Obligativitatea instanței de a soluționa cu prioritate excepțiile de procedură sau de fond care fac inutilă administrarea de probe sau cercetarea în fond a cauzei

Obligativitatea instanței de a soluționa cu prioritate excepțiile de procedură sau de fond care fac inutilă administrarea de probe sau cercetarea în fond a cauzei – art. 248 alin 1 C.proc.civ.

Potrivit dispoziţiilor art.248 aliniat 1 Cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de procedură sau de fond care fac inutilă administrarea de probe sau cercetarea în fond a cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art.14 aliniat 5 Cod procedură civilă, instanţa este obligată să supună discuţiei părţilor toate cererile şi excepţiile invocate.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIE nr. 421

Şedinţa publică de la 02 aprilie 2015

Completul compus din:

PREŞEDINTE MAC

Judecător RBT

Grefier CB

Pe rol  fiind judecarea apelului declarat de apelantul reclamant PL împotriva sentinţei civile nr.1771 din data de 21.10.2014 pronunţată de Judecătoria Tg. Cărbuneşti în dosar nr…. în contradictoriu cu intimatul pârât BCA, având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică s-a prezentat intimatul pârât BCA asistat de avocat IC, lipsă fiind apelantul reclamant PL reprezentat de avocat DAD.

Procedura de citare  legal îndeplinită.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat tribunalul declară deschise dezbaterile asupra apelului și acordă cuvântul în ordinea prevăzută de art. 216 cod procedură civilă.

Avocat DAD solicită admiterea apelului,  anularea hotărârii sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Precizează că instanţa de fond, în virtutea rolului activ, avea posibilitatea de a pune în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi introducerea în cauză a societăţii  asigurătoare.

Avocat Ioniţoiu Cristina, apărătorul ales al intimatului pârât BCA solicită respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei instanţei de fond, considerând că în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului. Depune la dosar concluzii scrise.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de faţă ;

Prin cererea adresată Judecătoriei Tg.Jiu în data de 30.06.2014 şi înregistrată sub numărul …  reclamantul PL ,în contradictoriu cu pârâtul BCA a solicitat  obligarea  pârâtului la plata  sumei de 1835 lei reprezentând contravaloare facturilor seria GJ VGM, nr. 09798238 din 03.03.2014, respectiv seria GJ VGM, nr. 09798239 din 03.03.2014, emise de service auto  Întreprinderea Individuală VM, pentru reparaţie autoturism Volkswagen Passat, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în prezenta cauză.

În motivarea  în fapt a cererii, reclamantul a precizat că în dimineaţa zilei de 05.05.2014, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală marca VW Passat, nr. de înmatriculare GJ 055984, pe raza comunei. B., jud. G., îndreptându-se spre locul de muncă, a fost acroşat în partea stânga faţă de autoturismul  marca Skoda, cu nr. GJ 69 ABC, condus de pârâtul BCA.

Consideră reclamantul că vinovat de producerea accidentului rutier se face pârâtul, care nu a  adaptat viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu polei) şi a pierdut  controlul direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu autoturismul condus de reclamant .

Reclamantul  a încercat soluţionarea amiabilă a incidentului ,însă pârâtul a refuzat orice discuţie în acest sens şi nu a vrut nici măcar să se deplaseze  împreună la societatea de  asigurări pentru a deschide un dosar de daună.

Organele de poliţie competente, în urma verificărilor efectuate, au constatat că vinovat de producerea accidentului rutier este pârâtul, acesta din urmă fiind şi sancţionat cu amendă contravenţională.

Reclamantul a mai încercat soluţionarea litigiului şi prin intermediul Biroului de Mediator SAM însă pârâtul nu a dat curs solicitărilor .

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.  1357 şi următoarele Cod Civil.

Pârâtul a depus la dosar  întâmpinare  prin care a învederat instanţei că este de acord să achite  pretenţiile reclamantului cu excepţia sumei de 500, 5 lei reprezentând contravaloarea unui electromotor, acesta nefiind trecut  în autorizaţia de reparaţii seria  CR nr. 2513047 ,iar înlocuirea acestei piese nu era necesară deoarece reclamantul a plecat de la locul accidentului  cu autovehiculul în stare de funcţionare.

Solicită  obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată .

La data de  06. 10. 2014  reclamantul a depus la dosar  precizare de acţiune în care a menţionat că în factura 09798239 din 03.03. 2014 emisă de service auto - Întreprindere individuală VM la poziţia 3 a fost trecut  din greșeală  „electromotor „ în loc de  „electroventilator”.

A fost depusă copia facturii nr.19798239/2014 ce cuprinde îndreptarea erorii cu privire la piesa menţionată în precizare, copia certificatului de înmatriculare, autorizaţie provizorie şi copie contract vânzare-cumpărare.

Prin sentinţa civilă nr.1771 pronunţată la data de 21.10.2014, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul PL ,CNP .., cu domiciliul în  …, în contradictoriu cu pârâtul BCA,  CNP …,domiciliat în … , având ca obiect  pretenţii.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că la data de 06.06.2014 a fost încheiat procesul-verbal de contravenţie seria CP nr. 4949838  prin care pârâtul BCA a fost sancţionat cu  avertisment pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.101 alin. 1 pct. 9 din OUG 195/2002 reţinându-se în sarcina acestuia că la data de 05.02.2014 ,ora 08,00, a condus autoturismul  marca Skoda  cu nr. de înmatriculare GJ-69-ABC  pe drumul vicinal 94 Peşteana Jiu , neadaptând viteza la condiţiile de drum ,polei, intrând în coliziune  cu autoturismul marca Volkswagen Passat u nr. de înregistrare GJ 055984 rezultând avarierea autoturismului.

Din probele administrate nu rezultă că pârâtul ar fi contestat acest proces-verbal de contravenţie , împrejurările producerii accidentului rutier nefiind  contestate, acesta precizând că este de acord să achite suma solicitată de reclamant, cu excepția  contravalorii electroventilatorului , fiind de acord să achite şi contravaloarea acestei piese doar în situaţia în care este menţionată în autorizaţia de reparaţie.

S-a reţinut că potrivit autorizaţiei de reparaţii seria CR nr.2513047/06.02.014, autoturismul condus de reclamant prezenta următoarele avarii: far, lampă semnalizare stânga sparte, bară protecţie faţă ruptă,capotă faţă uşor îndoită,aripă stânga faţă îndoită,jantă stânga faţă îndoită , radiator îndoit, grilă faţă spartă.

S-a reţinut că pentru  autoturismul condus de pârât a fost încheiată poliţa de asigurare de răspundere civilă auto RCA nr.000674532  cu valabilitate 14.09.2013-13.03.2014 ,valabilă la data producerii accidentului rutier.

Potrivit art. 50 din Legea nr. 136/1995, despăgubirile se acordă de către asigurător pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

În conformitate cu dispoziţiile art. 54 alin. 1 din acelaşi act normativ „despăgubirea se stabileşte şi se efectuează conform art. 43*) şi 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi.”

Precizarea expresă  a calităţii procesuale în care ar putea figura persoana răspunzătoare de producerea accidentului relevă intenţia fără echivoc a legii de a nu mai permite obligarea sa directă, conjunct sau în solidar cu asigurătorul. În consecinţă, instanţa a constatat că potrivit noii reglementări din Legea nr. 136/1995, persoana vinovată de producerea accidentului rutier, în speţă pârâtul , nu poate fi obligată direct prin hotărâre judecătorească să îl despăgubească pe reclamant, în condiţiile existenţei unei asigurări valabile obligaţia de plată incumbând  asigurătorului , considerente pentru care a fost respinsă acţiunea promovată de reclamant.

Pârâtul neavând culpă procesuală, a fost  respins şi petitul accesoriu privind obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamantul PL ,criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de apel a susţinut că  sentinţa este pronunţată cu aplicarea greşită a legii şi cu încălcarea rolului activ de către instanţa de judecată. Astfel, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor Legii 136/1995, persoana vinovată de producerea accidentului rutier nu poate fi obligată în mod direct la despăgubiri, prin hotărâre judecătorească, în condiţiile existenţei unei poliţe de asigurare. În aceste condiţii, instanţa avea obligaţia să invoce din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, să o pună în discuţia părţilor şi să rezolve, cu prioritate acest incident procedural.

A mai susţinut apelantul că potrivit dispoziţiilor art.70 Cod procedură civilă, instanţa avea posibilitatea să introducă forţat în cauză,  alte persoane, dacă raportul dedus judecăţii o impune, dar instanţa nu a dat eficienţă acestor dispoziţii legale.

Din dispozitivul sentinţei nu rezultă temeiul sub care a fost respinsă acţiunea, respectiv dacă a fost respinsă pe fond sau pentru neregularităţi procedurale.

Apelantul a solicitat admiterea apelului, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe, în drept fiind invocate dispoziţiile art.480 alin. 3 Teza finală Cod procedură civilă.

Intimatul BCA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat pe motiv că reclamantul avea cunoştinţă de existenţa poliţei de asigurare RCA pentru autoturismul condus de pârât şi câtă vreme a stabilit cadrul procesual prin cererea de chemare în judecată, instanţa a respectat dispoziţiile art.9 aliniat 2 şi pe cele ale art.22 alin. 6 Cod procedură civilă, potrivit cărora limitele procesului sunt stabilite de reclamant iar judecătorul nu poate să depăşească limitele investirii.

A mai arătat că prin soluţia pronunţată instanţa nu a creat nici o vătămare reclamantului, care are posibilitatea să formuleze o nouă acţiune, în contradictoriu cu societatea de asigurări.

Reexaminând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, tribunalul constată că apelul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea introductivă reclamantul PL ,în contradictoriu cu pârâtul BCA a solicitat  obligarea  pârâtului la plata  sumei de 1835 lei reprezentând contravaloare facturilor seria GJ VGM, nr. 09798238 din 03.03.2014, respectiv seria GJ VGM, nr. 09798239 din 03.03.2014, emise de service auto  Întreprinderea Individuală VM, pentru reparaţia autoturismului Volkswagen Passat, avariat din culpa pârâtului.

Instanţa de fond a respins acţiunea cu motivarea că, potrivit dispoziţiilor Legii 136/1995, persoana vinovată de producerea accidentului rutier, în speţă pârâtul, nu poate fi obligată direct la despăgubiri, prin hotărâre judecătorească, în condiţiile existenţei unei poliţe de asigurare iar în speţă, având în vedere că pârâtul este beneficiarul unei asigurări valabile, acesta nu are calitate procesuală, societatea de asigurări fiind cea care trebuie obligată însă reclamantul nu a înţeles să o cheme în judecată.

Soluţia instanţei de fond este greşită, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art.248 şi art.14 Cod procedură civilă.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.248 aliniat 1 Cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de procedură sau de fond care fac inutilă administrarea de probe sau cercetarea în fond a cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art.14 aliniat 5 Cod procedură civilă, instanţa este obligată să supună discuţiei părţilor toate cererile şi excepţiile invocate.

În speţă în momentul în care a constatat că pârâtul a depus la dosar o poliţă de asigurare  de răspundere civilă auto RCA, valabilă la data producerii accidentului, având în vedere şi dispoziţiile Legii 136/1995, instanţa avea obligaţia să invoce din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului BCA şi să o supună dezbaterii părţilor.

De asemenea, în situaţia în care considera că asigurătorul are calitate procesuală, instanţa avea posibilitatea să introducă forţat în cauză, societatea de asigurări, în temeiul dispoziţiilor art.78 alin 2 Cod procedură civilă, aspect care de asemenea trebuia pus în discuţia părţilor.

Soluţionând  cauza pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pe care nu a supus-o dezbaterii contradictorii, instanţa nu a rezolvat fondul litigiului şi a pronunţat o sentinţă nelegală, motiv pentru care, în baza art.480 alin 3 Cod procedură civilă, se va admite apelul reclamantului, se va anula sentinţa şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.

Cu prilejul rejudecării, instanţa va stabili corect cadrul procesual, va pune în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive precum şi introducerea forţată în cauză a societăţii de asigurări şi în baza probelor administrate va pronunţa o sentinţă care să rezolve fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelantul reclamant PL cu domiciliul în …, împotriva sentinţei civile nr.1771 din data de 21.10.2014 pronunţată de Judecătoria Tg. Cărbuneşti în dosar nr… în contradictoriu cu intimatul pârât BCA,  cu domiciliul în ..,  având ca obiect pretenţii.

Anulează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 02 aprilie 2015.

Domenii speta

Spete similare