Recurs-drept de creanta

Dosar nr. 34747/4/2012

 R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUCUREŞTI

SECŢIA  A VI-A CIVILĂ

Decizia civilă nr.2112

Şedinţa publică de la 20.05.2014

Tribunalul constituit din :

PREŞEDINTE: V M A

JUDECĂTOR: P R

JUDECĂTOR: B I

GREFIER: I G

Pe rol se află soluţionarea cererii de recurs formulate de recurenta-pârâtă E E M S.A. împotriva sentinţei civile nr.12891/03.12.2013 pronunţată de Judecătoria Storului 4 Bucureşti în dosarul nr. 34747/4/2012, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B – M I, având ca obiect acţiune în constatare şi pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la ordinea listei de şedinţă, au răspuns recurenta-pârâtă, prin consilier juridic T O, care depune delegaţie la dosar, şi intimatul-reclamant, prin avocat C C N, care depune împuternicire avocaţială la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă, după care,

Recurenta-pârâtă, prin consilier juridic, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum total de 313,89 lei, respectiv ordinele de plată nr. XKT103/30.04.2014 şi nr. XKT104/30.04.2014 emise de C E PLC şi timbre judiciare în valoare de 6 lei.

Tribunalul constată că cererea de recurs este legal timbrată, conform dispoziţiilor din rezoluţia din 14.03.2014 şi cu respectarea prevederilor art.19 din Legea nr. 146/1997.

În temeiul art.316 coroborat cu art.295 alin. 1 teza I din Codul de procedură civilă  din anul 1865, aplicabil în caauză potrivit art.3 alin.1 din Legea nr.76/2012, tribunalul constată că faţă de limitele învestirii nu are calitatate de parte în recurs E D M S.A. şi dispune rectificarea în acest sens a datelor din aplicaţia Ecris.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepţii de invocat şi probe noi de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta-pârâtă, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei recurate şi  respingerea cererii de chemare în judecată în ceea ce o priveşte, ca neîntemeiată. De asemenea, solicită obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată din recurs, constând în taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat, menţinerea sentinţei atacate, ca temeinică şi legală, şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată din recurs, reprezentând onorariu de avocat în sumă de 1200 lei, pentru dovada căruia depune la dosar chitanţa nr. 02/14.05.2014 eliberată de Cab. Av. N C C. Totodată, depune la dosar note de şedinţă.

Tribunalul în temeiul art.150 din Codul de procedură civilă din anul 1865, aplicabil în cauză potrivit art.3 alin.1 din Legea nr.76/2012, declară dezbaterile închise şi reţine cauza spre soluţionare.

T R I B U N A L U L,

Prin cererea formulată la data de 19.10.2012, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti sub nr.34747/4/2012, reclamantul B-M I a chemat în judecată pe pârâta E M S.A. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să constate că pârâta nu are un drept de creanţă asupra sumei de 5096,60 lei din factura fiscală  nr.22920133/19.03.2012.

În drept, s-au invocat prevederile art.111 din Codul de procedură civilă din anul 1865.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 25.03.2013 pârâta E  M S.A. a invoact excepţia insuficientei timbrări şi excepţia inadmisibilităţii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În drept, s-au invocat prevederile art.115-118 din Codul de procedură civilă din anul 1865 şi HG nr. 1007/2004.

Prin cererea modificatoare depusă la dosar la data de 02.04.2013 reclamantul a solicitat în temeiul art.1349 şi urm. din noul Cod civil obligarea pârâtei la plata sumei de 2500 lei, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul suferit din cauza actelor şi faptelor pârâtei săvârşite cu rea-credinţă; în temeiul art. 1349 şi urm. din noul Cod civil obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei, cu titlu de daune-interese, constând în onorariul avocatului pentru demersurile extra-procesuale cauzate de faptele abuzive săvârşite de către pârâtă şi în temeiul art. 2274 din Codul de procedură civilă din anul 1865 obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat prevederile art. 132 alin.1 din Codul de procedură civilă din anul 1865.

La termenul de judecată din 02.04.22013 reclamantul a arătat că înţelege să se judece şi în contradictoriu cu E D M S.A., solicitând introducerea acesteia în cauză, în calitate de pârâtă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 16.04.2013 pârâta E D Muntenia S.A. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii în ceea ce-o priveşte, ca neîntemeiată.

În drept, s-au invocat prrevederile art.115-118 din Codul de procedură civilă din anul 1865, Legii nr. 137/2007, H.G. nr. 1007/2007 şi deciziei A.N.R.E. nr. 57/1999.

La data de 16.04.2013 pârâta E E M S.A. a depus la dosar completare la întâmpinare, având în vedere cererea modificatoare depusă la dosar la data de 02.04.2013, solicitând respingerea capetelor de cerere privind plata daunelor morale şi a daunelor-interese, întrucât nu s-a dovedit că ar fi îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii civile a pârâtei E E M S.A..

La termenul de judecată din 02.04.2013 instanţa a constatat că cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată, iar prin încheierea de şedinţă din data de 22.10.2013  a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii şi a fost unită cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei E D M S.A..

Prin sentinţa civilă nr.12891/03.12.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul nr. 34747/4/2012, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei E D M S.A., a fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu E D M S.A., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul B-M I în contradictoriu cu pârâta E E M S.A., s-a constatat ca reclamantul nu datorează pârâtei E E M S.A. suma de 5.096,60 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. 2 MF 2920133/19.03.2012 emisă de către pârâtă şi a fost obligată pârâta E E M S.A. la plata către reclamant a sumei de 2.500 lei cu titlu de daune morale şi la plata către reclamant a sumei de 920 lei, reprezentând cheltuieli judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că între reclamantul B-M I, în calitate de consumator, şi pârâta E E S.A., în calitate de vânzător, s-a încheiat contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr. 1005-1650986-2 din 16.09.2002, privind locul de consum situat în Bucureşti, str. Cornelia nr. 21, ap. 1, sector 4, iar la data de 19.03.2012 a fost emisă factura nr.2 MF 2920133, în valoare de 5.096,60 lei, reprezentând regularizare consum pentru perioada 12.10.2011-12.03.2012.

Ca urmare a sesizării făcute de către reclamant către reprezentanții ENEL cu privire la suma cuprinsă în factura nr.2 MF 2920133, reprezentanții E D M S.A. s-au prezentat la domiciliul reclamantului, iar în baza bonului de mișcare contor electric nr. 268773/02.04.2012, a fost ridicat în vederea expertizării contorul seria 8182615 montat în imobilul reclamantului de către reprezentanţii pârâtei E D M S.A.

Contorul a fost expertizat de către L de M al AEM S.A. Timișoara, în baza ordinului de lucru nr. 54931411 emis de pârâta E D Muntenia S.A., (fila 81), rezultatul verificării metrologice fiind de admitere a contorului, astfel cum reiese din buletinul de verificare metrologică nr. 325277/08.05.2012.

Potrivit art. 111 din HG nr. 1007/2004 operatorul de reţea are obligaţia să înlocuiască, în termen de cel mult 10 zile de la data înregistrării sesizării scrise, grupul de măsurare reclamat ca fiind defect sau suspect de înregistrări eronate. Grupul de măsurare reclamat în scris de consumator ca fiind defect sau suspect de înregistrări eronate poate fi verificat şi la locul funcţionării de către operatorul de reţea, cu acceptul şi în prezenţa consumatorului respectiv, iar constatările se vor înscrie într-un document semnat de părţi. Grupul de măsurare demontat se verifică de către un laborator metrologic autorizat.

Instanţa de fond a constatat că reprezentanţii pârâtelor au respectat dispoziţiile prevăzute de art.111 din H.G. nr. 1007/2004, contorul fiind ridicat în prezenţa reclamantului, care a semnat bonul de mişcare a contorului electric seria nr. 268773/02.04.2012 (fila 8), iar contorul a fost trimis de către pârâta E D M S.A. la un laborator metrologic autorizat, astfel cum reiese din buletinul de verificare metrologică nr.325277/08.05.2012.

S-a mai reţinut de prima instanţă că la termenul de judecată din data de 11.06.2013, s-a dispus efectuarea unei adrese către pârâta E D M S.A., în vederea comunicării dacă grupul de măsurare a energiei electrice a fost remontat sau nu la locul de consum aparţinând reclamantului, în caz negativ urmând a se preciza motivul pentru care nu s-a procedat în acest sens şi unde se află în prezent contorul respectiv.

Prin răspunsul la adresa efectuată de instanţă, depus la dosarul cauzei la data de 26.07.2013, E D M S.A. a arătat faptul că în luna martie 2013 contorul a fost casat.

Din declarația martorului S R F audiat în cauză, a reţinut prima instanţă că reclamantul are în locuință consumatori casnici obişnuiți, respectiv două televizoare, calculator, laptop, maşină de spălat, centrală termică pe gaze, frigider, aspirator, becuri economice, aparat de aer condiționat, iar în perioada la care se referă factura în litigiu, respectiv octombrie 2011-februarie 2012, reclamantul nu a făcut nicio reparație la imobil care să justifice un consum de energie atât de mare.

Faţă de declarația martorului audiat în cauză, care a arătat că în perioada octombrie 2011-februarie 2012, reclamantul nu a avut în locuința consumatori casnici care să justifice valoarea facturii în litigiu, istoricul consumului de energie electrică depus la dosarul cauzei de către pârâta E E M S.A. pentru perioada 16.10.2011-19.03.2012 (fila 56), din care rezultă faptul ca reclamantul a consumat in medie, lunar, un număr de 70,2 kw (net inferior celui rezultat din factura în litigiu, în cuantum mediu de 2360,2 kw lunar), coroborat şi cu imposibilitatea verificării metrologice a aparatului de măsura în cauza de faţă, imposibilitate care se datorează în exclusivitate culpei pârâtei E D M S.A. care, deşi prin bonul de mișcare contor electric nr. 268773/02.04.2012 (fila 8) a dispus sigilarea contorului în pungă pentru laborator, a procedat la casarea aparatului de măsură în luna martie 2013, deci ulterior introducerii cererii de chemare în judecată (19.10.2012), instanţa de fond a constatat faptul că reclamantul nu datorează pârâtei E E  M S.A. suma de 5.096,60 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr.2920133/19.03.2012 emisă de către pârâtă.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de daune morale, prima instanţă a reţinut că  potrivit  art. 1349 Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acțiunile sau inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

În cauza de faţă, a apreciat instanţa de fond că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru angajarea răspunderii pârâtei, având în vedere faptul că reclamantul a fost supus unui stres continuu în perioada martie 2012 (data emiterii facturii în litigiu) şi până în prezent, ca urmare a acțiunilor întreprinse de pârâtă, respectiv somații de sistare a furnizării electrice, sistarea chiar a furnizării energiei electrice pentru neplata facturii în litigiu (în condițiile în care reclamantul contestase valoarea facturii în litigiu) şi emiterea unor facturi estimate de o valoare foarte mare, existând legătura de cauzalitate între fapta ilicită (acţiunile pârâtei) şi prejudiciul produs reclamantului (stresul la care a fost supus); de asemenea, este îndeplinită şi condiția vinovăţiei, în cazul răspunderii civile delictuale pârâta răspunzând şi pentru cea mai uşoară culpă.

Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a admis  acest capăt de cerere şi a obligat pârâta E E M S.A. la plata către reclamant a sumei de 2.500 lei cu titlu de daune morale.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei, având ca temei de drept invocat art.1349 şi următoarele Cod civil, reprezentând cheltuielile efectuate de către reclamant, prin avocat, privind demersurile efectuate în corespondenţa cu E, anterior introducerii prezentei acțiuni, instanţa de fond l-a considerat neîntemeiat, aceste cheltuieli urmând a fi incluse în cheltuielile de judecată.

În temeiul art. 274 alin.1 din Codul de procedură civilă din anul 1865, instanţa de fond  a obligat pârâta E E M S.A. la plata către reclamant a sumei de 920 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, din care suma de 417 lei reprezintă taxa judiciară de timbru, 3 lei reprezintă timbru judiciar şi 500 lei reprezintă onorariu avocat potrivit chitanței nr. 2010/27.03.2013.

Împotriva sentinţei civile nr.12891/03.12.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul nr.34747/4/2012, a declarat recurs pârâta E E M S.A., la data de 03.03.2014, cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă la data de 12.03.2014, sub nr. 34747/4/2012.

Recurenta-pârâtă E E M S.A. a solicitat admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată (astfel cum a fost precizată la termenul de judecata din 02.04.2013) formulată faţă de E E M S.A..

În motivarea  în fapt a cererii de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea criticată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, prima instanţă pronunţând o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor speciale din domeniul energiei. Astfel:

I. Conform prevederilor art. 127 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr.1007/2004 „Facturarea energiei electrice este reprezentată, în principal, de ansamblul următoarelor activităţi: a) obţinerea valorilor citite de operatorul de reţea; determinarea mărimilor de facturat; c) întocmirea şi emiterea facturilor ....”.

Potrivit prevederilor art. 128(1) din acelaşi act normativ  „Furnizorul emite factura unui consumator pentru energia electrică furnizată, pe baza înregistrărilor grupurilor de măsurare”, stabilindu-se astfel modalitatea de determinare a mărimii de facturat. Prin excepţie, pentru situaţiile în care se constată că înregistrările grupurilor de măsurare nu corespund consumului real (grup de măsurare defect sau erori mai mari decât permit reglementările în vigoare, consum fraudulos ele), facturarea se face corespunzător valorilor estimate prin aplicarea metodologiilor specifice …”.

Potrivit prevederilor art. 104 (1) din regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori „Grupurile de măsurare utilizate în decontare, indiferent de locul unde sunt montate aparţin operatorului de reţea şi …” iar potrivit alin. 2 al aceluiași art. „Operatorul de reţea asigură procurarea, verificarea şi montarea grupurilor de măsurare …”.

Art.4 pct.31 din actul normativ sus menţionat defineşte: „operator de reţea operatorul de transport şi de sistem sau operatorul de distribuţie", unde, potrivit pct. 30, operator de distribuţie este „persoana juridica, titulara a unei licenţe de distribuţie, care deţine, exploatează, întreține, modernizează si dezvolta o reţea electrica de distribuţie” iar operator de transport si de sistem (ots) este „persoana juridică titulară de licenţă pentru transportul energiei electrice şi servicii de sistem”.

Art.86 lit.d din acelaşi act normativ stabileşte dreptul operatorului de distribuţie de a avea acces pentru verificarea instalaţiei de alimentare şi verificarea respectării prevederilor contractual.

Sintetizând cele de mai sus, reiese că, potrivit prevederilor Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin H.G. nr. 1007/2004, ca regulă furnizorul, în speţa recurenta-pârtă, emite factura în baza înregistrărilor grupului de măsurare a energiei electrice (art. 128, teza I). Prin excepţie, pentru situaţiile limitative prevăzute, facturarea se face corespunzător valorilor estimate, prin aplicarea metodologiilor speciale.

Verificarea grupurilor de măsurare a energiei electrice este un drept al distribuitorului, proprietar al grupurilor de măsurare, iar constatarea unor intervenţii asupra acestora sau funcţionarea lor în mod defectuos se realizează de persoane abilitate, specialişti în domeniu, modul de verificare, constatările efectuate cu ocazia acestor verificări, precum şi înscrisurile ce se emit sunt stabilite prin acte normative care partea cocontractanta poate să participe.

Potrivit art.111 (2), din acelaşi act normativ, aparatul de măsurare a energiei electrice poate fi verificat şi ca urmare a reclamației formulată în scris de către consumator cu privire la funcţionarea defectuoasă a acestuia sau pentru ca acesta este suspect de înregistrări eronate. În ceea ce priveşte verificarea grupurilor de măsurare, art. 111(3) din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobai prin H.G. nr. 1007/2004, stabilește „Grupul de măsurare demontat se verifică de către un laborator metrologic autorizat”.

În speţă, a arătat recurenta-pârâtă că a emis în data de 19.03.2012 factura nr. 2MF 2920133 în valoare de 5096,60 lei pe numele reclamantului-intimat, potrivit cantităţii de energie electrică cuantificată de grupul de măsurare a energiei electrice, potrivit datelor comunicate de către E D M S.A..

Astfel, urmare citirii din data de 12.03.2012, cantitatea de energie electrică înregistrată de aparatul de măsurare a energiei electrice indică index 35042.

Prin factura 2MF 2920133/19.03.2012 s-a efectuat o regularizare a consumului de energie, respectiv între consumul/ cantitatea de energie facturata anterior - index facturat 23071 (astfel cum rezultă din factura emisă în data de 16.10.2011 aflata la fila 40 din dosarul cauzei) şi cantitatea de energie electrică înregistrată de contor şi citită în martie 2012- index 35042 (conform fisa citire şi foto contor, anexate în probatoriu - filele 27 si 28 din dosarul cauzei), facturându-se astfel o cantitate de energie electrică de 11971kwh aşa cum rezultă şi din cuprinsul paginei a 3-a din factura sus menţionată.

Urmare solicitării reclamantului-intimat de a fi verificat contorul seria 8182615 aflat la adresa loc consum din str. Cornelia nr.21, ap.1, sector 4, în data de 02.04.2012, operatorul de distribuţie – E D M S.A. a procedat la demontarea contorului în prezenta reclamantului-intimat - în vederea verificării acestuia. Înscrisul nr. 268773/02.04 încheiat între E D M S.A. şi reclamantul-intimat cu ocazia demontării (depus în probatoriu de către  reclamantul-intimat), înscris însuşit de către acesta prin semnare menţionează „sigilat punga pentru laborator cu …”

Contorul demontat a fost verificat de către un laborator metrologic autorizat în conformitate cu prevederile art. 111(3) din Regulamentul de furnizare a energiei electrice aprobat prin H.G. nr.1007/2004, laborator care nu se află „în raporturi de subordonare” cu recurenta-pârâtă şi nici cu operatorul de distribuţie E D M S.A., astfel cum rezultă şi din probatoriul administrat (interogatoriile administrate).

Astfel, potrivit Buletinului de verificare metrologică nr. 325277/08.05.2012 rezultatul verificării a fost „admis” ceea ce înseamnă că acesta a demonstrat funcţionarea în mod corespunzător a contorului, respectiv că acesta înregistra în mod corect cantitatea de energie electrică consumată.

A arătat recurenta-pârâtă că susţinerile sale au fost probate şi prin graficul istoric facturi emise în perioada 16.10.2011 19.03.2012, aflat la fila 57 din dosarul cauzei, precum şi a facturilor emise în această perioadă.

În acest sens,  a arătat recurenta-pârâtă că că în perioada de referinţă 16.10.2011-19.03.2012 au fost emise facturi estimative aşa încât a fost facturată o cantitate de energie electrică estimată de 170 kWh. Factura nr.2MF 2920133/18.03.2013 este o factură de regularizare a consumului de energie electrică pentru perioada 12.10.2012 - 19.03.2012, după citirea aparatului de măsurare a energiei electrice, cantitatea facturată estimativ în perioada de referinţă respectiv 170 kWh fiind scăzută din cantitatea înregistrată până la citirea aparatului de măsurare a energiei electrice, fapt ce reiese şi din conţinutul paginii a 2-a a facturii menţionate mai sus.

De asemenea, a arătat recurenta-pârâtă că  o analiză a consumului înregistrat a fost comunicată reclamantului-intimat prin adresa înregistrată la Enel Energie Muntenia S.A. sub nr. 50013E/04.10.2012, adresă depusă în probatoriu la dosarul cauzei chiar de către reclamantul-intimat.

Faţă de prevederile legale privind modalitatea de determinare a energiei electrice/facturare, sus menţionate, a arătat recurenta-pârâtă că nu poate fi reţinută motivarea instanţei de fond potrivit căreia „istoricul consumului de energie electrică depus la dosarul cauzei de către pârâta-recurentă E E M S.A. pentru perioada 16.10.2011-19.03.2012 (fila 56), din care rezultă faptul că reclamantul a consumat în medie, lunar, un număr de 70,2 KW (net inferior celui rezultat din factura în litigiu, în cuantum mediu de 2360,2 kw lunar) ...” cu atât mai mult cu cât nu cunoaşte împrejurările prin care instanţa a apreciat „consumul mediu, lunar”, acesta nefiind pus în discuţia pârtilor, iar în istoricul de consum la care face referire instanţa de fond nu este menţionat consumul mediu lunar/ modul de calcul al acestuia.

În ceea ce priveşte declaraţia martorului, reţinută în motivarea sentinţei criticată, a arătat recurenta-pârâtă că modalitatea de măsurarea a energiei electrice este stabilită prin reglementari speciale, respectiv Legea energiei electrice şi Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, aprobat prin H.G. nr 1007/2004.

Reglementările legale incidente stabilesc în clar modul de măsurare a energiei electrice consumate precum şi modalitatea, condiţiile şi persoanele abilitate să efectueze verificarea grupurilor de măsurare a energiei electrice.

Astfel, reglementarilor legale invocate stabilesc că energia electrică consumată se măsoară, de către operatorii de distribuţie, prin grupuri de măsurare.

Ori, ţinând cont de dispoziţiile legale invocate, determinarea consumul real de energie electrica în baza declaraţiei martorilor apare ca o încălcare a acestora şi, pe cale de consecinţaă consumul de energie electrică determinat astfel, nu poate fi considerat corespunzător realităţii.

Cum, prin probele administrate, respectiv Buletinul de verificare metrologică, emis urmare verificărilor efectuate de către un laborator metrologic autorizat s-a dovedit ca datele înregistrate de grupul de măsurarea a energiei electrice, date care au stat la baza emiterii facturilor contestate, sunt corecte şi că reclamantul-intimat nu se află în vreuna dintre excepţiile prevăzute în teza a 2-a a art. 128 (1) pe cale de consecinţă, reclamantul-intimat  datorează recurentei-pârâte contravaloarea facturilor sus menţionate.

II. În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea recurentei-pârâte „la plata sumei de 25.000 lei cu titlu de daune morale” a arătat recurenta-pârâtă că  în mod eronat, instanţa de fond a apreciat că „sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru angajarea răspunderii ....” mărginindu-se doar la a motiva că „reclamantul a fost supus unui stres continuu” deși aceste aspecte nu au fost probate.

În speţă, reclamantul-intimat nu a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile generale privind atragerea răspunderii civile faţă de E E M S.A., nu a făcut dovada producerii prejudiciului şi a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi a vinovăţiei societăţii recurente.

De asemenea, a arătat recurenta-pârâtă că intimatul-reclamant nu a probat suferinţele fizice „efort fizic şi psihic foarte mare din cauza încordării”, întinderea prejudiciilor morale la care a fost supus şi nici echivalentul lor valoric.

Faţă de toate considerentele invocate, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei recurate, şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta faţă de Enel Energie Muntenia S.A.

În drept, au fost invocate prevederile art. 3041 Cod procedură civilă.

Deşi legal citat, intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare, iar la termenul de judecată din 20 mai 2014 a depus la dosar note de şedinţă şi chitanţa nr. 02/14.05.2014 eliberată de Cab. Av. N C C privind plata onorariului de avocat în cuantum de 1200 lei.

În recurs nu au fost administrate probe.

Analizând actele dosarului, tribunalul constată că recursul formulat de recurenta-pârâtă E E M S.A. împotriva sentinţei civile nr.12891/03.12.2013 pronunţată de Judecătoria Storului 4 Bucureşti în dosarul  nr. 34747/4/2012, este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:

Faţă de motivele invocate în susţinerea cererii de recurs tribunalul reţine că acestea se încadrează în cele prevăzute de art.304 pct.7 şi pct.9 şi art.3041 din Codul de procedură civilă din anul 1865, aplicabil în cauză potrivit art.3 alin.1 din Legea nr.76/2012.

Tribunalul reţine  că este nefondat primul motiv de recurs prin care recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond în mod greşit a apreciat  ca întemeiat capătul unu de cerere  prin care s-a constatat că reclamantul-intimat nu datorează pârâtei-intimate E E M S.A. suma de 5.096,60 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr.2 MF 2920133/19.03.2012 şi că ar fi fost încălcate dispoziţiile normelor speciale din domeniul energiei.

Constată tribunalul că prima instanţă analizând materialul probator admistrat în cauză, a reţinut în mod corect situaţia de fapt, respectiv că faţă de declaraţia martorului audiat în cauză, care a arătat că în perioada octombrie 2011-februarie 2012, reclamantul nu a avut în locuința consumatori casnici care să justifice valoarea facturii în litigiu, istoricul consumului de energie electrică depus la dosarul cauzei de către pârâta E E M S.A. pentru perioada 16.10.2011-19.03.2012 (fila 56), din care rezultă faptul ca reclamantul-intimat a consumat în medie, lunar, un număr de 70,2 kw (net inferior celui rezultat din factura în litigiu, în cuantum mediu de 2360,2 kw lunar), coroborat şi cu imposibilitatea verificării metrologice a aparatului de măsura în cauza de faţă, imposibilitate care se datorează în exclusivitate culpei pârâtei E D M S.A. care, deşi prin bonul de mișcare contor electric nr. 268773/02.04.2012 (fila 8) a dispus sigilarea contorului în pungă pentru laborator, a procedat la casarea aparatului de măsură în luna martie 2013, deci ulterior introducerii cererii de chemare în judecată (19.10.2012).

Sunt reale susţinerile recurentei-pârâte că reglementările legale incidente stabilesc în clar modul de măsurare a energiei electrice consumate, precum şi modalitatea, condiţiile şi persoanele abilitate să efectueze verificarea grupurilor de măsurare a energiei electrice, dar contorul demontat a fost verificat de către un laborator metrologic autorizat în conformitate cu prevederile art. 111(3) din Regulamentul de furnizare a energiei electrice aprobat prin H.G. nr.1007/2004 şi dacă înregistra corect consumul de energie ar fi trebuit să fie remontat, lucru care nu s-a întâmplat. Mai mult, respectivul buletin metrologic pentru a putea fi opozabil şi intimatului-reclamant ar fi fost necesar să fie întocmit şi în prezenţa acestuia, ori acesta să aibă posibilitatea de a contesta respectul buletin. În speţă, nu a mai fost posibilă verificarea contorului, întrucât acesta a fost casat fără vreo explicaţie şi după formularea cererii de chemare în judecată.

Prin urmaare, apreciază tribunalul că în mod corect prima instanţă a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, precum şi consumul mediu estimat lunar conform înscrisului aflat la fila 56 din dosarul de fond, înscris depus la dosar chiar de recurenta-pârâtă.

Consideră tribunalul că este nefondat şi cel de al doilea motiv de recurs, prin care a arătat recurenta-pârâră că hotărârea criticată nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină şi că nu ar fi îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea la plata dauelor morale în cuantum de 2500 lei.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului  este constantă în a statua legat de buna administrare a justiţiei, că "deciziile judiciare trebuie să indice de o manieră suficientă motivele pe care se bazează" (cauzele Ruiz Torija c. Spania, hot. din 9 decembrie 1994, § 29; Helle c. Finlanda, hot, din 19 decembrie 1997; Suominen c. Finlanda, hot. din 1 iulie 2003, § 34 sau Dimitrellos c. Grecia, hot. din 7 aprilie 2005, §;15). Cât priveşte, spre exemplu, cauza Albina c. România (hot. din 28 aprilie 2005, § 30), Curtea relevă că orice hotărâre judecătorească trebuie motivată, astfel încât judecătorul să răspundă argumentelor prezentate de părţi. Această obligaţie este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hot. Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001). Curtea Europeană a Drepturilor Omului  apreciază că instanţa nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susţinere a părţilor, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluţionarea cauzei şi doar ignorarea completă a acestora echivalează cu lipsirea părţii de un veritabil acces la justiţie.

Astfel, tribunalul  constată că hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei nefiind dată cu încălcarea prevederilor art.261 pct.5  din Codul de procedură civilă de la 1865, iar faptul că nu au fost analizată separat fiecare susţinere nu înseamnă că prima instanţă nu a avut în vedere argumentele pârâtei-recurente şi că sentinţa criticată nu ar putea fi supusă controlului judiciar, fiind nemotivată.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ condiţiile existenţei prejudiciului, faptei ilicite, raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi prezenţa vinovăţiei, care în conformitate cu dispoziţiile art. 1.357 din noul Cod civil poate îmbrăca forma celei mai uşoare culpe.

Fapta ilicită ca element al răspunderii delictuale reprezintă acea faptă prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv au fost cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane sau intereselor acestuia (art. 1.357 coroborat cu art. 1.359 din noul Cod civil)

În speţa dedusă judecăţii, fapta ilicită constă în faptul că intimatul-reclamant a fost supus unui stres continuu în perioada martie 2012 (data emiterii facturii în litigiu) şi până în prezent, ca urmare a acțiunilor întreprinse de recurenta-pârâtă, respectiv somaţii de sistare a furnizării electrice, sistarea chiar a furnizării energiei electrice pentru neplata facturii în litigiu (în condiţiile în care reclamantul contestase valoarea facturii în litigiu) şi emiterea unor facturi estimate la o valoare foarte mare.

Prejudiciul constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârşită de o altă persoană.

Prejudiciile pot fi patrimoniale (daune materiale), care sunt acelea ce au un conţinut economic, putând fi evaluate economic, şi nepatrimoniale (daune morale), care reprezintă acele consecinţe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu conţinut neeconomic.

La stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să se aibă în vedere, pe de o parte, dreptul intimatului-reclamant de a primi o compensaţie materială faţă de prejudiciul moral suferit, iar, pe de altă parte, această compensaţie materială să nu ducă la o îmbogăţire fără justă cauză. Astfel, suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru daune morale nu trebuie să constituie nici amendă nejustificată pentru autorul daunei, nici venituri nejustificate pentru victima daunei.

Având în vedere că nu este posibilă identificarea unor criterii ştiinţifice exacte pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daunelor morale, aprecierea prejudiciului nepatrimonial nu se rezumă la determinarea preţului suferinţei fizice şi psihice care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor evenimentelor negative ale prejudiciului şi implicaţia acestuia, pe toate planurile sociale ale intimatului-reclamant.

Mai mult, tribunalul are în vedere şi perioada de peste doi ani în care recurentul-reclamant a fost supus stresului.

În aceste condiţii, tribunalul apreciază că suma 2500 lei acordată de prima instanţă, reprezentând despăgubiri pentru daune morale suferite de  intimatul-reclamant , corespunde cerinţelor unei juste şi integrale despăgubiri.

Mai reţine tribunalul că în mod corect prima instanţă a apreciat că există legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită (acţiunile recurentei-pârâte) şi prejudiciul produs reclamantului-intimat (stresul la care a fost supus) şi  de asemenea, că este îndeplinită şi condiţia vinovăţiei, în cazul răspunderii civile delictuale pârâta-recurentă răspunzând şi pentru cea mai uşoară culpă.

Faţă de soluţia la care a ajuns instanţa de fond în urma deliberării, care a apreciat tribunalul că a fost corectă, şi faţă de prevederile  art. 274 din Codul procedură civilă din anul 1865, potrivit cu care partea care a căzut în pretenţii poate fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată, constatând culpa procesuală a pârâtei-recurente E M S.A, în deschiderea acestui proces, cu luarea în considerare şi a dispoziţiilor art.276 din Codul de procedură civilă din anul 1865, tribunalul consideră că instanţa de fond nu a greşit când obligat pârâta-recurentă la plata cheltuielile de judecată în valoare de de 920 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocat.

Pentru motivele arătate, în temeiul art.312 alin.3, art.3041 şi art.304 pct. 7 din Codul de procedură civilă  din anul 1865 tribunalul va respinge, ca nefondat, recursul formulat de  recurenta-pârâtă E E M S.A. împotriva sentinţei civile nr.12891/03.12.2013 pronunţată de Judecătoria Storului 4 Bucureşti în dosarul nr. 34747/4/2012

În baza art.274 alin.1 din Codul de procedură civilă din anul 1865, reţinând culpa procesuală a recurentei-pârâte în soluţionarea recursului, se va respinge, ca neîntemeiată, cererea acesteia privind obligarea intimatului-reclamant la plata ccheltuielilor de judecată din recurs şi va dispune obligarea acesteia la plata către intimatul-reclamant a sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, potrivit chitanţei nr.02/14.05.2014 eliberată de Cab. Av. N C C.

PENTRU  ACESTE MOTIVE,

 ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E  :

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă E E M S.A., cu sediul în Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr.12891/03.12.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul nr.34747/4/2012, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B-M I, cu domiciliul în Bucureşti,  ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatului-reclamant cheltuieli de judecată în sumă de 1.200 lei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20.05 2014.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, 

GREFIER,

Domenii speta

Spete similare