Vătămare corporală gravă

Sentinţă penală 64 din 10.03.2014


Prin rechizitoriul Parchetului (…) a fost trimis in judecată inculpatul (…), pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev.de art. 182 alin. 2 cod penal.

S-a reţinut prin rechizitoriu că în noaptea de (…), in jurul orelor (…), partea vătămată (…) împreună cu fiul său, (…), se deplasau dinspre satul (…) spre localitatea de domiciliu (…), conducând o căruţă în care aveau cereale. La un momendat căruţa in care se afla partea vătămată (…) a fost ajunsă din urmă de către un autoturism în care se afla (…), autoturism ce intentiona să depăsească respectiva căruţă, însă manevra de depăşire a fost îngreunată datorită topografiei drumului (drum de tară îngustat), aspect ce a determinat iritarea nervoasă a ambelor părţi.

Reuşind să efectueze depăşirea, (…) şi-a continuat drumul, fără să oprească, însă, în momentul in care partea vătămată (…) a ajuns in dreptul locuintei acestuia, inculpatul (…), având in vedere nemultumirea anterioară, a lovit partea vătămată cu o furcă metalică peste corp., in mod repetat, fiind vizate zonele toracelui si abdomenului, apoi (…) a lovit-o la randul său cu pumnii în zona feţei.

In urma loviturilor primite, partea vătămată s-a prăbusit, pierzandu-si cunostinta, determinand inculpatul să o introducă in curtea numitului (…), unde i-a fost acordat primul ajutor de către (…).

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, s-a luat declaraţie părtii vătămate şi inculpatului si au fost audiaţi martorii (…)

Analizând actele şi lucrărilor dosarului, instanţa constată următoarele :

În noaptea de (…), inculpatul (…) a lovit pe partea vătămată (…), cu o furcă în zona toracelui si a abdomenului , cauzându-i leziuni care au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale, fapt atestat de raportul de expertiză medico-legală întocmit de (…) la data de (…)

Acelaşi raport mai concluzionează că leziunile traumatice au pus în primejdie viaţa părţii vătămate şi datorită splenectomiei aceasta prezintă infirmitate fizică post-traumatică si pierdere de organ.

În urma analizei probatoriului administrat, instanta constată că inculpatul (…) se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prev.de art. 194 alin. 1 lit. e noul cod penal.

Asadar, în baza art. 386 alin. 1 cod procedură penală, instanta va schimba incadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare, din infracţiunea prev.de art. 182 alin. 2 vechiul cod penal, în infracţiunea prev.de art. 194 alin. 1 lit. e N.c.p., text de lege în baza căruia inculpatul va fi condamnat.

Pentru fapta săvârşită, instanta va condamna pe inculpatul (…) la pedeapsa închisorii.

Având însă în vedere că inculpatul nu are antecedente penale si considerand că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, instanta in baza art. 81 alin. 1 V.c.p. va dispune suspendarea conditionată a executării pedepsei pe o durată compusă din cuantumul pedepsei ce i se va aplica, la care se va adăuga un interval de timp de 2 ani, care constituie termen de încercare, potrivit art. 82 V.c.p.

In baza art. 359 alin. 1 V.c.p.p., instanta va atrage atenţia inculpatului asupra disp.art. 83 V.c.p. privind revocarea suspendării conditionate a executării pedepsei.

Desi partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de (…) euro, reprezentând daune morale si materiale, instanta apreciază cuantumul despăgubirilor civile la suma de (…) lei, sumă pe care inculpatul va fi obligat să o plătească părtii vătămate, din care (…) lei reprezintă daune morale.

In baza art. 274 alin. 1 din noul cod de procedură penală, instanta va obliga pe inculpat la (…) lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul, in sumă de (…) lei, pentru apărătorul din oficiu al părţii vătămate va fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei către Baroul (…)