Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 8 din 16.01.2015


La data de 19.12.2014 contestatorii MI si şi MM  au formulat in contradictoriu cu intimatul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC, contestaţie împotriva încheierii din 2014 din dosarul de executare nr. /2014, sub aspectul neadmiterii la cheltuielile de executare a bonului de carburant nr. in suma de 100 (una suta) lei, reprezentând costul deplasării Bucureşti – Ploieşti - Bucureşti. Cu cheltuieli de judecata.

În motivarea contestaţiei se arată de contestatori că s-au adresat executorului judecătoresc in dosarul de executare de mai sus, care le-a perceput integral onorariul cuvenit pe care i l-au achitat, deşi aveau in curs de executare mai multe dosare la acest birou de executor, insa acesta n-a considerat necesar sa le treacă si costul transportului.

Se mai arată că art. 669 Codul procedura civila, referitor la cheltuielile de executare, le enumera in alineatul 3 pct.6 in mod explicit, iar faţă de faptul că  cei doi contestatori nu au domiciliul in Ploieşti, era firesc sa se deplaseze cu un mijloc de transport, iar costul deplasării făcute din necesitate si in vederea executării in cauza de mai sus, trebuie suportat, conform legii, de către debitori.

Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. art.711 si urm. rap. la art.650 din Codul de procedura civila, precum si disp.art.54 si art.56 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti.

Biroul Executorului Judecătoresc a formulat întâmpinare la contestaţia formulata de contestatorii MI si MM împotriva încheierii de încuviinţare emisa de BEJ „ " in data de 18.11.2014 in dosarul execuţional nr. 443/2014, solicitând respingerea contestaţiei, cu obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Se arată în cuprinsul întâmpinării că reclamanţii MI si MM s-au prezentat la BEJ in data de 12.11.2014 si au solicitat executarea silita a debitorilor MP si MD, in baza titlului executoriu reprezenta de sentinţa civila nr. din 2014 pronunţata de Judecătoria Sinaia în dosar nr. , pentru recuperarea sumei de 2239,98 lei, precum si a cheltuielilor de deplasare in cuantum de 100,05 lei, conform bonului de carburant nr. 444/12.11.2014.

Cererea de executare a fost admisa in parte prin încheierea din data de 12.11.2014 a BEJ „ ", având in vedere ca doar sentinţa civila nr. din 2014 pronunţata de Judecătoria Sinaia îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege in ceea ce priveşte caracterul de titlul executoriu.

Bonul de carburant nr. 2014 nu este titlu executoriu, nu poate fi considerat ca si cheltuială de executare datorita faptului ca art. 669 alin. 2 C. proc. civ. prevede ca "De asemenea, debitorul va fi ţinut sa suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare", deci nicidecum înainte (astfel cum este cazul bonului de carburant).

Cheltuielile de executare enumerate de legiuitor in art. 669 alin. (3) C proc. civ. sunt cu privire la demersurile efectuate de către executorul judecătoresc in vederea aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor civile din titlurile executorii, nu cu privire la deplasările creditorului la biroul executorului judecătoresc.

Legiuitorul oferă expres posibilitatea petentului de a depune cererea de executare prin posta, curier, telefax, posta electronica, tocmai in vederea evitării acestor cheltuieli de deplasare, care pot fi transformate in anumite situaţii in abuz de drept.

In drept: art. 632,663, 665, 669, C. proc.civilă (filele 23-24).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Contestatorii creditori MI si MM s-au prezentat la sediul BEJ Ţărean Calin din mun. Ploieşti in data de .2014 si au solicitat executarea silita a debitorilor MP si MD, in baza titlului executoriu reprezenta de sentinţa civila nr. din .2014 pronunţata de Judecătoria Sinaia în dosar nr. /2012, pentru recuperarea sumei de 2239,98 lei, precum si a cheltuielilor de deplasare in cuantum de 100,05 lei, conform bonului de carburant nr. .2014 (fila 28).

Ca urmare a cererii creditorilor a fost deschis dosarul de executare silită nr. /2014 al BEJ .

Cererea de executare a fost admisa in parte prin încheierea din data de 18.11.2014 a BEJ , arătându-se în motivarea încheierii executorului judecătoresc faptul că doar sentinţa civila nr. din 2014 pronunţata de Judecătoria Sinaia îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege in ceea ce priveşte caracterul de titlul executoriu (filele 41-42).

Cu privire la bonul de carburant nr. 2014, deplasare Bucureşti-Ploieşti, se arată de executorul judecătoresc că „acesta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 632 Cod proc.civilă în ceea ce priveşte titlul executoriu”.

Instanţa constată că bonului de carburant nr. 444/12.11.2014 reprezentând costul deplasării creditorilor de la Bucureşti - unde au domiciliul – la Ploieşti – unde se află sediul executorului judecătoresc (fila 38), nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 632 Cod proc.civilă, prevedere legală care defineşte titlurile executorii.

Caracterul de titlu executoriu al bonului de carburant, reprezentând cheltuială de transport, este dat de procesul-verbal de stabilire cheltuieli de executare silită întocmit de executorul judecătoresc în cadrul dosarului de executare silită, astfel cum dispune art. 638 alin.1 pct.1 Cod proc.civilă rap. la art. 669 alin.6 Cod proc.civilă, care prevede că „pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât şi pentru executorul judecătoresc”.

Potrivit art. 669 alin.3 pct.6 Cod proc.civilă, reprezintă cheltuieli de executare şi cheltuielile de transport.

Această prevedere legală trebuie coroborată cu disp. art. 663 alin.1 Cod proc.civilă, care dispun că cererea de executare silită se depune, personal sau prin reprezentant legal ori convenţional, la biroul executorului judecătoresc competent ori se transmite acestuia prin poştă, curier, fax, poştă electronică sau alte asemenea mijloace ce asigura transmiterea textului şi confirmarea primirii cererii de executare cu toate documentele justificative.

Apărarea intimatului, în sensul că bonul de carburant nu poate fi considerat ca si cheltuială de executare datorita faptului ca art. 669 alin. 2 C. proc. civ. prevede ca "De asemenea, debitorul va fi ţinut sa suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare", deci nicidecum înainte (astfel cum este cazul bonului de carburant), nu poate fi reţinută ca întemeiată, câtă vreme art. 669 alin.3 C. proc.civilă enumeră în mod expres în categoria cheltuielilor de executare şi pe cele de transport, fără a distinge cu privire la momentul efectuării lor, singura cerinţă fiind ca aceste cheltuieli să aibă legătură cu executarea silită.

De asemenea, textul legal nu distinge cu privire la aceste cheltuieli, în sensul că s-ar referi doar la demersurile efectuate de către executorul judecătoresc in vederea aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor civile din titlurile executorii, nu cu privire la deplasările creditorului la biroul executorului judecătoresc, astfel că acolo unde legea nu distinge, nu este chemat să distingă nici cel care aplică legea.

De altfel, pe raţionamentul expus de executorul judecătoresc n-ar trebui să constituie cheltuieli de executare nici cele privind taxele de timbru necesare declanşării executării silite, deoarece şi ele sunt achitate anticipat începerii executării silite.

Nici susţinerea intimatului, în sensul că legiuitorul oferă expres posibilitatea petentului de a depune cererea de executare prin posta, curier, telefax, posta electronica, tocmai in vederea evitării acestor cheltuieli de deplasare, care pot fi transformate in anumite situaţii in abuz de drept, nu este întemeiată, în condiţiile în care legiuitorul oferă creditorului dreptul de opţiune cu privire la modalitatea în care se adresează executorului judecătoresc, acesta având posibilitatea de a alege între a se adresa personal sau prin reprezentant legal ori convenţional, astfel cum dispune art. 663 alin.1 Cod proc.civilă sau de a transmite cererea prin poştă, curier, fax, poştă electronică sau alte asemenea mijloace ce asigura transmiterea textului şi confirmarea primirii cererii de executare cu toate documentele justificative.

Fiind o facultate a creditorului, aceasta nu poate fi transformată într-o obligaţie, astfel cum pretinde executorul judecătoresc.

În condiţiile în care creditorii au dovedit că pentru depunerea cererii lor la biroul executorului judecătoresc la data de 12.11.2014 a fost necesară deplasarea de la localitatea de domiciliu la localitatea unde se află sediul acestuia din urmă, cheltuind pentru această deplasare suma de 100 lei, potrivit documentului justificativ depus în dosarul de executare silită, cheltuială care nu îmbracă formă abuzivă, fiind efectuată la aceeaşi dată cu depunerea cererii de executare silită, executorul judecătoresc avea obligaţia admiterii acesteia ca şi cheltuială de executare, sens în care, în temeiul art. 711 alin.1 teza a II-a Cod proc.civilă, va fi admisă prezenta contestaţie şi va fi desfiinţată în parte încheierea executorului judecătoresc din data de 18.11.2014 dată în dosarul de executare silită nr. /2014 al BEJ , cu privire la respingerea din cuantumul cheltuielilor de executare a sumei de 100 lei, cheltuieli de transport.

Executorul judecătoresc va fi obligat să întocmească procesul-verbal de cheltuieli de executare în care să includă şi suma sus-menţionată.

În temeiul art. 453 rap. la art. 451 Cod proc.civilă, intimatul va fi obligat la plata către contestatori a sumei de 40 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Pentru cele ce preced,