Desfacerea căsătoriei. Efectele divorţului cu privire la raporturile nepatrimoniale dintre soţi şi raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori.

Divorţul poate avea loc: a) prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unui dintre ei acceptată de celălalt soţ; b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă", conform art. art. 373 alin. 1 şi 2 C.civ.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T B la data de 10.03.2014, reclamanta I L, a chemat în judecată pe pârâtul I V, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună desfacerea căsătoriei dintre reclamantă şi pârât, încheiată la data de 20.01.2011, din culpa exclusivă a pârâtului, exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului I I A, născut la data de 23.08.2006, în comun de ambii părinţi, stabilirea locuinţei minorului la reclamanta mamă, obligarea pârâtului la plata contribuţiei referitoare la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a minorului şi revenirea la numele avut anterior căsătoriei, acela de C.

Ȋn motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 20.01.2011.La data de 23.08.2006 s-a născut minorul II A.

Arată reclamanta că, pe fondul băuturilor alcoolice, pârâtul manifesta dezinteres şi un comportament necorespunzător faţă de familia sa.

Arată reclamanta că pârâtul, după părăsirea locuinţei comune în august 2013, a plecat în Spania unde lucrează, apreciind că acesta realizează venituri în acea ţară.

 Ȋn drept, reclamanta şi¬-a întemeiat cererea pe disp. art. 373 lit. b, art. 400, art. 529, art. 532 C.civ.

Ȋn dovedirea cererii, reclamanta a solicitata proba cu înscrisuri şi proba cu 2 martori.

Dovada achitării taxei de timbre în cuantum de 100 lei a fost depusă la dosarul cauzei (fila 10).

La data de 14.05.2014, a fost depus la dosarul cauzei referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul reclamantei (21).

Pârâtul nu a depus întâmpinare, însă la şedinţa de mediere când a fost invitat prin adresa nr. 56/02.03.2014, pârâtul a precizat că este de acord cu desfacerea căsătoriei (fila 14).

La termenul de judecată din data de 15.05.2014, a fost audiat martorul propus de reclamantă (fila 24).

Privitor la desfacerea căsătoriei, reclamanta prezentă, a solicitat ca desfacerea căsătoriei să se facă prin acord, având în vedere poziţia pârâtului exprimată în acest sens.

Privitor la cererile accesorii, reclamanta a solicitat ca acestea să fie admise astfel cum au fost formulate prin cererea de chemare în judecată, cu plata cheltuielilor de judecată.

 Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Părţile s-au căsătorit la data de 20.01.2011, căsătoria acestora a fost înregistrată sub nr. 1 în registrul stării civile din cadrul Primăriei com. F. Potrivit susţinerilor părţilor şi actelor prezentate instanţei, din căsătorie a rezultat minorul I I A, născut la data de 23.08..

Ȋn drept, potrivit art. 373 alin. 1 şi 2 C.civ. divorţul poate avea loc: a) prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unui dintre ei acceptată de celălalt soţ; b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă".

Ȋn prezenta cauză, ambele părţi au solicitat instanţei să se ia act de acordul lor privind desfacerea căsătoriei, instanţa urmând a dispune desfacerea căsătoriei încheiată între soţi la data de 20.01.2011, prin acord.

Ȋn baza art. 383 alin. 3 C.civ şi art. 918 alin. 1 lit. b C.pr.civ., instanţa ia act de cererea reclamantei  în sensul revenirii acesteia la numele purtat anterior căsătoriei, acela de C, instanţa urmând a dispune în acest sens.

Instanţa reţine că principiul disponibilităţii în procesul  civil trebuie să fie subsecvent principiului ocrotirii interesului superior al copilului. Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, prevăzută de art. 397 C.civ., este un drept al copilului de care acesta nu poate fi lipsit decât pentru motive justificate de interesul său superior.

Dezvoltarea de relaţii afective puternice cu ambii părinţi este în interesul copilului,  art. 5 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevăzând că: „soţii se bucură de egalitate în drepturi şi în responsabilităţi cu caracter civil, între ei şi în relaţiile cu copii lor, în ceea ce priveşte căsătoria, pe durata căsătoriei şi cu prilejul desfacerii acesteia”. De asemenea, interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală, la echilibru socio-afectiv, la viaţă de familie, drept afirmat şi prin art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi după divorţ are succes doar dacă dorinţa şi abilitatea părinţilor de a comunica şi colabora este suficient de mare.

Deoarece autoritatea părintească implică responsabilităţi ambilor părinţi în legătură cu deciziile care privesc copiii, este esenţial ca părinţii să poată discuta într-o atmosferă nonconflictuală.

Instanţa reţine că, prin poziţia exprimată în faţa instanţei şi concluziile referatului de anchetă socială, părinţii nu vor întâmpina dificultăţi în exercitarea autorităţii părinteşti în comun, în condiţiile stabilirii locuinţei minorului la unul dintre părinţi.

Exerciţiul comun al autorităţii părinteşti după divorţ, presupune consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la creşterea şi educarea copilului, actele curente privind creşterea şi educarea acestuia fiind îndeplinite de părintele la care copilul locuieşte.

Faţă de cele constatate cu ocazia efectuării anchetei sociale (fila 22), a audierii martorului Catană Jana (fila 24) şi a înscrisurilor depuse, instanţa va menţine neîngrădit dreptul minorului de a avea relaţii personale cu ambii părinţi şi va dispune exercitarea în comun a autorităţii părinteşti asupra minorului I I A.

Privitor la stabilirea locuinţei minorului, în baza art. 400 alin. 2 C.civ., instanţa stabileşte locuinţa minorului la unul dintre părinţi, ţinând seama de interesul superior al copilului.

Conform art. 31 alin. 2¹-2³ din Legea nr. 257/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului:(2¹) În situaţia în care ambii părinţi exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învăţăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenţii chirurgicale, reşedinţa copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinţi.(2²) În situaţia în care, din orice motiv, un părinte nu-şi exprimă voinţa pentru luarea deciziilor prevăzute la alin 2¹, acestea se iau de către părintele cu care copilul locuieşte, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.(2³) Ambii părinţi, indiferent dacă exercită sau nu autoritatea părintească, au dreptul de a solicita şi de a primi informaţii despre copil, din partea unităţilor şcolare, unităţilor sanitare sau a oricăror altor instituţii ce întră în contact cu copilul.

Din probele administrate în faţa instanţei, concluziile referatului de anchetă socială, înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanţa va admite cererea reclamantei  de a stabili locuinţa minorului la domiciliul său.

Cu privire la contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a minorului, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 533 C. civ. care prevăd explicit următoarele: părintele care nu are în întreţinere minorul, va contribui la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copilului, precum şi dispoziţiile art. 499 (1) C.civ.: Tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.

Ȋn stabilirea pensiei de întreţinere, instanţa are ca reper veniturile pârâtului, în funcţie de aceste venituri putându-se calcula şi suma ce i se va cuveni copilului rămas în întreţinerea celuilalt părinte.

Având în vedere că pârâtul nu are un salariu fix, nefăcându-se dovada unui loc de muncă  în România sau Spania, instanţa urmează a dispune obligarea pârâtului la plata lunară a pensiei de întreţinere în favoarea minorului în procent de 25% din salariul minim net lunar pe economie din România, începând cu data introducerii prezentei acţiuni – 10.03.2014 până la majoratul minorului, respectiv data de 23.08.2024.

Ȋn baza dispoziţiilor art. 451 şi 453 C.pr.civ., având în vedere că cererea reclamantei este întemeiată, instanţa va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1100, reprezentând taxa de timbru (fila 10) şi onorariu avocat (filele 7, 25).

Domenii speta

Spete similare