Verificarea măsurilor preventive în cursul judecăţii. Încălcarea dispoziţiilor privind publicitatea şedinţei de judecată. Nulitate absolută.

Decizie 31 din 20.11.2014


Prin încheierea din data de 18.11.2014 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Alexandria s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor SF şi SI şi în baza art. 207 alin. 4 Cod procedură penală a fost menţinută această măsură.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 207 alin. 6, C. proc. pen., în tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu.

Analizând măsura preventivă luată faţă de inculpații SF și SI, s-a apreciat că aceasta este legală si temeinică, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a inculpaților se menţin, nu s-au modificat până la acest moment procesual, şi impun în continuare măsura privativă de libertate menţionată.

Astfel, din materialul probator administrat până la acest moment procesual, s-a reţinut că în data de 04.08.2014, în jurul orelor 03:08, inculpatul SF şi-a însuşit un pahar, în valoare de 10 lei, din incinta cazinoului M. ce aparţine S.C. … SRL, din Municipiul A., după care, în aceeaşi dată, în jurul orelor 03:10, inculpatul SF şi inculpatul minor SI au deposedat prin violenţă de suma de 360 lei şi de cheile autoturismului marca Dacia Logan ce funcţionează în regim de taxi, pe persoana vătămată O.V.R. , cauzându-i leziuni ce au necesitat 6-7 (şase-şapte) zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, în timp ce persoana vătămată îi transporta pe cei doi, cu autoturismul menţionat.

De asemenea, s-a constat că menţinerea  măsurii  preventive este necesară în vederea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicării sustragerii inculpaților de la judecată și prevenirii săvârşirii unei noi infracţiuni.

Pe de altă parte, s-a apreciat că măsura preventivă este, în continuare, proporţională cu gravitatea acuzaţiei - în sensul că inculpații SF și SI sunt cercetați pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b din Cod penal şi art. 233 - art. 234 alin. 1 lit. d şi e din Cod penal, respectiv pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 233 - art. 234 alin. 1 lit. d şi e din Cod penal.

Faptele se caracterizează în concret, printr-o periculozitate semnificativă, astfel că sunt îndeplinite, în continuare, condiţiile prevăzute de art. 202 alin. 3 C. proc. pen.

Faţă de considerentele expuse, apreciind că măsura preventivă a arestării preventive dispusă faţă de inculpații SF şi SI este legală si temeinică, precum şi verificând subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea acestei măsuri, caracterul necesar şi proporţional al acesteia cu gravitatea acuzaţiei şi scopul urmărit, în baza art.348 alin. 2 raportat la art.207 Cod de procedură penală s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor, fiind menţinută starea de arest.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie SF., declaraţia sa privind declararea căii de atac fiind consemnată în procesul verbal încheiat după pronunţarea încheierii, la Judecătoria Alexandria. Contestaţia nu a fost motivată în scris, motivele acesteia fiind susţinute oral de apărătorul din oficiu al inculpatului.

Sintetizând susţinerile orale ale apărătorului, se reţine că inculpatul critică încheierea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie, având în vedere că în opinia sa temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, a recunoscut şi regretat faptele săvârşite. În subsidiar, se solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai uşoară, respectiv arestul la domiciliu.

La termenul de judecată a fost depusă la dosar contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria împotriva aceleiaşi încheieri.

În motivarea contestaţiei, parchetul a arătat că prin rechizitoriul emis la data de 25.09.2014 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor SF fără antecedente penale, pentru infracţiunile de furt calificat prev. şi ped. de art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b din Cod penal şi tâlhărie calificată prev. şi ped. de art. 233 - art. 234 alin. 1 lit. d şi e din Cod penal, cu aplic. art. 77 lit. d din Cod penal, totul cu aplic. art. 38 alin. 1 din Cod penal şi SI. fără antecedente penale, pentru infracţiunea de tîlhărie calificată prev. şi ped. de art. 233 - art. 234 alin. 1 lit. d şi e din Cod penal, cu aplic. art. 113 şi urm. din Cod penal.

Prin încheierea din data de 13.11.2014, judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecăţii în cauză.

Cu toate că a dispus începerea judecăţii, totuşi la data de 18.11.2014, în mod greşit s-a dispus de către judecătorul de cameră preliminară verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaţilor susmenţionaţi, pronunţându-se astfel, în camera de consiliu încheierea din 18.11.2014 prin care s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de cei doi inculpaţi, cu consecinţa menţinerii măsurii arestării preventive a acestora.

Se constată că hotărârea pronunţată este lovită de nulitatea absolută prev. de art. 281 alin. 1 lit. c din CPP în contextul în care, depăşind faza procedurii de cameră preliminară, judecata devenea publică, impunându-se astfel ca judecata să se efectueze în şedinţă publică.

De altfel, se constată că şi pronunţarea încheierii a fost dată în camera de consiliu şi nu în şedinţă publică, contrar dispoziţiilor legale.

Având în vedere că, în conformitate cu disp. art. 205 alin. 5 CPP, contestaţia formulată de procuror prin care s-a dispus revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluţionează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispusă anterior, or situaţia din cauza de faţă (în contextul în care arestarea inculpaţilor expiră la data de 19.11.2014, ora 00.00, iar termenul pentru soluţionarea constestaţiei unuia dintre inculpaţi se soluţionează la data de 20.11.2014) este pretabilă raţionamentului juridic învederat de legiuitor, în sensul prevenirii punerii în libertate a unor persoane periculoase, se impune soluţionarea de urgenţă a contestaţiei, având în vedere că măsura arestării preventive a inculpaţilor expiră astăzi, la ora 00.00.

Faţă de cele susmenţionate Parchetul solicită admiterea contestaţiei formulată, desfiinţarea încheierii pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din data de 18.11.2014 din cadrul Judecătoriei Alexandria, cu consecinţa constatării, urmare rejudecării cauzei, a legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţi şi menţinerii măsurii arestării preventive a acestora.

Examinând contestaţiile, prin prisma motivelor invocate şi în baza art. 4251 Cod procedură penală, tribunalul le apreciază ca fiind întemeiate având în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 25.09.2014, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor SF şi SI pentru infracţiunile deja arătate.

În cursul urmăririi penale, prin încheierea nr. 92 din 10.09.2014 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Alexandria, definitivă prin încheierea nr. 59 din 11.09.2014 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Teleorman, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria şi s-a dispus măsura arestării preventive faţă de inculpaţii SF pe o perioadă de 30 de zile,  de la data de 10.09.2014 până la data de 09.10.2014 şi SI pe o perioadă de 20 de zile, de la data de 10.09.2014 până la data de 29.09.2014.

După înregistrarea dosarului la instanţa de fond, judecătorul de cameră preliminară de la această instanţă, prin încheierea din data de 26 septembrie 2014 a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă împotriva inculpaţilor şi a menţinută această măsură în continuare, încheierea rămânând definitivă prin încheierea penală nr. 67 din 29.09.2014 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Teleorman. De asemenea, în cursul procedurii de cameră preliminară, prin încheierea din 21.10.2014, definitivă prin încheierea nr. 84 din 28.10.2014 a judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Teleorman, s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor şi a fost menţinută această măsură în continuare.

Prin încheierea din data de 13.11.2014, definitivă, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Alexandria, în baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. … al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria privind pe inculpaţii SF şi SI, dispunându-se începerea judecăţii.

Încheierea de sesizare a instanţei este definitivă, în raport de dispoziţiile art. 347 Cod procedură penală, în cauză aceasta fiind definitivă din data de 13.11.2014.

Astfel, prin această încheiere, judecătorul de cameră preliminară s-a desesizat, cauza de la acea dată fiind în faza procesuală de judecată.

Prin încheierea din data de 18.11.2014 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Alexandria s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor SF şi SI şi în baza art. 207 alin. 4 Cod procedură penală a fost menţinută această măsură.

În aceste condiţii se constată că deşi cauza se afla în faza de judecată, dispunându-se în mod definitiv începerea judecăţii prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 13.11.2014, în mod nelegal prima instanţă a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaţilor potrivit dispoziţiilor legale ce reglementează verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară, respectiv în temeiul art. 207 Cod procedură penală.

Potrivit art. 208 alin. 1 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară înaintează dosarul instanţei de judecată cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea măsurii preventive iar alin. 2 al aceluiaşi articol prevede că instanţa de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menţinerea măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.

Astfel, în raport de aceste dispoziţii, instanţa de fond avea obligaţia de a verifica măsura preventivă dispusă împotriva inculpaţilor potrivit dispoziţiilor legale ce reglementează această procedură în cursul judecăţii.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 203, 208 şi 352 Cod procedură penală, rezultă că prezenta cauză trebuia soluţionată de instanţa de judecată şi nu de judecătorul de cameră preliminară, în şedinţă publică, iar pronunţarea se impunea a fi fost făcută în şedinţă publică.

Procedând la soluţionarea cauzei de către judecătorul de cameră preliminară, în camera de consiliu şi pronunţând încheierea în camera de consiliu, prima instanţă a soluţionat cauza cu încălcarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată şi publicitatea şedinţei.

Aceste încălcări determină, conform dispoziţiilor art. 281 Cod procedură penală, aplicarea nulităţii absolute.

În consecinţă, cum încheierea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor a căror nerespectare se sancţionează cu nulitatea absolută, în baza art. 280 Cod procedură penală, urmează a se constata nulitatea acesteia.

Tribunalul reţine că potrivit art. 280 alin. 3 Cod procedură penală, atunci când constată nulitatea unui act, organul judiciar dispune, când este necesar şi dacă este posibil, refacerea acelui act cu respectarea dispoziţiilor legale.

În cauză, însă, dat fiind că măsura arestării preventive a fost verificată anterior şi menţinută de judecătorul de cameră preliminară (pe o perioadă de cel mult 30 de zile) la data de 21.10.2014, durata acesteia a expirat la data de 19.11.2014, anterior soluţionării prezentelor contestaţii, nu mai este posibilă verificarea legalităţii şi temeiniciei acestei măsuri şi eventual menţinerea acesteia în actualul cadru procesual.

Pe de altă parte, având în vedere că durata măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpaţi de judecătorul de cameră preliminară a expirat, în condiţiile art. 241 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, urmează a se constata încetată de drept, la data de 19.11.2014, măsura arestării preventive a inculpaţilor SF şi SI, măsură dispusă prin încheierea nr. 92 din 10.09.2014 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Alexandria şi menţinută în cursul procedurii de cameră preliminară prin încheierile din 26.09.2014 şi 21.10.2014 de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Alexandria.

Ca urmare, în baza art. 241 alin. 2 Cod procedură penală, se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor SF şi SI andu Felinar şi Stoica Ion de sub puterea mandatelor de arestare preventivă emise, dacă nu sunt reţinuţi ori arestaţi în altă cauză.