Uzucapiune şi accesiune imobiliară

Sentinţă civilă 899 din 25.04.2014


Prin cererea înregistrată la această instanţă la nr.1863/292/2013 din 30.04.2013 reclamanta M. O. a chemat în judecată pe pârâţii M. M. , C. E., M. N., M. F., M. C., M. I. şi Comuna S…,  solicitând ca instanţa să constate că reclamanta împreună cu soţul său decedat, au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune de 30 de ani asupra suprafeţei de teren de aproximativ 1881 mp situat în comuna S., sat S., jud. TR, dobândit în anul 1970, precum şi dreptul de proprietate asupra construcţiilor pe care le-au edificat pe terenul arătat, respectiv o casă din cărămidă cu 3 camere, acoperită cu tablă.

În motivarea cererii în fapt, reclamanta a arătat că în anul 1970 s-a stabilit împreună cu soţul ei M. I., în prezent decedat, cu acordul primăriei locale, pe terenul în suprafaţă de 1881 mp situat pe raza comunei S., sat S., jud. TR, teren pe care au construit ulterior cu materiale şi muncă proprie, o casă din cărămidă compusă din 3 camere, acoperită cu tablă.  Reclamanta a arătat că întrucât soţul ei a decedat în anul 2005, i-a chemat în judecată pe cei 6 pârâţi,  în calitate de moştenitori ai acestuia iar unul dintre fii fiind decedat – M. F., au fost chemaţi în judecată soţia şi cei 3 nepoţi. A mai susţinut reclamanta că după decesul soţului a stăpânit continuu, neîntrerupt şi sub nume de proprietar imobilul, s-a comportat ca adevărata proprietară a bunurilor, a achitat taxele şi impozitele aferente imobilelor, posesia nefiindu-i viciată, întreruptă sau tulburată în vreun fel de vreo persoană, motiv pentru care a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În drept a invocat dispoziţiile art. 480,492,1837Cod Civil şi art. 111 Cod procedură civilă iar în probaţiune a solicitat probele cu înscrisuri, martori şi expertiză tehnică judiciară.

În dovedire reclamanta a depus înscrisuri.

Legal citată, pârâta Primăria comunei S., a depus întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu uzucapiunea de 30 de ani dar doar cu privire la suprafaţa de 1600 mp şi nu pentru 1881 mp, situată în comuna S., sat S., jud. TR, dobândit în anul 1970, precum şi dreptul de proprietate asupra construcţiilor pe care le-a edificat pe terenul menţionat.

Legali citaţi, ceilalţi pârâţi nu au depus întâmpinări şi nici nu s-au prezentat în instanţă pentru a-şi formula apărări.

La termenul din data de 06.09.2013, instanţa din oficiu a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M. M., C. E., M. N., M. F., M. C., M. I. şi Comuna S. - prin primar. 

Prin sentinţa civilă nr. 2265/06/09/2013 Judecătoria R.V. a admis  excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor menţionaţi, invocată din oficiu ; a respins cererea de chemare în judecată având ca obiect uzucapiune şi accesiune imobiliară, formulată de reclamanta M. O. în contradictoriu cu pârâţii M.M., C.E., M.N.,  M.F., M.C., M.I. şi Comuna S. – prin  primar, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentinţe a  declarat apel în termenul legal, apelanta  – reclamantă M. O.,  solicitând anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin Decizia civilă nr. 59 din 21.02.2014 T. T.  a admis apelul, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare J. R. V., pe rolul căreia a fost  înregistrată la data de 09.04.2014 la nr. 1863/292/2013*.

La termenul  din data de 25.04.2014 a fost invocată din oficiu de către instanţă excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată formulată de pârâţi, excepţie ce a fost pusă în discuţia părţilor.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma excepţiei invocate, instanţa a constatat următoarele:

Mai înainte de toate instanţa a constatat că reclamanta şi-a întemeiat  cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 480, 492 1837 Cod civil şi ale art. 111 Cod procedură civilă.

La solicitarea instanţei, reclamanta, prin avocat ales, şi-a precizat acţiunea arătând în mod expres că insistă în soluţionarea cererii aşa cum a fost formulată, respectiv în temeiul art. 480, 492, 1837, 1846,1890 din Vechiul cod civil şi art. 111 din vechiul cod de procedură civilă.

Având în vedere dispoziţiile art. 24 NCPC, instanţa a considerat că nu poate soluţiona cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în temeiul art. 111 din vechiul cod de procedură civilă, pentru simplul motiv că această dispoziţie legală nu mai este în vigoare la această dată şi nu era în vigoare nici la data sesizării iniţiale a instanţei, întrucât la data de 15 februarie 2013 (anterior sesizării instanţei) a intrat în vigoare noul cod de procedură civilă.

 I.  În analiza dispoziţiilor legale ce urmează a fi avute în vedere cu ocazia soluţionării unei cereri având ca obiect uzucapiune, instanţa a apreciat că trebuie făcută distincţia intre normele de drept material civil, pe de o parte, şi normele de drept procesual civil, pe de altă parte.

a) Normele de drept material civil incidente în prezenta cauză, vor fi cele prevăzute de lege  la data începutului cursului prescripţiei achizitive, adică dispoziţiile Vechiului Cod Civil  referitoare la uzucapiune.

Într-adevăr, în virtutea art. 6 din noul Cod Civil şi art. 82 din Legea nr. 71/2011, uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi, respectiv Noul Cod Civil, sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit, adică vechile dispoziţii referitoare la uzucapiune din Vechiul Cod Civil.

Instanţa a reţinut că  art. 6 din noul Cod Civil şi art. 82 din Legea nr. 71/2011,  prin sintagma „sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit”, se referă exclusiv la prevederile legale care stabilesc condiţiile de drept material civil referitoare la uzucapiune, şi în nici un caz nu au fost avute în vedere şi normele de drept procesual civil.

În concluzie, instanţa a reţinut că în prezenta cauză, dispoziţiile legale de drept material civil referitoare la durata posesiei şi la calităţile acesteia (continuă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar) sunt prevederile art.1846 şi următoarele din vechiul Cod Civil 1864.

b) Normele de drept procesual civil aplicabile în cauză vor fi cele în vigoare la data începerii demersului judiciar, şi anume data înregistrării cererii de chemare în judecată la instanţă potrivit art. 192 alin. 2 NCPC (30.04.2013), în virtutea principiului activităţii a legii procesuale civile.

 Potrivit art. 24 din Noul Cod de Procedură Civilă toate procesele şi executările silite începute după intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă vor fi supuse acestei noi reglementări procesuale civile.

Aşadar, din punct de vedere procesual civil, chiar şi cu privire la cererile de chemare în judecată ce au ca obiect uzucapiune,  instanţa va avea în vedere  dispoziţiile legale prevăzute de Noul Cod de Procedură Civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013. 

În acest context, instanţa a apreciat că  efectele dispoziţiilor art. 6 din Noul Cod Civil şi art. 82 din Legea nr. 71/2011 referitoare la uzucapiune nu pot fi extinse în nici un caz şi asupra reglementărilor procesual civile.

II. Instanţa a reţinut că Noul Cod de Procedură Civilă prevede în materia uzucapiunii o procedură specială reglementată la art. 1049 şi urm. NCPC, dispoziţii care sunt plasate în cartea a VI-a a Codului intitulată Proceduri Speciale.

În aceste condiţii, dând eficienţă principiului specialia generalibus derogant, şi în aplicarea unei interpretări sistematice a dispoziţiilor procesuale, instanţa a apreciat  că procedura specială privitoare la uzucapiune se va aplica cu prioritate faţa de normele procesuale de drept comun.

Astfel, ca urmare a efectului vechiului principiu amintit, nu se poate considera că cererile referitoare la uzucapiune se pot întemeia pe dispoziţiile de drept comun ale Noului Cod de procedură civilă (art. 35, 192 şi următoarele NCPC), atâta timp cât acelaşi cod prevede în mod expres o procedură specială referitoare exclusiv la cererile ce au ca obiect uzucapiune, respectiv dispoziţiile art. 1049 şi următoarele NCPC. 

Instanţa a apreciat că procedura specială prevăzută de art. 1049 şi urm. NCPC nu numai că este compatibilă cu  uzucapiunile a căror posesie a început sub vechea reglementare civilă, ci trebuie şi chiar este obligatoriu  să fie aplicată acestora, precum se va aplica tuturor cererilor având că obiect uzucapiune, indiferent de momentul începerii cursului prescripţiei achizitive.

Într-adevăr, parcurgând întreaga carte a VI-a a Noului Cod de Procedură Civilă, intitulată proceduri speciale, instanţa a constatat că atunci când legiuitorul a intenţionat ca procedura specială reglementată să fie una facultativă faţă de dreptul comun, a prevăzut în mod expres acest lucru.

Aşa se întâmplă, spre exemplu, în cazul procedurilor speciale cu privire la cererile de valoare redusă sau referitoare la evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fără drept,  unde dispoziţiile acestor proceduri  prevăd expres că reclamantul are alegerea între procedura specială reglementată de aceste titluri  şi procedura de drept comun (art. 1026 alin. 1, art. 1034 alin.1 NCPC).

Observând dispoziţiile Noului Cod de Procedură Civilă, referitoare la procedura de înscriere a drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii, instanţa a constatat că nu există nicio dispoziţie care să instituie un caracter facultativ al acestei proceduri faţa de cea de drept comun, iar în lipsa unei prevederi exprese în acest sens, aşa cum se întâmplă la procedurile declarate de lege ca fiind facultative, instanţa apreciază că nu se poate recunoaşte un drept al reclamantului de a alege între procedura specială şi cea de drept comun, atunci când formulează o cerere referitoare la uzucapiune.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că aplicabilitatea procedurii de înscriere a drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii se impune cu aceeaşi tărie cu care  procedura specială a divorţului, a partajului, a punerii sub interdicţie etc. prevăzute de NCPC se aplică oricăror cereri având ca obiect unul din cele enumerate, proceduri în cadrul cărora, reclamantul nu are un drept de alegere între aceste proceduri speciale şi cea de drept comun.

III. Instanţa a considerat că nu se poate susţine cu temeinicie că procedura specială prevăzută la art. 1049 şi urm. NCPC, este doar o simplă procedură administrativ-jurisdicţională de înscriere în cartea funciară a unor drepturi deja dobândite în temeiul uzucapiunii sau că s-ar aplica doar imobilelor înscrise în cartea funciară.

Dovada faptului că procedura amintită se aplică şi imobilelor neînscrise în cartea funciară este tocmai alin. 2 al art. 1050 NCPC, care prevede expres că reclamantul va arăta în cererea sa dacă imobilul este înscris sau nu în cartea funciară, precum şi dispoziţiile art. 1050 alin. 3 lit. g NCPC care impun depunerea de către reclamant fie a unui extras de carte funciară fie un certificat de sarcini, dacă imobilul nu este înscris în cartea funciară.

De asemenea, dacă ar fi doar o simplă procedură administrativ-jurisdicţională de înscriere în cartea funciară a unor drepturi deja dobândite, instanţa a apreciat că ar deveni absolut inutile art. 1050 alin. 3 lit. h NCPC care prevăd obligativitatea depunerii a unei liste cu cel puţin doi martori, situaţie care anticipează probaţiunea ce urmează a fi făcută în cauză cu privire la condiţiile de drept material civil privitoare la durata şi calitatea posesiunii exercitate asupra imobilului. 

Aşadar, în ciuda neajunsurilor legate de denumirea titlului destinat acestei proceduri prevăzute la art. 1049 şi urm. NCPC, instanţa a apreciat că în abordarea  dispoziţiilor în discuţie, prin raportare la importanţa deosebită a procedurii amintite, trebuie efectuată o analiză complexă care să exceadă unei interpretări pur literale a textelor, urmând a se forma o viziune de ansamblu asupra instituţiei procesuale în cauză, viziune care să cuprindă şi să sintetizeze rezultatul mai multor tipuri de interpretare, ţinând seama în special de scopul edictării normelor analizate.

De asemenea, în susţinerea celor expuse,  instanţa a reţinut şi dispoziţiile art. 1050 NCPC, care stabilind competenţa materială şi teritorială cu privire la aceste cereri, se referă expres la „cererea de uzucapiune”, nefăcând nicio distincţie între uzucapiunile începute sub imperiul vechiului Cod civil şi uzucapiunile începute  în condiţiile art. 930 şi urm. Noul Cod civil.

Acest lucru  înseamnă că potrivit vechiului principiu ubi lex non distiguit nec nos distinguere debemus, în lipsa unei distincţii clare a legii, nu se poate interpreta în sensul că uzucapiunile începute sub imperiul vechiului cod civil sunt sustrase  de la  aplicarea dispoziţiilor art. 1049-1052 NCPC.

Având în vedere practica judiciară incipientă în legătură cu acest aspect, cu toate că nu poate reprezenta izvor de drept şi nici nu se impune cu forţă obligatorie, instanţa a avut în vedere, doar cu titlu de reper însă, şi minuta şedinţei de unificare a practicii judiciare a Curţii de Apel Bucureşti din data de 16.10.2013, unde unanimitatea judecătorilor prezenţi de la toate instanţele arondate a apreciat în sensul aplicării dispoziţiilor art. 1049-1052 NCPC şi uzucapiunilor începute sub imperiul vechiului Cod Civil.

Inadmisibilitatea este sancţiunea de drept procesual civil care împiedică efectuarea unor acte pe care lege nu le prevede ori le interzice, sau împiedică exercitarea unui drept în alte condiţii decât cele stabilite de lege sau a unui drept care a fost deja epuizat într-o altă cale procedurală.

În virtutea rolului său activ, instanţa a solicitat reclamantei să precizeze dacă  înţelege să îşi întemeieze cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 1049 şi urm. NCPC, însă reprezentantul reclamantei a arătat în mod expres că insistă în soluţionarea cererii aşa cum a fost formulată, respectiv în temeiul art. 480, 492, 1837, 1846,1890 din Vechiul cod civil şi art. 111 din vechiul cod de procedură civilă.

Pentru motivele deja expuse, constatând astfel că reclamanta şi-a exercitat dreptul material la acţiune în alte condiţii decât cele stabilite de lege neurmând procedura specială prevăzută de art.1049 şi urm. NCPC, instanţa a admis excepţia invocată şi a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.