Procedura insolvenţei

Potrivit art. 151 alin.8 din Codul de procedură fiscală adoptat prin OG nr. 92/2003, dreptul de gaj se dobândeşte de creditorul fiscal numai prin sechestrul înfiinţat asupra bunurilor mobile, dreptul de gaj conferindu-i creditorului fiscal, în raport de alţi creditori, aceleaşi drepturi ca şi dreptul de gaj prevăzut de dreptul comun.

Înscrierea unui aviz de garanţie, fie ipotecă mobiliară (gaj) fie ipotecă imobiliară, în Arhiva Electronică are efectul publicităţii şi opozabilităţii dreptului de garanţie faţă de terţi, însă nu are efect constitutiv de garanţie reală. Acest efect este constituit doar prin  încheierea unor acte juridice specifice, cum sunt în materie fiscală, dispoziţia, ordinul, decizia, hotărârea judecătorească, procesul verbal de instituire a garanţiei reale.

De asemenea, nu este întemeiată nici susţinerea afirmată pe terenul reglementat de art. 36 din Legea 99/1999, care ar consacra un privilegiu al statului pentru creanţele izvorând din impozite, taxe şi alte obligaţii fiscale, deoarece privilegiul la  care se referă acesta nu este reglementat în mod expres de lege, ci dispoziţia mai sus enunţată din Legea 99/1999 se referă la ipoteza priorităţii pe care un creditor o are asupra garanţiei reale instituite asupra unui bun din momentul în care privilegiul îndeplineşte condiţia de publicitate prin înscrierea acestuia la arhivă sau prin posesia bunului. Această normă reglementează ordinea în care creditorii garantaţi, fie că garanţia este constituită în temeiul unui contract de garanţie, fie în temeiul unui privilegiu prevăzut de lege, vin în concurs pentru executarea silită în vederea satisfacerii creanţelor lor asupra aceluiaşi bun.

Pe de altă parte, Curtea relevă că privilegiul legal nu se prezumă, ci trebuie să rezulte ex lege.

Prin decizia nr. 268/A/03.04.2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, a fost respins recursul împotriva sentinţei civile nr. 193/27.01.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 7120/108/2013/a1, instanţa de apel reţinând, în esenţă, următoarele:

Prin sentinţa apelată s-a respins contestaţia formulată de creditoarea contestatoare GRFP Timişoara în contradictoriu cu debitoarea SC S.N. SA, în insolvenţă, reprezentată prin lichidator judiciar E SPRL Arad, împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitoarei.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că cele constatate de administratorul judiciar se confirmă, în sensul că la dosarul cauzei contestatoarea, în calitate de creditoare, a anexat declaraţiei sale de creanţă Avizele de garanţie iniţiale nr. 2009-00011374022450-VGM, nr. 2010-00012756172552-MDI, nr. 2010-00012032252138-ZOM şi nr. 2013-00025735692761-ZJN prin care a dovedit înscrierea în Arhiva Electronică de Garanţii reale mobiliare a creanţelor fiscale deţinute faţă de debitoarea SC S.N. S.A. – societate în insolvenţă, însă la rubrica nr. 6 din aceste avize „Descrierea bunului în garanţie”, nu se identifică înscris nici un fel de bun.

În aceste condiţii, garanţia este înfiinţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2279 şi art. 2324 cod civil care reglementează în mod clar garanţiile reale mobiliare.

Potrivit dispoziţiilor art. 121, alin. 1, pct. 2 din Legea nr. 85/2006 „Fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine: creanţele creditorilor garantaţi, cuprinzând tot capitalul, dobânzile, majorările şi penalităţile de orice fel, precum şi cheltuielile, pentru creanţele născute înainte de deschiderea procedurii”.

Mai mult, potrivit dispoziţiile art. 121, alin. 2 din aceeaşi lege „ În cazul în care sumele realizate din vânzarea acestor bunuri ar fi insuficiente pentru plata în întregime a respectivelor creanţe garantate, creditorii vor avea, pentru diferenţă, creanţe chirografare care vor veni în concurs cu cele cuprinse în categoria corespunzătoare, potrivit naturii lor, prevăzute la art. 123, şi vor fi supuse dispoziţiilor art. 41.

Prin urmare, lipsa garanţiei asupra oricărui bun transformă orice creditor garantat în creditor chirografar, potrivit celor mai sus reţinute, situaţie în care se regăseşte şi creditoarea-contestatoare din prezenta cauză.

Judecătorul sindic a mai constatat că nici dispoziţiile art. 72 nu au fost încălcate, dimpotrivă, prin acest articol s-a instituit obligaţia identificării şi descrierii garanţiei, prin urmare practicianul în insolvenţă are obligaţia verificării acestei garanţii, nu a sumelor înscrise în actele de garanţie.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel creditoarea DGRFP Timişoara – AJFP Arad, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii contestaţiei, respectiv a cererii de înscriere în tabelul preliminar a apelantei, în calitate de creditor garantat pentru suma de 4.269 lei (din totalul de 37.366 lei), care să fie înscrisă la masa credală a debitoarei cu rangul de preferinţă prevăzut de dispoziţiile art. 121 alin.1 pct.2 din Legea 85/2006.

În motivare, arată că instanţa de fond în mod greşit a respins contestaţia formulată împotriva tabelului preliminar reţinând că deşi creanţa garantată a fost înregistrată în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare aceasta nu este o creanţă garantată deoarece, la rubrica nr. 6 din aceste avize -„Descrierea bunului în garanţie", nu se identifică nici un fel de bun, consideră că prin acest raţionament aceasta se contrazice ia însăşi.

Prin considerentele sentinţei instanţa de fond tot în mod eronat reţine că garanţia este înfiinţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2279 şi art. 2324 din Codul civil.

În tabelul preliminar al creanţelor publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă apelanta nu a fost înscrisă ca şi creditor garantat pentru suma de 4.269 lei încălcându-se astfel prevederile art. 72 şi art. 121 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 85/2006.

La momentul înregistrării declaraţiei de creanţă, a anexat acesteia titlurile executorii în baza cărora a solicitat înscrierea la masa credală. Din documentele anexate au fost şi avizele de garanţie iniţiale nr. 2009-00011374022450-VGM, nr. 2010-00012756172552-MDI, nr. 2010-00012032252138-ZOM şi nr. 2013-00025735692761-ZJN, care au fost înregistrate în temeiul art. 230 din Codul de procedură fiscală.

În consecinţă, creanţa apelantei este garantată fiind notată în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare. Acest lucru este întărit şi de prevederile art. 36 din Legea nr. 99/1999.

La art. 36 din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice se prevede în mod imperativ că „ orice creditor care, fără a fi parte într-un contract de garanţie, are un privilegiu prin simplul efect al legii, inclusiv privilegiul statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale pentru creanţele provenite din impozite, taxe, amenzi şi din alte sume ce reprezintă venituri publice ce le sunt datorate, are prioritate asupra garanţiei reale a creditorului asupra bunului în cauză numai în momentul în care privilegiul îndeplineşte condiţia de publicitate prin înscrierea acestuia la arhiva sau prin posesia bunului.

Din cele de mai sus rezultă că debitele sale prin faptul că au fost înscrise în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare îndeplinesc condiţia de publicitate prin înscrierea acestora la arhivă sunt garantate fiind privilegiate prin simplu efect al legii.

Examinând apelul declarat de contestatoare prin prisma motivelor invocate în fapt şi în drept precum şi dispoziţiilor art. 476 -482 noul C.proc.civ., Curtea constată că apelul este nefondat urmând a fi respins.

Astfel, contestatoarea critică hotărârea primei instanţe pentru neconsidrarea ca şi garantată a creanţei declarate de această contestatoare, în sumă de 4.269  lei, invocând că a înregistrat la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, garanţia sa, potrivit avizelor de garanţie iniţiale.

Această susţinere a contestatoarei este neîntemeiată, întrucât ceea ce a publicat la Arhiva Electronică contestatoarea obţinând avizul de garanţie iniţial, este materializarea opozabilităţii titlurilor sale executorii, iar nu concretizarea unei garanţii reale constând în ipotecă mobiliară sau imobiliară.

Aceasta întrucât nici contestatoarea nu a indicat Arhivei Electronice şi nici aceasta din urmă nu a consemnat obiectul material al acestor garanţii constând în bunuri mobile sau imobile.

De altfel, nici în primă instanţă şi nici în faţa instanţei de apel contestatoarea nu a reuşit să ateste prin procese-verbale de instituire a sechestrului asupra bunurilor mobile ale debitoarei sau prin ipoteci imobiliare că deţine una sau mai multe garanţii reale împotriva debitoarei.

Ceea ce  a depus contestatoarea la dosar, sunt avizele de garanţie iniţiale care, însă, nu se referă la bunuri ci la titluri executorii (filele 8-21 dosar tribunal).

Potrivit art. 151 alin.8 din Codul de procedură fiscală adoptat prin OG nr. 92/2003, dreptul de gaj se dobândeşte de creditorul fiscal numai prin sechestrul înfiinţat asupra bunurilor mobile, dreptul de gaj conferindu-i creditorului fiscal, în raport de alţi creditori, aceleaşi drepturi ca şi dreptul de gaj prevăzut de dreptul comun.

Pe de altă parte, înscrierea unui aviz de garanţie, fie ipotecă mobiliară (gaj) fie ipotecă imobiliară, în Arhiva Electronică are efectul publicităţii şi opozabilităţii dreptului de garanţie faţă de terţi, însă nu are efect constitutiv de garanţie reală. Acest efect este constituit doar prin  încheierea unor acte juridice specifice, cum sunt în materie fiscală, dispoziţia, ordinul, decizia, hotărârea judecătorească, procesul verbal de instituire a garanţiei reale.

De asemenea, nu este întemeiată nici susţinerea apelantei afirmată pe terenul reglementat de art. 36 din Legea 99/1999, care ar consacra în favoarea apelantei un privilegiu al statului pentru creanţele izvorând din impozite, taxe şi alte obligaţii fiscale, deoarece privilegiul la  care se referă apelanta, nu este reglementat în mod expres de lege, ci dispoziţia mai sus enunţată din Legea 99/1999 se referă la ipoteza priorităţii pe care un creditor o are asupra garanţiei reale instituite asupra unui bun din momentul în care privilegiul îndeplineşte condiţia de publicitate prin înscrierea acestuia la arhivă sau prin posesia bunului. Această normă reglementează ordinea în care creditorii garantaţi, fie că garanţia este constituită în temeiul unui contract de garanţie, fie în temeiul unui privilegiu prevăzut de lege, vin în concurs pentru executarea silită în vederea satisfacerii creanţelor lor asupra aceluiaşi bun.

Pe de altă parte, Curtea relevă că privilegiul legal nu se prezumă, ci trebuie să rezulte ex lege.

Domenii speta

Spete similare