Anularea actelor de executare pe calea acţiunii de drept comun - admisibilitate

Prin sentinţa civilă  nr. 273/31.01.2014 Judecătoria Oneşti a respins acţiunea formulată de reclamanţii C.C.  şi Ş.G.E. în contradictoriu cu pârâtul V.C.F., prin procurator P.V.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima  instanţă a reţinut următoarele:

Procuratorul P.V. pentru pârât a invocat prescripţia dreptului la acţiune motivând că de la data vânzării la licitaţie publică a imobilului ce a avut loc la 11.10.2002 şi până la introducerea acestei acţiuni pe rolul instanţei 21.03.2013 au trecut mai mult de 3 ani, invocând dispoziţiile art. 3 din Decretul 167/1958.

Reclamanţii au solicitat respingerea acestei excepţii întrucât acţiunea vizează constatarea nulităţii absolute a procesului – verbal de vânzare la licitaţie care este imprescriptibilă potrivit dispoziţiilor Decretului 167/1958.

În această privinţă, instanţa îşi însuşeşte punctul de vedere al reclamantului şi  o va respinge.

Creditoarea P.Z., domiciliată în municipiul Oneşti, prin Executorul Judecătoresc Public de pe lângă Judecătoria Oneşti – Cabinet B.D. a solicitat executarea silită a reclamantului în baza contractului de credit nr. 75/1995, sentinţa 3/2000 a Tribunalului Bacău, şi contractul de cesiune de creanţă nr. 774/2002 pentru suma de 420594120 lei.

În acest context prin procesul – verbal de vânzare la licitaţie întocmit la data de 11.10.2002 de către executor s-a adjudecat definitiv în favoarea pârâtului apartamentul situat în Oneşti, proprietatea reclamanţilor la preţul de 94.560.120 lei.

Reclamanţii susţin că prin sentinţa civilă nr. 303 din 31.01.2003 a Judecătoriei Oneşti fac dovada că au depus chitanţele din 22.08.2002 pentru suma de 30.000.000 lei, din 25.08.2002 pentru suma de 30.000.000 lei, din 30.08.2002 pentru suma de 120.000.000 lei şi din 10.02.2002 pentru suma de 40.000.000 lei , însemnând 245.000.000 lei.

Din sentinţa civilă nr. 303 din 31.01.2003 a Judecătoriei Oneşti rezultă că debitul datorat este de 255271470 lei, din care 59.080.000 lei credit nerambursat de către reclamanţi, 185387774 lei dobândă şi 10803696 lei cheltuieli de judecată.

Instanţa reţine că pentru recuperarea creanţei de 420.594.120 lei de către numita P.Z., s-a făcut vânzarea la licitaţie a apartamentului din Oneşti, la suma de 94.580.120 lei şi a apartamentului situat în municipiul Oneşti, iar potrivit acordului de mediere autentificat la data de 26.09.2013 sub nr. 1379 de către Biroul Notarului Public M.B., cu sediul în Oneşti, mai datorează 70.000 lei.

Faţă de cele arătate, în baza art. 966 şi art. 948 pct. 4 din vechiul Cod civil, va fi respinsă acţiunea ca fiind nefondată.

Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii Ş.G.E. şi C.C. pentru următoarele considerente:

- vânzarea la licitaţie din 11.10.2002 a fost făcută cu încălcarea dispoziţiilor legale întrucât creanţa pentru care apartamentul a fost scos la licitaţie a fost achitată integral, aşa încât executarea silită  nu mai avea obiect.

- instanţa nu a avut în vedere că în cuprinsul sentinţei civile nr. 303/31.01.2003  pronunţată de Judecătoria Oneşti în dosarul nr. 6555/2002 s-a constatat că debitul a fost achitat parţial, menţinând de achitat doar suma de 1280 lei, pe care C.P. a plătit-o prin rate lunare ce au fost reţinute din pensie, astfel cum rezultă din adresa nr. 20935/20.10.2008, eliberată de Casa Locală de Pensii Oneşti.

- s-a constatat prin aceasta că procesul verbal de vânzare la licitaţie este lovit de nulitate absolută, fiind întocmit fără o cauză licită.

Intimatul-pârât  V.C.F. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, arătând că termenul de prescripţie este de 10 ani, conform art. 2518  pct. 1  Noul  cod civil  iar actul contestat a fost întocmit la 08.11.2002.

Cu privire la fondul litigiului, intimatul-pârât a arătat că debitul nu a fost achitat deoarece restanţa  după achitarea sumei de 245 000 000 lei vechi de către de către debitoarea SC „C.” SRL a fost de 175 594 120 lei vechi iar înfiinţarea popririi asupra pensiei girantei C.P. s-a făcut în  dosarul de executare nr. 170/2004, care nu are nicio legătură cu  vânzarea la licitaţie din dosarul nr. 243/2002.

La termenul din 08.09.2014 instanţa a pus în discuţie admisibilitatea cererii faţă de obiectul acţiunii şi de dispoziţiile procedurale speciale care reglementează faza de executare silită.

Analizând  actele şi lucrările dosarului reţine următoarele:

Acţiunea în constatarea nulităţii absolute formulată de reclamanţii Ş.G.E. şi  C.C. este întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 966, art. 948  pct. 4 Cod civil şi priveşte procesul - verbal de vânzare la licitaţie din 11.10.2002, emis în cadrul executării silite desfăşurată  în  dosarul  nr. 242/2002 al Executorului judecătoresc „B.D.”

Potrivit dispoziţiilor procedurale în vigoare la data emiterii procesului - verbal în litigiu, respectiv potrivit art. 399 alin. 1 din Vechiul Cod procedură civilă,  împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare iar la alineatul 2 din acelaşi articol se prevede că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal. La alineatul 404 alin. 1 Cod procedură civilă  se prevede că dacă admite contestaţia la executare, instanţa, după caz, anulează actul de executare contestat sau dispune îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseşi.

Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că partea vătămată prin executare are la îndemână contestaţia la executare pentru anularea actului sau a executării însăşi şi nu poate alege între promovarea unei acţiuni având ca obiect constatarea nulităţii actului sau contestaţie la executare, ea fiind ţinută să promoveze contestaţie la executare. Sub acest aspect urmează a avea în vedere că norma specială, care derogă de la norma generală este şi norma aplicabilă iar norme procedurale de strictă interpretare şi aplicare prevăd o procedură specială, ce derogă de la dreptul comun, respectiv calea contestaţiei la executare (art. 399 şi urm. Cod procedură civilă) prin care persoanele interesate sau vătămate de un act de executare pot să-l conteste şi să solicite instanţei de judecată anularea acestuia.

În cauza de faţă reclamanţii nu au deschisă calea acţiunii întemeiată pe  dispoziţiile dreptului comun în materia nulităţii absolute, îndreptată  împotriva procesului – verbal de vânzare la licitaţie din 11.10.2002 întrucât reglementarea procedurii speciale a contestaţiei la executare, prin care pot fi atacate în justiţie actele de executare, exclude posibilitatea promovării unei acţiuni de drept comun ceea ce înseamnă că forma procedurală promovată de reclamanţi nu este admisibilă.

În consecinţă, văzând şi prevederile art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, va admite apelul, va schimba în tot sentinţa civilă apelată şi, în temeiul art. 247 alin. 1 Cod procedură civilă, va admite excepţia inadmisibilităţii, urmând a respinge acţiunea ca fiind inadmisibilă.

Soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu în cadrul apelului declarat de reclamanţi nu înfrânge principiul „non reformatio in peius” reglementat de art. 481 Cod procedură civilă deoarece este în concordanţă cu caracterul de ordine publică al excepţiei inadmisibilităţii.

Domenii speta

Spete similare