Plângere la contestatie

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BRAŞOV

SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.228/R

Şedinţa publică din data de 5 martie 2014

Completul compus din:

PREŞEDINTE – S. O.

JUDECĂTOR – A. O.

JUDECĂTOR – R. A. A.

GREFIER – C. S.

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra recursurilor formulate de recurenta petentă SC C. SA şi recurentul intimat INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ MUREŞ, împotriva Sentinţei civile nr. 9950/14.06.2013, pronunţată de Judecătoria Braşov, în dosarul nr. XXX/197/2012, având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie

Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 7 februarie 2014 în sensul celor consemnate prin încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa din lipsa de timp pentru deliberare,  a amânat pronunţarea cauzei pentru data de 12 februarie 2014, iar pentru imposibilitatea constituirii completului de judecată a amânat pronunţarea la 19 februarie 2014, 26 februarie 2014 şi 5 martie 2014.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursurilor de faţă, reţine că:

Prin sentinţa civilă nr.9950 din data de 14.06.2013, Judecătoria Braşov a  admis în parte plângerea contraventionala formulata de petenta SC C. SA, în contradictoriu cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureş, împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. 13707/0010627/03.07.2012, a redus cuantumul sancţiunii amenzii contravenţionale aplicate de intimat de la 8000 lei, la 4000 lei şi a menţinut celelalte dispoziţii ale procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei atacat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut urmatoarele:

Prin procesul-verbal de contravenţie nr. 13707/0010627/03.07.2012, întocmit la data de 03.07.2012 de către INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCǍ MUREŞ, petenta a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 8.000 lei sub aspectul săvârşirii faptei prevăzute şi sancţionate de art. 39 alin. 4 din Legea nr. 319/2006, în sarcina sa reţinându-se: în urma verificării documentelor primite de la SC C. SA în cadrul cercetării evenimentului de muncă mortal soldat cu decesul conducătorului auto P.G. la locul evenimentului, accident care a avut loc la data de 08.05.2012 aproximativ la ora 12.00 în raza satului S., com. D., jud. M., s-a constatat că firma a asigurat cunoaşterea şi aplicarea de către victimă a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi protecţie stabilit pentru anul 2012 prin prelucrarea acestuia la data de 06.02.2012. Nici la angajarea victimei la data de 14.01.2008 şi nici ulterior până la prelucrarea din 06.02.2012 nu s-a asigurat prelucrarea planurilor de prevenire şi protecţie curente. De asemenea, din verificarea tematicilor pentru instruirilor introductiv generală, la locul de muncă şi periodică, rezultă că prelucrarea planului de prevenire şi protecţie nu se efectuează la angajare, ci doar în cadrul instruirilor periodice şi că tematic iniţială aprobată de angajator prevedea prelucrarea planului de prevenire şi protecţie pentru anul 2012 abia în luna septembrie a anului 2012. Printr-o măsură coercitivă s-a efectuat prelucrarea planului de prevenire şi protecţie în data de 06.02.2012, dar fără a se modifica tematica pentru instruirea periodică şi fără a se cuprinde această prelucrare şi noilor angajaţi prin modificarea tematicilor instruirilor la angajare.

Procesul verbal a fost încheiat la sediul intimatului, în lipsa reprezentantului legal al societăţii contestatoare.

Conform art. 34 alin. (1) din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia procesului verbal de contravenţie, pronunţându-se, de asemenea, şi cu privire la sancţiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Examinând legalitatea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei atacat, instanţa constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente referitoare la formă, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, în temeiul art. 17 din OG nr. 2/2001.

În ceea ce priveşte criticile formulate de petentă prin cererea introductivă, relative la nelegalitatea actului constatator, instanţa reţine că prin Decizia nr. XXII/2007 a Secţiilor Unite, instanţa supremă a dat o interpretare restrictivă a cazurilor în care procesul verbal de contravenţie este lovit de nulitate absolută, arătând că situaţiile în care nerespectarea anumitor cerinţe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din OG nr.2/2001. Or, forma procesului-verbal de contravenţie nu se regăseşte în enumerarea de la acest articol.

În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al ipotezelor în care intervine nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenţie, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerinţelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv descrierea generică a faptei, nesocotirea dreptului de a formula obiecţiuni cu privire la cele reţinute în procesului verbal de contravenţie încheiat în lipsa reprezentantului legal al petentei care nu a fost convocat la sediul intimatei şi nesemnarea actului constatator de un martor asistent care să confirme împrejurarea încheierii în lipsa contravenientei, să intervină doar sancţiunea nulităţii relative, fiind necesar ca vătămarea produsă să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea procesului verbal de contravenţie, potrivit dispoziţiilor art. 105 alin. 2 C.p.c. coroborate cu art. 47 din OG nr. 2/2001.

În cazul de faţă, instanţa opinează că fapta a fost descrisă corespunzător, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, întrucât folosirea unui text predefinit nu este de natură să conducă la anularea procesului-verbal, atâta timp cât acesta este suficient de clar şi cuprinde toate elementele esenţiale pentru descrierea contravenţiei. De asemenea, petentul a avut posibilitatea să dovedească în faţa instanţei orice alte împrejurări pe care le consideră relevante în aprecierea gravităţii faptei sau a nevinovăţiei sale, neputând astfel susţine în mod întemeiat că i-a fost încălcat dreptul la apărare, precum şi să prezinte obiecţiunile pe care ar fi intenţionat să le formuleze cu ocazia încheierii actului constatator la sediul ITM Mureş în cadrul procesului civil de faţă, apărări care au fost formulate încă din momentul depunerii plângerii contravenţionale, fiind pe această cale verificate de instanţa de judecată.

Nici motivul de nulitate referitor la necompetenţa teritorială a inspectorului de muncă de a aplica sancţiunea contravenţională dispusă nu poate fi primit, din următoarele considerente:

Conform art. 15 alin. 1 din OG nr. 2/2001: „Contravenţia se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori”, art. 21 alin. 1 din ordonanţă prevăzând că: „în cazul în care prin actul de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul verbal de constatare, aplică şi sancţiunea”.

Completând aceste prevederi legale generale cu dispoziţiile speciale incidente în cauză (în baza art. 43 alin. 1 din Legea nr. 319/2006), instanţa reţine că potrivit art. 42 alin. 1 din Legea nr. 319/2006, constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin. 2-9 se face de către inspectorii de muncă, iar  conform art. 116 ind. 1 din HG nr. 1425/11.10.2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr/ 319/2006: „Cercetarea evenimentelor care au ca urmare decesul şi/sau invaliditatea lucrătorilor, precum şi a incidentelor periculoase care se produc pe teritoriul altor judeţe decât judeţul unde are sediul social angajatorul se va face de către inspectorul teritorial de muncă a avut loc evenimentul”.

Or, întrucât evenimentul s-a produs pe teritoriul judeţului Mureş, respectiv pe raza satului Seleuş, com. Daneş, competenţa de cercetare a acestuia, precum şi de a constata şi aplica eventualele sancţiuni contravenţionale o avea ITM Mureş, în speţă, procesul verbal fiind întocmit în mod legal de către un inspector de muncă din cadrul intimatului, cât timp Legea nr. 319/2006 nu conţine dispoziţii exprese prin care să se impună ca aplicarea sancţiunilor prevăzute de acest act normativ să se facă de un alt organ decât agentul constatator. În plus, ataşat răspunsului la interogatoriul administrat, intimatul a depus şi decizia de numire a inspectorului de muncă care a cercetat evenimentul din data de 08.05.2012 soldat cu decesul angajatului P.G. (filele 52-65), în cazul de faţă nefiind efectuate acte de control în afara teritoriului judeţului Mureş, pe a cărui rază îşi desfăşoară activitatea ITM Mureş.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului întregii ordonanţe rezultă că procesul verbal contravenţional face dovada deplină a situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel c. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza Neaţă c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

În ceea ce priveşte sarcina probei, instanţa apreciază că, în lumina jurisprudenţei CEDO (cauza Anghel c. României, cauza Ioan Pop c. Romaniei), se impune realizarea distincţiei că în situaţia în care actul de constatare a fost încheiat ca urmare a percepţiilor proprii ale agentului constatator, există o prezumţie relativă în favoarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei în sensul că acesta reflectă adevărul. În consecinţă, procesul-verbal de contravenţie face dovada situaţiei de fapt menţionate în cuprinsul său până la proba contrară, probă ce incumbă contestatorului potrivit art. 129 alin. 1 teza finală Cod procedură civilă.

În cauză, instanţa reţine că organul constatator a întocmit procesul verbal contestat în urma verificării documentelor puse la dispoziţie de către SC C. SA în cadrul cercetării evenimentului de muncă mortal soldat cu decesul angajatului P.G., respectiv înscrisurile anexate la procesul verbal de cercetare nr. 61/29.05.2012, constând în: tematică instruire introductiv generală, plan de desfăşurare pentru instruirea introductiv generală, tematica instruirii la locul de muncă, tematica de instruire periodică pentru anul 2012 pentru instruirea muncitorilor de la formaţia conducători auto, întreţinere şi reparaţii auto din cadrul secţiei de exploatare pe linia de securitate şi sănătate în muncă, tematica de instruire periodică pentru anul 2012 pentru instruirea personalului muncitor de la formaţia maşinişti şi fişele de instruire individuală privind securitatea şi sănătatea în muncă a victimei accidentului mortal.

Potrivit art. 39 alin. 4 din Legea nr. 319/2006: constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 4000 la 8000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. 1 lit. a şi b, art. 13 lit. a, d-f, h-m şi o, art. 20, art. 29 alin. 1 lit. a şi art. 32 alin. 2, dintre care art. 13 lit. f din lege impune: „În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii: să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, pe propria competenţă sau prin servicii externe”.

 În acest sens, acelaşi text normativ prevede la litera b şi obligaţia angajatorilor de a întocmi un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluare riscurilor, pe care să îl aplice corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii, iar aceste prevederi se impun a fi completate cu cele ale art. 46 din HG nr. 1425/11.10.2006 care reglementează conţinutul planului de prevenire şi protecţie.

Totodată, din coroborarea dispoziţiilor Secţiunii a 7-a „Instruirea lucrătorilor” din Legea nr. 319/2006 cu cele ale cap. 5 „Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă” din HG nr. 1425/11.10.2006, rezultă că instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă cuprinde instruirea introductiv-generală, instruirea la locul de muncă şi instruirea periodică, în cadrul acestora expunându-se aspectele arătate la art. 88, art. 93 şi art. 97 şi art. 100 din normele metodologice.

În speţă,  instanţa constată că societatea petentă a întocmit planul de protecţie pe anul 2012 pentru locul de muncă în care îşi desfăşura activitatea P.G. (anexa 5 a procesului verbal de cercetare nr. 61/29.05.2012, filele 163-165 din dosarul nr.1704/308/2012) şi a asigurat cunoaşterea şi aplicarea de către victimă a măsurilor prevăzute în acesta la data de 06.02.2012, fără însă ca la angajarea victimei în 14.01.2008 şi ulterior, până la prelucrarea din anul 2012, să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către aceasta a măsurilor prevăzute în planurile de prevenire şi protecţie curente, aferente fiecărui an (conform conţinutului copiilor Fişelor de instruire individuală privind securitatea şi sănătatea în muncă ale victimei aflate la filele 313-323 din dosarul nr.1704/308/2012). În plus, din verificarea tematicilor pe anul 2012 pentru instruirile introductiv-generală, la locul de muncă şi periodică (filele 218-229 din dosarul nr.1704/308/2012) rezultă că societatea nu a procedat la prelucrarea planurilor de prevenire şi protecţie la angajare, ci doar în cadrul instruirii periodice, iar pentru anul 2012 aceasta a fost programată abia în luna septembrie (Tematica nr. 9 pct. 1, fila 227). Totodată, din extrasul Fişei de instruire individuală a conducătorului auto P.G. (fila 323 din dosarul nr.1704/308/2012) reiese însă că prelucrarea planului de prevenire şi protecţie pe anul 2012 a avut loc în 06.02.2012, fără să se modifice forma iniţială a tematicii pentru instruirea periodică pusă la dispoziţia intimatului, şi implicit, fără a se efectua această prelucrare şi noilor angajaţi, prin prelucrarea tematicilor de instruire la angajare.

În plus, contestatoarea nici nu a făcut proba contrară situaţiei de fapt menţionată sub aspectul temeiniciei, aceasta limitându-se în cuprinsul cererii de chemare în judecată doar la criticarea legalităţii procesului verbal de contravenţie, fără a prezenta o explicaţie raţională motivului pentru care agentul constatator ar fi consemnat aspecte neconcordante cu realitatea.

Împrejurarea că societatea petentă a depus abia pe parcursul judecăţii Tabele nominale nedatate cuprinzând lucrătorii cărora în perioada 2010-2012 li s-a prelucrat la angajare materialul „Planul de prevenire şi protecţie al întreprinderii” (filele 334-339 din dosarul nr.1704/308/2012) nu este de natură să înlăture răspunderea sa contravenţională, cât timp contestatoarea nu a prezentat dovada efectuării acestor prelucrări odată cu documentele puse la dispoziţia inspectorul de muncă care a efectuat controlul scriptic, iar tematicile descrise anterior nu cuprind nicio menţiune sau rectificare care să ateste prezentarea planului de prevenire şi protecţie a întreprinderilor şi la angajarea lucrătorilor, sens în care se poate în mod rezonabil aprecia că aceste înscrisuri au fost constituie pro causa, în susţinerea apărării.

În baza acestor considerente de fapt, instanţa reţine că victimei evenimentului mortal cercetat nu i-a fost asigurată anual cunoaşterea planurilor curente de prevenire şi protecţie, iar prelucrarea planului pentru anul 2012 nu s-a realizat de la data intrării sale în vigoare şi, prin asimilare, tematicile deficitare pentru instruirile la angajare conduc la concluzia că această situaţie este valabilă şi pentru noii angajaţi.

Astfel, întrucât petenta nu a făcut dovada existenţei unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută în sarcina sa sau a unei cauze de natură să înlăture caracterul contravenţional al acesteia, deşi conform art. 129 alin. 1 teza finală Cod procedură civilă îi incumba sarcina acestei probe, instanţa apreciază că nu a fost răsturnată prezumţia de veridicitate de care se bucură procesul-verbal de contravenţie atacat, SC C. SA, în calitate de angajator, făcându-se vinovată de nerespectarea obligaţiei legale care îi incumba în vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă reglementată de art. 13 lit. f din Legea nr. 319/2006.

Sub aspectul individualizării sancţiunii contravenţionale aplicate, având în vedere prevederile art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 (potrivit căruia sancţiunea trebuie să fie proporţională cu pericolul social al faptei săvârşite), art. 21 alin. 3 din ordonanţă (conform căruia la aplicarea sancţiunii trebuie să se ţină cont de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit, urmarea produsă şi circumstanţele personale ale contravenientului), precum şi art. 38 alin. 3 OG nr. 2/2001 (care permite instanţei să aprecieze sancţiunea aplicată inclusiv în ipoteza în care prezumţia relativă de temeinicie a procesului verbal nu a fost răsturnată), instanţa opinează că în raport de ansamblul faptic şi cauzele producerii evenimentului descrise la pct. k) şi l) din procesul verbal de cercetare nr. 61/29.05.2012 pentru care se face răspunzător victima accidentului (filele 115-116 din dosarul nr.1704/308/2012), scopul preventiv al sancţiunii contravenţionale poate fi realizat şi prin obligarea petentei la plata cuantumului minim legal prevăzut de art. 39 alin. 4 din Legea nr. 319/2006.

Pentru aceste motive, menţinând celelalte dispoziţii ale procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţie nr. 13707/0010627/03.07.2012 întocmit de intimat, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanţa a admis în parte plângerea contravenţională, în sensul că a redus cuantumul sancţiunii amenzii contravenţionale aplicate societăţii petente prin procesul verbal contestat, de la suma de 8000 lei, la 4000 lei.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs în termen legal atât petenta SC C. SA, cât şi intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ MUREŞ.

Recurenta SC C. SA a solicitat admiterea recursului şi anularea procesului-verbal de contravenţie contestat.

În motivele de recurs, recurenta a arătat în esenţă următoarele:

1.Instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii, depăşind atribuţiile puterii judecătoreşti.

Astfel, prin interpretarea Legii nr.319/2006, instanţa de judecată adaugă la textul legal obligaţia de a prelucra planurile de prevenire şi protecţie „la data angajării”, „anual”  şi în mod arbitrar, fără a motiva, constată faptul că nu s-a modificat „forma iniţială a tematicii” şi „implicit” nu s-a efectuat prelucrarea noilor angajaţi.

Instanţa de fond s-a transformat într-un veritabil agent constatator, această poziţie a instanţei fiind contrară atât legii, cât şi practicii CEDO.

2.Cu privire la examinarea legalităţii procesului-verbal se arată faptul că, în mod eronat, instanţa a constatat faptul că au fost respectate dispoziţiile legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută în temeiul art.17 din OG nr.2/2001.

Astfel, lipsa menţiunilor privind fapta săvârşită şi data comiterii acesteia este un motiv de nulitate absolută care se constată şi din oficiu.

În mod eronat instanţa consideră că nu e necesară precizarea de către organul constatator a înscrisurilor avute în vedere la constatarea abaterilor, stabilirea identităţii noilor angajaţi la care se face referire.În cauza de faţă procesul-verbal nu conţine un text predefinit, aşa cum reţine instanţa, ci un text incomplet, din care nu se poate stabili cu exactitate fapta contravenţională.

Descrierea pur formală a contravenţiei, fără a evidenţia elementele de fapt de natură a o individualiza, echivalează cu lipsa acesteia şi atrage nulitatea procesului-verbal.

Instanţa de fond nu a analizat temeinic motivul pentru care petenta a solicitat nulitatea procesului-verbal de contravenţie, petenta nefiind convocată de agentul constatator pentru a face obiecţiuni, nedându-i-se posibilitatea de a se apăra.

Recurenta a depus la dosarul de fond înscrisuri prin care a dovedit faptul că personalul angajat a luat cunoştinţă despre planul de prevenţie şi protecţie stabilit, liste care ar fi putut fi depuse direct la ITM Mureş dacă ar fi fost convocată la data întocmirii procesului-verbal de contravenţie.

3.În ceea ce priveşte stabilirea competenţei teritoriale a ITM Mureş, instanţa de fond a constatat în mod greşit că agentul constatator avea competenţă, întrucât fapta contravenţională, respectiv neasigurarea instructajului la data angajării pentru noii salariaţi s-a produs la Braşov, şi nu în satul Seleuş, com.Daneş.

Instanţa de fond a confundat cercetarea evenimentelor care au avut ca urmare decesul şi/sau invaliditatea lucrătorilor, cu cercetarea şi aplicarea sancţiunii contravenţionale pentru nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de Legea nr.319/2006.

În drept, se invocă dispoziţiile Legii nr.319/2006, ale OG nr.2/2001 şi ale Codului de procedură civilă.

Cererea de recurs este scutită de taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar,în conformitate cu dispoziţiile art.36 din OG nr.2/2001.

Recurentul Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureş a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate şi respingerea în totalitate a plângerii contravenţionale.

În motivele de recurs, recurenta a arătat în esenţă următoarele:

Instanţa de fond nu a luat în considerare perioada îndelungată de timp în care nu a fost prelucrat planul de prevenire şi protecţie, precum şi faptul că, în cazul lucrătorilor nou angajaţi, prelucrarea planului de prevenire şi protecţie nu era prevăzută nici în tematica de instruire introductiv generală, nici în tematica instruirii la locul de muncă.

Astfel, SC C. SA a asigurat cunoaşterea şi aplicarea de către victima accidentului de muncă a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi protecţie stabilit pentru anul 2012 prin prelucrarea acestuia în data de 06.02.2012.Nici la angajarea victmei P.G., în 14.01.2008 şi nici ulterior, până la prelucrarea din 06.02.2012, nu s-a asigurat prelucrarea planului de prevenire şi protecţie curentă.Printr-o măsură coercitivă s-a efectuat prelucrarea planului de prevenire şi protecţie pentru anul 2012 abia în septembrie 2012, dar fără a se modifica tematica şi fără a se cuprinde în această prelucrare şi noii angajaţi.

Ca urmare, reducerea amenzii de către instanţa de judecată este lipsită de temei. Contravenţia săvârşită de petentă este o contravenţie de pericol, şi nu de rezultat.Prin urmare, simpla producere a unei stări de pericol este suficientă pentru existenţa contravenţiei, iar fapta este gravă chiar dacă starea de pericol creată nu s-a materializat prin acidentarea efectivă a lucrătorilor.

Se mai arată că societatea petentă a susţinut că procesul-verbal este nelegal şi netemeinic, nerezultând în niciun fel că aceasta ar regreta fapta contravenţională.

Examinând sentinţa recurată în raport de actele si lucrările dosarului, de motivele de recurs invocate, având în vedere şi dispoziţiile art.304 indice 1 Cod procedură civilă privind examinarea cauzei sub toate aspectele, instanţa constată că recursurile sunt nefondate,  pentru următoarele considerente:

Motivul de nulitate a procesului-verbal de contravenţie, invocat de recurenta SC C. SA, referitor la descrierea pur formală a contravenţie, ceea ce ar echivala cu lipsa descrierii faptei, este neîntemeiat.

Astfel, fapta contravenţională este descrisă suficient de amplu în actul constatator al contravenţiei, în care se menţionează următoarele:

-nici la angajarea victimei la data de 14.01.2008 şi nici ulterior până la prelucrarea din 06.02.2012, nu s-a asigurat prelucrarea planurilor de prevenire şi protecţie curente;

-din verificarea tematicilor pentru instruirilor introductiv generală, la locul de muncă şi periodică, rezultă că prelucrarea planului de prevenire şi protecţie nu se efectuează la angajare, ci doar în cadrul instruirilor periodice;

-tematica iniţială aprobată de angajator prevedea prelucrarea planului de prevenire şi protecţie pentru anul 2012 abia în luna septembrie a anului 2012; doar printr-o măsură coercitivă s-a efectuat prelucrarea planului de prevenire şi protecţie în data de 06.02.2012, dar fără a se modifica tematica pentru instruirea periodică şi fără a se cuprinde această prelucrare şi noilor angajaţi prin modificarea tematicilor instruirilor la angajare.

Agentul constatator nu a reţinut fapta contravenţională în mod arbitrar; procesul-verbal de contravenţie contestat este rezultatul unei ample cercetări debutate la data de 09.05.2012, ca urmare a unui accident de muncă mortal, cercetare finalizată prin întocmirea procesului-verbal de cercetare nr. 61/29.05.2012.

Cu ocazia acestei cercetări, au fost verificate o serie de documente, constând în: tematică instruire introductiv generală, plan de desfăşurare pentru instruirea introductiv generală, tematica instruirii la locul de muncă, tematica de instruire periodică pentru anul 2012 pentru instruirea muncitorilor de la formaţia conducători auto, întreţinere şi reparaţii auto din cadrul secţiei de exploatare pe linia de securitate şi sănătate în muncă, tematica de instruire periodică pentru anul 2012 pentru instruirea personalului muncitor de la formaţia maşinişti şi fişele de instruire individuală privind securitatea şi sănătatea în muncă a victimei accidentului mortal.

Neinserarea în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie a documentelor verificate de agentul constatator nu este sancţionată de lege cu nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenţie, ci doar lipsa faptei contravenţionale, astfel încât nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art.17 din OG nr.2/2001.

A mai invocat recurenta şi motivul de nulitate referitor la neconvocarea sa pentru a face obiecţiuni, nedându-i-se posibilitatea de a se apăra,  motiv care nu este întemeiat.

Astfel, legea cadru în materie contravenţională-OG nr.2/2001, nu sancţionează cu nulitatea absolută neacordarea dreptului de a formula obiecţiuni cu privire la cele reţinute în procesului verbal de contravenţie; în acest caz ar putea interveni doar sancţiunea nulităţii relative, fiind necesar însă dovedirea în cauză a faptului că vătămarea produsă nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea procesului verbal de contravenţie.

În speţă însă, petenta recurentă nu a produs o astfel de dovadă. De altfel, prin  posibilitatea acordată de lege de a formula plângere contravenţională, de a administra probe în combaterea procesului-verbal de contravenţie, i s-a asigurat acesteia dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte necompetenţa teritoriale a ITM Mureş, invocată de recurenta petentă, instanţa de fond a reţinut în mod corect competenţa agentului constatator.

Astfel, potrivit art. 42 alin. 1 din Legea nr. 319/2006), „ constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin. 2-9 se face de către inspectorii de muncă”, iar  conform art. 116 indice 1 din HG nr. 1425/11.10.2006 „ Cercetarea evenimentelor care au ca urmare decesul şi/sau invaliditatea lucrătorilor, precum şi a incidentelor periculoase care se produc pe teritoriul altor judeţe decât judeţul unde are sediul social angajatorul se va face de către inspectorul teritorial de muncă a avut loc evenimentul”.

Evenimentul s-a produs pe teritoriul judeţului Mureş, astfel încât, raportat şi la dispoziţiile art. din OG nr.2/2001 care prevăd că, „În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea”, instanţa de recurs constată că ITM Mureş avea competenţa de a constata şi aplica eventualele sancţiuni contravenţionale în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la faptul că instanţa de fond a adăugat la lege, atunci când a reţinut obligaţia petentei de a prelucra planurile de prevenire şi protecţie „la data angajării”, „anual”  şi faptul că nu s-a modificat „forma iniţială a tematicii” şi „implicit” nu s-a efectuat prelucrarea noilor angajaţi,instanţa de recurs constată că acesta este neîntemeiat.

Astfel, agentul constatator a reţinut în mod corect încălcarea de către petentă a obligaţiei prevăzute la art.13 lit.f din Legea nr.319/2006, constând în asigurarea şi controlarea de către societate a cunoaşterii şi aplicării de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii externe.

Instanţa de fond a reţinut faptul că a avut loc, în speţă, încălcarea acestei obligaţii, prin coroborarea dispoziţiilor Secţiunii a 7-a „Instruirea lucrătorilor” din Legea nr. 319/2006 cu cele ale Capitolului 5 „Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă” din HG nr. 1425/11.10.2006, din care rezultă că instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă cuprinde instruirea introductiv-generală, instruirea la locul de muncă şi instruirea periodică.

Ca urmare, instanţa de fond nu a adăugat la lege, ci a detaliat modul în care societatea petentă a înţeles să respecte prevederile legale în materia protecţiei muncii, prin prisma dispoziţiilor generale cuprinse în Legea nr. 319/2006 şi a celor speciale din HG nr. 1425/11.10.2006.

Pentru toate aceste considerente, instanţa de recurs reţine faptul că recursul declarat de petenta SC C. SA este nefondat, urmând a fi respins.

În ceea ce priveşte recursul declarat de intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureş, cu unicul motiv referitor la netemeinicia reducerii amenzii aplicate petentei prin procesul-verbal de contravenţie, instanţa constată că acesta este nefundat.

Astfel, instanţa de fond a făcut o corectă individualizare a sancţiunii contravenţionale alicate petentei prin procesul-verbal contestat, reţinând incidenţa în cauză a prevederilor art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001, potrivit cărora la aplicarea sancţiunii trebuie să se ţină cont de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire, de scopul urmărit, de urmarea produsă şi de circumstanţele personale ale contravenientului.

Având în vedere modul de săvârşire a faptei şi cauzele producerii accidentului de muncă mortal descrise în procesul verbal de cercetare nr. 61/29.05.2012, pentru care se face răspunzător victima accidentului, instanţa de fond a apreciat în mod corect că scopul preventiv al sancţiunii contravenţionale poate fi realizat şi prin obligarea petentei la plata amenzii în cuantumul minim legal prevăzut de art. 39 alin. 4 din Legea nr. 319/2006.

Este corectă susţinerea recurentului potrivit căreia simpla producere a unei stări de pericol este suficientă pentru existenţa contravenţiei, însă acest aspect nu are relevanţă la individualizarea sancţiunii contravenţionale, ce se face conform criteriilor prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001, criterii pe care instanţa de fond le-a avut în vedere atunci când a decis reducerea amenzii contravenţionale aplicate petentei, de la suma de 8000 lei la suma de 4000 lei.

Pentru toate aceste considerente, instanţa de recurs reţine faptul că recursul declarat de intimatul ITM Mureş este nefondat, urmând a fi respins.

Faţă de cele expuse anterior, în conformitate cu prevederile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, instanţa urmează să respingă ambele recursuri declarate împotriva sentinţei civile nr.9950 din data de 14.06.2013, pronunţată de Judecatoria Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursurile declarate de recurenţii SC C. S.A. şi INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ MUREŞ, împotriva sentinţei civile nr.9950 din data de 14.06.2013, pronunţată de Judecătoria Braşov, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată in şedinţă publică azi, 05.03.2014.

PREŞEDINTE  JUDECĂTOR JUDECĂTOR

S. O. A. O. R. A. A.

GREFIER

C. S.

Red.A.O.- 2.04.2014

Dact. C.S.-  3.04.2014

Judecător fond – I. C.

Domenii speta

Spete similare