Civil-pretenţii

Decizie 603 A din 14.10.2014


DOSAR NR. 9193/94/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.603 A

ŞEDINŢA  PUBLICĂ DIN  14.10.2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT  DIN:

PRESEDINTE: O.E.M.

JUDECĂTOR: D.C.

GREFIER : I.L.

Pe rol se află soluţionarea apelului civil, formulat de apelanta SC S.A. SRL ÎN INSOLVENŢĂ PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR C. C. SPRL  împotriva sentinţei civile nr…./24.10.2013, pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. …/94/2012, în contradictoriu cu intimaţii COMUNA M. PRIN PRIMAR şi P.P. M. N. având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă intimaţii reprezentaţi de apărător ales A.B.lipsind apelanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă,  după care,

Tribunalul acordă cuvântul asupra excepţiei lipsei calităţii procesual pasive invocată de intimatul pârât P.P. M.N..

Intimaţii, prin apărător, arată că excepţia vizează calitatea de pârât în faţa primei instanţe şi că potrivit art. 20 şi 21 din legea nr. 215/2001 primarul este reprezentantul Unităţii Administrativ Teritoriale, iar apelanta reclamantă a formulat o acţiunea împotriva unităţii administrativ teritoriale şi împotriva primarului persoană fizică.

Tribunalul deliberând asupra excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului P.P.M.N. reţine că la termenul de judecată din data de 26.03.2013 prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului P.P.M.N., iar prin apelul formulat nu se critică soluţia primei instanţe cu privire la această excepţie.

Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau excepţii de soluţionat Tribunalul acordă cuvântul asupra propunerii de probe, punând în discuţie şi probele solicitate de apelantă prin cererea de apel respectiv înscrisuri, interogatoriul intimatei şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat ca martor D. S.administratorul societăţii S.P.Srl.

Intimata prin apărător, arată că se opune încuviinţării probei testimoniale, aceasta nefiind utilă soluţionării cauzei.

Tribunalul deliberând încuviinţează proba cu înscrisuri pentru ambele părţi, şi respinge proba testimonială şi proba cu interogatoriu solicitate de apelantă ca nefiind pertinente şi concludente soluţionării cauzei prin raportare la materialul probator administrat în cauză.

Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau probe de administrat Tribunalul declară dezbaterile închise şi acordă cuvântul asupra motivelor de apel.

Intimata prin apărător, solicită respingerea apelului şi menţinerea soluţiei pronunţate de prima instanţă. Arată că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, certificatul  fiscal putând cuprinde şi alte menţiuni pe lângă debit ori la acea dată exista litigiul între reclamantă şi creditoarea I. M., iar Primăria era datoare să menţioneze existenţa dosarului pe rol. Cu privire la prejudiciul invocat de apelantă arată că acesta nu există, neexistând încheiat un antecontract de vânzare cumpărare prin care să se fi asigurat o astfel de promisiune de vânzare cumpărare printr-o serie de clauze penale prin care să fie sancţionat pecuniar refuzul încheierii contractului. Arată că apelanta a promovat acţiunea abia după momentul la care a intrat în insolvenţă. Arată că se vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Tribunalul reţine cauza în pronunţare.

T R I B U N A L U L,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţei la data de 01.08.2012 sub nr…./94/2012, reclamanta SC S.A.SRL, ÎN INSOLVENŢĂ, PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR  SC C.C. SPRL a chemat în judecată pe pârâţii COMUNA M., PRIN PRIMAR P.P.M.N., şi pe P.P.M.N solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor în solidar, la plata sumei de 107.346,35 EURO, cu titlu de daune-interese (beneficiu nerealizat), ca urmare a faptei ilicite săvârşite de Primarul Comunei M., P.P.M.N, în calitate de conducător al organului fiscal, prin emiterea certificatului de atestare fiscală nr.10039/17.09.2009 în care au fost menţionate o situaţie litigioasă a solicitantului SC S.A.SRL, precum şi datorii către un terţ, S.C. „I.-M.” S.R.L. Timişoara, pentru care nu există nicio bază legală a notării acestor datorii către un terţ, cu titlu de grevare fiscală a imobilelor, situaţie care a condus la un beneficiu nerealizat de 107.346,35 euro, reprezentând diferenţa dintre preţul real şi negociat, care s-ar fi încasat în absenţa menţiunilor nelegale de pe certificatul fiscal respectiv, şi preţul real şi efectiv care s-a încasat în urma vânzării prin două contracte de vânzare-cumpărare a suprafeţelor de teren pentru care s-a solicitat certificatul de atestare fiscală. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta SC S.A. SRL a arătat că a intenţionat să vândă în octombrie 2009, o parte din activele sale imobiliare, urmând ca cu preţul obţinut să se stingă o parte din datoriile reclamantei către terţi, inclusiv către S.C. „I.-M.” S.R.L. din Timişoara.

În vederea vânzării reclamanta a demarat negocieri cu un potenţial cumpărător, doamna G.M., preţul negociat pentru toate suprafeţele de teren fiind de 150.000 euro.

La solicitarea reclamantei, Comuna M. prin primar P.P.M.N, a eliberat certificatul fiscal nr. …/17.09.2009, în care au fost menţionate datorii către terţi persoane juridice, în baza sentinţei arbitrale nr…./7.09.2009 care nu reprezenta titlu executoriu, nefiind investită cu formulă executorie la data emiterii certificatului, nici până în prezent respectiv sentinţă nefiind prezentată cu menţiunea formulei executorii. De asemenea, a fost menţionat în respectivul certificat existenţa unui litigiu comercial al reclamantei cu S.C. „I.-M.” S.R.L.

Toate aceste menţiuni sunt contrare dispoziţiilor legale în materie la momentul emiterii actului, respectiv Ordinul MF nr…./2006 şi O. MF nr…./13.04.2009. Obligaţiile de plată către terţi nu fac obiectul de reglementare a certificatului de atestare fiscală.

Datorită acestei situaţii cumpărătorul iniţial nu a mai dorit să ofere preţul iniţial de 150.000 euro pentru toate suprafeţele de teren, aşa cum rezultă şi din încheierea de certificare nr.7212/8.10.2009.

Astfel, s-au încheiat două contracte de vânzare-cumpărare, însă reclamanta vânzătoare  înregistrat o pierdere efectivă de 107.346,35 euro. Faptul că reclamanta nu a putut intra în posesia diferenţei de preţ de 107.346,35 euro a condus, în timp de un an, la intrarea în procedura insolvenţei, la cererea creditoarei S.C. F. S.A., pentru o sumă de mai puţin de 45.000 lei,  fiind evident că, dacă tranzacţia s-ar fi realizat fără existenţa menţiunilor care nu erau legal obligatorii şi care nu priveau datorii care grevau în mod legal acele imobile, SC S.A. SRL ar fi putut evita intrarea în insolvenţă.

Faţă de această situaţie, reclamanta a arătat că este incidentă răspunderea civilă delictuală, ca instituţie juridică, faptei ilicite săvârşită de reprezentantul Comunei M., Primarul P.P.M.N, cât şi răspunderea solidară a comitentei, Comuna M., pentru fapta prepusului său.

Faţă de argumentele prezentate a solicitat instanţei admiterea acţiunii şi obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 107.346,35 EURO, cu titlu de daune-interese (beneficiu nerealizat), ca urmare a faptei ilicite săvârşită de pârâtul P.P.M.N, în numele comitentei Comuna M., cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu în funcţia de primar, de a menţiona date pentru care legea nu prevede obligativitatea inserării, în certificatul de atestare fiscală nr. 10039/17.09.2009.

Reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâţilor, proba testimonială, precum şi orice altă probă a cărei necesitate ar reieşi din dezbateri.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii 85/2006 modificată, art.999, art.1000 alin.3, art.1073, art.1082 – 1084 din vechiul Cod civil, art.56 Cod comercial, Legea 287/2009 coroborat cu art.5 alin.2 din Legea nr.71/2011, art.535 şi art.539 alin.1 din Noul Cod civil, art.1 din protocolul adiţional nr.1 la CEDO, art.1373, art.1381 alin.1 şi alin.3, art.1382, art.1385 alin.1 şi 3 Noul Cod civil.

A depus, în copie: certificatul de atestare fiscală nr. 10039/17.09.2009, certificare din 8.10.2009 legalizată la notariat sub nr.7212, contract de vânzare-cumpărare dintre SC S. A. SRL şi G.M., contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2220/9.10.2009, contractul de vânzare-cumpărare nr.2219/ 09.10.2009, Ordin MF nr.673/13.04.2009.

P.P.M.N. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, solicitând instanţei respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

A arătat că în speţă nu sunt întrunite toate elementele obligatorii ale răspunderii civile delictuale.

Pârâtul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

De asemenea, Comuna M., prin primar, a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, solicitând respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

A arătat că una dintre condiţiile obligatorii ale răspunderii civile delictuale este existenţa unei fapte ilicite care în cauza de faţă nu există deoarece prin fapta ilicită se înţelege acţiunea sau inacţiunea contrară legii care are ca rezultat încălcarea drepturilor legitime ale unei persoane.

A mai arătat că eliberarea certificatului fiscal s-a făcut în conformitate cu prevederile legale respectând legislaţia în vigoare.

Prin încheierea de şedinţă de la data de 26.03.2013 instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului SC S.A. SRL şi a recalificat excepţia inadmisibilităţii ca fiind o apărare pe fondul cauzei.

La termenul de judecată de la data de 18.04.2013 pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei iar prin încheierea de şedinţă din 10.05.2013 instanţa a unit cu fondul această excepţie apreciind că pentru soluţionarea excepţiei invocate se impune administrarea unui probatoriu comun cu cel necesar pentru dezlegarea fondului.

Prin sentinţa civilă nr. …/24.10.2013, Judecătoria Buftea a  respins exceptia lipsei calitatii procesuale active ca neintemeiata şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa de fond a reţinut următoarele:

In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale active invocata de catre parata prin intampinare, instanta a respins-o ca neitemeiata avand in vedere disp. art. 20 alin. 1 lit. i) teza finala din Legea nr. 85/2006, potrivit carora, printre atributiile administratorului judiciar se afla si formularea si sustinerea actiunilor in pretentii pentru incasarea creantelor debitorului, pentru aceasta putand angaja avocati.

In fapt, prin cererea de chemare in judecata, reclamanta a solicitat obligarea paratei la acordarea de despagubiri pentru savarsirea faptei ilicite savarsite de Primarul Com. M., in calitate de conducator al organului fiscal, pentru emiterea certificatului de atestare fiscala nr. ../17.09.2009 in care a fost mentionata o situatie litigioasa a reclamantei, precum si datorii catre un tert, pentru care nu exista nicio baza legala a notarii lor. Prin atestarea acestei situatii, reclamantei i-a fost adus un prejudiciu constand in diferenta de pret pe care nu a obtinut-o la vanzarea terenului ce facea obiectul atestarilor contestate din certificatul fiscal.

A aratat reclamanta ca, de la pretul mentionat initial in contractul de vanzare-cumparare, de 150.000 Euro, in final acesta a fost renegociat la 42.653,65, creindu-se astfel un prejudiciu de 107346,35 Euro.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 998 Cod civil, „orice fapta a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar în conformitate cu art. 999 Cod civil, „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa”.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se cer a fi întrunite cumulativ, următoarele condiţii: a) existenta unui prejudiciu; b) existenţa unei fapte ilicite; c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; d) existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenta sau imprudenta cu care a acţionat.

În speţă, instanta a reţinut ca nu sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale, dupa cum urmeaza.

Astfel, instanta a reţinut ca reclamanta a incheiat contractele de vanzare-cumparare preconizate, autentificate sub nr. 2219 respectiv 2220 din data de 09.10.2009, insa la un alt pret decat cel stabilit initial. Asadar, la numai o zi de la data la care cumparatorul a luat cunostiinta despre certificatul fiscal in discutie, fara alte verificari ale sitiatiei prezentate in certificatul fiscal, pretul a fost renegociat si s-au incheiat contractele de vanzare-cumparare pentru un pret de aproape 3 ori mai mic decat cel initial.

Din probatoriul administrat, inclusiv declaratia martorului cumparator, rezulta ca pretul a fost negociat, conform vointei partilor.

Fata de aceste imprejurari, instanta a reţinut ca nu poate interveni raspunderea delictuala a paratei, emiterea certificatului de atestare fiscala neinpiedicand incheierea tranzactiei preconizate, care a avut loc la un alt pret, negociat de parti. A presupune altfel, inseamna a credita ideea ca reclamanta, desi societate comerciala la momentul negocierii nu a avut reprezentarea faptelor sale, aspect de neconceput pentru o societate comerciala, si a acceptat un pret pe care nu era obligata sa il accepte. Incheierea contractelor de vanzare-cumparare la un pret cu mult mai mic decat cel preconizat a avut loc ca urmare a acordului de vointa al partilor din contractele de vanzare-cumparare, libera si neviciata.

Daca reclamanta vanzatoare ar fi apreciat ca este vatamata de atestarile din certificatul fiscal, aceasta putea intrerupe formalitatile de vanzare, cu atat mai mult cu cat in antecontractul initial nu este prevazuta nicio sanctiune in acest sens, si sesiza instantele competente in vederea anularii sau inlaturarii pretinselor efecte negative ale certificatului de atestare fiscala. Instanta nu poate retine nici faptul ca, pretul initial era pretul de piata al imobilelor terenuri, in contextul in care, imediat in ziua urmatoare, acelaesi parti au agreat un pret de aproximativ patru ori mai mic, pentru aceleasi terenuri.

Pe de alta parte, si in lipsa oricarei evaluari, presupunand ca acela ar fi fost pretul real al vanzarii, faptul ca ulterior terenurile au fost vandute la un pret mult sub valoarea de piata, poate constitui cel mult o cauza de nulitate absoluta a contractului de vanzare-cumparare pentru lipsa pretului (pret derizoriu) sau pentru cauza imorala, avand in vedere ipoteza in care cumparatorii au profitat de situatia dificila in care se gasea vanzatoarea si au fortat-o sa vanda la un pret mai mic.

Insa, nici una dintre aceste situatii nu poate fi incadrata in raspunderea civila delictuala, temei de drept pe care este fundamentata cererea de chemare in judecata, motiv pentru care instanta de fond nu a primit apararile de fond formulate de catre parat prin intampinare, si califiacate ca atare de instanta la termenele anterioare, si a respins actiunea ca neintemeiata.

Împotriva sentinţei civile nr. …/24.10.2013, a formulat apel reclamanta solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei civile apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivare apelanta a arătat că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că din probatoriul administrat în cauză rezultă că preţul a fost negociat conform voinţei părţilor şi nu a luat în considerare faptul că voinţa părţilor şi negocierea a fost influenţată sau mai mult decât atât determinată de actul nelegal certifica fiscal eliberat de către pârâtă, act de care cumpărătorul s-a folosit pentru a obţine un preţ mai mic şi vânzătorul a fost nevoit să îl accepte pentru a evita starea de insolvenţă şi în acest scop pentru aduce lichidităţi în societate. 

Apelanta a arătat că pentru evitarea stării de insolvenţă nu a avut opţiunea de a sesiza alte organe competente cu privire la certificatul fiscal emis de pârâtă, având în vedere starea de nevoie în care se afla societatea la acel moment.

În opinia apelantei, instanţa de fond a concluzionat eronat şi asupra faptului că nici una dintre situaţii nu poate fi încadrată în răspunderea delictuală deşi din probatoriu se reţine o situaţie de fapt contrară acestei concluzii, respectiv Primarul în mod abuziv cu intenţie, pentru a împiedica vânzarea, într-un certificat fiscal care ar trebui să se refere doar la obligaţiile fiscale introduce şi informaţii despre debite  comerciale care nu erau constatate printr-un titlu executoriu.

S-a mai arătat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că părţile ar fi negociat preţul mai mic ca o voinţă proprie ci nu ca urmare a constrângerii intervenite  ca urmare a luării la cunoştinţă de către cumpărător de sarcinile trecute în certificatul fiscal.

Prin cererea de apel s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâtei şi a probei cu înscrisuri, interogatoriul intimatei şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat ca martor D. S. administratorul societăţii S.P.Srl.

În drept au fost invocate disp. art. 1381 alin. 1, art. 1373, art. 1382, art. 1385, NCPC.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 17.04.2014, pârâta Comuna M. a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.

Referitor la primul motiv de apel, respectiv că instanţa ar fi reţinut eronat faptul că din probatoriul administrat ar rezulta că preţul a fost negociat conform voinţei părţilor, acesta este neîntemeiat şi trebuie respins ca atare.

Astfel s-a arătat că potrivit, susţinerii apelantei-reclamante, între aceasta şi numita G.M. ar fi avut loc o negociere în vederea înstrăinării către aceasta din urmă a celor patru loturi de teren, respectiv 19,20,33 şi 67 cu preţul total de 150.000 euro.

În consecinţă, la data de 08. octombrie 2009 părţile s-au întâlnit pentru perfectarea vânzării la BNP M.G., dar datorită menţiunii din certificatul de atestare fiscală referitoare la existenţa litigiului între reclamantă şi creditoarea I.M., cumpărătoarea G.M. ar fi refuzat încheierea contractului, aspect ce rezultă din încheierea de certificare de sarcini nr. ….08.09.2009.

Fiind ascultată ca martor G.M.a confirmat acest aspect şi a adăugat în plus faptul că a luat acea hotărâre de a nu încheia contractul de vânzare-cumpărare datorită temerii generate de acea creanţă, dar, pentru a nu fi pusă în situaţia de a plăti penalităţi pentru refuzul încheierii contractului a solicitat încheierea acelei încheieri de certificare.

Declaraţia martorei a fost făcută pro causa, ca de altfel şi încheierea de certificare de fapte, aşa cum vom dovedi în continuare.

Astfel, martora - la întrebarea apărătorului subscrisei - a declarat că între cele două părţi (apelanta-reclamantă vânzătoare şi martora în calitate de cumpărătoare) nu a fost Încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare în care să fie înscrise clauze care ar fi sanctionat pecuniar partea care ar fi refuzat încheierea contractului de vânzare-cumpărare în conditiile prestabilite.

Intimata a mai arătat că această susţinere este confirmată de conţinutul încheierii de certificare de fapte, din care nu rezultă existenţa unui antecontract sau promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare şi nici cuantumul sancţiunilor pecuniare ce urmau să fie suportate de părţi În cazul refuzului încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Ori, este de notorietate că în lipsa unor clauze penale martora cumpărătoare nu putea fi constrânsă să suporte sancţiuni pecuniare pentru refuzul încheierii contractului de vânzare-cumpărare "la preţul convenit iniţial", deoarece o astfel de conventie nu a existat.

Opinia apelantei-reclamante vânzătoare şi a martorei cumpărătoare conform căreia preţul vânzării şi sancţiunea pecuniară ar rezulta din contractul de vânzare-cumpărare redactat de părţi şi însuşit de acestea sub semnătură nu se verifică.

A mai susţinut intimata că semnarea contractului de vânzare-cumpărare, în bloc, a tuturor celor patru loturi de teren de către apelanta-reclamantă vânzătoare şi martora-cumpărătoare G.M., confirmă - fără echivoc - Îndeplinirea prevederilor arte 65 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi activităţii notariale, cu modificările ulterioare. Într-o asemenea situaţie, notarul public instrumentator trebuia să redacteze încheierea de autentificare, deoarece În prezenţa sa era realizat acordul de voinţă al părţilor contractante, care semnaseră contractul rară obiecţiuni.

Mai mult, argumentele apelantei-reclamante şi al martorei cumpărătoare conform cărora semnăturile depuse pe contractul de vânzare-cumpărare nu ar face dovada acordului de voinţă ci pe cea a existenţei unei convenţii, neagreate ulterior semnării, pentru motivul consemnării în certificatul jiscal al debitului reclamantei faţă de altă entitate juridică de drept privat, exced dispoziţiilor legale şi generează ilaritate.

S-a mai arătat că, conform menţiunilor din încheierea de certificare de fapte toate documentele necesare Înstrăinării au fost prezentate "în vederea instrăinării", deci Înainte de semna~ contractului, situaţie în care atât martora cumpărătoare cât şi apelanta-reclamantă nu trebuiau să mai semneze contractul de vânzare¬cumpărare, iar pe de altă parte, pentru dovedirea negocierilor dintre părţi era suficient un antecontract sau o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare.

În aceeaşi ordine de idei s-a mai arătat că realitatea menţiunilor din încheierea de certificare de fapte în care s-a consemnat aţa-zisul refuz încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu se verifică, deoarece, aşa cum am dovedit acordul de voinţă s-a realizat şi actul a fost valabil Încheiat, trebuind numai întocmită încheierea de autentificare de către notar.

Într-o asemenea situaţie, în caz de refuz al plăţii preţului menţionat în contract, apelanta-reclamantă vânzătoare avea deschisă calea acţiunii în justiţie pentru obligarea martorei-cumpărătoare la plata preţului la care s-a obligat prin contract.

În consecinţă, încheierea de certificare de fapte înregistrată sub nr. …/08.10.2009, face dovada fără echivoc, a întocmirii sale în scopul utilizării ei ulterioare într-o acţiune în justiţie împotriva subscrisei.

În altă ordine de idei arătăm că încheierea de certificare de fapte nu a fost încheiată la cererea martorei cumpărătoare deoarece aceasta nu cuprinde numai punctul de vedere al acesteia ci se referă la declaraţiile ambelor părţi, respectiv mai întâi cea a apelantei-reclamante vânzătoare care este cea mai detaliată şi în final a martorei cumpărătoare care are o singură frază.

Ca atare, depoziţia martorei potrivit căreia menţionarea litigiului dintre reclamantă şi

creditoarea acesteia în certificatul de sarcini ar fi determinat-o să nu încheie  contractul de vânzare-cumpărare, iar pentru a nu fi sancţionată pecuniar de către apelanta-reclamantă vânzătoare a cerut încheierea de certificare de fapte, nu se verifică şi dovedeşte formularea ei pro causa.

Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs potrivit căruia ar reprezenta tot apreciere eronată a instanţei şi faptul că vânzătoarea dacă ar fi apreciat că este vătămată prin atestările făcute în certificatul de fiscal, putea întrerupe formalităţile de vânzare şi sesiza instanţa pentru obligarea subscrisei la înlăturarea menţiunii, este de asemenea neîntemeiat şi trebuie respins ca atare.

Susţinem aceasta deoarece preţul de vânzare al celor patru parcele de teren, menţionat în contractele de vânzare-cumpărare, este rezultatul negocierilor dintre părţi, care s-au finalizat atât de repede iar părţile au ajuns la consens, încât ziua imediat următoare celei în care nu a fost încheiat primul contract - respectiv 09 octombrie 2009 - au fost perfectate cele două contracte de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 2220 prin care martora G.M. a dobândit în proprietate loturile 33 şi 67 şi respectiv nr. 2219 prin care societatea S.P. SRL -la care martora era asociată - a dobândit în proprietate loturile nr. 19şi 20.

Preţurile menţionate în fiecare dintre contracte sunt similare, respectiv 21.160,28 euro

pentru loturile cumpărate de martora G.M. şi 21.492,67 euro pentru cele cumpărate de

societatea la care martora era angajată.

Având în vedere că în anul 2008 s-a declanşat criza economică la nivel mondial iar în

anul 2009 efectele acesteia s-au făcut simţite şi în România, este imposibil de acceptat că apelanta-reclamantă, chiar în lipsa menţiunii debitului faţă de o persoană juridică de drept privat în certificatul de atestare fiscală, ar fi reuşit să vândă suprafaţa totală de 860,11 mp de teren, aferent loturilor de teren nr. 19,20,33 şi 67 cu preţul de 174 euro pe metru pătrat, faţă de 49 euro pe metru pătrat cât rezultă din cele două contracte de vânzare-cumpărare din 09.10.2009, În situaţia În care nu are Încheiat un antecontract în care să fie consemnat această mărime a preţului. condiţiile în care acesta urma să fie încheiat şi asieurată o astfel de promisiune de cumpărare printr-o s~ de clauze penale prin care să fie sanctionat pecuniar refuzul Încheierii contractului în condiţiile stabilite.

Mai mult, conform prevederile arte 771 din Legea nr. 571/2003 cu modificările ulterioare, privind codul fiscal, impozitul pe transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor se calculează la preţul declarat de părţi, iar dacă acesta este mai mic decât valorile orientative înscrise în raportul de expertiză al Camerei Notarilor Publici, calculul impozitului se face la valoarea din expertiză.

Într-o asemenea situaţie, ţinând cont de faptul că unul dintre cumpărători este o persoană fizică ce nu este ţinută să facă plata imobilului dobândit - prin transfer bancar, nu este exclus ca şi preţul vânzării să fi fost micşorat artificial în contractele autentificate sub nr. 2219 şi 2220 din 09.10.2009 tot în scopul pregătirii şi susţinerii prezentei acţiuni în pretenţii.

În acelaşi sens susţinem că prezenta acţiune a fost pregătită din timp de apelanta-reclamantă deoarece, dacă realitatea ar fi fost cea susţinută prin acţiune, ar fi trebuit ca de îndată să promoveze acţiune în pretenţii împotriva subscrisei şi să suporte taxa de timbru aferentă.

Ori, apelanta-reclamantă din prezenta cauză nu a promovat acţiunea ci a aşteptat un an

deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva sa şi a prezentat administratorului judiciar toate documentele pentru ca acesta să promoveze acţiunea cu scutire de la plata taxei de timbru.

O dovadă elocventă în acest sens o reprezintă amânare a promovării acestei acţiuni în pretenţii timp de aproape trei ani, mai exact cererea de chemare în judecată a fost formulată cu două luni înainte de împlinirea termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune (acţiunea afost înregistrată pe rolul instanţei la 01.08.2012, iar termenul de prescripţie s-ar fi împlinit la 08.10.2012).

Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs referitor la neîncadrarea nici uneia dintre situaţiile învederate de apelanta-reclamantă în condiţiile răspunderii civile delictuale, intimata a susţinut că nici acesta nu este întemeiat şi trebuie respins cu această menţiune.

Astfel a arătat că pentru a fi angajată răspunderea comitentului pentru fapta prepusului trebuie ca în persoana prepusului să fie întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv existenţa faptei ilicite a prepusului, existenţa culpei acestuia în comiterea faptei ilicite, existenţa prejudiciului şi existenţa raportului de cauzalitate între fapta culpabilă şi prejudiciu

Astfel, în ceea ce priveşte fapta i1icită, aceasta este definită ca fiind acea faptă prin care se încalcă normele dreptului obiectiv, prejudiciindu-se în acest mod dreptul subiectiv al altei persoane.

S-a mai apreciat că menţiunea din certificatul de atestare fiscală referitoare la debitului apelantei-rec1amante faţă de un alt subiect de drept, s-a datorat atitudinii culpabile a rec1amantei care nu şi-a îndeplinit corespunzător obligaţiile contractuale pe care şi le-a asumat faţă de terţi, fapt ce a generat acel litigiu finalizat printr-o hotărâre arbitrală definitivă şi obligatorie la data emiterii certificatului de atestare fiscală.

Nu are relevanţă faptul că ulterior declanşării procedurii de executare silită de către creditoarea I.M., apelanta-reclamantă din prezenta cauză a reuşit anularea hotărârii arbitrale.

Relevant este că la data emiterii certificatului de atestare fiscală acea hotărâre arbitrală

era în vigoare şi-şi producea efectele, iar prepusul subscrisei nu a făcut decât să consemneze în certificat existenţa acesteia, conform lit. f) a alin. 5 al art. 7 din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. …./2009, care nu distinge în legătură cu expresia "alte menţiuni".

Referitor la culpă, intimata a arătat că pentru atragerea răspunderii civile delictuale este necesar ca autorul fapte i presupus ilicite să fi acţionat cu vinovăţie.

Aşadar, vinovăţia reprezintă atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săvârşirii faptei ilicite. Vinovăţia presupune întotdeauna un anumit grad de cunoaştere a semnificaţiei sociale a faptelor şi urmărilor eventuale ale acestora.

În consecinţă, în procesul de formare a atitudinii psihice, culpa presupune existenţa unui factor intelectiv, conform căruia autorul are reprezentarea faptelor sale ilicite şi unul volitiv, în raport cu care acţionează în scopul producerii acelor urmări prejudiciabile.

Este evident că factorul intelectiv este o premisă esenţială a factorului volitiv, iar lipsa celui intelectiv - care se referă la inexistenţa faptului ilicit în atitudinea psihică a autorului _ înlătură caracterul ilicit al faptei

Ori, în speţă, rezultă rară echivoc că prepusul subscrisei nu a avut nici un moment reprezentarea producerii unei fapte ilicite prin înserarea în certificatul de sarcini a menţiunii referitoare la existenţa unui litigiu comercial cu o altă entitate juridică, atâta timp cât acea menţiune a avut la bază Hotărârea arbitrală nr. 102 din 07.09.2009 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara, ce îşi producea efectele.

Intimata a mai arătat că prepusul său a considerat o obligaţie de serviciu consemnarea în certificatul de atestare fiscali a existenţei unui litigiu Între reclamantă şi creditoarea sa, conform lit. t) a alin. 5 al art. 7 din Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 673/2009, care ¬aşa cum am dovedit - nu distinge în legătură cu expresia "alte menţiuni”

Chiar dacă din perspectiva existenţei unui prejudiciu, la prima vedere ar părea că ar

exista un oarecare prejudiciu, dar acesta nu a putut fi nedovedit cu înscrisuri, iar eventuala sa existenţă nu se datorează faptei ilicite şi culpei prepusului subscrisei.

În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, intimata a arătat că aceasta nu există în speţă.

 Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 16.06.2014, intimatul P.P.M.N a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

În motivarea excepţiei s-a arătat că în raport de prevederile art. 20 alin.1, art. 21 alin. 1 şi alin. 2 din legea nr. 215/2001, unitatea administrativ teritorială este cea care are calitate procesuală pasivă şi stă în justiţie, ori în speţă apelanta reclamantă a înţeles să cheme în judecată atât unitatea administrativ – teritorială cât şi reprezentantul acesteia.

În şedinţa publică instanţa a pus în discuţie excepţia lipsei calităţii procesual pasive reţinând că la termenul de judecată din data de 26.03.2013 prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului P.P.M.N, iar prin apelul formulat nu se critică soluţia primei instanţe cu privire la această excepţie astfel încât pârâtul nu are calitate procesual pasivă în calea de atac.

În cauză Tribunalul a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri, respingând proba cu interogatoriu şi proba testimonială solicitată de apelantă.

Analizând apelul prin prisma criticilor invocate, Tribunalul reţine că, în mod judicios, prima instanţă a respins cererea ce nefondată.

Apărările apelantei reclamante şi criticile aduse sentinţei civile nr.6251/24.10.2013 sunt nefondate urmând a fi înlăturate, tribunalul apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

În primul rând constată că apelanta reclamantă a înţeles să invoce un prejudiciu în cuantum de 107346,35 euro. În dovedirea întinderii prejudiciului reclamanta s-a mărginit la a depune contractul de vânzare cumpărare în forma iniţială şi contractul de vânzare cumpărare în forma în care a fost încheiat de părţi, fără a depune înscrisuri din care să rezulte valoarea de piaţă a imobilelor la nivelul lunii septembrie a anului 2009. Totodată reţine că apelanta putea să solicite încuviinţarea  probei cu expertiză în scopul stabilirii valorii de circulaţie a imobilelor la data înstrăinării, sarcina probei în dovedirea întinderii prejudiciului incumbându-i iar înscrisurile depuse nefiind suficiente. Din cuprinsul contractului de vânzare în forma iniţială ( filele 11-13 dosar fond ) nu rezultă criteriile avute în vedere de  părţi la stabilirea preţului şi nici dacă acestea s-au raportat la preţul pieţii. Totodată diferenţa dintre preţul iniţial şi cel pentru care s-a realizat vânzarea este considerabilă, astfel încât, nu se poate face nicio apreciere cu privire la valoarea reală a imobilelor la acea dată, şi, implicit a eventualului beneficiu nerealizat şi solicitat în prezenta cauză cu titlu de prejudiciu.

În al doilea rând tribunalul reţine că nu s-a dovedit nici comiterea unei fapte ilicite, simpla înscriere a unor menţiuni ce exced reglementării legale a conţinutului certificatului de atestare fiscală neputând fi calificată, de plano, ca fiind ilicită. În plus constată că la fila 37 dosar fond a fost depusă o adresă prin care creditoarea apelantei a solicitat Primăriei Comunei M. înaintarea unei situaţii a bunurilor mobile şi imobile deţinute de reclamantă. Aşadar în susţinerea dovedirea caracterului ilicit invocat apelanta putea şi trebuia să aducă dovezi cu privire respectiva sentinţa arbitrală, sarcina probei incumbându-i în calitate de reclamantă.

În al treilea rând tribunalul reţine că apelanta reclamantă îţi invocă propria culpă rezultând din înstrăinarea imobilelor la un preţ redus. Astfel, pe de o parte susţine că avea datorii considerabile şi, implicit, nevoie de lichidităţi, iar, pe de altă parte a acceptat să înstrăineze imobilele la un preţ de 3 ori mai mic decât cel pe care îl aprecia ca fiind preţul pieţei – împrejurarea de natură a face imposibilă achitarea datoriilor invocate. Contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat a doua zi, cu aceleaşi părţi, în urma renegocierii preţului, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada încheierii unui antecontract în care să se fi inserat vreo clauză care să sancţioneze refuzul reclamantei de a înstrăina imobilele. De asemenea tribunalul reţine că reclamanta nu înţeles să întreprindă nici un alt demers în vederea identificării altor cumpărători care să ofere un preţ apropiat de cel cerut de ea, mulţumindu-se să înstrăineze terenul la un preţ de 3 ori mai mic, preţ ce ar putea fi considerat defavorabil creditorilor. Nici apărările privind iminenţa intrării în insolvenţă nu pot fi primite câtă vreme de la data încheierii contractului şi până la deschiderea ulterioară a procedurii insolvenţei a trecut aproape 1 an.

Pentru considerentele expuse, văzând dispoziţiile art. 296 cod proc civ, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge apelul formulat de apelanta SC S.A. SRL ÎN INSOLVENŢĂ PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR C. C. SPRL  împotriva sentinţei civile nr….1/24.10.2013, pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. …/94/2012, în contradictoriu cu intimaţii COMUNA M. PRIN PRIMAR şi P.P.M.N ca nefondat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.10.2014.

Preşedinte Judecător

O.E.M. D.C.

 Grefier

I.L.

Concept red. gref. L.I-

.Red. Jud: CD./4ex

Jud.fond : Stănciulescu Ilie Iulia Cristina– Jud Buftea

Comunicat 2 ex.

Domenii speta