Litigii cu profesionisti

Dosar nr. 8430/333/2012

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ  Nr. 380/A/2014

Şedinţa publică de la 29 Aprilie 2014

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE

Judecător

Grefier

S-a luat în examinare pronunţarea asupra cererii de apel declarată de apelanta – pârâtă E.ON ENERGIE ROMÂNIA.SA, cu sediul în TG. Mureş şi  E.ON ENERGIE ROMÂNIA.SA-REGIUNEA EST BACĂU,  în contradictoriu cu intimata – reclamantă  SC. F. SRL, , apel declarat împotriva sentinţei civile nr. 3827/27-11-2013 pronunţată de Judecătoria Vaslui, având ca obiect - acţiune în constatare.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3827 din  27.11.2013 a Judecătoriei Vaslui, a fost admisă cererea formulată de reclamanta S.C. F S.R.L., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâtele: E.ON Energie România SA şi E.ON Energie România S.A.- Regiunea Est Bacău.

S-a constatat inexistenţa dreptului de creanţă în cuantum de 266.195,58 lei, reprezentând contravaloarea facturilor nr. 810000113631 din 22.07.2011 şi nr. 810000139057/24.09.2011, în patrimoniile pârâtelor E.ON ENERGIE ROMÂNIA S.A. şi E.ON ENERGIE ROMÂNIA S.A. - REGIUNEA EST BACĂU. Au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de  judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că între părţi a fost perfectat contractul de furnizare energie electrică nr. 2392-1581-21/2001 având ca obiect furnizarea energiei electrice, la locul de consum ,,Fabrica de pâine, situat în mun. Vaslui, şi prin care au fost reglementate raporturile dintre furnizor şi consumator în ceea ce priveşte furnizarea, condiţiile de consum, facturarea şi plata energiei electrice. Contractul a încetat la data de 15.12.2011, când pentru locul de consum amintit a fost perfectat contractul de furnizare nr. 1001672117 cu S.C P S.R.L.

Susţinerile reclamantei în sensul că, dreptul de creanţă incumba S.C.P S.R.L Vaslui, au fost apreciate ca fiind neîntemeiate motivat de considerentul că prin actul de dare în plată autentificat sub nr. 501/15.06.2011, de BNP Asociaţi ,,Irimia” act juridic prin care i-a fost transmis dreptul de proprietate asupra punctului de lucru situat în mun. Vaslui,  cât şi prin contractul de cesiune de părţi sociale din data de 15.06.2011, reclamanta s-a obligat către cesionară să asigure folosinţa continuă, neîntreruptă şi necondiţionată a energiei electrice, cu plata la preţurile în vigoare la data facturării până la încheierea contractului de furnizare de către dobânditoare cu unităţile specializate.

Sub acest aspect, obligaţia de plată incumba reclamantei, în virtutea raporturilor contractuale existente între părţi până la data încetării, respectiv 15.12.2011, pârâtele fiind un terţi faţă de contractul de cesiune de creanţă si actul de date în plată perfectate între reclamantă şi S.C P S.R.L, actele juridice amintite nefiindu-i opozabile.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei în sensul că nu datora suma pretinsă de pârâte prin factura fiscală nr. 810000113631/22.07.2011, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art.4 din contract determinarea puterilor maxime şi a cantităţilor de energie electrică furnizate se face pe baza indicaţiilor grupurilor de măsurare/contoare pentru decontare, instalate de către furnizor, la ce se fac corecţiile prevăzute în anexele nr. 3 şi 4 la contract. Condiţiile de măsurare a cantităţii de energie electrică furnizate şi a puterilor absorbite sunt cele prevăzute în Anexa nr. 7 la contract.

Potrivit dispoziţiilor art. 7 din contract, corespunzător tipului de tarif stabilit furnizorul emitea de regulă o factură la data de 5 ale lunii, iar consumatorul urma să achite până pe data de 15 ale lunii factura emis. Conform dispoziţiilor art. 9 lit. e), furnizorul era obligat să verifice funcţionarea echipamentelor de măsurare a energiei electrice. La finele perioadei de facturare urma să se facă citirea grupurilor de măsurare consemnându-se într-un proces verbal semnat de părţi cantităţile de energie electrică.

Potrivit metodologiei privind recalcularea consumului de energie electrică în cazul defecţiunilor la echipamentele de măsurare (anexa nr. 4 la contractul susmenţionat) dacă cu ocazia verificării grupului de măsurare, făcută din iniţiativa furnizorului se constatau erori în schema de montaj, întreruperi sau arderi de siguranţă în circuitele de măsură, scoaterea din funcţiune a unor elemente din grupa de măsură, abateri ale indicaţiilor contoarelor sau transformatoarelor de măsură în afara toleranţelor metrologice, contoare blocate sau cu funcţionare intermitentă, sau abateri privind exactitatea indicaţiilor contoarelor şi a rapoartelor de transformare, furnizorul proceda la recalcularea facturilor corespunzătoare duratei de timp de neînregistrare corectă a consumului de putere şi energie electrică de către echipamentul de măsurat existent. Constatarea deranjamentului în funcţionarea grupului de măsurare se făcea prin proces verbal semnat de ambele părţi ( furnizor - consumator). Potrivit pct.1 - 3 lit. a-e din anexa nr. 4 erau menţionate condiţiile de recalculare retroactivă a consumului de energie electrică.

Analizând înscrisurile depuse de pârâta S.C. E.ON România S.A, respectiv bon de verificare grup măsurare energie electrică seria BV nr. 1006773/30.05.2011, raport citire contor la data de 30.05.2011, ce atesta indexul demontare contor  precum şi indexurile stocate în memoria contorului începând cu luna mai 2010 (f. 179-186),  instanţa a apreciat că pârâta nu a făcut dovada faptului că pe perioada deficienţei de operare (luna octombrie 2009 - octombrie 2010) de care a făcut vorbire în cuprinsul întâmpinării,  reclamantei i-au fost facturaţi un număr de 42946 kw  în loc de 494548 kw ( cantitate real consumată).

Pe de altă parte instanţa a apreciat că susţinerile pârâtei în sensul că prin semnarea bonului de verificare grup măsurare seria BV nr.1006733 emis de pârâta Eon Moldova Distribuţie S.A la data de 30.05.2011 de către reprezentantul legal al reclamantei, acesta şi-a însuşit conţinutul actului şi a acceptat existenţa unei erori în citirea contorului, nu putea fi reţinută de către instanţă având în vedere pe de o parte dispoziţiile înscrise în anexa nr. 4 la contractul de furnizare a energiei electrice asumat de părţi, ce obliga pârâta la încheierea unui proces verbal de constatare a erorii, act ce nu a fost depus de pârâtă, iar pe de altă parte împrejurarea că în cuprinsul bonului de verificare a grupului de măsurare  se menţiona faptul că motivul verificării îl reprezintă schimbarea contorului şi montarea unui modem GSM, iar nu constatarea unei eventuale erori.

Constanta contorului seria 4799 a fost 1 (unu), potrivit Bon pentru Mişcarea Contorilor nr. 260 din 26.02.2001 (f.68) la data montării  şi până la data demontării. Acest aspect a fost  dovedit de împrejurarea că pe perioada de derulare a raporturilor contractuale ( 2001- iulie 2011), în conţinutul anexelor aflate la filele 156-158 din dosarul cauzei era înscrisă această constantă a contorului.

Conform bonului de verificare grup măsurare seria BV nr.1006733 emis de pârâta Eon Moldova Distribuţie S.A la data de 30.05.2011, constanta contorului seria  4799  era  10  ( f.179). Bonul de măsurare a fost însuşit prin semnătură de către reprezentantul legal al reclamantei. În cuprinsul actului menţionat la rubrica motivul verificării este înscrisă menţiunea :,, schimbare contor/ montare modem GSM”.

Potrivit înscrisului depus de reclamantă, respectiv -  raport de expertiză contabilă extrajudiciară -, întocmit de expert contabil Luţa Ofelia, înscrisă în Tabloul Corpului experţilor Contabili şi Contabili autorizaţi, secţiunea II,  în urma analizei documentelor aflate la sediul societăţii reclamante, a facturilor emise de pârâta Eon România S.A. începând cu anul 2001 până în anul 2010, constanta contorului seria 4799 a fost 1, cantitatea de energie electrică consumată la punctul de consum ,,Fabrica de pâine” fiind stabilită prin scăderea valorii indexului vechi din cel nou, nefiind niciodată înmulţită cu 10 ( f.268).

Având în vedere ansamblul probelor administrate în cauză instanţa a apreciat că pârâtele au procedat la modificarea unilaterală a contractului de furnizare a energiei electrice nr. 2392/1581/21/2000 prin modificarea constantei contorului seria 4799, montat conform bonului de mişcare nr.260/26.02.2001 la punctul de lucru situat în mun. Vaslui,  cu consecinţa ineficacităţii manifestării unilaterale de voinţă a pârâtelor în acest sens şi a constatării inexistenţei în patrimoniul acestora a creanţei în sumă de în cuantum de 266.195,58 lei.

Principiul forţei obligatorii a contractului, era consacrat într-o formulare expresivă de art. 969 cod civil, care prevede: „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante”. De asemenea, expresia „au putere de lege” semnifica faptul că fiecare era obligat, prin contractul pe care îl încheie, la fel ca atunci când obligaţia i-ar fi impusă prin lege. Cu alte cuvinte, contractul este legea părţilor, fiind ţinute să-l respecte întocmai, potrivit adagiului latin ,,pacta sunt servanda”.

 Astfel, principiul ,,pacta sunt servanda” a devenit un principiu absolut al contractului graţie ideii că orice contractant trebuie să fie obligat să îşi ţină cuvântul dat şi aceleia, că nerespectarea acestui imperativ şi poate atrage constrângerea cocontractantului deviant la respectarea normei contractuale.

Pe de altă parte conform principiului autonomiei de voinţă, pe care se fundamentează şi teoria forţei obligatorii a contractului, orice limitare sau îngrădire a libertăţii omului este şi poate fi numai opera voinţei sale. De aici au rezultat următoarele consecinţe: contractul are forţă obligatorie pentru părţile contractante;  forţa obligatorie a contractului este aceeaşi şi pentru instanţele de judecată, care au sarcina de a asigura executarea lui şi care nu au dreptul să intervină în sensul modificării contractului, ci sunt chemate să procedeze la interpretarea lui în spiritul voinţei părţilor. Autonomia de voinţă îşi găseşte astfel expresia primară în libertatea absolută de a contracta ca şi în libertatea de a stabili conţinutul contractului.

Libertatea contractuală ca şi forţa obligatorie a contractului, consecinţa primei, trebuiau să fie limitate de aşa-numitul „solidarism contractual” care ar presupune o limitare a efectelor contractului numai la ceea ce reprezintă expresia echilibrului contractual şi a proporţionalităţii intereselor părţilor. Astfel, forţa obligatorie ar trebui să fie cenzurată sau limitată în cazurile în care contractul se găseşte dezechilibrat datorită abuzului celuilalt contractant sau datorită disproporţiei generată obiectiv.

Principiul forţei obligatorii a contractului între părţi, se interpretează în sensul că părţile contractante sunt ţinute să execute întocmai, una faţă de cealaltă, obligaţiile la care s-au îndatorat (regula conformităţii executării), deoarece „contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante” art. 969 Cod Civil, iar pe de altă parte  „contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege” . În aceiaşi ordine de idei, obligaţiile contractuale trebuie să fie executate întotdeauna cu bună-credinţă.

 Principala semnificaţie a principiului forţei obligatorii a contractului este aceea că părţile sunt obligate să execute întocmai toate prestaţiile la care s-au îndatorat prin contract. Executarea trebuie să aibă loc în condiţiile stabilite.

Contractul poate fi modificat numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege, ca expresie a  regulii simetriei în contracte, ceea ce înseamnă că orice contract, fiind rezultatul acordului de voinţe al părţilor, mutuus consensus, el poate fi modificat, în principiu, numai în acelaşi fel.

Înseamnă că modificarea contractului nu era posibilă prin voinţa exclusivă a uneia dintre părţile contractante. Situaţie în care ne-am afla în prezenţa unei asimetrii. O asemenea modificare se putea realiza numai în manieră simetrică formării contractului, printr-un acord de voinţă. Posibilitatea conferită uneia din părţi de a efectua o modificare unilaterală a contractului poate însă fi rezultatul forţei obligatorii dacă există o clauză contractuală care îi permite acest lucru, ori în cauza pendinte părţile nu au derogat printr-o clauză expresă în sensul celor menţionate.

Faţă de considerentele menţionate instanţa a admis acţiunea formulată de reclamantă şi să constate inexistenţa în patrimoniul acestora a creanţei în sumă de în cuantum de 266.195,58 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta E.ON Energie România SA, arătând că soluţia pronunţată de instanţa de fond prin sentinţa civilă nr. 3827 din data de 27.11.2013 este netemeinică şi nefondată.

…………………………………………………………………………………….

Analizând apelul formulat de apelanta-pârâtă SC E.on Energie România SA, constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte admisibilitatea acţiunii în constatare formulate de reclamantă, se arată că art. 111 din C.proc.civ. prevede că cererea pentru constatarea existenţei  sau inexistenţei  unui  drept  nu  poate  fi  primită  dacă  partea  poate  cere realizarea dreptului.

Art. 111 C.proc.civ.  consacră, aşadar, principiul  subsidiarităţii  acţiunii  în constatare,  fără  a  face vreo distincţie în funcţie de încadrarea ei  în  categoria  celor interogatorii, provocatorii sau declaratorii,  faţă  de  acţiunea  în  realizare,  ceea  ce echivalează  cu  inadmisibilitatea  oricărei categorii a acţiunii în constatare, atâta timp cât partea are deschisă calea acţiunii în  realizare, caracterul subsidiar al acţiunii în constatare manifestându-se în raport  cu toate posibilităţile procedurale pe care partea le are, pentru a-şi  realiza dreptul său.

Altfel spus, art. 111 C.proc.civ.  impune, pentru chiar admisibilitatea acţiunii în constatare,  condiţia  negativă  ca partea să nu poată cere realizarea dreptului dedus judecăţii. În  cauză, reclamanta nu a solicitat constarea unei situaţii de fapt, astfel cum arată apelanta, ci constatarea inexistenţei unui drept de creanţă al apelante cu privire la suma de 266.195,58 lei, reprezentând contravaloarea facturilor nr. 810000113631 din 22.07.2011 şi nr. 810000139057/24.09.2011.

De asemenea, pentru clarificarea situaţiei juridice intimata-reclamantă nu avea la îndemână nicio acţiune în realizare, acţiunea în constatare fiind unicul mijloc procesual prin care să poată fi tranşată în instanţă problema existenţei sau inexistenţei dreptului de creanţă al apelantei.

Pentru aceste motive, instanţa de apel constată că acţiunea formulată de intimata-pârâtă nu poate fi respinsă ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte apelul formulat de către apelanta-pârâtă, se constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În mod corect prima instanţă a reţinut situaţia de fapt cu privire la relaţiile contractuale dintre părţi, în sensul că a fost încheiat contractul de furnizare energie electrică nr. 2392-1581-21/2001 având ca obiect furnizarea energiei electrice, la locul de consum ,,Fabrica de pâine, situat în mun. Vaslui,  cu valabilitate până la data de  15.12.2011, când pentru locul de consum amintit a fost perfectat contractul de furnizare nr. 1001672117 cu S.C P S.R.L.

Art. 4 din contract prevedea că determinarea puterilor maxime şi a cantităţilor de energie electrică furnizate se face pe baza indicaţiilor grupurilor de măsurare/contoare pentru decontare, instalate de către furnizor, la ce se fac corecţiile prevăzute în anexele nr. 3 şi 4 la contract. Prin anexa nr. 4 la contract s-a prevăzut ca pentru energie electrică activă constanta generală a echipamentului de măsurare (constanta contorului) este 1.

Citirea grupurilor de măsurare/contoarelor se făcea, potrivit art. 8 alin. 1 din contract, la finele perioadei de facturare, consemnându-se într-un proces-verbal semnat de părţi cantităţile de energie electrica activa şi reactiva livrate, precum şi puterile electrice absorbite. Cu acordul părţilor se admitea citirea de la distanţă sau autocitirea efectuată de contor, respectiv de consumator.

Apelanta, în calitate de furnizor, prin art. 9 lit. j şi n din contract s-a obligat să citească la datele convenite contoarele de energie electrică, pentru stabilirea cantităţilor facturate şi să factureze consumatorului energia electrică şi puterea la tarifele legale în vigoare.

În cazul energiei electrice consumate şi eronat înregistrate sau neînregistrate de grupurile de măsurare instalate la consumatori în situaţia defectării acestora, furnizorul poate proceda furnizorul proceda la recalcularea facturilor corespunzătoare duratei de timp de neînregistrare corectă a consumului de putere şi energie electrică de către echipamentul de măsurat existent, conform Procedurii pentru calculul energiei electrice care se facturează în situaţia defectării grupului de măsurare aprobată prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 18/2005 – anexa nr. 4 bis la contract. Astfel, apelanta, în calitate de furnizor ar fi avut dreptul la recalcularea consumului în cazul existenţei uneia din următoarele situaţii: o eroare în schema de montaj; întreruperi sau arderi de siguranţă în circuitele de măsură, scoaterea din funcţiune a unor elemente din grupa de măsură; abateri ale indicaţiilor contoarelor sau transformatoarelor de măsură în afara toleranţelor metrologice; contoare blocate sau cu funcţionare intermitentă; abateri privind exactitatea indicaţiilor contoarelor şi a rapoartelor de transformare.

În cauză, se constată că, în mod corect a reţinut prima instanţă că, potrivit bonului pentru mişcarea contorului nr. 260/26.02.2001, constanta contorului seria 4799 a fost 1 (unu), la data montării  şi până la data demontării. Conform bonului de verificare grup măsurare seria BV nr.1006733/30.05.2011, constanta contorului seria 4799  era  10, bonul de măsurare fiind însuşit prin semnătură de către reprezentantul legal al reclamantei, însă motivul verificării este înscrisă menţiunea: ”schimbare contor/montare modem GSM”.

Cu toate acestea, semnarea de către reprezentantul legal al reclamantei a bonului de verificare grup măsurare seria BV nr. 1006733/30.05.2011 nu echivalează cu o recunoaştere a erorii de facturare şi asumarea obligaţiei de plată a contravalorii energiei electrice care a rezultat în urma refacerii calculului prin înlocuirea constantei 1 cu constanta 10.

De asemenea, contrar opiniei exprimate de către prima instanţă, tribunalul arată că, într-adevăr, astfel cum susţine şi reclamanta, procedura pentru calculul energiei electrice care se facturează în situaţia defectării grupului de măsurare aprobată prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 18/2005, nu este aplicabilă în speţă. Din situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută, rezultă că diferenţa de consum facturată de către apelantă nu a fost determinată de o defecţiune a grupului de măsurare sau o citire eronată a contorului, ci de un calcul greşit al contravalorii consumului.

Ca urmare, nefiind aplicabilă Procedura aprobată prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 18/2005, apelanta a recalculat fără niciun temei contractual consumul pentru perioada 21.10.2010 – 30.06.2011, în valoare de 266.195,58 lei, în condiţiile în care intimata-reclamantă nu şi-a asumat obligaţia de a achita această diferenţă de consum, în afara prevederilor contractuale.

Instanţa de apel reţine că, în afară de Procedura aprobată prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 18/2005, nicio altă prevedere contractuală sau legală nu recunoaşte dreptul apelantei, în calitate de furnizor de energie electrică, de a recalcula din oficiu consumul de energie electrică, în situaţia în care grupul de măsurare a funcţionat corespunzător, citirea contorului s-a făcut în mod corect, însă, dintr-o eroare imputabilă apelantei (sau mai bine spus, a prepuşilor acesteia), a fost facturată greşit suma datorată de către intimata-reclamantă cu titlu de preţ.

Instanţa de apel arată că nu trebuie omis că art. 969 C.civ. de la 1864, este inseparabil legat de prevederile art. 970 alin. 1 C.civ. de la 1864 privind executarea cu bună-credinţă a obligaţiilor, aceasta fiind rezultatul firesc al obligativităţii contractului.

Pe de altă parte, un contract rămâne legea părţilor numai în măsura în care niciuna din acestea nu încalcă cu bună ştiinţă, ignoră ori neglijează îndeplinirea îndatoririlor ce-i revin potrivit reciprocităţii şi interdependenţei obligaţiilor, la baza contractului aflându-se nu numai voinţa părţilor contractante, ci şi din interesul contractual al fiecăreia dintre ele.

Astfel, în cauză, prin recalcularea retroactivă din oficiu de către apelantă a diferenţelor rezultate din calculul eronat al consumului de energie electrică şi imputarea acestei sume intimatei-reclamante, cu obligaţia achitării acesteia în termenul contractual, sub sancţiunea plăţii penalităţilor de întârziere, echilibrul contractual a fost zdruncinat.

Impunerea acestei sarcini excesive intimatei-reclamante apare ca fiind abuzivă, contrară principiului bunei-credinţe în executarea obligaţiilor contractuale, în condiţiile în care eroarea de calcul a fost determinată exclusiv de culpa apelantei în îndeplinirea propriilor sale obligaţii, în special cele prevăzute de art. 9 lit. j şi n din contract, prin care îşi asumase obligaţia de a asigura citirea contoarele de energie electrică, pentru stabilirea cantităţilor facturate şi să factureze consumatorului energia electrică şi puterea la tarifele legale în vigoare.

În aceste condiţii, facturarea de către apelantă, în baza contractului de furnizare  a energiei electrice a diferenţelor de consum, apare lipsită de temei contractual, iar în lipsa culpei intimatei-reclamante, nu s-ar putea atrage răspunderea contractuală a acesteia pentru neplata facturilor fiscale emise de apelantă.

Faţă de toate aceste considerente, instanţa de apel constată că soluţia primei instanţe de admitere a cererii reclamantei şi de constatare a inexistenţei dreptului de creanţă al pârâtei SC EON Energie România SA cu privire la suma de  266.195,58 lei, este întemeiată, drept pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C.proc.civ.,  apelul urmează a fi respins, iar sentinţa  nr.  3827 din  27.11.2013 pronunţată de Judecătoria Vaslui va fi păstrată.

În baza dispoziţiilor art. 274 C.proc.civ., Tribunalul va obliga apelanta, aflată în culpă procesuală, să plătească intimatei reclamante suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, potrivit dispozitivului prezentei decizii

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de E.ON ENERGIE ROMÂNIA SA împotriva sentinţei civile nr.  3827 din  27.11.2013 pronunţată de Judecătoria Vaslui pe care o păstrează.

 Obligă apelanta să achite  intimatei pârâte suma de  1.500 de lei cheltuieli de judecată în apel.

 Definitivă.

 Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.

  Pronunţată în şedinţă publică, azi  29.04.2014.

Domenii speta

Spete similare