Procedura insolventei

Potrivit disp. art. 389 alin. 1 cod procedură civilă vechi, executarea silită, chiar începută se perimă, efectul juridic fiind acela că o perimare nu întrerupe cursul prescripţiei executării silite, ori, potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege şi odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii, iar potrivit art. 3 alin. 1 din acelaşi decret termenul general al prescripţiei este de 3 ani.

Sunt incidente şi disp. art. 6 din Decretul nr. 167/1958 care stabileşte că dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani, iar înăuntrul acestui termen, deşi a început executarea silită, aceasta s-a perimat de drept, respectiv art. 7 din Decretul nr. 167/1958 care precizează că prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită.

Prescripţia nu este întreruptă, dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea” iar potrivit art. 17 din acelaşi decret, întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o. După întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie.

Potrivit Deciziei civile nr. 724/A/06.11.2014, Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă a respins apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 424/16.06.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 9264/108/2013, cu următoarea motivare:

Prin sentinţa civilă nr. 424/16.06.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 9264/108/2013, s-a respins excepţia de necompetenţă materială a judecătorului sindic în prezenta procedură instituită în scopul definit la art. 2 din Legea nr. 85/2006; s-au admis excepţiile de perimare şi de prescripţie a dreptului la executare silită a creanţei creditoarei SC R SA Arad; s-a dispus lichidatorului îndepărtarea din acest tabel a creditoarei SC R SA Arad.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că raportat la disp. art. 2 din Legea nr. 85/2006, că legea insolvenţei este o lege care se referă la o executare silită colectivă, astfel că susţinerile creditoarei sunt eronate şi a respins excepţia de necompetenţă invocată. De asemenea, potrivit disp. art. 149 din Legea nr. 85/2006, dispoziţiile legii insolvenţei se completează cu cele ale codului de procedură civilă, însă art. 373 alin. 3 nu se aplică, fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 2 mai sus menţionat.

Judecătorul sindic a mai constatat că, deşi a fost menţionat faptul emiterii mai multor somaţii în dosarul execuţional, acestea nu au fost dovedite, motivul pentru care executarea silită nu a fost posibilă neavând relevanţă în speţă; că executarea silită se face în baza unor titluri executorii anterioare intrării în vigoare a noului cod civil şi a noului cod de procedură civilă, prin urmare prevederile vechiului cod de procedură sunt aplicabile.

Procedura simplificată a insolvenţei debitoarei SC Clar  Vest Construct SRL s-a deschis la data de 09.12.2013, potrivit încheierii civile nr. 908/CC, termenul maxim de depunere a declaraţiilor de creanţă fiind stabilit la maximul celor 45 de zile prevăzute de lege, astfel că şi sub acest aspect se poate aprecia că cererea a fost depusă tardiv, la două zile după termenul stabilit de judecătorul sindic, în speţă nefiind depusă şi o cerere de repunere în termen, iar declaraţia de creanţă nu a fost transmisă prin poştă, ci depusă direct la Registratura Tribunalului Arad.

Pe de altă parte, titlurile care se execută sunt din 05.11.2009, respectiv 18.03.2010, iar dosarul execuţional la BEJ G.A.G. a fost format în anul 2010; nu a fost făcută dovada datei la care s-a cerut executarea silită şi nu au fost dovedite acte de executare silită întreprinse în dosarul execuţional nr. 41/2010, deşi acestea au fost cerute în mod expres de către judecătorul sindic, concluzia fiind aceea că astfel de acte nu au existat, a apreciat că potrivit disp. art. 389 alin. 1 cod procedură civilă vechi, în speţă nu a fost făcută dovada nici unui act de executare silită, prin urmare, executarea silită, chiar începută s-a perimat, efectul juridic fiind acela că o perimare nu întrerupe cursul prescripţiei executării silite, ori, potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege şi odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii, iar potrivit art. 3 alin. 1 din acelaşi decret termenul general al prescripţiei este de 3 ani. Conform disp. art. 6 din Decretul nr. 167/1958 dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani, iar înăuntrul acestui termen, deşi a început executarea silită, aceasta s-a perimat de drept.

Potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958 prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită, în speţă fiind vorba despre data pronunţării ordonanţelor de mai sus. Potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958 „Prescripţia se întrerupe: a) prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia”, recunoaştere nedovedită; „b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent”, întrerupere efectuată în anul 2009, termen de la care începe să curgă un nou termen de 3 ani;” c) printr-un act începător de executare.

Prescripţia nu este întreruptă, dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea” iar potrivit art. 17 din acelaşi decret, întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o. După întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie.

Astfel, termenul de prescripţie pentru sumele pretinse prin declaraţia de creanţă, s-a împlinit cel mai târziu la 17.03.2013, înainte de data deschiderii prezentei proceduri.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel creditoarea SC R SA, solicitând admiterea apelului şi, în rejudecarea fondului, schimbarea, în tot, a sentinţei apelate, în sensul de a i se admite creanţa totală, în cuantum de 23.236,63 de lei, pe care o are faţă de S.C. C.V.C. S.R.L. şi să se dispună înscrierea sa la masa credală (pe tabelul creditorilor).

În motivarea apelului se arată că în fapt, creanţa totală de 23.236,63 de lei, în baza unor hotărâri judecătoreşti ce au fost depuse la dosarul de fond, însă instanţa de fond a reţinut că apelanta nu s-a regăsit pe lista creditorilor depusă la dosar de administratorul statutar al debitoarei, aşa încât nu se poate considera că a avut loc o recunoaştere a acestei datorii de către debitoare.

Consideră că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere că cele 2 creanţe, care însumează 23.236,63 de lei, nu trebuiau să fie recunoscute de către debitoare, cum, în mod eronat, a reţinut, pe motiv că ambele au fost stabilite prin hotărâri judecătoreşti, devenite irevocabile prin neatacare, la data deschiderii procedurii insolvenţei, ambele creanţe fiind certe, lichide şi exigibile şi se aflau în executare silită; că judecătorul sindic a fost investit de către debitoare cu o cerere de chemare în judecată, care priveşte, exclusiv, deschiderea procedurii falimentului, motiv pentru care instanţa nu poate depăşi limitele cererii cu care a fost investită; că potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 134/2010, obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în aplicarea principiului disponibilităţii, reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual şi limitele cererii de chemare în judecată, instanţa trebuind să se pronunţe numai asupra cererilor formulate. Mai mult, instanţa de fond nu are competenţa de a se pronunţa asupra împlinirii termenului de prescripţie, precum şi asupra perimării executării. Împlinirea termenului de prescripţie a executării silite, precum şi perimarea executării silite se constată, potrivit dispoziţiilor art. 389 alin. 1 raportate la art. 373 alin. 3 din vechiul Cod de procedură civilă, numai de către instanţa de executare, la cererea oricărei părţi interesate, prin încheiere dată cu citarea părţilor, iar instanţa de fond nu are competenţa materială de a soluţiona contestaţii la executare şi nici pentru a se pronunţa asupra altor cereri în legătură cu executarea silită, iar astfel de cereri nici nu au fost formulate, că obligaţia privind notificarea tuturor creditorilor este prevăzută, în mod expres şi imperativ, la art. 61 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, obligaţie pe care administratorul judiciar nu şi-a îndeplinit-o.

Apelanta mai arată că imediat ce a luat cunoştinţă de deschiderea insolvenţei împotriva debitoarei, a introdus cerere de admitere a creanţei totale, în cuantum de 23.236,63 de lei, pe care o are faţă de debitoare; că art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 prevede că numai în ceea ce priveşte părţile, citarea şi comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor şi notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Or, până la data introducerii cererii de admitere a creanţei totale (25 februarie 2014), apelanta nu a avut calitatea de parte în dosarul nr. 9264/108/2013, aflat pe rolul Tribunalului Arad şi nu a avut acces la acesta, motiv pentru care nicio hotărâre pronunţată, până la data de 25 februarie 2014, nu îi poate fi opozabilă. În plus, legiuitorul a înţeles să permită repunerea în termen în situaţia în care partea interesată a fost decăzută din dreptul de a mai îndeplini un act de procedură în situaţia că a fost împiedicată, printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, să îndeplinească acel act.; că trebuia să se regăsească pe lista creditorilor S.C. C.V.C. S.R.L., listă care trebuia să fie depusă de către debitoare.

Apelanta arată că s-a întrerupt cursul prescripţiei, în temeiul art. 405 ind. 2 alin. (1) lit. b) din vechiul Cod de procedură civilă, „pe data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul executoriu" şi până la data de 17 februarie 2014, când BEJ G.A.G. a constatat că împotriva debitoarei S.C. C.V.C. S.R.L. a fost deschisă procedura reglementată de Legea nr. 85/2006, iar această constatare a făcut obiectul procesului verbal din 17 februarie 2014, încheiat în Dosarul execuţional nr. 41/2010.

Invocând dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi art. 405 ind. 2 alin. 2 din vechiul Cod de procedură civilă, arată că anterior introducerii cererii de înscriere la masa credală, cererea de executare silită nu a fost respinsă sau anulată, nu s-a constatat perimarea ei de către instanţa de executare, prin hotărâre judecătorească, şi nu există nicio dovadă ca apelanta să fi renunţat la ea. Dimpotrivă, procesul verbal din 17 februarie 2014, încheiat de BEJ G.A.G., în dosarul execuţional nr. 41/2010, face dovada că executarea silită a fost începută împotriva debitoarei, încetând numai la data la care executorul judecătoresc a constatat că împotriva debitoarei a fost deschisă procedura reglementată de Legea nr. 85/2006.

Apelanta menţionează că s-a adresat executorului judecătoresc cu o cerere de executare silită a bunurilor debitoarei, în interiorul termenului de prescripţie de 3 ani, motiv pentru care termenul de prescripţie a fost întrerupt şi a formulat, cu regularitate, numeroase cereri de stăruinţă în continuarea executării silite, executorul emiţând somaţii prin care a solicitat debitoarei să achite creanţele, aceste somaţii constituind acte de executare ce au condus la întreruperea cursului perimării; că imposibilitatea executării creanţelor s-a datorat atât suspendării activităţii debitoarei o perioadă lungă de timp, cât şi a lipsei din patrimoniu a unor bunuri care să poată fi urmărite silit; că apelanta a manifestat diligenţă în continuarea executării silite.

În subsidiar, învederează că, în cuprinsul procesului verbal din 17-februarie 2014, încheiat de BEJ G.A.G., în dosarul execuţional nr. 41/2010, s-a strecurat o eroare materială, în sensul că în loc de Ordonanţa nr. 9.672 din 05 noiembrie 2009, pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 12114/55/2009, a fost menţionată, în mod eronat, Ordonanţa nr. 11.372 din 10 noiembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 16323/55/2011, dar că sumele menţionate în cuprinsul procesului verbal sunt identice .

Analizând actele şi lucrările dosarului în baza art. 476-479 din noul Cod de procedură civilă, în raport de motivele invocate de către creditoarea SC R SA, Curtea constată că acesta este nefondat.

Astfel, aşa cum corect s-a arătat la fond, dispoziţiile art. 149 din Legea nr. 85/2006 stabilesc că cele cuprinse în legea insolvenţei se completează cu cele ale codului de procedură civilă, în măsura compatibilităţii lor.

Judecătorul sindic fiind învestit cu analiza cererii de admitere a creanţei, este ţinut să facă aprecieri asupra temeiniciei acesteia, ceea ce, în speţă, s-a şi efectuat.

Reproşul adus de apelantă faptului că prima instanţă şi-a depăşit atribuţiile, este străin de atribuţiile pe care judecătorul sindic le are conform legii.

În plus, explică judecătorul fondului, expres, care sunt motivele pentru care este prescrisă creanţa, în ce condiţii o constată şi care sunt temeiurile de drept.

Nici în apel, creditoarea nu acoperă viciile reţinute la fond şi nu face dovada faptului că a fost menţionat faptul emiterii mai multor somaţii în dosarul execuţional.

Aşa cum s-a arătat, procedura simplificată a insolvenţei debitoarei SC C.V.C. SRL s-a deschis la data de 09.12.2013, potrivit încheierii civile nr. 908/CC, termenul maxim de depunere a declaraţiilor de creanţă fiind stabilit la maximul celor 45 de zile prevăzute de lege, astfel că şi sub acest aspect se poate aprecia că cererea a fost depusă tardiv, la două zile după termenul stabilit de judecătorul sindic, în speţă nefiind depusă şi o cerere de repunere în termen, iar declaraţia de creanţă nu a fost transmisă prin poştă, ci depusă direct la Registratura Tribunalului Arad.

De asemenea, titlurile la care se face referire sunt din 05.11.2009, respectiv 18.03.2010, iar dosarul execuţional la BEJ G.A.G. a fost format în anul 2010, însă, la dosar nu a fost făcută dovada datei la care s-a cerut executarea silită şi nu au fost dovedite acte de executare silită întreprinse în dosarul execuţional nr. 41/2010, deşi acestea au fost cerute în mod expres de către judecătorul sindic, concluzia fiind aceea că astfel de acte nu au existat, a apreciat că potrivit disp. art. 389 alin. 1 cod procedură civilă vechi, în speţă nu a fost făcută dovada nici unui act de executare silită, prin urmare, executarea silită, chiar începută s-a perimat, efectul juridic fiind acela că o perimare nu întrerupe cursul prescripţiei executării silite, ori, potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege şi odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii, iar potrivit art. 3 alin. 1 din acelaşi decret termenul general al prescripţiei este de 3 ani.

Sunt, într-adevăr, incidente şi disp. art. 6 din Decretul nr. 167/1958 care stabileşte că dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani, iar înăuntrul acestui termen, deşi a început executarea silită, aceasta s-a perimat de drept, respectiv art. 7 din Decretul nr. 167/1958 care precizează că prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită, în speţă fiind vorba despre data pronunţării ordonanţelor de mai sus.

Ori, prescripţia nu este întreruptă, dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea” iar potrivit art. 17 din acelaşi decret, întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o. După întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie.

Ca urmare, termenul de prescripţie pentru sumele pretinse prin declaraţia de creanţă, s-a împlinit cel mai târziu la 17.03.2013, înainte de data deschiderii prezentei proceduri.

Pentru aceste considerente, cum în apel nu s-au învederat aspecte care să conducă la admiterea acestuia, nu s-a administrat nicio probă, deşi prima instanţă arată expres ce înscrisuri erau necesare stabilirii unei stări de fapt conforme cu susţinerile creditoarei, în baza art. 480 din noul Cod de procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat apelul.

Domenii speta

Spete similare