Răspundere civilă delictuală

(Tribunalul Mehedinţi-s.c.68/13.11.2014)

Constată că la data de 17.06.2014 reclamantul D. C.,  a chemat în judecată pe  pârâţii SC T., B. A. şi D. M.,  pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să fie obligaţi  în solidar  la  plata către reclamant a sumei de 210.000 lei reprezentând c/val. prejudiciului  moral suferit  , ca urmare a expresiilor jignitoare, insinuante şi vexatorii folosite la adresa sa ,cu ocazia difuzării emisiunii „S” din data de 26.03.2014, de către radiodifuzorul SC T. pentru postul de televiziune T. , şi de asemenea obligarea pârâţilor  la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea cererii reclamantul  a precizat că la data de 26.03.2014 postul de televiziune T , deţinut de SC T.  a difuzat emisiunea S. realizată de  A. B. –directorul general al acestui post de televiziune  şi prezentată de  crainica N. V. C. Emisiunea în cauză a fost difuzată la  ora 19,00 şi în reluare ,la ora 22.00.

Reclamantul a  precizat că în timpul emisiunii „Ş"', crainica emisiunii a făcut comentarii tendenţioase la adresa reclamantului , fapt care i-a prejudiciat demnitatea şi onoarea, atât în raport de sine, cât şi în raport de ceilalţi membri ai familiei, precum şi faţă de public.

In cadrul ediţiei de ştiri, crainica a afirmat următoarele:” Bună seara, doamnelor şi domnilor, bun găsit la J. Ş. F. P.  M., C. D., pare să inoveze medicina. Acesta a reuşit performanţa de a se îmbolnăvi doar în timpul zilelor lucrătoare, iar în zilele sfârşitului de săptămână revine ca prin minune. Cel puţin... aşa rezultă din concediile medicale depuse de către Ş. F. M.,în încercarea lamentabilă de a nu fi schimbat din funcţie. In acelaşi timp în care crainica făcea aceste afirmaţii, pe  ecranul monitorului apărea titrat cu caractere mari următoarea afirmaţie: „Tehnocratul D., bolnav închipuit”

A învederat şi că, în timpul emisiunii de ştiri, a fost comutată legătura şi către un reporter, care, în faţă clădirii F.P.M.,a afirmat următoarele: „Ş. F. din M., C. D., este bolnav în cursul săptămânii, dar sănătos tun în weekend, adică apt pentru a-şi bea cafeaua de sâmbătă la terasele din centrul municipiului, alături de tatăl lui M. S,, (G). Conform documentelor medicale depuse de către D., acesta suferă de mai multe afecţiuni, însă niciodată aceleaşi (sic!) şi, numai în zilele lucrătoare, pentru că vineri după-amiaza, D. pare să bea apă vie şi să se însănătoşească brusc, până luni dimineaţa, când capătă din nou câte o maladie. C. D. a realizat prima dată că este bolnav în ziua de 13 martie, coincidenţă cu momentul când s-a pus problema înlocuirii sale din funcţie. Medicul său de familie i-a eliberat un certificat de concediu medical pentru colică renală stângă, valabilă pentru zilele de 13 şi 14 martie, adică exact până vineri. După cele 2 zile de weekend, D. a realizat că are şi o discopatie lombară, aşa că şi-a procurat încă un concediu medical. Aţi ghicit, tot până vineri, iar lunea următoare, şeful finanţelor şi-a descoperii o nouă afecţiune, de această dată o boală endocrină, iar concediul aferent este până la sfârşitul acestei săptămâni. Având în vedere aceste afecţiuni, aţi fi tentaţi să spuneţi că D. este copt de bolnav. Ei bine toate aceste boli au venit brusc pe capul acestuia în ultimele două săptămâni, pentru că altfel, D. nu a avut nici măcar o singură zi de concediu medical în ultimele 10 luni.

In timpul aceleiaşi emisiuni, reporterul, confirmat de crainică,, afirmă următoarele: „este evident, aşadar, că totul nu pare decât o încercare lamentabilă a lui D. de a scăpa de detaşarea de la Prahova, care a fost semnată deja pe numele său, şi care rămâne valabilă si în momentul în care D. îşi tratează bolile, inclusiv PDLita de care pare să sufere în realitate. Şeful fiscului din Mehedinţi, autointitulat tehnocrat este cunoscut ca unul dintre apropiaţii lui M. S., cel care l-a numit, de altfel, în fruntea finanţelor. Apolitic doar declarativ, D. a trecut împreună cu S. la PNL, însă după plecarea acestui partid de la guvernare, D. a realizat că el este de fapt tehnocrat şi că trebuie să rămână în funcţia de şef al finanţelor publice. Printre altele, numele lui D., a fost vehiculat în afacerea U. Un apropiat al lui S. a cumpărat această firmă de la finanţele Publice, ajutat (sic!) de directorul C. D., care le-a vândut imobilul la un preţ de 120.000 lei, adică aproximaţie 28.000 euro. Ulterior terenul a fost vândut K. R. la un preţ de 6 milioane de euro.

In virtutea dreptului la imagine, radiodifuzorul avea obligaţia legală de a prezenta dovezi în susţinerea afirmaţiilor acuzatoare, astfel încât publicul să se poate lămuri şi pentru a evalua cât de justificate sunt aceste acuze. Totodată persoanei acuzate trebuie să i se asigure posibilitatea de a-si prezenta punctul de vedere în legătură cu împrejurările incriminate, obligaţie care nu s-a respectat în fapt.

Radiodifuzorul avea obligaţia de a informa publicul în mod corect în legătură cu aşa-zisa problemă de interes public supusă atenţiei, iar informarea trebuia făcută în mod echilibrat şi echidistant şi nu insinuat, aşa cum s-a procedat în fapt atunci când au fost expuse faptele şi evenimentele cosemnate mai sus, tocmai pentru a nu se aduce atingere dreptului la imagine.

In urma ediţiei emisiunii Ş., difuzată la data de 26.03.2014 la ora 1900 şi, în reluare, la ora 22°°,  reclamantul a solicitat radiodifuzorului să îi acorde accesul la înregistrarea acestei emisiuni, pentru a formula un drept la replică, solicitare la care nu am primit niciun răspuns.

Ulterior, la data de 20.05.2014, prin Decizia nr. 371/20.05.2014, C. N. al A., după o monitorizare atentă a emisiunilor radiodifuzorului SC T.a dispus amendarea acestuia cu amendă contravenţională în cuantum de 20.000 lei pentru afirmaţiile făcute de realizatorul emisiunii „R. p." în timpul emisiunii din data de 21.02.2014 la adresa  reclamantului şi a familiei  sale.

 Reclamantul în cererea sa invocă următoarele texte de lege incidente:

Potrivit dispoziţiilor art. 30 din Constituţia României, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

Potrivit dispoziţiilor art. 71 din Noul Cod civil, orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private; (2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reşedinţa sau corespondenţa sa, fără consimţământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75; (3) Este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenţei, manuscriselor sau a altor documente personale, precum şi a informaţiilor din viaţa privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75, potrivit dispoziţiilor art. 72 din Noul Cod civil, (2) Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale; (2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75, potrivit dispoziţiilor art. 73 din noul Cod civil, (1) orice persoană are dreptul la propria imagine; (2) în exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispoziţiile art. 75 rămân aplicabile,, potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. lit. e şi f din Noul Cod civil, sub rezerva aplicării dispoziţiilor art. 75, pot fi considerate ca atingeri aduse vieţii private:... e) ţinerea vieţii private sub observaţie, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de lege; f) difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viaţa intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză, iar potrivit dispoziţiilor art. 75 din Noul Cod civil, (1) nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte; (2) Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune.

Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 1.357 din Noul Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare; (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă, potrivit dispoziţiilor art. 1.358 din Noul Cod civil, pentru aprecierea vinovăţiei se va ţine seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, precum şi, dacă este cazul, de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi, potrivit dispoziţiilor art. 1359 din Noul Cod civil, autorul faptei ilicite este obligat să repare prejudiciul cauzat şi când acesta este urmare a atingerii aduse unui interes al altuia, dacă interesul este legitim, serios si, prin felul în care se manifestă, creează aparenţa unui drept subiectiv, potrivit dispoziţiilor art. 1369 din Noul Cod civil, cel care l-a îndemnat sau l-a determinat pe altul să cauzeze un prejudiciu, l-a ajutat în orice fel să îl pricinuiască sau, cu bună ştiinţă, a tăinuit bunuri ce proveneau dintr-o faptă ilicită ori a tras foloase din prejudicierea altuia răspunde solidar cu autorul faptei. (2) Dispoziţiile alin. (D se aplică şi în privinţa celui care, în orice fel, a împiedicat ori a întârziat chemarea în judecată a autorului faptei ilicite, potrivit dispoziţiilor art. 1370 din Noul Cod civil, dacă prejudiciul a fost cauzat prin acţiunea simultană sau succesivă a mai multor persoane, fără să se poată stabili că a fost cauzat sau, după caz, că nu putea fi cauzat prin fapta vreuneia dintre ele, toate aceste persoane vor răspunde solidar faţă de victimă, potrivit dispoziţiilor art. 1373 din noul Cod civil, comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate; (2) Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia; (3) Comitentul nu răspunde dacă dovedeşte că victima cunoştea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.

In ceea ce priveşte dispoziţiile incidente din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, art. 30, precizează că furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine, art. 40 stabileşte că: în virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori. imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-si exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt, art. 46, difuzarea informaţiilor şi/sau imaginilor persoanelor aflate sub tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate este permisă numai cu acordul persoanei sau, în cazul în care persoana este fără discernământ ori decedată, cu acordul familiei sau al aparţinătorilor, iar art. 52 impuca ca: persoana care se consideră lezată de prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor fapte neadevărate sau informaţii eronate, denumită în continuare solicitant, poate cere radiodifuzorului, în termen de cel mult 15 zile de la data difuzării acestuia, revizionarea sau reaudierea programului în cauză; (2) Radiodifuzorul are obligaţia de a asigura accesul la revizionarea ori la reaudierea programului iu terme}i de 24 de ore de la data primirii unei solicitări scrise, fie direct, la sediul radiodifuzorului, fie indirect, prin lumânarea unei copii video sau audio, după caz.

 In în ceea ce priveşte fapta ilicită săvârşită. Noţiunea de încălcare a dreptului la integritate, onoare şi imagine

Din acest expozeu se constată, printre altele, că în sens larg dreptul la integritate morală protejează viaţa privată şi totodată dă naştere unui mănunchi de prerogative, în primul rând dreptul la onoare şi la demnitate, la care se adaugă dreptul la imagine şi dreptul la secret. De altfel, acestea sunt şi cele mai elaborate în doctrină şi jurisprudenţă.

Pe de altă parte, drepturile personalităţii au un obiect care corespunde ifnor noţiuni generice de evocare, rebele la o definiţie precisă: libertate, onoare, respect, viată privată etc. Aceste noţiuni vagi îl obligă pe judecător la determinarea lor progresivă şi evolutivă operaţiune, desigur, dificilă.

Dreptul la propria imagine, care la origine a fost opera jurisprudenţei, este un drept al personalităţii, un drept primordial, pentru fiecare, de a sustrage altuia reprezentarea persoanei sale. In teorie, fundamentul dreptului la imagine este diferit şi dificil de conturat. Unii autori consideră dreptul la imagine ca un drept de proprietate. Astfel, prerogativa pe care fiecare o deţine asupra imaginii sale constituie un drept subiectiv, iar exclusivitatea pe care persoana o are asupra persoanei sale face din acest drept un drept de proprietate.

In cazul reclamantului , prejudiciul invocat vizează folosirea fără acordul  acestuia de informaţii legate de istoricul medical al afecţiunilor de care a suferit, într-o manieră insinuantă şi de natură a pune la îndoială realitatea acestor împrejurări, iar pe de altă parte a leza indubitabil imaginea reclamantului , prin afirmaţii neprobate, în contextul în care am fost lipsit de orice posibilitate la replică, astfel încât auditorul, să-şi facă o opinie pertinentă .

Afectarea imaginii, onoarei şi demnităţii reclamantului.

A susţinut că, prin difuzarea la data 21.02.2014 şi în reluare la ora 18,20 a emisiunii R. P., i-au fost încălcate drepturile la viața intimă si privată si dreptul la imagine. In acest caz dreptul la informare şi exprimare a fost exercitat cu rea credinţa de realizatorul emisiunii, abuziv si contrar scopului sau social.

In urma difuzării emisiunii, familia, prietenii si marea majoritate a opiniei publice şi-au schimbat pararea despre el , fiindu-i grav afectata imaginea publica si cariera, fiind luat chiar în derâdere, numit drogat {a se vedea asocierea cu J. H., asocierea cu o persoană cu handicap, etc. ), incult, etc.

Garanţia pe care art. 10 din CEDO o conferă ziariştilor, jurnaliştilor şi realizatorilor de televiziune (ca formatori de opinie), cu privire la relatarea unor probleme, este strict condiţionată de existenţa unui interes general, cu condiţia ca formatorul să acţioneze cu bună-credinţă, în aşa fel încât să ofere informaţii exacte şi demne de crezare în respectul deontologiei profesionale specifice.

In prezenta cauza nu se poate retine in favoarea pârâţilor că au acţionat cu bună-credinţă, odată ce au uzat, în mod repetat, de expresii insinuate, comparaţii jignitoare, anunţând în prealabil subiectul relatat ca fiind o mare dezvăluire, amplificând astfel efectul şi prejudiciul produs  reclamantului.

Practic prin maniera in care s-a acţionat s-a urmărit stârnirea unui maxim interes din partea opiniei publice dar si a unui profit semnificativ, prin înfăţişarea unor elemente şi comparaţii de natură a prejudicia iremediabil imaginea, demnitatea şi onoarea subsemnatului, atât în raport de sine şi familie, cât şi în raport de opinia publică.

Indiferent de imaginea pe care  reclamantul a înţeles sa o formeze si sa o promovez, nu se poate aprecia că insinuările, jignirile şi comparaţiile făcute mi-ar aduce beneficii, făcându-se uz şi de istoricul medical.

 In ceea ce priveşte daunele morale solicitate.

Acordarea de daune morale pentru prejudiciile cauzate drepturilor personal-nepatrimoniale ocrotite de lege, prin emisiuni de televiziune, este recunoscută atât de practica instanţelor române, cât şi de cea a majorităţii statelor europene, în virtutea funcţiei educativ-preventive şi reparatorii a răspunderii civile delictuale.

Astfel, prin reţinerea vinovăţiei civile a pârâţilor şi obligarea acestora la acoperirea prejudiciului moral cauzat subsemnatului, nu se produce o încălcare a libertăţii de exprimare a realizatorului de emisiune şi nici a postului de televiziune, măsura apărând ca justificată prin raportare la scopul urmărit, anume protejarea reputaţiei altei persoane, respectând principiul proporţionalităţii.

Se impune a evidenţia faptul că toate instanţele civile care au analizat cauze similare au stabilit că modalitatea de reparare a prejudiciului este una mixtă, iar odată făcută proba faptei ilicite, această împrejurare este şi suficientă în a proba implicit şi prejudiciului moral, instanţele române deducând în mod frecvent producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să determine un asemenea prejudiciu, soluţia fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.

Ţinând că, nu conţinutul doar ideilor exprimate în cauză atrage natura delictuală a faptelor, ci şi modul de prezentare, folosirea abuzivă a dreptului de exprimare, limbajul jignitor, comparaţiile dezonorante, denotă clar o atingere adusă onoarei, demnităţii şi reputaţiei reclamantului.

Faţă de cele menţionate, reclamantul apreciază apreciem că se impune  admiterea cererii de chemare în judecată şi  obligarea pârâţilor , în solidar, la plata către  reclamant a sumei de 210.000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit, ca urmare a expresiilor jignitoare, insinuante şi vexatorii folosite la adresa reclamantului , cu ocazia difuzării emisiunii „Ş" de către radiodifuzorul SC T. pentru postul de televiziune T.

In drept şi-a  întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 30 din Constituţia României, art. 71-75 din Noul Cod civil, art. 1357, art. 1359 şi art. 1373 din Noul Cod civil, coroborate cu dispoziţiile art. 30 şi art. 40 şi art. 46 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

Reclamantul a depus la dosar următoarele înscrisuri:decizia nr.371/20.05.2014 emisă de C. N.  al A., extras recom cu privire la SC T ., extras site T. 2 cu privire la structura de conducere a postului de televiziune, taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, respectiv chitanţa seria  DTS nr.586908(13.06.2014 emisă de Direcţia Impozite şi taxe Locale a judeţului Mehedinţi.

In dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisurile anexate, proba testimonială, indicând numele acestora,  şi proba cu interogatoriul pârâţilor.

 In procedura prealabilă  pârâta SC T a formulat întâmpinare prin care  a precizat că potrivit codului deontologie al jurnalismului , acesta este dator sa caute sa respecte si sa comunice faptele așa cum acestea pot fi cunoscute prin verificări rezonabile , in virtutea dreptului publicului de a fi informat. Jurnalistul este dator sa exprime opinii iar in relatarea faptelor si a opiniilor jurnalistul va acţiona cu huna credinţa iar presa are datoria primordiala de a respecta drepturile omului, sa respecte viața privata a persoanei ori in speţa dedusa judecaţii atât televiziunea cat si jurnaliştii care lucrează in cadrul acestuia au respectat regulile enunţate mai sus si au dat dovada de buna credinţa.

Consideră ca in speţa sunt incidente dispoziţiile art. 10 din CEDO prin care este consacrat dreptul la libertatea de exprimare datorita faptului ca deși limitele unei critici admisibile sunt mai largi in privinţa unui om politic , unui funcţionar public , vizaţi in aceasta calitate de cat in privinţa unui om obişnuit , iar ziariştilor le revine obligaţia de a răspândi informaţii si idei in legătura cu domenii de interes public , presa nu trebuie sa depăşească limitele stabilite in vederea protecţiei dreptului la reputaţie a persoanelor vizate, care , ca element al vieţii private este protejat de art. 8 din CEDO.. In concluzie pentru a se bucura de protecţia art. 10 din CEDO , trebuie sa existe o verificare corespunzătoare realizate de către ziarist înaintea redactării materialului, sa existe fapte reale pe care sau bazat acuzaţiile aduse de acesta, sa existe buna credinţa a ziaristului si acesta sa respecte regulile de etica jurnalistica. Din conţinutul emisiunii rezulta ca aceste texte nu conţin expresii si comparaţii insultătoare jignitoare la adresa reclamantului.

In cauza nu sunt îndeplinite condiţiile civile delictuale , respectiv :  fapta ilicita, existenta un prejudiciu moral si vinovăţia , respectiv legătura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.

Având in vedere aceste aspecte  pârâtul  a  solicitat  prin întâmpinare  respingerea ca neîntemeiată a acţiunii. A invocat disp. art. 205 cpc.

Pârâtul  B. A.,  a formulat în procedura prealabilă întâmpinare,  prin care a  precizat  că este realizatorul emisiunii "R. P.”,care este un pamflet ( genul de emisiune pe care o face si M. B. la A. 3) si  precizează ca nu a jignit pe reclamant in această emisiune ,precizează că făcut anumite comentarii in limitele legii fără a afecta imaginea sau demnitatea acestuia sau a altor persoane .

Mai mult decât atât in acţiunea formulata se arata ca in emisiunea „ S” s-ar fi făcut afirmaţii la adresa reclamantului, emisiune pe care nu el o realizează ,  invocând  excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Potrivit codului deontologic al jurnalistului, acesta este dator sa caute sa respecte si sa comunice faptele așa cum acestea pot fi cunoscute prin verificări rezonabile , in virtutea dreptului publicului de a fi informat. Jurnalistul este dator sa exprime opinii pe baza factuala iar in relatarea faptelor si a opiniilor jurnalistul va acţiona cu buna credinţa iar presa are datoria primordiala de a respecta drepturile omului , sa respecte viata privata a persoanei ori in speţa dedusa judecaţii atât televiziunea cat si jurnaliştii care lucrează in cadrul acestuia au respectat regulile enunţate mai sus si au dat dovada de buna credinţa.

Consideră ca in speţa sunt incidente dispoziţiile art. 10 din CEDO prin care este consacrat dreptul la libertatea de exprimare datorita faptului ca deși limitele unei critici admisibile sunt mai largi in privinţa unui om politic , unui funcţionar public , vizaţi in aceasta calitate de cat in privinţa unui om obişnuit , iar ziariştilor le revine obligaţia de a răspândi informaţii si idei in legătura cu domenii de interes public . Presa nu trebuie sa depăşească limitele stabilite in vederea protecţiei dreptului la reputaţie a persoanelor vizate, care . ca element al vieţii private este protejat de art. 8 din CEDO. In concluzie pentru a se bucura de protecţia art. 10 din CEDO , trebuie sa existe o verificare corespunzătoare realizate de către ziarist înaintea redactării materialului, sa existe fapte reale pe care sau bazat acuzaţiile aduse de acesta, sa existe buna credinţa a ziaristului si acesta sa respecte regulile de etica jurnalistica. Din conţinutul emisiunii rezulta ca aceste texte nu conţin expresii si comparaţii insultătoare jignitoare la adresa reclamantului.

In cauza nu sunt îndeplinite condiţiile civile delictuale , respectiv : exista fapta ilicita, existenta un prejudiciu moral si vinovăţia , precum si o legătura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.

Pârâtul prin întâmpinare a solicitat  respingerea acţiunea ca neîntemeiata.

In drept,  şi-a întemeiat prezenta întâmpinare pe disp. art. 205 cpc.

A solicitat încuviinţarea probei cu martori.

De asemenea pârâta D. M. a formulat în procedura prealabilă întâmpinare precizând că este administrator la SC T., nu se ocupă de realizarea emisiunilor,în acest sens sunt angajaţi jurnalişti , directori care au în fişa postului astfel de  atribuţii,precum şi studii  de specialitate, astfel  încât  pârâta a invocat  excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

A precizat  că emisiunea pe care o realizează pârâtul B. A. este un pamflet,genul de emisiune pe care o face şi M. B. la A. ,consideră că  prin această emisiune reclamantul nu a fost jignit, doar s-au făcut anumite comentarii în limitele legii, fără a afecta imaginea sau demnitatea acestuia.

Potrivit codului deontologic al jurnalistului, acesta este dator sa caute sa respecte si sa comunice faptele așa cum acestea pot fi cunoscute prin verificări rezonabile , in virtutea dreptului publicului de a fi informat. Jurnalistul este dator sa exprime opinii pe baza factuala iar in relatarea faptelor si a opiniilor jurnalistul va acţiona cu buna credinţa iar presa are datoria primordiala de a respecta drepturile omului , sa respecte viata privata a persoanei ori in speţa dedusa judecaţii atât televiziunea cat si jurnaliştii care lucrează in cadrul acestuia au respectat regulile enunţate mai sus si au dat dovada de buna credinţa.

Consideră că in speţă sunt incidente dispoziţiile art. 10 din CEDO prin care este consacrat dreptul la libertatea de exprimare datorita faptului ca deși limitele unei critici admisibile sunt mai largi in privinţa unui om politic , unui funcţionar public , vizaţi in aceasta calitate de cat in privinţa unui om obişnuit , iar ziariştilor le revine obligaţia de a răspândi informaţii si idei in legătura cu domenii de interes public . Presa nu trebuie sa depăşească limitele stabilite in vederea protecţiei dreptului la reputaţie a persoanelor vizate, care . ca element al vieţii private este protejat de art. 8 din CEDO. In concluzie pentru a se bucura de protecţia art. 10 din CEDO , trebuie sa existe o verificare corespunzătoare realizate de către ziarist înaintea redactării materialului, sa existe fapte reale pe care sau bazat acuzaţiile aduse de acesta, sa existe buna credinţa a ziaristului si acesta sa respecte regulile de etica jurnalistica. Din conţinutul emisiunii rezulta ca aceste texte nu conţin expresii si comparaţii insultătoare jignitoare la adresa reclamantului.

In cauza nu sunt îndeplinite condiţiile civile delictuale , respectiv : exista fapta ilicita, existenta un prejudiciu moral si vinovăţia , precum si o legătura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.

In drept,  şi-a întemeiat prezenta întâmpinare pe disp. art. 205 cpc.

La data de 06.08.2014, reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat motivele din cererea dedusă judecăţii.

Probele solicitate de ambele părţi au fost încuviinţate, iar în şedinţa publică din 21.10.2014 a fost luat interogatoriul pârâtului  B.  A., acesta fiind interogat şi la iniţiativa instanţei, de asemenea, au fost audiaţi sub prestare martorii R. A. ,C. B. I, B. A. şi Ş. C, susţinerile lor fiind consemnate în declaraţiile aflate la dosarul cauzei.

Deşi citată la mai multe termene cu menţiunea de a răspunde, în scris, la interogatoriul ce i-a fost comunicat, pârâta SC T., nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei.

Tribunalul, cercetând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D. M., se constată că aceasta este întemeiată, dat fiind următoarele argumente:

Calitatea procesuală, respectiv titlul legal care îndreptăţeşte o persoană să fie parte în proces, trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului sau obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material supus judecăţii, în privinţa calităţii procesuale pasive, impunându-se a se analiza, pornind de la raportul juridic dedus judecăţii supus cercetării, dacă această pârâtă este obligată în acest raport.

În speţă este de evidenţiat că, prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul nu a reproşat acestei pârâte săvârşirea faptei ilicite, iar în apărarea formulată în cadrul răspunsului la întâmpinare( filele 53-63) a învederat că antrenarea răspunderii acesteia pentru afirmaţiile făcute la adresa sa în cadrul emisiunii de Ş. difuzate la data de 26.03.2014 de către postul de televiziune T. se impune dat fiind calitatea acesteia de director, respectiv administrator al societăţii pârâte, societate chemată în judecată în calitate de comitent al pârâtului B. A.

Din înscrisurile administrate în cauză, a reieşit că pârâta este doar administratorul SC T., calitate în care nu poate răspunde personal pentru eventuale fapte ilicite săvârşite de către prepuşii societăţii comerciale, art. 72 din legea 31/1990 fiind în sensul că „obligaţiile si răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat si de cele special prevăzute in aceasta lege”

Pe fondul cererii de chemare în judecată formulată împotriva pârâţilor B. A. şi SC T S SRL, instanţa constată şi reţine următoarele:

În cadrul emisiunii de ştiri difuzată în data de 26.03.2014 de către postul de televiziune local T. , aparţinând radiodifuzorului SC T, s-a prezentat un material informativ care-l viza pe reclamant-în calitatea sa de şef al F. P. M ,  care se referea, în esenţă, la  comportamentul acestuia de a uza de concedii medicale eliberate pentru afecţiuni diferite şi fictive , care ar fi acoperit doar zilele lucrătoare , comportament catalogat de prezentator şi reporter ca fiind o încercare lamentabilă a reclamantului de a scăpa de măsura administrativă a detaşării  în  alt judeţ.

Conţinutul sus enunţatului material a fost redat integral în acţiunea formulată, iar conţinutul său a fost recunoscut de ambii pârâţi.

Faţă de data la care a avut loc respectiva emisiune, dată care se susţine că a fost săvârşită  fapta ilicită, cauzei îi este aplicabil Codului Civil în vigoare la data de 01.10.2011, de asemenea, raportat la situaţia de fapt expusă, incidente acesteia îi sunt şi dispoziţiile art.30 din Constituţia României, respectiv jurisprudenţa CEDO  în materie.

Art.30 alin.1 din Constituţia României, stipulează că libertatea de exprimare a gândurilor , a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile, alin.6 al articolului precizând că, o astfel de libertate nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi dreptul la imagine.

Şi în art.1359 cod civil s-a reglementat atât îndatorirea oricărei persoane de a respecta regulile de conduită pe care legea sau obiceiul lucrului le impun, precum şi drepturile şi interesele legitime ale altor persoane, cât şi sancţiunea care intervine în cazul încălcării acestei îndatoriri, textul impunând obligaţia răspunderii pentru toate prejudiciile cauzate, prin repararea acestora.

Reclamantul, în cererea pendinte, a invocat că, materialul difuzat de către postul de televiziune T. la data de 26.03.2014, i-a încălcat dreptul la viaţă privată, la demnitate şi  la propria imagine, drepturi ce sunt reglementate în dreptul intern prin art.71, art.72 şi art.73 cod civil, imputându-le pârâţilor că, au folosit, fără a avea acordul său, informaţii legate de istoricul medical  al afecțiunilor de care a suferit, susţinând că însăşi maniera de expunere a fost una insinuantă, de natură a pune la îndoială realitatea împrejurărilor, afirmaţiile făcute nefiind unele  neprobate, acestea prejudiciindu-i atât imaginea personală, cât şi pe cea a instituţiei la care lucra.

Tribunalul constată că, nici drepturile afirmate de reclamant ca fiind lezate, nu sunt unele absolute, Codul civil prevăzând atât posibilitatea limitării acestora în situațiile prevăzute de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturilor omului la care România este parte( art.75 alin.1),cât şi faptul că, exercitarea cu bună credinţă a drepturilor şi libertăţilor constituţionale nu constituie o atingere a acestora( art.75 alin.2).

În jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului,  libertatea de exprimare este considerată una dintre valorile esenţiale ale societăţii democratice( ex.cauzele Dalban contra României şi Lingens contra Austriei) , în conţinutul căreia trebuie acceptate nu numai informaţiile neutre, ci şi cele care acuză, şochează sau neliniştesc, libertatea jurnalistică cuprinzând şi recurgerea la o anumită doză de exagerare şi provocare.

Practic, în adoptarea soluţiei, trebuie să se ţină seama de rolul ce revine presei într-o societate democratică în care, deşi nu trebuie să depăşească anumite granițe, îi revine sarcina de a comunica, pentru îndeplinirea sarcinilor şi responsabilităţilor sale, a rolului său de „ câine de pază al democraţiei”, informaţii asupra unor chestiuni politice şi subiecte de interes general, în aceste cazuri această libertate fiind cu atât mai importantă.

În speţă se reţine că, materialul expus în emisiunea de ştiri din data de 26.03.3014 , al cărui conţinut a fost supervizat de către pârâtul B. A., în calitatea sa de director general al postului de televiziune T., priveşte o chestiune de interes public câtă vreme, se referă la atitudinea imputată reclamantului de a eluda executarea unei decizii administrative de schimbare din funcţie, iar expresiile utilizate cu acest prilej de realizatori –precum „bolnav închipuit”, suferind de PDL-ită, „Tehnocrat”  pot fi considerate figuri de stil sau simple judecăţi de valoare în redarea notelor critice ale comportamentului reclamantului, în calitatea sa de conducător al A. F. P. M.

Mai mult, Tribunalul evidenţiază că, în furnizarea acestui material informativ, pârâtul a acţionat cu bună credinţă dat fiind că, s-a raportat la o bază factuală , culegând informaţii  despre conţinutul certificatelor medicale invocate(depoziţiile martorilor R. A. C. şi Ş. C.), iar în cauză nimic nu dovedeşte că faptele descrise de ziarişti ar fi fost false, dimpotrivă, martorii propuşi de reclamant au relatat fie că, la data difuzării ştirii, în spaţiul public se zvonea iminenta detaşare a reclamantului ( B. A.), fie că, o astfel de măsură s-a şi materializat în iulie 2014( martorul B. I.) ambii martori confirmând că reclamantul era în concediu  medical  la data difuzării ştirii în discuţie.

În temeiul celor de mai sus expuse, apreciind că fapta jurnalistului pârât, concretizată în activitatea mediatică ce a fost imputată reclamantului, nu este una ilicită, ci se circumscrie dreptului la liberă exprimare, drept a fost exercitat în limite legale - fiind respectată proporţionalitatea ce trebuie să dăinuie între interesul publicului de a fi informat asupra fiecărei probleme de interes general şi dreptul la viaţă privată al oricărei individ, - nu poate fi antrenată răspunderea sa şi a societăţii chemate în judecată în calitate de comitent, faţă de cei doi pârâţi urmând a fi respinsă, ca neîntemeiată acţiunea dedusă judecăţii.

Domenii speta

Spete similare