Răspunderea asigurătorului, răspundere pentru prejudiciile cauzate de lucruri. Cesiunea creanţei ce face obiectul despăgubirii.

Decizie 275 din 02.10.2014


Prin Sentinţa civilă nr. 4392/30.04.2014, Judecătoria Galaţi a admis acţiunea promovată de reclamanta S.C. T. S.R.L., în contradictoriu cu S.C. U.A. S.A., prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 28.820,46 lei cu titlu de despăgubiri și a dobânzii legale de la data introducerii acţiunii până la data plății, şi a admis şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva SC OVIG SA.

Verificând legalitatea Sentinţei civile nr. 4392/30.04.2014 a Judecătoriei Galaţi prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi sub toate aspectele, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 312 C.p.c, instanţa de control judiciar reţine că recursul declarat de pârâta S.C. U.A. S.A. este nefondat pentru următoarele motive:

La data de 22.09.2011, orele 07:30, numitul C.D., în timp ce conducea autoturismul proprietate, marca Volkswagen cu nr. înmatriculare GL-06-yyy, pe Şoşeaua de Centură a municipiului Galaţi, pe banda unu de circulaţie curentă, nu s-a asigurat corespunzător la trecerea din banda 1 în banda 2, intrând în coliziune cu autoturismul marca Opel Vectra cu nr. înmatriculare GL-08-zzz, proprietatea S.C. P. S.R.L., condus de către numitul T.S.

Autoturismul vinovat de accident avea, la data producerii accidentului, poliţa de răspundere civilă auto nr. 000 la S.C. OVIG S.A.

Din Raportul de expertiză întocmit în cauză de expert C.C., în baza devizului estimativ de reparație efectuat de S.C. T. S.R.L., în Sistem AUDATEX la data de 21.03.2012, a rezultat că valoarea reparațiilor ar fi de 28.820,46 lei, iar din dinamica prezentată în raportul de expertiză, reiese că avariile produse la autoturismul marca Opel Vectra cu nr. înmatriculare GL-08-zzz, puteau fi produse în evenimentul rutier declarat.

Din concluziile raportului de expertiză la punctul 2 se arată numitul C.D. a încălcat prevederile art. 54 (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în sensul că nu s-a asigurat temeinic la schimbarea benzii de circulaţie prin trecerea din banda 1 în banda 2 de circulaţie curentă, obturând culoarul de trecere aferent autoturismului marca Opel Vectra cu nr. înmatriculare GL-08-zzz, condus regulamentar de numitul T.S.

Între proprietarul autoturismului marca Opel Vectra cu nr. înmatriculare GL-08-zzz, S.C. P. S.R.L. şi S.C. T. S.R.L., a fost încheiat contractul de cesiune de creanţă, având ca obiect dreptul de creanţă reprezentat de factura fiscală nr. 118 din data de 15.03.2012.

Cesiunea de creanţă a fost notificată debitorului cedat S.C. U.A. S.A. prin executor judecătoresc la data de 21.09.2012.

În drept, potrivit art. 969 C.civ. de la 1864 (act normativ sub imperiul căruia s-a încheiat contractul de asigurare CASCO), convențiile legale au putere de lege între părțile contractante.

Conform art. 27 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România (în forma în vigoare la momentul încheierii contractului de asigurare), despăgubirile nu pot depăși cuantumul pagubei.

În baza art. 22 din aceeași lege, în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei iar, în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, şi împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia.

Potrivita art. 26 din Ordinul CSA nr. 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (act normativ în vigoare la data producerii accidentului), asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat.

Potrivit art. 998-999 şi 1000 C.civ. pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a autorului unei fapte ilicite se cer a fi îndeplinite următoarele condiţii: să existe o faptă ilicită; să existe un prejudiciu produs; între fapta produsă si prejudiciu să existe un raport de cauzalitate; să nu existe o cauză de exonerare de răspundere a autorului.

Având în vedere că în speţă este incidentă răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri, trebuie îndeplinite şi două condiţii speciale: lucrul să fie în paza juridică a autorului şi prejudiciul să fie cauzat de lucrul respectiv.

Instanţa de fond a  apreciat în mod corect că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile enumerate mai sus.

Conform art. 379 alin. 3 C.pr.civ., „creanţa este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau şi a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală”.

Totodată, potrivit art. 1073 C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei. În cadrul obligaţiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.

În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligaţie de a da, cum este obligaţia de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligaţia sa dovedească existenţa acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumţie de vinovăţie, iar dacă acesta nu dovedeşte îndeplinirea obligaţiei, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.

În baza textelor de lege mai sus menționate, instanţa reţine că suma pe care pârâta trebuie să o achite reclamantei cu titlu de despăgubire, este în cuantum de 44.363,21 lei.

Cu privire la contestarea de către chemata în garanţie, a contractului de cesiune de creanţă, dreptul de creanţă reprezentat de factura fiscala nr. 118 din data de 15.03.2012, încheiat între proprietarul autoturismului marca Opel Vectra cu nr. înmatriculare GL-08-zzz, S.C. P. S.R.L. şi S.C. T. S.R.L. se reţin următoarele:

Potrivit art. 1569 C.civil -alin. (1): „Nu pot face obiectul unei cesiuni creanţele care sunt declarate netransmisibile de lege” şi alin. (2): „Creanţa ce are ca obiect o altă prestaţie decât plata unei sume de bani poate fi cedată numai daca cesiunea nu face ca obligaţia să fie, în mod substanţial, mai oneroasă”.

Prin încheierea contractului de cesiune de creanţă, încheiat între proprietarul autoturismului marca Opel Vectra cu nr. înmatriculare GL-08-zzz, S.C. P. S.R.L. şi S.C. T. S.R.L., nu sunt încălcate condiţiile legale prevăzute mai sus.

Potrivit disp. art. 39 alin. 1 din Ordinul CSA nr. 21/2009 – „În cazul în care, pentru recuperarea pagubei materiale, persoana păgubită se adresează asigurătorului său de bunuri, constatarea avariilor, soluţiile tehnologice adoptate, evaluarea şi stabilirea despăgubirilor sunt opozabile asigurătorului RCA al persoanei vinovate”.

În cauză, chemata în garanție are calitate de asigurător RCA la data producerii accidentului, astfel încât este întemeiată cererea pârâtei de chemare în garanție a acestei societăți și de obligare la plata despăgubirii.

Potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ. partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţiuni cu o cerere în garanţie sau în despăgubire.

Faţă de aceste considerente, tribunalul urmează să respingă recursul ca nefondat şi, în baza art. 274 C.proc.civ., să oblige recurenta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 lei către intimate.

Domenii speta