Anulare act emis de autorităţi publice locale

Prin acţiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. xxx/105/2014, reclamanta SC xxx SA a solicitat in contradictoriu cu paratul xxx MIZIL, ca instanţa prin hotărârea ce se va pronunţa, sa dispună anularea hotărârii nr. xxx/24.04.2014 si obligarea la emiterea unei noi hotărâri prin care terenul aferent xxx  sa fie încadrat intr-o zona fiscala corespunzătoare (Zona C sau D, in loc de Zona B), iar administratorul parcului industrial sa fie scutit de la plata impozitului pe teren.

Reclamanta a investit instanţa de judecata cu cererea de anulare a hotărârii xxx Mizil nr. xxx/24.04.2014, prin care s-a respins solicitarea acesteia de eliberare a unui acord de principiu pentru a beneficia de ajutorul de minimis privind scutirea de la plata impozitului pe teren, precum si solicitarea de trecere a terenului din zona B in alta zona de impozitare.

Se constata ca reclamanta a solicitat la data de 11.12.2013, prin cererea adresata xxx Mizil, eliberarea unui acord de principiu pentru a beneficia de ajutorul de minimis privind scutirea de la plata impozitului pe teren pentru xxx Mizil, situat in str. xxx, , in suprafaţa de 314074 mp, in baza art. 20 alin. 1 din Legea nr. 186/2013 si a prevederilor art.1 lit. 1 din Ordinul nr. 2980/2013.

Ulterior, la data de 14.03.2014, reclamanta a solicitat prin cererea adresata xxx Mizil trecerea terenului xxx Mizil situat in str. xxx,  in suprafaţa de 314074 mp, de la zona B de impozitare la zona C sau D, având in vedere ca nu dispune de utilităţile (apa, curent, gaze) existente in zona. Se menţionează ca prin investiţii proprii reclamanta a asigurat energie electrica si gazele naturale.

Potrivit art. 20 alin 1 si alin. 2 din Legea nr. 186/2013, titlul de parc industrial conferă administratorului şi rezidenţilor parcului dreptul la următoarele facilităţi:

a) scutire de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinaţiei sau pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului aferent parcului industrial;

b) scutire de la plata impozitului pe terenuri, corespunzător terenului aferent parcului industrial, potrivit prevederilor  art. 257 lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

c) scutire de la plata impozitului pe clădiri, corespunzător clădirilor care fac parte din infrastructura parcului industrial, în conformitate cu  art. 250 alin. (1) pct. 9 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare;

d) scutiri, numai cu acordul autorităţilor publice locale, de la plata oricăror taxe datorate bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pentru eliberarea oricăror certificate de urbanism, autorizaţii de construire şi/sau autorizaţii de desfiinţare de construcţii pentru terenurile şi clădirile din infrastructura parcului, ce fac parte integrantă din parcul industrial;

e) alte facilităţi ce pot fi acordate, potrivit legii, de autorităţile administraţiei publice locale.

Măsurile de ajutor de stat prevăzute de prezenta lege se acordă conform schemei de ajutor de stat promovate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în termen de maximum 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

In acest sens, se constata adoptarea  Ordinului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice( OMDRAP) nr. 2980/2013  privind aprobarea condiţiilor de acordare a măsurilor de sprijin pentru investiţiile realizate în parcurile industriale.

Conform acestui ordin, ajutorul de minimis se acordă întreprinderilor localizate în parcurile industriale, prin renunţări la venituri bugetare, sub forma scutirilor prevăzute la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale), în limita echivalentului în lei a xxx euro pentru fiecare beneficiar, pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi, respectiv xxx euro în cazul întreprinderilor care desfăşoară activitatea în domeniul transportului rutier.

Aceste prevederi ridica doua chestiuni litigioase: daca ele adăuga la lege, conferind un alt sens prevederilor 20 alin 1 din Legea nr. 186/2013 si daca se aplica si in situaţia in care întreprinderile localizate in parcurile industriale au beneficiat de scutire pentru perioada anterioara, in baza OMIRA nr. 296/2007.

In ceea ce priveşte prima chestiune, tribunalul constata ca, aşa cum reiese din interpretarea prevederilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 186/2013, condiţiile in care se acorda facilităţile fiscale sunt stabilite prin schema de ajutor de stat promovata de xxx. Aşadar, limitarea in timp a facilitaţii constând in scutirea de la plata impozitului pe teren/clădiri aferente parcului industrial nu constituie o încălcare a legii, ci o punere in aplicare a acesteia prin normele cu caracter secundar, permise de legiuitor.

Trebuie avut in vedere si faptul ca, la adoptarea schemei de ajutor de stat de către xxx au fost avute in vedere si acte comunitare cu efect direct in legislaţia interna, respectiv  Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din tratat ajutoarelor de minimis; Regulamentul (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa comună în aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare);

Conform normelor comunitare(Art. 107 din TFUE), “sunt incompatibile cu Piaţa internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau sectoare de producţie, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre Statele Membre”

In schimb, ajutorul constituit din sume mici (ajutor de minimis) nu are un efect potenţial asupra concurenţei şi comerţului între Statele Membre.

Ceea ce diferenţiază in principiu un ajutor de stat de un ajutor de minimis il constituie aşadar volumul, dimensiunea ajutoarelor primite, iar nu tipul/ natura ajutorului. In acest sens, este nerelevanta susţinerea reclamantei ca, deşi in perioada 2009-2013 a beneficiat de scutire de la plata impozitului pe teren/cladiri din parcul industrial, aceasta facilitate ar fi fost de alta natura, sub forma ajutorului de stat, iar ca in prezent ajutorul de minimis reprezintă o cu totul alta facilitate, pe deplin deschisa si societăţilor care au beneficiat anterior de aceeaşi scutire de impozite.

Conform art. 1 din Anexa nr. 1 la OMDRAP nr. 2980/2013, obiectivul prezentei scheme de minimis, denumită în continuare schemă, îl reprezintă instituirea unui mecanism de sprijin sub formă de ajutoare de minimis, pentru investiţiile realizate de întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în parcurile industriale, cu titlu sau declarate prin hotărâre a Guvernului.

În cadrul schemei, acordarea ajutoarelor de minimis se face cu respectarea criteriilor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis.

Din Regulamentul (UE) nr. 1407/2013 reiese ca perioada de trei ani care urmează să fie luată în considerare în sensul prezentului regulament ar trebui evaluată în mod constant, astfel încât, atunci când se acordă un nou ajutor de minimis, să se ia în considerare valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate în cursul exerciţiului financiar în cauză şi în cursul celor două exerciţii financiare precedente (pct 10 preambul); prezentul regulament se aplică ajutoarelor acordate înainte de intrarea sa în vigoare în cazul în care ajutoarele îndeplinesc toate condițiile prevăzute în prezentul regulament (art. 7 alin. 1).

Aşadar, nu constituie o aplicare retroactiva a legii faptul ca perioada de trei ani fiscali consecutivi se calculează prin luarea in considerare si a celor doi ani fiscali anteriori intrării in vigoare a legii.

In acelaşi timp insa, nu exista nicio dispoziţie legala care sa interzică acordarea ajutorului de minimis sub forma scutirii de la plata impozitului pe teren/clădiri in situaţia in care aceeaşi facilitate a fost acordata mai mulţi ani in baza altor acte normative.

Este deci nelegala susţinerea din referatul direcţiei economice nr. xxx/09.04.2014, act ce a stat la baza emiterii hotărârii de consiliu local contestate, in sensul ca reclamanta a beneficiat anterior de scutire de la plata impozitului pe teren.

Este insa întemeiat argumentul autorităţii locale, conform căreia facilitatea constând in scutirea de la plata impozitului pe teren se acorda doar întreprinderilor localizate in parcurile industriale, având in vedere dispoziţiile art. 1 si art. 2 din Anexa 1  la OMDRAP nr. 2980/2013, texte legale ce se refera la întreprinderi care isi desfăşoară activitatea in parcurile industriale.

Este adevărat ca, potrivit dispozitiilor art. 8 alin. 1 din Anexa 1 la OMDRAP nr. 2980/2013, administratorul parcului industrial pare sa fie, eo ipso, beneficiar virtual al ajutorului de minimis:

Pentru a beneficia de ajutor de minimis în baza schemei, administratorul parcului industrial sau rezidenţii trebuie să obţină un acord de principiu al autorităţii administraţiei publice locale, prevăzut la art. 6 alin. (4) lit. h), respectiv la art. 17 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 186/2013. Pentru administratorul parcului industrial care se doreşte a fi înfiinţat în baza Legii nr. 186/2013, acordul autorităţii administraţiei publice locale se obţine înainte de data depunerii documentaţiei pentru obţinerea titlului de parc industrial.

Acest text legal face insa parte din capitolul privind regulile procedurale ce trebuie urmate privind instituirea acordului de principiu si nu deroga de la cerinţa generala din art. 1 si art. 2, aceea ca întreprinderile beneficiare sa fie  localizate în parcurile industriale (normele procedurale constituie o aplicare a normelor de drept substanţial si nu deroga de la acestea).

In ceea ce priveşte susţinerea ca HCL nr. 48/24.04.2014 a fost emisa de o instituţie necompetenta, întrucât acordul de principiu se poate emite numai de către compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, tribunalul constata ca, potrivit art. 36 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale

In acelaşi timp, potrivit art. 23 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii sunt consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive.

Contrar susţinerii reclamantei, prevederile OMDRAP nr. 2980/2013 nu stabilesc o competenta speciala in situaţia in care se refuza eliberarea acordului de principiu pentru a beneficia de ajutorul de minimis, ci stabilesc generic faptul ca acest acord de principiu se poate respinge printr-o scrisoare emisa de aparatul de specialitate al primarului.

Astfel, competenta consiliului local nu este exclusa de existenta unei alte instituţii care sa aibă in sarcina sa atribuţia de respingere a actorului de principiu, având in vedere ca aparatul de specialitate al primarului nu constituie o instituţie, ci doar o structura organizatorica.

De altfel, direcţia economica din cadrul xxx Mizil, prin referatul nr. 13349/27.03.2014, si-a exprimat poziţia in sensul respingerii solicitării petentului.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea paratului la emiterea unei noi hotărâri prin care terenul aferent xxx Mizil sa fie încadrat in zona C sau D, in loc de zona B, tribunalul constata ca, anterior, prin HCL Mizil nr. xxx/2009 au fost stabilite criteriile de încadrare a străzilor pe zone in vederea impozitării proprietăţii imobiliare in anul 2010. conform acestei hotărâri, se încadrează in zona B imobilele situate pe străzile care beneficiază de următoarele facilitaţi: strada cu pavaj, electricitate, apa si canalizare, gaze naturale, reţele telefonice.

Potrivit pct. 4 din normele metodologice de aplicare a art. 247 cod fiscal, delimitarea zonelor si stabilirea numărului acestora, atât in intravilanul, cat si in extravilanul localităţilor, se stabilesc prin hotărârile adoptate de către consiliile locale potrivit art. 247 lit. b) din Codul fiscal, in funcţie de poziţia terenului fata de centrul localităţii, de reţelele edilitare, precum si de alte elemente specifice fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, pe baza documentaţiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism, a registrelor agricole, a evidentelor specifice cadastrului imobiliar-edilitar sau a oricăror alte evidente agricole sau cadastrale.

HCL Mizil nr. xxx/2009 produce efecte si in prezent, astfel ca reclamanta era ţinuta, fie sa solicite modificarea acestei hotărâri de consiliu local, prin stabilirea mai exacta a criteriilor de delimitare, in acord cu pct. 4 din normele metodologice mai sus arătate, fie sa conteste faptul ca terenul aferent Parcului Industrial Mizil se încadrează in criteriile menţionate de autoritatea locala.

In prima situaţie, aceea a reconsiderării criteriilor de delimitare, având in vedere prevederile pct. 6 din normele metodologice de aplicare a art. 247 cod fiscal,  consiliile locale pot adopta hotărâri in acest sens numai in cursul lunii mai pentru anul fiscal următor. Neadoptarea de modificări ale delimitării zonelor in cursul lunii mai corespunde opţiunii consiliilor locale respective de menţinere a delimitării existente a zonelor pentru anul fiscal următor.

Cu toate acestea, chiar in ipoteza favorabila a modificării delimitării zonelor in sensul solicitat de către reclamanta, efectele hotărârii de consiliu local se pot produce numai începând cu anul fiscal următor, astfel ca HCL nr. 128/19.12.2013 prin care s-au stabilit impozitele si taxele locale pentru anul 2014 nu poate suferi vreo modificare, reclamanta rămânând in continuare obligata la plata impozitelor in cuantumul calculat in baza acestei HCL si potrivit zonării deja existente.

Cererea de stabilire a unei alte delimitări a zonelor localităţii nu poate fi insa respinsa ca inadmisibila, aşa cum a invocat parata, doar pentru ca reclamanta nu a solicitat si anularea titlului executoriu nr. xxx/10.07.2014, in baza deciziei de impunere nr. xxx/06.03.2014, prin care i s-a calculat impozit pe teren. Dimpotrivă, o astfel de cerere trebuie soluţionata independent de impozitele deja stabilite, urmând ca o eventuala hotărâre de consiliu local favorabila sa poată produce efecte numai începând cu anul fiscal viitor.

In acelaşi timp, argumentele reclamantei privind adoptarea unei hotărâri de consiliu local prin care XXX Mizil sa fie încadrat intr-o alta zona, respectiv ca terenul aferent a fost anterior in extravilanul localităţii, in categoria de folosinţa păşune, ca acesta se afla pe XXX, la marginea localităţii, ca utilităţile menţionate in HCL Mizil nr. xxx/30.07.2009 nu sunt asigurate de XXX, nu pot fi reţinute de instanţa, având in vedere definiţia de la art. 247 lit. b cod fiscal, precum si faptul ca poziţia terenului fata de centrul localităţii nu este singurul criteriu de încadrare a acestuia intr-o anumita zona.

Domenii speta

Spete similare