Anulare act administrativ

Decizie Nr. 1746/A/20.03.2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş din 11.12.2013


Conţinut speţăAnulare act administrativ

Prin Decizia civilă. 1746/A din 20 Martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş Secţia II-a civilă în Dosar nr. 2972/96/2011* s-a admis recursul declarat de pârâţii Consiliului Local, prin Primar şi Primarul, împotriva  sentinţei nr.5233/11.12.2013, pronunţate de Tribunalul Harghita în dosarul nr.2972/96/2011*.

Sentinţa atacată a fost modificată în sensul că s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantşi, prin urmare, s-a respins petitul având ca obiect trecerea imobilului în tabelul bunurilor disponibile la nivelul Municipiului pentru a fi date în compensare, ca fiind promovat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

A fost menţinută dispoziţia de anulare a Hotărârii nr.128/29.07.2011 privind aprobarea dezmembrării terenului în litigiu, în vederea întabulării acestuia.

Instanţa de control judiciar a reţinut că prin Sentinţa nr.779 din 06 martie 2012, Tribunalul Harghita a  admis acţiunea formulată de reclamantul Prefectul judeţului Harghita, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local şi, în consecinţă, a dispus anularea Hotărârii nr.128/29.07.2011 adoptată de pârât.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamantul cât şi pârâtul.

Curtea de Apel Tg.Mureş, prin Decizia nr.2876/R din 05 octombrie 2012, a admis recursurile, a casat hotărârea atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Harghita.

În rejudecare, prin Sentinţa nr.5233 din 11 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Harghita, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliului Local, invocată de acesta şi de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială, reprezentată prin primar, în ce priveşte capătul de cerere privind obligarea Consiliului local să treacă bunurile care fac obiectul celor trei HCL atacate pe tabelul bunurilor disponibile la nivelul municipiului, pentru a fi date în compensare, prin întocmirea unor oferte pentru alte persoane îndreptăţite, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul, referitor la capătul de cerere prin care se solicită anularea celor trei HCL, adoptate de Consiliul Local, invocată de acesta şi de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială, reprezentată prin primar, s-a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Prefectul judeţului Harghita, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local, Primarul,  Unitatea Administrativ Teritorială, reprezentată prin primar şi, în consecinţă:

S-a constatat nelegalitatea şi s-a dispus anularea Hotărârii nr.128/29.07.2011 privind aprobarea dezmembrării terenului în litigiu, în vederea întabulării acestuia.

Pârâţii au fost obligaţi să treacă acest imobil în tabelul bunurilor disponibile de la nivelul municipiului pentru a fi date în compensare, prin întocmirea unor oferte pentru alte persoane îndreptăţite.

În esenţă s-a reţinut că faţă de petitele acţiunii, pârâţii au calitate procesuală în speţă. Astfel, hotărârea atacată a fost adoptată de către Consiliul Local şi vizează trecerea unui imobil în domeniul privat al Municipiului.

Pe de altă parte, recurenţii nu au prezentat niciun document din care să rezulte că acest imobil se află în proprietatea publică a Municipiului astfel încât acesta să poată dispune de acesta în condiţiile Legii nr. 213/1998.

Imobilul din speţă se află în proprietatea Statului Român  fiind dobândit de acesta prin expropriere în baza Decretului nr. 50/1950, conform CF fiind doar administratorul acestuia.

Potrivit art. 1 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condiţiile prezentei legi. În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Întrucât, imobilul în speţă se circumscrie acestui act normativ, tot regimul său juridic rămâne supus acestuia, iar potrivit art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locaţia de gestiune, asocierea în participaţiune, ipotecarea, locaţiunea, precum şi orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaş, schimbarea destinaţiei, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri şi/sau construcţii notificate potrivit prevederilor prezentei legi.

Imobilul a făcut obiectul unei notificări în sensul Legii nr. 10/2001 nefiind însă restituit foştilor proprietari întrucât aceştia au refuzat restituirea sumei primite drept despăgubire în temeiul Legii nr. 112/1997 însă acest aspect nu este de natură a-l scoate de sub incidenţa Legii nr. 10/2001 câtă vreme art. 42 din Legea nr. 10/2001 prevede că,  imobilele care în urma procedurilor prevăzute la cap. III nu se restituie persoanelor îndreptăţite rămân în administrarea deţinătorilor actuali. Imobilele cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, prevăzute la alin. (1), se pot înstrăina potrivit legislaţiei în vigoare. Deţinătorii cu titlu valabil la data intrării în vigoare a prezentei legi au drept de preemţiune. Imobilele cu destinaţia de locuinţe, prevăzute la alin. (1), pot fi înstrăinate potrivit legislaţiei în vigoare, chiriaşii având drept de preemţiune. Sumele încasate ca urmare a vânzării imobilelor prevăzute la alin. (3) vor alimenta fondul prevăzut la art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.

În concluzie, imobilul în speţă rămâne supus regimului juridic special impus de legea nr. 10/2001 cu atât mai mult cu cât, la nivelul unităţii administrative teritoriale sunt încă notificări nesoluţionate, putând fi aplicabile prevederile art. 1 alin. 2 din act normativ.

În ceea ce priveşte însă critica recurenţilor cu privire la obligarea de a trece acest imobil în tabelul bunurilor disponibile de la nivelul Municipiului pentru a fi date în compensare, prin întocmirea unor oferte pentru alte persoane îndreptăţite, Curtea constată ca fiind întemeiată.

Potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, prefectul poate ataca, în termenele prevăzute la art. 11, în faţa instanţei de contencios administrativ, actele emise de autorităţile administraţiei publice locale, dacă le consideră nelegale, însă această modalitate de control a actelor administrative se circumscrie contenciosului obiectiv de anulare şi nu contenciosului subiectiv de drepturi.

Astfel, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. 1, raportat la cele din art. 3 alin. 1 din Lege, prefectul nu poate pretinde plata unor despăgubiri materiale sau morale şi nici obligarea autorităţii publice locale la emiterea unui act administrativ sau efectuarea unei operaţiuni administrative, aceste prerogative fiind recunoscute de lege doar persoanelor fizice şi juridice vătămate în drepturile lor. Aşadar, intimatul reclamant nu poate apărea, în raportul său cu pârâţii, ca persoană vătămată, în sensul prevăzut de art. 1 din Legea nr. 554/2004, ci doar ca reprezentant al Guvernului, împuternicit, prin lege, să verifice legalitatea actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale şi să atace, în faţa instanţei de contencios administrativ, aceste acte în măsura în care le consideră nelegale. O asemenea calitate, în speţă, de persoană vătămată, ar putea să o aibă doar persoana îndreptăţită conform Legii nr. 10/2001.

Faţă de cele reţinute, a admis recursul pârâţilor, şi a modificat sentinţa atacată în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Prefectul Judeţului Harghita, în contradictoriu cu Consiliul local şi a respins petitul având ca obiect trecerea imobilului în tabelul bunurilor disponibile la nivelul Municipiului pentru a fi date în compensare, ca fiind promovat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. A fost menţinută dispoziţia de anulare a Hotărârii nr.128/29.07.2011 privind aprobarea dezmembrării terenului în litigiu, în vederea întabulării acestuia.