Procedura insolventei

Sentinţă civilă 853 din 22.09.2014


Potrivit disp. art. 32, alin 2, teza a II-a din Legea nr. 85/2006, creditorii care au fost notificaţi conform art. 61 din Legea insolvenţei cu privire la dreptul formulării declaraţiei de creanţă pot formula în termen de 10 zile de la data notificării opoziţie la deschiderea procedurii.

Potrivit art. 3, punctul 7 din Legea nr. 85/2006 „prin creditor se înţelege persoana fizică sau juridică ce deţine un drept de creanţă asupra averii debitorului şi care a solicitat, în mod expres, instanţei să îi fie înregistrată creanţa în tabelul definitiv de creanţe sau în tabelul definitiv consolidat de creanţe şi care poate face dovada creanţei sale faţă de patrimoniul debitorului, în condiţiile prezentei legi.”

Prin decizia civilă nr. 1034/10.12.2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a doua civilă, în dosarul nr. 643/108/2014/a4 a fost respins apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 853/22.09.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în acelaşi dosar, reţinându-se următoarele:

Prin sentinţa apelată s-a respins cererea de repunere în termen.

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi pe cale de consecinţă: s-a respins opoziţia la deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei SC A.B.L. SRL – societate în insolvenţă formulată de U.P.H. SA Luxembourg, înregistrat în Registrul Comerţului şi al societăţilor sub nr. B 14---- în contradictoriu cu debitoarea SC A.B.L. SRL – societate în insolvenţă şi administratorul judiciar  al debitoarei în consorţiul format din A SPRL Arad  şi MBS I.C. IPURL Timişoara.

Analizând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale active, potrivit cu cerinţele art. 248, alin. 1 cod procedură civilă, judecătorul sindic a constatat că, deşi este depusă la dosar dovada existenţei Contractului de cesiune părţi sociale autentificat de notar, astfel cum a fost reţinut mai sus, acest contract nu s-a înregistrat la Registrul Comerţului, potrivit cu prevederile art. 21 şi 22 din Legea nr. 26/1990 rep. privind registrul comerţului în termen de 15 zile de la data semnării contractului, prin urmare nu produce efecte, conform dispoziţiilor art. 5 din aceeaşi lege, nefiind dovedit în nici un fel interesul cu caracteristicile cerute de lege.

Cu privire la cererea de repunere în termen, judecătorul sindic a constatat că notificarea la care se referă art. 32, alin. 2 teza a doua din Legea insolvenţei, este cea comunicată creditorului după verificarea creanţei sale, prin urmare, având în vedere că o cerere de repunere în termen formulată pentru dreptul de a depune o declaraţie de creanţă a fost admisă, astfel cum rezultă din sentinţa aflată la filele  48-51 dosar, termenul de opoziţie curge în 10 zile de la data admiterii cererii de repunere în termen ( 02.06.2014) care înlocuieşte notificarea prevăzută la art. 61 din legea cadru.

Prin urmare, s-a apreciat că cererea de repunere în termen a fost formulată neîntemeiat .

Potrivit disp. art. 32, alin 2, teza a II-a din Legea nr. 85/2006, creditorii care au fost notificaţi conform art. 61 din Legea insolvenţei cu privire la dreptul formulării declaraţiei de creanţă pot formula în termen de 10 zile de la data notificării opoziţie la deschiderea procedurii.

Creanţa opozantei U.P.H. SA Luxembourg nu doar că nu a fost dovedită, dar a fost respinsă de către lichidator care a trecut în tabel această creditoare cu o creanţă de zero lei.

Astfel, art. 3, punctul 7  dă definiţia creditorului care este  acea persoană fizică sau juridică ce deţine un drept de creanţă asupra averii debitorului şi care a solicitat, în mod expres instanţei să îi fie înregistrată creanţa în tabelul definitiv de creanţe şi poate face dovada creanţei sale faţă de patrimoniul debitorului, în condiţiile legii insolvenţei.

Creanţa opozantei a fost verificată, trecută cu zero în tabelul preliminar de creanţe, opozanta neformulând contestaţie împotriva tabelului preliminar de creanţe în termen de 5 zile de la data publicării în BPI a tabelului de creanţe modificat.

Mai mult, menţionează faptul că nu deţine documente care să-i dovedească creanţa.

Într-adevăr reprezentanţii legali ai celor două societăţi – debitoarea insolventă, în calitate de cedent şi opozanta în calitate de cesionar au semnat o promisiune de cesiune părţi sociale autentică, dar cesiunea nu este pură şi simplă, ci este afectată de condiţia unor plăţi la date stabilite de părţi.

Aceste plăţi nu au fost dovedite în nici un fel .

Notificările prezentate în cauză sunt ulterioare deschiderii procedurii insolvenţei SC A.B.L. SRL, mai ales că data probabilă a faptului deschiderii procedurii poate să fie mult mai curând decât se susţine şi nu este exclus ca notificările să fi fost efectuate pro causa.

Din documentul de la fila 38 dosar rezultă că o notificare s-a comunicat cu domnul M.C. prin intermediul executorului judecătoresc la data de 16.01.2014.

Se mai susţine că administrarea debitoarei s-a făcut, în fapt, prin domnul .S.I. începând cu noiembrie 2013, ce ar fi cheltuit sume mari pentru reparaţii, retehnologizare şi salarii, ori, atâta vreme cât menţiunile referitoare la schimbarea administratorului nu erau operate la Registrul Comerţului, se pune întrebarea cum de şi-a permis această persoană să administreze efectiv societatea şi de ce ar fi cheltuit sume importante de bani în condiţiile în care menţiunile de la registrul comerţului privind cesiunea nu erau efectuate.

De asemenea, se pune întrebarea cum de un administrator de facto nu a cunoscut deschiderea procedurii, deşi corespondenţa cu debitoarea s-a făcut la sediul său social.

În consecinţă, judecătorul sindic a constatat că opozanta apelantă nu are calitatea de creditor cerută de art. 3, punctul 7 din Legea nr. 85/2006 şi, prin urmare, nu are dreptul de a formula o opoziţie la deschiderea procedurii în condiţiile art. 32, alin. 2 cod procedură civilă.

Nefiind dovedit nici interesul şi nici calitatea procesuală activă cerută de lege, în baza disp. art. 245 rap. la art. 248 cod procedură civilă judecătorul sindic a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active.

Pe cale de consecinţă, judecătorul sindic a respins opoziţia ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva sentinţei de mai sus a formulat apel reclamanta S.C. U.P.H. S.A. Bucureşti prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinţei, în sensul admiterii opoziţiei formulate la deschidere procedurii insolventei debitoarei S.C A.B.L. S.R.L.

În motivare reclamanta a arătat că, calitatea procesuală activă a reclamantei rezultă din Contractul de Promisiune Cesiune părţii Sociale autentificat sub nr. 12938 din data de 05.10.2013 de către B.N.P. „F", încheiat între reclamantă şi M.C., în calitate de reprezentant al S.C A.B.L. S.R.L.

Aşa cum s-a menţionat în contract, la punctul 20 din Contract, : " ... beneficiarul - cesionar , urmează sa preia Managementul A.B.L. S.R,L. odată cu semnarea prezentei promisiuni de cesiune părţi sociale prin numirea unui administrator /manager în termen de cel mult 30 de zile de la data semnării prezentei promisiuni;"

Astfel, la data de 04.11.2013, U.P.H. numeşte ca şi administrator, conform prevederilor din Contractul de Cesiune, pe D-l P.S.I.. Din acest moment, M.C., in calitate de asociat unic al societăţii A.B.L., in conformitate cu prevederile Contractului de Cesiune si a prevederilor Legii 31/1990 cu modificările şi completările ulterioare, avea obligaţia de a convoca Adunarea Generala a Asociaţilor A.B.L. S.R.L. şi in conformitate cu Contractul de Cesiune semnat in calitate de asociat unic al A.B.L. S.R.L. si a legii 31/1990, să depună la Registrul Comerţului Hotărârea de numire a noului Administrator.

Potrivit dispoziţiilor contractuale prevăzute la punctul I, art. 14, 21, 22, 23, 24, 25 din Promisiunea de cesiune părţi sociale nr. 2.938/05.10.2013 asumate, cesionarul şi-a asumat o serie de obligaţii privind: "costurile amenajării staţiei de epurare pana la concurenta sumei de 20.000 Euro", "îmbunătăţiri şi modernizări ale utilajelor de îmbuteliere, acestea fiind efectuate din sursele proprii ale beneficiarului cesionar" , "va menţine personalul angajat in funcţie ", "beneficiarul-cesionar va angaja eventual si personal nou, in funcţie de mărirea producţiei si necesitatea creşterii numărului de schimburi de ture", etc, obligaţii pe care reclamanta-cesionar şi le-a îndeplinit cu prisosinţa, interesul acestuia fiind dezvoltarea unei afaceri şi nu falimentarea sa. Faţă de aceasta atitudine, cedentul a înţeles că trebuie sa deschidă procedura falimentului pentru a crea pagube atât societăţii, cât şi beneficiarului cesionar.

Cedentul a declanşat procedura falimentului în dosarul civil nr.643/108/2014 aflat pe rolul Tribunalului Arad, deşi potrivit art. IV din Promisiunea de Cesiune Părţi Sociale autentificata sub nr. 2.938/05.10.2013, arată că se afla în termenul celor 90 de zile de la data semnării, 05.10.2013 de la autentificare, dată de la care trebuia să achite transa I, potrivit art. IV pct „a" din Promisiunea de Cesiune Părţi Sociale autentificata sub nr. 2.938/05.10.2013.

 S-a menţionat că la data de 03.02.2014 s-a admis cererea de intrare in insolvenţă a debitoarei A.B.L. S.R.L., potrivit Hotărârii nr. 50/2014 03.02.2014, cerere de intrare în insolvenţă  întemeiată pe dispoziţiile art. 32 coroborate cu art. 3, pct. 4 din Legea nr. 85/2006, data introducerii cererii de către administratorul M.C. al A.B.L. SRL, fiind 21.01.2014, data la care era in desfăşurarea Promisiunii de Cesiune.

Mai arată că hotărârea instanţei de fond este contradictorie având în vedere ca la data de 02.06.2014, instanţa a admis cererea de repunere in termen formulată de reclamantă, astfel cum rezulta din extrasul ECRIS.

Astfel, deşi instanţa era ţinută de respectarea propriei încheieri (încheiere interlocutorie), în hotărârea pe care a atacat-o, instanţa revine şi se pronunţa nu pe fondul cererii reclamantei, ci pe cererea de repunere în termen şi pe excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate de către administratorul judiciar.

Mai mult de atât, o dată respinsă cererea de repunere în termen, instanţa nu avea cum să se mai pronunţe şi pe excepţia lipsei calităţii procesuale active.

Mai arată că prima instanţă a soluţionat greşit excepţiei lipsei calităţii procesule active a reclamantei:

Potrivit art.32, alin. 2, teza a-II-a din Legea nr. 85/2006, creditorii se pot opune deschiderii procedurii în termen de 15 zile de la primirea notificării; opoziţia creditorilor poate avea la bază, potrivit art.27 alin.4 din lege, introducerea prematură, cu rea credinţă, de către debitor a unei cereri de deschidere a procedurii.

Calitate procesuala activa rezultă din Contractul de Promisiune Cesiune părţi Sociale autentificat sub nr. 12938 din data de 05.10.2013 de către B.N.P. „F", încheiat între reclamantă şi M.C., în calitate de reprezentant al S.C A.B.L. S.R.L.

Aşa cum s-a menţionat în contract, la punctul 20 din Contract, : " ... beneficiarul - cesionar , urmează să preia Managementul A.B.L. S.R.L. odată cu semnarea prezentei promisiuni de cesiune părţi sociale prin numirea unui administrator /manager în termen de cel mult 30 de zile de la data semnării prezentei promisiuni;"

Astfel, la data de 04.11.2013, U.P.H. numeşte ca si administrator, conform prevederilor din Contractul de Cesiune, pe D-l P.S.I.. Din acest moment, M.C., în calitate de asociat unic al societăţii A.B.L., în conformitate cu prevederile Contractului de Cesiune si a prevederilor Legii 31/1990 cu modificările şi completările ulterioare, avea obligaţia de a convoca Adunarea Generala a Asociaţilor A.B.L. S.R.L. şi in conformitate cu Contractul de Cesiune semnat în calitate de asociat unic al A.B.L. S.R.L. si a legii 31/1990, să depună la Registrul Comerţului Hotărârea de numire a noului Administrator.

Sub acest aspect solicită să se observe că prima instanţă în mod greşit a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, în mod evident calitatea procesuala activa rezultând din contractul de promisiune părţi sociale.

Este adevărat ca reclamanta a fost notificată potrivit dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 85/2006 cu privire la dreptul formulării declaraţiei de creanţa dar nu a putut formula o astfel de cerere având în vedere că reprezentanţii Societăţii U.P.H. nu deţin dovezile privind plăţile efectuate în numele şi pentru A.B.L. S.R.L.

În acest sens, având în vedere că în mod abuziv a fost evacuaţi din birourile A.B.L. S.R.L, reţinându-li-se astfel şi documentele contabile privind plăţile efectuate, a solicitat administratorului judiciar al S.C A.B.L. S.R.L să elibereze copii din contabilitatea societăţii din care sa reiasă sumele achitate de reclamantă constând în: plata salarii, plata biletelor la ordin emise de M.C., repararea clădirilor si a infrastructurii acestora datorita stării avansate de deteriorare, înlocuirea sistemelor de alimentare cu energie electrica si a instalaţiei de încălzire şi sanitară.

Pe de alta parte, având în vedere ca în Societatea A.B.L. au intrat sume de bani din surse externe, cu care au fost plătite salariile personalului, bilete la ordin, reparaţii clădire, etc, s-a susţinut că administratorul judiciar trebuia să analizeze sursa acestor sume, atâta timp cat ele nu pot fi justificate nici de producţia curenta a societăţii şi nici din sume de creditare bancare.

Administratorul judiciar avea obligaţia ca uitându-se la sursa acestor sume, să înscrie creditorul/creditoarea în tabelul preliminar, fapt ce nu s-a întâmplat şi care lasă neacoperite şi neexplicate sumele intrate în societate (fapt ce ar putea constitui o veritabila justificare a unei spălări de bani).

Având în vedere cele mai sus menţionate şi având în vedere faptul ca reclamanta nu deţine documente contabile, acestea rămânând în sediul societăţii A.B.L., a solicitat instanţei la termenul din data de 22.09.2014 să pună în vedere administratorului judiciar, în temeiul dispoziţiilor art. 293, alin. 1 din C. proc. Civ., să prezinte instanţei înscrisuri constând în extrase din contabilitatea S.C A.B.L. S.R.L pe perioada octombrie 2013-ianuarie 2014, privind viramente bancare, plăţi salarii personal, investiţii, etc, care sa provină de la U.P.H., aceasta cerere fiind respinsă, fără ca instanţa în sentinţa atacată să se pronunţe, aceasta mulţumindu-se să reţină declaraţia administratorului judiciar, conform căreia acesta nu este în posesia niciunui act privind pe U.P.H.

Mai arată că reclamanta a fost prejudiciată prin deschiderea procedurii de insolvenţă asupra debitoarei S.C A.B.L. S.R.L, iar cererea acestuia a fost introdusă cu rea-credinţă cu scopul blocării tuturor acţiunilor creditorului în executarea Promisiunii de Cesiune Părţi Sociale, respectiv al preluării managementului societăţii.

Examinând apelul declarat de creditoarea S.C. U.P.H. S.A. Luxembourg prin prisma motivelor de apel invocate, a dispoziţiilor art.479 alin.1 C.proc.civ., cât şi din oficiu, Curtea reţine că apelul creditoarei este neîntemeiat, urmând  să fie respins pentru următoarele motive:

În mod legal prin hotărârea apelată prima instanţă a respins  ca neîntemeiată  cererea de repunere în termen  formulată de creditoarea S.C. U.P.H. S.A. Bucureşti, admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale active  a acesteia şi respingând  opoziţia la deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei S.C. A.B.L. S.R.L.

Sunt nefondate susţinerile creditoarei apelante  în sensul că  în fapt calitatea sa procesuală activă  rezultă din Contractul de Promisiune Cesiune Părţi Sociale autenfificat sub nr. 12938/5.10.2013 de către B.N.P.  „F” încheiat între societatea sa şi numitul M.C.  în calitate de reprezentant al S.C. A.B.L. S.R.L.

Potrivit disp. art. 32, alin 2, teza a II-a din Legea nr. 85/2006, creditorii care au fost notificaţi conform art. 61 din Legea insolvenţei cu privire la dreptul formulării declaraţiei de creanţă pot formula în termen de 10 zile de la data notificării opoziţie la deschiderea procedurii.

Creanţa opozantei U.P.H. SA Luxembourg nu doar că nu a fost dovedită, dar a fost respinsă de către lichidator care a trecut în tabel această creditoare cu o creanţă de zero lei.

Creanţa opozantei a fost verificată, fiind trecută cu zero în tabelul preliminar de creanţe, opozanta neformulând contestaţie împotriva tabelului preliminar de creanţe în termen de 5 zile de la data publicării în BPI a tabelului de creanţe modificat.

Se reţine că într-adevăr reprezentanţii legali ai celor două societăţi – debitoarea insolventă, în calitate de cedent şi opozanta în calitate de cesionar au semnat o promisiune de cesiune părţi sociale autentică, dar cesiunea nu este pură şi simplă, ci este afectată de condiţia unor plăţi la date stabilite de părţi.

Aceste plăţi nu au fost dovedite în nici un fel .

În consecinţă, în mod legal judecătorul sindic a constatat că opozanta apelantă nu are calitatea de creditor cerută de art. 3, punctul 7 din Legea nr. 85/2006 şi, prin urmare, nu are dreptul de a formula o opoziţie la deschiderea procedurii în condiţiile art. 32, alin. 2 cod procedură civilă.

Nefiind dovedit nici interesul şi nici calitatea procesuală activă cerută de lege, în baza dispoziţiilor  art. 245 rap. la art. 248 cod procedură civilă în mod corect a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active.

În baza art. 480 alin.1 C.proc.civ. a fost respins apelul formulat de reclamanta S.C. U.P.H. S.A. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr.853/22.09.2014  pronunţată de Tribunalul  Arad, în dosarul nr. 643/108/2014/a4.