Evaziune fiscala si spălare de bani - achitare.

Conţinut speţa:

Instanţa a constat ca probele administrate dovedesc efectuarea transporturilor de marfa de către FV în beneficiul SC B G SRL şi nu se poate reţine caracterul fictiv al vreunei facturi din aceasta perspectiva. Referitor la preţul fiecărui transport indicat în facturile înregistrate în contabilitatea societăţii romaneşti, probele administrate în cauza nu sunt în măsura sa înlăture îndoiala rezonabila ce poarta asupra acestui element. Faptul ca autorităţile italiene au identificat anumite înscrisuri sub semnătura privata care ar susţine afirmaţiile lui F referitor la preţul fiecărui transport, nu sunt suficiente pentru a dovedi ca a fost trecut în facturi un preţ nereal, în lipsa duplicatelor pretins reale, în lipsa înregistrărilor acestor facturi în contabilitatea firmei lui F V şi în condiţiile în care la rândul sau, transportatorul italian era vizat de o ancheta de natura penala in materia evaziunii fiscale.

Acelaşi caracter subiectiv a fost relevat şi de declaraţia transportatorului maghiar, S P a căror susţineri sunt contrazise nu doar de martorii audiaţi, ci şi de înscrisurile administrate. De asemenea, poziţia reprezentantului BN2, BN, trecând peste propriile reveniri şi contradicţii, este în vădita contradicţie şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauza care au relatat cu toţii despre o relaţie cu acesta după încheierea contractului privind hala industriala, relaţie ce viza anumite reparaţii la marfa transportata în Italia.

Faţă de cele de mai sus, instanţa va reţine ca nu s-a dovedit ca evidenţierea în contabilitate a cheltuielilor cuprinse în facturile indicate ar fi avut la baza operaţiuni fictive, ceea ce conduce la concluzia ca devine incident temeiul de achitare prevăzut de art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod de procedură penală, fapta nefiind prevăzuta de legea penala.

In ce priveşte săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzuta de art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002, instanţa a constatat ca în condiţiile în care faptei de evidenţiere în contabilitate a unor cheltuieli, ii lipseşte una din trăsăturile esenţiale stipulate în art. 15 Cod penal, respectiv cea a prevederii în legea penala, nici acuzaţia de pretinsa dobândire, deţinere sau folosire de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, nu subzista.

Inculpaţii au recunoscut ca au ridicat bani din conturile societăţii administrate, dar doar în vederea desfăşurării activităţii, pentru efectuarea anumitor plăti şi, în acest fel nu poate fi reţinuta acuzaţia ca ar fi cunoscut ca sumele respective ar fi provenit din comiterea infracţiunii de evaziune fiscala.

Ca atare, în baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b Cod de procedură penală instanţa 1-a achitat pe inculpatul LD atât sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscala prevăzuta de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 Cod penal cât şi sub aspectul comiterii infracţiuni de spălare de bani prev. de art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 Cod penal privind legea penala mai favorabila.

De asemenea, în baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b Cod de procedură penală instanţa 1-a achitat pe inculpatul BT sub aspectul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscala prevăzuta de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 Cod penal şi spălare de bani prev. de art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 Cod penal.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BIHOR

SECŢIA PENALĂ

Dosar nr. ……………….

SENTINŢA PENALĂ Nr. 111/P/2015

Şedinţa publică de la 23 Iulie 2015

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Grefier

 Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror AD din cadrul DIICOT –Serviciul Teritorial Oradea

Pe rol judecarea cauzei penale în primă instanţă privind pe inculpaţii LD, şi BT pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani prev. şi ped. de art. 9 lit. c din L. 241/2005; art. 23 lit. c din L. 656/2002 ( art. 29 lit. c din L. 656/2002, aşa cum a fost ea republicată ).

La apelul nominal făcut în cauză  nu sunt prezente părţile. 

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se cele de mai sus, după care:

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în şedinţa publică din data de 29 iunie 2015 când au fost puse concluzii cuprinse în încheierea de şedinţă de la acea dată şi care face parte integrantă din prezenta, pronunţarea hotărârii fiind amânată pentru data de 11 iulie 2015 când s-a preschimbat termenul pentru data de 13.07.2015, respectiv 23 iulie 2015.

INSTANŢA

DELIBERÂND,

 Constată ca prin rechizitoriul nr. …./D/P/2009 din …...2013 al DIICOT Serviciul Teritorial Oradea au fost trimişi în judecata inculpaţii LD şi BT pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscala prevăzuta de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005 şi spălare de bani prev. de art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002, reţinându-se în fapt, ca cei doi, în calitate de administratori ai SC B G SRL O, în intervalul 1999-2004, ar fi efectuat plăti externe către diverşi furnizori de servicii, în special de transport, pentru servicii neefectuate sau efectuate la un preţ cu mult mai mic, cauzând în acest fel un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 594.798 lei, sumele respective fiind extrase din conturile bancare ale societăţii în numerar şi folosite de către inculpaţi în scop personal.

Persoana vătămata ANAF s-a constituit parte civila împotriva inculpaţilor cu suma de 594.798 lei, precum şi dobânzi şi penalitati de întârziere calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenta şi până la stingerea sumei datorate (fila 311 vol. I up), constituire reluata şi în faza de judecata (fila 220 vol. I fond) ocazie cu care s-a solicitat şi introducerea în cauza ca parte responsabila civilmente a SC B G SRL.

În faza camerei preliminare, inculpatul LD a invocat cereri şi excepţii vizând neregularitatea actului de sesizare ce au fost respinse prin încheierea nr. …./24.04.2014 (vol. I fila 126 fond).

Inculpaţii au contestat acuzaţiile aduse prin rechizitoriu în declaraţiile date atât în cursul urmăririi penale cât şi al judecaţii (inc. L fila 299 vol. I, fila 11 vol.  II fond, inc. B fila 107 şi 137 vol. II), ambii susţinând ca operaţiunile comerciale vizate de rechizitoriu au avut loc în realitate şi ca înregistrarea facturilor fiscale a fost corecta. De asemenea, cei doi inculpaţi au negat şi comiterea infracţiunii de spălare de bani arătând ca nu au ridicat sume de bani având origini ilicite din B SRL.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Societatea comerciala B SRL O a fost înfiinţata în anul 1994, având ca obiect principal de activitate producţia de confecţii în sistem „lohn”, asociaţii fiind LD cu o participaţie de 35% şi B T cu o participaţie de 65% din capitalul social, ambii exercitând funcţia de administratori. Ulterior, în data de 20.11.2000, inculpatul B a cesionat părţile sale sociale către fiul sau, B M, însă inculpatul a continuat sa participe la administrarea societăţii în baza mandatului acordat în acest sens prin procura speciala de către noul asociat (fila 34 vol. II up).

În realizarea obiectului de activitate, societatea comerciala a adus materie prima în România pe care a prelucrat-o şi a exportat-o ulterior sub forma produselor finite, astfel încât serviciile de transport constituiau o parte importanta a activităţii desfăşurate.

Aceste servicii de transport au fost efectuate pentru societate de către mai mulţi transportatori, însă aşa cum susţin inculpaţii L şi B, precum şi martorii audiaţi (T D, A F), FV din Italia şi SP au fost principalii astfel de agenţi.

În rechizitoriu se reţine ca evaziunea fiscala ce formează obiectul acuzaţiilor ar fi constat în înregistrarea în contabilitate a unor facturi false emise pentru servicii de transport nereale efectuate de către F V şi SP sau pentru sume mai mici decât cele achitate în realitate, precum şi în înregistrarea în contabilitate a unui număr de 10 facturi emise către societatea BN2 din Italia reprezentând plăti fictive pentru servicii ce nu intrau în obiectul de activitate al acestei societăţi şi care, în mod evident, nu ar fi fost prestate.

În ce priveşte primul transportator, în rechizitoriu se arata ca, în condiţiile în care acesta nu a recunoscut facturile ce i-au fost prezentate cu ocazia îndeplinirii comisiei rogatorii de către autorităţile italiene dispuse de către organele de urmărire penala din România, afirmând totodată ca nu el a emis acele facturi, este evident ca s-ar fi falsificat o parte a acestor facturi pentru a crea aparenta efectuării unor transporturi ce nu au fost efectuate şi la un tarif mai mare decât real.

Intr-adevăr, în cadrul înscrisurilor înaintate de către autorităţile judiciare italiene se consemnează poziţia lui FV în care acesta afirma „nu recunosc aceste facturi şi nu eu le-am eliberat. În acest sens, menţionez ca semnătura pusa pe ştampila firmei nu îmi aparţine şi nu am prezentat nicio data o factura de transport pentru încasarea banilor dintr-o banca din România. Facturile pe care mi le-ati prezentat nu au numărul de înmatriculare al mijlocului de transport şi nici numele persoanei care a expediat marfa şi/sau al celui care a primit, mă refer la transportul din Italia în România şi viceversa. Îmi asum răspunderea ca voi prezenta documente ulterior care pot confirma ceea ce am declarat în acest moment” fila 18 vol. I up. Ulterior, acelaşi transportator este audiat din nou de către autorităţile judiciare italiene şi afirma ca „nu sunt în posesia vreunei copii a facturilor referitoare la prestatiile de transport efectuate pentru SC B G SRL în eprioada 1998 – 2004 deoarece, din motive personale, nu am putut sa mai pastrez aproape nimic din documentaţia administrativa referitoare la activitatea mea de transportator. Vreau sa precizez ca am delegat întocmirea facturilor referitoare la călătoriile mele personalului administrativ al SC B G SRL. La începutul raportului, am lăsat câteva copii ale facturilor care aveau ştampila firmei mele în alb, dar recunosc ca nu m-am interesat niciodată de retragerea acestor documente. Plăţile au fost efectuate intodeauna în numerar şi aproape mereu la timp. a. stabilit o compensaţie fixa pentru fiecare transport dus întors în valoare de 4.200.000 lire. A fost pregătit în acest sens un înscris privat pe care nu îl găsesc. În anul 2002, compensatia a fost stabilita la 2.100 euro pentru transport dus întors. Sumele care apar pe facturile pe care mi le-ati prezentat sunt mai mari decât ceea ce am primit eu…nu am semnat niciodată nici un document la birourile administrative ale societăţii romane şi nu mi-a fost eliberat nici un document care sa ateste plăţile. În ceea ce privesc transporturile şi plăţile care mi se datorau, sunt în posesia numai a notitelor înscrise pe agendele mele personale” – fila 20 vol. I up.

Autorităţile judiciare italiene au constatat în cadrul activităţilor desfăşurate ca nu au fost găsite înscrisurile contabile oficiale, ci doar documentaţie fragmentara, dar ca firma individuala „FV” se pare ca a efectuat intr-adevăr transporturi în contul SC B G SRL dovedite de unele înscrisuri – fax, chitanţe şi dovezi de plata referitoare la procurarea „Carnetului TIR”. Mai mult, autorităţile judiciare italiene comunica împrejurarea ca, din verificarea bazelor de date ale instituţiilor care elibereaza carnetele TIR, rezulta ca FV a efectuat pentru SC B G SRL transporturile de marfa menţionate în anexele 5 şi 6 ale comisiei rogatorii. S-a concluzionat ca facturile trimise de către organele judiciare romane sunt parţial false deoarece sunt emise pentru sume mai mari decât în realitate, însă aceste concluzii sunt fondate pe declaraţiile făcute de FV şi pe confruntarea intre datele conţinute în extrasul de cont eliberat de societatea romana şi notiţele găsite în agende.

Cu toate acestea, instanţa remarca faptul ca organele judiciare italiene au apreciat ca se impune a se demara cercetări faţă de FV sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscala prev. de art. 8 din Legea nr. 74 din legislaţia italiana, inclusiv pentru neînregistrarea facturilor aferente operaţiunilor derulate cu societatea din România.

În acest context, instanţa constată poziţia vădit subiectiva şi totodată vulnerabila a transportatorului FV ce nu a fost în măsura sa prezinte autorităţilor de control din Italia („din motive personale”) facturile aferente operaţiunilor comerciale derulate cu SC B G, operaţiuni pe care însă nu le-a putut nega în condiţiile în care autorităţile italiene au obţinut probe în acest sens inclusiv de la instituţiile de specialitate în materia eliberării carnetelor TIR. Nu se poate omite nici împrejurarea ca declaraţiile sale au tins la diminuarea eventualei răspunderi decurgând din comportamentul sau ilicit mai sus subliniat, câtă vreme o eventuala recunoaştere a caracterului real al menţiunilor cuprinse în facturile prezentate ar fi condus la o agravare a situaţiei sale.

Pe de alta parte, declaraţiile martorilor audiaţi în cauza, fost angajaţi ai societăţii B G sunt în contradicţie cu cele relatate de către acest transportator.

Astfel, martora T D (fila 56 vol. II fond şi fila 306 vol. I up) a arătat ca a efectuat contabilitate primara la SC B G SRL, ca regula era „factura şi transportul”, ca „cu ocazia efectuării plaţilor s-au întocmit dispoziţii de plata care erau semnate şi stampilate de reprezentanţii celor două societăţi … „afirm cu certitudine ca atunci când eu am efectuat plata transportului, sumele pe care le-am plătit efectiv erau cele menţionate în facturi şi dispoziţii de plata … cu certitudine verificam ca în aceste înscrisuri sumele trecute sa coincidă cu ce plăteam … transportatorul trecea în dispoziţia de plata şi suma primita”.

Martorul A F A (fila 57 vol. II fond şi 308 vol. I up) a arătat ca „nu le dădeam banii decât după ce semnau dispoziţia de plata în care era consemnata suma primita. Mie nu îmi dădeau niciunul dintre transportatori facturi şi le predau la contabilitate. Aceste facturi erau predate înaintea plătii”. Acest martor mai afirma, în contradicţie cu FV ca primea sume de bani suplimentar atunci când se intarzia încărcarea mărfii, ceea ce conduce la concluzia ca sumele achitate nu erau identice la fiecare transport.

Martora L D (fila 81 vol. II fond), fosta soţie a inculpatului LD, susţine şi ea în declaraţia data ca „ori de cate ori am efectuat eu plata, suma predata transportatorului coincidea cu trecuta în dispoziţia de plata şi în factura … nu este adevărat caV F a lăsat vreodată vreun set de facturi în alb, necompletate la noi la B. Eu ştiu ca se prezenta la noi intodeauna cu ele completate”.

Martora D V (fila 81 vol. II fond) a susţinut şi ea ca „s-a întâmplat ca uneori sa ajut fetele de la contabilitate cu întocmirea chitanţelor ce atesta încasarea sumelor de către transportatori. Nu îmi aduc aminte despre ce sume este vorba însă completam acele chitanţe conform facturilor ce mi se prezentau … revin şi arat ca era vorba de dispoziţii de plata şi nu de chitanţe”.

Referitor la cel de-al doilea transportator,P S, se constată ca acesta a declarat ca „am fost în relaţii de afaceri cu firma româneasca SC Briletex G SRL, … am transportat o data – de două ori pentru aceasta mărfuri în Italia … facturile prezentate în cursul ascultarii nu eu le-am întocmit şi nici nu figurează intre documentele contabile ale firmei. Formatul facturii prezentate şi dimensiunile stampilei nu corespund cu dimensiunile stampilei folosite de mine… nu am efectuat deloc transporturi pentru ei în anii 2000 …sumele indicate pe facturi sunt prea mari … de la firma din Oradea nu am primit nici un document contabil sau de alta natura” – fila 207 vol. I up.

Şi aceasta declaraţie este în vădita contradicţie cu declaraţiile martorilor foşti angajaţi ai SC B G SRL care au relatat ca „nu pot sa spun care dintre cei doi efectua mai multe transporturi, însă îmi aduc aminte ca SP deţinea trei camioane şi efectua transporturi atât în Italia cât şi în alte tari din Europa … SP a început sa transporte marfa începând cu anul 2000” – martor A F, „S a efectuat câteva zeci de transporturi” – T D, „estimez ca transporturile efectuate de către SP au fost în număr de peste 20” – L D, pe P  „l-am văzut de vreo 10 ori făcând transporturi. El personal conducea masinile” – martora D V.

De asemenea, declaraţia lui SP este în vădita contradicţie şi cu înscrisurile înaintate de către Biroul Vamal de Interior Bihor din care rezulta ca SP a efectuat cel puţin două transporturi în cursul anului 2004 (filele 1-7 vol. II fond) şi trei transporturi în anul 2002 (filele 14-21 vol. II fond), astfel încât susţinerile sale ca ar fi efectuat unu sau cel mult două transporturi pentru B apar ca nesincere.

În ce priveşte relaţia cu societatea BN2  din Italia al cărei reprezentant este BN, se constată ca, în cadrul comisiei rogatorii solicitate de către organele de urmărire penala romane, acesta a fost audiat şi a arătat ca raporturile cu B, încheiate în cursul anului 2002, s-au limitat la pavarea unei hale industriale în Oradea, însă nu a emis facturile prezentate şi nici nu a încasat sumele de bani menţionate în aceste facturi. Mai mult, a susţinut ca nu ştie la ce se refera contractul de prestări servicii din data de 15.01.2013, cu atât mai mult cu cât BN2 nu mai opera deja din 2002 (fila 54 vol. I up). Reprezentantul BN2 a mai afirmat ca ştampila aplicata pe facturile prezentate nu corespunde cu cea folosita de obicei de societate, însă organele judiciare italiene au constatat ca facturile active descoperite în cadrul controlului din data de 20.07.2005, au aceeaşi ştampila reprodusa pe facturile primite de la autoritatea judiciara romana.

Instanţa reţine ca şi in acest caz ca şi în cel al transportatorului FV, controlul organelor judiciare italiene însărcinate cu efectuarea comisiei rogatorii nu a putut identifica niciuna dintre facturile recunoscute de către BN ca fiind emise către B G SRL. De altfel, comportamentul ilicit al reprezentantului BN2 este reliefat şi de constatarea ca acelaşi B N deşi a declarat ca şi-a suspendat activitatea în 31 august 2002, la locuinţa sa au fost descoperite facturi emise şi după aceasta data (fila 78-79 vol. I up), iar susţinerile sale referitoare la nerecunoaşterea stampilei aplicate pe facturile prezentate de către organele de urmărire penala romane au fost contrazise chiar de către autorităţile judiciare italiene care au identificat la locuinţa sa facturi pe care era imprimata aceeaşi ştampila.

Or, nerecunoaşterea de către B N a contractului de prestări servicii încheiat în 01.01.2003 intre SC B G şi BN2, precum şi a facturilor înregistrate în contabilitatea B G SRL şi prezentate spre vedere acestuia nu poate fi disociata de situaţia de ansamblu a BN2 şi a reprezentantului sau, de poziţia sa oscilanta şi de contradicţiile afirmaţiilor acestuia.

Pe de alta parte, ambii inculpaţi au arătat în declaraţiile lor ca a existat o relaţie cu B N având ca obiect reparaţiile de imbracaminte. Astfel, inculpatul LD a susţinut ca „B mi-a fost prezentat de către B în contextul în care a construit o hala pentru B. Cu acea ocazie, B mi-a spus ca soţia lui B sau un alt membru al familiei avea legături cu industria confectiilor şi am încheiat o înţelegere cu acesta după cum urmează: de regula atunci când se descopereau deficiente la marfa expediata, ea era returnata în România pentru remedieri, iar noi trebuia sa achitam aceste transporturi suplimentare. Or, B prin B a susţinut ca ar putea sa se ocupe de aceste remedieri în Italia în cadrul unor ateliere iar per total noi am fi redus în acest fel costurile. B a închiriat o hala în Italia, unde aveau loc acele corecturi, aceeaşi hala fiind utilizata şi ca depozit pentru produsele noastre. Arat ca afirmaţiile acestui B cu privire la anumite plăti ca nu ar fi fost în realitate efectuata de către B sunt mincinoase. Îmi aduc aminte ca în acea perioada, B ne-a spus ca are conturile firmei blocate şi a insistat sa ii facem plăti în numerar … ştiu ca banii erau plătiţi fie personal lui B fie reprezentanţilor lui întrucât în acel timp avea lucrări în România” – fila 300 vol. I fond.

Declaraţia inculpatului L se coroborează şi cu declaraţia inculpatului B, dar şi cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauza. Astfel, martorul C H O, avocat al B în acea perioada, a arătat ca nu îşi aminteşte daca a fost încheiat un contract cu vreun partener din Italia pentru efectuarea de reparaţii la produsele exportate „însă au fost discuţii în legătura cu modul în care ar putea fi optimizata activitatea în sensul de a se efectua aceste reparaţii în Italia fără a se mai proceda la transportul lor înapoi în România în acest scop şi reexportarea lor ulterior” fila 54 vol. II fond. Martora T a susţinut ca „ştiu ca atunci când marfa prezenta defecte, acestea erau remediate în Italia”. Martorul A F a arătat ca „defectele de marfa erau remediate în principal în Italia, dar s-a întâmplat sa fie returnate în România şi aici se efectuau remedierile. Ştiu ca reparaţiile erau efectuate undeva lângă Treviso pentru ca am fost în zona de mai multe ori la o cunoştinţa”. Martora L D la rândul sau a menţionat ca „ştiu ca la un moment dat a fost identificata de către B o firma din Italia care sa efectueze reparaţiile la produsele noastre ce erau considerate de către parteneri ca fiind defecte”.

Potrivit art. 103 alin. 2 Cod de procedură penală, în luarea deciziei asupra existentei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa hotaraste motivat, cu trimitere la toate probele evaluate, iar condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea ca acuzaţia a fost dovedita dincolo de orice îndoiala rezonabila.

Aşa cum reiese din materialul probator analizat, administrat atât în cursul urmăririi penale cât şi al judecaţii, susţinerile celor doi transportatori FV şi S P, precum şi ale reprezentantului BN2, se constituie ca principalele mijloace de proba în susţinerea acuzaţiilor aduse prin rechizitoriu, însă toate aceste declaraţii se dovedesc a fi în vădita contradicţie cu celelalte mijloace de proba, fiind totodată în mod consistent afectate de situaţia vulnerabila a fiecăruia dintre cei trei cetăţeni străini audiaţi în raport cu propriile autoritati fiscale.

Ca atare, instanţa constată ca probele administrate dovedesc efectuarea transporturilor de marfa de către FV în beneficiul SC B G SRL şi nu se poate reţine caracterul fictiv al vreunei facturi din aceasta perspectiva. Referitor la preţul fiecărui transport indicat în facturile înregistrate în contabilitatea societăţii romaneşti, probele administrate în cauza nu sunt în măsura sa înlăture îndoiala rezonabila ce poarta asupra acestui element. Faptul ca autorităţile italiene au identificat anumite înscrisuri sub semnătura privata care ar susţine afirmaţiile lui F referitor la preţul fiecărui transport, nu sunt suficiente pentru a dovedi ca a fost trecut în facturi un preţ nereal, în lipsa duplicatelor pretins reale, în lipsa înregistrărilor acestor facturi în contabilitatea firmei lui FV şi în condiţiile în care la rândul sau, transportatorul italian era vizat de o ancheta de natura penala in materia evaziunii fiscale.

Acelaşi caracter subiectiv a fost relevat şi de declaraţia transportatorului maghiar, S P a căror susţineri sunt contrazise nu doar de martorii audiaţi, ci şi de înscrisurile administrate. De asemenea, poziţia reprezentantului BN2, B N, trecând peste propriile reveniri şi contradicţii, este în vădita contradicţie şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauza care au relatat cu toţii despre o relaţie cu acesta după încheierea contractului privind hala industriala, relaţie ce viza anumite reparaţii la marfa transportata în Italia.

Faţă de cele de mai sus, instanţa va reţine ca nu s-a dovedit ca evidenţierea în contabilitate a cheltuielilor cuprinse în facturile indicate ar fi avut la baza operaţiuni fictive, ceea ce conduce la concluzia ca devine incident temeiul de achitare prevăzut de art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod de procedură penală, fapta nefiind prevăzuta de legea penala.

În ce priveşte săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzuta de art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002, instanţa constată ca în condiţiile în care faptei de evidenţiere în contabilitate a unor cheltuieli, ii lipseşte una din trăsăturile esenţiale stipulate în art. 15 Cod penal, respectiv cea a prevederii în legea penala, nici acuzaţia de pretinsa dobândire, deţinere sau folosire de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, nu subzista.

Inculpaţii au recunoscut ca au ridicat bani din conturile societăţii administrate, dar doar în vederea desfăşurării activităţii, pentru efectuarea anumitor plăti şi, în acest fel nu poate fi reţinuta acuzaţia ca ar fi cunoscut ca sumele respective ar fi provenit din comiterea infracţiunii de evaziune fiscala.

Ca atare, în baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b Cod de procedură penală îl va achita pe inculpatul LD atât sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscala prevăzuta de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 Cod penal cât şi sub aspectul comiterii infracţiuni de spălare de bani prev. de art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 Cod penal privind legea penala mai favorabila.

De asemenea, în baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b Cod de procedură penală îl va achita pe inculpatul B T sub aspectul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscala prevăzuta de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 Cod penal şi spălare de bani prev. de art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 Cod penal.

În condiţiile în care temeiul achitării l-au constituit prevederile art. 16 alin. 1 lit. b Cod de procedură penală, în baza art. 25 alin. 5 Cod de procedură penală va lasa nesoluţionata latura civila a cauzei având ca obiect pretenţiile părţii civile ANAF, menţinând însă în baza art. 397 alin. 5 Cod de procedură penală masurile asiguratorii luate în cursul urmăririi penale prin ordonanţa procurorului din 11.02.2008 (fila 270 up).

În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate vor rămâne în sarcina statului, iar din fondurile Ministerului Justiţiei se va vira în favoarea Baroului Bihor suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat A C şi 100 lei reprezentând onorariul parţial al aparatorului din oficiu, avocat P F conform delegaţiei nr. 3041/21.05.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

 În baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b Cod de procedură penală achita pe inculpatul LD, fiul lui I şi M, născut la …….. în B, domiciliat în O str. B, CNP …., sub aspectul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscala prevăzuta de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 Cod penal şi spălare de bani prev. de art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 Cod penal

În baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b Cod de procedură penală achita pe inculpatul B T, fiul lui G şi R, născut la …. în I, cetatean italian, domiciliat în I, M , cu reşedinţa în România, com H sat F nr. … jud. B, sub aspectul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscala prevăzuta de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 Cod penal şi spălare de bani prev. de art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 Cod penal

În baza art. 25 alin. 5 Cod de procedură penală lasă nesoluţionata latura civila a cauzei având ca obiect pretenţiile părţii civile ANAF

În baza art. 397 alin. 5 Cod de procedură penală menţine masurile asiguratorii luate în cursul urmăririi penale prin ordonanţa procurorului din 11.02.2008 (fila 270 up)

În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului

Din fondurile Ministerului Justiţiei se va vira în favoarea Baroului Bihor suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat AC şi 100 lei reprezentând onorariul parţial al aparatorului din oficiu, avocat PF conform delegaţiei nr. …./21.05.2015

Cu drept de apel în 10 de la comunicare

Pronunţată în şedinţa publică 23 iulie 2015.

Preşedinte, Grefier,

Domenii speta

Spete similare