Deducere durata arest in stat străin

Contestaţie la executare (Deducere durata arest in stat străin).

Din pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul trebuie dedusă şi perioada în care acesta a fost arestat în vederea predării în baza mandatului european de arestare emis de autorităţile române.

Nu pot fi deduse toate perioadele în care a figurat arestat pe teritoriul Spaniei, dat fiind că este vorba de arestare preventivă dispusă în alte cauze, într-un stat străin, în absenţa unei hotărâri de condamnare actele judiciare în cauză neputând face obiectul unei proceduri de recunoaştere în România, potrivit Legii nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, pentru a li se da eficienţă în condiţiile art. 72 teza finală C. pen., în ipoteza în care ar fi vorba de infracţiuni concurente.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, SECŢIA A II-A PENALĂ, DECIZIA Nr.  112/CO din 18.02.2015, Dosar nr. 1890/98/2014 )

Prin sentinţa penală nr.354/F din 8.10.2014, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa – Secţia penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de petentul condamnat C.V. şi a fost obligat contestatorul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariu avocat oficiu de 100 lei avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Tribunalul a reţinut că prin cererea înregistrată sub nr.1890/98/2014 din 11.08.2014, petentul condamnat C.V. a formulat contestaţie la executare solicitând ca perioadele de arest preventiv executate în Spania să îi fie deduse din pedeapsa de 7 ani închisoare în a cărei executare se află.

În dovedirea cererii a depus în copie legalizată Certificatul eliberat de Centrul Penitenciar din Madrid III (Valdemoro) la 14.02.204.

Pentru soluţionarea contestaţiei a fost depusă sentinţa penală nr.122/06.09.2012 pronunţată de Tribunalul Călăraşi şi soluţia pronunţată de Î.C.C.J. la data de 29.04.2013, prin care sentinţa penală mai sus arătată a rămas definitivă.

A fost solicitat de la I.G.P.R.- Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative extras de cazier judiciar privind pe condamnat şi a fost depus la dosarul cauzei răspunsul Autorităţii Centrale de Cazier din Spania.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că petentul C.V. se află în executarea pedepsei de 7 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr.122/2012, formulată de Tribunalul Călăraşi, modificată prin decizia penală nr.354/2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.1474/29.04.2013 a Î.C.C.J.

Din răspunsul Evidenţei Centrale a Persoanelor Condamnate şi Rebeli din Spania generat prin programul ECRIS - Sistemul European de Informaţii din Cazierul Judiciar, parvenit instanţei prin intermediul I.G.P.R., Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative a rezultat că numitul C.V. nu figurează cu condamnări pe teritoriul statului spaniol.

A rezultat că perioadele de reţinere menţionate, eliberat de Centrul Penitenciar din Madrid III, au fost executate în prevenţie, iar procedura penală nu s-a finalizat prin hotărâri judecătoreşti, lucru susţinut, de altfel, şi de petent în cererea introductivă.

În această situaţie, instanţa a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile cerute de art.598, alin.(1) lit.d Cod procedură penală, neexistând nicio cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei în a cărei executare se află petentul.

Sub acest aspect, instanţa a avut în vedere faptul că orice perioadă executată susceptibilă a fi dedusă din pedeapsă trebuie să fie prevăzută într-o sentinţă penală de condamnare sau achitare (în cazul detenţiei preventive), condiţie care nu este îndeplinită în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie condamnatul C.V., care a solicitat admiterea contestaţiei şi deducerea din pedeapsa aplicată a perioadelor comunicate de autorităţile din Spania, în baza dispoziţiilor art.73 din noul C. pen.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea consideră contestaţia ca fiind fondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit relaţiilor comunicate de autorităţile spaniole, condamnatul C.V. a fost, într-adevăr, arestat în Spania, în vederea predării în baza mandatului european de arestare emis de autorităţile române, în vederea executării mandatului european de arestare emis de Tribunalul Călăraşi (nr.2 din 23 februarie 2011 – f.34-37 dosar Curte), în perioada 1.02.2012 (data încarcerării în vederea predării în baza mandatului european de arestare menţionat, până la care inculpatul a fost arestat într-o altă cauză, în Spania) – 17.02.2012 (data predării către autorităţile române) (v. f. 99 dosar Curte).

Conform art. 15 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, durata pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, în îndeplinirea unei cereri formulate de autorităţile române în temeiul prezentei legi, este luată în calcul în cadrul procedurii penale române şi se compută din durata pedepsei aplicate de instanţele române.

De asemenea, art.72 alin.1 teza I din Codul penal prevede că perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate.

Astfel fiind, din pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul trebuia dedusă şi perioada menţionată, în care acesta a fost arestat în vederea predării în baza mandatului european de arestare emis de autorităţile române, în vederea executării mandatului european de arestare emis de Tribunalul Călăraşi (nr.2 din 23 februarie 2011) în baza mandatului de arestare preventivă privindu-l pe acelaşi inculpat (nr. 15/U din 31.01.2011), în cauza în care a fost ulterior condamnat.

Nu pot fi reţinute însă susţinerile condamnatului în sensul că trebuiau deduse toate perioadele în care a figurat arestat pe teritoriul Spaniei, dat fiind că este vorba, într-adevăr, după cum a arătat şi Tribunalul, de arestare preventivă dispusă în alte cauze, într-un stat străin, în absenţa unei hotărâri de condamnare actele judiciare în cauză neputând face obiectul unei proceduri de recunoaştere în România, potrivit Legii nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, pentru a li se da eficienţă în condiţiile art. 72 teza finală C. pen., în ipoteza în care ar fi vorba de infracţiuni concurente.

În cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 73 C. pen., condamnatul neexecutând măsuri preventive privative de libertate în afara teritoriului ţării pentru infracţiuni săvârşite în condiţiile art. 8, art. 9, art. 10 sau art. 11 C. pen., pentru perioadele 31.01.2009 – 1.10.2010 şi 11.03.2011-1.02.2012 neexistând niciun indiciu că inculpatul a fost arestat în cauze în care a fost cercetat pentru aceleaşi fapte pentru care a fost ulterior condamnat în România (reţinute ca fiind comise în perioada 2007-2009), iar celelalte perioade de arestare preventivă fiind anterioare comiterii infracţiunilor pentru care a fost condamnat de instanţele române.

Prin urmare, Curtea, în baza art. 425/1 alin. (7) pct.2 lit. a) C. proc. pen., va admite contestaţia formulată de condamnatul C.V., va desfiinţa în parte hotărârea atacată, respectiv sentinţa penală nr.354 din 8.10.2014 a Tribunalului Ialomiţa şi, rejudecând:

În baza art. 598 alin.1 lit.d) C. proc. pen., va admite contestaţia la executare formulată de condamnatul C.V..

În baza art. 15 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 şi art.72 alin.1 din Codul penal, se va deduce din durata pedepsei pronunţate timpul arestării preventive, de la 1.02.2012 la zi.

Va dispune anularea M.E.P.I. nr.258/2012 din 30.04.2013, emis în baza sentinţei penale nr.122/6.09.2012 a Tribunalului Călăraşi – Secţia Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1474/29.04.2013 a Î.C.C.J. – Secţia penală, şi emiterea unui nou mandat de executare, cu deducerea timpului arestării preventive conform prezentei.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în primă instanţă şi în contestaţie vor rămâne în sarcina acestuia, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei, urmând a fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Domenii speta

Spete similare