Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)

Sentinţă comercială 535 din 09.09.2015


Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt – Secţia a II-a Civilă de contencios Administrativ şi Fiscal  la nr. 1787/104/2015, reclamanta X a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei de imputare nr. 20/29.04.2015, emisă de Direcţia de Sănătate Publică Olt , solicitând , în principal admiterea acţiunii, anularea dispoziţiei de imputare ca netemeinică şi nelegală şi, pe cale de consecinţă, exonerarea de la plata oricăror sume de bani, iar, în subsidiar, suspendarea executării până la soluţionarea  cererii.

În fapt, la data de 29.04.2015 s-a emis de către angajator - DSP Olt dispoziţia de imputare in sarcina subsemnatei pentru suma de 6424 lei reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit urmând sa se calculeze penalităţi si dobânzi pana la recuperarea efectiva. Prejudiciul a fost stabilit de Camera de Conturi Olt cu ocazia controlului efectuat in anul 2015 si materializat prin nota de constatare nr. 1763/26.02.2015 validat prin decizia nr. 06/03.04.2015.

La data de 08.05.2015 a formulat plângere prealabila in conformitate cu prevederile art. 1 si art. 7 din legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si completările ulterioare, prin care a solicitat revocarea dispoziţiei de imputare ca netemeinica si nelegala intrucat sporul acordat pentru munca suplimentara in cuantum de 10% a fost aprobat de conducerea instituţiei, conform dispoziţiilor nr. 35/19.06.2013, respectiv desfăşurarea de activităţi suplimentare in cadrul structurii de securitate.

In termen legal, instituţia a formulat răspunsul cu nr. 3432/13.05.2015 in care motivează măsura dispusa si pe care ii anexez in copie.

Consideră ca dispoziţia de imputare emisa in sarcina mea pentru recuperarea sumei de 3132 lei si penalităţile si dobânzile care urmează sa fie calculate pana la data acoperirii efective a prejudiciului este netemeinica si nelegala.

Un prim motiv pentru anularea dispoziţiei de imputare  ar fi acela că nu sunt îndeplinite cumulativ elementele prejudiciului :

- sa fie real si cert adică sa aibă o existenta sigura, neîndoielnica si in acelaşi timp sa-i poată fi stabilita întinderea. Pentru existenta unui prejudiciu material in domeniul răspunderii patrimoniale regula o constituie faptul ca acesta sa se reflecte cu certitudine in patrimoniul angajatorului iar dovada certitudinii acestuia sa se materializeze intr-o suma de bani, despăgubirea având caracterul unei daune compensatorii acordate pentru prejudiciul material, cert si real , nu si pentru paguba eventual a cărei existenta este condiţionată de un fapt viitor si nesigur.

-  practica judiciara a fost constanta in a aprecia ca dovada certitudinii prejudiciului cade in sarcina angajatorului, din actele de constatare a pagubei sau din alte probe sa rezulte neîndoielnic cuantumul pagubei.

-  caracterul direct al prejudiciului ca element al răspunderii presupune existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu. Consider ca nu se face vinovata de săvârşirea unei fapte ilicite întrucât sporul pentru munca suplimentara a fost acordat de către conducerea unităţii, prin dispoziţie, in conformitate cu prevederile legale. Ba mai mult instituţia a făcut si intervenţii pentru obţinerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate.

-  măsura dispusa de instituţie privind exercitarea unor sarcini suplimentare fata de norma de baza a fost motivata de reducerea efectiva de personal - funcţii publice începând cu anul 2010 , prin aplicarea Ord. M.S. 1078/2010 privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Funcţionare si a Structurii Organizatorice a Direcţiilor de Sănătate Publica Judeţene si a Mun. Bucureşti.

- sporul pentru munca suplimentara a fost acordat ca urmare a muncii efectiv prestate in conformitate cu prevederile legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului din sistemul public, prevederilor legii nr. 53/2003 si contractului colectiv de munca pe ramura sanitara.

Practica judiciara apreciază ca răspunderea  patrimoniala ia

naştere ca urmare a încălcării unei obligaţii  - săvârşirii unei fapte ilicite prin care s-a creat o paguba in patrimoniu.

Fata de motivele invocate solicită ca instanţa  sa aprecieze ca nu sunt întrunite cumulativ elementele răspunderii civile patrimoniale, ca nu se poate retine ca prejudiciul creat se datorează unei culpe a subsemnatei, neputând fi  reţinuta legătura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu.

Din lecturarea dispoziţiei de imputare precum si din răspunsul la plângerea prealabila se poate observa ca instituţia a procedat la impunerea măsurii de recuperare a prejudiciului in sarcina subsemnatei ca urmare a controlului efectuat de auditorii externi

ai Camerei de Conturi Olt finalizat prin Raportul de audit financiar nr. 1763/26.02.2015, validat prin decizia nr. 06/03.04.2015. Ba mai mult, din răspunsul la plângerea prealabila rezulta faptul ca unitatea a încercat o conciliere in timpul efectuării controlului, în sensul ca sporul acordat este legal, având in vedere activitatea efectiv prestata si dispoziţiile unor acte normative cu forţa juridica

superioara Ordonanţei nr. 103/2013, ordonanţa care a prorogate numai prevederile art. 20 din legea nr. 284/2010 privind aplicarea coeficienţilor de ierarhizare.

Deşi  ordonanţa  nr. 103/2013  prevedea  ca  începând  cu luna ianuarie 2014 pentru munca suplimentara efectiv prestata sa se acorde timp liber in compensare, legea nr. 284/2010, legea nr.  53/2003 si contractual colectiv de munca la nivel de sector de

activitate au prevăzut acest spor, texte care nu au fost amendate sau prorogate.

Precizează ca instituţia  nu ii  putea  acorda de timp liber in

compensare in termenul prevăzut de lege (30 de zile) întrucât au apărut situaţii deosebite care au  necesitat prezenta  sa  in unitate.

In dovedirea acestei afirmaţii înţelege sa dovedească cu înscrisuri din care rezulta ca si concediul legal de odihna aferent anului 2014 a fost efectuat fracţionat.

 In dovedire, intelege sa se folosească de proba cu înscrisuri.

Solicită judecata in  lipsa , conform art. 411 alin.  (1)  pct. 2 N.C.P.C.

 In drept, s-au invocat dispoziţiile  art. 85 alin. 2 Legea nr. 188/1999 (r2), cu modificări si completări, legea nr. 53/2003, legea nr. 284/2010, Contractul colectiv de munca pe ramura sanitara 2014-2015.

La data de 23 iunie 2015, pârâta Direcţia de Sănătate Publică Olt a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei reclamantei, respingerea capătului de cerere privind suspendarea  executării dispoziţiei de imputare până la soluţionarea cauzei ca rămasă fără obiect, respingerea capătului de cerere privind suportarea cheltuielilor de judecată de instituţia pârâtă.

În motivarea întâmpinării, se arată că în urma acţiunii cu tema „audit financiar asupra contului anual de execuţie a bugetului de stat la Ministerul Sănătăţii", desfăşurata de auditorii Curţii de Conturi a Romaniei-Camera de Conturi a Judeţului Olt, finalizat prin Decizia nr. 06/03.04.2015 privind inlaturarea deficientelor constatate si consemnate in raportul de audit financiar nr. 1763/26.02.2015, in actul de control descris mai sus, s-au constatat incalcarea prevederilor legale privind salarizarea personalului bugetar, referitoare la efectuarea de cheltuieli de personal.

Unitatea a formulat obiectiuni la raportul de audit financiar nr. 1763/26.02.2015, obiectiuni care au fost respinse prin emiterea deciziei nr. 06/03.04.2015 a Curţii de Conturi a României- Camera de Conturi Olt.

Asa cum rezulta din prevederile pct. 1.4. din decizia nr. 06/03.04.2015, din auditarea eşantionului selectat la categoria de operaţiuni „Cheltuieli de personal" pentru activitatea proprie, s-a constatat ca au fost efectuate plaţi nelegale, reprezentând sporuri pentru munca suplimentara, incalcandu-se astfel prevederile O.U.G. nr. 103/2013, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice, respectiv art. 9, alin. (1).

Pentru înlăturarea acestor deficiente, s-a dispus sa se intreprinda masuri de recuperare a prejudiciului constatat, privind acordarea nelegala a sporului pentru munca suplimentara, de la persoanele beneficiare, inclusiv dobânzi si penalizări de intarziere calculate de la data acordării pana la data recuperării integrale a acestuia si s-a fixat termen de realizare data de 30 iunie 2015.

In urma verificărilor efectuate, s-a stabilit ca unui număr de opt funcţionari publici si patru salariaţi - personal contractual li s-au acordat sporuri pentru munca suplimentara, permanente, intr-un cuantum cuprins intre 10%-50% pentru activitatea desfăşurata.

Potrivit Situaţiei privind plata nelegala a sporului pentru munca suplimentara, in cuantum de 15%, acordat reclamantei X pe perioada 01.01.-31.12.2014, s-a stabilit in sarcina acesteia suma de 3132 - spor pentru munca suplimentara in cuantum de 15%, la care urmează sa se calculeze penalităţi de intarziere si dobânzi, de la data acordării si pana la data recuperării integrale.

Sporul de 10% a fost acordat reclamantei de către unitate, prin dispoziţie, pentru activitatea suplimentara prestata in cadrul structurii de securitate a instituţiei.

Urmare acestor constatări privind nelegalitatea acordării sporurilor, instituţia a emis dispoziţia de imputare nr. 20/29.04.2015, pentru recuperarea sumei de 3132 lei ce reprezintă prejudiciu adus instituţiei, reţinut in sarcina reclamantei Diaconescu Victoriţa, având ca temei legal dispoziţiile art. 84 lit. a) - b) si art. 85 din Legea nr. 188/1999 republicata, cu modificările si completările ulterioare si inscrisurile constatatoare emise de Camera de Conturi Olt.

Împotriva acestei dispoziţii de imputare, reclamanta a formulat plângere prealabila nr. 3432/08.05.2015 prin care a solicitat ca instituţia sa dispună anularea deciziei de imputare. Cu adresa nr. 3432/13.05.2015, in termen legal s-a formulat răspuns la plângerea prealabila a reclamantei, conform legii nr. 554/2004, in sensul respingerii acesteia.

 Precizează ca instituţia a dispus suspendarea executării dispoziţiilor de imputare, pana la soluţionarea irevocabila a cauzelor, potrivit art 85 alin. 2 din legea nr. 188/1999 RR.

 In drept, auditorii externi ai Curţii de Conturi, au reţinut ca au fost incalcate prevederile O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice, art. 9 alin. 1, care prevede : "In anul 2014 munca suplimentara efectuata peste durata normala a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat in funcţii publice de execuţie sau de conducere precum si munca prestata in zilele de repaos săptămânal, de sărbători legale si in celelalte zile in care in conformitate cu reglementările in vigoare nu se lucrează, in cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător."

Dispoziţia de imputare nr. 20/29.04.2015 a fost emisa in conformitate cu prevederile art. 85 alin. 1 Lg. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici , republicata cu modificările si completările ulterioare, care prevede ca : "repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice in situaţia prevăzuta la art. 84 lit. a) si b) se dispune prin emiterea de către conducătorul instituţiei publice a unui ordin sau dispoziţie de imputare in termen de 30 de zile de la constatarea pagubei sau după caz, prin asumarea unui angajament de plata".Decizia Camerei de Conturi Olt a fost emisa pe 03.04.2015 iar dispoziţiile de imputare au fost emise pe 29.04.2015.

Referitor la antrenarea răspunderii patrimoniale a funcţionarilor publici, sunt aplicabile, pe langa dispoziţiile anterior menţionate din legea 188/1999 RR si prevederile dreptului comun in materie, respectiv prevederile Codului muncii, in lipsa unor reglementari special contrare in legile care reglementează statutul funcţionarilor publici. După cum se statuează prin dispoziţiile art. 278 alin. 2 din C. muncii:" Prevederile prezentului cod se aplica cu titlu de drept comun si acelor raporturi juridice de munca neîntemeiate pe un contract individual de munca , in măsura in care reglementările speciale nu sunt complete si aplicarea lor nu este incompatibila cu specificul raporturilor de munca respective." Angajatorul- instituţia publica, dintr-o interpretare eronata a legislaţiei salarizării aplicabile personalului bugetar din instituţiile publice a acordat reclamantei sporul pentru munca suplimentara, prin care s-a creat un prejudiciu instituţiei publice. In urma auditului efectuat de Camera de Conturi Olt s-a constatat ca prin acordarea acestor sporuri s-a creat un prejudiciu către bugetul de stat iar prin decizia nr. 06/03.04.2015 a Curţii de Conturi, s-a dispus recuperarea acestui prejudiciu.

Se solicită să se observe că temeiul de drept pentru dispoziţia de imputare nr. 20/29.04.2015 este art. 84 lit. b din legea nr. 188/1999 R , care  reglementează o răspundere materială obiectivă, fără existenţa vinovăţiei funcţionarului public, spre deosebire de răspunderea civilă întemeiată pe prevederile art. 84 lit. a care presupune vinovăţie.

Pentru aceste motive consideră că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile patrimoniale a funcţionarului public, că din actele de constatare a pagubei rezultă neîndoielnic cuantumul acestuia.

În drept, s-au invocat  dispoziţiile art. 205 N.C.P.C. , art. 14-15 Legea nr.  554/2004, art. 84-85 Legea nr. 188/1999 RR, art. 278 alin. 2 C. muncii, decizia 06/03.04.2015, art. 9 O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice in 2014 precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice.

La data de 7 iulie 2015, reclamanta  X a depus la dosar răspuns la întâmpinarea depusă de pârâta DSP Olt, solicitând admiterea contestaţiei împotriva dispoziţiei de imputare nr. 20/29.04.2015 si pe cale de consecinţa exonerarea subsemnatei de plata oricăror sume de bani .

Analizând materialul probator administrat în cauză, tribunalul reţine că :

Reclamanta X  a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei de imputare nr. 20/29.04.2015, emisă de Direcţia de Sănătate Publică Olt , solicitând , în principal admiterea acţiunii, anularea dispoziţiei de imputare ca netemeinică şi nelegală şi, pe cale de consecinţă, exonerarea de la plata oricăror sume de bani, iar, în subsidiar, suspendarea executării până la soluţionarea  cererii.

Prin dispoziţia nr. 20/29.04.2015, emisă de Direcţia de Sănătate Publică Olt s-a imputat în sarcina reclamantei suma de 6424 lei, reprezentând prejudiciu adus unităţii, dispoziţie a cărei executare a fost suspendată de pârâtă, până la soluţionarea prezentei cauze.

Instanţa reţine că prin Decizia Curţii de Conturi nr. 6/2015 s-a constatat efectuarea de către pârâta a unor cheltuieli de personal fără respectarea legislaţiei în vigoare privind salarizarea personalului bugetar, respectiv acordarea de sporuri pentru muncă suplimentară, incalcandu-se astfel prevederile O.U.G. nr. 103/2013, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice, respectiv art. 9, alin. (1).

Prin aceeaşi decizie s-a dispus sa se intreprinda masuri de recuperare a prejudiciului constatat, privind acordarea nelegala a sporului pentru munca suplimentara, de la persoanele beneficiare, inclusiv dobânzi si penalizări de intarziere calculate de la data acordării pana la data recuperării integrale a acestuia si s-a fixat termen de realizare data de 30 iunie 2015.

In urma verificărilor efectuate, s-a stabilit ca unui număr de opt funcţionari publici si patru salariaţi - personal contractual li s-au acordat sporuri pentru munca suplimentara, permanente, intr-un cuantum cuprins intre 10%-50% pentru activitatea desfăşurata.

Potrivit Situaţiei privind plata nelegala a sporului pentru munca suplimentara, in cuantum de 15%, acordat reclamantei Diaconescu Victoriţa pe perioada 01.01.-31.12.2014, s-a stabilit in sarcina acesteia suma de 6424 - spor pentru munca suplimentara in cuantum de 15%, la care urmează sa se calculeze penalităţi de intarziere si dobânzi, de la data acordării si pana la data recuperării integrale.

Sporul de 15% a fost acordat reclamantei de către unitate, prin dispoziţia nr. 35/19.06.2013, pentru activitatea suplimentara prestata in cadrul structurii de securitate a instituţiei.

Potrivit dispoziţiilor art. 84 lit. b din legea nr. 188/1999 R Răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit, reglementând o răspundere materială obiectivă, fără existenţa vinovăţiei funcţionarului public.

Pe de altă parte, potrivit art. 9 din OUG 103/2014 În anul 2014, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.

Raportat la dispoziţiile legale mai sus citate, instanţa reţine că acordarea sporului de 15% pentru munca suplimentara nu s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor legale, ca impun ca munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru se va compensa numai cu timp liber corespunzător.

În aceste condiţii, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele privind existenţa prejudiciului adus instituţiei pârâte, acesta fiind reprezentat de suma de 6424 lei plătită cu titlu de spor pentru muncă suplimentară către reclamanta şi faţă de aceste considerente, a respins contestaţia formulată ca neîntemeiată

Data publicarii pe portal:22.02.2016