Folosinţă teren agricol. Despăgubiri acordate la valoarea corespunzătoare a folosului de tras

Decizie 660 din 04.12.2014


Cu privire la recursul civil de faţă reţine următoarele:

Prin sent. civ. nr. 83/2014  a Judecătoriei  a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului B. E. privind pretenţiile aferente anului 2010 şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului R. I. şi a fost admisă  acţiunea civilă formulată şi completată de reclamantul B. E., în contradictoriu cu pârâţii R. I., R. C. şi R. I. senior şi au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantului suma de 10.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale . Au fost obligaţi  pârâţii să plătească reclamantului suma de 2.968,25 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele:

Reclamantul este proprietarul terenului – fânaţ în suprafaţă de … mp., identificat ca fiind tarlaua …, parcela 1/1/1, situat în extravilanul localităţii …, jud. Sibiu, dreptul de proprietate asupra acestuia fiind dobândit prin contractul de donaţie autentificat sub nr. 1. din 2004 de Biroul notarului public…

Folosinţa acestui teren a fost transmisă pârâţilor, în baza unei înţelegeri verbale dintre părţi, în schimbul folosinţei ca păşune pentru animale, pârâţii obligându-se să-i plătească reclamantului o sumă de bani, la valoarea corespunzătoare folosului de tras. Existenţa înţelegerii dintre părţi cu privire la folosinţa terenului identificat mai sus a fost recunoscută prin întâmpinare de către pârâţii R. C. şi R. I.senior (f. 51), aceştia negând însă că în perioada 2010-2013 au mai folosit acest teren.

Din interogatoriul luat pârâţilor R. I. senior şi R. C. rezultă că, în anii 2010 şi 2011, reclamantului nu i s-a plătit nicio sumă de bani pentru folosinţa terenului, motivat de faptul că acesta nu ar fi vrut să primească banii (f. 64-65). Refuzul reclamantului de a primi banii nu este însă dovedit. Ceea ce rezultă implicit din interogatoriul luat acestor pârâţi este faptul că, în anii 2010 şi 2011, au folosit terenul reclamantului în baza unei înţelegeri verbale avute cu acesta încă din anul 2007.

Din declaraţia martorului P. M. C. rezultă că în ultimii trei ani, oile pârâtului R. I. au păşunat terenul reclamantului, pârâţii având saivanul pe un teren învecinat cu acest teren. Martorul B. V. a confirmat faptul că reclamantul ar fi putut cosi fânul de pe terenul identificat mai sus, dacă acesta nu ar fi fost păşunat de oi.

Pe de altă parte, martorul N. T. L., care este ciobanul oilor pârâţilor de 4 ani, a declarat că în anii 2012 şi 2013 animalele pârâţilor nu au mai păşunat terenul reclamantului, declaraţia acestui martor necoroborându-se însă cu celelalte probe administrate în cauză.

Martorul T. C. a confirmat că o parte din tarlaua reclamantului poate fi cosită, arătând că nu are cunoştinţă despre perioada în care familia R. a folosit terenul reclamantului.

Pentru determinarea folosului de tras, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu expertiza tehnică, raportul de expertiză fiind întocmit de către expertul desemnat. Din cuprinsul acestui raport de expertiză, refăcut din dispoziţia instanţei, rezultă că, din valorificarea fânului şi otavei care ar fi crescut pe terenul reclamantului, acesta ar fi putut obţine cel puţin: suma de 5.956 lei, în anul 2010, suma de 4.468 lei, în anul 2011 şi suma de 4.456 lei, în anul 2012, aceste valori fiind rezultatul calculului detaliat făcut de expert prin fişele aflate la filele 148-150. În concluziile acestui raport de expertiză tehnică, expertul a arătat explicit că a calculat cantitatea de produs fân posibilă de obţinut, pe ani şi pe perioadă, precum şi valoarea acestui produs, la preţul de piaţă, în două variante (cazuri), sumele de mai sus reprezentând valoarea minimă a fânului, care este superioară sumei solicitate de reclamant prin prezenta acţiune. De  asemenea, în concluziile aceluiaşi raport de expertiză, expertul tehnic a indicat o valoare a folosului de tras ca fiind de 2.457 lei, valoare care nu rezultă însă nici din chiar calculele făcute de expert, motiv pentru care instanţa nu va avea în vedere la soluţionarea cauzei această parte a concluziilor expertizei tehnice.

Probele administrate în cauză au format convingerea instanţei că reclamantul este îndreptăţit să primească de la pârâţi despăgubirile materiale solicitate prin prezenta acţiune, pentru lipsa de folosinţă a terenului identificat mai sus în perioada 2010-2012, lipsă de folosinţă determinată de faptul că oile pârâţilor au păscut pe acest teren, vegetaţia nemaiputând fi valorificată.

Faptul că reclamantul a beneficiat de subvenţie pe suprafaţa de … ha. pentru anii 2011-2013 de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, conform adresei nr. … (f. 137), nu-i exonerează pe pârâţi de îndeplinirea exactă a obligaţiilor asumate prin înţelegerea verbală avută cu reclamantul încă din anul 2007.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului B. E. privind pretenţiile aferente anului 2010, excepţie invocată de către reprezentantul pârâţilor cu ocazia dezbaterii fondului cauzei, instanţa reţine că este neîntemeiată, având în vedere termenul general de prescripţie, raportat la data formulării acţiunii şi la faptul că pârâţii R. C. şi R. I. au fost notificaţi şi puşi în întârziere cu privire la achitarea contravalorii folosinţei terenului fânaţ în suprafaţă de … ha., prin intermediul executorului judecătoresc, în anul 2012. Pe de altă parte, această excepţie a fost şi tardiv invocată, faţă de dispoziţiile art. 136 din Codul de procedură civilă din 1865, nefiind o excepţie din categoria celor de ordine publică.

De asemenea, asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului R. I. invocată de către reprezentantul pârâţilor cu ocazia dezbaterii fondului cauzei, instanţa reţine că este tardiv propusă, nefiind o excepţie de ordine publică.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 136 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţiile de procedură care nu au fost propuse în condiţiile art. 115 şi art. 132 din acelaşi cod, cum este şi situaţia excepţiilor invocate de reprezentantul pârâţilor cu ocazia dezbaterii fondului cauzei, nu mai pot fi invocate în cursul judecăţii.

Faţă de aceste considerente şi de dispoziţiile art. 137 din Codul de procedură civilă din 1865, instanţa va respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului B. E. privind pretenţiile aferente anului 2010 şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului R. I..

Întrucât pretenţiile reclamantului formulate prin prezenta acţiune sunt întemeiate, pentru considerentele arătate mai sus, văzând dispoziţiile art. 1073 şi următoarele din Codul civil din 1864 privind efectele obligaţiilor, incidente în cauză, instanţa va admite prezenta acţiune şi va obliga pârâţii să plătească reclamantului suma de 10.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale.

Admiterea acţiunii reclamantului face dovada culpei procesuale a pârâţilor, care, căzând în pretenţii, vor fi obligaţi, în baza art. 274 din Codul de procedură civilă din 1865, la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 2.968,25 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru (711 lei – f. 14), timbrul judiciar (3 lei – f. 14), onorariul expertului tehnic (1.254,25 lei – f. 62 şi 74) şi onorariul avocaţial (1.000 lei – f. 172-173), dovedite cu înscrisurile depuse la dosar.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâţii R. I., R. C. şi R. I. senior solicitând modificarea ei în sensul admiterii doar în parte a acţiunii, respectiv doar pentru folosul de tras pentru anul 2010 şi jumătatea anului. 2011.

În motivarea recursului arată că  a  folosit terenul doar până în iulie 2011, că reclamanţii au încasat subvenţia aferentă terenului,că nu s-a putut proba folosirea terenului pentru a doua parte a anului 2011 şi pentru anul 2012, că depoziţiile martorilor sunt neconvingătoare pentru admiterea acţiunii, că s-au ignorat probele referitoare la valoarea folosinţei terenului din zonă şi că instanţa a interpretat greşit concluziile expertizei efectuate în cauză, luând în calcul folosul de la indicatorul 16a în loc să ia indicatorul de la punctul 14.a care reprezintă valoarea fânului fără cheltuielile de producere a acestuia.

Reclamantul B. E. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, pe considerentul că din ansamblul probelor rezultă folosinţa fără drept a terenului şi în partea a doua a anului 2011 dar şi în anul 2012, iar suma acordată este conformă cu cele reţinute în expertiză în fişele analitice. 

Recursul este neîntemeiat

Este necontestat faptul că în anul  2010 şi în prima parte a anului 2011 recurenţii pârâţi  au folosit terenul reclamantului în baza unei înţelegeri verbale avute cu acesta încă din anul 2007. Folosinţa terenului şi în a doua parte a anului 2011precum  şi în anul 2012 a fost în mod corect reţinută de prima instanţă pe baza coroborării probelor dosarului, în special pe baza declaraţiilor martorilor  P.-M. C. care a arătat că  în ultimii trei ani, oile pârâtului R. I.  au păşunat terenul reclamantului, pârâţii având saivanul pe un teren învecinat cu acest teren şi pe baza depoziţiei martorului B. V.  care a arătat  că reclamantul ar fi putut cosi fânul de pe terenul său, dacă acesta nu ar fi fost păşunat de oi.

Faptul că reclamantul a beneficiat de subvenţie pe suprafaţa de … ha. pentru anii 2011-2013 de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, nu-i exonerează pe pârâţi de îndeplinirea exactă a obligaţiilor asumate prin înţelegerea avută cu reclamantul.

În ceea ce priveşte cuantumul lipsei de folosinţă, acesta este stabilit pe baza constatărilor din expertiză. Este adevărat că suma acordată nu corespunde celor menţionate în concluziilor expertizei dar nici aceste concluzii nu corespund calculelor făcute în cuprinsul expertizei. Tocmai de aceea prima instanţă a luat în considerare concluziile din fişele analitice, unde se determină corect cuantumul prejudiciului, iar suma acordată cu titlu de despăgubiri corespunde calculelor din aceste fişe analitice.

Cuantumul prejudiciului fiind stabilit prin expertiză, nu se poate accepta susţinerea recurenţilor în sensul că acesta trebuia determinat pe baza nivelului arendei practicate de unele persoane din zonă sau pe baza depoziţiilor unor martori.

Faţă de cele de mai sus, în baza art. 312 şi 3041  Cod proc.civ. se va respinge recursul, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate. Urmare a respingerii recursului, în baza art. 274 Cod proc. civ. recurenţii vor fi obligaţi să plătească intimatului  cheltuielile de judecată din  recurs.