Drept de proprietate intelectuală

Drept de proprietate intelectuală

Prin Decizia nr.16 din data de 10 Aprilie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia I civilă, în Dosar nr. 967/96/2010 a fost admis apelul declarat de pârâta SC T SRL, împotriva sentinţei civile nr. 4015 din  30 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr.  967/96/2010.

A fost schimbată în parte hotărârea atacată în sensul că s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC B SRL, în contradictoriu cu pârâta SC T SRL, ca neîntemeiată.

Reclamanta a fost obligată la plata către pârâta a sumei de 10.007,70 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond şi apel.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

A fost respinsă cererea de aderare la apel formulată de reclamanta SC B SRL, ca neîntemeiată.

Prin Sentinţa civilă nr. 4015 din 30.11.2010 a Tribunalului Harghita, pronunţată în dosarul nr. 967/96/2010 a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC B SRL în contradictoriu cu pârâţii SC T SRL şi SZ Întreprindere Familială şi s-a dispus obligarea pârâţilor să nu mai reproducă, să nu mai fabrice, să nu mai ofere spre vânzare şi să nu mai comercializeze produse în care modelele reclamantei, ce fac obiectul Certificatului nr. 18691 din 29.05.2009, emis de OSIM sunt încorporate şi la care acestea se aplică.

De asemenea, pârâţii au fost obligaţi să publice într-un ziar local dispoziţia de interdicţie dată de instanţă.

Tribunalul a respins capătul de cerere referitor la Certificatul nr. 18745 din 31.07.2009 emis de OSIM şi a dispus compensarea în parte a cheltuielilor de judecată, cu obligarea pârâtului SZ Întreprindere Familială să-i plătească reclamantei suma de 350 lei şi a reclamantei să-i plătească pârâtei  SC T SRL suma de 1150 lei.

Împotriva Deciziei nr.16 din data de 10 Aprilie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia I civilă, în Dosar nr. 967/96/2010 a declarat recurs SC B SRL.

Examinând motivele de recurs invocate, ÎCCJ prin Decizia nr.10 din data de 15 Ianuarie 2013, a respins ca nefundat recursul SC B SRL, apreciind că instanţa de apel în mod corect a constatat că, concluziile raportului de expertiză confirmă apărările pârâtei apelante, în sensul  că aceasta nu reproduce, nu fabrică, nu oferă spre vânzare şi nu comercializează produse în care să fie încorporate ori la care să se aplice modelele reclamantei, ce fac obiectul Certificatului nr. 18691 din 29.05.2009 emis de OSIM.

3. Prin Decizia nr.172/R din data de 6 Martie 2014, pronunţată de Curtea de apel Târgu Mureş Secţia I civilă în Dosar nr.4195/96/2012* au fost admise recursurile declarate de pârâta Burus Maria Ella, şi de chematele în garanţie SC „SIGAPRESS” S.R.L. şi SC „VIADUCT” S.R.L., împotriva Sentinţei civile nr. 4573 din 24 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 4195/96/52012.

 Hotărârea a fost integral casată şi s-a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Harghita, în complet specializat pentru soluţionarea litigiilor de contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa de control judiciar a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 4573/24 octombrie 2013, Tribunalul Harghita a admis acţiunea formulată de reclamantul Oraşul Vlăhiţa, în contradictoriu cu pârâta Burus Maria Ella şi a obligat-o pe aceasta să plătească reclamantului sumele de 126.163 lei şi 17.918 lei, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii, reprezentând prejudiciul cauzat patrimoniului unităţii.

Prin aceeaşi hotărâre, Tribunalul a admis în parte cererile de chemare în garanţie formulate de pârâtă împotriva SC Sigapress S.R.L. şi SC Viaduct S.R.L. şi, în consecinţă, a obligat chemata în garanţie SC Sigapress S.R.L. să plătească  pârâtei suma de 63.081,50 lei, iar pe chemata în garanţie SC Viaduct S.R.L., a sumei de 8.959 lei, sume actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii.

De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 7.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.

Examinând recursurile declarate, Curtea de apel a avut în vedere că pârâta Burus Maria Ella a ocupat în perioada din litigiu funcţia de primar al Oraşului Vlăhiţa, iar potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. 1 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, pe timpul exercitării mandatului de I s-a suspendat contractul de muncă. În conformitate cu prevederile art. 25 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, îndeplinea o funcţie de autoritate publică, beneficiind de dispoziţiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

Totodată, prevederile art. 128 din Legea nr. 215/2001 şi ale art. 55 din Legea nr. 393/2004 dispun în sensul că aleşii locali, prin urmare şi primarul, răspund, după caz, contravenţional, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii.

Din perspectiva reglementărilor legale anterior evocate, Curtea a constatat că răspunderea patrimonială a primarului faţă de comunitatea locală care l-a ales şi care i-a acordat mandatul de reprezentare nu poate fi antrenată în temeiul normelor şi  principiilor răspunderii civile contractuale reglementate de art. 254 alin. 1 din Codul muncii, pentru că atribuţiile acestuia nu derivă din încheierea şi executarea unui contract de muncă.

Instanţa de control judiciar a mai avut în vedere că la baza presupusei răspunderi patrimoniale a primarului-pârât din prezenta cauză se află actele de control întocmite de Curtea de Conturi, acte ce intră sub incidenţa unor dispoziţiilor legale speciale, respectiv O.U.G. nr. 34/2006 şi H.G. nr. 925/2006.

Astfel, din perspectiva prevederilor art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, acţiunea promovată de reclamantul Oraşul Vlăhiţa împotriva pârâtei Burus Maria – fost primar, având ca obiect angajarea răspunderii materiale a acesteia pentru repararea unui pretins prejudiciu  cauzat patrimoniului unităţii administrativ-teritoriale prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor legale derivând din executarea contractelor de achiziţie publică încheiate cu societăţile comerciale chemate în garanţie, trebuia să fie soluţionată în primă instanţă de Tribunalul Harghita în complet specializat pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, conform prevederilor art. 2 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură civilă şi ale art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (dat fiind faptul că această instanţă nu are în alcătuirea sa o secţie de contencios administrativ şi fiscal), iar nu de către un complet specializat pentru soluţionarea cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, cum greşit s-a stabilit prin încheierea de şedinţă din 6 februarie 2013 (fila 629 dosar fond).

4. Prin Decizia nr.8972/R din data de 19 Decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia a II-a civil Contencios Administrativ, în Dosar nr. 4/96/2013, a fost admis recursul formulat de reclamantul GRAMBA DUMITRU,  împotriva Sentinţei nr. 2233 din 24 mai  2013 pronunţată de Tribunalul  Harghita  în dosarul nr.4/96/2013.

Sentinţa atacată a fost casată şi s-a dispus trimiterea cauzei Tribunalului Harghita, spre rejudecare.

Instanţa de control judiciar a reţinut că prin Sentinţa civilă nr.2233 din 24 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Harghita s-a respins acţiunea formulată de reclamantul GRAMBA DUMITRU în contradictoriu cu pârâţii MEZEI JANOS şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI GHEORGHENI.

Examinând legalitatea hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi prin raportare la prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, s-a reţinut că Tribunalul Harghita fost investit inclusiv cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a HCL nr. 28/2005 a Consiliului Local Gheorgheni, excepţie de nelegalitate invocată prin cererea de chemare în judecată formulată de  reclamantul Gramba Dumitru, depusă la poştă la data de 27.12.2012(plic – fila 31 verso).

Curtea reţine că art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, anterior intrării în vigoare a prevederilor art. 54 din Legea nr.76/2012, a fost interpretat în mod constant de către instanţele judecătoreşti în sensul că este admisibilă excepţia de nelegalitate având ca obiect actele administrative cu caracter normativ. În condiţiile în care legiuitorul permite atacarea unui act administrativ normativ oricând, cu atât mai mult contestarea aceluiaşi act normativ poate fi realizată pe calea excepţiei de nelegalitate.

Raportat la dispoziţiile normative în vigoare la momentul invocării excepţiei de nelegalitate şi a modului acestora de interpretare,  Curtea a constatat că,  prima instanţă în mod greşit a respins excepţia de nelegalitate fără a se pronunţa asupra fondului acesteia că, considerând că, HCL Gheorgheni nr. 28/2005 nu poate forma obiectul excepţiei de nelegalitate.

Domenii speta

Spete similare