Dreptul muncii; jurisdicţia muncii

Din modul de redactare a art. 252 Codul muncii rezultă că menţiunile cuprinse sunt obligatorii, iar lipsa lor din decizia de sancţionare duce automat la nulitatea absolută a deciziei.

Legiuitorul a prevăzut sub sancţiunea nulităţii absolute ca decizia de sancţionare să cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.

Decizia civilă nr.60/10.02.2015 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr…. Tribunalul Galaţi a admis contestaţia formulată de contestatorul S.T.D,  în contradictoriu cu  intimatul SMACT.

A constatat nulitatea absolută a deciziei de sancţionare nr. … emisă de intimată.

A dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară prin restituirea către contestator a drepturilor salariale reţinute în baza acestei deciziei de sancţionare.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. 2466/121/2014 la data de 07.04.2014, contestatorul S.T.D. a solicitat în contradictoriu cu intimatul SMACT să se dispună anularea deciziei de sancţionare nr. ….

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că a fost sancţionat disciplinar cu reducerea a 10% din salariu pentru o perioadă de 2 luni, reţinându-se că a plecat în concediu de odihnă înainte de aprobarea concediului, că nu s-a prezentat la serviciu la rechemarea din concediu şi că a înregistrat 14 absenţe nemotivate.

Mai arată contestatorul că decizia de sancţionare este lovită de nulitate absolută, întrucât contrar prevederilor art. 252 alin. 2 lit.c din Codul muncii, decizia nu cuprinde datele precizări cu privire la apărările pe care şi le-a formulat şi nici motivele pentru care au fost înlăturate aceste apărări. Astfel, în faţa comisiei de cercetare disciplinară a precizat că a avut o cerere de concediu de odihnă aprobată de manager (cel puţin verbal) şi că nu a primit o cerere de rechemare.

Se susţine şi faptul că decizia este netemeinică, întrucât i s-a comunicat verbal că i-a fost aprobată cererea de concediu, nu există nicio dovadă în sensul că i s-a comunicat cererea de rechemare. Mai arată că cercetarea disciplinară s-a efectuat după 5 luni de la data aşa zisei abateri disciplinare, respectiv octombrie 2013, astfel că sancţiunea a fost aplicată cu încălcarea termenului de 30 zile prevăzut de art. 252 alin. 1 din Codul muncii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 61 lit. a, art. 247-252 şi 269 din Codul muncii.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar în temeiul art. 270 din Codul muncii.

Legal citat, intimatul SMACT a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată.

În motivarea cererii a arătat că apărările contestatorului exprimate în nota explicativă nr. … au fost înlăturate, astfel cum reiese din procesul verbal nr. ….

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului de aplicare a sancţiunii disciplinare, arată că este nefondată întrucât comisia de cercetare disciplinară a fost sesizată pentru mai multe abateri disciplinare, iar codul muncii nu prevede un termen în care trebuia efectuată cercetarea disciplinară, art. 252 stabilind un termen de 30 de zile de aplicare a sancţiunii, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

Pe fondul cauzei s-a arătat că nu sunt reale afirmaţiile contestatorului, în sensul că a avut aprobarea verbală din partea managerului şi că nu a primit cererea de rechemare din concediu.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 C.pr.civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 258 C.pr.civ., instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri.

Analizând şi coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanţa a reţinut următoarele:

În fapt, s-a reţinut că în cauză contestatorul S.T.D. este angajat pe postul de funcţionar administrativ la intimata SMACT, potrivit contractului individual de muncă încheiat între părţi.

Prin decizia de sancţionare nr. … emisă de intimată, contestatorul a fost sancţionat disciplinar, aplicându-i-se sancţiunea disciplinară a reducerii salariului de baza cu 10% pe o perioada de 2 luni, motivat de faptul că a plecat în concediu de odihnă înainte de aprobarea concediului, că nu s-a prezentat la serviciu la rechemarea din concediu şi că a înregistrat 14 absenţe nemotivate.

Referitor la susţinerile în sensul că au fost încălcate dispoziţiile art. 252 din Codul muncii, respectiv că decizia de sancţionare nu cuprinde motivele pentru care apărările sale au fost înlăturate, instanţa le consideră întemeiate.

Instanţa a reţinut că în cuprinsul deciziei de sancţionare nu se regăsesc menţiuni referitoare la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.

Trimiterile din motivarea deciziei către procesul-verbal de cercetare disciplinară  nr. … sunt insuficiente, deoarece, pe de o parte, legea instituie un conţinut obligatoriu, un element de formalism al deciziei care trebuie respectat întocmai, iar pe de altă parte, faptele reţinute în procesul verbal sunt descrise în mod vag şi general.

Omisiunea intimatei nu poate fi înlocuită întrucât, fiind vorba de o nulitate absolută, pentru nerespectarea cerinţelor de formă, nu poate fi acoperită prin confirmare.

Se consideră că, prin instituirea acestor obligaţii de ordin formal în sarcina angajatorului se reflectă expresia principiului statului social şi al dreptăţii instituit prin dispoziţiile art. 1 alin. 3 din Constituţia României.

Acest principiu se oglindeşte şi în dispoziţiile art. 8 din Codul muncii, potrivit cărora relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei credinţe, iar pentru buna desfăşurare a relaţiilor de muncă, participanţii la raporturile de muncă se vor informa şi consulta reciproc, în condiţiile legii şi ale contractelor colective de muncă.

Nulitatea prevăzută de art. 252 din Codul muncii are caracterul unei nulităţi exprese, fiind prevăzută anume de lege.

Nulitatea reprezintă acea sancţiune, de drept civil, care lipseşte actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.

Efectele nulităţii sunt guvernate de trei principii clasice de drept: principiul retroactivităţii efectelor nulităţii, principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară şi principiul anulării actului subsecvent, cu excepţiile lor veritabile şi aparente.

Instanţa a apreciat că decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare este lovită de nulitate deoarece nu înlătură apărările formulate de petent.

Faţă de o asemenea lipsă ce conduce la nulitatea absolută a deciziei de sancţionare pentru nerespectarea condiţiilor de formă cerute de lege cu ocazia emiterii acesteia, nu s-a mai impus cercetarea fondului cauzei sub celelalte aspecte.

Având în vedere cele expuse mai sus, instanţa a constatat nulitatea deciziei de sancţionare contestate şi a obligat intimata la restituirea sumelor reţinute în baza acesteia.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul SMACT, criticând soluţia instanţei de fond sub următoarele aspecte:

Faţă de excepţia nulităţii absolute a deciziei de sancţionare a arătat că, decizia ca  act de dispoziţie a reprezentantului legal al intimatei, a fost emisă în mod legal având în vedere faptul că pe de o parte, în cuprinsul ei a fost menţionat procesul verbal de cercetare disciplinară nr. …, iar pe de altă parte, faptul că tocmai în cadrul comisiei sunt analizate apărările formulate de salariat, în cadrul cercetării tot comisia înlăturând motivat motivele pentru care aceste apărări nu au fost primite, conducătorul unităţii analizând întregul material probator, nu face decât să valideze sau să invalideze sancţiunea propusă de comisie, el nerealizând o a doua cercetare disciplinară.

Prin Legea nr. 53/2003 sarcina efectuării cercetării disciplinare a fost dată prin delegare comisiei constituită prin dispoziţia scrisă a conducătorului unităţii.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului de aplicare a sancţiunii disciplinare a arătat că, având în vedere că procesul verbal de sesizare a conducătorului unităţii pentru aplicarea sancţiunii este actul din 25.02.2014, iar decizia este din data de 07.03.2014, sancţiunea a fost aplicată în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 252 alin. 1 Codul muncii.

Pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, considerând că probele administrate în cauză converg spre această soluţie.

Examinând sentinţa apelată prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile  legale incidente, Curtea reţine următoarele:

Legislaţia aplicabilă în cauză

ART. 252

(1) Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

 a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

 b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;

 c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;

d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;

e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;

f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

(3) Decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării.

(4) Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta.

(5) Decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.

Prin acţiunea formulată contestatorul S.T.D. a solicitat în contradictoriu cu intimatul SMACT să se dispună anularea deciziei de sancţionare nr. … prin care a fost sancţionat cu reducerea salariului de baza pe o perioada de 2 luni cu 10% .

Prin decizia nr. … constatăm că contestatorul a fost sancţionat cu reducerea salariului de bază pe o perioada de 2 luni cu 10%. În cuprinsul deciziei este menţionat procesul-verbal de cercetare disciplinară nr…. încheiat de comisia de cercetare.

Corect a stabilit instanţa de fond că decizia de sancţionare este nulă dacă în cuprinsul ei nu sunt cuprinse motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului sancţionat.

Din modul de redactare a art.252 alin. 2) Codul Muncii rezultă că menţiunile cuprinse sunt obligatorii, iar lipsa lor din decizia de sancţionare duce automat la nulitatea absolută a deciziei. Modul de redactare a cuprinsului deciziei de sancţionare este imperativă, astfel că această decizie nu poate face trimitere la acte exterioare în care sunt înlăturate apărările salariatului. Legiuitorul a prevăzut sub sancţiunea nulităţii absolute ca decizia de sancţionare să cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute de art.251 alin.3), nu a fost efectuată cercetarea disciplinară.

Faptul că apărările salariatului ar fi fost înlăturate prin procesul-verbal de cercetare disciplinară nr….  încheiat de comisia de cercetare, nu suplinește condiția legii obligatorie prevăzută de art. 252 alin. 2) Codul Muncii şi nu înlătură sancţiunea nulităţii absolute.

Nulitatea prevăzută de art. 268 alin. 2 din Codul muncii are caracterul unei nulităţi exprese, fiind prevăzută anume de lege. În cazul nulităţii exprese, legea instituie o prezumţie juris tantum de vătămare astfel încât beneficiarul prezumţiei nu trebuie să dovedească faptul vătămării, ci doar neobservarea formelor legale. Caracterul normei legale este imperativ, iar încălcarea atrage indubitabil sancţiunea nulităţii absolute.

Sub acest aspect, decizia de sancţionare este lovită de nulitate absolută, iar soluţia primei instanţe este corectă, contrar susţinerilor apelantei.

Faţă de acest aspect nu mai e necesară analiza celorlalte motive de apel invocate de apelantul SMACT prin motivele de apel.

În consecinţă, conform art. 480 din noul Cod de procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul SMACT, împotriva sentinţei civile nr. … pronunţată de Tribunalul Galaţi – Secţia I civilă în Dosarul nr. ….

Domenii speta

Spete similare