Contestaţie la executare; Leasing

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECŢIA I CIVILĂ

DOSAR NR. ………./331/2012

DECIZIA CIVILĂ NR. 34

Şedinţa publică din data de 10.01.2014

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte sub nr. 3349/331 la data de 10 octombrie 2012, contestatoarea BCR SA a chemat in judecată pe intimata SC A IFN SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să se dispună întoarcerea executării silite şi obligarea intimatei la plata sumei de 12.253,71 leu reprezentând restituire plată nedatorată, precum şi a dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data rămânerii irevocabile a hotărârilor prin care s-a lămurit titlul executoriu si s-a respins cererea de validare, constatându-se că debitul este achitat de debitor, până la data plătii efective; a mai solicitat pentru opozabilitate, soluţionarea prezentei cereri şi în contradictoriu cu intimatul FGG.

În motivarea cererii se arată că BCR SA a avut calitatea de terţ poprit in cadrul dosarului de executare nr. 57/2009 al BEJ RR, iar la data de 3 decembrie 2009 debitorul a comunicat băncii un certificat de grefă eliberat de Judecătoria Vălenii de Munte, în dosarul nr. 2632/331/2009, potrivit căruia instanţa a dispus suspendarea provizorie a executării silite în dosarul nr. 1164/331/2009 pana la soluţionarea cererii de suspendare in dosarul nr.2631/331/2009 având ca obiect contestaţie la executare, iar la momentul primirii dispoziţiei de poprire debitorul avea disponibil de 106.891,13 lei în contul său curent deschis la BCR.

A mai arătat reclamanta că, faţă de motivele arătate în cererea de chemare in judecată, suma de 94622,42 lei a fost restituită băncii de către SC A IFN SA la data de 24 octombrie 2011, astfel încât suma rămasă de restituit este in cuantum de 12.253,71 lei, motive pentru care solicită admiterea cererii aşa cum a fost formulată.

A depus alăturat, in copie, înscrisuri.

La data de 19 februarie 2013 intimata SC A IFN SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr. 979/04.06.2013 Judecătoria Vălenii de Munte a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatoarei, ca neîntemeiată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de  petenta  BCR S.A., în contradictoriu cu  intimaţii SC A IFN SA şi FGG, ca neîntemeiată şi a respins cererea formulată de contestatoare în ceea ce priveşte obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatoarei, a reţinut  următoarele:

Calitatea procesuală într-un proces civil presupune existenţa unei identităţi între părţile din procesul civil şi persoanele implicate în raportul juridic dedus judecăţii, astfel că reclamantul trebuie sa coincidă cu titularul dreptului afirmat, iar paratul, cu cel care este subiect pasiv (obligat) in raportul juridic respectiv, ceea ce înseamnă că, în speţă, contestatoarea are calitate procesuală activă cât timp a avut calitatea de terţ poprit în cadrul executării silite realizate faţă de debitorul garant, intimat în cauza de faţă FG, calitate în baza căreia a efectuat plaţi către creditoarea intimată, dar a şi participat în litigii ce s-au derulat în instanţele de judecată cu privire la creanţa datorată de către intimatul debitor, .

Instanţa de fond, cu privire la fondul cauzei a reţinut că, urmare a dosarului de executare nr.57/2009 deschis de către BEJ RR s-a procedat la executarea prin poprire asupra sumelor deţinute de către  intimatul debitor FG la BCR SA Sucursala Vălenii de Munte asupra sumei de 2.106.891,13 lei pe care acesta o deţinea în cont la momentul respectiv,  iar terţul poprit de la acel moment, contestatoarea din prezenta cauză, a eliberat intimatului debitor întreaga sumă pe care acesta o avea în cont, ulterior virând suma din fonduri proprii către intimata creditoare SC AL IFN SRL.

Ulterior, pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte a fost înregistrat dosarul nr. 758/331/2010 ce a avut ca obiect contestaţie la executare, dar şi lămurirea titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr. F/2007/3913 din data de 06.04.2007, contract în cadrul căruia figura ca parte SC MD SRL, intimatul debitor FG având la rândul său calitatea de garant personal.

Cu ocazia soluţionării dosarului menţionat s-a pronunţat sentinţa civilă nr.1472/8 iulie 2010 prin care s-a lămurit titlul executoriu în sensul că valoarea până la care pot fi supuse executării silite veniturile debitorului garant FG este de 30.758,71 lei şi s-au anulat în parte formele de executare silită începute în dosarul de executare nr. 57/2009 în ceea ce priveşte suma de 534.455,93 lei şi, de asemenea, prin aceeaşi hotărâre s-au anulat şi prevederile art. 21 pct.21.1 alin.2 şi art.21.pct.21.3. din contractul de leasing financiar nr. F/2007/3913 din data de 06.04.2007.

A mai arătat prima instanţă că, prin acţiunea introductiva, contestatoarea a învederat instanţei că a fost restituită băncii suma de 94622,42 lei de către intimata SC AL IFN SRL la data de 24.10.2011 şi a rămas de achitat diferenţa de sumă de 12.253,71 lei, sumă care, conform susţinerilor intimatei SC AL IFN SRL, reprezintă onorariul executorului judecătoresc perceput în cadrul dosarului de executare nr.57/2009, procesul verbal de cheltuieli emis de către executor nefiind contestat cu ocazia soluţionării contestaţiei la executare ce a format obiectul dosarului nr.758/331/2010.

S-a motivat de către instanţa de fond că, verificând împrejurarea susţinută de către intimată, s-a constatat că în cadrul dosarului ante-menţionat BCR SA a avut calitate de intervenient accesoriu al intimatului FG, ocazie cu niciuna dintre aceste părţi nu au contestat procesul verbal de cheltuieli emis de către executorul judecătoresc, proces verbal ce reprezintă titlu executoriu şi în cuprinsul căruia era menţionată şi suma stabilită cu titlu de onorariu, soluţia pronunţată de instanţă având în vedere doar cuantumul creanţei datorate, caz în care, ţinând seama că toate aceste cheltuieli se suporta de către debitor, intimata BCR SA Sucursala Vălenii de Munte în calitate de terţ poprit in mod legal a virat către creditoare şi suma aferentă cheltuielilor de executare.

A motivat instanţa de fond că împrejurarea conform căreia suma solicitată prin acţiunea de faţă a fost suportată din fondurile băncii datorită unei culpe a sa prin eliberarea sumelor de bani din contul garantului debitor în perioada în care acestea fuseseră indisponibilizate prin poprirea realizată, nu o îndreptăţeşte pe aceasta să obţină respectivele sume de la intimata creditoare, faţă de care plata a fost corect realizată, având eventual un drept de regres împotriva debitorului intimat FG ce era ţinut să suporte toate cheltuielile aferente executării silite.

Împotriva sentinţei civile nr. 979/04.06.2013 pronunţată de Judecătoria Vălenii de Munte, a declarat recurs petenta BCR S.A., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

În motivarea recursului, recurenta - petentă a arătat că prin sentinţa atacată s-au încălcat dispoziţiile art.1092 c.civ. nemodificat şi art.4041 c.pr.civ., întrucât potrivit codului civil anterior orice plată presupune o datorie, iar ceea ce s-a plătit fără a fi debit este supus repetiţiunii, or în cauză instanţele au constatat cu putere de lucru judecat că debitul care putea fi supus executorii silite era de numai 30.758,71 lei, obligaţie îndeplinită de către debitor, caz în care datoria nu mai exista la momentul la care s-a făcut plata de către bancă.

A precizat recurenta că, mai mult chiar, art.4041 c.pr.civ. prevede că ori de câte ori a fost desfiinţat titlul executoriu, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare, astfel încât în condiţiile în care întregul debit datorat de debitor societăţii A IFN SA în sumă de 30.758,71 lei a fost achitat, rezultă că suma de 106.876,13 lei vitrată de bancă în baza executării silite a devenit o plată nedatorată, iar lipsind cauza plăţii acestei sume către pârâtă, societatea nu mai avea temei pentru a păstra sumele primite în cadrul executării silite, impunându-se restituirea acesteia ca fiind o plată nedatorată.

A mai arătat recurenta că prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond a ignorat faptul că la data declanşării executării silite prin poprire debitul pentru care s-a solicitat executarea nu mai exista, fapt cunoscut de creditoarea intimată din prezenta cauză, astfel încât solicitarea declanşării executării silite pentru un debit care nu exista la momentul formulării cererii de executare silită denotă caracterul abuziv al executării şi culpa creditorului urmăritor, caz în care şi plata cheltuielilor aferente unei astfel de executări nu poate fi suportată decât de cel care a solicitat în mod nejustificat declanşarea acesteia, respectiv intimata din prezenta cauză.

Un alt motiv de recurs, vizează faptul că sentinţa atacată a fost pronunţată şi cu încălcarea disp.art.371 7 alin.1 c.pr.civ., întrucât atât timp cât la momentul declanşării executării silite prin poprire nu mai exista debitul pentru care executarea s-a declanşat astfel în mod abuziv, înseamnă că în cauză nu poate fi reţinută incidenţa disp.art.3717 alin.2 c.pr.civ., debitorul neputând fi ţinut de plata cheltuielilor aferente unei executări ce a fost declanşată din culpa exclusivă a creditorului şi ca atare în raport de dispoziţiile legale sus menţionate obligaţia de achitare a cheltuielilor de executare incumbă exclusiv celei care a solicitat în mod nejustificat declanşarea executării silite prin poprire.

A susţinut recurenta că în contextul celor sus menţionate sunt lipsite de fundament şi de relevanţă susţinerile instanţei de fond conform cărora nu a fost contestat procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, întrucât banca nu a pretins niciun moment că nu ar fi trebuit achitate cheltuieli de executare ci că sarcina achitării acestor cheltuieli revine creditoarei din culpa căreia s-a declanşat executarea silită şi nu debitorului, motiv pentru care creditoarea este ţinută nu numai de restituirea sumelor pe care le-a încasat efectiv din executarea silită ci şi de obligaţia de restituire a c/val sumelor ce reprezintă cheltuieli de executare şi care cad exclusiv în sarcina sa, atât ca urmare a disp.art.3717 alin.1 c.pr.civ., cât şi ca urmare a declanşării executării silite pentru un debit inexistent la momentul declanşării.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la nr.3349/331/2012, la data de 25.07.2013.

La data de 31.10.2013, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Tribunalul, examinând sentinţa atacată, în raport de situaţia de fapt reţinută, de criticile formulate, de textele de lege aplicabile, precum şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept conform art.304 şi art.304 1 c.pr.civ, constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr. 1472/2010, s-a admis contestaţia la executare formulată de contestatorul FG în contradictoriu cu intimata SC AL IFN SA Bucureşti, precum şi cererea de intervenţie în interesul contestatorului, formulată de BCR SA şi s-a constatat nulitatea absolută a unor prevederi din contractul de leasing financiar nr. F /2007/3913/06.04.2007 ca fiind clauze abuzive, dispunându-se lămurirea titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar sus menţionat în sensul că valoarea până la care pot fi supuse executării silite veniturile contestatorului debitor FGG este de 30.758,71 lei, motiv pentru care s-au anulat în parte formele de executare silită începute în dosarul de executare nr. 57/2009 al BEJ RR în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr. F/2007/3913/06.04.2007 în ceea ce priveşte suma de 534.455,93 lei, sentinţă rămasă irevocabilă.

Astfel, la solicitarea creditoarei SC A SA, s-a format dosarul de executare nr.57/2009 al Bej RR prin care s-a solicitat în temeiul contractului de leasing sus menţionat înfiinţarea popririi asupra conturilor debitorului FG, cerere încuviinţată prin decizia civilă nr.1175/07.08.2009 a Tribunalului Prahova, sens în care s-au demarat procedurile de executare silită, constând în dispoziţii de poprire la contestatoarea BCR SA până la concurenţa sumei de 565.214,64 lei, dispoziţii emise la data de 26.11.2009 din care 552.008,93 lei debit conform contractului de leasing şi 13.205,71 lei cheltuieli de executare conform procesului verbal de cheltuieli de executare din data de 26.11.2009.

Conform, extrasului de cont din data de 04.08.2011, BCR în calitate de terţ poprit, întrucât la momentul primirii dispoziţiei de poprire debitorul avea un disponibil în cont de 106.891,13 lei, a virat aceşti bani debitorului, în contul indicat de executorul judecătoresc.

Ulterior, ca urmare a lămuririi titlului executoriu în baza sentinţei civile nr.1472/08.07.2010, în sensul că valoarea până la care pot fi supuse veniturile debitorului FGG este de 30.758,71 lei anulându-se formele de executare silită începute în dosarul de executare nr.57/2009 al BEJ RR, pentru diferenţa  de 534.455,93 lei, s-a pronunţat sentinţa civilă nr.98/18.01.2011 prin care s-a respins cererea de validare a popririi formulată de SC A IFN SA ca rămasă fără obiect, motivat de faptul că debitul de 30.758,71 lei a fost integral achitat, fapt confirmat şi de către terţul poprit BCR SA Bucureşti care a arătat că suma de 106.891,13 lei indisponibilizată şi virată de bancă în contul indicat de executorul judecătoresc la data de 03.05.2011 provine din surse proprii ale băncii, sens în care a formulat notificare către intimată prin care a solicitat ca aceasta din urmă să procedeze la restituirea sumei de 106.876,13 lei, reprezentând plată nedatorată.

Intimata a răspuns acestei notificări cu adresa nr.198/28.09.2011, conform căreia în cadrul dosarului de executare silită nr.57/2009 iniţiat împotriva debitorului FG, executorul judecătoresc a distribuit către societate numai suma de 94.622,42 lei, diferenţa în cuantum de 12.253,71 lei până la concurenţa sumei totale de 106.876,13 lei, fiind reţinută de către executorul judecătoresc, societatea intimată arătând că este de acord astfel numai cu restituirea sumei de 94.622,42 lei şi nu şi a diferenţei de 12.253,71 lei, motivând că nu a primit această sumă de bani.

Potrivit art.4041 c.pr.civ. în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare a acesteia.

Art.3717 c.pr.civ. prevede că partea care solicită îndeplinirea unui act care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite fiind în sarcina debitorului urmărit, acesta din urmă fiind ţinut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilită în titlul executoriu prin executare voluntară, procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare de către executorul judecătoresc constituind titlu executoriu.

Art.454 c.pr.civ. prevede că poprirea se înfiinţează fără somaţie, prin adresă însoţită de titlul executoriu, comunicată terţului poprit căruia i se pune în vedere interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani ce i le datorează sau pe care i le va datora, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei supusă executării silite.

Aşadar, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului reiese că creditoarea SC A SA a pus în executare silită contractul de leasing financiar nr. F/2007/3913/06.04.2007 încheiat cu debitorul FG, în ceea ce priveşte suma de 534.455,93 lei, formându-se dosarul de executare nr.57/2009 al BEJ RR în care s-au întocmit acte de executare constând în somaţia din data de 29.10.2009, proces-verbal de cheltuieli de executare, dispoziţii de poprire, acte în baza cărora terţul poprit BCR SA a învederat că debitorul avea în cont suma de 106.891,13 lei, sumă retrasă de către debitor conform extrasului de cont din 04.03.2010, contul fiind alimentat din surse proprii de către terţul poprit cu suma sus-menţionată şi pe care terţul poprit a virat-o în contul indicat de executorul judecătoresc, sumă din care 12.253,71 lei reprezentând cheltuieli de executare au fost viraţi în contul executorului judecătoresc iar suma de 94.622,42 lei a fost virată într-un cont al creditoarei la AB România iar ulterior, prin sentinţa civilă nr.1472/08.07.2010 s-a constatat nulitatea absolută a unor prevederi din contractul de leasing financiar şi s-a lămurit titlul executoriu în baza căruia s-a pornit executarea silită sus-menţionată în sensul că valoarea până la care pot fi supuse executării silite veniturile debitorului FG este de 30.758,71 lei, sens în care s-au anulat în parte actele de executare întocmite în dosarul de executare sus-menţionat în ceea ce priveşte suma de 534.455,93 lei.

Reiese totodată că, debitorul a achitat integral suma de 30.758,71 lei, terţul poprit solicitând creditoarei, ca urmare a anulării formelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 57/2009, restituirea sumei de 106.876,13 lei pe motiv că această sumă provine din surse proprii ale băncii, fiind transferată în contul debitorului din contul băncii, creditoarei restituind băncii suma de 94.622,42 lei, refuzând şi plata diferenţei de 12.253,71 lei motivat de faptul că nu a primit această sumă de bani, fiind virată în contul executorului judecătoresc, constituind cheltuieli de executare.

Ca atare, atât timp cât s-a declanşat executarea silită împotriva debitorului FG de către creditoarea SC A SA pentru suma de 565.214,64 lei în anul 2009, înseamnă că cheltuielile de executare stabilite de către executorul judecătoresc în raport de creanţa supusă executării silite, conform procesului-verbal de cheltuieli de executare din data de 23.11.2009 au fost virate în mod corect de către terţul poprit în contul executorului judecătoresc, proces-verbal care constituie titlu executoriu şi care nu a fost niciodată contestat, inclusiv pe calea contestaţiei la executare formulată de către debitor împotriva titlului executoriu, contestaţie în cadrul căreia terţul poprit a avut calitatea de intervenient.

Faptul că suma de 106.876,13 lei din care s-a virat în contul executorului judecătoresc cheltuielile de executare în suma de 12.253,71 lei a provenit din surse proprii ale băncii, nu înseamnă că creditoarei îi revine obligaţia de a restitui această sumă de bani în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor codului de procedură silită, cel care suportă cheltuielile de executare este debitorul şi nicidecum terţul poprit care are obligaţia de a indisponibiliza sumele de bani datorate debitorului or, contestatoarea nu-şi poate invoca propria culpă constând în eliberarea sumei de bani debitorului şi apoi alimentarea contului acestuia cu sume de bani din fondurile băncii, pentru a obţine protecţia unui drept constând în restituirea sumei de bani cu titlu de cheltuieli de executare de către creditoare.

Or, cât timp cheltuielile de executare erau în sarcina debitorului iar aceste cheltuieli s-au achitat de către terţul poprit din surse proprii, înseamnă că terţul poprit nu se poate întoarce decât, eventual, împotriva debitorului pentru recuperarea sumei achitată în această modalitate şi pe care nu avea nicio obligaţie să o plătească executorului judecătoresc din fondurile proprii.

Faptul că ulterior începerii executării silite, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, s-a lămurit titlul executoriu în baza sentinţei civile nr.1472/08.07.2010, în sensul că valoarea până la care pot fi supuse veniturile debitorului FGG este de 30.758,71 lei anulându-se astfel formele de executare silită începute în dosarul de executare nr.57/2009 al BEJ RR, pentru diferenţa de 534.455,93 lei, nu înseamnă că în prezent contestatoarea poate solicita obligarea creditoarei la restituirea sumei de bani achitată cu titlu de cheltuieli de executare în contul executorului judecătoresc cât timp aceste cheltuieli cădeau în sarcina debitorului FG, terţul poprit asumându-şi riscul imposibilităţii recuperării acestei sume de bani în momentul în care a alimentat contul debitorului din fondurile proprii. 

Criticile recurentei, în sensul că s-ar fi încălcat dispoziţiile art.1092 c.civ. nemodificat şi art.4041 c.pr.civ., în condiţiile în care orice plată presupune o datorie, ceea ce s-a plătit fără a fi debit fiind supus repetiţiunii, iar instanţele au constatat cu putere de lucru judecat că debitul care putea fi supus executorii silite era de numai 30.758,71 lei, obligaţie îndeplinită de către debitor, caz în care datoria nu mai exista la momentul la care s-a făcut plata de către bancă, nu pot fi avute în vedere întrucât, la stabilirea întinderii obligaţiei recurentei se ţine seama de calitatea acesteia de terţ poprit la data înfiinţării popririi - 26.11.2009, dată la care aceasta avea obligaţia să procedeze, de drept, automat la indisponibilizarea conturilor debitorului aflate la dispoziţia sa şi să vireze în termenul prevăzut de lege suma poprită efectiv, adică 565.214,64 lei din care 12.253,71 lei cheltuieli de executare.

De altfel, desfiinţarea unor acte de executare, stabilirea cuantumului sumei datorate de către debitor creditoarei acestuia, nu o îndreptăţesc pe recurentă să solicite restituirea unei sume de bani poprite în condiţiile în care aceasta avea pur şi simplu calitatea de terţ poprit, adică de debitoare a debitorului pârât, neavând niciun drept să cenzureze cuantumul creanţei pe care pârâta o avea faţă de celălalt pârât şi deci, implicit, să solicite ulterior restituirea unor sume de bani virate în cadrul executării silite, invocând pur şi simplu modalitatea de soluţionare pe cale judecătorească a raporturilor juridice privind cuantumul creanţei creditoarei pentru a obţine cu orice preţ încasarea unor sume de bani de la creditoare.

Mai mult chiar, cel care a încălcat dispoziţiile legale în materia executării silite prin poprire a fost terţul poprit, respectiv recurenta, care nu avea niciun drept să elibereze vreo sumă de bani debitorului, astfel că nu poate invoca faptul că ar fi efectuat o plată în lipsa existenţei vreunei datorii cât timp a alimentat contul debitorului din fonduri proprii pe riscul său, cunoscând că, în calitate de terţ poprit, are obligaţia de a indisponibiliza sumele de bani aflate în contul debitorului şi nicidecum de a le elibera acestuia din urmă.

Susţinerile recurentei conform cărora, desfiinţându-se titlul executoriu, are dreptul în temeiul art.4011 c.pr.civ. la întoarcerea executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare în sensul de a i se restitui suma de 106.876,13 lei pe care a virat-o şi care constituie o plată nedatorată în condiţiile în care debitorul a achitat întregul debit de 30.758,71 lei, nu au relevanţă în cauză deoarece recurenta, în calitatea sa de terţ poprit, avea strict obligaţia legală de a indisponibiliza sumele de bani aflate în contul debitorului pârât şi de a vira suma pentru care s-a emis dispoziţie de poprire, cu atât mai mult cu cât singurul care ar fi putut, eventual, invoca efectuarea unei plăţi nedatorate era debitorul pârât împotriva căruia creditoarea s-a îndreptat în scopul valorificării creanţei sale şi nicidecum terţul poprit, iar împrejurările sus-menţionate atestă culpa terţului poprit de a nu indisponibiliza la momentul înfiinţării popririi sumele de bani existente în contul debitorului aparţinând acestuia din urmă, sume pe care le-a virat în contul creditoarei în urma alimentării contului debitorului după ce, în prealabil i-a eliberat debitorului sumele aflate în contul acestuia proprietatea lui, deşi avea obligaţia stabilită prin lege să le indisponibilizeze, fiind imposibil să-şi invoce propria culpă constând în nerespectarea dispoziţiilor legale în materie pentru a obţine cu orice preţ încasarea unei sume de bani.

Afirmaţiile recurentei în sensul că prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond ar fi ignorat faptul că la data declanşării executării silite prin poprire debitul pentru care s-a solicitat executarea nu mai exista, fapt cunoscut de creditoarea intimată din prezenta cauză, astfel încât solicitarea declanşării executării silite pentru un debit care nu exista la momentul formulării cererii de executare silită denotă caracterul abuziv al executării şi culpa creditorului urmăritor, caz în care şi plata cheltuielilor aferente unei astfel de executări nu poate fi suportată decât de cel care a solicitat în mod nejustificat declanşarea acesteia, respectiv intimata din prezenta cauză sunt nejustificate întrucât, executarea silită a fost declanşată cu mult anterior pronunţării titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr.1472/08.07.2010, precum şi sentinţei civile nr.98/18.01.2011 prin care s-a soluţionat cererea de poprire, caz în care nu se poate reţine vreun caracter abuziv al executării silite sau vreo culpă a creditoarei, culpa aparţinând în realitate terţului poprit care a încălcat dispoziţiile legale în materie, virând sume de bani obţinute din surse proprii şi nu prin indisponibilizarea sumelor de bani existente în contul debitorului la momentul înfiinţării popririi.

Pretenţiile recurentei că, în condiţiile în care executarea a fost declanşată în mod abuziv, debitorul nu poate fi ţinut de plata cheltuielilor de executare, sentinţa atacată fiind astfel pronunţată şi cu încălcarea disp. art. 3717 alin.1 c.pr.civ., şi art.3717 alin.2 c.pr.civ., sunt neîntemeiate deoarece din probele administrate reiese că la momentul declanşării executării silite datoria în sine exista şi deci, implicit, şi cheltuielile de executare erau datorate de către debitor pentru suma pentru care s-a pornit executarea silită, astfel încât, în cazul în care recurenta pretinde că ar fi achitat în contul creditoarei o sumă de bani în numele debitorului, există posibilitatea de a se întoarce împotriva acestuia din urmă pentru recuperarea sumei, recurenta în calitate de terţ poprit, neavând niciun drept să solicite creditoarei o sumă de bani invocând anumite acte intervenite ulterior între aceasta şi debitor, mai ales că instanţa de recurs este obligată să analizeze cauza în raport de pretenţiile deduse judecăţii la instanţa de fond, cu respectarea principiului disponibilităţii părţilor or, recurenta nu a solicitat niciodată obligarea debitorului la restituirea sumei de bani pe care pretinde că a achitat-o în numele său.

Aspectele invocate de către recurentă conform cărora ar fi lipsite de fundament şi de relevanţă susţinerile instanţei de fond privind necontestarea procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, cât timp banca nu a pretins niciun moment că nu ar fi trebuit achitate cheltuieli de executare ci că sarcina achitării acestor cheltuieli revenea creditoarei din culpa căreia s-a declanşat executarea silită şi nu debitorului, sunt nejustificate întrucât prin nicio probă administrată recurenta nu a dovedit culpa creditoarei, ci dimpotrivă, la momentul declanşării executării silite pentru debitul datorat de debitor acesteia din urmă, cheltuielile de executare au fost stabilite de executorul judecătoresc în raport de cuantumul creanţei pentru care s-a pornit executarea silită, şi care au căzut în sarcina debitorului, caz în care, indiferent de cuantumul debitului stabilit prin hotărâre judecătorească ulterioară declanşării executării silite şi achitării cheltuielilor de executare de către recurentă, aceste cheltuieli de executare au fost virate în mod corect în contul executorului judecătoresc, iar terţul poprit, pentru recuperarea acestor sume de bani ce au căzut în sarcina debitorului şi pe care din culpa sa le-a achitat din fonduri proprii, se poate întoarce împotriva debitorului, neavând niciun drept să se întoarcă împotriva creditoarei în raport cu care, la momentul înfiinţării popririi, avea doar obligaţia strictă de a indisponibiliza sumele de bani aflate în contul debitorului şi de a vira suma de bani pentru care s-a înfiinţat poprirea.

Prin urmare tribunalul, în raport de aceste considerente, constatând că nu există niciun motiv de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii atacate conform art.304 pct.1-9 c.pr.civ., văzând şi disp. art. 3041 c.pr.civ., în baza art. 312 alin..1 c.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.

Pentru aceste  motive

 În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul, ca nefondat.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 ianuarie 2014.

Domenii speta

Spete similare