Suspendare executare act administrativ

Sentinţă civilă 430/2015 din 03.04.2015


Titlu:  suspendare executare act administrativ

Domeniul asociat: cereri

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

 

 Sentinţa nr. 430/2015

Şedinţa publică de la 03 aprilie 2015

Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamantul D.G. în contradictoriu cu pârâtul X, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns reclamantul asistat de avocat Y, lipsă fiind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează că reclamantul a depus întâmpinare la dosarul cauzei la data de … şi o cerere prin care a indicat ordinul a cărui suspendare o solicită ca fiind nr. … şi nu pe anul …, cum din eroare a menţionat, după care,

Avocat Y, pentru reclamant, depune dovada comunicării cererii prin care a solicitat reexaminarea şi revocarea ordinului a cărui executare solicită să fie suspendată.

Instanţa pune în discuţie competenţa generală, materială şi teritorială a instanţei.

La interpelarea instanţei, avocat Y, pentru reclamant, învederează că instanţa este competentă în soluţionarea cererii având în vedere şi dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999.

Verificându-şi competenţa potrivit art. 131 alin. 1 C. pr. civ., tribunalul constată că este competent general, material şi teritorial să judece pricina dedusă judecăţii, în temeiul art. 109 din Legea nr. 188/1999.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepţii de invocat, instanţa acordă cuvântul pe probe.

Avocat Y, pentru reclamant, solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile depuse la dosarul cauzei, solicitată de către apărătorul ales al reclamantului, tribunalul o consideră admisibilă şi concludentă în soluţionarea cauzei pentru a se dovedi aspectele arătate în cererea de chemare în judecată, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 258 C. pr. civ., raportat la dispoziţiile art. 255 C. pr. civ., tribunalul încuviinţează proba cu înscrisuri.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, instanţa constată cercetarea judecătorească încheiată, declară deschise dezbaterile şi acordă cuvântul părţilor asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi asupra cererii de chemare în judecată.

Apărătorul reclamantului învederează că întâmpinarea a fost depusă în afara termenului, respectiv la data de …, şi că a înţeles să se judece cu instituţia pârâtă şi nu cu preşedintele acesteia. Totodată, acesta a mai apreciat că excepţia invocată prin întâmpinare este nefondată.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare, se arată că ordinul a cărui suspendare se solicită a fost emis pe baza raportului de evaluare ce face obiectul dosarului nr. …. al Tribunalului Gorj, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, reclamantul este singurul întreţinător al familiei, iar prin suspendarea executării actului administrativ, pârâtul nu suferă nici un prejudiciu.

Apărătorul reclamantului a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată şi suspendarea executării Ordinului nr. …, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia contencios Administrativ şi Fiscal la data de … sub nr. …, reclamantul D. G. a chemat în judecată pârâtul X, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună suspendarea executării Ordinului nr. … emis de către pârât, prin care a fost eliberat din funcţia publică arătată, până la soluţionarea pe fond, de prima instanţă, a cererii prin care solicită anularea acestui ordin ca fiind nelegal.

În motivare, reclamantul a arătat că prin ordinul emis de pârât şi care i-a fost comunicat la data de …, respectiv la art. 1, s-a dispus „Domnul D.G. se eliberează din funcţia publică execuţie specifică de inspector antifraudă clasa I, grad profesional asistent gradaţia 5, clasa 51 la C din cadrul D, la data expirării termenului de preaviz, conform art. 69 alin. (3) lit. c), art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată (r2), cu modificările şi completările ulterioare, pentru incompetenţă profesională, ca urmare a obţinerii calificativului „nesatisfăcător” la evaluarea performanţelor profesionale individuale aferente perioadelor … - … şi … - …”.

Reclamantul a arătat că din motivarea ordinului a cărui executare o solicită să fie suspendată, rezultă că acesta a fost emis în baza prevederilor art. 69 alin. 1 lit. c), art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. 1, lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu unica motivare că a obţinut calificativul nesatisfăcător la evaluarea performanţelor sale individuale …, pentru perioadele … – … şi … – ….

Cum raportul de evaluare arătat, pe baza căruia a fost emis acest ordin, a fost vădit netemeinic şi nelegal pentru motivele de fapt şi de drept arătate prin cererea de chemare în judecată formulată, cerere ce face obiectul dosarului nr. …Tribunalului Gorj – secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care a solicitat anularea acestui raport, cerere pe care a anexat - o în copie certificată şi care se află în curs de judecată.

Reclamantul a mai apreciat că este nelegal şi ordinul emis pe baza acestui raport de evaluare, având în vedere, pe de o parte, vădita nelegalitate şi netemeinicie a raportului, iar, pe de altă parte, având în vedere faptul că raportul de evaluare arătat nu are caracter definitiv, fiind atacat potrivit legii, cu cerere în anulare la instanţa competentă, astfel că emiterea acestuia a fost apreciată ca fiind  prematură până la soluţionarea definitivă a cererii formulate prin care a solicitat anularea raportului de evaluare.

Nelegalitatea ordinului a fost apreciată de reclamant, atât în raport de motivele de fapt şi de drept arătate, cât şi de paguba suferită prin lipsirea sa pe o perioadă îndelungată de veniturile salariale, realizate din funcţia publică din care a fost eliberat şi care constituia unica sursă de subzistenţă a sa şi a soţiei sale D.T., care nu realizează venituri şi se află în întreţinerea sa, fapt rezultat şi din adeverinţa nr. …eliberată de A, apreciind, astfel, că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind suspendarea executării actului, respectiv „(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.

Totodată, reclamantul a mai menţionat că prin cererea formulată şi expediată prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la data de …, fapt rezultat şi din chitanţa fiscală anexată în copie, cerere prin care a solicitat, în baza prevederilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reexaminarea şi revocarea ordinului a cărui executare o solicită să fie suspendată, fiind îndeplinite toate condiţiile cerute în mod cumulativ de art. 14 alin. 1 din Lege.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile legale arătate şi pe prevederile art. 106 şi 109 din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În probaţiune, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, care au fost anexate în copii certificate.

Reclamantul a precizat că cererea de chemare în judecată este scutită de taxa judiciară de timbru, conform prevederilor art. 29 alin. 4 din O.U.G. nr. 80/2013, raportate la art. 270 Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin rezoluţia din data de …, tribunalul a fixat primul termen de judecată pentru data de …, iar la data de …, prin serviciul registratură, pârâtul X a înaintat la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a X şi respingerea acţiunii ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

În motivare, pârâtul a arătat că a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în raport de prevederile art. l alin. l coroborat cu prevederile art. 11 alin. 3 din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea A, cu modificările şi completările ulterioare, în exercitarea atribuţiilor sale, X emite ordine, în condiţiile legii, având în vedere că A se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei centrale, instituţia fiind condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat.

Aşadar, conform dispoziţiilor invocate, pârâtul a precizat că ordinul a cărui suspendare a solicitat-o reclamantul a fost emis de către instituţia „A”, în exercitarea atribuţiilor sale şi nicidecum de către preşedintele său, care era doar reprezentantul instituţiei în raportul cu terţii, solicitându-se să se ţină seama de faptul că parte în proces trebuie să stea doar instituţia „A”, ca emitent al ordinelor, preşedintele său neavând calitate procesuală pasivă.

De asemenea, pârâtul a mai specificat că din interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, a reieşit că raportul juridic de drept administrativ se naşte între persoana vătămată şi autoritatea emitentă a actului.

În susţinerea celor învederate de către pârât este şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, prin decizia nr. …, pronunţată în dosarul nr. …, a admis recursul X, a modificat în parte sentinţa atacată, în sensul că a fost respinsă acţiunea în contradictoriu cu X, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, şi Tribunalul Bucureşti - secţia a II-a Contencios administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. … a pronunţat sentinţa nr. … prin care a admis lipsa calităţii procesuale pasive a X şi, în consecinţă, a dispus scoaterea din cauză a acestui pârât.

Pe fondul cauzei, pârâtul a precizat că va formula apărări după soluţionarea excepţiei invocate, iar în drept a invocat prevederile legale invocate în cuprinsul întâmpinării.

În probaţiune, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin ordinul nr. … emis de A, s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia publică de execuţie specifică de inspector antifraudă clasa I, grad profesional asistent gradaţia 5, clasa 51 la C din cadrul D, la data expirării termenului de preaviz, conform art. 69 alin. 3 lit. c, art. 97 lit. c, art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 188/1999, pentru incompetenţă profesională, ca urmare a obţinerii calificativului „nesatisfăcător” la evaluarea performanţelor profesionale individuale aferentă perioadelor … – … şi … – ….

Potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.

Având în vedere şi dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. j din Legea nr. 554/2004 care definesc plângerea prealabilă, respectiv cererea prin care se solicită autorităţii publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia, rezultă că subiectul pasiv al raportului administrativ este emitentul actului, în speţă A şi nu preşedintele acesteia, care semnează doar în calitate de reprezentant, acesta nefiind autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art. 12 alin. (1) din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea A, „A este condusă de un președinte cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a primului-ministru”.

De asemenea, în baza art. 12 alin. (8) din același act normativ, „X reprezintă A în relația cu terții ”.

În ceea ce priveşte momentul invocării excepţiei, se reţin dispoziţiile art. 247 alin. 1 C. pr. civ., în temeiul cărora excepţiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanţă în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Ca definiţie doctrinară, calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat, precum şi între persoana pârâtului şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii, astfel încât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive priveşte încălcarea unor norme de ordine publică, motiv pentru care face parte din categoria excepţiilor absolute, putând fi invocată în orice stadiu procesual, raportat la dispoziţiile enunţate anterior.

Prin urmare, faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, instanţa va dispune în temeiul art. 36 C. pr. civ. şi art. 248 alin. 1 C. pr. civ. admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale a pârâtului, invocată de pârât, şi va respinge cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului, invocată de pârât.

Respinge cererea formulată de reclamantul D.G., CNP …, cu domiciliul în …, în contradictoriu cu pârâtul X, cu sediul în …, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj - secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.04.2015.

Domenii speta