Plângere contravenţională

Dosar nr. 1402/308/2011*

Operator de date cu caracter personal 3192

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SIGHIŞOARA

CIVIL

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 783

Şedinţa publică din 23 mai 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE Cornelia Pop

Grefier Laura Iancu

Pe rol pronunţarea în cauza civilă privind pe petenta B.C.R. prin reprezentant legal, în contradictoriu cu intimata Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Mures prin reprezentant legal, având ca obiect plângere contravenţională.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică la pronunţare, nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 21 mai 2013, iar susţinerile şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă, când Judecătoria având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru azi, 23 mai 2013, când s-a pronunţat următoarea sentinţă:

INSTANŢA

Prin plângerea înregistrată la această instanţă sub nr. de 1402/308/2011 petenta BCR formulată în contradictoriu cu intimata Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Consumatorilor – Comisia Judeţeană pentru Protecţia Consumatorilor Mureş, a solicitat suspendarea executării sancţiunilor complementare dispuse prin procesul verbal contestat şi, anularea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria ANPC nr. 0087885 din 28.04.2011 al CIPC Mureş.

În considerentele plângerii petenta a arătat, cu referire la cererea de suspendare a sancţiunilor stabilite prin procesul verbal contestat că, OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, conţine norma generală şi, instituie regula suspendării de drept a executării, în cazul în care, s-a formulat plângere împotriva actului sancţionator dispoziţiilor care, se completează cu disp. art. 62 din OG nr.21/1992, că art. 59 din OG 21/1992 prevede că, doar în cazurile art. 51, 55 şi 56, nu sunt aplicabile disp. art. 32 alin. 3 teza întâi din OG nr. 2/2001, iar cu privire la sancţiunile principale dispuse de organul de control, instanţa de judecată, va constata aplicarea art. 32 teza întâi, prin care se suspendă de drept executarea amenzilor dispuse prin procesul verbal contestat, că existând indicii de nelegalitate ale procesului verbal contestat şi paguba iminentă ce s-ar produce băncii, se impune suspendarea, prin procesul verbal contestat impunându-i-se băncii să anuleze comisionul de risc şi, să recalculeze acest comision cu suma zero la petentul Tomoioagă Dorin, de la  încheierea contractului cu returnarea lui şi, revenirea la comisionul de administrare de 7,98 lei pe lună, recalcularea comisionului de risc şi returnarea lui pe toată perioada legală, fără indicarea vreunui temei legal pentru  luarea acestei măsuri că, această măsură nu se identifică în dispoziţiile nici uneia din situaţiile prev. de art. 56 lit. a – d din OG nr. 21/1992.

Se mai arată de petentă referitor la aceeaşi chestiune, că este aplicabil prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură persoana juridică, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti (art. 23 alin. 11 din Constituţia României) că prezumţia de legalitate  a procesului verbal este relativă, mai ales în momentul în care procesul verbal a fost contestat, şi că măsurile dispuse de intimată prin procesul verbal sunt echivoce, putând produce efecte nejustificate faţă de bancă prin crearea unui prejudiciu cert constând în amendă de la 2000 lei, conform art. 51 alin. 7 din OG 21/1992.

În ce priveşte nelegalitatea procesului verbal, se arată de către petentă că, procesul verbal nu cuprinde o descriere exactă a faptei, care reprezintă contravenţia din procesul verbal al ANCP, dând naştere echivocului, insuficienta descriere a faptei în conţinutul procesului verbal, ducând la nulitatea acestuia, practica judiciară statuând în acest fel.

S-a mai arătat că, petentul a mai fost sancţionat pentru aceeaşi faptă şi, prin procesul verbal nr. 009673 din 2.11.2010, însă la acea dată, s-a apreciat că, s-au încălcat disp. art. 35 (1) lit. a şi b din OUG nr. 50/2010, că faptele băncii cu privire la costurile de administrare sunt scoase din contextul întreprinse de bancă, în vederea reorganizării costurilor contractelor de credit şi, scopul alinierii cu prev. OUG. Nr. 50/2010 şi, sunt prezentate trunchiat, fără a se  preciza în concret, care anume elemente, au  determinat agenţii constatatori să le califice drept contravenţii, făcându-se doar o verificare formală şi sumară a contractelor şi, nu o analiză fundamentală, banca bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie, invocând şi disp. art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la împrejurarea că, banca petentă a fost sancţionată pentru aceeaşi faptă şi, prin procesul verbal de constatare a contravenţiei seria ANPC nr. 0009673 din 2.11.2010, de aceeaşi reprezentanţi ai CJPC Mureş, se arată că principiul „non bis in idem” este consacrat  expres în art. 5 alin. 7 din OG 2/2001, intimatul nesocotind aceste dispoziţii legale, acest principiu, impunându-se anularea celui de-al doilea proces verbal.

S-a invocat de către petentă şi excepţia prescripţiei dreptului de  a sancţiona contravenţional, încălcarea disp. art. 9 ind. 3 lit. e din OG nr. 21/1992, arătându-se că, agenţii constatatori au aplicat sancţiunea amenzii de 5000 lei, în tem. art. 50 lit. e din OG 21/1992 republicată, considerând că, s-au încălcat dispoziţiile legale menţionate, că termenul de prescripţie a dreptului de a aplica sancţiunea contravenţională prev. de OG nr. 21/1992, este de 6 luni, de la data săvârşirii faptei, conform art. 13 alin. 3 din OG nr. 2/2001”, aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni, de la data săvârşirii faptei, data de la care începe să curgă termenul fiind, data săvârşirii faptei, că fapta reţinută în sarcina băncii, este reprezentată de presupusa majorare a comisionului de  administrare perceput în temeiul contractului de credit nr. 953F din 30.11.2007 prin actul adiţional nr. 1 din 14.09.2010, ori de la data încheierii actului adiţional, prin care a fost operată pretinsa majorare (14.09.2010) şi, până la data încheierii procesului verbal ANPC nr. 0087885/28.04.2011, a trecut o perioadă ce depăşeşte termenul de 6 luni, că nu se poate reţine continuitatea contravenţiei, neputându-se confunda efectele contravenţiei, care sunt totdeauna continue, cu natura juridică a faptei ilicite, contractul şi actul adiţional încheiate, fiind fapte „uno icto”, care se  înfăptuiesc dintr-o dată, încălcarea legii se realizează o singură dată, în timp ce efectele se produc continuu. Cu privire la fondul cauzei petentul a arătat că, faptele constatate, nu se încadrează în textul de lege indicat – art. 9 ind. 3 lit. e pct. 1 din OG nr. 21/1992, privind protecţia consumatorilor care prevede că „fără a prejudicia prevederile privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului se interzice majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri menţionate în contract”, care este identic cu cel prev. de art. 35 alin. 1 din OUG nr. 50/2010, care prevede „fără a aduce atingere prevederilor legale privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului de credit  se interzice majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor şi spezelor bancare, cu excepţia costurilor impuse prin legislaţie”, că agenţii constatatori, trebuiau să se raporteze numai la norma specială, respectiv art. 35 alin. 1 lit. a din OUG nr. 50/2010, neputând reţine dispoziţiile din legea generală că, banca nu a indicat prev. OG 21/1992, ci a procedat la alinierea contractului de credit încheiat cu clienţii lor la prev. OUG nr. 50/2010, că prin Contractele de credit încheiate cu clienţii, s-au prevăzut comisioanele percepute de bancă pentru creditele puse la dispoziţie, ca parte a costului creditului – „preţul contractului”, printre aceste comisioane, prevăzându-se „comision de administrare” şi/sau „comision de urmărire riscuri” comisioane ce se plăteau lunar de petenţi, într-un anumit cuantum, dar determinat în contract şi, că prin actele adiţionale transmise clienţilor banca, a procedat la adaptarea prevederilor contractuale menţinând elementele definitorii ale contractului sub aspectul preţului, astfel că, în opinia petentei, s-a păstrat preţul contractului, care nu încalcă nici una din obligaţiile legale în materia protecţiei consumatorilor.

Majorarea comisioanelor percepute trebuie analizată prin raportare la momentul încheierii contractului, pe de o parte, arată petenta, şi prin raportare la cuantumul total al comisioanelor percepute iniţial, pe de altă parte, pentru că în totalitatea lor comisioanele fac parte din preţul contractului.

Petenta a arătat în continuare că, din procesul verbal contestat, analizând dosarul de credit, administrarea creditului şi asigurarea asumată de bancă sunt calificate ca „servicii”, că debitorul băncii, suportând preţul creditului, este dator în realitate să suporte cale două componente ale acestuia, dobânda şi comisioanele, comisionul de risc fiind un element al preţului băncii, de care banca trebuie să ţină seama şi, să încerce să îl acopere, citând din Normele BNR nr. 17/18 decembrie 2003 şi Regulamentul nr. 3/2007 al BNR, privitor la limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice OUG nr. 50/2010, arată petenta, nu a eliminat comisionul de risc din categoriile de costuri, ci a obligat banca să îl încadreze corespunzător, fie în comision de administrare, dacă implică componenta de administrare, fie dobândă, dacă implică alte tipuri de activităţi, în speţă comisionul de risc, având în vedere operaţiunile de monitorizare a riscurilor şi, se încadrează în activitatea de administrare, fiind inclus în comisionul de administrare, aplicarea OUG nr. 50/2010, nu poate conduce la micşorarea preţului unui contract în curs de derulare, fiindcă o astfel de modificare ar încălca libertatea contractuală şi, ar excede cadrul legal general al protecţiei consumatorului, care exclude intervenţia asupra preţului contractului, constituind în egală măsură şi o aplicare retroactivă a legii, astfel că interpretarea CJPC este nelegală în sensul că am fi în prezenţa unor modificări ale comisioanelor percepute de bancă, banca, în realitate nefăcând decât să aplice dispoziţiile legale, privind reîncadrarea costurilor şi, prin prisma legislaţiei comunitare, arată petenta, interpretarea OUG nr. 50/2010 trebuie făcută potrivit principiului interpretării conforme, prin aplicarea Directivei 1008 – 48/CE, că art. 33 – 44 din OUG nr. 50/2010 nu au echivalent în Directivă că Directiva menţionată, are ca scop armonizarea la nivel maxim al reglementărilor naţionale, judecătorul naţional, fiind obligat să interpreteze norma naţională în sensul în care această normă este în concordanţă cu dreptul comunitar, mergând chiar până la excluderea normei naţionale, care intră în conflict cu cea europeană şi, care afectează realizarea obiectivelor acesteia din urmă şi, că acceptând interpretarea restrictivă şi formatilă sugerată de ANPC s-ar ajunge inevitabil la o nesocotire a dreptului băncii petente de a-şi desfăşura activitatea bancară în condiţii de egalitate de şanse cu celelalte instituţii bancare, care îşi au sediile în alte state membre ale Uniunii Europene.

Petenta a susţinut în considerentele plângerii sale şi obligaţia instanţei de a  interpreta OUG nr. 50/2010 în conformitate cu dispoziţiile constituţionale şi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, arătând că art. 1 din Protocolul 1 al CEDO, protejează proprietatea societăţilor comerciale şi posibilitatea acestora de a urmări profitul, ori interpretarea ANPC, a  dispoziţiilor OUG nr. 50/2010 în materia generală în procesul verbal, ar fi de natură, să încalce exercitarea atributelor proprietăţii creditorilor asupra propriei activităţi şi, implicit, dreptul lor de proprietate şi, art. 17 din Constituţia României cuprinde dreptul la libertatea exercitării activităţii comerciale, arată în continuare petenta, însăşi Curtea Constituţională a stabilit prin Decizia nr. 230/2007 că „în scopul creării cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor formelor de producţie, statul trebuie să susţină o politică concurenţială corectă, acesta, jucând un rol esenţial în facilitatea liberei circulaţii a mărfurilor, în stimularea iniţiativei participanţilor la activitatea de comerţ, realizând şi funcţia de garanţie a unei economii de piaţă”.

A fost anexată copia procesului verbal de contravenţie contestat.

Prin întâmpinare intimatul Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş, a solicitat respingerea plângerii şi, menţinerea procesului verbal.

În considerentele întâmpinării, intimatul a susţinut că, procesul verbal contestat cu nr. 0087885/28.04.2011 seria ANPC, a fost încheiat cu respectarea art. 16, 17 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, fiind semnat fără obiecţiuni de reprezentantul operatorului economic, că agenţii constatatori comisari ai CJPC Mureş, s-au deplasat la data de 19.04.2011 la sediul BCR Sighişoara, urmare a unor reclamaţii: reclamaţia nr. 203 din 11.02.2011 priveşte modificarea contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 9527/30.11.2011 şi, a ratei dobânzii, fără să se fi negociat contractul privind comisioanele şi, dobânda pentru Tomoioagă Dorin, că în urma cercetării acestei reclamaţii s-a constatat că, acesta din urmă, a încheiat cu BCR  Sighişoara Contractul de credit nr. 952F/30.11.2007 cu rambursare pe o perioadă de  120 luni, cu dobândă fixă în primele 3 luni, dobânda curentă de 8,9% pe an, după care, s-a transformat în dobândă variabilă, ajungând ca dobânda anuală efectivă să fie de 25,96% pe an, conform actul adiţional la contract din 19.09.2010 şi care, s-a perceput, fără să semneze contractul, contractul şi actul adiţional nefiind negociate, petentul nereuşind să influenţeze natura dobânzilor şi comisioanelor; reclamaţia cu nr. 204/11.02.2011, priveşte modificarea dobânzii fără notificare şi nenegocierea Contractului de Credit bancar pentru persoane fizice nr. 953/30.11.2007, majorarea comisionului de administrare de la 7,98 lei/lună la 44,66 lei/lună solicitându-se negocierea contractului şi, scăderea dobânzilor şi comisioanelor, în urma cercetării reclamaţiei constatându-se că petiţionarul a încheiat cu BCR Sucursala Sighişoara contractul nr. 953/30.11.2007 cu o dobândă fixă de 8,9% pe 3 luni, după care dobânda este revizuibilă, în timp de 3 ani dobânda crescând la 19,15% pe an, iar DAE a crescut de la 15,41% pe an la 25,96% pe an, conform actului adiţional la contract din 14.09.2010 şi graficului de rambursare, contractul şi actul adiţional nefiind negociate, iar din graficul de rambursare din 17.02.2011 şi cel din 26.04.2011 rezultând că, s-a cumulat comisionul de risc cu cel de administrare, majorându-se la 44,66 lei /lună.

Intimatul mai arată că, banca a încălcat disp. art. 4 alin. 1 – 3 din L. 193/2000 şi art. 9 ind. 3 lit. e pct. 1 din OG 21/1992, privind protecţia consumatorilor şi sancţionabil prin art. 50(1) lit. e, cu amenda de la 5000 lei la 50.000 lei, aplicându-se băncii amenda de 5000 lei.

În drept s-au invocat disp. art. 115 – 118 C.pr.civ., OG nr. 2/2001, OG 21/1992

Au fost anexate reclamaţiile petiţionarilor Tomoioagă Anca şi Tomoioagă Dorin (f. 47, 48), contractul de credit bancar nr. 953F/30.11.2007, Actul adiţional nr. 1 la Contractul de credit nr. 953F/30.11.2007 din 14.09.2010, grafice rambursare credit.

Prin încheierea din 11 octombrie 2011 (f. 74 din dosar), instanţa s-a pronunţat asupra cererii de suspendare a executării sancţiunilor complementare da la secţiunea K, pct. 1, 2 din procesul verbal contestat, privind anularea comisionului de risc şi, recalcularea acestuia cu suma zero lei petentului Tomoioagă Dorin, de la încheierea contractului cu returnarea lui, şi revenirea la comisionul de administrare de 7,89 lei/lună recalcularea comisionului de risc pe toată perioada legală, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului cauzei, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal contestat a contravenţiei seria ANPC nr. 0087886/28.04.2011 a Comisiei Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor Mureş petenta B.C.R. SA, a fost sancţionată contravenţional cu amenda de 5000 lei, pentru contravenţia prev. de art. 4 (1) (2) (3) din L. nr. 193/2000 şi art. 9 ind.3 din OG nr. 21/1992 şi, sancţionată de art. 50 (1) e, constând în aceea că, prin reclamaţia nr. 203/11.02.2011 petiţionarul Tomoioagă Dorin a sesizat că a fost modificat unilateral contractul de credit pentru persoane fizice nr. 952F/30.11.2007 şi rata dobânzii şi nu s-a negociat contractul privind comisioane şi dobânzi şi în urma cercetării s-a constatat că, prin  contractul nr. 952/F/30.11.2007, cu rambursare pe o perioadă de 120 luni, dobânda a fost stabilită fixă în primele trei luni, dobânda curentă 8,9%/an, după care s-a transformat în dobândă variabilă, ajungând la dobânda anuală efectivă să fie de 25,9% pe an, conform actului adiţional la contractul din 19.09.2010 şi, care s-a perceput fără ca petentul să semneze contractul, contractul cu petentul nu a fost negociat, nici actul adiţional din 14.09. 2010, astfel încât petiţionarul nu a reuşit să influenţeze natura dobânzilor şi comisioanelor; la 15.04.2011 s-a încheiat actul adiţional 952F/B, prin care dobânda curentă este de 13% pe an fixă, iar dobânda anuală efectivă este de 16,26% pe an, fără a modifica comisionul de administrare de  35,24 lei şi, comisionul de risc de 116,23 lei/lună, atât comisionul de risc, cât şi comisionul de administrare fiind considerate clauze abuzive din contract, încălcând disp.  art. 4 (1), 4 (2), 4 (3) din L. nr. 193/2000, petenta solicitând anularea comisionului de risc, conform OUG nr. 50/2010, modificat şi aprobată prin L. nr. 268/2010; BCR a încheiat  contractul nr. 953/30.11.2007 cu dobândă fixă de 8,9% pe 3 luni, după care dobânda este revizuibilă, în timp de 3 ani, dobânda a crescut la 19,15% pe an (dobânda curentă), iar dobânda anuală efectivă a crescut de la 15,41% pe an la 25,96% pe an, conform actului adiţional la contractul de credit din 14.09.2010 şi graficului de rambursare, contractul şi actul adiţional menţionat, nu au fost negociate, deşi petiţionara Tomoioagă Anca a solicitat, în contract, impunându-se un comision de administrare de 7,89 lei şi, un comision de risc de 36,68 lei, încălcându-se art. 4 (1), 4 (2), 4 (3) din L. nr. 193/2000, sancţionabil prin art. 1 (3) din L. nr. 193/2000 modificat prin L. nr. 161/2010, că din creditul de rambursare, credit din 17.02.2011 şi cel din 26.04.2011 rezultă că, s-a cumulat comisionul de risc cu cel de administrare, majorându-se comisionul de administrare la 44,66 lei/lună, respectiv 7,89 lei/lună comision administrare – 36,68 lei comision risc = 44,66 lei/lună, încălcând disp. art. 9 ind. 3 lit. e (1) lit. e din OG nr. 21/1992 (f. 21 – 23 din dosar).

În cauză, petentul a invocat: pe cale de excepţie nulitatea procesului verbal şi prescripţia dreptului de a aplica sancţiuni.

Instanţa, în temeiul art. 137 C.pr.civ., se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor, care sunt excepţii de fond absolute.

Analizând procesul verbal din punct de vedere al disp. art. 17 din OG nr. 2/2001, instanţa constată că, nu se poate reţine ca şi cauză de nulitate absolută descrierea faptei insuficient, astfel cum a invocat petenta, cauzele de nulitate absolută, fiind limitativ prevăzute în textul de lege menţionat: „lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul peroanelor juridice, lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a sancţionării agentului constatator, atrage nulitatea procesului verbal.

Aşadar, doar lipsa din procesul verbal a menţiunii privind fapta săvârşită atrage nulitatea procesului verbal, nu şi insuficienţa descrierii a acesteia, în consecinţă excepţia nulităţii procesului verbal va fi respinsă ca nefondată.

Orice altă, omisiune din procesul verbal se sancţionează cu nulitate relativă, numai în natura în care cel care invocă nulitatea face dovada vătămării sale, vătămare care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal contestat în procedura desfăşurată în faţa instanţei.

Prin sentinţa civilă nr.1552/21.11.2011 s-a admis excepţia prescripţiei dreptului de a aplica sancţiunea contravenţională şi s-a dispus anularea procesului.

Împotriva Sentinţei civile nr.1552/21.11.2011 s-a declarat recurs de către intimatul Comisariatul Judeţean Mureş pentru protecţia Consumatorilor, recurs care a fost admis prin Decizia nr.743/29.11.2012, sentinţa fiind casată şi trimisă la instanţa de fond pentru judecarea pe fond a cauzei.

Petenta a invocat excepţia nulităţii procesului verbal contestat şi excepţia autorităţii de lucru judecat.

Instanţa se va pronunţa mai întâi conform art.137 c.pr.civ. asupra acestor excepţii.

În ce priveşte excepţia nulităţii procesului verbal, instanţa a analizat-o deja în cele ce preced, constatând că procesul verbal îndeplineşte cerinţele prevăzute de dispoziţiile art.17 din OG 2/2001 sub sancţiunea nulităţii absolute şi în consecinţă va respinge excepţia nulităţii.

Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat banca a arătat că în Dosarul nr.3384/308/2010 s-a pronunţat Sentinţa civilă nr.211/2012 din 31 ianuarie 2012, modificată prin Decizia nr.101/5.03.2013 a Tribunalului Mureş, s-a anulat în întregime procesul verbal de contravenţie seria ANPC nr.0009673 din 2.11.2010 al CJPC Mureş şi care viza aceleaşi contracte de credit şi aceleaşi încălcări ale dispoziţiilor legale, respectiv cu referire la contractul de credit nr.952/F/30.11.2007, art.4 al.1,2,3 din Lg.193/2000, iar cu referire la contractul 953/2007 încălcarea art.93 din OG 21/1992 Rep.

Cu privire la această excepţie, instanţa apreciază că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Prin Sentinţa civilă nr.211/31.01.2012 a Judecătoriei Sighişoara, pronunţată în Dosarul nr.3384/308/2010 modificată în parte prin Decizia nr.101/5.03.2013 a Tribunalului Mureş, irevocabilă, a fost admisă plângerea petentei BCR în contradictoriu cu intimatul ANPC _ CJPC Mureş şi s-a anulat în întregime procesul verbal de constatare a contravenţiei seria ANPC 0009673/2.11.2010 al CJPC Mureş, procesul verbal vizând încălcarea de către bancă în contractul de credit nr.952/F/2007 şi 953/2007 în ce priveşte dobânda aplicată de bancă şi comisioanele de risc şi administrare.

Se constată aşadar că între cele două cauze nu există triplă identitate de elemente: obiect, cauză, părţi, procesele verbale contestate fiind diferite şi se referă la perioade de timp diferite, ca şi temeiul legal invocat de intimat în procesul verbal.

Pe plan procesual autoritatea de lucru judecat se manifestă sub formă de excepţie procesuală (art.166 c.pr.civ.) şi respectiv prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze un aspect/aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părţi.

În manifestare de excepţie procesuală autoritatea de lucru judecat presupune existenţa triplei identităţi de elemente: obiect, părţi, cauză şi corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să împiedice formularea unei noi cereri de chemare în judecată având acelaşi obiect, cauză şi părţi.

În sens pozitiv autoritatea de lucru judecat se manifestă în sensul că nu există posibilitatea de a statua diferit asupra aspectelor litigioase dezlegate anterior în raporturile dintre părţi.

Aşadar în cauză nu exista autoritate de lucru judecat ca excepţie, ci prezumţia puterii lucrului judecat.

Efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a statua diferit.

Altfel spus efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare, şi care nu pot fi ignorate.

Cum potrivit art.1200 pct.4 cu referire la art.1202 al.2 c.civ., în relaţiile dintre părţi, prezumţia lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdic?ional într-un prim litigiu va fi opus părţilor din acel litigiu şi succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raport juridic deja soluţionat.

În consecinţă instanţa va respinge excepţia autorităţii de lucru judecat pentru considerentele expuse în cele ce preced, dar va admite plângerea petentei constatând că în cauză operează prezumţia lucrului judecat, instanţa neputând da o altă dezlegare litigiului decât cea dată în Dosarul nr.3384/308/2010, de anulare în întregime a procesului verbal de contravenţie contestat.

Fiind în culpă procesuală, intimatul va fi obligat, conform art.274 c.pr.civ., la cheltuieli de judecată către petentă în cuantum justificat de 5185,31 lei, constând în onorariu avocaţial (conform facturii aflată la f.139 din dosar).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţiile nulităţii procesului verbal şi excepţia autorităţii lucrului judecat invocate de petenta B.C.R. SA.

Admite plângerea petentei B.C.R. SA formulată în contradictoriu cu intimata ANPC - Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş, şi în consecinţă:

Dispune anularea procesului verbal de contravenţie seria ANPC nr. 0087885/28.04.2011 al C.J.P.C. Mureş.

Obligă pe intimată la 5185,31 lei cheltuieli  de judecată către petentă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 23 mai 2013.

Preşedinte,

Cornelia Pop

Grefier,

Laura Iancu

Red.P.C.tehnored.L.I.

4ex./17.07. 2013

Domenii speta

Spete similare