Anulare act administrativ

Titlu: anulare act administrativ

Domeniu asociat: cereri

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentinţa nr. 18/2015

Şedinţa publică de la 16 ianuarie 2015

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul BV în contradictoriu cu pârâta ANAF, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns reclamantul personal, fiind lipsă pârâta.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care a învederat instanţei că prin serviciul registratură – arhivă pârâta a depus la dosar note scrise.

Nemaifiind cereri de formulat, tribunalul a acordat cuvântul asupra excepţiei nulităţii absolute a deciziei nr. 1291 din 23.09.2013 invocată de către reclamant.

Reclamantul a solicitat admiterea excepţiei nulităţii absolute a deciziei contestate.

A arătat că decizia nr. 1291/2013 emisă de pârâtă este lovită de nulitate absolută întrucât această decizie nu este motivată, nu cuprinde elementele şi argumentele obligatorii prevăzute de lege.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de faţă;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 06 mai 2014, sub nr. ….., reclamantul BV a chemat în judecată pârâta ANAF, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să dispună anularea deciziei nr. 1291/23.09.2013 emisă de comisarul general GF – CG din cadrul ANAF, obligarea intimatei la reintegrarea în noua structură înfiinţată, respectiv ANAF – DRA 4 TJ, într-o funcţie corespunzătoare celei avute anterior emiterii deciziei, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data revocării din funcţie şi până la data reintegrării şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că reprezentatul ANAF – GF - CG a emis decizia nr. 1291/23.09.2013 prin care a fost eliberat din funcţia publica de comisar clasa 1, grad profesional superior în cadrul Gărzii Financiare secţia Gorj, în temeiul art. 97 litera "c" si art. 99 alin. 1 litera "a", alin. 2,3,4,6 şi art. 103 din Legea 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, a art. 1 si 19 alin. 1 si 2 din OUG nr. 74/2013 si art. 32 din FIG nr. 520/2013.

Este adevărat ca dispoziţiile art. 1 din OUG 74/2013 prevăd ca: "ANAF, denumită în continuare A, se reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbţie şi preluarea activităţii Autorităţii Naţionale a Vămilor şi prin preluarea activităţii GF, instituţie publică care se desfiinţează", iar art. 19 alin. 1 si 2 din aceeaşi lege, că se abroga dispoziţiile legale privind organizarea GF şi că aceasta se va desfiinţa în 90 de zile de la data intrării in vigoare a OUG 74/2013, însă aceste norme juridice trebuiau interpretate ţinând cont de legăturile acestora cu alte dispoziţii prevăzute de legislaţia in vigoare.

Astfel se observă că atribuţiile inspectorilor antifraudă din noua structură înfiinţată prevăzute la art. 6 din OUG nr. 74/2003 sunt aproape în totalitate identice cu atribuţiile comisarilor Gărzii Financiare prevăzute la art. 7 din OUG nr. 91/2003 republicată.

A considerat că erau aplicabile dispoziţiile art. 100 alin 1 lit. a, c şi alin. 2 din Legea 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, care prevede că:

În caz de reorganizare a autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarii publici vor fi numiţi în noile funcţii publice sau, după caz, în noile compartimente în următoarele cazuri:

a) se modifică atribuţiile aferente unei funcţii publice mai puţin de 50%;

b) sunt reduse atribuţiile unui compartiment;

c) este schimbată denumirea fără modificarea în proporţie de peste 50% a atribuţiilor aferente funcţiei publice;

d) este schimbată structura compartimentului.

(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) se face cu respectarea următoarelor criterii:

a) categoria, clasa şi, după caz, gradul profesional ale funcţionarului public; .b) îndeplinirea criteriilor specifice stabilite pentru funcţia publică;

c) pregătirea profesională;

d) să fi desfăşurat activităţi similare".

Concluzionând, a arătat că trebuia să fie numit în funcţia publica de execuţie de inspector antifraudă în cadrul DRAF 4 TJ, deoarece a fost schimbată doar denumirea instituţiei, desfiinţarea GF făcând parte din reorganizarea ANAF si nu a fost desfiinţată pur si simplu.

A menţionat că a parcurs procedura prealabila prevăzuta de art. 7 din Legea nr. 554/2004, înaintând obiecţiile sale la Decizia 1291/23.09.2013 atât către ANAF cât si către GF - CG la data de 21.10.2013, neprimind răspuns.

Ţinând cont că DAF din cadrul ANAF (de unde făcea parte si GF) a preluat nu doar activitatea ci si patrimoniul respectiv arhiva Gărzii Financiare reprezintă o data în plus ca GF s-a reorganizat prin desfiinţare, deci, implicit personalul trebuia în mod cert preluat în baza art. 100 din LI 88/1999.

În dovedirea acţiunii, reclamantul a depus la dosar, în copii, decizia 1291/23.09.2013, plângerea prealabila din 18.10.2013, confirmările de primire ale plângerii prealabile (ANAF si Garda Financiara)

În conformitate cu prevederile Codului de procedura civila a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, în principal, ca tardiv formulată, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

A arătat că prin cererea de chemare în judecata, reclamantul a solicitat anularea deciziei nr.1291 emisă la data de 23.09.2013 de GF-CG, reintegrarea în cadrul DGAF - DRAF 4 TJ într-o funcţie publică corespunzătoare celei deţinute anterior, obligarea la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data eliberării din funcţie si pana la reluarea efectiva a raporturilor de serviciu.

De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea paratei ANAF la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.

A solicitat respingerea cererii formulate de reclamant pentru următoarele considerente:

Decizia solicitată a fi anulată a fost dată în aplicarea dispoziţiilor H.G. nr. 520/2013 privind organizarea si funcţionarea ANAF si ale OUG nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii ANAF, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

 Sub acest aspect, a subliniat că, atât OUG nr. 74/2013 cât şi HG nr. 520/2013 sunt actele normative care se caracterizează prin faptul că au aplicabilitate generală, au fost publicate in Monitorul Oficial şi au fost respectate prevederile Legii transparenţei decizionale nr. 52/2003, proiectele au fost publicate pe site-ul ANAF şi s-au aflat în dezbatere publică.

Din conţinutul notei de fundamentare la OUG nr. 74/2013 şi la HG nr. 520/2013, postate pe site-ul ANAF, rezultă faptul că promovarea acestor acte normative a fost determinata de contextul socio-economic actual, opiniile si recomandările FMI referitoare la scăderea cheltuielilor bugetare, precum şi necesitatea eliminării disfuncţionalităţilor, întăririi aparatului fiscal şi utilizării resurselor de care dispune la capacitate maxima si în condiţii de eficienţă.

Susţinerile reclamantului referitoare la faptul că, dispoziţiile art. 100 din Legea nr.188/1999 trebuie să-şi producă pe deplin efectele, având în vedere că: ,, Garda Financiară s-a reorganizat prin modalitatea desfiinţării instituţiei publice, ca urmare a preluării activităţii aceştia de către o altă instituţie publică,, nu pot fi reţinute de instanţă, pentru următoarele considerente:

A solicitat să se observe că, este o situaţie diferită, având în vedere atribuţiile ce sunt date în componenţa structurii nou înfiinţate. în aceste sens vă învederăm prevederile art. 7 lit. D pct. b subpunctul 1 din HG nr. 520/2013, potrivit cărora funcţionarii din cadrul DGAF acordă suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracţiuni economico-financiare, aceştia urmând să-şi desfăşoare activitatea sub coordonarea procurorului, prin detaşare acestora în cadrul parchetelor. Modalitatea de numire se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999, prin concurs, orice persoana fiind liberă să participe dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.

Reclamantul, urmare a desfiinţării GF a intrat în corpul de rezerva al funcţionarilor publici, păstrându-si calitatea de funcţionar public, putând beneficia de redistribuire, în condiţiile îndeplinirii condiţiilor specifice funcţiei publice (art.2 alin.2 din Legea nr. 188/1999, republicata, cu modificările si completările ulterioare).

De asemenea, a putut participa la concursul organizat in condiţiile legii la DAF, nefiindu-i îngrădit in nici un fel dreptul la munca si la protecţia sociala a muncii.

În ceea ce priveşte critica reclamantei potrivit căreia a fost încălcată modalitatea de încetare a raporturilor de serviciu prin eliberarea din funcţie a personalului GF, pe motiv ca activitatea instituţiei nu ar fi încetat, nu poate fi primită.

Ca prim aspect, a precizat ca DGAF se organizează si funcţionează in cadrul ANAF, fiind o structura fără personalitate juridica.

Totodată a precizat ca numirea in funcţiile publice specifice de inspector antifraudă la Direcţia de combatere a fraudelor se realizează in mod diferit de modalitatea in care se proceda la numirea in funcţie a personalului GF.

În acest sens, a invocat art. 4 alin. (11) din OUG nr. 74/2013 care prevede ca numirea inspectorilor antifraudă în cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor se face prin ordin al preşedintelui Agenţiei, cu avizul vicepreşedintelui Agenţiei care conduce DGAF şi al procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ[...].

Alin. (12) a art. 4 din acelaşi act normativ prevede o reglementare specifica privind detaşarea inspectorilor antifraudă, în sensul în care aceasta se realizează prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al preşedintelui Agenţiei.

De asemenea, potrivit alin. (14) al aceluiaşi articol de lege, pe durata detaşării la parchet, inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală nu pot primi de la organele ierarhic superioare din cadrul Agenţiei nicio însărcinare.

În al doilea rând, a învederat ca activitatea DGAF este diferita de activitatea GF, întrucât pe lângă activităţile si atribuţiile acestei instituţii, DGAF are si alte atribuţii legate de prevenire, descoperire şi combatere a actelor şi faptelor de evaziune fiscală şi fraudă fiscală şi vamală.

În condiţiile in care potrivit art. 1 coroborat cu art. 19 alin. (1) si (2) din OUG nr. 74/2013, GF se desfiinţează în termen de 90 de zile de la data intrării in vigoare a HG nr. 520/2013, a apreciat ca în mod corect personalul GF este eliberat din funcţie. Pentru categoria de personal formata din funcţionari publici devin aplicabile prevederile art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, republicata (r2).

Prevederile art. 100 din actul normativ anterior menţionat sunt aplicabile în situaţia reorganizării autorităţilor şi instituţiilor publice şi au în vedere numirea personalului în situaţiile prevăzute în cuprinsul alin. (1), cu respectarea criteriilor reglementate la alin. (2).

Eliberarea din funcţia publică reprezintă una dintre modalităţile de încetare a raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici, (art. 97 lit. c) din Legea nr. 188/1999.

Faţă de cele de mai sus, având în vedere că Garda Financiară s-a desfiinţat, iar personalul este eliberat din funcţie, în condiţiile legii, rezultă că prevederile art. 100 din legea nr. 188/1999 (r2), cu modificările şi completările ulterioare nu sunt aplicabile în această situaţie, entitatea publică nemaiexistând ulterior datei de 30.10.2013.

În acest sens este şi punctul de vedere al ANFP exprimat prin adresa cu nr. 34688/20.09.2013, potrivit căruia:

„Prin urmare, nefiind prevăzută de legiuitor nicio normă cu privire la preluarea personalului, apreciem că sunt incidente dispoziţiile art. 99 alin. 1 lit. (a) din Legea nr. 188/1999 republicată cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică, dispune eliberarea din funcţia publică prin act administrativ, care se comunică funcţionarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere în cazul în care autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea".

A învederat faptul ca, faţă de măsurile de personal dispuse urmare aplicării O.U.G nr. 74/2013, pentru personalul ANV, al direcţiilor generale ale finanţelor publice, direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale, direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru accize şi operaţiuni vamale, legiuitorul a prevăzut în mod expres că acesta va fi preluat, în limita numărului de posturi aprobat în condiţiile legii (art. 2 şi art. 10 alin. (8), instituţiile în cauză nefiind desfiinţate, ci au suferit un proces de reorganizare.

GF s-a desfiinţat, această instituţie nemaiexistând ca subiect de drept, condiţii în care nu mai există entitatea care să ducă la îndeplinire această obligaţie. ANAF nu are temei legal pentru ducerea la îndeplinire a acestei obligaţii în ceea ce priveşte Garda Financiară. De altfel, în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 99 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 (r2), cu modificările şi completările ulterioare, care nu fac referire şi la situaţia reglementată la alin. (1) lit. a) al aceluiaşi articol.

Referitor la capetele de cerere privind reintegrarea reclamantului în funcţia publica deţinuta anterior si plata drepturilor salariale ce i s-ar fi cuvenit a solicitat, în principal, respingerea acţiunii ca nemotivata, iar in situaţia în care acest lucru nu este admis, a solicitat respingerea ca neîntemeiata, având în vedere următoarele considerente:

Eliberarea din funcţie promovarea acestor acte normative a fost determinata de contextul socio-economic actual, opiniile si recomandările FMI referitoare la scăderea cheltuielilor bugetare, precum si necesitatea eliminării disfuncţionalităţilor, întăririi aparatului fiscal si utilizării resurselor de care dispune la capacitate maxima si in condiţii de eficienţă.

De asemenea, a precizat că reclamantul se află în eroare cu privire la susţinerile sale referitoare la faptul că, patrimoniul, respectiv arhiva GF a fost preluat de DGAF.

Potrivit art. 19 alin (2) din OUG nr.74/2013, patrimoniul, arhiva, prevederile bugetare, execuţia bugetară până la data desfiinţării şi orice alte bunuri ale GF sunt preluate de Agenţie, pe baza de protocol, încheiat în termenul prevăzut la alin. (1).

Având în vedere aceste considerente si faptul ca, acel post nu mai exista, solicitarea reintegrării si a plaţii drepturilor salariate apare si este neîntemeiata.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea instituţiei la plata cheltuielilor de judecata, a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 451 - 453 Cod procedură civilă.

În temeiul art.223 alin (3) Cod procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin notele de şedinţă depuse la dosar în data de 02.12.2014 reclamantul a invocat excepţia nulităţii absolute a deciziei contestate.

A arătat că decizia nr. 1291/23.09.2013 este lovită de nulitate absolută sub aspectul dispoziţiilor art. 62 alin. 3 din Codul muncii, această decizie nefiind motivată, necuprinzând elementele şi argumentele obligatorii prevăzute de lege.

Tot in sensul celor de mai sus a precizat că cuprinsul deciziei 1291/23.09.2013 pe care o contestă în prezenta acţiune, nu s-a indicat nici un motiv de fapt pentru care s-a dispus încetarea raportului de serviciu, nu s-a indicat de ce atribuţiile anterior exercitate, pregătirea sa profesionala, si alte criterii prevăzute expres de art. 100 alin.2 din Legea 188/1999 nu au permis numirea sa în noile funcţii rezultate ca urmare a reorganizării ANAF în OUG 74/2013.

Prin emiterea deciziei 1291/23.09.2013, pârâta a încălcat dispoziţiile art.99 alin. 6 din Legea 188/1999 ce prevăd expres ca "în cazurile prevăzute la alin. l lit. a-e, dacă nu exista funcţii publice vacante corespunzătoare în cadrul autorităţii instituţiei publice, autoritatea sau instituţia publica poate solicita ANFP, în perioada de preaviz, lista funcţiilor publice vacante. În cazul în care exista o funcţie publica vacanta corespunzătoare, funcţionarul public poate fi transferat in interesul serviciului sau la cerere, pe baza acordului conducătorului autorităţii sau instituţiei publice unde se realizează transferul".

Ori, parata nu a dovedit fiindcă nu a făcut un astfel de demers ca i-ar fi comunicat personal lista funcţiilor vacante existente in cadrul ANAF si ca a luat act de opţiunea sa cu privire la ocuparea unui post disponibil in cadrul acesteia, lucru ce l-a susţinut permanent în sensul ca doreşte sa ocupe un post din cadrul structurilor pârâtei, ştiindu-se ca menţiunile concrete referitoare absenţa funcţiilor vacante si la opţiunea funcţionarului trebuiesc cuprinse în decizia de eliberare din funcţie deoarece eliberarea din funcţie pentru a fi valabilă este condiţionată de inexistenta unor funcţii vacante sau după caz, de refuzul funcţionarului de a ocupa funcţiile care i s-au oferit, dispoziţii legale încălcate în cazul său, decizia fiind nemotivata total în aceasta privinţă.

Un alt motiv ce impune anularea deciziei contestate este şi acela ca în decizie nu este cuprinsă nici o menţiune referitoare la vreun motiv concret determinat eliberarea sa din funcţie ceea ce atrage nulitatea absoluta a deciziei.

În acest sens a arătat că potrivit art. 15 din HG 520/2013 "în cadrul ANAF se organizează si funcţionează DGAF, instituţie fără personalitate juridica, cu atribuţii de prevenire, descoperire si combatere a actelor si faptelor de evaziune fiscala si frauda fiscala şi vamala", iar art. 18 din HG 520/2013 arată explicit competenţele si atribuţiile ce revin inspectorilor antifraudă, iar art.6 alin 2 din OUG 74/2013 detaliază activităţile pe care le pot efectua inspectorii antifraudă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Potrivit art. l din OUG 74/2013 (temei de drept ce a stat la baza deciziei contestate) ANAF denumită în continuare Agenţie, se reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbţie si preluarea activităţii ANV si prin preluarea activităţii GF, instituţie publica care se desfiinţează. Conform art. 19 alin.3 din aceeaşi ordonanţă, eliberarea din funcţie a personalului se va realiza cu respectarea procedurilor prevăzute de lege pentru fiecare categorie de personal.

De asemenea, a criticat decizia contestata si pentru lipsa motivării acesteia în privinţa oricărei evaluări a competentelor sale profesionale si a lipsei oricărei comparaţii între competenta sa profesionala şi cea a celorlalţi funcţionari numiţi în cadrul DGA, astfel încât a fost pus în imposibilitatea de a se apară cu privire la măsura dispusă, fiind astfel imposibil de verificat si de către instanţă dacă pârâta a respectat dispoziţiile legale.

Prin notele scrise depuse la dosar în data de 14 ianuarie 2015 pârâta a solicitat respingerea excepţiei nulităţii absolute a deciziei nr. 1291/23.09.2013, ca neîntemeiată.

Referitor la motivarea actului administrativ, a precizat că actul normativ cadru în materia funcţiei publice şi a funcţionarilor publici, respectiv Legea nr. 188/1999 (r2), cu modificările şi completările ulterioare nu reglementează în mod expres condiţiile de fond şi de formă ale actului administrativ de eliberare din funcţie, legiuitorul stabilind situaţiile care determină încetarea raporturilor de serviciu prin eliberare, precum şi condiţiile de emitere a actului (art. 99 alin. (1).

Ca atare, având în vedere că actul normativ cadru reglementează expres procedura eliberării din funcţie, rezultă că dispoziţiile Codului Muncii nu sunt aplicabile în această situaţie, acestea stabilind cadrul legal în ceea ce priveşte raporturile juridice de muncă, izvorâte din încheierea contractelor individuale de muncă.

Astfel, a apreciat faptul că lipsa nu trebuie înţeleasă în sensul lipsei unei naraţiuni a motivelor de fapt, ce stau la baza emiterii deciziei. Existenţa motivării se apreciază în mod nuanţat pe flecare situaţie în parte. Ea transpare, doar atunci, când din conţinutul deciziei nu se poate desprinde raţiunea pentru care emitentul a decis astfel şi prin urmare, decizia ar avea aparenţă discreţionară.

A solicitat să se observe, că în prezenta cauză, din preambulul deciziei a cărei nulitate absolută se solicită, se retine că motivul fundamental îl constituie desfiinţarea instituţiei conform art.1 din OUG nr.74/2013, iar temeiul în drept îl reprezintă art.99 alin (1) lit. a) din Legea nr.188/1999, în senul, evident, că eliberarea din funcţie a intervenit ca urmare a desfiinţării instituţiei şi implicit a încetării activităţii acesteia.

Pentru aceste considerente, a solicitat instanţei de judecată, în principal, respingerea excepţiei nulităţii absolute a deciziei atacate, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare in judecată ca neîntemeiată.

Luând în examinare excepţia nulităţii absolute a deciziei nr. 1291/23.09.2013, tribunalul urmează a o admite cu următoarea motivare:

Deşi iniţial prin cererea de chemare în judecată s-a contestat doar fondul deciziei 1291/2013, ulterior reclamantul a înţeles să invoce excepţia de nulitate absolută a deciziei contestate arătând că aceasta trebuie să fie motivată în fapt şi în drept, iar motivarea deciziei contestate este doar în drept, fără a exista o motivare în fapt.

Cu privire la această excepţie instanţa urmează să o admită pentru următoarele considerente:

Chiar dacă în Legea nr. 188/1999 care reglementează activitatea funcţionarilor publici, în cadrarea şi eliberarea lor din funcţie nu se face nicio menţiune cu privire la modul în care trebuie să fie întocmită decizia de eliberare din funcţie, în sensul  că aceasta trebuie să fie motivată în fapt şi în drept în practica judiciară şi având, spre exemplu, decizia nr. 1580/11.04.2008 a ICCJ, se arată că o decizie de natură a produce efecte privind drepturile şi libertăţile fundamentale trebuie motivată din perspectiva posibilităţii persoanei şi a societăţii de a aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii, respectiv asupra respectării graniţelor dintre puterea discreţionară şi arbitrară.

Se mai arată că a fi acceptată teza potrivit căreia angajatorul nu trebuie să-şi motiveze deciziile echivalează cu golirea de conţinut a esenţei democraţiei, a statului de drept baza pe principiul legalităţii.

În jurisprudenţa comunitară se arată că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi trebuie să prezinte de o manieră clară şi univocă algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor şi de asemenea, să permită curţilor comunitare competenţa să efectueze revizuirea actului.

În opinia ICCJ, motivarea reprezintă o obligaţie generală a autorităţii publice îndeplinind un dublu rol, acela de transparenţă în profitul beneficiarului actului care va putea să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, precum şi acela de a conferi instanţei un instrument eficient în vederea realizării controlului judiciar, având astfel posibilitatea de a verifica elementele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ.

Astfel, tribunalul analizând decizia contestată constată că în preambulul acesteia se invocă doar acte normative, adică decizia este motivată în drept, iar în cuprinsul deciziei efective se menţionează doar faptul că se eliberează din funcţie, că i s-a acordat un preaviz şi ce urma să facă în termen de şapte zile de la emiterea deciziei şi modul în care aceasta poate fi contestată, fără a exista nici un început de motivare în fapt din care să rezulte ce a determinat angajatorul să ia măsura eliberării reclamantei din funcţie, care erau criteriile stabilite pentru eliberarea acesteia din funcţie, cum s-a ajuns la această eliberare şi alte motive în fapt care  au stat în atenţia pârâtei atunci când a luat hotărârea să o elibereze din funcţie.

Necuprinzând motivele în fapt  care au stat la baza emiterii acestei decizii, tribunalul apreciază că este admisibilă excepţia nulităţii absolute a deciziei contestate deoarece nu poate să exercite un control obiectiv asupra acestei decizii necunoscând motivarea în fapt şi argumentele care au stat la baza emiterii deciziei de eliberare din funcţie a reclamantei, iar simpla înşiruire de acte normative a condus tribunalul la concluzia că decizia este motivată în drept, că pe baza verificărilor actelor normative invocate s-au stabilit dispoziţii legale, dar neexistând motivarea în fapt instanţa nu poate  să aprecieze de ce în baza acelor acte normative reclamanta trebuia să fie eliberată din funcţie, care au fost criteriile care au stat la baza acestei decizii.

Prin urmare, tribunalul urmează să anuleze decizia nr. 1291/23.09.2013 şi, pe cale de consecinţă, nemaiexistând actul prin care a fost eliberată reclamanta din funcţia publică se impune reintegrarea reclamantei pe funcţia publică deţinută anterior sau pe o altă funcţie echivalentă, în situaţia în care funcţia publică pe care a deţinut-o nu mai există în prezent.

Potrivit dispoziţiilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, după anularea deciziei contestate instanţa trebuie să oblige pârâta la despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data emiterii deciziei anulate şi până la reintegrarea efectivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia nulităţii absolute a deciziei nr. 1291/23.09.2013 emisă de pârâtă invocată de reclamantul BV în contradictoriu cu pârâta ANAF, cu sediul în Bucureşti,

Anulează decizia nr. 1291/23.09.2013 şi dispune reintegrarea reclamantului pe funcţia publică deţinută anterior sau pe o altă funcţie echivalentă.

Obligă pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, precum şi  celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data emiterii deciziei anulate şi până la reintegrarea efectivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 16 ianuarie 2015, la Tribunalul Gorj.

Domenii speta

Spete similare