Solicitare pe cale separată a cheltuielilor de judecată. Reducere onorar de avocat.

Constată că prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Sibiu  reclamanta SC C. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul V. T. T. ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului  la plata sumei de 2000 lei reprezentând avans încasat de pârât de la reclamantă  şi nerestituit, suma de 26545,82 lei  reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată generate pentru litigiul desfăşurat pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 3/2010  şi  nr. dosar 3/2010* pe rolul Tribunalului Sibiu şi al  Curţii de Apel Alba Iulia.

 În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că pârâtul a fost angajatul societăţii în baza contractului individual de muncă nr. 15/2009. Acesta a primit  un avans pentru deplasare în cuantum de 2000 lei, iar în cazul terminării relaţiei  de muncă  întreaga sumă primită ca avans este scadentă imediat. La data de 2.08.2010 a fost emisă decizia de concediere. Prin fişa de lichidare  din 28.10.2010 pârâtul recunoaşte că are un sold de 2000 lei obligându-se să îl restituie până la sfârşitul anului, 31.12.2010, obligaţie neîndeplinită până în prezent. Între părţi a avut loc un litigiu privind decizia de concediere, înregistrat sub nr. 3/2010. Pentru  dosarul 3/2010, societatea a încheiat cu Cabinetul de Avocat M. contractul de asistenţă juridică nr. 89/2010 având ca obiect „redactare acte şi susţinere dosar în contradictoriu cu contestatorul V. T. T.” stabilindu-se în sarcina societăţii reclamantei  onorariul în valoare de 1.400 EURO + TVA. Pentru plata onorariului mai sus menţionat, în cuantum de 7.416 lei, Cabinetul de  Avocat M. i-a comunicat factura fiscală nr. 41/30.09.2010, pe care a achitat-o la data de 04.11.2010 cu OP-ul nr. 56. În OP-ul mai sus menţionat se stipulează că societatea reclamantă a achitat Cabinetului de Avocat M. suma de 15.891 lei. Suma de 15.891 lei reprezintă însumarea facturile nr. 41/30.09.2010, în cuantum de 7.416 lei şi nr. 40/30.09.2010, în cuantum de 8.475 lei. Pentru o mai bună lămurire instanţei a depus la dosar factura nr. 40/30.09.2010, în cuantum de 8.475 lei. În dosarul nr. 3/2010, Cabinetul de Avocat M. a formulat întâmpinare la acţiunea pârâtului precum şi la Precizarea de acţiune depusă de pârât la termenul din data de 04.11.2010; a redactat şi a depus documente lămuritoare pentru instanţă, inclusiv răspunsurile la interogatoriul formulat de pârât precum şi documente în susţinerea acestora; a susţinut în faţa instanţei de judecată interesele societăţii noastre pe parcursul a 4 termen de judecată; la termenul din data de 16.12.2010 a invocat excepţia tardivităţii contestării de către pârât a Deciziei nr. 2/2010, prin care s-a dispus încetarea contractului său de muncă, având în vedere dispoziţiile art. 283 alin. (1), lit. a) din Codul Muncii şi ale art. 73 lit. a) din Legea nr. 168/1999, excepţie care a fost admisă de Tribunalul Sibiu. Suma de 4.193,47 lei reprezintă însumarea facturilor de la nr. 53 la nr. 57. Factura nr.67/22.12.2010 a fost achitată de societate  așa cum rezultă din OP-ul nr. 61/07.02.2011. În OP-ul de mai sus se stipulează că societatea a achitat Cabinetului de Avocat M. suma de 28.555,12 lei, care reprezintă însumarea facturilor nr. 67/22.12.2010, în cuantum de 489,41 lei, nr. 69/06.01.2011, în cuantum de 13.238,55 lei, nr. 70/06.01.2011, în cuantum de 7.413,588 lei şi nr. 71/06.01.2011, în cuantum de 7.413,588 lei. Apărătorul societăţii a invocat la termenul din data de 16.12.2010, excepţia tardivităţii contestării de către numitul V. T. T. a Deciziei nr. 2/02.08.2010, care a fost admisă de Tribunalul Sibiu. Împotriva sentinţei civile pronunţate în dosarul nr. 3/2010, contestatorul a formulat recurs, iar Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul acestuia, a casat sentinţa pronunţată în dosar şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Astfel, dosarul a fost înregistrat din nou pe rolul Tribunalului Sibiu, sub nr. 3/2010*. Având în vedere că soluţionarea contestaţiei intimatului în faza instanţei de fond, s-a prelungit prin trimiterea dosarului spre rejudecare, între societatea reclamantă  şi Cabinetul de Avocat M. a fost încheiat un nou  contract de asistenţă juridică nr. 17/16.09.2011, care îl completa pe primul,  cu nr.  89/29.09.2010,  în care onorariul avocaţial a fost suplimentat cu suma de 1.200 EURO + TVA. În sensul celor de mai sus, Cabinetul de Avocat M. i-a comunicat factura fiscala nr. 41/16.09.2011, în cuantum de 6.389,47 lei, care a fost achitată de societatea reclamantă la data de 17.10.2011, așa cum demonstrează cu OP-ul nr. 74 din data de 17.10.2011. Tot în faza instanţei de fond, a facturat cheltuieli de transport în cuantum de 780,09 lei, care fac obiectul facturilor fiscale nr. 50/20.10.2011, în cuantum de 260,01 lei, nr. 54/07.11.2011, în cuantum de 259,95 lei şi nr. 65/16.12.2011, în cuantum de 260,13 lei. Factura nr. 50/20.10.2011 a fost achitată de societatea reclamantă așa cum reiese din OP-ul nr. 95 din data de 24.11.2011. În OP-ul de mai sus se stipulează că societatea reclamantă a achitat Cabinetului de Avocat M. suma de 330,05 lei, care reprezintă însumarea facturilor nr. 49/20.10.2011, în cuantum de 70,04 lei şi nr. 50/20.11.2011, în cuantum de 260,02 lei. Factura nr. 54/07.11.2011, în cuantum de 259,95 lei, a fost achitată de societatea reclamantă la data de 12.12.2011, așa cum demonstrează cu OP-ul nr. 82/12.12.2011. Factura nr. 65/16.12.2011, în cuantum de 260,13 lei, a fost achitată de societatea reclamantă la data de 19.01.2012, așa cum reiese din OP-ul nr. 69/19.01.2012. Arată că apărătorul nu transmite câte un OP pentru fiecare factură şi de aceea a arătat cuantumul fiecărei facturi şi a depus şi alte facturi achitate de reclamantă.

Pârâtul a învederat că sunt excesive cheltuielile de judecată, că nu este angajat în prezent, solicitând eşalonarea datoriei în 10 rate lunare .

Prin concluziile scrise reclamanta a învederat că este de acord cu solicitarea pârâtului . 

Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa de fond a reţinut următoarele :

Pârâtul a fost angajatul societăţii în baza contractului individual de muncă nr. 15/2009. Acesta a primit  un avans pentru deplasare în cuantum de 2000 lei, iar în cazul terminării relaţiei  de muncă  întreaga sumă primită ca avans este scadentă imediat. La data de 2.08.2010 a fost emisă decizia de concediere. Prin fişa de lichidare  din 28.10.2010 pârâtul recunoaşte că are un sold de 2000 lei obligându-se să îl restituie până la sfârşitul anului, 31.12.2010, obligaţie neîndeplinită până în prezent. Aşadar, reclamanta este îndreptăţită la recuperarea acestei sume în aplicarea prevederilor art. 969, 970 C. civil. 

Reclamanta solicită pe calea unei cereri separate să se dispună obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată suportate în dosarul desfăşurat pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 3/2010  şi  nr. dosar 3/2010* pe rolul Tribunalului Sibiu şi al  Curţii de Apel Alba Iulia. Prin s.c. 13/2010 a fost admisă  excepţia  tardivităţii cererii de anulare a deciziei  de concediere, s-a admis  excepţia inadmisibilităţii cererilor  de  reintegrare în muncă şi acordarea  de despăgubiri  până la  reintegrare  şi s-a respins acţiunea formulată  şi precizată de reclamantul  V. T. T. în ce priveşte cererile de  anulare  a  deciziei de  concediere  nr. 2/02.08.2010  emisă de  pârâtă, reintegrarea  în funcţie sau oferire de  post  corespunzător şi de acordare  de despăgubiri salariale şi alte  drepturi  până la  reintegrarea efectivă, fiind respinsă  cererea  privind plata  salariilor compensatorii ca rămasă fără obiect. Prin decizia civilă nr. 13/23.06.2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia s-a admis recursul declarat de reclamantul V. T. T. împotriva sentinţei civile nr. 13/2010 a Tribunalului Sibiu, s-a casat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond. Prin s.c. 15/2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu a fost respinsă contestaţia, soluţia fiind menţinută de către Curtea de Apel Alba Iulia prin Decizia Civilă nr. 24/2012 .

Valoarea cheltuielilor ocazionate de aceste litigii a fost precizată de reclamantă la suma de 26545,82 lei, cheltuielile de judecată solicitate pe cale separată, conform menţiunii din încheierea din 30.01.2012  a Tribunalul Sibiu.

Pentru  dosarul 3624/85/2010, societatea a încheiat cu Cabinetul de Avocat M. contractul de asistenţă juridică nr. 89/29.09.2010 având ca obiect „redactare acte si susţinere dosar în contradictoriu cu contestatorul V. T. T.", stabilindu-se în sarcina societăţii reclamantei  onorariul în valoare de 1.400 EURO + TVA. Pentru plata onorariului mai sus menţionat, în cuantum de 7.416 lei, Cabinetul de Avocat M. i-a comunicat factura fiscala nr. 41/30.09.2010, pe care a achitat-o la data de 04.11.2010 cu OP-ul nr. 56. În OP-ul mai sus menţionat se stipulează că societatea reclamantă a achitat Cabinetului de Avocat M. suma de 15.891 lei. Suma de 15.891 lei reprezintă însumarea facturile nr. 41/30.09.2010, in cuantum de 7.416 lei şi nr. 40/30.09.2010, în cuantum de 8.475 lei. Suma de 4.193,47 lei reprezintă însumarea facturilor de la nr. 53 la nr. 57. Factura nr. 67/22.12.2010 a fost achitată de societate  așa cum rezultă din OP-ul nr. 61/07.02.2011. În OP-ul de mai sus se stipulează că societatea a achitat Cabinetului de Avocat M. suma de 28.555,12 lei, care reprezintă însumarea facturilor nr. 67/22.12.2010, în cuantum de 489,41 lei, nr. 69/06.01.2011, în cuantum de 13.238,55 lei, nr. 70/06.01.2011, în cuantum de 7.413,588 lei şi nr. 71/06.01.2011, în cuantum de 7.413,588 lei. Apoi,  între societatea reclamantă  şi Cabinetul de Avocat M. a fost încheiat un nou  contract de asistenţă juridică nr. 17/16.09.2011, care îl completa pe primul,  cu nr.  89/29.09.2010,  în care onorariul avocaţial a fost suplimentat cu suma de 1.200 EURO + TVA. În sensul celor de mai sus, Cabinetul de Avocat M. i-a comunicat factura fiscala nr. 41/16.09.2011, în cuantum de 6.389,47 lei, care a fost achitată de societatea reclamantă la data de 17.10.2011, așa cum demonstrează cu OP-ul nr. 74 din data de 17.10.2011. Tot în faza instanţei de fond, a facturat cheltuieli de transport în cuantum de 780,09 lei, care fac obiectul facturilor fiscale nr. 50/20.10.2011, în cuantum de 260,01 lei, nr. 54/07.11.2011, în cuantum de 259,95 lei şi nr. 65/16.12.2011, în cuantum de 260,13 lei. Factura nr. 50/20.10.2011 a fost achitată de societatea reclamantă așa cum reiese din OP-ul nr. 95 din data de 24.11.2011. În OP-ul de mai sus se stipulează că societatea reclamantă a achitat Cabinetului de Avocat M. suma de 330,05 lei, care reprezintă însumarea facturilor nr. 49/20.10.2011, în cuantum de 70,04 lei şi nr. 50/20.11.2011, în cuantum de 260,02 lei. Factura nr. 54/07.11.2011, în cuantum de 259,95 lei, a fost achitată de societatea reclamantă la data de 12.12.2011, așa cum demonstrează cu OP-ul nr. 82/12.12.2011. Factura nr. 65/16.12.2011, în cuantum de 260,13 lei, a fost achitată de societatea reclamantă la data de 19.01.2012, așa cum reiese din OP-ul nr. 69/19.01.2012.

Aşadar din înscrisurile depuse la dosar rezultă cuantumul sumelor solicitate. Pârâtul datorează şi cheltuielile pentru transport şi cazare, deci toate cheltuielile ocazionate de desfăşurarea procesului .

Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată poate fi formulată o dată cu cererea principală sau pe calea unei acţiuni separate, în termen de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dat câştig de cauză părţii care cere cheltuieli de judecată, cererea fiind întemeiată în acest caz şi pe disp. art. 998-999 Cod Civ. ca temei general al răspunderii civile delictuale. Astfel, în cazul cererii de recuperarea cheltuielilor de judecată formulată pe cale principală, culpa procesuală se traduce, pe planul dreptului material, prin răspunderea civilă delictuală, iar în cauză, sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Instanța a considerat că toate condițiile impuse de art. 274 C. proc. civ. sunt îndeplinite, pârâtul  are  o culpa procesuala evidentă care rezultă din hotărârile aflate la dosar, şi  s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 30 din 2013 Judecătoria Sibiu a admis cererea şi l-a obligat  pe pârât  să plătească reclamantei suma de 2000 lei reprezentând avans încasat de pârât de la reclamantă  şi nerestituit, suma de 26545,82 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată generate pentru litigiul desfăşurat pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 3/2010  şi  nr. dosar 3/2010* pe rolul Tribunalului Sibiu şi al  Curţii de Apel Alba Iulia.

În baza art. 262 C. pr. civ a încuviinţat ca plata debitului să se facă eşalonat în 10 rate egale.

Cu privire la aplicarea art. 274 C. proc. civ. în prezentul litigiu, instanța a acordat reclamantei cheltuieli de judecata în sumă de  3680 lei reprezentând onorariu de avocat, cheltuieli de deplasare şi cazare justificate cu facturile fiscale  şi chitanţele  aflate în dosar la filele 117-124.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul V. T. T. solicitând modificarea în parte în sensul de a admite doar în parte cererea formulată, cu menţinerea eşalonării debitului. De asemenea, s-a arătat că se vor solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

În motivarea recursului se arată că sumele de 7416 lei şi de 712,7 (onorariu conform facturii 41 din 2010 şi cheltuieli de deplasare din 4.11.2011) au fost acordate netemeinic deoarece, ele reprezentau cheltuielile de judecată din prima fază procesuală în care nu s-au acordat cheltuieli de judecată, iar reclamanta nu a formulat recurs împotriva acelei sentinţe, rezultând astfel că au fost mulţumiţi cu soluţia instanţei. Recurentul susţine că aceste sume nu se mai pot solicit pa cale separată.

Acest motiv este susţinut de faptul că, abia din a doua fază procesuală, reclamanta intimată a precizat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, deci după casarea primei sentinţe de către Curtea de Apel Alba Iulia.

Un alt motiv de recurs îl constituie includerea în cheltuielile de judecată solicitate pe cale separată şi acordate de instanţa de fond a sumei de 1286,55 lei reprezentând cheltuieli de deplasare, în condiţiile în care, în contractul de asistenţă este cuprins doar onorariul de reprezentare, fără a fi menţionate şi alte cheltuieli.

Recurentul susţine că, în mod nelegal s-au acordat toate cheltuielile solicitate, în condiţiile în care, pentru a doua fază procesuală s-au încheiat două noi contracte de asistenţă, deşi era practic aceiaşi contestaţie în litigiu şi, în plus, se solicită reducerea onorariilor care sunt excesiv de mari faţă de obiectul cauzei. Astfel, recurentul susţine că, deşi obiectul cauzei a fost contestaţia formulată de el împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă, onorariile au fost de 1200, 1400 şi 2000 de euro, la care se adaugă TVA şi cheltuielile de transport şi cazare.

Recurentul a mai invocat anumite neconformităţi, respectiv includerea unor cheltuieli care nu au legătură cu cauza şi cu contractul de asistenţă juridică, se adaugă TVA şi la transport şi cazare, care deja cuprind această taxă.

În final, recurentul solicită exonerarea sa de plata cheltuielilor de judecată din această cauză întrucât se află în situaţia de a plăti onorariu de avocat pentru plata onorariilor de avocat din alt dosar.

Prin concluziile scrise depuse la dosar şi susţinute în faţa instanţei, intimata a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond pentru următoarele motive:

- în prima fază procesuală, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cheltuielilor de judecată, deci nu le-a admis, dar nici nu le-a respins cererea, ca urmare aceste cheltuieli se pot solicita pe cale separată. Faptul că nu au atacat acea sentinţă a fost urmarea firească a faptului că au câştigat acel proces, prin sentinţa pronunţată în dosarul nr. 3/2010 fiind respinsă ca tardivă contestaţia formulată de recurentul din prezenta cauză.

- referitor la cuantumul onorariilor se arată că procesul iniţial, contestaţia formulată de actualul recurent, a durat foarte mult, cuprinzând două cicluri procesuale (în primul, instanţa de fond a respins contestaţia urmare a admiterii excepţiei tardivităţii, însă această sentinţă a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecarea fondului aceleiaşi instanţe. Împotriva celei de a doua sentinţe, prin care s-a dat câştig de cauză actualei intimate, recurentul a făcut recurs şi s-a ajuns din nou la Curtea de Apel care a respins calea de atac).

- referitor la al doilea motiv de recurs se susţine că recurentul nu critică practic sentinţa instanţei de fond, ci recunoaşte, explicit, că datorează cheltuielile de judecată din cel de al doilea ciclu procesual.

- în ceea ce priveşte motivul de recurs care vizează includerea în cheltuielile de judecată a cheltuielilor de transport, deşi acestea nu sunt cuprinse în contractul de asistenţă juridică, intimata arată că, la data încheierii contractului existau o serie de factori necunoscuţi, astfel că nu se puteau estima cheltuielile de deplasare şi cazare (nu se cunoştea numărul termenelor de judecată). Necuprinderea lor în contract nu înseamnă că acestea nu se datorează, fiind evident că un avocat cu sediul în Bucureşti are nevoie să se deplaseze pentru a susţine un proces la Sibiu sau la Alba Iulia.

- intimata solicită respingerea celui de al patrulea motiv de recurs întrucât nu s-au încheiat două noi contracte pentru aceiaşi cauză, ci prin contractul nr. 17 din 2011 s-a suplimentat onorariul iniţial faţă de trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, iar prin contractul nr.  61 din 2012 s-a convenit reprezentarea în recurs.

- referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată se arată că acestea nu sunt excesive întrucât cauza nu a avut ca obiect doar contestarea desfacerii contractului de muncă al recurentului, ci şi plata despăgubirilor aferente unei eventuale reintegrări în postul deţinut anterior (acestea ar fi fost de 97.460 lei). În plus, se susţine că recurentul nu mai poate invoca acest aspect în recurs, atât timp cât nu l-a invocat în faţa instanţei de fond.

-  se susţine că nu există neconformităţi întrucât toate sumele solicitate au fost dovedite cu facturi şi ordine de plată.

- în ultimul rând se arată că recurentul nu poate fi exonerat de plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză întrucât art.274 Cod proc. civ. se aplică pentru partea care cade în pretenţii, indiferent de obiectul cauzei.

Se solicită cheltuieli de judecată şi în recurs.

Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi, din oficiu, sub toate aspectele, tribunalul reţine că recursul este întemeiat şi va fi admis pentru motivele pe care le vom arăta în continuare.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că în cauză acţiunea formulată de reclamanta intimată este întemeiată şi trebuie admisă, posibilitatea solicitării pe cale separată a cheltuielilor de judecată fiind legală.

Singurele cerinţe în acest sens sunt ca aceste cheltuieli să nu fi fost solicitate în procesul iniţial (deci instanţa de fond să nu fi fost investită şi să nu se fi pronunţat asupra lor) şi efectuarea lor în cursul şi pentru desfăşurarea procesului iniţial să fie dovedită.

Sub primul aspect, instanţa de fond a procedat în mod corect şi a admis acţiunea, fapt necontestat de către pârâtul recurent care a recunoscut obligaţia de plată, contestând însă întinderea acesteia.

Sub acest prim aspect recursul este deci neîntemeiat.

În primul rând, în cauză s-a dovedit efectuarea de cheltuieli în sumă totală de 26545,82 lei constând în onorarii de avocat, cheltuieli de transport şi de cazare aşa cum a  reţinut de instanţa de fond.

Mai mult, sumele reţinute ca dovedite şi care au legătură cu contractele de asistenţă juridică încheiate de părţi pentru această cauză sunt următoarele:

-7416 lei, 6389,47 lei şi 10801,14 lei onorariu avocat (f.24, 44-45, 58);

-223,29 lei, 489,41 lei, 223,29 lei, 489,41 lei, 260,01 lei, 259,95 lei, 260,13 lei, 446,42 lei, 282,6 lei contravaloare transport la termenele acordate în cauza iniţială (dovezi la filele 28, 30, 36, 43, 47, 51, 54, 61 şi 63 din dosar fond);

-235,83 lei şi 144 lei contravaloare cazare (filele 32 şi 62 dosar fond).

Sumele dovedite totalizează 27.920,95 lei, deci o sumă mai mare decât cea reţinută de instanţa de fond, însă în cauză a formulat recurs doar pârâtul, astfel că nu i se poate agrava situaţia în propriul recurs.

Celelalte sume solicitate nu au fost dovedite, respectiv în chitanţele sau ordinele de plată depuse la dosar nu se indică numărul de contract de asistenţă, numărul de dosar sau numele părţii pentru a putea identifica legătura cu cauza iniţială şi, în mod corect instanţa de fond nu le-a acordat.

Recursul se găseşte întemeiat numai în ceea ce priveşte cuantumul onorariilor de avocat achitate de intimata reclamantă. Astfel, cauza iniţială a avut ca obiect anularea deciziei de concediere, reintegrarea pe postul deţinut anterior şi obligarea angajatorului, reclamanta din cauza de faţă la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate şi actualizate pentru perioada de la desfacerea contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă.

Pentru această cauză, reclamanta a plătit următoarele onorarii de avocat: 7416 lei (în prima fază procesuală), 6389,47 lei (suplimentare onorariu la rejudecarea în fond după casare) şi 10801,14 lei (în calea de atac, după rejudecarea fondului), deci un total de 24606,61 lei.

Chiar dacă ne aflăm într-o acţiune separată prin care se solicită cheltuielile de judecată efectuate într-un alt proces, tribunalul apreciază că în cauza de faţă sunt aplicabile dispoziţiile art.274 alin.3 Cod proc. civ.

Art. 274  Cod proc. civ. are următorul cuprins:

„(1) Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

(2) Judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxe de procedură şi impozit proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut.

(3) Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.”

Astfel, aplicând art.274 alin.3, tribunalul apreciază că onorariile plătite de reclamantă sunt nepotrivit de mari faţă de obiectul cererii, astfel că ele vor fi reduse astfel:

- prima sumă de 7416 lei (în prima fază procesuală) va fi redusă la 2000 de lei,

- a doua sumă de 6389,47 lei (suplimentare onorariu la rejudecarea în fond după casare) va fi redusă la 3000 de lei,

- iar a treia sumă de 10801,14 lei (în calea de atac, după rejudecarea fondului) va fi redusă tot la 3000 de lei.

Prin această măsură, instanţa nu intervine în contractul dintre avocat şi clientul său, ci doar limitează cheltuielile pe care le va suporta partea care a căzut în pretenţii pentru ca prin onorariul plătit procesul să nu fie prea oneros raportat la obiectul său.

Doar în aceste limite se va admite recursul, astfel că pârâtul va fi obligat să plătească reclamantului suma de 9939,21 lei (8000 de lei onorariu avocat şi 1939,21 lei cheltuieli de transport şi cazare dovedite). Celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate se vor menţine, respectiv cele referitoare la avansul nerestituit de 2000 de lei (care nici nu a făcut obiectul vreunui motiv de recurs, deci nu a mai fost analizat), obligaţia de plată a pârâtului, dar în alt cuantum decât cel reţinut de instanţa de fond şi eşalonarea plăţii. De menţionat este faptul că nu a fost atacată şi încheierea de lămurire a dispozitivului.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată din prezenta cauză, tribunalul apreciază că se impune reducerea onorariului (prin aplicarea art.274 alin.3 Cod proc. civ. şi faţă de obiectul cauzei) de la 3100 la 1000 de lei, astfel că pârâtul va fi obligat să plătească 1580 de lei cheltuieli de judecată în fond (compuse din 1000 de lei onorariu şi taxa de timbru).

În recurs, în baza art.274 alin.1 Cod proc. civ., intimata aflată în culpă procesuală va fi obligată să plătească recurentului suma de 680 de lei cu titlu de taxă judiciară de timbru şi se va lua act de faptul că onorariul de avocat se va solicita pe cale separată.

Domenii speta

Spete similare