Art. 41 din Legea nr. 165/2013 interpretare noţiunea de hotărâre judecătorească prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor.

Cât priveşte  soluţia dată asupra fondului cererii, Curtea apreciază ca fiind întemeiate criticile recurentelor.

În fapt, cu privire la reclamanţi a fost deschis dosarul nr. 38794CC  al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor urmare a înaintării documentaţiei aferente dispoziţiei nr. 32/03.201.2001 a Primăriei C.. Prin respectiva dispoziţie ( fila 41 dosar fond) s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2005 în cuantum de 205535,14 lei conform sentinţei civile nr. 211/F/08.05.2003 pronunţată în dosarul nr. 4024/C/2001 de către Tribunalul Galaţi.

La art. 2 din dispoziţie se specifică expres că suma finală a despăgubirilor va fi stabilită de către Comisia Centrală  pentru Stabilirea Despăgubirilor.

 Ulterior s-a trecut la etapa evaluării însă raportul de evaluare întocmit a fost considerat ca incomplet sens în care s-au solicitat evaluatorului explicaţii suplimentare potrivit adresei nr. RG/71577/24.01.2012  şi întrucât nu s-au dat explicaţii lămuritoare dosarul a fost trecut pe lista cu propuneri  de reatribuire nefiind efectuată o nouă evaluare, întrucât între timp a intervenit suspendarea procedurilor potrivit O.U.G. nr. 4/2012.

Potrivit dispoziţiilor art. 41 alin.1 din Legea nr. 165/2013 care constituite temeiul cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

Reclamanţii susţin că sunt deţinătorii unei hotărâri judecătoreşti definitivă şi irevocabilă  prin care se stabileşte întinderea despăgubirilor la care sunt îndreptăţiţi.

 Recurentele susţin că reclamanţii trebuie să urmeze procedura prevăzută de noile dispoziţii legale şi că nu deţin titlu de despăgubiri.  În ce priveşte sentinţa invocată de reclamanţi susţin că efectele acesteia au fost înlăturate prin admiterea contestaţiei la executare  care a avut în vedere tocmai necesitatea parcurgerii procedurii administrative instituite de Legea nr. 247/2005.

Curtea apreciază că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 41 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 reţinând că prin sentinţa nr. 211/F/08.05.2003 pronunţată în dosarul nr. 4024/C/2001 de către Tribunalul Galaţi s-a dispus, în temeiul Legii nr. 10/2001  obligarea Primăriei Comunei C. la plata despăgubirilor  în cuantum de 205535,14 lei. ( fila  207 dosar  fond).

Întrucât împotriva executării acestei sentinţe s-a admis contestaţia la executare în dosarul nr. 67/316/2006  al Judecătoriei Târgul Bujori reţinându-se că Primăria  Comunei C. nu putea avea calitate procesuală pasivă  în raportul execuţional, având în vedere tocmai necesitatea parcurgerii procedurii administrative instituite de Legea nr. 247/2005, primăria a procedat în consecinţă emiţând dispoziţia nr. 32/03.201.2001  prin care s-a intrat în procedura specială conform celor de mai sus, procedându-se la evaluarea în condiţiile legii speciale, evaluare ce nu a fost finalizată până în prezent.

 În acest context, în acord şi cu interpretarea dată de Curtea Constituţională învestită cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin.1 teza a II a  din Legea nr. 165/2013  prin decizia nr. 289 din 22 mai 2014 prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate  reţinându-se la pct. 24 al considerentelor că dispoziţiile legale criticate, vizează titluri de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile,  reţinând puterea obligatorie a considerentelor deciziilor Curţii Constituţionale potrivit Deciziei Plenului nr. 1/1995, interpretând sistematic dispoziţiile art. 41  situate la  capitolul Dispoziţii Tranzitorii al Legii nr. 165/2013, Curtea reţine că rezultă cu evidenţă faptul că hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă menţionată la art. 41 alin.1  nu poate fi decât aceea prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată se emită titlul de despăgubiri, în cadrul procedurii administrative şi nu hotărârea judecătorească emisă în  baza Legii nr. 10/2001 care a fost valorificată în etapa înregistrării dosarului  în cadrul dispoziţiei emisă de autoritatea competentă, cum este cazul în speţa de faţă.

 Astfel, Curtea reţine că cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată în temeiul art. 41 alin.1 din Legea nr. 163/2013 în considerarea sentinţei nr. 211/F/08.05.2003 pronunţată în dosarul nr. 4024/C/2001 de către Tribunalul Galaţi  apare ca neîntemeiată.

 Nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat şi nici puterea de lucru judecat a respectivei sentinţe având în vedere faptul că nu există identitate de părţi şi nici de cauză juridică între acea hotărâre  (pronunţată în temeiul Legii nr. 10/2001 în contradictoriu cu Primăria Comunei C.) şi prezentul litigiu care se desfăşoară într-o procedură administrativă  specială în contradictoriu cu entităţile prevăzute de Legea nr. 247/2005 şi respectiv Legea nr. 165/2013.

Domenii speta

Spete similare