Retragerea cererii de liberare condiţionată.

Pe rol fiind soluţionarea contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria T. împotriva sentinţei penale nr. 346 din 11.02.2015 pronunţată de Judecătoria T. în dosarul nr. 918/318/2015.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns intimatul F.D.C., asistat de avocat S.I.M., apărător ales.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, nemaifiind alte cereri de formulat şi constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pentru dezbateri:

Reprezentanta parchetului a arătat că în cauză s-a formulat contestaţie relativ în favoarea condamnatului, contestaţia vizând un motiv de nelegalitate, întrucât Judecătoria T. a pronunţat două hotărâri contrare privind aceeaşi cerere şi aceeaşi persoană. Astfel, a arătat că prin sentinţa penală nr. 337 din 11.02.2015 pronunţată în dosarul nr. 798/318/2015, a fost admisă cererea formulată de petentul F.D.C. şi s-a dispus liberarea condiţionată a condamnatului, iar această sentinţă a rămas definitivă prin necontestare şi a fost pusă în executare. În aceeaşi zi, prin sentinţa penală nr. 346, ce face obiectul contestaţiei de faţă, un alt complet a respins cererea de liberare condiţionată formulată de acelaşi condamnat. A susţinut că este o practică frecventă ca persoanele condamnate să formuleze mai multe cereri de liberare condiţionată, împrejurare care a condus la această situaţie, opinând că s-ar fi impus reunirea cauzelor.

A învederat că potrivit art. 587 alin. 2 C.pr.pen., când instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea liberării condiţionate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită, iar acest lucru nu s-a întâmplat în prezenta speţă.

A apreciat că problema de drept care se pune ar fi dacă instanţa putea să ia act de manifestarea de voinţă, în sensul că petentul condamnat a înţeles să-şi retragă cererea de liberare condiţionată. În acest sens a arătat că vechea decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, prevedea că petenţii condamnaţi puteau să-şi retragă cererile ulterioare formulate, iar instanţele trebuiau să ia act de manifestarea de voinţă, conform principiului disponibilităţii. Chiar dacă cererea de liberare condiţionată nu a fost expres menţionată în acea decizie, a opinat că în spiritul acestei decizii instanţa ar fi trebuit să ia act de această manifestare de voinţă.

A mai arătat că Noul Cod de procedură penală nu prevede expres posibilitatea petentului condamnat de a-şi retrage cererea de liberare condiţionată, însă a opinat că şi în acest caz operează principiul disponibilităţii.

În concluzie, a solicitat, într-o primă teză, admiterea contestaţiei parchetului, casarea sentinţei penale nr. 346/2015 şi să se ia act că prin sentinţa penală nr. 337 din 11.02.2015 pronunţată în dosarul nr. 798/318/2015, a fost admisă cererea de liberare condiţionată formulată de petentul F.D.C. şi această sentinţă a fost pusă în executare.

Într-o a doua teză, a solicitat admiterea contestaţiei, casarea sentinţei penale nr. 346/2015 a Judecătoriei T. şi să se ia act de manifestarea de voinţă a petentului condamnat, în sensul că acesta a înţeles să-şi retragă cererea ce formează obiectul dosarului nr. 918/318/2015.

Avocat S.I.M., pentru intimat, a arătat că achiesează în totalitate la concluziile reprezentantului parchetului.

Intimatul F.D.C., având cuvântul, şi-a însuşit concluziile apărătorului său.

TRIBUNALUL

Asupra contestaţiei de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 346 din 11.02.2015 pronunţată de Judecătoria T. în dosarul nr. 918/318/2015, s-a respins cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat F.D.C., fiul lui …., deţinut în Penitenciarul T.

A fost obligat petentul la 230 lei, cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu din cele două cauze reunite, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această sentinţă penală, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. sub nr. 918/318/2015 petentul condamnat F.D.C. a solicitat liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată pentru infracţiunea de luare de mită.

În motivare petentul condamnat a arătat că a început executarea pedepsei de la 17.10.2012, executând până în prezent 2/3 din pedeapsă, că execută pedeapsa în regim deschis, că a avut o conduită bună, participând la toate programele educative, că a acumulat 20 de zile câştig şi peste 400 de credite, fiind recompensat de 7 ori datorită comportamentului adecvat, că familia sa este compusă din trei persoane, copilul fiind student, că mama sa este imobilizată la pat şi nu a văzut-o de peste trei ani şi are nevoie de ajutor, că şi petentul, dar şi soţia acestuia suferă de boli cronice, că îndeplineşte condiţiile impuse de lege şi a dat dovezi temeinice de îndreptare, existând suficiente premise pentru integrarea sa în societate.

La solicitarea instanţei s-a înaintat la dosar adresa nr. H2/16898 din 28.01.2015 emisă de Penitenciarul T. prin care se comunică relaţii privind executarea pedepsei, anexându-se în copie procesele verbale H2/7094 din 28.01.2015 şi H2/49647 din 10.12.2014, caracterizarea petentului condamnat, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1585/2006  din 26.09.2007, sentinţa penală nr. 1149/12.10.2006 pronunţată de Judecătoria S., precum şi adresa nr. H2/16898 din 28.01.2015 emisă de aceeaşi instituţie prin care se comunică faptul că petentul a fost folosit la activităţi lucrative, numărul de zile considerate ca executate în urma muncii prestate fiind de 20 zile.

Prezenta cauză a fost reunită cu dosarul nr. 973/318/2015 ce are acelaşi obiect şi priveşte acelaşi petent.

La termenul de judecată din 11.02.2015 petentul condamnat a declarat că înţelege să-şi retragă cererea de liberare condiţionată. 

Având în vedere dispoziţiile art. 587 alin. 1 C.pr.pen. raportat la art. 97 alin. 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, potrivit cărora liberarea condiţionată se acordă la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberare condiţionată, iar în speţă petentul condamnat a învederat că înţelege să-şi retragă cererea,instanţa de fond a respins cererea de liberare condiţionată.

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., a fost obligat petentul la 230 lei, cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu din cele două cauze reunite, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Judecătoria T., pe motiv că în mod greşit instanţa a dispus respingerea cererii de liberare condiţionată a condamnatului F.D.C.

În motivarea contestaţiei s-a arătat că prin sentinţa penală nr. 337 din 11.02.2015 pronunţată în dosarul nr. 798/318/2015, rămasă definitivă prin necontestare, a fost admisă cererea formulată de petentul F.D.C. şi s-a dispus liberarea condiţionată a condamnatului aflat în executarea mandatului nr. 1585/2006 din 26.09.2007 emis de Judecătoria S. în baza sentinţei penale nr. 1149/12.10.2006 a Judecătoriei S., cu motivarea că instituţia liberării condiţionate vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, iar în speţă condamnatul a fost recompensat de 6 ori şi a fost sancţionat disciplinar odată, sancţiune ce i-a fost ridicată, instanţa apreciind că scopul educativ şi preventiv al pedepsei a fost atins până în prezent.

Astfel, s-a apreciat că în mod greşit s-a dispus în prezenta cauză respingerea cererii de liberare condiţionată, aşa încât cu privire la aceeaşi solicitare a aceleiaşi persoane au fost pronunţate două hotărâri contradictorii, considerând că în mod corect se impunea reunirea acestei cauze la dosarul nr. 798/318/2015 al Judecătoriei T., având ca obiect judecarea aceleiaşi cereri de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat F.D.C.

În susţinerea orală a motivelor contestaţiei, procurorul de şedinţă a solicitat, într-o primă teză, admiterea contestaţiei parchetului, casarea sentinţei penale nr. 346/2015 şi să se ia act că prin sentinţa penală nr. 337 din 11.02.2015 pronunţată în dosarul nr. 798/318/2015, a fost admisă cererea de liberare condiţionată formulată de petentul F.D.C. şi această sentinţă a fost pusă în executare. Într-o a doua teză, a solicitat admiterea contestaţiei, casarea sentinţei penale nr. 346/2015 a Judecătoriei T. şi să se ia act de manifestarea de voinţă a petentului condamnat, în sensul că acesta a înţeles să-şi retragă cererea ce formează obiectul dosarului nr. 918/318/2015.

Examinând contestaţia promovată, din prisma dispoziţiilor art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen., tribunalul constată că este nefondată, din considerentele ce succed:

Pentru justa soluţionare a cauzei, instanţa consideră necesar a se stabili în ce măsură calea de atac declarată de către procuror, respectiv contestaţia, este în favoarea intimatului condamnat F.D.C., sau în defavoarea acestuia, aspect ce reprezintă un corolar al neagravării situaţiei părţii în cale de atac, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. 4 C.pr.pen., care stipulează că la soluţionarea contestaţiei se aplică dispoziţiile art. 416 şi 418 C.pr.pen.în mod corespunzător.

În opinia parchetului, prin sentinţa contestată în mod greşit s-a respins cererea de liberare condiţionată, astfel că, cu privire la aceeaşi solicitare, a aceleiaşi persoane, au fost pronunţate două hotărâri contradictorii, respectiv una de admitere, alta de respingere.

Susţine procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria T. în motivul de contestaţie, că se impunea reunirea cauzei cu nr. 918/318/2015 a Judecătoriei T. cu cauza ce face obiectul dosarului nr. 798/318/2015 al aceleiaşi instanţe, care au avut ca obiect judecarea aceleiaşi cereri de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat F.D.C.

Totodată, procurorul a invocat ca temei dispoziţiile art. 587 alin. 3 C.pr.pen., solicitând admiterea contestaţiei, casarea sentinţei penale atacate şi pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice.

Din lecturarea şi analiza celor de mai sus, în opinia instanţei de control judiciar nu se poate desprinde concluzia că această cale de atac ar fi în favoarea sau în defavoarea intimatului.

De principiu, contestaţia (apelul) procurorului se consideră în favoarea părţii atunci când în declaraţia de contestaţie sau într-un memoriu depus în termenul căii de atac (ceea ce nu este cazul în prezenta speţă), se arată, în mod expres, că contestaţia este în favoarea părţii respective, ori aceasta rezultă din critica adusă hotărârii atacate, ca prejudiciind interesele legitime ale părţii.

În prezenta speţă, procurorul nu a indicat expres că contestaţia este declarată în favoarea intimatului condamnat şi acest aspect nu rezultă nici din critica adusă hotărârii atacate.

În situaţia în care în declaraţia de contestaţie nu se face nici o precizare dacă este în favoare sau în defavoare, calea de atac trebuie considerată în defavoare, putându-se agrava situaţia părţii la care se referă.

Când motivul de contestaţie invocat de procuror este „neutru”, calea de atac trebuie considerată în defavoare, deoarece pentru a fi în favoare, trebuie să existe fie o declaraţie expresă în acest sens, fie un motiv de contestaţie care creează o situaţie mai uşoară pentru partea la care se referă contestaţia procurorului.

În situaţia dată, în speţa dedusă judecăţii, procurorul critică hotărârea, considerând că se impunea reunirea cauzei cu nr. 918/318/2015 a Judecătoriei T. cu cauza ce face obiectul dosarului nr. 798/318/2015 al aceleiaşi instanţe, care au avut ca obiect judecarea aceleiaşi cereri de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat F.D.C..

Instanţa de control judiciar reţine că prin sentinţa penală nr. 337/11.02.2015 pronunţată în dosarul nr. 798/318/2015 al Judecătoriei T., rămasă definitivă prin necontestare a fost admisă cererea formulată de petentul F.D.C. şi s-a dispus liberarea condiţionată a condamnatului, având în vedere condiţiile impuse de lege, practic, prin această sentinţă, instanţa s-a pronunţat pe fondul petitului.

Este adevărat că pentru justa soluţionare a cauzei se impunea reunirea cauzelor de către judecătorii fondului, însă şi procurorul avea posibilitatea să solicite la instanţa de fond reunirea tuturor cauzelor referitoare la F.D.C. şi pronunţarea unei singure sentinţe, aşa cum se invocă, însă nu a uzat de această prerogativă, deşi cunoştea această situaţie.

Instanţa de control judiciar, chiar dacă ar admite contestaţia şi ar desfiinţa sentinţa contestată, nu ar mai putea să dispună reunirea celor două cauze, aşa cum s-a precizat, condamnatul fiind liberat condiţionat în mod definitiv, sentinţă ce a fost pusă deja în executare, acesta fiind în stare de libertate.

Din motivele susţinute oral, nu rezultă fără echivoc că contestaţia este declarată în favoarea intimatului.

În ceea ce priveşte faptul că instanţa de fond nu a luat act de manifestarea de voinţă a petentului, instanţa de control judiciar reţine că această opţiune nu este prevăzută expres de legiuitorul penal, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă.

Nici prin decizia nr. 34/2006 a Î.C.C.J., Secţiile Unite, la care face referire procurorul de şedinţă, nu se prevede în situaţia liberării condiţionate că instanţa de judecată poate lua act de manifestarea de voinţă a petentului condamnat, în sensul retragerii cererii. Cele statuate de instanţa supremă nu pot fi interpretate nici în sens restrictiv, nici în sens extensiv.

Faţă de aceste considerente, în mod corect, în opinia instanţei de control judiciar, prima instanţă a respins cererea de liberare condiţionată.

Cu privire la cea de-a doua teză expusă de reprezentantul parchetului, instanţa de control judiciar constată că dacă s-ar da curs acesteia, s-ar ajunge la situaţia ca instanţa superioară să ia act de o hotărâre definitivă, cu alte cuvinte nu ar face decât să ecraneze o situaţie de fapt ce a apărut ulterior pronunţării sentinţei contestate (sentinţa pronunţată în dosarul nr. 798/318/2015, definitivă).

Este îndeobşte cunoscut că, calea de atac a contestaţiei este considerată un remediu procesual (cale de reformare), care are ca raţiune şi finalitate îndreptarea eventualelor greşeli comise de instanţă sau de părţi cu ocazia primei judecăţi. În acest context, prin sentinţa contestată, judecătorul nu putea să ia act că petentul a fost liberat condiţionat, la acea dată hotărârea nefiind definitivă.

În oricare dintre cele două teze nu s-ar crea o situaţie mai favorabilă intimatului prin admiterea contestaţiei.

În lumina celor ce preced, văzând şi dispoziţiile art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen., va respinge contestaţia ca nefondată.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 C.pr.pen., privind cheltuielile judiciare statului,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria T. împotriva sentinţei penale nr. 346 din 11.02.2015 pronunţată de Judecătoria T. în dosarul nr. 918/318/2015.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 17.03.2015.

Domenii speta

Spete similare