalizare, depăşirea şi modalitatea de depăşire a altor autovehicule, etc.) în momentele premergătoare producerii accidentului rutier pot fi probate doar pe cale testimonială.
În momentul premergător producerii accidentului rutier autoturismul condus de AA se deplasa cu o viteză de 93-95 km/h, iar autotrenul rutier condus de MI se deplasa cu o viteză de 10-15 km/h.
Conducătorul auto AA a încălcat prevederile art.49 lit.c din OUG 195/2002 R deoarece a condus autoturismul cu o viteză mai mare decât cea permisă pe sectorul respectiv de drum.
Conducătorul auto MI a încălcat prevederile art.54 alin.1 din OUG 195/2002 R, deoarece nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga.
Producerea accidentului rutier putea fi evitată dacă :
- conducătorul auto AA ar fi condus autoturismul cu o viteză mai mică de 54 km/h ;
- conducătorul auto MI s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga.
În cauză au fost audiaţi numiţii AA, DF, MI şi martorii PGM şi HI. Toţi aceştia confirmă situaţia de fapt expusă mai sus cu excepţia împrejurării legate de succesiunea în timp a manevrei virajului la stânga efectuate de inculpat şi a manevrei depăşirii efectuate de conducătorul AA.
Astfel, inculpatul MI şi martorul PGM (coleg cu acesta) susţin că mai întâi primul a început să efectueze virajul la stânga pentru a intra pe câmp, semnalizând în prealabil, iar abia după ce autotrenul ar fi ajuns cu capul camionului pe sensul opus de mers, începând să pătrundă efectiv pe câmp, auto marca O… condus de AA ar fi început manevra depăşirii cu viteză mare, intrând în coliziune cu roata punţii din faţă a camionului.
Numiţii AA şi DF (aflaţi în auto marca O… ca şofer şi respectiv pasager) susţin că iniţial a început manevra de depăşire de către auto susmenţionat iar în timp ce acesta se afla deja pe contrasens, manevra fiind în desfăşurare, autotrenul condus de inculpat a început să vireze stânga fără a se asigura, impactul fiind iminent.
Analizând întregul ansamblu probatoriu administrat în cauză, s-a apreciat că este puţin probabil ca numitul AA, conducătorul auto O…, să se fi angajat în depăşire dacă autotrenul ar fi fost deja intrat în viraj stânga, datorită gabaritului acestuia fiind uşor de observat, raportat la condiţiile de vizibilitate (lumină naturală) şi viteza de deplasare.
Mai mult, poziţionarea şi lungimea urmelor de frânare ale auto marca O… (planşa foto-filele 16-17) atestă faptul că şoferul AA a fost surprins de pătrunderea autotrenului în faţa sa, acesta acţionând brusc sistemul de frânare când deja se afla pe contrasens în efectuarea manevrei de depăşire. Prin urmare, accidentul s-a produs pe fondul neasigurării inculpatului MI, conducător al autotrenului, care trebuia să se asigure prin folosirea oglinzii retrovizoare stânga, caz în care ar fi observat în mod sigur auto marca O… angajat deja în depăşirea sa.
Referitor la latura civilă, s-a reţinut că persoana vătămată DF se constituie parte civilă în cauză cu o sumă al cărei cuantum îl va preciza ulterior.
Spitalul Judeţean Suceava se constituie parte civilă în cauză cu suma de 3736,59 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor medicale de spitalizare făcute cu numitul DF (fila 48).
Situaţia de fapt mai sus menţionată s-a susţinut cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de sesizare din oficiu, fila nr. 8; procesul verbal de cercetare la fata locului, filele nr. 9-11; planşa foto, filele nr. 13-19; schiţa locului faptei, filele nr. 12 ; declaraţiile persoanelor vătămate , filele nr. 8, 20-24, 26-30; certificatele medico-legale nr. … din 16.10.2012 şi respectiv completarea din 28.01.2014, … din 16.10.2012, filele nr. 25,31,119; raportul de expertiza tehnica nr. …/10.07.2013 al Biroului local de expertize tehnice judiciare Suceava, filele nr. 86-97 ;buletinele de analiză toxiciologică a alcoolemiei, filele nr. 69-72; declaraţiile martorilor PGM şi HI, filele nr. 63-65; declaraţiile inculpatului MI, filele nr. 110-113, 122-123 .
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuţi, sub nr. 2542/285/2014, la data de 4 iunie 2014.
Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 15 iulie 2014, definitivă, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.
În vederea soluţionării cauzei, instanţa a ţinut seama de întregul material de urmărire penală şi probatoriul administrat în timpul cercetării judecătoreşti.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut următoarele:
În fapt, s-a stabilit că la data de 29.09.2012, în jurul orelor 07:20, inculpatul MI, conducea ansamblul de vehicule format din autotractorul marca D…, cu nr.de înmatriculare …. şi semiremorca cu numărul de înmatriculare …. din direcţia mun. Rădăuţi, spre com. Dorneşti.
În spatele acestuia circula în aceeaşi direcţie, un număr de 2 sau 3 autovehicule, iar în urma acestora circula numitul AA, de 38 de ani, din mun. Rădăuţi, jud. Suceava, ce conducea autoturismul marca O…, cu nr. de înmatriculare …, având ca pasager pe locul din dreapta faţă, pe persoana vătămată DF.
Ajungând la km 75+350 m, inculpatul MI, a semnalizat intenţia de schimbarea a direcţiei de mers spre stânga şi fără a se asigura corespunzător, precum prevăd disp. art. 54 din OUG 195/2002 rep., nu a observat că în depăşirea sa, se angajase autoturismul O…, cu nr. de înmatriculare … condus de numitul AA, care depăşise celelalte autovehicule aflate în faţa sa, a efectuat virajul la stânga, pentru a intra pe un teren agricol situat pe partea stângă a părţii carosabile.
Autoturismul marca O…, cu nr. de înmatriculare …, condus de către numitul AA, de 38 de ani, din mun. Rădăuţi, jud. Suceava, angajat în depăşirea autovehiculul condus de inculpatul MI, care circula în aceeaşi direcţie de mers, a intrat în coliziune cu acesta, care a efectuat manevra de virare spre stânga, fără a se asigura corespunzător.
Impactul dintre cele două autovehicule, a avut loc între partea dreapta faţă a autoturismului condus de numitul AA şi roata stânga spate a autotractorului condus de inculpat.
În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto AA, cât şi a persoanei vătămate DF, pasager pe locul din dreapta faţă în autoturismul O…, ambii fiind transportaţi cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava, unde li s-au acordat îngrijiri medicale.
Persoana vătămată DF a fost diagnosticat cu diagnosticul "policontuzionat; accident rutier; traumatism cranio-cerebral cu pierderea conştientei; contuzie toracică; observaţie fractură femur drept", leziuni pentru care a necesitat un număr de 80-90 zile îngrijiri medicale (certificat medico-legal nr… din 16.10.2012).
Celor doi conducători auto li s-au prelevat probe biologice de sânge, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Conform certificatului medico-legal nr… din 28.01.2014, completare la CML nr…/16.10.2012( valabil numai împreună cu CML …/16.10.2012) şi confirmat de raportului de expertiză nr… din 13.10.2014 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Suceava, rezultă că timpul total de îngrijiri medicale pe care le-a necesitat persoana vătămată DF, este de 110 – 120 zile de îngrijiri medicale şi că prezintă o deficienţă funcţională uşoară (incapacitate adaptativă) 20% pentru o perioadă de 6 luni, de la data examinării persoanei vătămate, cu ocazia efectuării expertizei, respectiv data 16.10.2014, iar între cele două certificate medico-legale, menţionate mai sus, există legătură de cauzalitate.
Prin raportul de expertiza tehnica nr…/10.07.2013 al Biroului local de expertize tehnice judiciare Suceava, s-au concluzionat următoarele:
„În data de 29.09.2012, în jurul orei 07:20, autoturismul marca O…, cu numărul de înmatriculare …, condus de AA, se deplasa pe DN 17 A, din direcţia Rădăuţi spre localitatea Dorneşti cu o viteză de 93-95 km/h.
Când a ajuns la km 75+350 m, după ce a depăşit o coloană de autovehicule, conducătorul auto AA se angajează în depăşirea autotrenului rutier marca D.. + semiremorca S.., cu nr. de înmatriculare …+ …, condus de MI, ce se deplasa cu viteza de 10-15 km/h. Când autoturismul, deplasându-se pe contrasens pentru efectuarea depăşirii, a ajuns la o distanţă de aproximativ 70 metri de autotrenul rutier, acesta a început efectuarea virajului la stânga în vederea intrării pe un câmp alăturat drumului.
Surprins de manevra vehiculului depăşit, conducătorul auto AA acţionează sistemul de frânare dar cu toată această acţiune, impactul nu mai poate fi evitat, acesta având loc între partea dreapta faţă a autoturismului şi roata stânga spate a autotractorului.
După producerea impactului, autoturismul se roteşte cu aproximativ 90 grade spre stânga, autotrenul rutier rulând până la oprire aproximativ 7,5 metri pe terenul alăturat drumului.
În urma producerii accidentului rutier s-a produs vătămarea conducătorului auto AA şi a pasagerului din autoturismul condus de acesta, precum şi avarierea autovehiculelor.
Manevrele executate de cei doi conducători auto (semnalizare, depăşirea şi modalitatea de depăşire a altor autovehicule, etc.) în momentele premergătoare producerii accidentului rutier pot fi probate doar pe cale testimonială.
În momentul premergător producerii accidentului rutier autoturismul condus de AA se deplasa cu o viteză de 93-95 km/h, iar autotrenul rutier condus de MI se deplasa cu o viteză de 10-15 km/h.
Conducătorul auto AA a încălcat prevederile art.49 lit. c din OUG 195/2002 R deoarece a condus autoturismul cu o viteză mai mare decât cea permisă pe sectorul respectiv de drum.
Conducătorul auto MI a încălcat prevederile art.54 alin.1 din OUG 195/2002 R, deoarece nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga.
Producerea accidentului rutier putea fi evitată dacă :
- conducătorul auto AA ar fi condus autoturismul cu o viteză mai mică de 54 km/h ;
- conducătorul auto MI s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga.
Analizând întregul ansamblu probatoriu administrat în cauză, instanţa a apreciat în mod cert, că accidentul s-a produs ca urmare a nerespectării de către inculpatul MI, a prevederilor art. 54 alin.1 din OUG 195/2002 R, deoarece nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga, nu a observat autoturismul marca O…, cu numărul de înmatriculare …, condus de numitul AA, ce se antrenase deja în manevra de depăşire, fapt rezultat în principal, din modul de poziţionare a urmelor de frânare, respectiv, pe sensul de mers Dorneşti – Rădăuţi, deci pe contrasensul direcţiei de circulaţie a celor două autovehicule, respectiv cel condus de inculpat, cât şi cel condus de numitul AA, lungimea urmelor de frânare, respectiv 38,5 metri, cât şi locul impactului dintre cele două autovehicule.
Aceste aspecte rezultă în principal din procesul verbal de cercetare la faţa locului, raportul de expertiză tehnică auto efectuat în cauză, coroborat cu declaraţiile martorilor audiaţi, cât şi celelalte probe administrate în cauză, atât în timpul urmăririi penale, cât şi în faza de judecată.
Din declaraţiile martorilor propuşi în cauză de inculpat, rezultă că inculpatul a semnalizat intenţia de schimbare a direcţiei de mers, dar nicio declaraţie nu confirmă faptul că acesta se şi asigurase corespunzător în momentul efectuării manevrei, respectiv că această manevră se putea efectua fără a pune în pericol siguranţa celorlalte autovehicule aflate în trafic, dar simpla semnalizare de către inculpat a intenţiei sale de a vira la stânga, nu îl absolvă pe acesta de vinovăţie, acesta având şi obligaţia de a se asigura că manevra ce urma să o facă, nu pune în pericol pe ceilalţi participanţi la trafic.
În ceea ce priveşte motivele invocate în mod personal de inculpat, precum conducătorul auto AA, ar fi încălcat dispoziţiile din Regulamentul circulaţiei rutiere, privind depăşirea unei coloane de autovehicule, instanţa de fond a apreciat că în cauză nu au fost identificate probe din care să rezulte acest lucru, simpla depăşire a două sau trei autovehicule aflate în trafic, în aceeaşi direcţie de deplasare, aflate una după cealaltă, nu constituie în mod cert o coloană de autovehicule, deci manevra de depăşire efectuată de către numitul AA, nu poate reprezenta depăşirea unei aşa - numitei coloane de autovehicule.
În ceea ce priveşte prevederile legale încălcate de către conducătorul auto AA, precum a circulat cu viteza de 93 – 95 km/h, circulând cu o viteză mai mare decât cea permisă pe sectorul respectiv de drum, în condiţiile în care viteza maximă legală era de 90 km/h şi accidentul nu putea fi evitat decât dacă conducătorul auto ar fi condus autovehiculul cu o viteză mai mică de 54 km/h, instanţa apreciază că în sarcina acestuia nu poate fi reţinută vreo culpă în ceea ce priveşte producerea accidentului de circulaţie.
În cursul cercetării judecătoreşti, persoana vătămată DF s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 500.000 lei cu titlu de daune morale şi a solicitat introducerea în cauză a asigurătorului SC ERAR SA.
Cu adresa nr.25191 din 8 septembrie 2014, Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, s-a constituit parte civilă cu suma de 3736,59 lei.
Din fişa de cazier judiciar, a rezulta că inculpatul MI nu este cunoscut cu antecedente penale.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului MI, care în data de 29.09.2012, orele 07.20, în timp ce conducea autotrenul marca D… cu nr… şi semiremorca … pe DN 17 A, în extravilanul mun. Rădăuţi, a efectuat un viraj la stânga fără a se asigura corespunzător, şi a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a persoanei vătămate DF, aflat în auto marca O… cu nr… condus de numitul AA, necesitând pentru vindecare un număr de 110-120 zile îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196, alin. 2 şi 3, din Noul Cod penal, cu aplicarea art.5 din Noul Cod penal.
În baza art. 5 din Noul Cod penal, instanţa de fond a analizat legea penală mai favorabilă şi având în vederea toate circumstanţele legale ale cauzei, inclusiv cele privind consecinţele conexe legate de condamnare (respectiv anularea dreptului de a conduce, în condiţiile în care acesta este şofer profesionist, meserie prin care îşi câştigă mijloacele de trai necesare, ce ar fi fost trase în condiţiile condamnării pe dispoziţiile Codului penal din 1969), a apreciat că legea penală mai favorabilă o reprezintă dispoziţiile din Noul Cod penal, motiv pentru care va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice, invocată de instanţă din oficiu.
Analizând latura obiectivă a infracţiuni de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 şi 3 din Noul Cod penal, săvârşită de inculpat, instanţa reţine că elementul material constă în acţiunea inculpatului care, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale pentru exercitarea profesiei de conducător auto, a cauzat din culpă vătămări unei persoane, ce au necesitat pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, în cazul dat de 110 – 120 zile.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei culpei, conform dispoziţiilor art.16 alin.4, din Noul C. pen., întrucât nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., potrivit cărora: stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:
a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;
d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;
e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;
g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
Prin urmare, având în vedere prevederile legale, privind circumstanţele atenuante şi agravante, raportat la modul concret de săvârşire a faptelor, instanţa de fond a apreciat că în cazul inculpatului nu pot fi reţinute circumstanţe de atenuare sau de agravare a răspunderii penale, astfel că instanţa a stabilit o pedeapsă prevăzută în limitele speciale ale infracţiuni, respectiv la limita minimă prevăzută de lege.
Sub aspectul gradului de pericol social al infracţiunii, s-a constatat că inculpatul a condus un autovehicul, pe un drum public, pe relaţia Rădăuţi – Dorneşti, a efectuat manevra de a schimbare a direcţiei de mers, fără a se asigura corespunzător, producând un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală din culpă a unei persoane, putând pune în pericol viaţa şi integritatea corporală a celorlalţi participanţi la trafic, instanţa a considerat că prin conţinutul ei concret, fapta inculpatului nu este lipsită în mod vădit de importanţă şi prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Faţă de cele expuse, instanţa, în baza art. 396 alin. (1), (4) Cod procedură penală, raportat la art. 83 Cod penal, a stabilit faţă de inculpatul MI, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196, alin. 2 şi 3, din Noul Cod penal, cu aplicarea art.5 din Noul Cod penal, pedeapsa de 6 luni închisoare, persoana vătămată/parte civilă DF, parte civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Suceava, asigurător de răspundere civilă SC ERAR SA.
În baza art. 83 alin. (1), (2) (3) Cod penal, a amânat aplicarea pedepsei de 6 luni închisoare, pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii atacate.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a constatat că pedeapsa aplicată este închisoarea de 6 luni, sub limita prev. de alin. 1, lit. a) a art. 83 C. penal. Inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, a avut un comportament corespunzător până la data săvârşirii faptei, arătând prin aceasta că înţelege riscul pe care îl prezintă o astfel de conduită, şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, sunt elemente care contribuie la formarea convingerii instanţei cu privire la aptitudinea inculpatului de a avea, în viitor, o comportare bună, chiar fără executarea pedepsei aplicate.
În baza art. 85 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 86 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Suceava.
Totodată, instanţa de fond a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor şi obligaţiilor impuse, a neîndeplinirii obligaţiilor civile, precum şi a săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere şi anume revocarea amânarea aplicării pedepsei şi executarea în întregime a pedepsei aplicate, respective prev. art. 88 Codul penal.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 1357 din C. Civil, în vigoare la data comiterii faptelor, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”.
Din textul anterior menţionat, se desprind elementele răspunderii civile delictuale şi anume: fapta ilicită comisă cu vinovăţie, existenţa unui prejudiciu cauzat prin aceasta şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi acţiunea ilicită, aspecte dovedite odată cu probarea laturii penale.
Instanţa va avea în vederea pentru soluţionarea laturii civile, întregul probatoriu administrat, atât probatoriul administrat în timpul urmăririi penale, cât şi cel administrat în faza de judecată, din care rezultă următoarele:
În cursul judecăţii, persoana vătămată DF s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 500.000 lei cu titlu de daune morale şi a solicitat introducerea în cauză a asigurătorului SC ERAR SA.
Cu adresa nr.25191 din 8 septembrie 2014, Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, s-a constituit parte civilă cu suma de 3736,59 lei.
Ca urmare a probelor administrate în cauză (acte justificative şi declaraţii martor), instanţa de fond a reţinut că persoana vătămată a cheltuit sume importante de bani, pe timpul zilelor de îngrijiri medicale, aflându-se pentru o perioadă imobilizat la pat, având nevoie de ajutorul unei alte persoane, pentru a se putea deplasa.
În ceea ce priveşte pretenţiile materiale invocate în cauză, instanţă de fond a apreciat că acestea au fost probate prin probele propuse şi administrate în cauză, probe ce au fost menţionate anterior.
În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa de fond a apreciat că suferinţa persoanei vătămate, nu poate fi descrisă în cuvinte şi nici măsurată în sume de bani, dar constituirea persoanei vătămate ca parte civilă cu suma menţionată mai sus, instanţa o apreciază ca pe una exagerată.
Având în vedere existenţa faptei penale, care a fost săvârşită cu vinovăţie de către inculpat şi prin care s-a cauzat prejudicii morale persoanei vătămate/părţii civile din cauză, legătura de cauzalitate dintre fapta săvârşite şi pagubele produse rezultând din materialitatea faptei săvârşite, culpa inculpatului la producerea rezultatului faptei delictuale, instanţa de fond a admis în parte acţiunea civilă, privind daunele materiale şi morale, şi în consecinţă a obligat asiguratorul la plata acestora..
În baza art. 19, 20, 25 şi art. 393 alin. 3 şi 397 din Noul Cod de procedură penală, rap. la art. 1357 din Codul civil, raportat la art. 49 şi următoarele din Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România şi Ordinul CSA nr. 14/2011, a admis în parte acţiunea civilă, formulată de persoana vătămată/parte civilă DF, şi în consecinţă, a obligat asigurătorul de răspundere civilă SC ERAR SA, prin subrogarea sa în obligaţiile de plată ale inculpatului asigurat, să plătească pentru inculpat, persoanei vătămate/ părţii civile DF, suma de 5000 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 19, 20, 25 şi art. 393 alin. 3 şi 397 din Noul Cod de procedură penală, rap. la art. 1357 din Codul civil, raportat la art. 49 şi următoarele din Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România şi Ordinul CSA nr. 14/2011, a admis acţiunea civilă, formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, şi în consecinţă, a obligat asigurătorul de răspundere civilă SC ERAR SA, prin subrogarea sa în obligaţiile de plată ale inculpatului asigurat, să plătească pentru inculpat, părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, suma de 3736,59 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli de spitalizare a persoanei vătămate, pagube probată prin documentele depuse de partea civilă la dosarul cauzei.
În temeiul art. 49 alin. 1 din Legea 136/1995, a obligat asigurătorul de răspundere civilă SC ERAR SA, prin subrogarea sa în obligaţiile de plată ale inculpatului asigurat, să plătească persoanei vătămate/ părţii civile DF, suma de 1639 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în cauză, reprezentând onorariu apărător ales şi Contravaloare certificate și expertiză medico-legală.
Împotriva sentinţei penale sus-menţionate, au formulat apel inculpatul MI şi partea civilă DF, pentru motivele expuse pe larg la termenul de judecată din data de 10.06.2015 şi consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată.
În esenţă, partea civilă apelantă DF a solicitat acordarea dobânzii legale de la data producerii accidentului şi până la plata efectivă a despăgubirilor, întrucât instanţa de fond a omis acest lucru, deşi s-a solicitat prin cererea de constituire de parte civilă, precum şi majorarea daunelor morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.
Inculpatul MI a solicitat reanalizarea probelor administrate în faţa primei instanţe şi pe cale de consecinţă, înlăturarea declaraţiilor care nu sunt conforme cu realitatea. A criticat faptul că prima instanţă nu a avut în vedere concluziile raportului de expertiză, informaţiile înregistrate pe diagrama tahograf, declaraţiile inculpatului şi ale martorului PGM, din analiza cărora rezultă faptul că vinovăţia în ceea ce priveşte producerea accidentului revine conducătorului autoturismului. Pentru toate aceste motive şi pentru cele expuse în scris, a solicitat admiterea apelului şi achitarea sa.
Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. 1, 2, art. 420 Cod procedură penală, Curtea a constatat că doar cel declarat de către partea civilă DF este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.
Inculpatul apelant Moroşan Ioan a comis fapta dedusă judecăţii în împrejurările reţinute de prima instanţă şi arătate în considerentele sentinţei instanţei de fond, vinovăţia sa fiind în mod corect stabilită.
Curtea şi-a însuşit în întregime situaţia de fapt reţinută, a cărei argumentaţie a fost redată în considerentele hotărârii apelate, astfel după cum această posibilitate este conferită de practica CEDO şi potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanţei inferioare (Helle împotriva Finlandei), urmând a se sublinia aspectele relevante cu privire la criticile formulate prin motivele de apel.
Astfel, din întregul materialul probator administrat în cauză, rezultă următoarea situaţie de fapt:
La data de 29.09.2012, în jurul orelor 07:20, inculpatul MI conducea ansamblul de vehicule format din autotractorul marca D…, cu nr.de înmatriculare … şi semiremorca cu numărul de înmatriculare … din direcţia mun. Rădăuţi, spre com. Dorneşti, iar în spatele acestuia circula în aceeaşi direcţie, un număr de 2 sau 3 autovehicule, în urma cărora circula numitul AA, care conducea autoturismul marca O…, cu nr. de înmatriculare …, avându-l ca pasager pe locul din dreapta faţă, pe persoana vătămată DF.
Ajungând la km 75+350 m, inculpatul MI a semnalizat intenţia de schimbarea a direcţiei de mers spre stânga, fără însă să se asigure în mod corespunzător, astfel după cum prevăd disp. art. 54 din O.U.G. 195/2002, motiv pentru care nu a observat că în depăşirea sa se angajase autoturismul O… cu nr. de înmatriculare … condus de numitul AA, care depăşise celelalte autovehicule aflate în faţa sa, efectuând virajul la stânga, pentru a intra pe un teren agricol situat pe partea stângă a părţii carosabile.
Autoturismul marca O… cu nr. de înmatriculare …, condus de către numitul AA, angajat în depăşirea autovehiculul condus de inculpatul MI, care circula în aceeaşi direcţie de mers, a intrat în coliziune cu acesta, care a efectuat manevra de virare spre stânga, fără a se asigura corespunzător.
Impactul dintre cele două autovehicule a avut loc între partea dreapta faţă a autoturismului condus de numitul AA şi roata stânga spate a autotractorului condus de inculpat, iar în urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto AA, precum şi a persoanei vătămate DF, pasager pe locul din dreapta faţă în autoturismul O…, ambii fiind transportaţi cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava, unde li s-au acordat îngrijiri medicale.
Persoana vătămată Derzsi Ferencz a fost diagnosticat cu diagnosticul "policontuzionat; accident rutier; traumatism cranio-cerebral cu pierderea conştientei; contuzie toracică; observaţie fractură femur drept", leziuni pentru care a necesitat un număr de 80-90 zile îngrijiri medicale (certificat medico-legal nr… din 16.10.2012).
Celor doi conducători auto li s-au prelevat probe biologice de sânge, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Conform certificatului medico-legal nr… din 28.01.2014, completare la CML nr…/16.10.2012 (valabil numai împreună cu CML …/16.10.2012) şi confirmat de raportului de expertiză nr... din 13.10.2014 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Suceava, rezultă că timpul total de îngrijiri medicale pe care le-a necesitat persoana vătămată DF este de 110 – 120 zile de îngrijiri medicale şi că prezintă o deficienţă funcţională uşoară (incapacitate adaptativă) 20% pentru o perioadă de 6 luni, de la data examinării persoanei vătămate, cu ocazia efectuării expertizei, respectiv data de 16.10.2014, iar între cele două certificate medico-legale, menţionate mai sus, există legătură de cauzalitate (f 216 – 217 – dosar urmărire penală).
Din raportul de expertiză tehnică nr. 677/10.07.2013 al Biroului local de expertize tehnice judiciare Suceava, rezultă următoarele :
„În data de 29.09.2012, în jurul orei 07:20, autoturismul marca O…, cu numărul de înmatriculare …, condus de AA, se deplasa pe DN 17 A, din direcţia Rădăuţi spre localitatea Dorneşti cu o viteză de 93-95 km/h.
Când a ajuns la km 75+350 m, după ce a depăşit o coloană de autovehicule, conducătorul auto AA se angajează în depăşirea autotrenului rutier marca D… + semiremorca S…, cu nr.de înmatriculare …+…, condus de MI, ce se deplasa cu viteza de 10-15 km/h. Când autoturismul, deplasându-se pe contrasens pentru efectuarea depăşirii, a ajuns la o distanţă de aproximativ 70 metri de autotrenul rutier, acesta a început efectuarea virajului la stânga în vederea intrării pe un câmp alăturat drumului.
Surprins de manevra vehiculului depăşit, conducătorul auto AA acţionează sistemul de frânare dar cu toată această acţiune, impactul nu mai poate fi evitat, acesta având loc între partea dreapta faţă a autoturismului şi roata stânga spate a autotractorului.
După producerea impactului, autoturismul se roteşte cu aproximativ 90 grade spre stânga, autotrenul rutier rulând până la oprire aproximativ 7,5 metri pe terenul alăturat drumului.
În urma producerii accidentului rutier s-a produs vătămarea conducătorului auto AA şi a pasagerului din autoturismul condus de acesta, precum şi avarierea autovehiculelor.
Manevrele executate de cei doi conducători auto (semnalizare, depăşirea şi modalitatea de depăşire a altor autovehicule, etc.) în momentele premergătoare producerii accidentului rutier pot fi probate doar pe cale testimonială.
În momentul premergător producerii accidentului rutier autoturismul condus de AA se deplasa cu o viteză de 93-95 km/h, iar autotrenul rutier condus de MI se deplasa cu o viteză de 10-15 km/h.
Conducătorul auto AA a încălcat prevederile art.49 lit. c din OUG 195/2002 R deoarece a condus autoturismul cu o viteză mai mare decât cea permisă pe sectorul respectiv de drum.
Conducătorul auto MI a încălcat prevederile art.54 alin.1 din OUG 195/2002 R, deoarece nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga.
Producerea accidentului rutier putea fi evitată dacă :
- conducătorul auto AA ar fi condus autoturismul cu o viteză mai mică de 54 km/h ;
- conducătorul auto MI s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga. (f 86 – 97 – dosar urmărire penală).”
În acord cu cele reţinute de către prima instanţă, Curtea a constatat că accidentul rutier s-a produs ca urmare a nerespectării de către inculpatul MI a prevederilor art. 54 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât acesta nu s-a asigurat în mod corespunzător la efectuarea virajului la stânga, motiv pentru care nu a observat autoturismul marca O… cu numărul de înmatriculare …, condus de numitul AA, ce se antrenase deja în manevra de depăşire, împrejurare care rezultă din modul de poziţionare a urmelor de frânare pe sensul de mers Dorneşti – Rădăuţi, deci pe contrasensul direcţiei de circulaţie a celor două autovehicule, lungimea urmelor de frânare, de 38,5 metri, precum şi locul impactului dintre cele două autovehicule.
Aceste aspecte rezultă din procesul verbal de cercetare la faţa locului, raportul de expertiză tehnică auto efectuat în cauză, coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, din care rezultă că inculpatul a semnalizat intenţia de schimbare a direcţiei de mers, dar nicio declaraţie nu confirmă faptul că inculpatul se şi asigurase în mod corespunzător în momentul efectuării manevrei, respectiv că aceasta se putea efectua fără a pune în pericol siguranţa celorlalte autovehicule aflate în trafic, iar simpla semnalizare de către inculpat a intenţiei sale de a vira la stânga nu îl absolvă pe acesta de vinovăţie, atât timp cât acesta avea şi obligaţia de a se asigura că manevra pe care urma să o facă nu îi pune în pericol pe ceilalţi participanţi la trafic.
În acest sens, Curtea a avut în vedere că inclusiv declaraţia martorului PGM, la care a făcut referire inculpatul, prin apărător, cu ocazia susţinerii apelului, din care rezultă faptul că autocamionul condus de către inculpat semnalizase, într-adevăr, intenţia de a vira spre stânga, fără însă a rezulta că inculpatul şi-a îndeplinit şi cealaltă obligaţie prevăzută de lege pentru efectuarea acelei manevre.
Astfel, în conformitate cu disp. art. art. 54 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002,
„Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcţiei de mers, de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulaţie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp şi să se asigure că o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.”
Deşi inculpatul a susţinut faptul că vinovăţia în ceea ce priveşte producerea accidentului revine conducătorului autoturismului, Curtea a constatat că din raportul de expertiză tehnică nr…/10.07.2013 al Biroului local de expertize tehnice judiciare Suceava, rezultă că inculpatul MI a încălcat prevederile art. 54 alin. 1 din OUG 195/2002, întrucât nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga, producerea accidentului rutier putând fi evitată dacă numitul AA ar fi condus autoturismul cu o viteză mai mică de 54 km/h, iar inculpatul MI s-ar fi asigurat în mod corespunzător la efectuarea virajului la stânga.
Prin urmare, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica referitoare la faptul că prima instanţă nu a avut în vedere concluziile raportului de expertiză efectuate în cauză.
Astfel, din coroborarea probelor administrate în cauză, rezultă că în situaţia în care inculpatul ar fi respectat în totalitate disp. art. art. 54 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, în sensul de a se asigura că poate efectua virajul la stânga fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic, acesta ar fi putut evita accidentul, întrucât ar fi sesizat în timp util autoturismul marca O…, cu numărul de înmatriculare …, condus de către numitul AA şi nu ar fi intrat în coliziune cu acesta, culpa inculpatului constând în aceea că, aşa după cum s-a arătat, acesta nu s-a asigurat în mod corespunzător la efectuarea virajului la stânga, motiv pentru care nu a observat autoturismul marca O… cu numărul de înmatriculare …, ce se antrenase deja în manevra de depăşire.
Deşi din raportul de expertiză tehnică nr.../10.07.2013 al Biroului local de expertize tehnice judiciare Suceava rezultă că în momentul premergător producerii accidentului rutier numitul AA se deplasa cu o viteză de 93 – 95 km/h, în mod corect prima instanţă a apreciat că acestuia nu i se poate reţine vreo culpă, în condiţiile în care producerea accidentului rutier putea fi evitată doar dacă ar fi condus autoturismul cu o viteză mai mică de 54 km/h, astfel încât nu are relevanţă faptul că autoturismul circula cu o viteză care depăşea uşor viteza maximă legală de 90 km/h. În ceea ce priveşte motivul invocat de către inculpat în apărare, în sensul că numitul AA ar fi încălcat dispoziţiile din Regulamentul circulaţiei rutiere, privind depăşirea unei coloane de autovehicule, instanţa de fond a apreciat în mod corect că în cauză nu au fost identificate probe din care să rezulte acest lucru, simpla depăşire a două sau trei autovehicule aflate în trafic, în aceeaşi direcţie de deplasare, aflate una după cealaltă, neconstituind în mod cert o coloană de autovehicule.
De asemenea, deşi s-a criticat faptul că prima instanţă nu a avut în vedere informaţiile înregistrate pe diagrama tahograf, Curtea a constatat că şi această critică este neîntemeiată, întrucât prin răspunsul la suplimentul la raportul de expertiză efectuat de către expertul tehnic (f 65 – dosar apel), s-a arătat că expertul nu a utilizat informaţiile fixate în diagrama tahograf, întrucât aceste informaţii (viteze de deplasare, distanţe parcurse etc) nu influenţează şi nu modifică concluziile stabilite în expertiza tehnică, precizându-se că în analiza dinamicii accidentului rutier prezintă o relativă importanţă doar viteza de deplasare a autotrenului rutier în momentul imediat premergător apariţiei stării de pericol (determinată analitic). S-a mai reţinut că determinarea cinematicii accidentului rutier (viteze de deplasare, traiectorii ante şi postimpact), clarificată în raportul de expertiză, s-a făcut prin stabilirea unui moment de referinţă al producerii accidentului rutier, acesta fiind stabilit ca fiind momentul apariţiei stării de pericol pentru conducătorul autoturismului marca O..., atunci când autotrenul rutier a început efectuarea virajului spre stânga. Raportat la acest moment, expertul a procedat la poziţionarea autovehiculelor pe partea carosabilă, constatând că autoturismul marca O… se afla deja angajat în depăşirea autotrenului rutier (dovadă fiind urmele de frânare generate la locul producerii accidentului rutier), deplasându-se pe contrasens, iar autotrenul rutier se deplasa pe sensul său de mers (în caz contrar, conducătorul auto AA nu s-ar mai fi angajat în depăşire deoarece spaţiul dintre autotren şi marginea din stânga drumului ar fi fost insuficient pentru finalizarea depăşirii).
În consecinţă, apare ca fiind neîntemeiată solicitarea formulată de către apărare, în sensul de a se dispune achitarea inculpatului în temeiul art. 396 alin. 5 Cod procedură penală rap. la art. 16 lit. c Cod procedură penală, întrucât probele legal administrate în cauză au răsturnat în mod neîndoielnic prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul apelant, făcându-se dovada certă şi indubitabilă a săvârşirii infracţiunii reţinută în sarcina lui prin sentinţa penală apelată, care întruneşte elementele constitutive atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, inculpatul acţionând cu vinovăţia cerută de lege.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei deduse judecăţii, Curtea a avut în vedere faptul că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod penal, care la art. 5 prevede că „În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.
La stabilirea legii mai favorabile, se impune a se avea în vedere instituţiile de drept penal substanţial privite comparativ în raport de succesiunea în timp a actelor normative, urmând ca, în mod unitar, să se aplice legea penală care, în ansamblu, este cea mai favorabilă inculpatului, nefiind, deci, admisă, crearea unei a treia legi.
În acest sens este şi decizia nr. 265/06.05.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.O. nr. 372/20.05.2014, prin care s-a admis o excepţie de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 5 din Noul Cod penal sunt constituţionale doar în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.
Prin urmare, în aprecierea legii penale mai favorabile, se impune aplicarea legii penale în mod global, iar nu pe instituţii autonome.
Astfel, este de observat faptul că printre motivele pentru care s-a impus adoptarea unui nou Cod penal, se regăsesc şi cele referitoare la cuantumul sancțiunilor pedepselor prevăzute de Codul penal din 1969, la individualizarea sancțiunilor și la mijloacele de reintegrare a persoanelor care au săvârşit infracţiuni.
În acest sens, în Noul Cod penal a fost introdusă o nouă instituţie, prevăzută de art. 83, respectiv amânarea aplicării pedepsei, care la alin. 1 prevede că:
„(1) Instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii;
d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.”
Este de observat că în speţă, toate condiţiile prevăzute de textul de lege sus-menţionat sunt îndeplinite, astfel încât, în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, aplicarea imediată a unei pedepse nu ar fi necesară, impunându-se însă supravegherea conduitei acestuia pentru o perioadă determinată, prima instanţă individualizând în mod corect sancţiunea aplicată inculpatului.
Prin urmare, amânarea aplicării pedepsei stabilite, cu instituirea obligaţiilor prevăzute de art. 85 alin. 1 din Noul Cod penal pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, este suficientă pentru reeducarea inculpatului, această sancţiune fiind în măsură să răspundă cerinţelor de sancţionare, coerciţie şi reeducare şi să asigure scopul de prevenţie generală.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că în mod corect prima instanţă a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.
Astfel, izvorul răspunderii civile îl reprezintă acele principii de echitate socială, consacrate în art. 1357 alin. 1 Cod civil, potrivit căruia „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.”
Din prevederile legale sus-menţionate, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiţii, şi anume: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat, precum şi existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.
Curtea a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în persoana inculpatului MI, întrucât ca urmare a conduitei sale culpabile, partea vătămată DF a încercat atât un prejudiciu material, cât şi un prejudiciu moral.
În ceea ce priveşte cuantumul materiale la plata cărora a fost obligat inculpatul în favoarea părţii civile DF, Curtea a constatat că acestea au fost în mod corect stabilite de către prima instanţă, având în vedere declaraţiile martorilor AF (f 236 – dosar fond) şi PBN (f 237 – dosar fond) audiaţi în cauză, precum şi înscrisurile aflate la dosar (f 224 – 233 – dosar fond), cuantumul acestor daune fiind compus din contravaloarea sumelor de bani cheltuite de către partea civilă pe timpul cât a necesitat îngrijiri medicale, aceasta aflându-se pentru o perioadă de timp imobilizată la pat şi având nevoie de ajutorul unei alte persoane, pentru a se putea deplasa.
În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, acesta se stabileşte în raport cu consecinţele negative suferite de către persoana vătămată, importanţa valorilor lezate, măsura în care i-au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării şi măsura în care i-a fost afectată situaţia personală.
În vederea acordării daunelor morale, persoana vătămată nu trebuie să dovedească prejudiciul sub aspect valoric, aceasta fiind obligată doar a produce acel minim de argumente şi indicii din care să rezulte afectarea sa, de natură a duce la concluzia prejudicierii morale, exigenţă îndeplinită în speţa de faţă.
Astfel, Curtea a reţinut că drepturile care privesc existenţa şi integritatea fizică şi morală a persoanei sunt drepturi personale nepatrimoniale, drepturi subiective care nu au un conţinut economic. Este evident că în urma vătămării corporale suferite ca urmare a accidentului rutier, partea civilă DF a încercat şi un prejudiciu moral, participarea sa la viaţa socială şi de familie fiind afectată în mod negativ comparativ cu situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii.
În ceea ce priveşte compensaţiile băneşti care se acordă cu titlu de daune morale, este de evidenţiat că acestea sunt destinate pentru a atenua sau alina suferinţele fizice sau psihice ale victimelor, iar sumele acordate trebuie să aibă efecte strict compensatorii, fără ca acestea să se transforme în amenzi excesive pentru autorii daunelor şi nici în venituri nejustificate pentru victimă, regulile de evaluare a prejudiciului moral impunându-se a fi unele care să asigure o satisfacţie morală pe baza unei aprecieri în echitate.
Întrucât la stabilirea daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, cuantumul acestora rămâne la latitudinea instanţei iar, în speţa de faţă, Curtea a apreciat că suma solicitată cu titlu de daune morale – 500.000 lei este excesivă, având în vedere faptul că răspunderea civilă delictuală este menită să acopere un prejudiciu, iar nu să asigure un câştig.
Prin urmare, despăgubirile acordate cu titlu de daune morale trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiţii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs părţii vătămate, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a acesteia.
Astfel, aşa după cum a reţinut şi instanţa supremă,
„Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii morale pentru suferinţe de acelaşi ordin, iar nu a unei satisfacţii patrimoniale.
Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate şi păstrând principiul proporţionalităţii şi justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate.
Fiind vorba de prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât valorile ocrotite nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului şi caracterul patrimonial al despăgubirii.
Faptul că reparaţia trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite dar şi că ea nu se poate constitui în temei al îmbogăţirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care, aşa cum s-a menţionat, trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv şi moral.
Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanţa are posibilitatea să aprecieze intensitatea şi gravitatea lor şi să stabilească, dacă şi în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs.” (ICCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 5567 din 29 iunie 2011).
În acest sens, instanţa de apel a avut în vedere că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suferit victimele unui accident de circulaţie, precum şi consecinţele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viaţa lor particulară, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probele administrate.
Astfel, în materia daunelor morale, atât jurisprudenţa naţională, cât şi hotărârile Curţii de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri şi, respectiv, pot evidenţia limitele de apreciere a cuantumului acestora, iar faţă de argumentele prezentate mai sus, instanţa de control judiciar apreciază că suma acordată prin sentinţa penală apelată cu titlu de daune morale este în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale în materie.
Este fără putinţă de tăgadă că partea civilă DF a suferit traume fizice şi psihice accentuate, ca urmare a accidentului rutier provocat de către inculpat, Curtea necontestând, în raport de toate elementele de la dosar (acte medicale, declaraţii de martori) că suferinţele părţii civile au fost unele accentuate, acesteia fiindu-i limitată posibilitatea de a desfăşura activităţi cotidiene, provocându-i-se, în acelaşi timp, şi suferinţe fizice însemnate. Dar, cu toate acestea, se impune menţinerea unei proporţionalităţi între suferinţele provocate, care, deşi nu pot fi cuantificate, trebuie cel puţin estimate, raportat la circumstanţele particulare ale cauzei.
În consecinţă, având în vedere cuantumul mediu al daunelor morale acordate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele în care aceasta constată încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi întrucât jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului are o aplicare directă în dreptul intern, Curtea a apreciat, în contextul circumstanţelor cauzei, fără a minimaliza în vreun fel suferinţele reale ale părţii civile DF, că acordarea sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale este de natură a compensa prejudiciul moral încercat de către aceasta ca urmare a infracţiunii săvârşite de către inculpat.
Referitor la solicitarea de a se acorda şi dobânda legală (formulată prin cererea de constituire ca parte civilă formulată de către persoana vătămată DF – f 192 – 197 – dosar fond), Curtea a constatat că aceasta este întemeiată, întrucât dobânda reprezintă o sancţiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată), prin acordarea căreia se urmăreşte sancţionarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligaţiei care îi incumbă.
De asemenea, Curtea a avut în vedere şi faptul că în cazul răspunderii civile delictuale, daunele materiale sunt certe încă de la data cauzării prejudiciului în patrimoniul creditorului (în speţă, de la data producerii accidentului ce a condus la vătămarea corporală a părţii civile DF – 29.09.2012), autorul faptei prejudiciabile sau persoana răspunzătoare fiind de drept pusă în întârziere, împrejurare care justifică acordarea de la acel moment a dobânzii legale, calculată până la data achitării integrale a debitului.
În ceea ce priveşte daunele morale însă, acestea aveau un caracter incert la data producerii accidentului, ele fiind stabilite şi cuantificate în mod definitiv abia la momentul pronunţării prezentei decizii, astfel încât dobânzile pentru aceste daune nu pot fi raportate decât la perioada începând cu data pronunţării prezentei decizii, până la achitarea integrală a debitului.
Curtea a constatat că în conformitate cu disp. art. 49, 50 din Legea nr. 136/2005 din 29 decembrie 1995 privind asigurările şi reasigurările în România,
ART. 49
„Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în conformitate cu:
a) legislaţia în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul şi cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislaţia respectivă şi cel prevăzut în contractul de asigurare;
b) legislaţia românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, dacă nu există birou naţional pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul.
ART. 50
Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât şi pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepţia conducătorului vehiculului respectiv.
Se acordă despăgubiri şi în cazul în care persoanele care formulează pretenţii de despăgubiri sunt soţul (soţia) sau persoane care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului.
Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel vehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu proprietarul sau cu utilizatorul vehiculului respectiv, precum şi dacă nu aparţineau proprietarului, utilizatorului ori conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului.”
De asemenea, potrivit disp. art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/2005 din 29 decembrie 1995 privind asigurările şi reasigurările în România, „Despăgubirea se stabileşte şi se efectuează conform art. 43 şi 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi.”
În consecinţă, Curtea a apreciat că se impune obligarea asigurătorului de răspundere civilă SC ERAR SA, prin subrogarea sa în obligaţiile de plată ale inculpatului asigurat, să plătească pentru inculpat, părţii civile DF, suma de 5.000 lei cu titlu de daune materiale, la care se adaugă dobânda legală, ce se va calcula de la data producerii accidentului – 29.09.2012, până la data achitării integrale a debitului şi suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale, la care se adaugă dobânda legală, ce se va calcula de la data pronunţării prezentei decizii – 24.06.2015, până la data achitării integrale a debitului.
În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la faptul că partea civilă DF necesită o intervenţie chirurgicală la genunchi, pe care partea civilă nu şi-o permite în prezent, Curtea a constatat că acesta nu reprezintă un motiv întemeiat pentru a se proceda la majorarea sumei acordate de către instanţa de fond cu titlu de daune morale.
Astfel, suma reprezentând o intervenţie chirurgicală viitoare pe care partea civilă nu şi-o permite în prezent ar reprezenta un prejudiciu material, care excede sumei de 5.000 lei cu titlu de daune materiale cu care persoana vătămată DF s-a constituit parte civilă în cauză conform cererii aflate la filele 192 – 197 – dosar fond, iar potrivit dispoziţiilor art. 19 Cod procedură penală, soluţionarea acţiunii civile în procesul penal este guvernată de dispoziţiile legii civile, principiul de bază în procesul civil, aplicabil inclusiv în materia răspunderii civile delictuale, fiind cel al disponibilităţii. Acest principiu cuprinde dreptul de a porni sau nu acţiune, de a determina limitele pretenţiilor formulate, de a renunţa la judecată sau la dreptul subiectiv, de a achiesa la pretenţii şi de a stinge litigiul printr-o tranzacţie, de a exercita sau nu calea de atac etc.
Or, prin depunerea cererii de constituire ca parte civilă, persoana vătămată DF şi-a determinat deja limitele pretenţiilor formulate cu titlu de daune materiale, prin solicitarea obligării asiguratorului de răspundere civilă a sumei de 5.000 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor suportate cu transportul la spital şi cu tratamentul efectuat pentru vindecare.
De altfel, Curtea a constatat că suma reprezentând o intervenţie chirurgicală viitoare pe care partea civilă nu şi-o permite în prezent reprezintă o cheltuială care este probabil să se efectueze în viitor de către partea civilă, iar în afara unei motivări teoretice, nu există nicio dovadă a certitudinii privind întinderea acestui prejudiciu viitor şi a împrejurărilor că această cheltuială se va efectua, un astfel de prejudiciu fiind incert.
Curtea de Apel Oradea
Litigiu privind funcționarii publici. Anulare dispoziție plata eșalonată a unor drepturi de natură salarială
Judecătoria Constanța
Contestație creditor Legea 77/2016
Tribunalul Gorj
Obligaţia de a face
Curtea de Apel Timișoara
Funcţionar public. Drepturi salariale. Dobânzi. Instanţă competentă
Judecătoria Sectorul 4 București
Fara titlu