Aplicarea greşită a dispoziţiilor art.63 indice 1 Cod procedură penală. Nelegalitatea hotărârii. Neverificarea cerinţelor legale, dar şi a prescripţiei executării pedepsei amenzii.

Prin sentinţa penală nr. 252/25 iunie 2013, Judecătoria Vişeu de Sus, în baza art. 631 C.penal, a admis sesizarea Compartimentului de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Vişeu de Sus şi în consecinţă a dispus înlocuirea pedepsei  amenzii de 500 lei aplicată  prin sentinţa penală 7/19.01.2010 pronunţată în dosarul 2276/336/2009 al Judecătoriei Vişeu de Sus, definitivă prin decizia penală nr.59/R/18.03.2010 a Tribunalului Maramureş, inculpatului  ROMAN IOAN, fiul lui Ştefan şi Sava, născut la 22 iunie 1964 în Borşa, judeţul Maramureş, CNP 1640622020057, domiciliat în Borşa, str. Pietroasei, nr. 3, judeţul Maramureş, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire  prev. şi ped. de art. 180 alin. 2 C.penal, cu pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare care se va executa în detenţie cu toate consecinţele  prev. de art. 71 şi 64  lit. a C.penal.

În baza art. 192 alin 3 C.pr.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a constatat că prin sesizarea Biroului de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Vişeu de Sus înregistrată sub nr. 793/336/2013 s-a solicitat, în baza art. 449¹(2) C.pr.penală, conform prevederilor art. 63¹ C.penal înlocuirea pedepsei  amenzii de 500 lei aplicată  prin Sentinţa penală 7/19.01.2010 pronunţată în dosarul 2276/336/2009 al Judecătoriei Vişeu de Sus , definitivă prin Decizia penală nr. 59/R/18.03.2010 a Tribunalului Maramureş, inculpatului  ROMAN IOAN, fiul lui Ştefan şi Sava, născut la 22 iunie 1964 în Borşa, judeţul Maramureş, CNP 1640622020057, domiciliat în Borşa, str. Pietroasei, nr. 3, judeţul Maramureş, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire  prev. şi ped. de art. 180 alin 2 C.penal, cu pedeapsa închisorii.

 Examinând dosarul ataşat nr. 2276/336/2009, instanţa a constatat că inculpatul  Roman Ioan  a fost condamnat la pedeapsa amenzii de 500 lei  pentru săvârşirea infracţiunii săvârşirea infracţiunii de lovire  prev. şi ped. de art. 180 alin 2 C.penal.

Sentinţa penală nr. 7/19.01.2010 a rămas definitivă la data de 18.03.2010  prin decizia penală 59/18.03.2010 a Tribunalului Maramureş.

 La data de 23.03.2010 inculpatul a fost înştiinţat prin adresa nr. 2276/336/2009/9/2010 că sentinţa penală  a rămas definitivă, a fost condamnat la pedeapsa de 500 lei amendă  şi că are obligaţia să prezinte chitanţa privind achitarea amenzii.

 Întrucât acesta nu a făcut dovada achitării, la data de 23.06.2010  amenda de 500 lei a fost dată în debit  Administraţiei Financiare Borşa, debit confirmat la data de 16.07.2010 ,menţionându-se că a fost trecut pe borderoul de debit nr. 197/16.07.2010, întocmindu-se avizul de plată nr. 2440207421824.

 Prin adresa nr. 592/24.01.2011 şi înregistrată la instanţă sub nr. 592/27.01. 2011, Administraţia Finanţelor Publice Borşa  comunica instanţei ca numitul Roman Ioan nu a  achitat amenda deşi a fost  înştiinţat.

La data de 11.02.2011 s-a emis adresă către inculpatul condamnat să se prezinte la Biroul de executări penale în vederea lămuririi situaţiei, menţionându-se că în caz contrar, potrivit art. 63 indice 1 C. penal, sustragerea cu rea credinţă de la plata amenzii poate atrage înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.

Instanţa, având în vedere perioada mare de timp de la data rămânerii definitive a sentinţei penale menţionate, lipsa unei cereri de eşalonare la plată, suma modică şi angajamentul neonorat de la ultimul termen de judecată,  a admis sesizarea şi a înlocuit amenda cu pedeapsa închisorii minime.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul Roman Ioan, care, prin motivele scrise, a solicitat admiterea recursului, arătând că nu a avut posibilitatea să plătească amenda întrucât nu are loc de muncă, rar lucrează ocazional, trebuind să-şi întreţină şi părinţii.

Procedând la judecarea recursului, în baza motivelor invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, tribunalul constată că recursul este fondat, însă pentru alte considerente decât cele invocate.

Prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr. 7/19.01.2010 pronunţată în dosarul nr. 2276/336/2009  al Judecătoriei Vişeu de Sus, definitivă prin decizia penală nr. 59/18.03.2010 a Tribunalului Maramureş, condamnatului Roman Ioan i-a fost aplicată pedeapsa amenzii de 500 lei pentru comiterea infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 al. 2 C.penal.

Constatând doar că cel condamnat a fost înştiinţat că are obligaţia de a achita amenda, că a trecut o perioadă mare de timp de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, lipsa unei cereri de eşalonare a plăţii şi suma modică de plată, prima instanţă a dispus înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, fără a analiza, pe de o parte, întrunirea cerinţelor art. 631 C.penal, respectiv reaua-credinţă în sustragerea de la plata amenzii, iar, pe de altă parte, incidenţa dispoziţiilor legale privind prescripţia executării pedepsei.

Potrivit dispoziţiilor art. 125 C.penal, prescripţia înlătură executarea pedepsei principale, iar conform art. 126 C.penal, termenul de prescripţie a executării pedepsei amenzii este de 3 ani, termen ce se socoteşte de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 127 C.penal prevăd situaţiile în care cursul termenului de prescripţie prevăzut în art. 126 se întrerupe, respectiv prin începerea executării pedepsei sau prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni.

Analizând aceste dispoziţii legale în raport de datele cauzei, tribunalul constată că hotărârea de condamnare a rămas definitivă la 18.03.2010, că a trecut un interval de timp mai mare de 3 ani în care nu s-a început executarea pedepsei prin plata vreunei sume din amendă, neintervenind această cauză de întrerupere a cursului prescripţiei şi nici vreo cauză de suspendare prevăzută de art. 128 al. 2 C.penal, astfel că aparent termenul de prescripţie a executării pedepsei s-a împlinit.

Din datele existente la dosar nu rezultă dacă recurentul-condamnat ar mai fi săvârşit vreo altă infracţiune, însă prima instanţă avea obligaţia verificării acestor aspecte, respectiv incidenţa prescripţiei executării pedepsei, pentru a putea dispune apoi asupra sesizării privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.

Având în vedere că aparent termenul de prescripţie a executării pedepsei s-a împlinit, împrejurare ce ar înlătura executarea pedepsei, că prima instanţă a admis sesizarea fără a analiza aceste aspecte, tribunalul a admis recursul declarat de condamnat, iar în baza art. 38515 pct. 2 lit. d C.pr.penală a casat în întregime hotărârea atacată, respingând sesizarea Compartimentului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Vişeu de Sus.

Domenii speta

Spete similare