Anularea act administrativ

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava-Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 24.05.2013 cu număr de dosar 6287/86/2013, reclamanta G. A., în contradictoriu cu pârâta CNAS-Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Suceava ca, prin hotărârea ce o va pronunţa  să dispună anularea deciziei de impunere persoană fizică nr.8701.1 din data de 19.12.2012 privind obligaţiile de plată FNUASS pe anii 2009-2011 şi a deciziei nr.8701.3/19.12.2012 referitoare la obligaţiile de plată accesorii, ambele întocmite de CJAS Suceava, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în primul rând că, prin deciziile de impunere  privind obligaţiile de plată la FNUASS pentru perioada 2009-2011 şi decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii au fost stabilite în sarcina reclamantei obligaţii fiscale de plată în cuantum total de 7712 lei.

În al doilea rând, a arătat reclamanta că a formulat contestaţie împotriva acestor acte administrativ fiscale la data de 23 ianuarie 2013, contestaţie ce a avut caracterul unei plângeri în procedură prealabilă, contestaţia la care pârâta nu a răspuns nici până la această dată.

În al treilea rând, reclamanta a arătat că deciziile contestate sunt nelegale şi netemeinice  motivat de faptul că se bazează  pe o interpretare juridică eronată a prevederilor legale avute în vedere la stabilirea debitelor. Reclamanta nu are calitatea de asigurat al CJAS Suceava pentru că nu a încheiat niciun contract cu aceasta şi pentru că nu a efectuat, până în prezent nici o plată cu titlu de contribuţie de asigurare socială de sănătate.

Pe de altă parte, a arătat reclamanta  că a încheiat o asigurare de sănătate cu o casă privată de sănătate, în speţă, ING ASIGURĂRI

În ceea ce priveşte decizia referitoare la plata accesoriilor, era necesară existenţa în sarcina reclamantei a obligaţiei plăţii contribuţiei în condiţiile Legii nr.95/2006.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.8 al.1 teza a II-a, art.11 al.1 lit.e din Legea nr.554/2004, disp.art.218 al.2 din OG nr.92/2003.

În dovedire au fost depuse la dosar,. În copie, înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Susţinerile reclamantei referitoare la nelegalitatea actelor administrativ fiscale contestate motivat, în esenţă, de faptul că nu are calitate de asigurat deoarece nu a închiriat contractul de asigurare sunt nefondate.

Obligaţia acesteia de a plăti contribuţia lunară de asigurări sociale de sănătate rezultă din lege, respectiv, în speţă, din art.259 al.9 din Legea nr 95/2006 care prevede că „(9) Persoanele care au obligaţia să se asigure, altele decât cele prevăzute la alin. (7) şi art. 257 şi care nu se încadrează în categoriile de persoane care beneficiază de asigurarea de sănătate fără plata contribuţiei, plătesc contribuţia lunară de asigurări sociale de sănătate calculată prin aplicarea cotei de 6,5% la salariul de bază minim brut pe ţară.” Actul normativ mai sus menţionat nu condiţionează plata contribuţiei de încheierea unui contract între părţile implicate, astfel încât aceste apărări vor fi respinse ca nefondate.

Instanţa apreciază însă că în cauză sunt date motive de nelegalitate a deciziilor de impunere contestate, pentru considerentele ce se vor arăta:

Deciziile de impunere reprezintă obligaţii fiscale care se nasc din momentul în care se constituie baza de impunere care le generează (art.22, 24 din OG nr.92/2003). Conform art.41 din acelaşi act normativ actul administrativ fiscal reprezintă actul emis de organul fiscal în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.

Art.44 din OG nr.92/2003 instituie obligativitatea comunicării actului administrativ fiscal contribuabilului; obligaţie imperativă rezultă atât din utilizarea de către legiuitor a verbului”trebuie”, cât şi din consecinţele pe care le produce necomunicarea actului administrativ fiscal, consecinţe inserate în art.45 al.2 din OG nr.92/2003: „ Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art.44 nu este opozabil contribuabilului şi nu produce nici un efect juridic”

Este adevărat că textul de lege menţionat a fost introdus prin OG nr.30/2011 (septembrie) şi că raportat la deciziile de impunere din 2009-2010 parte 2011, actul normativ nu era în vigoare, însă instanţa apreciază că necomunicarea actului administrativ fiscal contribuabilului nu era opozabilă nici anterior introducerii alineatului 2 în art.45 din OG nr.92/2003.

Astfel, obligaţia imperativă rezultă din „trebuie” (art.44 al.1  din OG nr.92/2003) exista la data emiterii deciziilor de impunere contestate în prezenta cauză şi că a fost o nefericită „scăpare” a legiuitorului în a nu preciza în mod expres consecinţele pe care le produc necomunicarea actului administrativ fiscal.

Instanţa constată că în cauză reclamantei i-au fost comunicate  doar deciziile de impunere emise în decembrie 2012 (care se referă la debite rezultate din deciziile de impunere din anii 2009/2011) care privesc debite şi accesorii.

Cum nu s-a făcut dovada comunicării către reclamant a deciziilor de impunere pentru fiecare an, 2009, 2010, 2011, instanţa apreciază că acestea nu-i sunt opozabile, astfel încât, având în vedere că ele stau la baza emiterii deciziilor de impunere pe anul 2012 instanţa va admite cererea reclamantei.

În baza art.274 cod procedură civilă, va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 108 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare