Incuvintare executare silita

Încuviinţarea executării silite împotriva debitoarei cu sediul în Italia, în calitate de fidejusor

Prin încheierea civilă nr.8403/27.08.2014, Judecătoria Arad a respins cererea de încuviinţare a executării silite  formulată de Biroul Executorului Judecătoresc B. R., apreciind că nu intră în competenţa Judecătoriei Arad, mai mult a instanţelor de judecată române încuviinţarea executării silite a societăţii cu sediul în Italia, în baza art. 129 , 130 şi art. 132 alin. 4 C.p.civ.

Prin decizia pronunţată în apel, Tribunalul  Arad  respinge apelul, reţinând că prin încheierea din 18.08.2014, executorul judecătoresc a admis cererea creditoarei şi a dispus deschiderea dosarului de executare silită împotriva debitoarei cu sediul în Italia, pentru executarea silită a titlurilor executorii constând în contractele de credit  şi contractele de fidejusiune.

 Tribunalul reţine că executorul judecătoresc are o competenţă limitată la bunurile şi debitorii cu sediul în circumscripţia Curţii de Apel Timişoara, potrivit disp. art. 665 alin. 1 NCPC, iar prin cererea formulată nu se solicită încuviinţarea executării asupra unor astfel de bunuri.

Prin cererea formulată se solicită încuviinţarea executării silite împotriva debitoarei cu sediul în Italia, în calitate de fidejusor, şi nu împotriva debitorului principal din contractele de credit. Executorul judecătoresc a format dosare de executare diferite pentru cei doi debitori, astfel încât nu are relevanţă sediul debitorului  principal.

Legiuitorul a înţeles să stabilească reguli de competenţă speciale în cazul executării silite.

Conform art.665 alin (5) din Codul de procedură civilă: „Instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite numai dacă: 1.cererea de executare silită este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat…”.

Instanţa nu reţine susţinerile apelantei în sensul că legea nu obligă la efectuarea de demersuri pentru identificarea bunurilor urmăribile ale debitorului anterior demarării procedurii de executare silită, întrucât o astfel de interpretare ar goli de conţinut dispoziţiile Codului de procedură civilă privind competenţa executorului judecătoresc şi a instanţei de executare, creditorul având astfel posibilitatea de a se adresa oricărui organ de executare silită. În această situaţie, s-ar conferi creditorului dreptul să se substituie legiuitorului, aşa cum arată Curtea Constituţională în considerentele deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014, Curtea arătând că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre care previzibilitatea.

Curtea concluzionează că  existenţa unui criteriu subiectiv de apreciere din partea uneia dintre părţile în litigiu echivalează cu lipsa stabilirii cu precizie a instanţei de executare competente, respectiv cu imposibilitatea cunoaşterii de către debitor, în cauza dată, a acestei instanţe, iar o asemenea soluţie normativă afectează garanţiile constituţionale şi, implicit, cele convenţionale care caracterizează dreptul la un proces echitabil, garanţii menţionate în Convenţia EDO.

 (DOSAR NR. 14554/55/2014, DECIZIA CIVILĂ NR.138 din 03 decembrie  2014; DOSAR NR.14555/55/2014, DECIZIA CIVILĂ NR.45 din 16 octombrie  2014 )

Domenii speta

Spete similare