Lipsa considerentelor hotărârii judecătoreşti echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Sentinţă civilă 354 din 24.06.2014


Lipsa considerentelor hotărârii judecătoreşti echivalează cu necercetarea fondului cauzei. Instanţă de control judiciar este în imposibilitate de a verifica legalitatea şi temeinicia argumentelor care au dus la pronunţarea soluţiei de către instanţa de fond, impunându-se anularea sentinţei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Din analiza sentinţei apelate se constată că aceasta nu este motivată, lipsind considerentele decisive ale hotărârii, cele care dezleagă pricina, deoarece în cuprinsul hotărârii, după ce se consemnează că în ședința publică din data de 1x.0x.201x, instanța a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii, invocată prin întâmpinare, asupra căreia a rămas în pronunțare, alături de fondul cauzei, este redat dispozitivul sentinţei.

Instanţa de apel reţine că motivarea este de esenţa hotărârilor şi oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar. În hotărâre trebuie să fie arătate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor (art.261 alin.1 pct.5 Cod proc.civ.).

În considerentele hotărârii, instanţa trebuie să arate fiecare capăt de cerere şi apărările părţilor, probele care au fost administrate, motivându-se pentru ce unele au fost reţinute, iar altele înlăturate, excepţiile invocate şi modul în care au fost ele soluţionate. Dacă prima instanţa a arătat fiecare capăt de cerere şi apărările părţilor, precum şi ce probe au fost administrate, precum şi ce excepţii au fost invocate, instanţa de fond nu a arătat argumentele care au dus la pronunţarea soluţie, a nu motiva o hotărâre şi a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate sau reţinute susţinerile părţilor, echivalând cu o necercetare a fondului cauzei.

În această situaţie, Tribunalul, ca instanţă de control judiciar, este în imposibilitate de a verifica legalitatea şi temeinicia argumentelor care au dus la pronunţarea soluţiei de către instanţa de fond.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa (inclusiv în cauze pronunţate împotriva României, precum cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) că între garanţiile dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţie, se înscrie şi obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile, în sensul indicării, cu suficientă claritate a motivelor pe care-şi întemeiază deciziile.

De aceea, pentru evitarea oricărei erori în stabilirea adevărului şi justa soluţionare a procesului se impune admiterea apelului şi anularea sentinţei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, având în vedere solicitarea expresă în acest sens a apelantului, precum şi prevederile art. 297 alin. 1 C.proc.civ., în vederea motivării hotărârii cu respectarea textului de lege menţionat mai sus