Dispoziţiile art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură – norme imperative

Raportat la prevederile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă 1865, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea acestor capete de cerere, dar doctrina a fost constantă în a sublinia importanţa motivării unei hotărâri, arătându-se că motivele, considerentele hotărârii, constituie osatura acesteia, structura ei de rezistenţă.

Decizia civilă nr. 620/R din 17.12.2014

Prin sentinţa civilă nr. 592 din 4.03.2014, pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei în dosarul nr. 1963/307/2012, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta FCE din România – Cultul Mozaic în contradictoriu cu  pârâtul Municipiul Sighetu Marmaţiei prin Primar.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Sighetu Marmaţiei prin Primar solicitând ca, în urma probelor ce vor fi administrate, prin hotărârea ce  o  va pronunţa: să constate dobândirea de către reclamanta a calităţii de continuatoare de drept a fostei societăţi de înmormântare Chevra Kadischa-Unitatea de Înmormântări Izraelite din Sighetu Marmaţiei; să constate dobândirea de către reclamantă a dreptului de proprietate, potrivit cadrului legislativ special - O.U.G. nr. 36/21.03.2002, Statutul F.C.E.R.-Cultul Mozaic - coroborat cu art. 1837 şi art. 1890 Cod civil (în vigoare până la 01.10.2012) asupra imobilului-teren cu destinaţia de Cimitir Evreiesc, situat în municipiul Sighetu Marmaţiei. str. Szilagy Istvan nr. 26, înscris în CF nr. 52778 Sighet, nr. top 2146/l/a/2/3, în suprafaţă de 7104 mp, provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 4192 Sighet.

Motivele de fapt şi de drept ale cererii constau în aceea că în municipiul  Sighetu  Marmaţiei,  fosta Chevra  Kadischa-unitatea de înmormântări izraelite a dobândit prin donaţie - act din 11.05.1920 - un teren în suprafaţă de 7104 mp, pe care 1-a utilizat cu destinaţia de cimitir evreiesc în anul 1949, odată cu adoptarea, prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 589/01.06.1949 a statutului cultului mozaic, această organizaţie s-a dizolvat de drept, bunurile trecând în patrimoniul comunităţii evreieşti locale (art. 46 din statut), cimitirul fiind utilizat în continuare, potrivit destinaţiei, de către Comunitatea Evreilor Sighetu Marmaţiei, organizaţie locală de cult care face parte din Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România.

Asupra imobilului s-a exercitat o posesie utilă, fiind folosit - din anul 1949 şi până în prezent - potrivit scopului iniţial. În  anul 2002, prin O.U.G. nr. 36/21.03.2002, s-a reglementat dreptul de proprietate al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România asupra lăcaşurilor de cult, cimitirelor şi altor bunuri destinate activităţilor Cultului Mozaic, aspect întărit şi prin Cap. I Secţiunea a IV-a Patrimoniul cultelor, din Legea nr. 48912006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, coroborat cu art. 4 din Statutul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008, astfel cum a fost modificat şi completat prin H.G. nr. 655/2010, potrivit dispoziţiilor căruia „Federaţia este continuatoare de drept a Federaţiei Uniunilor Comunităţilor Evreieşti din România. înfiinţată în anul 1936, reorganizată în anul 1949 potrivit Statutului Cultului Mozaic aprobat prin Decretul nr. 589/1949, şi a tuturor organizaţiilor, societăţilor, asociaţilor, aşezămintelor, fundaţiilor şi altele asemenea lor, evreieşti/israelite care au funcţionat pe teritoriul României anterior anului 1949 şi care au desfăşurat activităţi de cult, sociale, de învăţământ, sănătate, cultură, sport, purtând diverse denumiri, precum: comunităţi israelite de rit oriental, sefard, ortodox, neolog, epitropii israelite etc."

Prin O.U.G. nr. 36/21.03.2002 privind reglementarea dreptului de proprietate al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România asupra lăcaşurilor de cult, cimitirelor şi altor bunuri destinate activităţilor Cultului Mozaic, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 598/04.11.2002, s-a stabilit caracterul de bun comunitar religios cu caracter sacru al cimitirului confesional, faptul că acesta reprezintă spaţiul destinat înhumării potrivit delimitărilor legale existente, chiar dacă monumentele funerare iniţiale nu mai sunt la locul lor şi indiferent de vechimea lui sau de faptul de a fi sau nu deschis unor înhumări, dreptul exclusiv al reclamantei de a dispune prin reprezentanţii legali sau autorizaţi ai Cultului Mozaic asupra cimitirelor evreieşti. Posesia îndelungată şi utilă exercitată de Comunitatea Evreilor din Sighetu Marmaţiei asupra Cimitirului Evreiesc în temeiul art. 18 din statutul cultului mozaic a fost continuată (prin joncţiunea posesiilor) de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România.

În drept, s-a invocat art. 1890, 1837 Cod civil român, în vigoare până la 01.10.2011, O.U.G. nr. 36/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 598/04.11.2002, statutul cultului mozaic, aprobat prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naţionale a R.P.R. nr. 589/1949, Statutul F.C.E.R.-Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008, astfel cum a fost modificat şi completat prin H.G. nr. 655/2010, cap. V din Legea nr. 489/2006, art. 111 Cod procedură civilă.

Prin precizări s-a invocat în drept art. 111 Cod Procedura Civila, O.U.G 36/2002, aprobată cu modificări şi completări-Legea nr. 598/04.11.2002, Statutul Cultului Mozaic, aprobat prin Decretul nr. 589/1949, art. 4 şi 43 din Statutul F.C.E.R. - Cultul Mozaic recunoscut prin H.G. nr. 999/2008, astfel cum a fost modificat şi completat prin H.G. nr. 655/2010, cap.V din Legea nr. 489/2006. În temeiul art.4 din statutului Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic - recunoscut prin H.G. 999/2008, astfel cum a fost modificată şi completată prin H.G. 655/2010, este continuatoarea de drept a tuturor organizaţiilor, societăţilor, asociaţiilor, aşezămintelor, fundaţiilor şi alte asemenea lor evreieşti/israelite care au funcţionat pe teritoriul României, anterior anului 1949 şi care au desfăşurat activităţi de cult, sociale, de învăţământ sănătate, cultură, sport purtând diverse denumiri, precum  comunităţi israelite de rit oriental, sefard, ortodox, neolog, epitropii israelite.

Chevra Kadischa - unitatea de înmormântare Sighetu Marmaţiei a fost o asociaţie de cult, israelită, care se ocupa de respectarea ritualurilor de înmormântare, a funcţionat anterior anului 1949, respectiv până la adoptarea statutului cultului mozaic prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naţionale a R.S.R. - statut în vigoare până la recunoaşterea actualului statut al F.C.E.R. - CM prin H.G. 999/2008.

Posesia terenului în suprafaţă de 7104 mp. a fost continuă, neîntreruptă, netulburată, exercitată sub nume de proprietar şi a avut permanent destinaţia de Cimitir evreiesc. Posesia este întărită şi de prevederile Legii 489/2006 privind Libertatea Religioasă şi Regimul General al Cultelor - Cultul Mozaic şi Musulman, având un regim special în ce priveşte cimitirele, precum şi de legislaţie specială în domeniu, respectiv Legea 598/2002 care a adoptat O.U.G. 36/2002 privind reglementarea dreptului de proprietate al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România în ce priveşte bunurile imobile sacre. Cimitirele evreieşti sunt astfel de bunuri.

În drept s-a invocat art.4 din statutul F.C.E.R.- CM, Legea 489/2006, art.46, O.U.G. 36/2007 statutul cultului mozaic.

Din actele de la dosar, prima instanţă a reţinut că potrivit extrasului C.F. nr. 52778 Sighetu Marmaţiei nr. top 2146/1/a/2/2 terenul în suprafaţă de 7104 mp, are ca proprietar tabular fostei societăţi de înmormântare Chevra Kadischa-unitatea de înmormântări izraelite, cu înscriere în anul 1920, fila 4.

Conform contractului de donaţie, fila 32 terenul a fost donat fostei societăţi de înmormântare Chevra Kadischa-unitatea de înmormântări izraelite din Sighetu Marmaţiei de Keszner Izidor la data de 11 mai 1920.

Potrivit dispoziţiilor art.111 Cod de procedură civilă, partea care are interes, poate să facă cerere pentru constatarea existentei sau inexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Nu se poate considera că o astfel de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art.111 Cod de procedură civilă este în contradicţie cu prevederile art.6 din C.E.D.O., care reglementează dreptul la un proces echitabil, deoarece dreptul de acces la o instanţă nu este un drept absolut, putând comporta unele limitări sau condiţionări, care intră în marja de apreciere recunoscută statului în numeroase rânduri de instanţa de contencios european, în materia drepturilor omului. Având în vedere că nu se aduce atingere substanţei dreptului de acces la justiţie, în condiţiile în care reclamantei i se recunoaşte de către legiuitor alte căi legale pentru valorificarea dreptului subiectiv pretins, pe care însă nu le-au urmat în mod culpabil, instanţa apreciază că soluţia pronunţată este în concordanţă cu exigentele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe cale jurisprudenţială în materia art.6 din Convenţie.

Faţă de acestea, instanţa a apreciat că acţiunea în constatare promovată de reclamantă este inadmisibilă în condiţiile în care nu se solicită realizarea dreptului, astfel că a respins-o ca inadmisibilă potrivit art. 111 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România- Cultul Mozaic, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate pentru motive de nelegalitate, trimiterea cauzei la instanţa de fond  pentru judecarea pe fond a cauzei.

În motivarea recursului s-a învederat Tribunalului că prima instanţă nu a intrat în judecarea fondului, cererea fiind respinsă pe excepţia inadmisibilităţii. Hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 111 Cod procedură civilă.

În speţă, recurenta-reclamantă a solicitat pe ambele capete de cerere constatarea existenţei unor drepturi şi nu realizarea acestora. Concret, la primul capăt de cerere, s-a solicitat constatarea calităţii de continuatoare de drept a Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România în ce priveşte fosta societate de înmormântare Chevra Kadischa-Unitatea de Înmormântări Izraelite din Sighetu Marmaţiei. S-a specificat faptul că, potrivit art. 4 din Statutul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România- Cultul Mozaic, Statut recunoscut prin H.G. 999/2008, modificat şi completat prin H.G. 655/2010, Federaţia este continuatoarea de drept a tuturor societăţilor, asociaţiilor, aşezămintelor, fundaţiilor şi altele asemenea lor, evreieşti/israelite care au funcţionat pe teritoriul României anterior anului 1949 şi care au desfăşurat activităţi de cult, sociale, de învăţământ, sănătate, cultură, sport, purtând diferite denumiri. Societatea Chevra Kadischa-Unitatea de Înmormântări Izraelite din Sighetu Marmaţiei a avut statutul de asociaţie, a desfăşurat activităţi de cult mozaic (înmormântări), a purtat denumirea de asociaţie israelită, aşa cum prevede statutul şi a fost desfiinţată în anul 1949 odată cu intrarea în vigoare a fostului statut al Cultului Mozaic.

Recurenta a susţinut că, deoarece dreptul de a fi continuatoarea asociaţiei respective există, este reglementat legal în statut, a fost interesată de aplicarea tezei I din art. 111 Cod procedură civilă.

Cu privire la capătul doi de cerere, constatarea dobândirii de către recurentă a dreptului de proprietate potrivit cadrului legislativ special OUG 36/2002, recurenta a învederat că interpretarea instanţei de fond a textului art. 111 Cod procedură civilă a fost eronată. Recurenta este proprietara de drept a bunurilor imobile cu caracter sacru, aşa cum este cimitirul confesional ce face  obiectul cererii de chemare în judecată. De asemenea, acest drept de proprietate este reglementat prin legislaţie specială, respectiv OUG nr. 36/21.03.2002. S-a făcut trimitere şi la art. 8 din vechiul Statut al Cultului Mozaic şi s-a invocat posesia utilă exercitată de recurentă asupra cimitirului, dar aceasta nu constituie temeiul de drept al unei acţiuni în realizarea dreptului de proprietate, s-a dorit numai sublinierea situaţiei de fapt a cimitirului.

Recurenta a precizat că s-a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate ca efect al legislaţiei în materia reglementării dreptului de proprietate al Federaţiei asupra bunurilor sacre, tocmai pentru ca, formal, acest aspect să fie opozabil terţilor, să corespundă menţiunilor din CF, cu actualul statut juridic al Cimitirului Evreiesc din Sighetu Marmaţiei, să nu existe piedici în ce priveşte exercitarea dreptului de dispoziţie al recurentei pe aspecte legate de identitatea dintre proprietara-tabulară şi proprietara de fapt şi de drept a acestui bun imobil.

Intimatul Municipiul Sighetu Marmaţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Intimatul a arătat că recurenta conform Ordonanţei nr. 94/2004 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România avea posibilitatea de a se conforma acestui act normativ şi a depune cerere Comisiei speciale în termen legal. Recurenta în mod culpabil nu a urmat căile legale pentru valorificarea dreptului pretins, astfel încât singura soluţie legală ce putea fi pronunţată de instanţa de fond era aceea de respingere a acţiunii ca inadmisibilă.

Recurenta a depus concluzii scrise.

Analizând sentinţa recurată, Tribunalul constată ca fiind incidente prevederile art. 304 pct. 5, art. 304 indice 1 şi art. 312 alin. 5 teza I Cod procedură civilă 1865, sens în care se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Raportat la prevederile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă 1865, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea acestor capete de cerere, dar doctrina a fost constantă în a sublinia importanţa motivării unei hotărâri, arătându-se că motivele, considerentele hotărârii, constituie osatura acesteia, structura ei de rezistenţă. „Motivarea hotărârii, în sensul strict juridic al cuvântului, înseamnă arătarea în scris a raţiunilor care determină pe judecător să respingă sau să admită o cerere. Ea este o lucrare pur subiectivă şi cuprinde în sine tot respectul justiţiei şi tot meritul judecătorului” (I. Deleanu, Tratat de Procedură Civilă, vol. II, Ed. All Beck, pag. 198).

Îndatorirea de a motiva hotărârea, clar, convingător şi pertinent, constituie, în acelaşi timp, o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita în mod real controlul judiciar. Motivarea hotărârii trebuie să fie făcută de instanţa care s-a pronunţat în fond, prin înfăţişarea considerentelor de fapt şi de drept care au condus-o la soluţia adoptată.

Jurisprudenţa a stabilit că o motivarea sumară şi confuză echivalează deopotrivă cu o nemotivare, făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar (a se vedea în acest sens C.S.J., Secţia de contencios administrativ, Decizia nr. 723/2000, B.J.C.D., 2000 pag. 952; Decizia nr. 726/2000; Decizia nr. 1978/2000; C.S.J., Secţia de contencios administrativ,  Decizia nr. 2922/2000, B.J.C.D., 2000, pag. 953). În ipoteza în care hotărârea atacată cu recurs nu este motivată, ori motivarea este confuză şi contradictorie, se poate aprecia în sensul că nu a fost judecat fondul cererii.

În speţă, instanţa de fond s-a rezumat în a reda în considerentele hotărârii conţinutul prevederilor art. 111 Cod procedură civilă 1865, concluzii de jurisprudenţă CEDO, precum şi faptul generic că “reclamantei i se recunoaşte de către legiuitor alte căi legale pentru valorificarea dreptului subiectiv pretins, pe care însă nu le-au urmat în mod culpabil”, fără a răspunde în drept argumentelor evocate de reclamantă prin cererea depusă la dosar şi care fundamentează pretenţiile acesteia, exprimate prin cele două petite.

Astfel, reclamanta s-a referit la dispoziţiile OUG nr. 36/2002, Legii nr. 489/2006, Legii nr. 598/2002, Statutului Cultului Mozaic aprobat prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naţionale a RPR nr. 589/1949, Statutului Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România- Cultul Mozaic (HG nr. 999/2008, HG nr. 655/2010, art. 4 şi 43), considerând că pretenţiile sale pot fi analizate cu aplicarea dispoziţiilor art. 111 Cod procedură civilă 1865, însă instanţa nu a motivat de o manieră efectivă soluţia sa de constatare a inadmisibilităţii valorificării cererilor în procedura art. 111 Cod procedură civilă 1865, prin raportare la actele normative invocate.

În considerarea acestor aspecte, controlul judiciar nu poate fi exercitat de o manieră rezonabilă, sens în care hotărârea recurată a fost casată integral şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Domenii speta

Spete similare