Civil-anulare proces-verbal

Decizie 592 A din 14.10.2014


DOSAR NR. 7400/1748 /2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 592 A

ŞEDINŢA  PUBLICĂ DIN  14.10.2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT  DIN:

PRESEDINTE: E.M.

JUDECĂTOR: D.A.

GREFIER : M.M.A.

Pe rol se află soluţionarea apelului civil, formulat de apelantul-intimat I.S.C.T.R.,  împotriva sentinţei civile nr. …/06.05.2014, pronunţată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. 7400/1748 /2013 , în contradictoriu cu intimatul-petent SC R.I.SRL, având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie.

Dezbaterile şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică din data de 07.10.2014, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta şi când având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise la dosar instanţa a amânat pronunţarea pentru data de astăzi, când,

T R I B U N A L U L,

Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 29.11.2013 sub nr. …/1748/2013 petenta SC R.I. SRL a solicitat in contradictoriu cu intimata ISCTR anularea procesului-verbal seria ISCTR nr. … din data de 22.10.2013. In subsidiar s-a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertismentul.

In fapt s-a aratat ca in urma controlului efectuat in data de 22.10.2013 pe DN CB, localitatea D. cu privire la autovehiculul …. si semiremorca … soferul nu a prezentat la control contractul de leasing pentru semiremorca. S-a retinut astfel savarsirea contraventiei prev. de art. 4 pct. 57.3 din HG nr. 69/2012 si s-a aplicat amenda contraventionala in cuantum de 8000 lei. Dar la bordul autovehiculului se afla o copie conforma cu originalul a contractului, numai ca soferul a omis a o prezenta. Aceasta s-a petrecut deoarece soferul nu a reusit sa gaseasca actul printre numeroasele inscrisuri pe care le avea asupra sa. In consecinta culpa neprezentarii actului apartine soferului si nu i se poate imputa nimic petentei. Dovada existentei contractului de leasing reiese din copia depusa la dosar si din faptul ca petenta detine licenta de transport, licenta ce nu ar fi emisa daca toate conditiile legale nu ar fi respectate.

In subsidiar s-a aratat ca sanctiunea avertismentului este una proprotionala cu gradul de pericol social al faptei.

In drept s-au invocat prevederile OG nr. 2/2001 si HG nr. 69/2012.

Intimata a formulat intampinare prin care a aratat ca procesul-verbal este legal si temeinic, Fapta retinuta a fost incadrata in prevederile art. 4 pct. 57.3 din HG nr. 69/2012 si sanctionata potrivit cu art. 7 alin. 2 lit. a) din acelasi act normativ. Se afirma apoi legalitatea procesului-verbal, raportat la art. 17 si art. 19 din OG nr. 2/2001.

Cu referire la temeinicie se arata ca printre obligatiile pe care le are un transportator se afla si cea de la art. 139 lit. t) pct. iii) din OMTI nr. 980/2011, respectiv aceea de a asigura prezenta la bordul autovehiculului a contractului de leasing sau inchiriere, in copie conforma cu originalul sau in original, daca vehiculul este detinut in temeiul unui asemenea contract. Sarcina probei rasturnarii prezumtiilor de care se bucura procesul-verbal incumba petentei, iar aceasta nu a facut dovada ca la bordul autovehiculului se afla respectivul act.

Pe de alta parte incalcarea de care se face vinovata petenta este una grava, care impune aplicarea unei amenzi, cea in cuantum de 8000 lei (minimul legal) fiind proportionala.

In drept s-au invocat prevederile art. 205 si urm. C. proc. civ.

Nu s-a formulat raspuns la intampinare.

In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri.

Analizand actele dosarului, instanta a retinut urmatoarele:

Prin procesul-verbal seria ISCTR nr. … din data de 22.10.2013 petenta a fost sanctionata cu amenda in cuantum de 8000 lei pentru fapta de a efectua transport rutier fara a asigura prezenta la bordul autovehiculului a contractului de leasing (sau copie conforma cu originalul) referitor la semirecorca nr. ... Fapta a fost incadrata in prevederile art. 4 pct. 57.3 din HG nr. 69/2012 si sanctionata cf. art. 7 alin. 2 lit. a) din acelasi act normativ.

Înainte de a analiza motivele de nulitate invocate de către petent, instanţa a verificat conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, dacă procesul-verbal conţine menţiunile privitoare la numele, prenumele şi calitatea agentului constator, numele şi prenumele (denumirea) contravenientului, sediul persoanei juridice, fapta savârşita şi data comiterii acesteia, semnătura agentului, constatând că aceste mentiuni sunt completate in mod corect.

Apoi, cu privire la motivul de netemeinicie indicat de petenta, instanţa a apreciat că acesta este neîntemeiat.

S-a arătat că în primul rând trebuie să se pornească de la cele trei prezumţii de care se bucură actele administrative, anume legalitatea, veridicitatea şi autenticitatea acestora. De aici reiese că este în sarcina petentului să facă dovada contrară. De altfel, conform regulilor generale (art. 249 C. proc. civ.), acela care face o propunere în faţa judecăţii este dator să o şi probeze.

S-a mai menţionat că în această materie, faţă de caracterul represiv al sancţiunii, trebuie să se admită că suntem în prezenţa unei acuzaţii în materie penală, conform înţelesului pe care această noţiune o poartă în jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg (§ 26 din cauza Nicoleta Gheorghe c. României). Însă chiar şi aşa, Curtea a statuat în sensul că şi în această situaţie se poate opera cu prezumţii, atâta vreme cât acestea sunt relative. Trebuie să se ia în calcul gravitatea mizei şi să se păstreze dreptul la apărare (§ 60 din cauza Anghel c. României şi § 30 din cauza citată anterior).

Având in vedere acestea, s-a apreciat de către instanţă că nu sunt contrare prezumţiei de nevinovăţie, specifică materiei penale, calităţile actelor administrative de a se bucura de prezumţiile de legalitate, autenticitate şi veridicitate. Aceasta deoarece sancţiunea prevăzută pentru fapta despre care este vorba nu poate fi mai mare de 12.000 lei, iar petentei i se asigură posibilitatea de a administra probe în apărare (câtă vreme petenta are această posibilitate nu are importanţă dacă se foloseşte sau nu de ea, drepturile prevăzute de art. 6 din C.E.D.O. fiind relative - §§ 33 si 35 din decizia de inadmisibilitate în cauza Ioan Pop c. României).

Având în vedere cele arătate, instanţa a reţinut că la dosar nu există dovezi care să răstoarne prezumţiile de care se bucură procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, astfel reiese că cererea este neîntemeiată, motiv pentru care a  respins-o.

S-a mai arătat ca din probele depuse la dosar de contestatoare (cel mai important fiind chiar contractul de leasing nr. … din data de 26.04.2013) nu reiese ca inscrisul se afla la bordul aurovehiculului, ci doar aceea ca acesta exista. Or textul incriminant sanctioneaza faptul ca acel contract nu se afla la bordul autovehiculului, nu faptul ca acel contract nu exista pur si simplu.

Potrivit, art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite (similar, art. 21 alin. 3 arată că sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal). De asemenea, art. 7 alin. 2 şi 3 din aceeaşi ordonanţă spun că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă, putându-se aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.

Instanţa a apreciat că în cauză fapta prezinta un grad de pericol social foarte redus, avand in vedere ca petenta a facut dovada existentei contractului de leasing ce a lipsit la control. Pe de alta parte s-a arătat că instanta nu poate sa nu ia in considerare rolul preventiv si educativ al normei contraventionale, or aplicarea unei amenzi in cuantum de 8000 lei pentru savarsirea contraventiei de fata apare ca excesiva, simplul avertisment fiind sufiecient pentru indreptarea conduitei contestatoarei.

Pentru aceasta instanţa a admis in parte plangerea si se a dispune inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertismentul.

Împotriva sentinţei civile nr. …/06.05.2014 a formulat recurs intimatul solicitând admiterea apelului, respingerea plângerii formulate de către contravenienta, ca netemeinica si nelegala, cu menţinerea sancţiunii pecuniare .

În motivare apelanta-intimată arată că instanţa de fond a dat interpretare bazata pe considerente de ordin subiectiv, nerespectând dispoziţiile legale, considerând că fata de acest aspect , nu se justifica pronunţarea unei sentinţe arbitrare care favorizează o activitate ilegala.

Apelant-intimată consideră motivaţia instanţei inadmisibila din următoarele considerente: Gravitatea faptei este stabilita de către legiuitor prin textul legal de sancţionare a acesteia. De asemenea, nu poate fi primit,argumentul intantei de fond referitor la faptul ca sancţiunea amenzii aplicate prin procesul verbal atacat nu este proporţionala cu gradul de pericol social concret al faptei. Astfel nu se lasa loc interpretării si alegerii intre sancţiunea amenziii si cea a avertismentului, deoarece se creeaza precedentul in domeniul rutier, fiind astfel in imposibilitatea de a conforma operatorii de transport dispoziţiilor legale opozabile. Mai mult, cuantumul ridicat al amenzii reflecta hotararea legiuitorului de a sancţiona foarte dur pe cei ce incalca normele legale, astfel pericolul social se considera a fi proporţional cu cuantumul sancţiunii contravenţionale.

S-a mai susţinut ca instanţa de fond s-a pronunţat cu oarecare uşurinţa, apreciind ca suficienta sancţiunea avertismentului, pentru o fapta care prezintă pericol social ridicat,tocmai din considerentele indicate mai sus, arătând că Procesul verbal de contravenţie seria ISCTR nr…./22.10.2013 este întocmit cu respectarea întocmai a prevederilor OG 2/2001- ART.17-si anume nici una dintre aceste menţiuni care ar fi dus la constatarea nulităţii acestuia nu lipseşte, adica lipsa menţiunilor privind:numele, prenumele, calitatea agentului constatator, iar in cazul persoanei juridice, lipsa denumirii, a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator. Fapta prezintă elementele constitutive ale contravenţiei prevăzută de art. 4, alin. 57 pct. 3 din H.G. nr. 69/2012, reprezentând o incalcare grava a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 si a Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 " nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligaţiei de a asigura existenta la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost a unuia sau mai multor documente dintre următoarele, după caz: contractul de leasing sau de inchiriere, după caz, in original ori copie conforma cu originalul, in cazul in care vehiculul rutier este detinut cu contract de leasing sau de inchiriere;" si este sanctionata de art. 7 alin.( 1 + 2 )lit. a) din H.G. nr. 69/2012 cu amenda de la 8.000 lei la 12.000 lei.

Apelanta-intimată  solicită instanţei sa observe faptul că se afla in prezenta unei contravenţii instantanee care s-a consumat la momentul controlului in trafic rutier, apreciind ca sancţiunea avertismentului nu se impune pentru o astfel de situaţie ca cea sanctionata in cauza de fata si nu poate fi socotita drept o fapta cu gravitate redusa in sensul art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, iar avertismentul se aplica atunci când fapta are gravitate redusa. Ori, nu se poate susţine un astfel de caracter, mai puţin grav, unei fapte pe care legiuitorul o prevede sub sancţiunea minima de 8.000 lei, cea maxima fiind de 12.000 lei,  agentul constatator a aplicat sancţiunea la nivelul minimului prevăzut de lege pentru contravenţia savarsita, cu respectarea art.21, alin 3 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

În drept cererea de apel a fost întemeiată pe disp. art. 466 si următoarele din N. C.proc.civ., precum si pe cele invocate in cuprinsul apelului.

Prin întâmpinarea depusă la data de 22.07.2014 intimata-petentă a solicitat în principal anularea procesului verbal iar în subsidiar, înlocuirea sancţiunii aplicate cu sancţiunea avertismentului.

În motivare intimata-petentă învederează că in momentul efectuării controlului conform procesului verbal de constatare seria 085730, in ultimele rinduri se specifica faptul ca: CONDUCĂTORUL AUTO NEPUTIND PREZENTA UNUL DINTRE ACESTE DOCUMENTE. Unul dintre aceste documente este:contractul de leasing pentru semiremorca ….

Intimata-petentă arată că, conducătorul auto M.M. nu a prezentat „unul dintre aceste documente" deşi se afla la bord, deoarece semiremorca nu mai este in leasing de aproape zece ani, ea fiind proprietatea firmei dovedita cu Certificatul de înmatriculare cât si Cartea de Identitate. Copia conforma cu originalul a contractului de leasing pentru capul tractor se afla la bordul capului tractor, arătând că aceste documente existau la bordul camionului in momentul efectuării controlului, deşi unul dintre documente nu era necesar, in speţa contractul de leasing pentru semiremorca, semiremorca fiind achizitionata in anul 2002.

A mai arătat că în momentul efectuării controlului in trafic inspectorul ISCTR i-a solicitat documentele care sa ateste ; starea tehnica a autovehiculului, starea pneurilor, timpii regulamentari de condus, documentele de însoţire a mărfurilor,legitimaţia de serviciu, asigurarile(marfa, CASCO, şofer, RCA) document CMR,starea tehnica a instinctoarelor, certificat de înmatriculare pentru semiremorca cit si pentru capul tractor etc. Conducătorul auto a prezentat toate documentele solicitate mai sus. După ce au fost analizate si neconstatându-se nici o neregularitate, inspectorul ISCTR a solicitat, contractul de leasing pentru semiremorca cu număr de înmatriculare ….,conducătorul auto a replicat ca: nu este necesar contractul de leasing decât pentru capul tractor, semiremorca fiind propritatea firmei din anul 2002. Vădit iritat inspectorul a solicitat contractul de leasing pentru capul tractor, conducătorul auto a replicat ca; trebuie sa-i dea timp sa-l caute in multitudinea de documente ce se afla la bord dar, daca dumnealui doreşte sa afle cine este proprietarul acestui cap tractor se poate documenta din Certificatul de înmatriculare, unde este înscris proprietarul(in speţa , finanţatorul). Inspectorul ISCTR nu a mai dorit sa-i acorde timp conducătorului auto pentru a :auta acest document procedind la sancţionarea firmei cu suma de 8000 (opt mii) lei, conform procesului verbal nr … din 22-10-2013. Aşadar, in condiţiile in care contractul de leasing, pentru capul tractor exista la bordul autocamionului,cât si documentul care sa ateste proprietarul semiremorcii(desi legea nu obliga la acest lucru, deoarece semiremorca este proprietatea firmei din 2002) era o formalitate sa se gaseasca aceste documente la bord; firma executa transport internaţional de mărfuri de peste zece ani si era o chestiune de înţelegere si putina rabdare din partea inspectorilor ISCTR, pana ce aceste documente sa fie prezentate. Inspectorul ISCTR a plecat la bordul autoutilitarei, lasând şoferul sa caute in documente, pentru a încheia procesul verbal de sancţionare. După ce a găsit aceste documente, conducătorul auto le-a prezentat inspectorului ISCTR, replica a fost seaca:,, nu mai am nevoie , mergi in instanţa cu ele ".

Apelanta-petentă susţine că a respectat toate obligaţiile legale iar culpa aparţine conducătorului auto, care nu avut prezenta de spirit si, de ce nu, educaţia, sa prezinte toate documentele solicitate fara alte comentarii, inspectorului ISCTR.

Apelanta-petentă apreciază ca sancţiunea aplicata -amenda de 8000 lei- este mult prea mare in raport cu gravitatea faptei si la urmarea produsa, apreciind ca neprezentarea unei copii conforme cu originalul a contractului 2 de leasing, atât pentru capul tractor cit si pentru semiremorca, nu poate prezenta un pericol social, iar societatea nu a mai fost sanctionata contravenţional pentru săvârsirea unei astfel de fapte.

În drept, au fost invocate OG. nr.2/2001si HG nr. 69/2012.

În susţinerea plângerii s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Analizând apelul declarat, tribunalul reţine următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de constatare si sancţionare a contravenţiei seria ISCTR nr. 085730/22.10.2013 întocmit de intimat, petenta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 8.000 de lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 4 pct. 57.3 din HG nr. 69/2012, întrucât, la data de 22.10.2013, în urma controlului efectuat s-a constatat nerespectarea de către agentul constatator a obligaţiei de a asigura existenţa la bordul autovehiculului a contractului de leasing în original ori o copie conformă cu originalul.

În drept, instanţa reţine că, potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanţa învestită cu soluţionarea plângerii analizează legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie şi hotărăşte asupra sancţiunii. 

Este adevărat că G 2/2001 nu conţine dispoziţii exprese privind valoarea probantă a procesului-verbal de contravenţie însă, având în vedere că acesta este un act administrativ, atât în doctrina de specialitate, cât şi în practica judiciară se aplică principiile generale din dreptul administrativ privind prezumţia relativă de legalitate, astfel încât, din această perspectivă şi în baza art. 1169 C.civ, îi revine petentului obligaţia de a propune şi aduce probe care să dovedească contrariul celor reţinute de agentul constatator în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

Dincolo de prevederile dreptului naţional român, instanţa reţine că, cel puţin după pronunţarea cauzei Anghel împotriva României (hotărârea CEDO-Secţia a III-a din 04.10.2008), este fără putinţă de tăgadă faptul că materia contravenţională română se încadrează în noţiunea de „acuzaţie în materie penală” prevăzută de art. 6 paragraful 1 CEDO, astfel încât devin incidente toate garanţiile prevăzute de Convenţia europeană, inclusiv prezumţia de nevinovăţie.

 Însă, instanţa subliniază că, din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia prezumţiei de nevinovăţie sub aspectul sarcinii probei, rezultă că art. 6 paragraful 2 din CEDO nu interzice existenţa unor prezumţii de fapt sau de drept (hotărârea Salabiaku împotriva Franţei din 7.10.1988).

Mai mult, Curtea europeană a statuat că, prin reglementarea acestor prezumţii, statele trebuie să respecte cerinţa proporţionalităţii între mijloacele folosite şi scopul legitim urmărit (hotărârea Janosevic împotriva Suediei, par. 101).

Făcând aplicarea jurisprudenţei europene mai sus prezentate la procedura contravenţională judiciară reglementată de OG 2/2001, instanţa reţine că prezumţia de legalitate şi temeinicie de care se bucură procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nu este, per se, contrară dispoziţiilor art. 6 din Convenţie şi, implicit, nici art. 21 alin. 3 din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil.

De altfel, astfel cum s-a pronunţat şi Curtea Constituţională în decizia nr. 349/2003, persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu este pusă în faţa unui verdict definitiv de vinovăţie şi de răspundere, ci doar în faţa unui act administrativ de constatare, ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Procesul-verbal de constatare a contravenţiei stabileşte definitiv vinovăţia persoanei în cauză numai în condiţiile în care aceasta atacă în justiţie procesul-verbal de constatare a contravenţiei, iar instanţa respinge plângerea formulată ca neîntemeiată, însă în acest caz nu se poate reţine că s-a încălcat principiul prezumţiei de nevinovăţie, căci răspunderea contravenientului a fost stabilită, aşa cum prescriu Constituţia şi Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, prin hotărâre judecătorească definitivă.

A. Examinând modul de încheiere a procesului-verbal contestat, instanţa constată că acesta a fost întocmit cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, nefiind incident niciunul dintre cazurile de nulitate absolută reglementate de art. 17 din OG 2/2001, care să poată fi invocate din oficiu de către instanţa de judecată. 

Tribunalul reţine că, potrivit prevederilor art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de judecată trebuie să se raporteze, în aprecierea legalităţii sancţiunii contravenţionale aplicate, la gradul de pericol social al faptei săvârşite. Este contrar spiritului legii şi intenţiei legiuitorului să se susţină că numai agentul constatator poate aprecia asupra cuantumului unei amenzi contravenţionale şi că instanţa de judecată, în calitate de cenzor al activităţii agentului constatator, nu ar avea această posibilitate. Articolul 34 alin. 1 din actul normativ sus menţionat prevede clar posibilitatea instanţei de a hotărî asupra sancţiunii contravenţionale aplicate, această prerogativă referindu-se inclusiv la posibilitatea de alegere între categoriile de sancţiuni aplicabile (amendă, avertisment).

Tribunalul apreciază că gradul de pericol social al faptei săvârşite de recurenta - petentă este ridicat, iar aplicarea pentru această faptă a unei avertisment reprezintă o sancţiunea prea blândă în raport cu gravitatea faptei săvârşite. De asemenea, tribunalul va avea în vedere că sancţiunea contravenţională trebuie dozată în aşa fel încât să îmbine caracterul punitiv cu cel preventiv şi educativ. Or, în speţa de faţă, se apreciază că sancţiunea amenzii este adecvată în raport cu împrejurările săvârşirii faptei şi suficientă pentru a atrage atenţia recurentei - petente asupra obligaţiilor care îi revin.

În acelaşi timp, tribunalul reţine că ulterior săvârşirii contravenţiei, limitele amenzii pentru contravenţia reţinută în sarcina petentului s-au modificat, în sensul că minimul amenzii a fost redus de la 8.000 de lei la 4.000 de lei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul prevederilor art. 480 C. pr. civ., apelul va fi admis şi se va schimba în parte sentinţa civilă apelată în sensul că va fi redus cuantumul amenzii aplicate petentei de la 8.000 de lei la 4.000 de lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite apelul formulat de apelantul-intimat I.S.C.T.R.cu sediul în, B., …, nr. …, împotriva sentinţei civile nr. …/06.05.2014, pronunţată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. 7400/1748 /2013 , în contradictoriu cu intimatul-petent SC R.I.SRL cu sediul în F., str….., nr. …, Judeţ Vrancea

Schimba in parte sentinta civila apelata, in sensul ca:

Reduce cuantumul amenzii aplicate petentei de la 8000 lei la 4000 lei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.10.2014.

Preşedinte Judecător Grefier

Concept red. gref. M.A.M-

Red. Jud: M.E./4ex

Jud.fond :–Călin Adrian Cristian - Jud.Cornetu

Comunicat  2 ex/

Domenii speta