Anulare act administrativ

Sentinţă civilă 1963/2014 din 16.09.2014


Cod operator: 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentinţa nr. 1963/2014

Şedinţa publică din ……. 2014

Completul compus din:

Preşedinte : …….

Grefier : …………

Pe rol judecarea acţiunii formulată de reclamantul …….. în contradictoriu cu pârâta …………, având ca obiect anulare act administrativ.

Procedura legal îndeplinită.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile, reclamantul fiind reprezentat de avocat ……….

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că dosarul de faţă a fost înregistrat la data de 8 aprilie 2014 şi repartizat în sistemul Ecris completului CAF 05 cu termen recomandat la 15 mai 2014.

De asemenea se învederează şi faptul că la dosar se află o cerere de amânare formulată de reclamant la data de 9 septembrie 2014, prin care solicită amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător.

La data de 15 mai 2014, prin rezoluţia preşedintelui completului de judecată CAF 05 s-a procedat la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâte, întrucât s-a constatat că aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 201 alin.1 NCPC, si li s-a pus în vedere acestora să depună întâmpinare, avându-se în vedere dispoziţiile art.180 alin.3 şi art.201 alin.1 NCPC, în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.

La data de 20 iunie 2014 pârâta …….. a depus, iar prin rezoluţia din 24 iunie 2014 s-au comunicat reclamantului întâmpinarea care la data de 16 iulie 2014 a depus răspuns.

Prin rezoluţia din 26 august 2014 a fost stabilit de către preşedintele completului de judecată primul termen de judecată la data de 16 septembrie 2014, pentru când părţile au fost legal citate.

În condiţiile art.131 alin.2 NCPC instanţa, din oficiu, a verificat şi a stabilit că nu este competentă general, material şi teritorial să judece cauza de faţă, conform dispoziţiilor art.95 pct.1 NCPC, coroborat cu dispoziţiile art.8 şi 10 din legea nr.554/2004.

În condiţiile art.237-244 NCPC constată că reclamantul prin reprezentantul său nu înţelege să îndeplinească alte acte de procedură privind cercetarea procesului de faţă, astfel că instanţa în condiţiile art.248 alin.4 NCPC uneşte excepţia necompetenţei materiale cu fondul şi declară cercetarea încheiată.

În condiţiile art.244 alin.3 şi 4 NCPC tribunalul constată că părţile sunt de acord ca dezbaterea fondului să urmeze în aceeaşi zi, având în vedere dispoziţiile art.10 şi 159 NCPC, instanţa hotărăşte ca dezbaterea fondului să urmeze în aceeaşi zi, în şedinţă publică, conform art.153 NCPC şi acordă cuvântul asupra excepţiei de necompetenţă materială a secţiei CAF a Tribunalului Gorj, invocată, prin întâmpinare, de pârâta ……..

Avocat …….. pentru reclamant solicită admiterea excepţiei şi înaintarea dosarului Curţii de Apel Craiova spre competentă soluţionare.

INSTANŢA

Asupra acţiunii de faţă;

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, sub nr…./95/….. la data de 8 aprilie 2014, reclamantul ….. a formulat contestaţie împotriva raportului de evaluare nr.12025/6/11/20.03.2014 ( întocmit la lucrarea nr. 47056/A/II/22.10.2013) al …….. cu sediul în Bucureşti , sectorul 1, B-dul Lascăr Catargiu, nr. 15, raport prin care s-a constatat în mod nelegal starea sa de incompatiblitate între calitatea de primar şi cea de comerciant, solicitând admiterea contestaţia şi să se dispună anularea acestui raport ( ca nelegal şi netemeinic ) şi pe cale de consecinţă să se constate că nu există incompatibilitate.

În fapt, la data de 20.03.2014 …………. a întocmit un raport de evaluare prin care a constatat că începând cu data de 18.06.2008 şi până în prezent a deţinut funcţia de primar dar începând cu 15.02.2012 şi până în prezent a deţinut şi calitatea de comerciant , persoană fizică, respectiv Titular ……. - Întreprindere Individuală, ceea ce ar contraveni art. 87 alin.l lit. g) din legea nr. 161/2003 în care se arată că * Funcţia de primar şi viceprimar este incomptatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică *.

Aşa cum a arătat şi în memoriul pe care l-am înaintat …… eu nu am exercitat nici un fel de activitate comercial ; activitatea de creştere a ovinelor si caprinelor ( constituind în acest sens şi întreprinderea individuală ) a fost desfăşurată exclusiv pentru consumul şi traiul de zi cu zi al acestuia şi al familiei sale. Astfel, din actele financiare contabile cât si din acordul semnat cu APDRP activitatea desfăşurată  de acesta si membrii familiei sale  nu era  în scop comercial  ci doar pentru  creşterea efectivelor  de animale. 

În acest sens, din decizia de impunere  pe 2013 a Direcţiei  Finanţelor Publice Gorj şi din  certificatul constatator  al Oficiului Registrului Comerţului Gorj ( acte pe care le-a depus în copie ) nu a desfăşurat şi nici nu a fost impozitat pentru nici un fel de activitate comercială. Mai mult, chiar sprijinul financiar primit de la APIA şi Agenţia pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit nu este impozabil pentru că baza de impozitare personală este calculată doar pe efectivele de animale şi suprafeţele cultivate. Din toate aceste documente rezultă clar si fără echivoc că nu are alte venituri impozabile, ceea ce rezultă implici şi explicit că nu desfăşoară activităţi de comerciant, aşa cum în mod nelegal şi netemeinic a reţinut în raportul său Agenţia Naţională de Integritate.

Din aceste considerente  a solicitat admiterea  contestaţiei aşa cum a fost formulată. În dovedire  a depus, în copie, următoarele acte, în 2 exemplare: raportul de evaluare al …….. , adresa de răspuns a subsemnatului către ……. ,certificatul de înregistrare la Registrul Comerţului, si cel de la Direcţia Sanitar Veterinară, decizia de impunere pe 2013 de la ANAF şi certificatul constatator de la Registrul Comerţului.

La data de 20 iunie 2014 pârâta ………, a formulat întâmpinare în cauză prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Gorj în legătură cu judecarea cauzei şi a solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamantul …….. împotriva Raportului de Evaluare nr.12025/G/l /20.03.2014 întocmit de Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art.22 din Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ………….., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative: „persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ".

Potrivit dispoziţiilor art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare: „(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

……….. este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în sensul dispoziţiilor art.116 alin.(1), coroborate cu art.117 alin.(3), raportate la disp.art.73 alin.(3) litera t) din Constituţia României, republicată. Astfel, Agenţia Naţională de Integritate este organizată ca o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, potrivit dispoziţiilor Legii nr.144/2007, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Drept pentru care, fiind vorba despre un act administrativ al unei autorităţi administrative centrale, competenţa de soluţionare revine Curţii de Apel Craiova - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pe cale de consecinţă, faţă de cele susmenţionate, a solicitat admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Gorj în legătură cu judecarea cauzei şi trimiterea cauzei spre soluţionare Curţii de Apel Craiova - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că prin acţiune, astfel cum a fost formulată de către reclamant, se solicită pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Raportului de Evaluare nr.12025/G/l 1/20.03.2014 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate la data de 20.03.2014. În fapt, în data de 22.10.2013, Agenţia Naţională de Integritate, în temeiul art. 12 alin. (1) şi alin (2) lit. b) din Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, a declanşat din oficiu în lucrarea nr.47056/A/II/2Z10.2013, privind pe ……., primarul comunei ……., judeţul Gorj, procedura de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităţilor.

Sub aspect procedural au fost îndeplinite prevederile Legii nr.176/2010 în ceea ce priveşte informarea persoanei evaluate, astfel că domnul ……….. a fost informat în legătură cu declanşarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităţilor, în perioada exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice şi, totodată, a fost înştiinţat că are dreptul să fie asistat sau reprezentat de avocat. Informarea înregistrată sub nr. 47335/G/II/22.10.2013 a fost transmisă la domiciliul persoanei evaluate, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire semnată la data de 28.10.2013.

Agenţia Naţională de Integritate este competentă să evalueze respectarea de către ……… a dispoziţiilor legale privind respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor, întrucât domnul ……… face parte din categoria de persoane prevăzute la art. 1 pct. 30 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

Activitatea de evaluare privind respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor s-a efectuat pentru perioada 18.06.2008 (data validării mandatului de primar) - 05.02.2014 (data ultimului răspuns primit). Conform prevederilor art. 20 din Legea nr.176/2010, procedura de informare a fost îndeplinită, …… fiind informat prin adresa nr. 2264/G/II/21.01.2014 transmisă la domiciliul persoanei evaluate, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire semnată de destinatar la data de 24.01.2014, despre faptul că au fost identificate elemente în sensul existenţei unei stări de incompatibilitate întrucât a deţinut simultan atât funcţia de primar al comunei Samarineşti, cât şi calitatea de comerciant persoană fizică autorizată, respectiv de titular al ……..întreprindere individuală, având F18/463/2012 şi C.U.1.29736707.

În acelaşi timp, …… a fost invitat să prezinte un punct de vedere în acest sens. Domnul ……. a transmis un punct de vedere înregistrat la Agenţia Naţională de Integritate sub nr.4719/G/II/05.02.2014. De asemenea, persoana evaluată a depus o serie de înscrisuri. În scopul soluţionării lucrării, urmare solicitărilor Agenţiei Naţionale de Integritate întemeiate pe dispoziţiile art.15 şi art.20 alin.5 din Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, au fost primite documente şi informaţii referitoare la ……., de la următoarele instituţii şi autorităţi publice, persoane juridice de drept public sau privat:  Primăria Comunei ……, judeţul Gorj; Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;

Din analiza documentelor şi informaţiilor primite, pentru perioada supusă evaluării, rezultă că Primăria Comunei ….., prin adresa nr.2005/20.11.2013 a transmis hotărârea de validare a mandatului de primar, respectiv sentinţa nr….. din 20.06.2012 pronunţată de Judecătoria ….. în dosarul nr…../263/………., precum şi prin adresa nr.5375/G/II/10.02.2014, sentinţa nr.3 din 18.06.2008 pronunţată de Judecătoria …..în dosarul nr…./263/…... Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin adresa nr.403003/14.11.2013 a transmis că persoana evaluată a fost identificată având următoarea calitate: ….. întreprindere Individuală, având nr. de ordine în Registrul Comerţului F18/463/2012 şi CUI 29736707, începând cu data de 16.02.2012 (data înmatriculării în Registrul Comerţului).

Din evaluarea informaţiilor şi documentelor primite şi aflate la dosar, referitor la …… rezultă că începând cu data de 18.06.2008 şi până în prezent deţine funcţia de primar al comunei ….., judeţul Gorj; începând cu data de 15.02.2012 şi până în prezent deţine calitatea de comerciant persoană fizică, respectiv titular al …… întreprindere Individuală. Astfel, în urma activităţii de evaluare desfăşurate, s-a constatat că începând cu data de 15.02.2012 ….. a deţinut simultan atât funcţia de primar al comunei ……., cât şi calitatea de comerciant persoană fizică, având F18/463/2012 şi C.U.I. 29736707.

Potrivit dispoziţiilor art.87 alin. 1 lit.g din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea/demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, „Funcţia de primar si viceprimar, primar general şi primar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (...) calitatea de comerciant persoană fizică". Din analiza celor menţionate mai sus, rezultă că cele două calităţi deţinute simultan de către domnul ……, respectiv funcţia de primar al comunei ……, judeţul Gorj cât şi cea de comerciant persoană fizică sunt incompatibile.

În conformitate cu dispoziţiile art. 91 alin.3 din Legea nr.161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, „alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcţie". Nerespectarea de către alesul local aflat în stare de incompatibilitate a obligaţiei prevăzute de dispoziţiile art.91 alin.3 din Legea nr.161/2003 este sancţionată, conform dispoziţiilor art.91 alin.4 din acelaşi act normativ „în situaţia în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunţă la una dintre cele două funcţii incompatibile în termenul prevăzut la alin.3, prefectul va emite un ordin prin care constată încetarea de drept a mandatului de ales local la data împlinirii termenului de 15 zile sau, după caz, 60 de zile, la propunerea secretarului unităţii administrativ-teritoriale. Orice persoană poate sesiza secretarul unităţii administrativ-teritoriale", cu încetarea de drept a mandatului de ales local.

Persoana evaluată nu a respectat obligaţia ce-i revenea potrivit dispoziţiilor art.91 alin.3 din Legea nr.161/2003 de a demisiona din una dintre funcţiile/calităţile incompatibile, deţinând simultan, începând cu data de 15.02.2012, atât funcţia de primar cât şi calitatea de comerciant persoană fizică. Prin contestaţia sa domnul ……. a susţinut, în esenţă, că, în opinia sa nu ar fi exercitat o activitate comercială, făcând referire, în acest sens, la modalitatea de impozitare a veniturilor sale.

Faţă de susţinerile contestatorului, arătăm că, potrivit articolului 23 din Ordonanţa de Urgenţă nr.44/2008, „întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului'. De asemenea, art.4 din OUG nr.44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, arată că "Persoanele fizice prevăzute la art.3 alin.1 pot desfăşura activităţile economice după cum urmează: a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate; b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale; c) ca membri ai unei întreprinderi familiale. Determinant este faptul că, potrivit art.7 alin.1 din capitolul 2 privind înregistrarea şi autorizarea funcţionării din OUG nr.44/2008, "persoanele fizice prevăzute la art.4 lit.a şi b au obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice, ca persoane fizice autorizate, denumite în continuare PFA, respectiv întreprinzători persoane fizice titulari ai unei întreprinderi individuale".

Potrivit art.27 alin.1 din OUG nr.44/2008: „întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale îşi încetează activitatea şi este radiat din registrul comerţului în următoarele cazuri: a) prin deces; b) prin voinţa acestuia; c) în condiţiile art.25 din Legea nr.26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.". Din interpretarea prevederilor legale citate, rezultă cu evidenţă că neobţinerea veniturilor sau profitului, într-o anumită perioadă, sau neimpozitarea întreprinzătorului persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale nu atrage şi pierderea calităţii de comerciant persoană fizică, neobţinerea profitului nefiind echivalentă cu încetarea activităţii.

În consecinţă, neimpozitarea întreprinzătorului persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale nu înlătură starea de incompatibilitate existentă între cele doua calităţi, întrucât persoana evaluată nu a renunţat la calitatea de comerciant persoană fizică, această calitate continuând să existe, indiferent de obţinerea sau neobţinerea a veniturilor ori a profitului şi indiferent de modalitatea de impozitare.

Prin urmare, legiuitorul nu a condiţionat deţinerea calităţii de comerciant de existenţa unei activităţi desfăşurate în această calitate şi, cu atât mai puţin, de veniturile şi de profitul obţinute dau de modalitatea de impozitare. Mai mult decât atât, din prevederile art.7 alin.(1) din OUG nr.44/2008 - anterior citate - rezultă cât se poate de clar că dobândirea calităţii de întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale este anterioară şi independentă de aspectele prezentate în cuprinsul contestaţiei.

Determinant este şi că art.87 alin.1 lit.g din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, „Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi primar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (...) calitatea de comerciant persoană fizică". Prin urmare, dacă legiuitorul ar fi urmărit să interzică unor categorii de aleşi locali o anumită activitate (sau obţinerea unui anumit venit ori profit), iar nu o anumită calitate, s-ar fi exprimat ca atare si ar fi făcut referire expresă la o anumită activitate desfăşurată sau la câştigul realizat.

În forma actuală a legii, se face referire expresă la „calitatea de comerciant (s.n.) nelăsându-se niciun dubiu cu privire la intenţia legiuitorului de a interzice unor categorii de aleşi locali deţinerea unei anumite calităţi şi nu doar desfăşurarea unei anumite activităţi sau obţinerea veniturilor ori profitului. Interpretarea reclamantului contrazice exprimarea neechivocă a legiuitorului şi distinge acolo unde legiuitorul nu a distins. Argumentaţia contestatorului încalcă principiul „ubi tex non distinguit, nec nos distinguere debemus".

În concluzie, în mod legat şi temeinic s-a constatat că domnul ….. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, începând cu data de 15.02.2012 prin deţinerea simultană a funcţiei de primar al comunei …….., judeţul Gorj (validat în urma alegerilor locale din data de 18.06.2008) şi a calităţii de comerciant persoană fizică, respectiv titular al …….. întreprindere Individuală (F18/463/2012 şi C.U.I. 29736707), încălcând astfel dispoziţiile art.87 alin.1 lit.g din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

Drept urmare, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca fiind nefondată şi să se constate ca fiind temeinică şi legală evaluarea efectuată de Agenţia Naţională de Integritate prin Raportul de evaluare nr.12025/G/II/20.03.2014. În drept, a invocat  Codul de procedură civilă, Legea nr.176/2010, Legea nr.161/2003, O.U.G. nr. 393/2004.

La data de 16 iulie 2014 reclamantul …….., a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea plângerii aşa cum a fost formulată precizând că în întâmpinare Agenţia Naţională de Integritate solicită declinarea competenţei de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Apel iar pe fond îşi menţine aceleaşi considerente de fapt şi de drept prezentate pe larg în raportul de evaluare şi care se referă la incompatibilitatea prevăzută expres de art.87 alin.I lit.g din Legea nr.161/2003 în sensul că funcţia de primar, viceprimar..... este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică (calitatea în sine de comerciant nefiind legată neapărat de existenţa unei activităţi desfăşurată în această calitate şi cu atât mai puţin de veniturile şi de profitul obţinut sau de modalitatea de impozitare: lasă la aprecierea instanţei soluţia de declinare a competenţei soluţionării litigiului la Curtea de Apel Craiova.

Aşa cum arată în ANI în întâmpinare, textul de lege vorbeşte de incompatibilitatea între funcţia de primar şi cea de comerciant persoană fizică. Ori, aşa cum rezultă din documentele şi înscrisurile de la dosarul cauzei (şi de care a înţeles să se folosească şi pârâta invocând principiul ubi lex non distinguit, nec nos dintinguere debemus) eu sunt înregistrat …..-Intreprindere individuală ( care are statut de persoană juridică şi nu persoană fizică). Prin această prismă invocăm şi noi în apărare acelaşi principiu de drept în sensul că noi nu putem distinge acolo unde legiuitorul nu distinge. Mai mult, legislaţia incidenţă în materie dar şi întreaga doctrină de specialitate defineşte calitatea de comerciant drept persoana caic săvârşeşte acte de comerţ (vinde şi cumpără). Ori, reclamantul menţionează că doar creşte animale pentru consumul propriu (exclusiv): nu vinde si nu cumpără (nu comercializez) nici animale nici produse animaliere. Aşa cum a arătat şi în contestaţie nu a exercitat nici un fel de activitate comercială; activitatea de creştere a ovinelor şi caprinelor (constituind în acest sens şi întreprinderea individuală) a fost desfăşurată exclusiv pentru consumul şi traiul de zi cu al său şi al familiei sale.

 Astfel, din actele financiare contabile cât şi din acordul semnat cu APDRP activitatea desfăşurată de mine şi membrii familiei mele nu era în scop comercial ci doar pentru creşterea efectivelor de animale. În acest sens, din decizia de impunere pe 2013 a Direcţiei finanţelor Publice Gorj şi din certificatul constatator al Oficiului Registrului Comerţului Gorj ( acte pe care le depunem în copie  nu am desfăşurat şi nici nu am fost impozitat pentru nici un fel de activitate comercială. Mai mult, chiar sprijinul financiar primit de la APIA şi Agenţia pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit nu este impozabil pentru că baza de impozitare personală este calculată doar pe efectivele de animale şi suprafeţele cultivate. Din toate aceste documente rezultă clar şi fără echivoc că nu are alte venituri impozabile, ceea ce rezultă implicit şi explicit că nu desfăşoară activităţi de comerciant, aşa cum în mod nelegal şi netemeinic a reţinut în raportul său Agenţia Naţională de Integritate. Din aceste considerente a solicitat admiterea contestaţiei aşa cum a  fost formulată.

Analizând cu prioritate excepţia invocată instanţa constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Conform art.10 din Legea nr. 554/2004 „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Conform dispoziţiilor art.10 din Legea nr. 554/2004 competenţa materială a instanţei de contencios administrativ este reglementată în funcţie de două criterii: poziţionarea autorităţii publice emitente a actului în sistemul administraţiei publice care poate fi centrală sau locală şi valoarea impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Potrivit primului criteriu, litigiul privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin legea specială nu se prevede altfel. Se observă, din interpretarea acestor texte de lege, că tribunalul este competent să judece toate procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele care au ca obiect actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, dacă prin legea specială nu se prevede altfel, precum şi de cele date în competenţa curţilor de apel prin legi speciale.

Prin acţiunea ce face obiectul prezentului dosar reclamantul a chemat în judecată pârâta Agenţia Naţională de Integritate, solicitând instanţei de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea raportului de evaluare al Inspecţiei de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, încheiat sub nr.12025/6/11/20.03.2014 ( întocmit la lucrarea nr. 47056/A/II/22.10.2013), în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 alineat 1 teza a II - a din Legea nr. 544/2004 care dispune că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel dacă prin lege specială nu se prevede altfel. Cum pârâta Agenţia Naţională de Integritate este organ al administraţiei publice centrale, tribunalul reţine că aparţine curţii de apel competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

În raport de toate aceste dispoziţii se constată în condiţiile art.245 şi următoarele NCPC, faptul că excepţia necompetenţei este admisibilă, raportat la condiţiile de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, întrucât pe această cale se poate acţiona în cazul în care reclamanta este o persoană vătămată ca urmare a emiterii unui act administrativ de către o autoritate publică sau ca urmare a unui refuz nejustificat de a soluţiona o cerere. În conformitate cu dispoziţiile art.95 pct.1 NCPC tribunalele judecă „în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe;”. În conformitate cu dispoziţiile art.96 pct.1 NCPC tribunalele judecă „în primă instanţă, toate cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale;”:

În raport de dispoziţiile art.10 din legea nr.554/2004 secţia de contencios  administrativ şi fiscal a Tribunalului Gorj judecă ca primă instanţă toate acţiunile în contencios administrativ prevăzute de această lege, precum şi în cazurile anume prevăzute de alte legi speciale, unde legiuitorul prevede în mod expres competenţa instanţei de contencios administrativ ca instanţă de fond.

În consecinţă,  în condiţiile art.131 NCPC  la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, din oficiu s-a verificat competenţa materială şi s-a constatat că s-a invocat excepţia de necompetenţă materială a instanţei de faţă de către intimată, conform dispoziţiilor art.136 coroborat cu dispoziţiile art.132 NCPC.

Faţă de aceste considerente expuse instanţa va admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Gorj – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal şi va declina competenţa de soluţionare prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Craiova – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia de necompetenţă materială şi funcţională a secţiei CAF a Tribunalului Gorj.

Declină competenţa în favoarea secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Craiova  în vederea soluţionării cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul ….. împotriva pârâtei …...

Trimite dosarul la secţia CAF a Curţii de Apel Craiova.

Hotărâre definitivă.

Fără cale de atac

Pronunţată în şedinţa publică din ….. 2014 la Tribunalul Gorj.

Preşedinte, Grefier,

……….. …………….