Modificare măsuri privind copilul

Sentinţă civilă 1099 din 12.09.2014


Operator de date cu caracter personal 3192

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SIGHIŞOARA-JUDEŢUL MUREŞ

CIVIL

Dosar nr. 565/308/2014

SENTINŢA CIVILĂ NR.1099

Şedinţa publică de la 12 septembrie 2014

Completul compus din:

PREŞEDINTE: VOLANSCHI DOINA

GREFIER: Casianov Nicoleta

Pe rol judecarea cauzei minori şi familie privind pe reclamantul M.G.G.  şi pe pârâta M.R.L., având ca obiect modificare măsuri privind copilul.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, se prezintă pentru  reclamantul lipsă  av. Todor Bogdan, martorul M.V.I. personal, lipsă fiind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Martorul a  fost introdus în sala de şedinţă şi audiat sub prestare de jurământ, declaraţia acestuia  fiind consemnată şi ataşată la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat în probaţiune şi nemaifiind incidente de soluţionat, deschide dezbaterile asupra fondului, în temeiul art.392 c.pr.civ., dând cuvântul părţi prezente.

Reprezentantul reclamantului av. Todor Bogdan  solicită instanţei admiterea acţiunii în modalitatea în care a fost formulată şi să se constate şi într-adevăr măsura iniţială a încredinţării minorului a intervenit modificări, prima fiind starea de sănătate precară a mamei acestuia, iar interesul superior a acestuia pledează pentru ca minorul să stabilească domiciliul la tată şi obligarea mamei la pensie de întreţinere, fără cheltuieli de judecată.

J U D E C Ă T O R I A  :

Prin acţiunea înregistrată la această instanţă sub nr.565/308/2014, reclamantul M.G.G. a chemat în judecată pe pârâta M.R.L., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună modificarea măsurilor luate prin S.C. 1171/C/2011 pronunţată în dosarul 908/308/2011 cu privire la minorul M.S.A., născut la 27.09.2006, exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului de către reclamant, stabilirea locuinţei minorului la reclamant, obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că în urma Sentinţei Civilă nr.1171/C pronunţată în dosarul nr.908/308/2011, pronunţată de Judecătoria Sighişoara la data de 15.12.2011, s-a declarat desfăcută, prin acordul părţilor, căsătoria dintre reclamanta şi pârâta M.R.L..

Cu privire la capetele accesorii de cerere, instanţa a stabilit că autoritatea părintească să fie exercitată asupra minorului M.S.A. de către ambii părinţi şi stabilind locuinţa minorului la mama acestuia, luând astfel act de acordul intervenit între părţi cu privire la aceste aspecte.

Împrejurările iniţiale, care au stat la baza pronunţării sentinţei  mai sus amintite, au suferit schimbări de natură a reanaliza măsurile iniţiale luate cu privire la minorul în cauză.

În ultima perioadă de timp, pârâta a manifestat grave tulburări de comportament, expunând minorul la nişte împrejurări neconforme cu vârsta şi programul de viaţă al acestuia. Astfel în data de 22.02.2014 pârâta l-a pierdut pe minor în Gara Mare din  Târgu Mureş, fiind recuperat de organele de poliţie care l-au găsit plângând şi foarte speriat.

La circa o săptămână de la acest incident, pârâta a fost găsită rătăcind, împreună cu minorul, în satul Daia, comuna Apold, fiind recuperată de poliţie.

Datorită comportamentului incoerent şi gravelor tulburări mentale, pârâta a fost internată la Clinica de Psihiatrie 1 Acuţii Tg.Mureş, la data de 6.03.2014, fiind luată în evidenţa clinicii cu diagnosticul de „ tulburare psihotică acută”.

În această perioadă minorul a fost dus de către organele de poliţie la fratele reclamantului. Fiind informat, îndată de cele petrecute, s-a  întors în România din Germania unde se afla, provizoriu, la muncă şi a luat copilul la domiciliul lui, unde, de altfel, minorul a crescut, fiind bucuros şi obişnuit cu locuinţa.

Ţine să menţioneze onoratei instanţe că între reclamant şi minor există o puternică relaţie de afecţiune, reclamantul păstrând permanent legătura cu acesta pe lângă faptul că au contribuit material la creşterea şi educarea acestuia.

Pentru a putea păstra legătura cu minorul pe perioada în care temporar lipseau, fiind plecat la muncă în Germania, i-au achiziţionat un telefon şi chiar un laptop în încercarea de a scurta distanţa dintre ei şi lui lor.

Măsura modificării dispoziţiilor, luate iniţial cu privire la copilul minor, îşi găseşte justificarea şi poate fi dispusă numai atunci când se stabileşte că interesele minorului o cer, adică, numai când părintele în a cărui îngrijire se află, nu-i mai poate asigura condiţiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare şi armonioasă.

Opiniază că gravele tulburări psihice de care pârâta suferă, reclamă revenirea asupra măsurii iniţiale cu privire la minor, existând o justificare temeinică, bazată pe motive puternice care demonstrează, fără echivoc, că menţinerea minorului la mama acestuia ar avea consecinţe dăunătoare dezvoltării sale fizice şi psihice creşterii şi educării sale cât asupra securităţii, în general asupra acestuia.

În drept, reclamantul a invocat disp.art.403, 2652, 264, 265, 398, 488, 489, 496, 498, 499, 529 şi următoarele din noul Cod civil, art. 24, 29, 31 din Legea 272/2004, art.192-194 C.p.c.

La acţiunea formulată reclamantul a anexat în copii: adeverinţa nr.350/10.03.2014 eliberată de Clinica Psihiatrie I Acuţii Tg-Mureş ( f.6), certificat de naştere al minorului ( f.7), SC 1171/C/15.12.2011 pronunţată de Judecătoria Sighişoara în dosarul 908/308/2011 ( f.8-10).

La cererea părţilor, Serviciul Public de Asistenţă Socială Sighişoara  a comunicat referatul de anchetă psihosocială privind situaţia părţilor ( f.27, 28).

În cauză a fost ascultaţi sub prestare de jurământ martorul M.V.I. ( f.39).

Din probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin SC 1171/C/15.12.2011 pronunţată în dosarul 908/308/2011 al Judecătoriei Sighişoara s-a declarat desfăcută căsătoria părţilor, s-a luat act de înţelegerea părţilor privind păstrarea de către pârâtă a numelui din căsătorie acela de Marcu. S-a stabilit ca autoritatea părintească să se exercite asupra minorului M.S.A., născut la 27.09.2006 de către ambii părinţii, s-a stabilit locuinţa minorului la mamă, s-a constata că pârâta prestează minorului întreţinere în natură cu echivalent bănesc de 150 lei lunar şi a fost obligat reclamantul să contribuie la întreţinerea minorului cu o pensie de întreţinere lunară, în echivalent bănesc de 150 lei.

Art.403 C.civil prevede: „În cazul schimbării împrejurărilor, instanţa de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile şi îndatoririle părinţilor divorţaţi, faţă de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinţi, sau a vreunui alt membru de familie a copilului, a instituţiei de ocrotire a instituţiei publice specializate pentru protecţia copilului sau a procurorului”.

Conform art.497 alin.1 Cod civil „Dacă afectează exerciţiul autorităţii sau al unor drepturi părinteşti, schimbarea locuinţei copilului, împreună cu părintele la care locuieşte, nu poate avea loc decât cu acordul prealabil al celuilalt părinte”. Alineatul 2 al acestui articol prevede că în caz de neînţelegere între părinţi, hotărăşte instanţa de tutelă potrivit interesului superior al copilului, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 264 fiind aplicabile.

Potrivit art.499 alin.1 Cod civil „Tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională”.

Art.529 alin.1,2 Cod civil prevede că întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti. Când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil.

Din declaraţia martorului M.V.I. rezultă că din luna februarie a acestui an minorul se află în grija tatălui, întrucât pârâta a suferit o depresie. Iniţial a fost internată la centrul de bătrâni din Sighişoara, apoi la Târgu Mureş.

Reclamantul şi minorul locuiesc în casa părintească împreună cu bunica paternă dispunând de condiţii corespunzătoare.

Pârâta aflată în stare foarte gravă este internată la Târnăveni şi cei din familie sa nu se pot ocupa de ea .

În prezent copilul este plecat în Germania cu tatăl său, unde acesta lucrează pe perioadă determinată urmează să revină în ţară.

Cele afirmate de martor în sensul că reclamantul îi poate oferi condiţii corespunzătoare d e creştere şi educare sunt confirmate prin referatul de anchetă psihosocială.

Pentru considerentele expuse mai sus instanţa constatând cererea întemeiată, o va admite şi, în consecinţă va modifica măsurile luate cu privire la minorul M.S.A., născut  la 27.09.2006, prin SC 1171/C/15.12.2011 a Judecătoriei Sighişoara, în sensul că dispune exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului de către reclamant şi stabileşte  locuinţa aceluiaşi minor la reclamant, va obliga pârâta la plata pensiei de întreţinere în cuantum de 225 lei lunar în favoarea minorului, începând cu data introducerii acţiunii 18.03.2014 şi până la majoratul copilului ( avându-se în vedere venitul minim pe economie de 900 lei conform HG 871/2013, în condiţiile în care pârâta nu are un loc de muncă stabil).

Fără cheltuieli de judecată, nefiind cerute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E  :

Admite cererea formulată de reclamantul M.G., CNP 1760422263515, cu domiciliul în loc. Sighişoara ud. Mureş  în contradictoriu cu pârâta M.R.L., CNP 2810428261961, cu dom. în  Sighişoara, jud. Mureş şi, în consecinţă:

Modifică  măsurile luate cu privire la minorul M.S.A., născut  la 27.09.2006, prin SC 1171/C/15.12.2011 a Judecătoriei Sighişoara în sensul că dispune exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului de către reclamant şi stabileşte  locuinţa aceluiaşi minor la reclamant.

Obligă pârâta la plata pensiei de întreţinere în cuantum de 225 lei lunar în favoarea minorului, începând cu data introducerii acţiunii 18.03.2014 şi până la majoratul copilului.

Fără  cheltuielile de judecată, nefiind cerute.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Sighişoara.

Pronunţată în şedinţa publică,12.09.2014.

PREŞEDINTE

VOLANSCHI DOINA

Grefier

Casianov Nicoleta

Red.VD

Tehnored.CN 4ex 21.10.2014